Fişă de lucru – De la noi, la Cladova, G Galaction

„Inimă ce-ţi pierzi cărarea când eşti pe cel mai deted drum şi te crezi
pe drumul cel mai neted când eşti gata să dai în râpă, încotro mă împinge
răzvrătirea ta?... Spre strânga mă cheamă fericirea (deşartă, înşelătoare!...),
dar cu puteri de spaimă, cu braţe de omăt, cu piept de trandafiri şi de jăratic.
Spre dreapta mă cheamă datoria, onoarea, trecutul, credinţa căsătorească şi
preoţească şi sus de tot, pe munte, în nourii posomorâţi ce-l încunună, acela
în a cărui mână sunt cele şapte stele şi din a cărui gură iese, fulgerătoare,
sabia cea de ambele laturi ascuţită... O, nenorocitul! De-aş putea să mor aici
la răscruce, să nu mai voiesc să vreau să mă decid nici spre stânga, nici spre
dreapta... Dunăre, Dunăre! Cât de frumoasă eşti, cât de ispititoare şi cât de
răcoare trebuie să fie în fundul tău, când în minte e atâta arşiţă... şi ce leacuri
de dragoste am auzit că ştii să pregăteşti! De n-ar fi convingerea-mi mai
mare decât tine, că din fundul tău înainte se deschid porţile iadului, dincolo
de care focul este, de data aceasta, veşnic şi plânsul cât aminul, dar fără
lacrimi, fără suavitatea plânsului.”

 Ce valoare are în operă monologul interior?

 Din punctul vostru de vedere, popa Tonea a greşit nedând curs
sentimentelor sale?
 Firesc ar fi ca iubirea să nu aibă oprelişti; din ce motive ea nu
se poate împlini aici?
 Ce semnificaţii daţi faptului că între cele două personaje ale
cărţii este aşezată Dunărea, ca o barieră?