NURSING COMUNITAR

Ingrijirea comunitara presupune implicarea si responsabilitate sociala, angajare si devotement

pentru oameni si sanatatea lor.
Sanatate publica ca stiinta si arta de a preveni imbolnavirile si de a prelungi viata isi organizeaza
eforturile in urmatoarele directii: controlul imbolnavirilor, educarea in vederea pastrarii igienei
personale, organizarea de servicii medicale si de nursing pentru stabilirea diagnosticului si aplicarea
tratamentului preventiv, dezvoltarea unui angrenaj social care sa poata asigura fiecaruia un standard de
viata adecvat in vederea mentinerii starii de sanatate si a cresterii duratei de viata a individului.
Semantica referitoare la obiectivele sale s-a schimbat in timp pornind de la perioada definirii
sanatatii publice. Hanlon si Picket (1979) defineau relatia dintre starea de sanatate a individului si
sanatatea publica dupa cum urmeaza: " Sanatatea este o expresie a functionarii fiziologice si psihologice
efective a persoanei. In acelasi timp ea are si semnificatia de sistem de ingrijire conditionat de cultura,
economie, legi si guvern ce poate functiona intr-un cadru privat sau public".
Scopul ingrijirilor comunitare este de a promova spre binele oamenilor, cel mai inalt nivel de
functionare mintala, fizica si sociala. Conceptul de persoana se refera in sens larg la toate fiintele
omenesti. In teoriile nursingului, el a capatat complexitatea sa reala conferita de componentele sale
biologice, psihologice si sociale. Pornind de la ea asistentele sunt acelea care se ingrijesc de aspectele
complexe ale vietii oamenilor (Ruth si Partridge, 1978).
Cel de al doilea concept major il reprezinta mediul, care include toti factorii care afecteaza
oamenii din interior si exterior. Indivizii pot reactiona in mod diferit fata de stimuli ambientali
interni/externi. Conceptul de mediu include de asemenea aspectele intelectuale, psihologice si
interpersonale ale individului care pot influenta reactiile ambientale.
Al treilea concept major sanatatea, poate fi privita ca fiind intr-o continua dinamica si schimbare.
Ea este dependenta de modul in care individul se adapteaza continuu la factorii de mediu si de stres.
Deoarece teoreticienii nursingului cred ca sanatatea este influentata de multi factori, definitiile date
acesteia sunt mai putin consistente decat cele, destinate celorlalte concepte.
Standardele de nursing comunitar sunt orientate mai mult spre activitatea practica si cuprind
etapele de analiza, planificare, implementare si evaluare pe baza planului de nursing.
Fiecare asistenta comunitara dezvolta o filozofie de nursing bazata pe pregatirea, activitatea ei
profesionala si propria personalitate. La ea mai contribuie experienta de lucru, colaborare complexa cu
clientul, familial, comunitatea, cu ceilalti membri ai echipei precum si studiul permanent. Filozofia
nursingului comunitar este bazata pe "valoarea si demnitatea individuala".
Ingrijirea in comunitate trebuie sa ofere confort si liniste, sa ajute persoanele cu probleme de
sanatate sa-si vindece corpul sau sa-i ajute sa traiasca demnitate cu propriile infirmitati.
In urma analizei definitiilor de mai sus s-au desprins urmatoarele standarde pentru practica de
nursing comunitar:
1. Culegerea de date despre starea de sanatate a pacientului/clientului este continua si sistematica.
2. diagnosticul de nursing deriva din datele culese.

3. Planul de nursing include scopuri ce rezulta din diagnosticul de nursing.

4. Planul de nursing stabileste prioritatile de ingrijire in functie de diagnosticele de nursing.
5. Interventia de nursing presupune si participarea pacientului la promovarea starii sale de sanatate, a
recuperarii si mentinerii sale.
6. Actiunile de nursing ajuta pacientul sa - si mareasca potentialul de sanatate.
7. Progresul pacientului in atingerea scopurilor propuse este realizat prin participarea comuna a nursei si
a sa.
8. actiunile de nursing implica evaluari repetate, stabilirea/reorientarea prioritatilor, definirea noilor
scopuri si revizuirea permanenta a planului de nursing.
Integrarea 
Una dintre dimensiunile asistentei comunitare o reprezinta integrarea sa cu celelalte serviciile de
sanatate mintala. Pentru realizarea ei a fost necesara introducerea cunostintelor de psihologie
comportamentala si de dezvoltare in pregatirea asistentelor si recunoasterea de catre comunitate a
responsabilitatilor ce le revin in raport cu dereglarile/modificarile emotionale ale cetatenilor precum si a
valorilor rezultate din relatia asistenta - client si asistenta-familie.
Multi membrii ai diferitelor clase sociale sau apartinand grupurilor economice au inceput sa fie
preocupati de valoarea mentinerii starii de sanatate a fiecarui individ. S-a recunoscut faptul ca sanatatea
nu este un privilegiu al acelora care pot plati pentru ea, ci un drept al fiecaruia.
Formele nursingului
Serviciile de ingrijire la domiciliu sunt acele servicii acordate indivizilor de toate varstele. Ele se
adreseaza varstnicilor, suferinzilor cu diferite dizabilitati, bolnavilor aflati in convalescenta care necesita
ingrijiri de scurta/lunga durata. Serviciile de ingrijire a domiciliu pot fi specializate si depind de natura
si dimensiunea nevoilor de ingrijire ale clientului.
Majoritatea spitalelor din Europa si nu numai, au astazi propriile case de ingrijire programe de
planificarea si coordonarea ingrijirilor la domiciliu furnizate dupa externarea din spital.
Regulile nursingului comunitar
Literatura de specialitate a pus in evidenta unele reguli ce tin de derularea in bune conditii a activitatii de
nursing comunitar:
1. Nursing comunitar reprezinta o activitate bine stabilita, bazata pe recunoasterea nevoilor de ingrijire
si functionarea pe baza de programe. Ca o activitate ce are ca scop recunoasterea nevoilor de sanatate
ale comunitatii, nursingul este parte integrala a programelor de sanatate publica.
2. Agentiile de nursing comunitar au definite foarte clar obiectivele si scopurile serviciilor lor.
3. Un grup de cetateni activi, reprezentanti ai comunitatii vor face parte integranta din programul de
nursing.
4. Serviciilor de nursing comunitar li se permite sa obtina informatii cu privire la resursele economice,
culturale, sociale din aria de referinta.
5. In nursingul comunitar familia si clientul/pacientul sunt parteneri al echipei de ingrijire.
6. Educarea, promovarea sanatatii si sfatuirea clientului, familiei, comunitatii sunt parti integrale ale
nursingului comunitar.
7. Asistenta este instruita profesional ca sa lucreze ca furnizor de servicii de sanatate in comunitate.
8. In cadrul activitatii de nursing comunitar asistentei ii revine sarcina de a face evaluari periodice
privind de sanatate a comunitatii a familiei, a clientului.
9. Asistenta comunitara este membru al echipei multidisciplinare. Pentru buna functionare a echipei
fiecare trebuie sa recunoasca contributia celorlalti ai echipei in atingerea scopurilor si obiectivelor
propuse, ce constau in mentinerea starii de sanatate, siguranta si confort pentru client si comunitate.
10. Asistenta comunitara desfasoara activitati de nursing la indicatia medicului responsabil de ingrijirea
medicala si de supervizarea activitatilor.
11. Activitatea de nursing a personalului este supervizata de un personal calificat (exemplu, asistenta
sefa, directorul de nursing)
12. Organizatiile de nursing, agentiile, elaboreaza permanent programe de educatie continua pentru
personalul de ingrijire.
13. Asistenta comunitara este direct responsabila de propria instruire profesionala perioadica.
Ingrijirile la domiciliu fac parte integranta din marea categorie a ingrijirilor comunitare si ele
pot fi descrise ca ingrijiri si ajutor acordat acasa, in familie, celor ce au nevoie. Scopul principal al
acestui model de ingrijire este acela de a face posibil ca oamenii sa-si mentina gradul de independenta si
sa-si continue viata acasa cit mai mult timp posibil.
De obicei, asistenta comunitara isi petrece majoritatea timpului de lucru la domiciliul clientilor.
Volumul ingrijirilor la domiciliu a crescut semnificativ, mai ales a celor de tip geriatric, datorita
imbatranii populatiei, a cresterii procentajului de batrani, majoritatea ramasi singuri acasa, a maririi
incidentei bolilor cronice, cu precadere a cancerului si a bolilor cardiovasculare, la care imbunatatirea
tratamentului, desi a slava multe vieti, nu a impiedicat aparitia unui numar important de sechele,
dizabilitati ce impun la randul lor semnificative interventii de reabilitare resocializare.
In contactul cu clientul si familia sa in procesul ingrijirii, asistenta dezvolta nu numai
oportunitati si planuri de interventie preventiva ci si activitati practice de ingrijire.
Odata ajunsa la domiciliu, ea devine responsabila pentru educarea clientului, a membrilor familiei
acestuia si a celorlalte persoane disponibile/angajate in ingrijirea zilnica a acestuia, pentru a le oferi
competenta necesara. Intr-o anumita masura ea devine responsabila si pentru sanatatea celorlalti. In
interventia comunitara ea poate deveni responsabila pentru sanatatea celor incredintati din scoli,
policlinici, platforme industriale sau alte locuri de munca.

DEFINIREA INGRIJIRILOR DE SANATATE COMUNITARA

Definitia A.N.A. :
A.N.A. (American Nurses Association) da urmatoarea definitie pentru nursingul comunitar:
„Nursingul comunitar nu este numai o sinteza a practicii de nursing si a educarii in domeniul sanatatii, ci
are scopul de a mentine si a stimula sanatatea populatiei.
Ingrijirile au un caracter continuu. Ingrijirea este orientata asupra individului, a familiei sau a
grupului si contribuie astfel la sanatatea intregii populatii a zonei respective (sau oras).
Nursa aplica diverse metode pentru a mentine si stimula sanatatea, coordoneaza activitatea in
acest domeniu si stimuleaza continuitatea. Scopul ei este si acela de a-i apropia pe indivizi, familie sau
diverse grupuri.
Din aceasta definitie reiese ca interventiile nursei nu se orienteaza doar spre pacientii individuali,
ci cuprind si mediul social, afectiv si fizic al acestora.

Elementele practicii sanatatii comunitare:

1. Promovarea unui stil de viata sanatos.
2. Tratarea tulburarilor si afectiunilor prin interventii directe si indirecte.
3. Promovarea recuperarii.
4. Sprijinirea serviciilor comunitare.
5. Susţinerea serviciilor primare de ingrijire a sanatatii.
6. Aprecierea nevoilor si evaluarea serviciilor.
Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate: activitate stabilita pe baza nevoilor si a planului general
de sanatate, scopuri si obiective clare, integrarea cetăţenilor in servicii pentru intreaga comunitate,
familia ca unitate de baza, promovarea sanatatii si educatia pentru sanatate, implicarea familiei si
indivizilor in luarea deciziei, aprecierea periodica si continua a starii de sanatate, buna pregatire a
asistentului medical, asistentul - membru activ al echipei de ingrijire, acordarea ingrijirilor conform
recomandarilor medicale, utilizarea inregistrarilor, dirijarea clientului si familiei catre resurse
comunitare, supravegherea personalului de ingrijire, planificare programelor de educatie continua si
asumarea responsabilitatii.

Rolul familiei
Un membru important in actiunea de ingrijire este familia, reprezentata de orice persoana din
grupul familial care ajuta direct la ingrijire sau care asista clientul la domiciliu in rezolvarea de catre el
insusi a nevoilor sale de autoservire si de ingrijire, adica realizarea igienei personale corespunzatoare,
prepararea mancarii si administrarea medicatiei. Ele rezolva acest tip de nevoi pana la sau intre vizitele
personalului de specialitate.
Scopurile clientului sunt raportate la principiile ingrijirilor primare privind maximizarea (cresterea)
gradului de independenta. Asistentele care ofera ingrijiri la domiciliu pot asista clientul pentru a
functiona la cel mai bun nivel posibil, preintampinand astfel dependenta. Acest timp de asistenta se
poate exprima prin instruirea acestuia sau prin crearea de legaturi intre client si alte institutii comunitare
care efectueaza servicii ce-i pot fi necesare pentru a ramane acasa, neinstitutionalizat.
In plus, se realizeaza prevenirea complicatiilor posibile la persoanele cu probleme cronice ca si
micsorarea riscurilor de recadere. Complicatiile ce pot apare in cazul suferintelor indelungate pot fi
preintampinate prin acordarea unor interventii adecvate la domiciliu. Bolile terminale pot fi monitorizate
la domiciliu mai bine decat spital, daca acest lucru este acceptat de client si familia sa.
Planul de ingrijiri alcatuit initial poate sa intampine o serie de rezistente de ordin psihic prin:
1) mecanismele de aparare psihice inconstiente ale pacientului ca negarea, evitarea, rationalizarea,
distorsionarea, care il impiedica sa accepte rezervat rolul de bolnav, de persoana asistata, precum si
interferenta actiunilor sau procedurilor propuse cu valorile morale, credintele religioase, opiniile si
prejudecatile proprii si ale grupului familial.
2) Refuzul pasiv de implicare prin demisie depresiva, pacientul fiind coplesit de stresul anterior boli,
produs de alte evenimente psihotraumatizante.
3) Boala fizica acuta poate duce la regresiune, dependenta, pasivitate fata de starea patologica actuala. Si
in tulburarile mental organice, caracterizate prin deteriorarea functiilor intelectuale si emotionale,
clientul poate neglija semnele lor ca si consecintele pe diferite planuri, cum ar fi nevoia de tutela
juridica.
Esecuri
Situatiile de stres legate de raspunsul inadecvat al sistemului social de ocrotire sunt legate de
complexitatea, lipsa de flexibilitate, incapacitatea de a raspunde nevoilor si circumstantelor specifice
fiecarui pacient si familiei sale. Numarul mare de factori cu potential contradictoriu pozitiv sau negativ,
implicati in fiecare sistem, impune dezvoltarea unor abilitati speciale de evaluare si coordonare a
actiunilor de nursing din partea asistentei.

MODELE CONCEPTUALE
 Procesul de nursing, se defineşte ca un proces dinamic, adaptabil la cerinţele individului şi
trebuinţele societăţii, mentinându-şi nealterat obiectivul principal, obţinerea unei mai bune stări de
sănatate pentru individ, familie, comunitate.
Astăzi procesul de nursing a căpătat valenţe noi, rolul asistentului medical a devenit mai
complex, în sensul lărgirii sferei de activitate, una dintre îndatoriri fiind aceea "de a diagnostica şi stabili
atitudinea terapeutică adecvată pentru răspunsul individului faţă de o problemă de sănătate actuală sau
potenţială”.
În centrul îngrijirilor de sănătate se află pacientul, dar el nu mai este perceput simplist doar ca un
individ ce suferă de o anumita boală, ci este apreciat holistic ca o persoană cu necesităţi fizice,
emoţionale, psihologice, intelectuale, sociale şi spirituale.
"Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi capul fara sa tii cont de minte
si nu poti sa tratezi mintea fara sa tii cont de sufletul si spiritul omului" (Zamolxe)
       Conform dictionarului explicativ roman, holism inseamna: conceptie care interpreteaza teza
ireductibilitatii intregului la suma partilor sale, socotind drept "factor integrator" al lumii un
principiu imaterial si incognoscibil.Domeniul in care se aplica cel mai frecvent termenul de holism este
cel medical. Totusi, este constructiv sa il aplicam in toate planurile existentiale si mai ales in cel
spiritual.
Aceste necesităţi inter-relaţionează, sunt interdependente, de egală importanţă şi reprezintă
fundamentul intervenţiilor asistentului medical ce va trebui să se adapteze la o infinitate de reacţii,
manifestări, trăiri, relaţii interpersonale, generate de unicitatea profilului psihic al protagoniştilor
implicaţi şi de specificul situaţiei concrete în care îşi desfăşoară activitatea.
Este important ca asistentul medical să fie familiarizat cu aspectul complex al naturii psihice
umane, să înţeleagă că indivizi diferiţi au reacţii diferite faţă de aceeaşi problemă urmare a structurii lor
unice de personalitate. Vom putea aprecia pe deplin un individ doar dacă îi vom cunoaşte mediul de
viaţă şi activitate.
Suntem ceea ce suntem şi devenim ceea ce devenim, în mare parte, datorită contextului social în
care existăm şi ne desfăşurăm activitatea. Socializarea se realizează în interiorul diverselor grupuri
umane (familie, şcoală, prieteni, colectiv de muncă). Grupul intermediază individului relaţia cu
societatea şi cu sine.
Individul dezvoltă concomitent şi continuu relaţii informaţionale cu lumea externă şi cu propria fiinţă,
întreţinând la nivelul normalului, un echilibru între cunoaşterea de sine şi cunoaşterea realităţii. Fiecare
ne naştem cu un potenţial uman care se valorifică şi se dezvoltă treptat pnn . socializare, asimilarea
valorilor şi comportamentelor sub forma unei învăţări continue.
Conceptul holistic de apreciere a individului poate fi rezumat în câteva idei principale ce stau la
baza susţinerii ştiinţifice a desfăşurării procesului de nursing:
• individul este un tot unitar caracterizat prin integritate şi el reprezintă mai mult decât suma părţilor sale
componente;
• individul este în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând materie şi energie cu
acesta;
• evoluţia fiziologică a individului este ireversibilă şi unidirecţională în timp şi spaţiu;
• individul uman se caracterizează prin capacitate de abstracţie, imaginaţie, senzaţii, emoţii.
 Toate aceste aprecieri subliniază evoluţia conceptului "îngrijirilor de sănătate" de-a lungul
timpului şi adaptarea acestuia la principiile de organizare actuală a sistemului sanitar, urmărind în
principal rolul asistentului medical:
• asistentul medical reprezintă un element important al echipei medicale;
• asistentul medical desfăşoară o activitate autonomă, cu competenţe bine stabilite;
• activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a îmbolnăvirilor, în prezent accentul se pune pe
prevenirea bolilor şi promovarea stării de sănătate;
• rolul asistentului medical intervine atât în îngrijirea individului cât şi a comunităţii (promovarea
sănătăţii, educaţia pentru sănătate).

Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se poate face conform unui
model conceptual. Conceptele sunt necesare în nursing pentru a lega teoria de practică, iar pentru a fi
complete trebuie să conţină elemente critice severe precum procesul de nursing, un scop anume, un
raţionament, o specificare a rolului profesional, o descriere a clientului şi a aşezării clinice.

Procesul de îngrijire lucrează cu trei concepte esenţiale – omul, sănătatea şi boala.

Omul
 – este o fiinţă unică , unicitatea fiind dată de nevoile psihologice, sociale şiculturale ce se alătură
nevoilor de bază, biologice ale supravieţuirii. Asigurarea exclusivă numai aanumitor nevoi, excluzând
alte aspecte , duce inevitabil la un eşec terapeutic.
Sănătatea
 – definită conform OMS, ca o stare de bine fizic, mintal şi social, ce nu constănumai în absenţa bolii
sau a infirmităţii.Raportată la boală, sănătatea reprezintă ansamblul forţelor biologice, fizice,
afective, psihice şi sociale, mobilizate pentru a înfrunta, a compensa sau a depăşi boala.
Boala -
reprezintă ruperea echilibrului sau a armoniei individului, prin apariţia uneisuferinţe fizice, psihice sau
prin apariţia unei dificultăţi de adaptare la o situaţie nouă, provizoriesau definitivă în existenţa
individului.

Concepte de bază corelate:

 -Sănătatea se obţine prin facilitarea procesului natural al organismului de a funcţiona;
-Preocuparea primară a asistentului medical este de a menţine un mediu sănătos;
-Îngrijirile de bază menţin sau spijină adaptările persoanei prin participarea sa activă.;
-Îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul practicii nursingului şi este un proces interactiv;
-Persoanele sunt sisteme deschise care interacţionează cu mediul;
-Ţinta nursingului o constituie o persoană şi creşterea răspunsului ei adaptativ;
- Preocuparea nursingului o reprezintă o persoană şi acţiunile ei de autoângrijire;
-Îngrijirea implică promovarea unei interacţiuni optime între om şi mediu;
-Fiinţa umană este un întreg ireductibil care nu poate fi înţeles reducându-l la părţilecomponente;
-Fiinţa umană şi mediul sunt câmpuri de energie care interacţionează unele cu altele şi careconverg
constant către potenţialele lor maxime.
Concepte de bază concordante conform cărora orice persoană este un individ unic.
 
 Nursingul centrat pe pacient semnifică îngrijiri de bază individualizate; fiecare om este un individ unic,
şi astfel el solicită o serie de abilităţi unice, de tehnici şi idei special desemnate lui.
Myra Levin a elaborat o teorie unică care prevede: intervenţia nursing este bazată pe conservarea
energiei individuale a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii structurale individuale a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii personale individuale a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii sociale individuale a pacientului.Ideea de
bază a tuturor conceptelor este aceea că îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul practiciinursingului şi
este un proces interactiv.
Definiţia elaborată de Consiliul Internaţional de Nursing: „Nursingul, ca parte integrantă asistemului de
asistenţă socială, cuprinde ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor şi îngrijirea bolnavilor fizici,mentali, ca
şi a celor infirmi ( handicapaţi) de toate vârstele, în toate formele de asistenţă socială şi
aşezăricomunitare”.Din această definiţie reiese că:
-Intervenţiile nursing cuprind şi mediul social, afectiv şi fizic al pacientului;
-Asistentul medical coordonează activităţile de menţinere a sănătăţii;
-Stimulează continuitatea acestor activităţi.
Scopul nursingului este acela de a acorda îngrijiri cu rol în păstrarea sau restabilirea independenţei
individului pentru satisfacerea nevoilor proprii. Persoana va fi ajutată să-şi conserve sau să-şi
restabilească independenţa sa, astfel încât să-şi poatăsatisface nevoile singur. Se va favoriza vindecarea
şi se va asista muribundul spre un sfârşit demn.

NURSING COMUNITAR , C3
CURS 3 NURSING COMUNITAR

ROLUL Şl FUNCŢIILE ASISTENTULUI

MEDICAL GENERALIST ÎN COMUNITATE

1. Funcţii:

- acordarea îngrijirilor în familie, colectivităţi, şcoli, persoanelor vârstnice şi bolnavilor psihici,

pacienţilor cronici şi în stadiul terminal, îngrijiri de sănătate ocupaţională;

- transmiterea cunoştinţelor către beneficiarii serviciilor de îngrijire sau personalul din sistemul de
sănătate;

- membru al echipei de îngrijiri;

- dezvoltarea practicii îngrijirilor de sănătate prin gândire critică şi cercetare.

2. Roluri:

educator şi pedagog, consilier, facilitator.

CONCEPTUL DESPRE OM, FAMILIE, COMUNITATE

CONCEPTUL DESPRE OM: definiţia individului, teoria holistică, omul ca unicat.

Este o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi culturale, o fiinţă în continuă
schimbare şi în interacţiune cu mediul ei înconjurător, o fiinţă responsabilă, liberă şi capabilă de a se
adapta. Concepţia individului după Virginia Henderson: „Individul este o entitate bio-psiho-socială
formând un TOT indivizibil (noţiune privind globalizarea individului). El are necesităţi fundamentale
(comune tuturor) cu manifestări specifice pe care şi le satisface singur dacă se simte bine. El tinde spre
autonomie în satisfacerea necesităţilor sale".

CONCEPTUL DE FAMILIE

1. Definiţia familiei dată de OMS: „Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care
trăiesc împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune."

Modele de definire:

a) Doi sau mai mulţi indivizi care locuiesc în aceeaşi gospodărie, care pot stabili unele legături afective
comune şi care sunt legaţi prin îndeplinirea unor sarcini sociale în comun (Baranowski şi Nader, 1985);

b) Grup special ţinut laolaltă de legături afective semnificative, mai degrabă, decât o entitate legală,
economică, biologică sau genetică (Leavitt, 1982);’

c) Două sau mai multe persoane cuprinse într-un grup în care persoanele:

♦ au legături de sânge, căsătorie, adopţie sau consimţământ mutual;

♦ interacţionează unul cu altul în cadrul unui statut familial al unor poziţii şi roluri desemnate sau
asumate;

♦ creează şi menţin o subcultură comună (Stevenson, 1977);

d) Un sistem semi-închis de actori care ocupă poziţii interreiatie definite de societatea din al cărui sistem
face parte familia, ca unică pentru sistemul respectiv cu privire la conţinutul rolurilor şi ideile legăturilor
de rudenie (Robgers, 1973);

e) Un grup de doi sau mai multe persoane legate prin sânge, căsătorie sau adopţie şi care locuiesc
împreună (Biroul de recensământ SUA, 1975);
2. Clasificarea familiilor

La baza clasificării stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii familiei, funcţiile fiecăruia precum
şi relaţiile cu comunitatea.

I. Familii tradiţionale:

a. Familia nucleară = soţ, soţie şi urmaşi locuind într-o gospodărie comună.

b. Diada nucleară = soţ şi soţie, singuri, fără copii sau copiii nu locuiesc împreună cu ei.

c. Familia lărgită = perechea + rude

♦ pe verticală = soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor;

♦ pe orizontală = copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi;

♦ lărgită atât pe verticală cât şi pe orizontală

d. Familia cu un singur părinte (decapitată).

e. Reţeaua de rudenii- gospodării nucleare sau membrii necăsătoriţi care locuiesc aproape şi au un
schimb permanent de bunuri şi servicii;

f. Familia poligamă (în cult islamic).

II. Familii netradiţionale:

Caracteristici:

♦ structură cvasi-familială sau persoane vârstnice neînrudite, împărţind un aranjament comun,

gospodărie comună şi cheltuieli împărţite;

♦ relaţie de familie afiliată în care membrii mai vârstnici neînrudiţi au fost integrate în familii mai tinere;

♦ afilierea nerezidenţială prin care poate fi menţinută relaţia dintre ruda mai vârstnică şi alţi membri ai
familiei extinse;

♦ familia binucleară;

♦ familia reconstituită sau familia vitregă;

♦ familia consensuală (concubinaj), coabitare heterosexuală cu un mariaj „de facto" dar fără forme
legale;

♦ uniunea homosexuală de pereche sau mai mulţi membrii într-o singură gospodărie.

3. Funcţiile de bază ale familiei:

a. Funcţii fizice (biologice şi economice):

♦ reproducere;
♦ furnizare de hrană;

♦ îmbrăcăminte şi adăpost, apărare de pericole;

♦ îngrijirea sănătăţii.

b. Funcţii afective:

♦ satisfacerea nevoilor afective între soţi, între părinţi şi copii, între membrii diferitelor generaţii;

♦ bucuria traiului împreună, companie plăcută, încurajare;

c. Funcţii sociale:

♦ asigurarea grupării sociale;

♦ întărirea stimei de sine;

♦ sprijinirea creativităţii şi a iniţiativei;

♦ dezvoltarea şi susţinerea personalităţii membrilor ei;

♦ transmiţător al culturii de la o generaţie la alta;

♦ pregătirea membrilor pentru locurile în ierarhia socială;

♦ imprimarea controlului şi a sentimentului de dreptate (reguli, drepturi, obligaţii şi responsabilităţi

caracteristice societăţii umane).

4. Sarcinile de dezvoltare ale individului şi familiei Familia:

♦ Asigurarea diverselor facilităţi pentru diferite nevoi ale familiei.

♦ împărţirea responsabilităţii traiului familiei.

♦ Menţinerea unei relaţii maritale vitale.

♦ Menţinerea unei comunicări deschise constructive între generaţii.

♦ Menţinerea contactului şi comunicării cu rudele.

♦ Lărgirea orizontului social al tuturor membrilor familiei.

♦ Menţinerea unor standarde morale şi etice sănătoase.

Fraţii:

♦ Dezvoltarea unei structuri frăţeşti afective.

♦ Socializarea (învăţarea rolului legat de gen).

♦ Angajarea în stabilirea rolului unul faţă de altul.

♦ Furnizarea de informaţii fraţilor mai tineri privind conţinutul sarcinilor la adolescenţă.

♦ Modelarea rolului comportamentelor heterosexuale între cei de vârsta lor.

♦ Acordarea de sprijin şi înţelegere fraţilor adolescenţi.

♦ Fraţii adolescenţi servesc de mediatori în familie şi între fraţii mai mici şi comunitatea mare.

Şcolari (6-12 ani)

♦ însuşirea deprinderilor fizice pentru activităţi fizice preţuite.

♦ Formarea de deprinderi sănătoase faţă de propriul corp şi dezvoltarea lui.

♦ Dezvoltarea unei personalităţi sociale cu colegii.

♦ învăţarea de roluri sociale potrivite.

♦ Formarea de deprinderi intelectuale fundamentale (de ex. cititul).

♦ Dezvoltarea conceptelor necesare vieţii de zi cu zi.

♦ Formarea unui control moral interior şi a unui sistem de valori.

♦ Dobândirea independenţei personale faţă de părinţi şi alţi adulţi.

♦ Formarea de atitudini sociale faţă de grupurile şi instituţiile sociale.

Adolescenţii (13-20 ani)

♦ Dobândirea de relaţii noi şi mai mature cu colegii de ambele sexe.

♦ însuşirea rolului social masculin sau feminin.

♦ Acceptarea propriului corp şi folosirea lui.

♦ Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie.

♦ Pregătirea pentru o profesie sau o carieră.

♦ Dobândirea unei identităţi şi însuşirea unei ideologii.

♦ A dori şi a obţine un comportament social responsabil. Adulţii (30-50 ani)

♦ Obiectiv de a fi responsabili faţă de propria creştere şi dezvoltare, ca şi faţă de proiectele

organizatorice şi de a ajuta generaţiile tinere şi vârstnice, fără a le controla.

♦ Dezvoltarea forţei socio-economice.

♦ Evaluarea relaţiei dintre ocupaţia/cariera persoanei şi sistemul de valori.

♦ Ajutarea persoanelor tinere să se integreze mai bine.

♦ întărirea/restabilirea intimităţii cu partenerul sau persoanele apropiate.

♦ Formarea de prietenii adânci.

♦ Ajutarea vârstnicilor în ultimii ani ai vieţii.

♦ Asumarea de poziţii responsabile în activităţile profesionale, sociale şi ale comunităţii.

♦ Menţinerea şi îmbunătăţirea căminului.

♦ Folosirea timpului liber în mod creativ şi plăcut.

NURSING COMUNITAR , C7 NEVOI SPECIFICE DE INGRIJIRE SI EDUCATIE DE-A

LUNGUL VIETII

NOTIUNI DESPRE INGRIJIREA COPILULUI:-dezvoltarea psihomotorie a copilului 0 – 1 an,

imunizarile, prescolarul, scolarul si adolescentul – nevoi de educatie, alimentatie, ingrijire.

Dezvoltarea copilului urmeaza unele etape cunoscute si se deruleaza dupa un acelasi proces la
majoritatea copiilor. Aceste etape si transformarile care le caracterizeaza sunt incluse in denumirea de
dezvoltare psihomotorie. In intervalul de timp cuprins intre nastere si varsta de 3 ani, copiii fac
principalele progrese care ii ajuta sa devina treptat autonomi si sa faca fata unor situatii compatibile cu
varsta lor.

Ordinea acestor progrese depinde de varsta, factori ereditari si de modul in care parintii  sprijina
procesul de invatare al copilului. Dezvoltarea poate uneori fi perturbata sau incetinita din cauza lipsei de
stimulare, a nasterii unui alt copil, de o separare de lunga durata, de un climat familial conflictual sau de
alte cauze imprevizibile.Astfel, cunoasterea principalelor etape ale dezvoltarii este necesara pentru a
monitoriza mai bine progresul copilului.

 Prima copilarie - de la nastere pana la 3 ani (se termina dentitia de lapte) se imparte in: 

a. perioada de nou-nascut - corespunde primelor 28 zile de viata si are cateva particularitati: 

•  crestere rapida staturo-ponderala; 
•  existenta unor fenomene caracteristice: scaderea fiziologica in greutate, icterul fiziologic, criza
genitala, febra de sete, albuminuria fiziologica, meconiul; 
•  slaba dezvoltare a scoartei cerebrale si deci si a functiilor de relatie cu predominenta centrilor
subcorticali; 
•  importanta imunitatii transmisa transplacentar; 
•  deficienta functiilor de bariera a pielii si mucoaselor; 
•  tendinta infectiilor de a imbraca aspect septicemic; 
•  patologia dominata de malformatii congenitale si afectiuni legate de actul nasterii (traumatisme,
infectii). 
b.perioada de sugar (28 zile -1 an) cu urmatoarele particularitati: 
•  cresterea staturo-ponderala continua in ritm rapid; 
•  dezvoltarea treptata a functiilor de relatie; 
•  dezvoltarea functiei locomotorii care largeste sfera de cunoastere a copilului; 
•  aparitia primului sistem de semnalizare; 
•  aparitia dentitiei si dezvoltarea functiei digestive care permit diversificarea alimentatiei; 
•  dezvoltarea imunitatii active proprii cu reducerea rolului imunitatii transplacentare;

•  patologia dominata de boli ale aparatului respirator, digestiv, ale urechii medii. 

c.perioada de copil mic (anteprescolar) 1-3 ani: 

•  incetinirea ritmului de crestere; 
•  modificarea proportiilor dintre cap, trunchi si membre; 
•  completarea primei dentitii; 
•  desavarsirea functiei motorii; 
•  formarea reflexelor conditionate - cuvantul capata valoarea unui nou sistem de semnalizare 

1. Prima copilarie este caracterizata printr-o functie de nutritie intensa ce explica cresterea accentuata
si dependenta de mediul inconjurator, si care determina necesitatea unor ingrijiri speciale. 
2. Copilaria a 2 a (3 – 6 – 7 ani -prescolar) - dentitia de lapte complet aparuta - incep sa apara primii
dinti definitivi: 

dezvoltarea complexa a S.N.C. si implicit a gandirii, vorbirii, locomotiei, ceea ce duce la cresterea
independentei copilului; 

ritm de crestere mai lent; 

patologia dominata de boli contagioase, apar unele boli noi ca reumatismul articular acut, cardiopatiile
castigate, tuberculoza osteo-articulara. 

3. Copilaria a 3 a (6 – 7 ani - pubertate) la fete pubertatea apare la 12 - 14 ani, iar la baieti la 14 - 16
ani. 

maturizarea zonelor corticale ale creierului, 

incetinirea cresterii in prima parte a perioadei urmata de o accelerare in perioada prepubera; 

apar primii dinti definitivi; 

boli contagioase rare datorita imunizarii spontane (imbolnavire) sau provocate

(vaccinari) PUBERTATEA - corespunde aparitiei menarhei la fete si dezvoltarii functiei sexuale la
baieti: 

se incetineste ritmul cresterii staturale; 

se accelereaza cresterea in greutate; 

se modifica dimensiunile unor segmente - infatisarea este armonioasa apropiata de cea a adultului.
  ADOLESCENTA este in primul rand o perioada de maturizare psihologica, spre deosebire de
pubertate, cand dezvoltarea majora are loc in plan fizic si sexual; majoritatea fetelor au trecut de puseul
de crestere puberal, desi unii baieti inca se afla in plina dezvoltare fizica si sexuala. Adolescenta este
marcata de completarea dezvoltarii corporale si sexuale, formarea personalitatii si in cele din urma de
ocuparea unui loc in societate, prin locul de munca si familie. Pentru tinerii care nu isi continua studiile
in cadrul universitar, sau cei care renunta si la liceu si trec direct la intemeierea unei familii si la
ocuparea unui loc de munca, pe plan psihologic si social adolescenta se incheie mai repede. 

Inca din perioada preadolescentei, odata cu detasarea de familie, anturajul castiga o importanta speciala,

tanarul vazand in grupul de prieteni un mediu propice testarii ideilor si compararii nivelului de
dezvoltare fizica si psihologica. Adolescentul incearca sa-si stabileasca o identitate
sexuala constientizand si acceptandu-si propriile sentimente si propriul corp. 

Adolescenta este si o perioada in care au loc alegeri ce vor influenta intreaga viata a adultului; unele
dintre aceste decizii se refera la invatamant – educatie. Alt fel de alegeri, din punct de vedere al
comportamentului, se refera la tentatiile la care adolescentii sunt expusi cu predominanta: droguri,
tutun, alcool, viata sexuala promiscua, etc. O parte dintre aceste "experimente" pot afecta profund
negativ viata tanarului, insa in mare parte acest comportament este temporar si nu mai prezinta interes in
perioada adulta. Adolescenta este o perioada in care maturizarea nu este completa si tinerii dau de multe
ori dovada de ignoranta in privinta unei activitati sexuale sau a unei relatii intime responsabile. Sarcina
la varsta adolescenta poate avea si grave consecinte medicale.

Conditiile sociale si psihologice ale aparitiei unei sarcini in adolescenta variaza mult, insa de cele mai
multe ori acest fenomen apare in medii de saracie si ignoranta. Aceste tinere trebuie sa decida daca
doresc si au posibilitatile de a-si intemeia o familie sau, daca nu sunt pregatite sa faca anumite sacrificii,
ori doresc sa-si continue studiile, optiunea este fie intreruperea sarcinii, fie renuntarea la bebelus in
favoarea adoptiei. Sarcina la varsta adolescenta este o trauma psihica majora. In plus, unele fete se
confrunta cu pierderea legaturii cu tatal copilului sau cu familia, cu renuntarea la studii, fie renunta la
educatie din proprie vointa, adoptand o gandire de "esec inevitabil in viata". 

Fara educatie tinerele sunt condamnate la un statut financiar foarte scazut si, conform studiilor,
casniciile incheiate in adolescenta au mai mari sanse sa se incheie cu un divort. Copiii mamelor
adolescente se pot confrunta cu probleme de adaptare sociala pe termen lung - rezultate scolare
slabe, saracie, boli mentale sau fizice. Problemele aparute odata cu sarcina in adolescenta se rasfrang si
asupra familiei tinerei fete - frati mai mici si parinti.

ALIMENTATIA

Alimentatia prescolarului este in general foarte asemanatoare cu cea a adultului, doar ca trebuie sa fie
preparata mai dietetic, fara exces de sare si sa contina toate elementele nutritive necesare unui copil plin
de energie, aflat in plina dezvoltare.Alimentatia este foarte importanta pentru sanatatea prescolarului - o
alimentatie adecvata previne problemele de sanatate cum ar fi obezitatea, diabetul si decalcifierile. O
alta cerinta ar fi ca prescolarul sa consume alimente sanatoase - carne slaba, fructe de mare, oua,
legume, cereale integrale, produse lactate zilnic si fructe proaspete
Principalele elemente de interes in privinta alimentatiei scolarului sunt mentinerea varietatii alimentelor,
pastrarea unei greutati sanatoase, echilibrand aportul cu consumul energetic, eliminarea pe cat posibil a
grasimilor si a colesterolului din dieta si asigurarea consumului de fructe, legume si cereale integrale.
Respectarea acestor indicatii asigura o viata adulta sanatoasa.

Alimentatia adolescentului trebuie sa fie adaptata necesitatilor cresterii si dezvoltarii organismuluisau.

In acelasi timp tanarul devine tot mai independent si ia mai multe decizii privind alimentatia; din acest
motiv, parintii trebuie sa cultive adolescentilor obiceiuri alimentare sanatoase . Factorii care contribuie
la formarea unor proaste obiceiuri alimentare sunt mancarurile fast-food la un pret scazut si sarace in
elemente nutritive, accesul limitat la alimentele sanatoase atunci cand adolescentul se afla departe de
mediul familial, impresia ca alimentele fara grasimi si neprocesate nu sunt gustoase, lipsa informatiei
privind alimentatia sanatoasa, exemplul prost dat in familie, impactul media asupra adolescentilor -
incidenta crescuta de tulburari alimentare la tinerele care isi doresc un corp "perfect".
Cele mai intalnite probleme de nutritie la adolescenti sunt deficitul de calciu si fier, obezitatea si
subnutritia.

  Factorii de risc intalniti in aparitia deficientelor nutritionale sunt tulburarile alimentare, afectiunile

cronice, consumul de alcool sau droguri, sarcina la adolescente, o dieta vegetariana stricta, precum si
statutul socio-economic redus. Deficientele nutritionale din perioada adolescentei au drept consecinte in
viata adulta aparitia mai multor boli si afectiuni: obezitate, diabet, bolicardiovasculare, etc.

POPULATIA VARSTNICA

Obiective educationale:

intelegerea importantei medico-sociale a populatiei varstnice;

descrierea unor fenomene demografice legate de imbatranirea populatiei;

descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei varstnice;

descrierea impactului efectului de imbatranire a populatiei.

Atentia deosebita acordata populatiei varstnice este motivata nu numai de ritmul de crestere numerica,
ci si de faptul ca populatia varstnica:

este o populatie mare consumatoare de prestatii medicale;

este mai vulnerabila la diversele stresuri din mediul fizic si social.

La acestea se mai adauga modificarile inregistrate in structura familiei, in sensul ca in prezent familia se
ocupa din ce in ce mai putin de varstnici, in special daca sunt si bolnavi, si prefera sa fie ingrijiti in
unitati speciale pentru varstnici.

In literatura de specialitate nu exista inca un consens in ceea ce priveste limita de varsta de la care se
socoteste o persoana ca fiind varstanica. Se folosesc 2 criterii: biologic si cronologic, ultimul fiind cel
mai frecvent utilizat desi stabileste arbitrar o limita.
Astazi ONU recomanda varsta de 65 ani drept limita de la care se considera o persoana ca fiind
varstnica.

Metode de masurare a imbatranirii populatiei

Determinarea ponderii populatiei varstnice din totalul populatiei.

Varsta medie a populatiei.

Raportul dintre numarul varstnicilor si numarul copiilor.

Indicile de dependenta care reprezinta raportul dintre numarul persoanelor inactive si numarul
persoanelor de varsta activa.

Starea de sanatate a populatiei varstnice

In ultimele decenii, in aprecierea starii de sanatate a varstnicilor se insista tot mai mult pe metodele
epidemiologice si pe autoevaluarea starii de sanatate, capacitatea intervievatului de a si evalua starea
functionala si determinarea raportului dependenta/ independenta a persoanei varstnice in legatura cu
activitatea vietii zilnice.

Studiile intreprinse au aratat existenta fenomenului de supramorbiditate la varstnici, si anume existenta

in medie, a 2-3 afectiuni cronice pe persoana varstnica, dupa unele studii; dupa altele, care au utilizat
tehnici de diagnostic foarte sensibile, 10 afectiuni pe persoana in varsta de 75 ani si peste.

Principalele cauza de imbolnavire a varstnicilor in tarile dezvoltate sunt:

caderi si fracturi consecutive;

osteoporoza;

tulburari de vedere;

tulburari de auz;

dementa senila;

probleme de incontinenta.

Mortalitatea persoanelor varstnice

In primul rand, probabilitatea de deces creste pe masura ce se inainteaza in varsta, deci ea este mai mare
la varstnici.

In al doilea rand, modelul de mortalitate pe cauze medicale de deces difera de la o grupa de varsta la
alta. La populatia varstnica principalele cauze de deces difera de cele intanite la alte grupe de varsta,
precum si de cele care definesc modelul mortalitatii populatiei generale.

CONSECINTELE IMBATRANIRII POPULATIEI PENTRU SANATATEA PUBLICA

Consecinte demografice:
cresterea numarului persoanelor varstnice;

cresterea numarului familiilor fara copii si a celor alcatuite din persoane varstnice.

2. Consecinte medicale:

polimorbiditate (mai multe boli la aceeasi persoana);

cresterea foarte mare a consumului medical.

3. Consecintele sociale decurg din:

pierderea autonomiei persoanelor varstnice;

aparitia incapacitatii funcionale partiale sau totale ceea ce necesita servicii sociale adecvate.

PROBLEMATICA PERSOANELOR VARSTNICE

Organizarea serviciilor de sanatate specifice persoanelor varstnice

Varstnicii, ca parte integrata a intregii populatii, au dreptul la servicii de sanatate

corespunzatoare. Dar serviciile pentru varstnici ridica o serie de probleme specifice, ceea ce impune
organizarea unei game variate de servicii geriatrice specifice. Serviciile medicale pentru varstnici sunt
foarte costisitoare iar resusele lor financiare sunt reduse. Se insista pe pastrarea cat mai indelungata a
varstnicilor in familia proprie.

In concluzie varstnicii au dreptul la servicii medicale si sociale, fiind de dorit sa ramana cat mai mult in
familiile proprii.

Strategii

Retea de servicii sanitare si de ocrotire acordate la domiciliu.

Realizarea unor programe de screening pentru identificarea varstnicilor care pot sa ramana acasa,
integrati in familiile lor si a celor care trebuie ingrijiti in institutii speciale.

Imaginarea unor facilitati comunitare, un ajutor suplimentar acordat familiilor ce au in ingrijire un

varstnic cu probleme sociale.

Organizarea de centre de ingrijire de zi.

Organizarea de centre de ingrijire de noapte.

Organizarea de institutii de ingijiri pe termen lung unde sa se acorde asistenta medicala si sociala
persoanelor varstnice cu afectiuni cronice, dependente. Pentru tarile Europei de vest, 20% din varstnici
sunt internati in acest tip de unitati, restul sunt ingijiti in familie sau la propriul lor domiciliu.

Organizarea de unitati de ingrijire terminala.

Organizarea de servicii de stomatologie specifice varstnicilor.

Institutiile sociale pentru varstnici

Au aparut ca urmare a modificarilor functiei traditionale a familiei si a solidaritatii umane fata de

varstnicii cu probleme.

Sarcinile institutiilor sociale

Ingrijirile oferite trebuie sa fie “intrerupte”, in sensul ca aceste ingrijiri trebuie acordate sub aspectul
procurarii hranei, asigurarii ajutorului menajer, a ajutorului in autoingrijirea proprie.

Oferirea de stimulente material familiei sau altor persoane cu obligatia acestora de a ingiriji un varstnic
la domiciliu.

Ingrijiri de tip “nursing” de cadre cu pregatire medie ce se deplaseaza la domiciliul varstnicilor

asigurand asistenta medicala si sociala.

Integrarea varstnicilor in viata comunitatii.

Sanatatea varstnicului este legata direct de bunastarea sociala si de modul in care este integrat in
comunitatea in care traieste. Integrarea varstnicului se poate realize pe mai multe cai:

incurajarea varstnicului de a ramane in propria locuinta;

sprijinirea structurii de viata traditionala a comunitatilor;

stimularea implicarii varstnicului in diverse activitati culturale comunitare.

Programe specific de prevenire a imbolnavirilor si de mentinere a unei stari de sanatate corespunzatoare,

prin prelungirea cat mai mult posibil a independetei si capacitatii de autoingrijire.

Scopuri:

1.Stimularea capacitatii varstnicilor de a se adapta la noile situatii.

2. Dezvoltarea de programe educationale, sanitare, preventive, in special pentru problemele de sanatate

ale varstnicului: prevenirea caderilor, accidentelor, depistarea precoce si tratamentul tulburarilor de vaz
si auz.

O atentie deosebita trebuie acordata problemelor financiare ale varstnicului deoarece resursele lor
materiale sunt reduse, in schimb el are nevoie de multe ingrijiri medicale care sunt foarte costisitoare. Se
impune necesitatea de a lua masuri pentru sustinerea financiara a varstnicilor pentru asigurarea unui
venit minim si preluarea de catre un tert (stat, sistemul de asigurari sociale, societati de caritate) a
costului ridicat a ingrijirilor medicale acordate varstnicilor.

Varstnicul trebuie sa fie considerat ca o resursa umana si nu numai ca un consumator. Prin pregatirea sa,
prin experienta sa de viata, varstnicul poate fi antrenat in diverse actiuni de educatie sanitara, in
realizarea unor programe de actiuni umanitare (lupta impotriva drogurilor, munca cu handicapati, actiuni
de ajutorare a copiilor in cadrul unor asociatii precum Crucea Rosie, UNICEF), in programe culturale.
PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALA A CATEGORIILOR DEFAVORIZATE

Obiective educationale:

intelegerea importantei medico-sociale a populatiei la risc;

descrierea unor fenomene demografice legate de imbatrinirea populatiei;

descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei la risc;

descrierea impactului efectului de imbatrinire a populatiei.

In intreaga lume, starea de sanatate a persoanelor care se confrunta cu instabilitatea sociala, economica
si politica este precara.

Dintre cele sapte prioritati sanitare mondiale ale mileniului actual, trei au in vedere dezvoltarea si
abolirea saraciei, protejarea grupurilor vulnerabile, respectarea drepturilor omului.

In categoria persoanelor defavorizate se incadreaza familiile numeroase cu venituri insuficiente,

familiile dezorganizate, persoanele de etnie roma, unii copii si tineri, somerii, femeile, batranii,
refugiatii.

In randul acestor persoane apar fenomene precum saracia, somajul, stigmatizarea si marginalizarea
sociala, infractionalitatea, vagabondajul, prostitutia, toxicomania.

Reducerea acestor fenomene de o gravitate extrema presupune nu numai interventia statului, ci si

implicarea activa a tuturor membrilor comunitatii.

Hotararea nr. 829/2002 privind aprobarea planului national antisaracie si de promovare a inc1uziunii
sociale realizeaza urmatoarea c1asificare a principalelor categorii sociale vulnerabile din Romania:

grupurile care traditional se confrunta cu un risc ridicat de saracie si exc1uziune sociala si indeosebi:

parte importanta a celor de etnie roma;

familiile cu multi copii;

familiile dezorganizate;

familiile monoparentale;

familiile cu persoane aflate in somaj de lunga durata;

grupuri care se confrunta cu situatii dificile in ceea ce priveste conditiile de locuit:

copiii strazii,care traiesc in adaposturi improvizate;

copiii care parasesc institutiile de ocrotire la varsta de 18 ani;

familiile strazii, care traiesc in adaposturi improvizate in parcuri, in apropierea gropilor de gunoi, in
ghenele de gunoi, langa balti, diferite terenuri abandonate;
tinerii, ale caror posibilitati financiare sunt extrem de reduse in vederea achizitionarii unei locuinte.

SARACIA SI STAREA DE SANATATE A POPULATIEI

" Acolo unde oamenii sunt condamnati sa traiasca in mizerie, drepturile omului sunt violate: a ne
uni pentru a Ie respecta este o datorie sacra" (1. Wresinski, Paris, 1987)

" Saracia reprezinta forma cea mai rea a violentei" (M Ghandi)

In paralel cu cresterea inegalitatilor sociale determinate de libertatea comertului si a investitiilor se

observa o crestere a inechitatilor in sanatate. In multe tari ale lumii, exista un mare decalaj intre
progresele inregistrate la nivelul starii de sanatate a paturilor sociale favorizate fata de cele defavorizate.

Aproximativ un miliard trei sute de mii de persoane (20% din populatia mondiala) traiesc in conditii de
saracie absoluta, avand un venit inferior unui $ pe zi. Aproape jumatate din locuitorii planetei traiesc in
conditiile unui venit mai mic de 2 $/zi.

In Romania, ca de altfel in toate tarile ex-comuniste din Estul Europei, tranzitia economica si sociala a
determinat numeroase schimbari la nivelul populatiei. Cresterea saraciei in ultimul deceniu este o
trasatura comuna acestui grup de tari, care se datoreaza, in principal scaderii productiei si cresterii
inegalitatilor.

Reducerea saraciei si a inechitatilor sociale la nivel national si international reprezinta una din
principalele mize ale secolului XXI.

Definifie, concepte

Conform Bancii Mondiale, este considerata saraca, persoana care nu are acces la un pachet minimal de
bunuri necesare supravietuirii. Pragul saraciei a fost stabilit la valoarea de 2$, iar cel al saraciei extreme
la valoarea de 1 $/ zi/ locuitor.

In 1987, Consiliul economic si social francez, intr-un raport general asupra saraciei, a dat urmatoarea
definitie saraciei: "Saracia si precaritatea existentei reprezinta o violare a drepturilor omului".

Raportul OMS privind sanatatea lumii in 2003 prezinta noi conceptii despre saracie. OMS considera ca
saracia este un fenomen multidimensional, care depinde nu numai de situatia materiala ci si de nivelul
de educatie, de starea de sanatate, de vulnerabilitatea si de expunerea la factorii de risc ecologici si
profesionali, precum si de posibilitatea limitata a persoanei in cauza de a-si exprima si de a-si face
auzite si intelese nevoile.

Notiunea de saracie se refera la privarea persoanei de mijloacele de realizare si de accedere la aceste

potentiale.

Saracia este o sursa de marginalizare sociala, deoarece priveaza individul de drepturile sale
fundamentale si de libertatea de a-si satisface nevoile primare (de la cele legate de alimentatie si igiena,
pana la obtinerea de medicamente esentiale) si sociale, care inc1ud capacitatea de a participa la viata
comunitatii, de a se alatura discutiilor publice, de a participa la luarea de decizii politice, etc. Ulterior,
aceasta lipsa de libertate impiedica dezvoltarea potentialului personal, si dauneaza astfel dezvoltarii
societatii.

Precaritatea se refera la absenta securitatii individului in ceea ce priveste construirea viitorului, la

imposibilitatea acestuia de a-si asuma obligatiile profesionale, familiale si sociale, de a beneficia de
drepturile sale fundamentale, si este strans legata de sentimentul de fragilitate sociala care apare in lipsa
mijloacelor necesare conceperii de proiecte pe termen lung.

Relatia existenta intre saracie si starea de sanatate

Intre starea de sanatate si nivelul de saracie exista o relatie directa si un cerc vicios. Saracia determina
malnutritie, limiteaza accesul la ingrijiri, creste vulnerabilitatea la factorii de risc individuali sau de
mediu.

Starea de sanatate precara reduce capacitatea de munca, productivitatea individului si veniturile familiei,
afecteaza calitatea vietii acestuia, determinand sau perpetuand in cele din urma saracia.

Studiile au demonstrat ca fenomenele de violenta 'indreptate 'impotriva celorlalti, sau a propriei

persoane, alcoolismul, tabagismul, accidentele rutiere, raspund gradientului social. Aparitia lor este
determinata de statutul socio-economic al individului, sau al grupului din care face parte si de conditiile
de viata si de munca (stres, insecuritate, somaj etc).Ameliorarea starii de sanatate a populatiei ar putea
sa se evidentieze la un moment dat prin cresterea veniturilor.

Implicarea sistemelor de sanatate in combaterea saraciei

In cadrul sistemelor de sanatatese incearca astazi, gasirea unor solutii si raspunsuri referitoare la
impactul pe care are saracia asupra starii de sanatate.

In urma studiilor efectuate, s-au identificat urmatoarele concluzii:

Sistemele de sanatate pot contribui prin actiuni eficace la ameliorarea starii de sanatate a categoriilor
defavorizate, rara a fi necesara reformarea practicilor existente sau dezvoltarea unor modele stiintifice
omplexe.

Un sistem de sanatate poate fi uneori un obstacol sieveni astfel, o cauza a saraciei pentru persoanele
defavorizate, care nu-si pot permite plata serviciilor directe sau indirecte.

Chiar daca se asigura gratuitatea serviciilor de sanatate, uneori ele raman in continuare inaccesibile, la
nivel cultural sau geografic.

Pe langa deblocarea unor resurse financiare pentru combaterea saraciei, este necesara siformarea unui
personal specializat in intampinarea nevoilor populatiei paupere.

Echitatea in sanatate

Echitatea si accesul universal la ingrijiri sunt principii unanim recunoscute pentru fundamentarea unor
sisteme de sanatate performante.
Echitatea este un concept bazat pe justitia distributiva, care, aplicat domeniului sanitar inseamna
reducerea sanselor de a fi sanatos in cazul grupelor sociale mai putin privilegiate.

Ce poate face sistemul sanitar pentru ameliorarea nivelului precar al starii de sanatate, prin combaterea
saraciei?

 sa cultive in mediile politice ideea ca sanatatea este o investitie productiva,

 sa pledeze pentru cresterea responsabilitatii autoritatilor publice referitoare la asigurarea
conditiilor prin care se poate promova un acces echitabilla serviciile de sanatate,
 sa se asocieze strategiilor nationale si sectoriale de combatere a saraciei (invatamant, drumuri,
dezvoltare rurala),
 sa militeze pentru includerea sanatatii in politicile sectoriale de dezvoltare,
 sa cultive la nivelul ingrijirilor primare de sanatate, practica supravegherii medico-sociale active
a persoanelor din grupele la risc inalt,
 sa infiinteze servicii preventive si medico-sociale in comunitatile/zonele cu o numeroasa
populatie defavorizata,
 sa dezvoIte acele servicii care raspund efectiv bolilor dominante din mediile defavorizate
(sanatatea maternoinfantila, prevenirea bolilor infeetioase si cu transmitere sexuala) si sa cultive
eomportamentele favorabile sanatatii,
 sa pledeze pentru buna functionare a sistemului asigurarilor de sanatate si a celor de asistenta
sociala.

MARGINALIZAREA S1 STIGMATIZAREA

SARACIA determina cresterea riscului de stigmatizare si marginalizare economica sociala si politica a

categoriilor sociale afectate.

Marginalizarea se regaseste in accesul limitat la anumite drepturi si servicii sociale In comparatie cu

restul populatiei, in discriminarea acestora in functie de diferite criterii de sex, varsta, situatie materiala,
numar de copii, apartenenta la o anumita etnie sau comunitate religioasa.

Limitarile discriminatorii se concretizeaza in acces limitat la piata fortei de munca, concedieri

nejustificate, lipsa accesului la servicii medicale gratuite, cauzate de faptul ca beneficiarii nu sunt
cuprinsi in sistemul de asigurari medicale, accesul limitat la cultura si educatie. Copiii proveniti din
familii sarace sunt mai expusi riscului de abandon scolar, de excludere din colectivitatile de la scoala
sau din vecinatate. Nivelul redus de pregatire scolara este intotdeauna asociat cu o pozitie
dezavantajoasa pe piata muncii.

Saracia nu este insa unica cauza a marginalizarii. Studiile asupra marginalizarii fac referiri la
urmatoarele categorii sociale:

 somerii, angajatii in servicii necalificate;

 persoanele cu venituri mici, fara proprietati, teritorii;
 persoanele cu handicap mintal si fizic sau cu alte dizabilitati;
 analfabetii, persoanele lipsite de calificare profesionala
 toxicomanii;
 delicventii;
  copiii abuzati sau care traiesc in conditii improprii;
 copiii utilizati ca forta de munca;
 parintii singuri;
 tinerii, in special absolventii fara experienta;
 strainii, refugiatii, imigrantii;
 minoritatile etnice, lingvistice, religioase sau rasiale aflate in conditii de dificultate;
 beneficiarii de asistenta sociala, cei care au nevoie de asistenta sociala, dar nu o primesc;
 rezidentii cartierelor rau famate;
 deviantii.

Persoanele care sufera de pe urma marginalizarii sau stigmatiziirii sociale sunt si mai vulnerabile in
viata sociala si au un risc mai mare de incalcare a drepturilor fundamentale.

Suferinta psihologica, indusa de fragilitatea psihosociala a persoanelor aflate in situatii precare,

accentuata de excluderea sociala si de stigmatizare nu trebuie ignorata, pentru ca reprezinta un obstacol
major in accesulla ingrijiri, in reinsertia sociala, in sprijinul pe care l-ar putea obtine persoanele afectate.
Din pacate, exista o lipsa de formare de specialisti pentru sustinerea acestei categorii de populatie.

Suferinta psihosociala a persoanelor defavorizate se regaseste in sentimentul de vulnerabilitate aparut

datorita dificultatilor vieticotidiene, stressului la locul de munca, oboselii permanente, fragilititii sociale,
in sentimentul de insecuritate datorat precaritatii, marginalizarii, exc1uderii sociale, anxietatii legate de
ziua de maine, in stima de sine scazuta si sentimentul de devalorizare aparuta datorita depresiei, modului
in care individul este privit in societate. Manifestarile suferintei psihosociale se reflecta in
comportamentde izolare, esecuri repetate, comportament la rise, conduite adictive, violenta indreptata
impotriva sa si a celor din jur.