Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului

Catedra de ştiinţe economice

MANAGEMENTUL PROCESULUI INVESTIŢIONAL

REFERAT

Specialitatea: 364.1 Finanţe şi Bănci

Autor:
Studenta grupei FB31Z
Tatiana MAXIMCIUC
______________

Conducător ştiinţific:
Veronica Garbuz, lect. univ.
_____________

BĂLŢI, 2020
 CUPRINS:
ÎNTRODUCERE:............................................................................................................................3
СAPITOL 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND MANAGEMENTUL PROCESULUI
INVESTIŢIONAL............................................................................................................................4
1.1. Noţiunea de investiţie şi clasificarea investiţiilor...................................................................4
1.2. Elementele investiţiei...........................................................................................................7
1.3. Procesul de decizie privind alegerea unui proiect investiţional............................................7
1.4. Criterii şi metode de selectare a proiectelor investiţionale...................................................8
1.5. Sursele de finanţare a investiţiilor......................................................................................12
1.6. Riscuri investiţionale..........................................................................................................13
1.7. Rolul statului în politica investițională...............................................................................14
СONCLUZII:.................................................................................................................................16
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE..................................................................................................18
 ÎNTRODUCERE:

În ţările cu o economie de piaţă, volumul investiţiilor reprezintă unul dintre principalii

indicatori ai situaţiei economice, iar devierile alocărilor de investiţii – indicatorul modificării
cererii agregate, volumului producţiei naţionale şi ocupării forţei de muncă. Nici o economie, fie
agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională nu poate pretinde la dezvoltare dacă nu
este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi promotor al
dezvoltării economice contemporane.
Investiţiile constituie factorul primordial pentru modernizarea şi dezvoltarea economiei
naţionale, restructurarea societăţilor comerciale etc. Mai mult decît atît, investiţiile reprezintă
izvorul creării suportului material al dezvoltării economice, situîndu-se la baza suplimentării,
diversificării sau amplificării cantitativ-calitative a factorilor de producţie, comerţului şi
finanţării.
Investiţia este factorul esenţial al dezvoltării întreprinderilor şi al întregii economii.
Scopul principal al activităţii de investiţii constă în realizarea celor mai eficiente forme de
plasament al capitalului.
Alegerea investiţiei este prima mare decizie financiară a întreprinderii. Această alegere
constituie pentru întreprindere o decizie importantă şi complexă. Importantă, deoarece angajează
fonduri imediat, înainte de a genera venituri, angajament ce va condiţiona activitatea şi succesul
întreprinderii. Complexă, căci ea trebuie să ţină seamă de evenimentele situate în viitor şi, deci,
nesigure.
 СAPITOL 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND MANAGEMENTUL PROCESULUI
INVESTIŢIONAL

1.1. Noţiunea de investiţie şi clasificarea investiţiilor

Investiţiile – reprezintă ansamblul de cheltuieli antrenate în construirea de noi mijloace

fixe, în dezvoltarea sau modernizarea celor existente cu scopul obţinerii unor venituri superioare
în viitor. Investiţia totodată reprezintă o cheltuială certă pentru un vitor ce conţine elemente de
incertitudine.
Decizia de investire este considerată cea mai importantă şi mai riscantă decizie adoptată
de întreprindere., pentru că aceasta antrenează cheltuieli esenţiale în prezent pentru a obţine
profituri în viitor, care sunt incerte.
Clasificarea investiţiilor
Investiţiile sunt totalitatea de cheltuieli care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital
şi obţinerea unui profit. În raport cu modul de folosire a bunurilor de capital investiţiile se împart
în:
a) investiţii de înlocuire destinate înlocuirii bunurilor de capital scoase din funcţie ca
urmare a uzurii lor fizice avînd ca sursă de finanţare amortizarea;
b) investiţii pentru dezvoltare sau nete sunt destinate sporirii volumului capitalului, adică
formării capitalului a cărui sursă de finanţare este venitul.
Suma investiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete formează investiţii brute de capital ce
contribuie la formarea brută a capitalului tehnic. Investiţiile brute se compun din bunuri de
capital şi investiţii în stocuri.
Multitudinea formelor şi tipurilor de investiţii efectuate de întreprindere impune o
clasificare a investiţiilor:
1. Din punct de vedere a proprietarului:
a) private
b) publice
2. Din punct de vedere a apartinenţei regionale:
a) interne, care se efectuează în cadrul graniţelor naţionale a unei ţări
b) externe, care se efectuează în alte sau de alte ţări
3. Din punct de vedere al plasării capitalului
a) reale, ce caracterizează investirea capitalului în reproducerea mijloacelor fixe şi în
creşterea stocurilor
b) financiare, care caracterizează investirea capitalului în instrumente financiare
4. După caracterul participării în procesul investiţional:
 a) directe, ce presupun participarea investitorului în alegerea obiectului de investire
b) indirecte, ce presupun efectuarea investiţiilor de către intermediari
5. După perioada de investire:
a) pe TL
b) pe TS
6. După nivelul riscului investiţional
a) fără risc, adică investirea în aşa obiecte unde lipseşte riscul real de pierdere a capitalului
investit sau a venitului aşteptat
b) cu risc minim, caracterizează investirea capitalului în obiecte unde riscul este cel mai
mic faţă de riscul pe piaţa investiţională
c) cu risc mediu, unde nivelul riscului investirii corespunde nivelului riscului mediu de pe
piaţa investiţională
d) cu risc înalt, unde nivelul riscului investirii este mai mare decît nivelul riscului de
investire pe piaţa investiţională
e) speculative, care caracterizează investirea capitalului în cele mai riscante proiecte sau
instrumente de investire în urma cărora se aşteaptă cel mai înalt nivel al venitului investiţional
Procedura de alegere a investiţiei presupune evaluarea şi compararea rentabilităţii
proiectelor precum şi greutăţile în obţinerea surselor de finanţare. Sub aspect financiar
investiţiile provoacă mari cheltuieli iniţiale care trebuie să fie urmate de intrări de fonduri, de
fluxuri financiare de recuperare prevăzute a avea loc pentru întreaga perioadă de viaţă
economică.
1. din punct de vedere al locului în care se fac, investiţiile se împart:
- investiţii interne, reprezintă alocarea capitalului pentru achiziţionarea de active materiale
şi nemateriale, având drept scop dezvoltarea şi perfecţionarea aparatului productiv şi de
distribuire a bunurilor, instruirea şi perfecţionarea personalului.
- Investiţii externe,reprezintă plasarea capitalului în acţiuni şi obligaţiuni cu scopul
obţinerii de venituri sub formă de dividende
2. din punct de vedere al formei:
- materiale(utilaje, construcţii, unităţi de transport)
- financiare se fac cu scopul diversificării portofoliului de investiţii
3. din punct de vedere al naturii activităţii sectoarelor în care se efectuează:
- productive, (cu efecte asupra capacităţii de producţie şi de comercializare)
- neproductive , cu destinaţia social culturală ca: locuinţe, cantine.
4. din punct de vedere al scopurilor urmărite de întreprindere distingem următoarele tipuri
de investiţii:
 - investiţii tehnice: achiziţii de maşini, utilaje, mijloace de transport ;
- investiţii umane: perfecţionarea, specializarea personalului
- investiţii sociale: construcţia în întreprindere, a unei cantine, a unei baze de odihnă.
- Investiţii comerciale: pentru publicitate şi reclamă.
5. în funcţie de riscul pe care-l implică pentru perspectiva întreprinderii, investiţiile se
împart în:
- investiţii de înlocuire a echipamentului complet uzat, cu un risc foarte scăzut, deoarece
nu presupune cheltuieli suplimentare de modificare a tehnologiilor, de formarea a
personalului, de cercetări de noi pieţe.
- Investiţii de modernizare a echipamentului existent în funcţie şi care implică un risc
redus, ca urmare a unor corecţii neînsemnate în tehnologii de fabricaţie
- Investiţie de dezvoltare presupun extinderea unor secţii ori a întreprinderii în ansamblul.
Riscul creşte în legătură cu creşterea nevoii de forţă de muncă, cu lărgirea pieţii de
aprovizionarea, de desfacere.
- Investiţii strategice, privind crearea unor filiale în străinătate, fuzionarea cu o altă
întreprindere.
Dimensiunea contabilă: conform acestei accepţiuni , investiţia este definită ca ansamblul de
bunuri mobile şi imobile, corporale şi necorporale, achiziţionate sau create în întreprindere,
destinate a rămâne constante sub aceeaşi formă.
Dimensiunea economică: conform acestei accepţiuni investiţiile reprezintă toate
consumurile de resurse care se fac în prezent în speranţa obţinerii în viitor a unor efecte
economice eşalonate în timp şi care, în sumă totală, sunt superioare cheltuieli iniţiale de resurse.
Conform acestei accepţiuni se consideră investiţie: achiziţionarea de bunuri, echipamente de
lucru, care vor avea ca urmare încasări suplimentare, economii de costuri.
Dimensiunea financiară: constituie investiţii toate cheltuielile de resurse care generează
venituri şi /sau economii pe o lungă perioadă de timp în viitor , şi amortizarea lor se face pe mai
mulţi ani. Din punct de vedere financiar investiţia poate fi definită şi ca plasarea unei sume de
bani prezentă şi certă în speranţa obţinerii unor venituri superioare în viitor, dar probabile.

1.2. Elementele investiţiei

Se disting patru elemente definitorii ale investiţiei :

1. efortul investiţional, consideră investiţia o structură individualizată de resurse de volum
şi natură diferite, care sunt antrenate în realizarea unui proiect.
2. factorul timp, relevă faptul că orice proiect de investiţie are o perioadă de viaţă proprie.
 Perioada de viaţă a investiţii poate fi văzută sub mai multe aspecte:
- durata fiscală, este durata de serviciu a mijloacelor fixe indicată prin legea privind uzura
mijloacelor fixe, în funcţie de norma de uzură
- durata tehnică, determinată de caracteristicele tehnice funcţionale ale mijloacelor fixe;
- durata comercială, determinată de durata de viaţă a produselor fabricate cu această
investiţie;
- durata juridică, durata protecţiei juridice asupra dreptului de concesiune a unei exploatări,
asupra unor licenţe, mărci de fabrică.
3. eficienţa, investitorul acceptă schimbarea unor disponibilităţi prezente de resurse pentru o
serie de efecte viitoare, care în sumă totală, să fie superioare cheltuieli iniţiale.
4. riscul, decurge din însăşi eşalonarea pe perioade viitoare a efectelor aşteptate, aceste
efecte viitoare sunt însă speranţe şi nu certitudini.

1.3. Procesul de decizie privind alegerea unui proiect investiţional

Procesul decizional privind alegerea unui proiect investiţional este un complex de

operaţiuni ce se desfăşoară în legătura cu definitivarea ideii, cuantificarea resurselor financiare,
calculul rentabilităţii, evaluarea riscurilor şi determinarea surselor de finanţare, etc. Acest proces
are la baza o serie de obiective, legate în principal de următoarele:
1. Performanţă şi calitatea proiectului investiţional. Rezultatul final trebuie să corespundă
scopului. În acest sens, standardele de calitate joacă un rol important.
2. Încadrarea în bugetul alocat. Neîncadrarea în buget poate conduce la reduceri ale profitului
şi la rate de eficienţă mai scăzute ale investiţiei.
3. Încadrarea în durata de realizare. Trebuie de urmărit ca toate etapele proiectului să se
încheie la momentul prevăzut, pentru a permite încheierea proiectului la sau înaintea datei
prestabilite. Dacă se depăşeşte durata de realizare pot apărea două aspecte negative: se
depăşeşte, cu mare probabilitate bugetul alocat şi se afectează planificarea resurselor pentru
următorul proiect.
Procesul de selecţie (alegere) a proiectelor de investiţii parcurge mai multe etape şi anume:
Într-o primă etapă - după stabilirea obiectivelor de investiţii şi generarea efectivă a ideilor
se întocmeşte lista proiectului cu variantele lui. Se disting mai multe tipuri de proiecte: proiecte
ce se exclud reciproc incompatibile (realizarea unuia exclude realizarea altuia); proiecte
interdependente sau complementare (când-realizarea unui proiect necesita realizarea altuia);
proiecte independente, când realizarea unui proiect este independenta de realizarea altuia;
 În a doua etapă, cea mai importantă, dar şi cea mai dificilă, este necesară culegerea
informaţiilor pentru evaluarea si calculul fluxurilor de numerar, cash-flow. În urma realizării
investiţiei sunt degajate anumite fluxuri sub forma fluxurilor de întrări şi a fluxurilor de ieşiri de
numerar. Aceste fluxuri pot fi unice sau multiple pe întreaga perioada de exploatare a investiţiei.
Fluxurile de ieşiri presupuse sunt determinate pentru începutul perioadei de realizare a
proiectului, deci se referă la costul proiectului, mai ales cost ce trebuie suportat în perioada
iniţială cu ajutorul următoarelor elemente:
a). preţul activelor fixe, materialelor de construcţie, etc;
b). cheltuielile de instalare si montaj; cu transport;
c). nevoia de fond de rulment suplimentara pe care o рresupune noul obiectiv;
d). preţul de revânzare a activelor fixe înlocuite, inclusiv plus sau minus valoarea rezultata din
aceasta cesiune. .
Fluxurile de întrări se calculează luând în considerare următoarelor elemente:
a). cash-flow net de exploatare, care este egal cu suma între profitul net anual, obţinut în
procesul de exploatare a investiţiei, şi valoarea de amortizare anuala al proiectului respectiv;
b). valoarea reziduala a investiţiei la sfârşitul perioadei de exploatare;
c). nevoia de fond de rulment de recuperat la sfârşitul duratei de viata a investiţiei.
În funcţie de soldul cash-flow-lui se poate stabili sume necesare pentru finanţare
investiţiei pe toata durata de exploatare.
Etapa a treia constă în evaluarea proiectelor în funcţie de anumite criterii, care au la baza
evaluarea rentabilităţii şi a gradului de risc. În cadrul acestei etape foarte importantă este
determinarea costului adecvat al capitalului sau a ratei de actualizare, care trebuie să fie folosită
la actualizarea fluxurilor de numerar.

1.4. Criterii şi metode de selectare a proiectelor investiţionale

Pentru a decide asupra variantei optime de investire, este necesară realizarea unui studiu
asupra fiecărui proiect investiţional din punct de vedere al necesităţii, oportunităţii şi eficienţei.
Necesitatea. Investiţiile se concentrează asupra înlocuirii echipamentului de producţie
complet uzat, sau procurarea de noi echipamente pentru lărgirea capacităţii de producţie
existente.
Oportunitatea se apreciază în strânsă legătură cu necesitatea, şi timpul cel mai potrivit
de creare şi dare în funcţiune a capacităţii de producţie, care vor permite obţinerea unei
rentabilităţii optime. Cele mai importante categorii de investiţii sunt cele ce vizează consolidarea
şi lărgirea pieţelor, dezvoltarea resurselor umane, susţinerea activităţilor inovaţionale.
 Eficienţa – este criteriul de bază ce stă la baza implementării unui sau altui proiect
investiţional. Respectarea rigorilor financiare asociate investiţiilor implică estimare realistă a
principalilor factori ce determină eficienţa investiţiei:
- volumul total al cheltuielilor pentru investiţii
- durata de viaţă
- profitul sau venitul net
- valoarea reziduală a investiţiei, este preţul la care poate fi vândută investiţia după
încheierea duratei ei de viaţă.

Criteriile financiare angrenate de Banca Mondială în vederea alegerii unui proiect de

investiţii sunt:
1. termenul re recuperare, exprimă numărul de ani necesari recuperării, prin cash-flow-urile
actualizate medii (CFact med), a capitalului investit.
TR=CI0/CFact. medii
Se optează pentru varianta de investire care asigură cea mai rapidă recuperare a capitalului
investit. Aspectul critic al acestei metode este că pot fi respinse proiecte investiţionale
durabile în timp, rentabile, dar cu termene de recuperare mai lungi.
2. metoda valorii actualizate nete (VAN)
VAN exprimă surplusul de valoare care revine investitorului la sfârşitul duratei de viaţă a
investiţiei.
VAN= - CI0+∑CFn/(1+i)n+ VR/(1+i)t
CI0- costul investiţie
CFn- cash –flow-urile actualizate
3) rata de actualizare
VR- valoarea reziduală
3. rata internă de rentabilitate (RIR)- trebuie să fie mai mare decît rata de actualizare , cu
cît este mai mare RIR în raport cu rata dobânzii, cu atît mai rentabil este proiectul.
RIR= Rmin+(Rmax- Rmin)*VANmax/VANmax+ |VANmin|
4. rata de rentabilitate contabilă: raportând profitul mediu realizat de investiţii la suma
investiţiei medii.
5. indicele de profitabilitate(IP), indică mărimea profitului actualizat ce revine la un leu
capital investit de către investitor. Alegerea proiectului pe baza acestui indicator
presupune reţinerea variantei care asigură cel mai înalt IP.
IP= ∑CFactualizate/CI0
 6. Criteriul riscului, orice investiţie comportă un risc. Cu cît riscul este mai mare, cu atît
creşte pretenţia asupra rentabilităţi capitalurilor investite. Riscul este generat de
nesiguranţa încasărilor viitoare.
Selectarea variantei optime de investiţii
Selectarea proiectului de investiţii presupune studierea proiectelor sub aspect comercial,
financiar, tehnic, fiscal şi de personal. În urma studiului efectuat şi evaluării principalelor
caracteristici este posibilă utilizarea criteriilor financiare pentru adoptarea deciziei de investire.
Pot fi selectate 3 criterii financiare de aprobare a variantei optime a investiţiei şi anume:
- criteriul rentabilităţii
- criteriul lichidităţii
- criteriul riscului
1. Criteriul rentabilităţii – în economia de piaţă mai importantă este problema selectării
celui mai bun proiect de investiţii utilizîndu-se cît mai favorabil fondurile disponibile. Acest
criteriu este cel mai important pentru adoptarea proiectelor.
În acest context rata rentabilităţii trebuie să fie mai mare decît costurile surselor de
finanţare proprii sau împrumutate.
Valoarea actualizată netă – reprezintă diferenţa dintre valorile actualizate ale
fluxurilor de cheltuieli şi venituri viitoare, atunci valoarea actuareală netă se calculează.
n
1 1
VAN = - I0 +  CF * (1  r )
i 1
i i + VR
(1  r) n

unde:
I0 – costul iniţial al proiectului de investire
Cfi – profituri anuale actualizate prevăzute a se realiza în viitor
VR – valoarea reziduală
r – rata actuareală a dobînzii
n – numărul de ani
1
Factorul actuareal cu care se ponderează fiecare venit actual se dă în tabelele
(1  r) i
financiare. El este totdeauna mai mic ca 1 şi descreşte treptat pe măsura ce creşte timpul de
exploatare (durata de viaţă economică) a proiectului care aduce venituri. Profitul actualizat poate
fi: pozitiv, negativ, zero.
În cazul în care profitul actualizat este pozitiv atunci rentabilitatea proiectului este mai
mare decît rata actualizată a dobânzii utilizate, adică decît costul capitalului şi-n acest caz
proiectul este acceptabil.
 În cazul în care profitul actualizat este negativ atunci rata rentabilităţii proiectului finanţat
este mai mică decît costul capitalului şi-n acest caz nu este acceptabil.
Cînd el este egal cu zero, atunci suma veniturilor actualizate permite recuperarea
capitalurilor investite şi remuneraţia acestuia la nivelul dobînzii ce s-ar fi obţinut dacă capitalul
ar fi fost plasat la o bancă pentru o perioadă de timp = cu o durată de viaţă economică a
proiectului.
În acest caz avem de afacere cu limita acceptabilă minimală a proiectului de investiţii.
În cazul în care raportăm fluxurile financiare pozitive şi cele negative vom obţine indicele
de profitabilitate care se calculă:
Ip = VAN / I0
Folosind acest indice investiţia poate fi acceptată cînd valoarea raportului menţionat este
mai mare de 0 şi arată un randament favorabil pe unitatea monetară.
Rata internă de rentabilitate (RIR) – aceată metodă se mai numeşte metoda încercărilor şi
erorilor, deoarece presupune determinarea mai multor indicatori ai VAN pînă se găseşte unul
poziti şi unul negativ, astfel încît să se respecte regula de bază: distanţa maximă între r min şi rmax
nu trebuie să fie mai mare de 5 puncte procentuale.
VAN rmin
RIR = rmin + (rmax-rmin);
VAN rmin - VAN rmax
unde:
rmin – rata de actualizare pentru care VAN este pozitiv;
rmax – rata de actualizare pentru care VAN este negativ.

Un alt indicator de reevaluare a rentabilităţii proiectelor investiţionale prin metoda

financiară este:
Valoarea actualizată netă – reprezintă diferenţa dintre valorile actualizate ale fluxurilor de
cheltuieli şi venituri viitoare, atunci valoarea actuareală netă se calculează.
2. Criteriul lichidităţii
Lichiditatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a transforma în bani activele
de care dispune. Criteriul lichidităţii de selectare a proiectelor de investire urmăreşte ca investiţia
să recupereze cît mai repede posibil, adică investitorul să intre în posesia capitalului avansat şi a
rentabilităţii scontate într-un termen cît mai scurt pentru a-l putea folosi pentru iniţierea altor
proiecte. De regulă, lichiditatea se stabileşte în nr. De ani de recuperare a capitalului avansat,
raportînd valoarea iniţială a proiectului la suma fluxurilor financiare anuale pozitive sau de
intrare generate de exploatarea proiectului. Dacă fluxurile financiar pozitive anuale sunt inegale,
atunci se procedează la însumarea an cu an a fluxurilor pînă se ajunge la valoarea iniţială sau se
apropie foarte mult de ea, fără a o depăşi şi rezultă nr. De ani întregi de recuperare.
3. Criteriul riscului. Orice investiţie comportă un risc pentru investitor. Cu cît riscul este
mai mare, cu atât creşte pretenţia remuneraţiei capitalului investit. De obicei riscul de investire
poate fi:
- economic
- financiar
Riscul economic este riscul de nerealizare la scadenţele prevăzute fluxurile pozitive
aşteptate. Investiţia nu generează încasările scontate, iar debitorii nu rambursează către creanţieri
sau rambursează mai tîrziu şi-n cuantumul mai redus. Ca metodă de protecţie asupra acestui risc
s-ar putea lua în considerare aplicarea unei cote de risc care să majoreze rentabilitatea aşteptată.
Riscul financiar se poate defini ca fiind indisolubil legat de lichiditatea investiţiei, adică de
capacitatea de a transforma în bani activele într-un termen cît mai scurt şi fără pierderi din
valoarea capitalului investit. Riscul financiar se poate prezenta în costuri de oportunitate în
măsura în care orice investitor se poate afla în faţa unei eventualităţi în care valoarea investiţiei
să scadă ca urmare a ivirii altor oportunităţi sau în valoarea de piaţă cînd gradul de risc care este
ridicat cu cît piaţa secundară este mai slabă.
Riscul financiar este strîns legat de durata de viaţă a proiectului de investire, în sensul că
aducătorul de fonduri îşi imobilizează capital pentru o perioadă de timp determinată. În cazul
creditorilor, dacă rata dobînzii nu este indexată, riscul financiar este cu atît mai mare cu cît
scadenţele sunt mai îndepărtate, deoarece în acest interval ea îşi pierde anumite oportunităţi. Cu
cît durata investiţiei este mai lungă, cu atît mai sensibile sunt fluxurile pozitive viitoare.

1.5. Sursele de finanţare a investiţiilor

Asigurarea la timp a resurselor pentru acoperirea financiară a investiţiei este o necesitate de

prim ordin şi un obiectiv al finanţelor întreprinderii. Investitorii nu trebuie să dispună neapărat
încă la început de întreaga sumă ce urmează să acopere cheltuielile investiţiei, dimpotrivă este
oportun ca resursele financiare să se formeze paralel şi corelat cu procesul efectuării
cheltuielilor. Aceasta reprezintă o folosire eficientă a resurselor.
Orice întîrziere a formării resurselor poate conduce la întreruperea realizării investiţiei, la
prelungirea termenului de dare în folosinţă la pierderi efective, concretizate în imobilizări de
capital prin investiţii începute şi neterminate.
Pentru finanţarea investiţiilor la nivelul societăţilor comerciale cu capital de stat şi a
regiilor autonome participă următoarele surse:
 1) fondul de amortizare – care este menit înlocuirii activelor imobilizate a obiectivelor de
investiţii. Mărimea lui se stabileşte anual prin planul de amortizare şi se utilizează exclusiv
pentru constituirea fondurilor destinate investiţiilor.
2) profitul – rolul profitului în finanţarea investiţiilor decurge din ponderea lui ridicată în
ansamblul resurselor de finanţare şi din faptul că folosirea profitului acţionează ca o pîrghie pe
linia cointeresării întreprinderilor şi stimulării răspunderilor.
3) alte surse ce cuprind:
- sumele obţinute din lichidarea activelor imobilizate
- din vînzările active
- din valorificarea unor materiale ce rezultă din pregătirea terenului pentru construcţii, din
săparea fundaţiilor, din lichidarea construcţiilor provizorii de pe şantier.
4) mobilizarea resurselor interne – reprezintă o sursă pentru finanţarea investiţiei nu se
poate concretiza într-un cont la bancă.
5) creditele bancare - care pot fi: pe TS, TM, TL
Pentru finanţarea sectorului privat se utilizează următoarele resurse prin 2 căi de finanţare:
a) finanţarea prin fonduri proprii:
- autofinanţarea
- creşteri de capital
b) finanţarea prin angajamente la termen:
- împrumuturi obligatare
- împrumuturi de la instituţii specializate
- credite bancare pe TM ş.a

1.6. Riscuri investiţionale

Pentru un manager financiar riscul este posibilitatea unui sfîrşit nefavorabil sau neatingerea
scopurilor puse în faţă parţial sau total. Uneori proiectul pare a fi foarte efectiv, însă poate fi atât
de riscant încât efectuarea lui duce la un risc bine determinat. Din aceste motive este necesar de
calculat toate criteriile de investiţie optimă. În cazul cînd variantele sunt limitate şi proiectul este
foarte complicat şi voluminos e necesar de efectuat aprecierea riscului pe trepte.
Aprecierea riscului pe trepte constă în faptul că se apreciază riscul la fiecare treaptă, iar
apoi se calculează cel total. Fiecare proiect de investiţii evidenţiază aşa trepte:
1) de pregătire, ce cuprinde îndeplinirea complexului de lucrări necesare pentru realizarea
proiectului;
2) de montare, ce include montarea clădirilor, instalaţiilor, utilajelor;
 3) de funcţionare, cînd este pus în funcţiune utilajul şi se primeşte profit.
Apoi toate aceste rezultate se însumează şi se verifică de 2 ori, la momentul creării
proiectului şi după depistarea lor în limite de risc.

1.7. Rolul statului în politica investițională

Orice proiect investițional trebuie analizat atît prinprisma investitorului, la nivel

microeconomic, cît și prin prisma economiei naționale, la nivel macroeconomic. La nivelul
întreprinderii, scopul principal îl constituie obținerea unei rentabilități cît mai mari, iat la nivel
macroeconomic, alături de criteriile economice, apar și cele sociale. Prioritară, totuși, trebuie să
rămînă analiza la nivel microeconomic, deoarece întreprinzătorul este cel ce face efortul
investițional. În plus, o serie de elemente, precum taxele, impozitele, care, pentru economia
națională, reprezintă venituri, pentru întreprindere se constituie în cheltuieli. Tocmai de aceea, o
variantă de investiții are o eficiență mai scăzută la nivel microeconomic, ea putînd fi chiar și
ineficientă prin prisma investitorului, dar eficientă prin prisma economiei naționale. În acest caz,
statul trebuie să aibă un rol activ, să intervină, prin intermediul pîrghiilor economice, la
eficientizarea proiectului și la nivelul agenților economici.
Implicarea statului în economie se face, de regulă, de către organele puterii publice, prin
instrumente și pîrghii de politică financiară.
Avînd în vedere natura instrumentelor folosite, politica statului se concretizează în:
- Politica monetară și de credit;
- Politica fiscală;
- Politica cheltuielilor publice.
Mijloacele pe care le poate utiliza statul în direcția susținerii întreprinderii sunt:
- Subvențiile, reprezintă un transfer nerambursabil de la bugetul statului către un agent
economic cu scopul de menținere a capacității de producție. De obicei, subvențiile sunt
îndreptate către agenții economici care nu pot recupera integral costurile prin prețurile de
vînzare practicate;
- Subvențiile rambursabile, sunt un mijloc intermediar între subvenție și credit: se
rambursează în cazul în care proiectul finanțat, nu se rambursează, dacă proiectul
eșuează;
- Participația statului cu capital la o anumită operațiune economică, statul participă la
completarea fondurilor necesare finalizării unui proiect, urmărind și obținerea unui profit;
- Garanția statului acordată băncilor, pentru ca agenții economici să poată contracta
credite;
 - Exonerări fiscale, acordarea reducerilor, amînări sau scutiri ale plăților în contul
impozitelor și taxelor datorate de către agenții privați, ori reeșalonarea acestora în timp.
Direcțiile de manifestare a politicii financiare aplicate de către stat sunt:
- Stimularea investițiilor productive;
- Încurajarea economiilor populației;
- Dezvoltarea pieței titlurilor finnaciare, care trebuie să devină o alternativă atractivă de
investire a capitalurilor disponibile;
- Stimularea activității de creditare a sectoarelor de producție;
- Stimularea creării noilor locuri de muncă.
 СONCLUZII:

Managementul investiţiilor este o componentă a managementului strategic. Decizia de

investiţii sau de dezinvestiţii este adoptată în contextul viitor, ca o alternativă strategică de
adaptare a organizaţiei la mediul său în scopul obţinerii avantajului competitiv.
Comparînd definiţiile managementului investiţional, prezentate de diferiţi specialişti în
domeniu, am conchis următoarele:
 managementul investiţional reprezintă totalitatea metodelor şi principiilor de dirijare a
resurselor investiţonale în cadrul organizaţiei;
 managementul investiţional este un proces şi nu o colecţie de bunuri şi ia în considerare
riscul de a nu obţine în viitor rezultatele aşteptate;
 managementul investiţional urmăreşte scopul obţinerii profitului şi utilizării optime a
resurselor.
În viziunea autorului, managementul investiţional reprezintă procesul de gestiune a
tuturor aspectelor ale activităţii investiţionale în cadrul organizaţiei, cu scopul de a obţine o
eficienţă economică înaltă.
În economia de piaţă sarcinile managementului investiţional sunt următoarele:
 Creşterea potenţialului economic al unităţii economice în rezultatul activităţii
investiţionale eficiente;
 Maximizarea rezultatelor financiare şi minimizarea riscului la efectuarea proiectelor
investiţionale;
 Asigurarea stabilităţii financiare şi solvabilităţii unităţii economice în procesul realizării
activităţii investiţionale;
 Identificarea căilor de accelerare a realizării proiectelor investiţionale etc.
Semnificaţia subiectului managementului investiţiilor şi a impactului acestuia asupra
dezvoltării economice este incontestabilă, însă reflectarea acestui subiect nu ţine doar de
abordările lui teoretice, ci s-a extins către o abordare mult mai practică şi utilă a procesului
investiţional şi a climatului investiţional, fiindcă anume în baza acestor doi pivoţi decidenţii
politici stabilesc şi definitivează politica economică a statului.
Pentru Republica Moldova perceperea şi înţelegerea fenomenului investiţional în
profunzime şi în totalitatea complexităţii sale este un imperativ ce trebuie realizat în termen
scurt, fiindcă doar plasarea accentului pe revitalizarea procesului investiţional va contribui la
eficientizarea acţiunilor de stopare a proceselor economice negative.
 Investiţiile au un rol hotărâtor în realizarea obiectivelor Strategiei naţionale de dezvoltare
”Moldova 2020”, în crearea premiselor unei creşteri economice durabile, îmbunătăţirii nivelului
de trai al populaţiei şi dezvoltării întregului organism socio-economic.
Ceea ce trebuie reţinut este faptul că investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării
economico-sociale a ţării. Prin ele se asigură sporirea capitalului fix, creşterea randamentului
tehnic şi economic al celui existent, dar şi crearea de noi locuri de muncă. În acest context,
investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice, al promovării factorilor intensivi,
calitativi şi de eficienţă.
Analiza globală a investiţiilor, din perspectiva teoriei portofoliului, are o mare relevanţă
în urmărirea şi atingerea obiectivului major de creştere a valorii firmei. Într-o politică dinamică
de investiţii se va face întotdeauna selecţia proiectelor care maximizează averea şi se va
dezinvesti în activităţile care afectează negativ această avere. Dezinvestiţiile nu trebuie să apară
ca o penalizare a unor proiecte vechi de investiţii care, în timp, au devenit mai puţin eficiente, ci
ca o decizie într-o accepţiune dinamică de promovare a celor mai rentabile dintre ele.
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Albu S., Capsîzu V., Albu I. Eficiența investiției. Chişinău, CEP USM, 2005.
2. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S. Bazele activităţii investiţionale. Chişinău,
ASEM, 2004.
3. Cistelican L. Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor. Bucureşti, Editura
Economica, 2002.
4. Doval E. Managementul investițiilor. Bucuresti, Editura Fundației România de Mâine,
2006.
6. Gujuman L. Managementul investiţionalproces de sporire a competivităţii şi
dezvoltării inovaţiilor în telecomunicaţii. Autoreferat la teza de doctor. Chișinău, UTM, 2009.
7. Hîncu R., Bunu M., Dascaliuc D. Bazele activității investiționale. Chișinău, ASEM,
2010.
9. Prelipcean G. Strategii investiționale în afaceri. Suceava, Universitatea ”Ștefan cel
Mare”, 2009.
10. Vasilescu I., Luban F. Investiţiile în sistemul afacerilor. Bucureşti, Editura EfiCon
Press, 2003.
11. Каlinikova E.V. Investitzionnyj menedzhment. Moskva, INFRA-M, 2011.
12. Dumitraşcu Vadim., Managementul investiţiilor. Bucureşti, Editura Universiară,
2014.
13. Hîncu R., Bunu M., Dascaliuc D. Bazele activităţii investiţionale. Chişinău, 2010
14. Realizarea prezentărilor [on-line] [citat 01.03.2020].
Disponibil: http://www.filadelfia.ro/wp-content/uploads/2014/09/11-MS-Power-Point.pdf