Managementul Riscurilor Bancare

1. Gestiunea riscului de rata a dibinzii

2. Gestiunea riscului de lichiditate

3. Gestiunea riscului e schimb valutar

4. Alte riscuri bancare

Riscul ratei dobanzii este generat de fluctuatiile nivelului ratei dobanzii, atit la activele,
cit si la pasivele aflate in portofoliul bancii.
Formele riscului de rata a dobinzii:
- pierderi de venituri din dobinzi ca urmare a scaderii dobinzilor active
- cresteri de cheltuieli cu dobinzile ca urmare a cresterii dobinzilor pasive
- deteriorarea sit.patrimoniale a bancii ca urmare a variatiilor ratei dobinzii
Monitorizarea riscului de dobinda presupune masurarea riscului ratei dobinzii. Riscul
ratei dobinzii se masoara fie prin raportul intre activele si pasivele sensibile la dobinda, fie prin
diferenta dintre acestea.
Indicatorii riscului ratei dobinzii cel mai des utilizati in practica bancara sunt:
1. Riscul ratea dobinzii = active productive / pasive purtatoare de dobinzi; (nivel standard =
1)
2. Marja absoluta a dobinzii = venituri nete din dobinzi
3. Marja procentuala a dobinzii = Marja absoluta a dobinzii / active productive * 100 (nivel
standard 3-4%)
4. Marja procentuala neta a dobinzii = Nivelul mediu al ratei dobinzii active / Nivelul mediu
al ratei dobinzii pasive * 100
Managementul riscului dobinzii se face utilizind tehnici si instrumente bilantiere si
tehnici si insrumente extrabilantiere.
Managementul riscului dobinzii se face utilizind tehnici si instrumente bilantiere si tehnici si
instrumente extrabilantiere.
Tehnici si instrumente bilantiere
O tehnica bilantiera o constituie managementul GAP-ului
GAP = Active sensibile la dobinda (AS) – Pasive sensibile la dobinda (PS)
GAP = 0 cind AS-PS=0
GAP pozitiv cind AS-PS > 0
GAP negative cind AS-PS < 0
Tehnicile de management a GAP- ului includ două metode :
  tehnica de ajustare a GAP-ului;
 Utilizarea unei alternative pentru expunerea la risc, DURATION
Tehnici şi instrumente extrabilanţiere
Astfel de tehnici sunt:
- swap-ul de dobânzi;
- anticipaţii asupra ratei dobânzii;
- contracte de limitare a dobânzii.

2. Gestiunea riscului de lichiditate

Riscul de lichiditate = probabilitatea ca banca să nu- şi poată onora plăţile faţă de clienţi
ca urmare a devierii proporţiei dintre angajamentele pe termen mediu şi lung şi cele pe termen
scurt, şi a necorelării cu structura pasivelor.
Pentru a gestiona riscul de lichiditate este necesară măsurarea acestuia cu ajutoul unor
indicatori de lichiditate.
Lichiditatea globală = capacitatea elementelor patrimoniale de a se transforma pe
termen scurt în lichidităţi
Lichiditatea imediată = capacitatea elem. patrimoniale de trezorerie de a face faţă
datoriilor pe termen scurt
Lichiditatea în funcţie de total depozite = capacitatea elem. patrimoniale de activ de a
acoperi totalul depozitelor
Lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi = capacitatea elem.
parimoniale de activ de face faţă datoriilor din depozite şi imprumuturi.
Indicele de lichiditate(L) = suma pasivelor/suma activelor, ambele ponderate cu
nr.mediu de zile sau cu numărul curent al grupei de scadenţă
Când :
- indicele de lichiditate L= 1, atunci banca trebuie să facă transformări de scadenţă;
- indicele de lichiditate L < 1, banca face transformarea din pasive pe termen scurt în active pe
termen lung, în condiţiile curbei descrescătoare a dobânzii;
- indicele de lichiditate L >1, banca transformă pasivele pe termen lung în active pe termen scurt,
rezultând riscul de lichiditate.
Rata lichidităţii = evoluţia gradului de îndatorare a băncii faţă de piaţa monetară= împrumuturi
nou contractate/ împrumuturi scadente x 100. O rată >1indică scăderea lichidităţii datorită
creşterii gradului de îndatorare, relaţia este inversă în cazul ratei subunitatre.
 Protejarea băncii împotriva riscului de lichiditate se realizează prin tehnici şi metode care
permit remedierea riscului prin acţiuni asupra resurselor, pe de o parte, şi asupra plasamentelor,
pe de altă parte, astfel:
Pe linia resurselor:
–Consolidarea resurselor atrase de la clientela nebancară;
–Diversificarea resurselor şi evitarea dependenţei de marii depunători;
–Atragerea depozitelor de la populaţie, care asigură dispersarea riscului, diversitate dar şi
volatilitate;
–Promovarea unor produse pe termene mai mari de timp;
–Menţinerea credibilităţii băncii şi gestionarea atentă a riscului reputaţional
–Dezvoltarea corespunzătoare a reţelei teritoriale
–Operaţiuni cu derivative;
–Poziţie activă pe piaţa interbacară;
–Creşterea capitalurilor şi fondurilor proprii;
Pe linia plasamentelor:
- acordarea de credite pe maturităţi corelate cu maturitatea resurselor;
- controlul atent al riscului de credit şi al riscurilor ataşate;
- diversificarea portofoliului de imprumuturi pe cele trei mari segmente corporate, retail, şi
IMM-uri;
- operaţiuni cu derivative;
- poziţie activă pe piaţa interbancară.

3. Gestiunea riscului de schimb valutar

Riscul valutar = probabilitatea înregistrării de pierderi determinată de expunerile în
anumite valute multiplicate cu variaţiile în timp a cursurilor de schimb. Modificările cursurilor
de schimb sunt influenţate de:
-Dinamica fluxurilor comerciale;
-Inflaţia relativă din ţările intrate în relaţii comerciale;
-Dobânzile relative din ţările intrate în relaţii comerciale şi financiare;
-Investiţiile de capital;
-Schimbările legislative şi de reglementări
Sursele riscului valutar şi factorii care afectează expunerea la riscul valutar sunt:
- factorii structurali,
- factorii strategici;
- factorii externi;
 Factorii structurali se referă la natura şi extinderea operaţiunilor valutare ale
băncii(nivelul capitalului, volatilitatea capitalului, volumul şi structura portofoliului de credite şi
investiţii etc)
Factorii strategici se referă la eforturile bancii de a alege şi controla riscul său valutar
Factorii externi se referă la evenimente externe băncii(schimbări legislative, schimbări
tehnologice, competiţia,condiţiile de piaţă).
Pentru a gestiona riscul valutar acesta trebuie mai întâi evaluat. Evaluare se face utilizând
o serie de indicatori cum sunt:
-expunerile din tranzacţii( fluxurile de numerar dintr-o afacere facturate în valute străine);
-Expunerile de conversie(impactul modificării cursului asupra ativelor şi pasivelor
valuatre, la data bilanţului);
-Expunerile economice ( impactul modificărilor viitoare ale cursurilor asupra fluxurilor
din companii)
-Poziţia valutară ( diferenţa dintre activele în valută şi pasivele exprimate în valută.
- tehnici de hedging intern care presupun:
- corelarea expunerilor;
- protecţia surogat;
-decizii strategice de reducere a expunerii;
Tehnici de hedging extern ca:
–Operaţiuni Forward;
–SWAP valutar;
–Operaţiuni futures,
- Opţiuni valutare;

4. Alte riscuri bancare

A) Riscul operational reprezinta expunerea bancii la pierderile financiare potentiale

determinate de evenimente interne sau externe, ce nu au fost surprinse si prevenite la gestiunea
corporative si de controlul intern al bancii Componentele riscului operational sunt:
Riscul de control – este riscul de producere a unei pierderi neasteptate datorate lipsei
unui control adecvat sau a lipsei de eficacitate a acestui control si poate fi impartit in doua mari
categorii:
riscul inerent – riscul unei anumite activităţi în cadrul băncii indiferent de tipul de control
intern exercitat, domeniile de afaceri complexe, înţelese doar de câteva persoane cheie, implică
un risc inerent ridicat (tranzacţii cu produse derivate exotice)
 și riscul de control – riscul în care o pierdere fi nanciară nu este prevenită, detectată şi
corectată la timp de către controlul intern.
Riscul de proces este riscul prin care activitatea inefi cientă produce pierderi neaşteptate.
Riscul de proces este legat îndeaproape de controlul intern, după cum acesta din urmă trebuie
privit ca un proces. Se diferenţiază de controlul intern atunci când un proces este văzut ca o
activitate continuă de tipul managementului riscului, dar controlul intern în cadrul procesului de
management al riscului este înfăţişat ca „punct de control”.
Riscul de reputaţie este riscul unei pierderi neaşteptate în ce priveşte preţul activelor,
datorat impactului asupra reputaţiei instituţiei. Pierderea reputaţiei poate surveni în urma vânzării
produselor fi nanciare noi.
Riscul de personal nu se referă numai la activităţile departamentului de resurse umane,
deşi acestea contribuie la controlul riscului. Există condiţii specifi ce în cadrul activităţii de
control de care managerul de risc operaţional trebuie să ţină seama atunci când realizează o
evaluare. Departamentul de resurse umane trebuie să acopere aceste riscuri prin statuarea unor
standarde şi prin stabilirea unei infrastructuri ce conţine baze de date privind „managementul
cunoştinţelor” cât şi printr-o pregătire adecvată şi promovare profesională.
Riscul legal, poate fi împărţit în următoarele categorii, respectiv:
-riscul apariţiei unor pretenţii de ordin juridic datorate activităţii sau acţiunii angajaţilor;
- riscul prin care o opinie juridică asupra unei chestiuni legate de lege se dovedeşte a fi incorectă
în justiţie, acest ultim risc este aplicabil compensării sau produselor fi nanciare noi.
Riscul de preluare constă în posibilitatea modifi cării structurii capitalului instituţiei în
urma achiziţiilor succesive de acţiuni prin intermediul burselor de valori.
Riscul de marketing este riscul ce se poate produce atunci când produsele noi sunt slab
puse în valoare în strategia de marketing.
Riscul tehnologic, într-o defi niţie vastă include toate riscurile de sistem inclusiv
presiunea externă legată de progresul tehnologic.
Modifi cări ale sistemului fiscal – dacă apar modifi cări în nivelul impozitelor,
retrospectiv aceasta poate face ca afacerea să devină imediat neprofi tabilă. Un exemplu în acest
sens îl reprezintă modifi cările în deductibilitatea cheltuielilor.
Modifi cări ale reglementărilor în domeniu – necesită o monitorizare permanentă.
Efectul asupra afacerii poate fi important iar riscul unei volatilităţi ridicate a rentabilităţilor poate
fi extrem de mare.
Mărimea afacerii – dacă mecanismele, personalul şi infrastructura informatică nu pot
susţine dezvoltarea afacerii, riscul de faliment este ridicat.
 Riscul de proiect – reprezintă un motiv important de îngrijorare pentru multe fi rme, în
mod deosebit impactul câtorva proiecte curente.
Securitate – activele băncilor trebuie să fi e asigurate atât împotriva furtului intern cât şi
celui extern. Astfel de active includ nu numai banii fi rmei sau alte hârtii de
valoare/împrumuturi, dar şi activele clienţilor şi proprietatea intelectuală a firmei.
Etapele gestiunii riscului operational
Riscul de control
Tipul de risc Riscul de proces
Riscul de personal
Detalii incorecte de tranzacţionare
Mesaje primite greşit
Tehnologie îmbătrânită
Identificarea factorilor de risc Fraudă/conspiraţie
Gradul de îmbolnăvire a personalului/cifra de afaceri
Etica
Cultură
Volumul tranzacţiilor
Utilizarea capacităţii informaţionale
Nivelul confi rmărilor ratate
Evaluarea expunerii la gradul de risc
Lucruri nereconciliate
Decontări eşuate
Gradul de împărţire a sarcinilor
Calculul riscului Metoda VAR pentru riscul operaţional:produsul
valorilor si a probabilitatii.
Generarea distribuţiei pierderii pentru un interval de
încredere specifi cat, măsurarea pierderii neaşteptate
Volatilitatea câştigurilor reziduale după înlăturarea
Calcularea profitului si pierderii si explicarea
efectului riscului de piaţă, de credit şi a celui strategic
surselor
de afacere
Calculul efectului riscului operational asupra
Compararea riscului cu rentabilitatea
profabilitatii bancii

Cuantificarea elementelor riscului operational

Categoria de risc Efectul/pierderea potential (a) Cauzele pierderii
Riscul de proces Varianta costurilor activitatii fata de Scaderea cresterii productivitatii
nivelurile anticipate
Riscul de control Varianta costurilor ca rezultat al Disfunctionalitati ale procesului,
esecurilor in control esecuri in control, frauda
Riscul de proiect Costuri de proiect Slaba planificare, management
necorespunzator
Riscul tehnologic Varianta costurilor cu tehnologie Cresterea cheltuielilor de
fata de nivelurile prognozate actualizare a tehnologiei,
dezvoltarea aplicatiilor
Riscul de personal Varianta cistigurilor/ profiturilor Pierderea personalului cheie in
(costuri de recrutare a personalului, favoarea concurentei
costul privind training-ul)
Riscul de client Varianta cistigurilor/ profiturilor ca Vinzari complementare neadecvate
rezultat al pierderilor clientilor

Riscul de management aditional
Riscul de reglementare
Servicii slabe catre clienti
Varianta costuilor de intrare Cresterea taxelor de consultanta
(cumpararea de resurse sau servicii) peste nivelul permis ca urmare a
unei slabe negocieri a contractului
Pierderea reputatiei Nerespectarea procedurilor de
reglementare

Cele mai importante tipuri de risc operational implica rupture in controlul intern si
guvernanta corporativa. Astfel de rupturi pot genera pierderi financiare prin erori, fraude sau
esecuri realizate in timp sau compromit interesele bancii intr-un alt mod, de exemplu, prin
dealerii sai, ofiterii de credit sau conducere, ce abuzeaza de autoritatea pe care o au sau conduce
afacerea intr-o maniara neetica sau riscanta. Alte aspecte privind riscul operational se refera la
esecuri ale sistemelor tehnologiei informatice sau evenimente de genul incendiilor sau altor
dezastre.

B) Riscul de contrapartida (riscul de banca)

Dupa Agentia de Rating Moody’s criteriile care stau la baza analizei valorii de piata a
bancii sunt:
a. Productivitatea bancii – capacitatea tehnologica, varietatea de produse, calitatea
personalului;
b. Soliditatea financiara – bancile cu o sanatate financiara buna au o marja de manevra
mai mare si se pot pozitiona mai confortabil pe piata;
c. Calitatea echipei manageriale – strategia, coerenta in gestiune si viziunea;
d. Riscul de incapacitate de plata
Riscul de banca reprezinta expunerea unei banci la:
- riscul de credit (atunci cind acorda credite);
- imposibilitatea recuperarii unor depozite plasate si a dobinzilor aferente;
- posibilitatea inchiderii bruste a unei banci corespondente;
- posibilitatea fuzionarii unor banci corespondente;
- posibilitatea falimentului bancii partenere.
Riscul de credite apare la acordarea de credite, garantii la decontari externe, la
plasamente, la operatiuni extrabilantiere (FOREX, FUTURES, SWAPS, BONDS, OPTIONS,
EQUITIES).
Natura expunerii de acest tip variaza de la o activitate la alta, sau in cadrul diferitelor etape ale
aceeasi tranzactii. De exemplu, in cazul plasamentelor la banci straine, expunerea este fata de
intreaga suma a tranzactiei, plus dobinda. In cazul tranzactiilor la termen in valute, expunerea
apare la difirenta de pret dintre cel negociat sic el curent, rezultind astfel necesitatea stabilirii
limitelor de expunere.
Pentru a evalua riscul de banca intr-o prima etapa este necesar sa se determine, pe fiecare
banca partenera, sistemul de indicatori luati in calcul:
- locul bancii in cadru tarii si in lume;
- capitalul bancii;
- marimea bancii;
- marimea fondurilor atrase;
- profitabilitatea;
- lichiditatea;
- gradul de suficienta a capitalului/
Nu mai are importanta daca respectiva tara este parte a Organizatiei de Cooperare si
Dezvoltare Economica sau nu, notatiile agentiei de rating fiind esentiale. Coefecientii de risc
aferenti acestor categorii de creante sunt:

Coeficientii de risc aferenti categoriilor de creante

Ratind creditar AAAIa A+ la A- BBB+ la BBB- BB+ la B- Sub B- Fara rating
AA-
Coeficientul de 0 20% 50% 100% 150% 100%
risc
Estimarea riscului slab scazut mediu ridicat Foarte
ridicat
Observati ca pentru tarile in curs de dezvoltare sau cu tendinte speculative (sub B-), in
activitate ponderarea activelor pentru determinarea necesarului de capital se face la 150%, iar
creantele fara rating (dintre care unele pot sa aiba un coeficient de risc mai mare) au un
coeficient de ponderare la risc de 100%.
Creantele asupra Bancii Reglementarilor Internationale (BIR), Fondului Monetar
International si Bancii Centrale Europene si Comunitatii Europene vor primi un coeficient de risc
de 0%.
In cadrul noului Acord cu privire la Basel 2 se recomanda o acoperire cu capital propriu a
creantelor asupra altor banci, ele fiind considerate ca active riscante in urmatoarele conditii fggf
creantele asupra bancilor de dezvoltare multilaterala (MDB) vor fi ponderate de
evaluarile externe cu 0% daca marea majoritate a rating-urilor sunt AAA, daca structura
actionariatului este compusa din tari notate cu AA sau mai bine, in functie de forta
actionariatului evaluata prin capitalul varsat de actionari, daca au un nivel adecvat de capital si
lichiditate si au o politica de imprumut riguroasa si stricta.
 creanţele asupra băncilor. Sunt două variante de evaluare a creanţelor asupra băncilor.
Nu este admis ca o bancă nenotată de agenţiile de rating să primească un coeficient de risc mai
scăzut decăt cel al ţării de origine.
În prima variantă, toate băncile dintr-un stat suveran vor primi un coeficient de risc
aferent categoriei de risc imediat inferioare celei a ţării de origine. Pentru creanţele asupra
băncilor aflate în ţări notate de la BB+ la B- şi pentru creanţele asupra băncilor nenotate,
coeficienţii de risc vor fi limitaţi la maxim 100%.
A doua variantă se bazează pe evaluarea externă a riscului de credit asociat fiecărei bănci.
Poate fi acordat un coeficient de risc preferenţial care este mai favorabil cu o categorie faţă de
rating-ul băncii pentru creanţele cu o scadenţă iniţială de 3 luni sau mai puţin, dar acest
coeficient are o limită de minim 20%. Acest tratament se va aplica atât băncilor notate cât şi
nenotate, dar nu se va aplica băncilor cu un coeficient de risc de 150%.
Ulterior trebuie considerati si factorii care se iau in calculul riscului de banca, care pot fi:
a) Specifici sistemului bancar:
- situatia prezenta a sistemului bancar;
- obiective strategice viitoare;
- vulnerabilitatea civica;
- concurenta;
- vulnerabilitatea in fata schimbarilor tehnologice in domeniu;
- structura cursurilor de schimb.
b) Specifice bancii partenere:
- calitatea managementului;
- puterea financiara;
- stabilitatea bancii partenere;
- perspectivele;
- relatiile bancii analizate cu o banca partenera;
- interesul fata de banca partenera;
- riscul si avantajul relatiei respective pe baza tranzactiei anterioare;
- reglementari interne;
- cum si cine a angajat creditul;
- structura activelor;
- pozitia de piata;
- calitatea activelor;
- rentabilitatea;
- cum este elaborate bilantul.
 Una din metodele de evitare a riscului de banca este stabilirea limitelor de expunere fata
de bancile partenere in functie de structura tranzactiilor. Limitele de expunere se stabilesc pe
valute, pe tari sip e categorii de operatiuni. Limita de expunere se stabileste pe fiecare categorie
in parte, obtinindu-se in final totalul expunerii bancii pe fiecare banca partenera in cadrul limitei
totale pe fiecare tara.
Pentru determinarea riscului de banca este important sa se urmareasca si riscul de tara in
care acesta banca este domiciliata. Pentru acesta se utilizeaza informatia agentiilor de rating
international.

Varianta 1

Rating-ul AAA
A+ la BBB+ la BB+ la Sub Fără
ţării de origine la
A- BBB- B- B- rating
AA-
Coef.de risc 20% 50% 100% 100% 150% 100%

Varianta 2

BBB+ Făr
Rating-ul băncii AAA la A+ la A- BB+ la Sub
AA la B- B- ă
BBB rati
- ng
Coef.de risc 20 50% 50% 100% 150% 50%
%
Coef. pentru creanţe pe
20 20% 20% 50% 150% 20%
termen scurt %
La evaluarea riscului de banca simt stabilite ponderi procentuale pe categorii de factori ai
riscului, si anume:
- evaluarea tarii (pondere 10%);
- autoritatea centrala bancara (pondere 5%);
- structura proprietatii (pondere 5%);
- calitatea managementului (pondere 5%);
- pozitia de piata (pondere 5%);
- calitatea activelor (pondere 15%);
- indicatorii rentabilitatii (pondere 5%);
- grad de adecvare a capitalului (pondere 10%);
- accesul la informatie (pondere 10%);
- agentiile de evaluare (pondere 30%).

C) Riscul de tara
Riscul de tara este o componenta esentiala a riscului general al operatiunilor derulate in mediul
international.
Riscul de tara poate fi definit in mai multe moduri:
1) Incertitudinea care apare atunci cind exista fonduri ce trebuiesc transferate in afata
tarii;
2) Evaluarea creibilitatii unei tari, in special, din punct de vedere al platii datoriei
externe;
3) Posibilitatea ca un stat suveran sa nu doreasca sau sa nu poata sa-si onoreze
angajamentele fata de partenerii externi;
4) Debitorii dintr-o tara care a contractat un imprumut sa nu fie in masura sa-si onoreze
angajamentele datorita unor factori independenti de vointa sau capacitatea lor. Mai
poate apare acest risc si in alte situatii cum ar fi:
- guvernul tarii respective poate sista sau ingheta activele detinute de companiile straine;
- conflictele militare pot spune in pericol scopul investitorilor sau pot suspenda in intregime
operatiunile de derulare;
- dificultatile economice existante intr-o tara pot ingreuna profitului obtinut, intr-o valuta
puternica.
Riscul de tara este generat de interactiunea unei multitudini de factori politici, economici si
sociali si se manifesta ca o realitate complexa specifica unei tari, care afecteaza orice investitie,
afacere straina localizata in acel spatiu national.
Riscul de tara reprezinta expunerea la pierderi ce pot aparea intr-o afacere cu un partener
strain, cauzat de evenimente specifice care sunt cel putin partial sub controlul guvernului tarii
partenerului.
Riscul de tara este rezultatul evolutiei intr-un anumit sens al conditiilor economice si politice
globale din tara respectiva. Se poate aprecia deci ca riscul de tara este o rezultanta a unui
macromediu national.
Pierderile inregistrate ca urmare a materializarii riscului de tara sunt percepute ca diferenta intre
veniturile preconizate a fi realizate si veniturile efectiv realizate in urma derularii afacerilor
supuse riscului de tara. Aceste pierderi, in cazul investitiilor in strainatate, pot fi:
         • pierderi de oportunitati: generate de blocarea profiturilor rezultate de pe urma
investitiei realizate;
         • costuri  suplimentare:   ocazionate  de  adoptarea unor  strategii   de diminuare sau de
evitare a efectelor negative generate de materializarea riscurilor;
         • pierderi reale: reprezentate de capitalul investit ce nu mai poate fi recuperat din tara
gazda.
 Riscul de tara este o caracteristica multidimensionala a mediului ce nu poate fi exprimata
printr-o cifra unica sau simpla serie statistica. Nivelul riscului de tara este determinat in principal
de evolutia mediului economic si a celui politic din tara gazda. In aceste conditii, elaborarea
metodologiei de evaluare a riscului de tara se va baza pe analiza, cu ajutorul unui sistem complex
de indicatori, a celor doua componente ale sale: cea economica si cea politica. 
Evaluarea riscului de tara in cazul investitiilor straine presupune parcurgerea
urmatoarelor etape:
          •  o buna informare asupra situatiei politice si economice actuale din tara gazda;
          •  analizarea factorilor de risc si elaborarea sistemului de indicatori;
          •  construirea matricei de tara prin modelarea matematica a sistemului de indicatori;
          •  calculul indicelui de risc de tara;
         •  formularea pe baza indicelui de risc de tara a unor alternative strategice care sa includa si
elemente de managementul riscului.
Calitatea analizei riscului de tara este determinata in mare masura de sursele de informatii
aflate la indemana investitorilor. Pentru a asigura o buna cunoastere a mediului politic sau
economic, firmele trebuie sa aiba acces la informatii pertinente si reale despre tara gazda.
Informatii cat mai numeroase si mai detaliate sunt absolut necesare in analiza riscului de tara.
O alta problema apare in necesitate reevaluarii riscului de tara ori de cite ori apare un
eveniment capabil sa impinga tara intr-o clasa de risc inferioara.
Pentru ca un model de analiza si evaluare a riscului de tara sau a componentelor sale sa
fie viabil trebuie sa aiba la baza urmatoarele elemente: evaluarea factorilor specifici de risc,
determinarea probabilitatii de materializare a riscului de tara si constientizarea faptului ca
indifirent de numarul factorilor considerati, riscul este o variabila aleatoare a carei aparitie nu
poate fi intotdeauna anticipata.
Analiza riscului de tara este o disciplina in sine. in urma acestei analize nu exista
raspunsuri sigure, el intotdeauna se estimeaza. Aceasta analiza este facuta de organisme
specializate, atunci cind trebuie sa se evalueze o tara care solicita un imprumut extern.
Organismele care efectueaza astfel de analize sunt:
- organisme financiare internationale (FMI, BIRD, BERD);
- universitati (in special americane);
- banci comerciale autorizate;
- agentii specializate de rating (Institutional Investors, Euromoney, Standard and Poor’s
Moody’s, IBCA Fitch);
Alte aspect legate de efectuarea analizei pentru evaluarea riscului de tara faptul ca:
- nu exista concept bilantier unitar;
 - datele economice nu sunt elaborate cu aceeasi metodologie;
- nu exista o baza unica pentru stabilirea preturilor si a valorilor;
- nu se poate aplica analiza indicatorului profitului sau costului capitalului la nivelul unei
tari;
- nu exista active care pot fi luate in garantie in cazul neindeplinirii obligatiilor asumate
de catre o tara.
Odata cu cresterea, intr-un ritm rapid, a instabilitatii economice, politicile si financiare,
analiza riscului de tara a castigat un rol tot mai important in practica organismelor financiare
internationale.
Analiza riscului de tara este utilizata atunci cind o banca sau alta institutie financiara:
- face plasamente in strainatate;
- confirma acredetive pentru banci straine;
- isi defineste strategia de marjeting extern;
- se informeaza cu privire la activitatea altor banci (parteneri sau potentiali parteneri) pe
diverse piete international;
- isi propune mentinerea unui portofoliu echilibrat;
- isi stabileste costurile si provizioanele fata de expunerile respective.
Principalele componente ale riscului de tara sunt: riscul politic si riscul economic.

1) Riscul politic:
Riscul politic este legat de dorinta tarii de a-si indepleni angajamentele externe. Instabilitatea
politica poate genera pentru creditori:
 repunerea în cauză sau regenerarea contractelor;
 limitarea sau interdicţia investiţiilor străine;
 limitarea sau interzicerea scoaterii de capital din ţară;
 naţionalizarea cu sau fără despăgubiri;
 refuzul de recunoaştere a angajamentelor făcute de guvernele precedente;
 oprirea plăţilor către exterior;
 interzicerea unor operaţiuni de importuri/exporturi.

2) Riscul economic
Acest tip de risc este legat de capacitatea ţării de a-şi achita datoria externă. Riscul
economic decurge din incapacitatea ţării, a autorităţilor monetare de a transfera creditul (capital
plus dobândă) obţinut de o entitate publică sau privată deşi întreprinderea poate fi solvabilă, lipsa
rezervelor în devize determinând incapacitatea de plată. Acest tip de risc este strâns legat de
riscul valutar, atât de variaţia cursului de schimb, cât şi de măsurile de ordin guvernamental
privind limitarea transferului de devize (risc politic).
Inre riscul politic si cel economic exista relatii de interdependenta, instabilitatea politica
generind criza economica, iar criza economica determinata la rindul ei schimbari de regim
politic.\
Analiza riscului de tara este bazata pe un numar de criterii cantitative si calitatice
impartite in patru clase de risc, reflectind rata individuala pentru tara respectiva.
Sistemul de punctaj se bazeaza pe consideratii de ordin politic si economic, prin luarea in
calcul a clasificarilor realizate de agentii de evaluarea. Riscurile sunt ponderate in functie de
importanta lor fata de rata de solvabilitate a tarii. Punctele ponderate sunt insumate, rezultind
punctajul.