AMENAJĂRI SPECIALE LA DRUMURI FORESTIERE

I. GEOLOGIE INGINEREASCĂ CU APLICAŢII RUTIERE

Pământul este principalul material folosit în terasamente, iar materialele pietroase

sunt principalele materiale folosite în structurile rutiere.
Cercetarea pământului, limitată din motive de ordin tehnologic, a fost făcută până
la o adâncime de 11 km. Cercetarea a fost completată si cu informaţii din prospecţiuni
seismice (informaţii indirecte) bazate pe variaţia vitezei undei seismice.

Litosfera (scoarţa sau coaja) are in partea dinspre exterior pătura SIAL (Siliciu şi
Aluminiu cu o grosime de cca 60 km.
Pe adâncime proprietăţile fizice ale pământului variază. Astfel:
Densitatea intre 2,7 g/cm3 la suprafaţa pământului până la 5,7 g/cm3 la adâncimea
de 2900 de km.
Presiunea, intre aceleaşi limite de adâncime, variază de la 0 la 1386300 daN/cm2.
Temperatura are la suprafaţa pământului variaţii intre -830 şi +580 , iar la 2900 km
adâncime are valori de 20000.

Mineralele sunt substanţe solide anorganice, formate natural şi avându-şi originea

in magmă (stratul de sub litosferă).
O primă clasificare a rocilor, după modul de formare, este următoarea:
Roci Magmatice (eruptive). S-au format prin cristalizarea magmei şi se împart în
roci magmatice intrusive(plutonice) şi efusive(vulcanice). Primele (intrusivele) s-au
format prin întărirea magmei în crăpături ale pământului şi, din rândul lor fac parte:
granitul, grandiorotul,, dioritul, sienitul, gabronul, porfirul ş.a. Cele din a doua subgrupă
(efusivele)s-au format prin întărirea magmei 8lavei) la suprafaţa pământului. Fac parte
următoarele roci: riolitul, dacitul, andezitul, bazaltul ş.a.
Roci Sedimentare sunt la origine tot roci magmatice dar care au fost dezagregate
fizic şi alterate chimic sau au apărut prin precipitarea chimică a unor soluţii apoase ale
unor substanţe, alteori prin procese biologice. Astfel, rocile sedimentare se împart în roci
sedimentare detritice (clastice), roci sedimentare de precipitaţie şi roci biogene. Rocile
detritice pot fi mobile (necimentate) si detritice consolidate (cimentate)
Roci Metamorfice s-au format din roci eruptive şi/sau sedimentare prin adapatre
mineralogică ţi structurală la condiţiile fizice (presiune şi temperatură) şi chimice. Acest
proces se numeşte metamorfism.

Pe scurt:

Roci magmatice (eruptive)

Intrusive (plutonice)
Efusive (vulcanice)

Roci sedimentare
Detritice (clastice)
 De precipitaţie
Biogene

Roci metamorfice

Pământul este o rocă sedimentară detritică alcătuită din fragmente

solide necimentate cu dimensiuni sub 2 mm.

Solul este o rocă detritică reziduală (rămâne la locul de formare) – un amestec de

de pamânturi argiloase cu calcar şi/sau nisip, care se suprapune peste roca preexistentă
care, la partea superioară a suferit un proces de solificare, adică de transformare zonei
specifice scoarţei sub acţiunea complexă a factorilor climatici şi biologici, având ca
produs final de alterare este humusul.
Solul este fertil, principala sa caracteristică ce îl deosebeşte de oricare di celelalte
roci. Cuprinde patru orizonturi (A, B, C şi D). Primele trei au proprietăţi biologice.
Grosimea solului este de 50…200 cm. Aceste ultime aspecte fac obiectul pedologiei.
Humusul scade calitatea pământului folosit l drumuri, deoarece îi creşte
plasticitatea, umflările şi contracţiile şi îi scade rezistenţa la forfecare.

Loessul este un pământ macroporic (porii se văd cu ochiul liber), având şi

intruziuni de calcar Provine din particulele aduse de vânt. Este foarte afânat şi rezistă
mecanic doar datorită uscăciunii prin frecare şi a intruziunilor de calcar. La inundare
structura sa cedează

Alcătuirea pământurilor

Pământul poate avea structură grăunţoasă (granulară) – nisipurile, în fagure

(prafuri) sau în fulgi (floculare) - argilele. Primele (nisipurile) sunt necoezive iar ultimele
două sunt coezive.

Clasificarea pământurilor

Nisipuri au dimensiuni între 0,05 şi 2,0 mm de culoare alb-gălbui închis- brun-

negru. Sunt foarte permeabile, au ascensiune capilară redusă, sunt insensibile la îngheţ-
dezgheţ şi nu se umflă şi nici nu se contractă.
Prafurile u dimensiuni între 0,005 şi 0,05 mm. Au permeabilitate mică,
ascensiune capilară mare, umflări respectiv contracţii mici sau nule, coeziune mică, dar
sunt cele mai sensibile pământuri la îngheţ-dezgheţ.
Argilele au dimensiuni sub 0,005 mm, fiind, aşadar, cele mai fine pământuri, au o
formă plată sau solzoasă. Sunt impermeabile, ascensiune capilară importantă, dar cu
viteză redusă, sunt foarte coezive şi au umflări şi contracţii mari şi foarte mari.

Identificarea pe teren a pământurilor

Argila grasă este lucioasă, unsuroasă şi aderă la metale (se lipeşte de

 lama cuţitului);
Argila prăfoasă este lucioasă, puţin unsuroasă (scârţâie între dinţi);
Argila nisipoasă este puţin lucioasă, aspră la pipăit (scârţâie intre dinţi) şi
are aderenţă moderată la metale;
Praful şi Praful argilos sunt mate, puţin aspre (scârţâie) şi au aderenţă scăzută la
metale;
Praful nisipos este mat, puţin aspru şi are aderenţă foarte redusă la
metale;
Nisipul prăfos este mat, puţin aspru şi nu are aderenţă la metale;

Culoarea pământurilor

Neagră humus sau oxizi şi/sau hidroxizi de mangan;

Ruginiu-galbenă compuşi ferici;
Albă siliciu hidratat, hidroxid de aluminiu, săruri solubile de
carbonat de calciu sau sulfură de calciu

Pământuri cu comportament special

Sunt pământurile marnoase, cele macroporice, cele sensibile la umezire,

susceptibile la lichefiere, pământuri cu umflări şi contracţii mari, cele gelive, cele cu
conţinut ridicat de materii organice (turbe, nămoluri şi mâluri), pămâturile eluviale, cele
sărăturoase, pământurile de umplutură şi amestecurile de pământuri.
Se vor detalia următoarele tipuri de pământuri:

Pământurile marnoase

Sunt pământuri argiloase cu un conţinut de peste 5% de carbonat de calciu. Sunt

bune ca pământuri de fundare, cu atât mai bune cu cât este mai mare proporţia de
carbonat de calciu.

După Stanciu şi Lungu , 2007

% CaCO3 % Argilă Denumire Comportament
0 100 Argilă Plastic
5 95 Argilă marnoasă Plasticitate moderată
20 80 Marnă argiloasă Plasticitate moderată
35 65 Marnă Plasticitate moderată
65 35 Marnă calcaroasă Plasticitate moderată
75 25 Calcar Rigid
100 0 Calcar Rigid

Pământuri macroporice
 Au pori vizibili ( porozitate între 40% şi 60%) şi din categoria lor fac parte loessul
şi pământurile loessoide.
Loessul are o culoare galben deschis ….ruginiu….cenuşiu gălbui şi conţine 25%
nisip fin, 60% praf şi 15% argilă. Prezintă multiple concreţiuni de calcar şi se
caracterizează printr-o bună rigiditate în stare uscată care însă se pierde brusc în caz de
umezire (se dezagregă)

Pământurile sensibile la umezire.

Se tasează sub propria sarcină la creşterea umidităţii şi fac parte tot loessul şi
pământurile loessoide, adică pământurile macroporice.
Se defineşte potenţialul de prăbuşire – Cp:

e1 − e2
Cp = ⋅ 100[%] ,
1 + e0
unde:
e0 – indicele porilor în stare naturală;
e1 – indicele porilor înainte de inundare;
e2 – indicele porilor după inundare;

Pământurile susceptibile la lichefiere

Sunt pământuri care supuse unor solicitări dinamice (explozii, cutremure) şi fiin
submersate, le scade foarte capacitatea portantă (foarte important în cazul terasamentelor
cu risc de inundare). Acest fenomen se întâmplă din cauza sporirii presiunii apei din pori
care anulează frecarea internă şi scade brusc rezistenţa la forfecare. Pământurile se
transformă în noroi.
Fac parte:

Nisipul uniform foarte fin;

Nisipul cu grad de îndesare de 50..70%;

Nisipurile saturate;

Nisipurile cu permeabilitate mică;

Unele prafuri;

Riscul lichefierii este mare la rambleurile alcătuite din materiale necoezive şi

saturate, în cazul cutremurelor şi a variaţiilor de trafic
 Siguranţa la alunecare la taluzuri se complică foarte mult şi datorită faptului că
există numeroşi factori ce pot produce lichefiere şi de care nu se poate ţine seama la
alcătuirea unui model de calcul.

Măsuri ce pot fi luate pentru îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice ale

pământurilor de mai sus

Corectarea granulometriei prin amestecarea cu alte pământuri;

Compactare suplimentară pentru sporirea îndesării;

Drenarea terenului pentru a evita saturarea;

Creşterea coeziunii prin injectări;

Pământuri cu umflări şi contracţii mari

Sunt unele pământuri argiloase ce-şi modifică volumul cu variaţia umidităţii.

Au indicele de plasticitate de peste 35% şi limita inferioară de plasticitate sub
10%.

Pământuri gelive

Sunt pământurile cu mare sensibilitate la îngheţ. Sunt reprezentate de următoarele

tipuri de pământuri:

Pământuri necoezive dar cu liant argilos; Au indicele de plasticitate su
10% şi granulometria de sub0,02 mm;

Argilele şi argilele grase cu indice de plasticitate sub 10% şi granulometrie
sub 0,1 mm; Cele mai gelive sunt pământurile coezive cu indice de
plasticitate între 10 şi 35% şi granulometrie de sub 0,02 mm.

Mâlurile

Mâlurile sunt pământuri recente (câteva mii de ani) cu conţinut de materii

organice sub 5%. Sunt pământuri aluvionare, argiloase, afânate cu limita superioară de
plasticitate de peste 60% şi indicele de plasticitate de 30…80% şi umiditatea naturală
apropiată limitei de curgere.

Nămolurile
 Sunt pământuri asemănătoare mâlurilor dar cu un conţinut de materii organice de
aproape 10%.

Turba

Conţine materii organice peste 60% şi provine din descompunerea incompletă a

vegetaţiei într-un mediu saturat şi neoxigenat. Are o structură fibroasă şi o culoare brun
închisă. Reţine foarte multă apă (peste 400%). Sunt foarte compresibile şi au o rezistenţă
la forfecare foarte mică.

În cazul pământurilor de mai sus, adâncimea de fundare trebuie să de păşească

grosimea stratului de mâl, nămol sau turbă (nu se fundează în aceste pământuri).

Pământurile eluviale

Sunt roci pe cale de transformare în roci sedimentare detritice. Se găsesc î zona de

deteriorare a scoarţei. Aceste pământuri sunt în formare de la suprafaţă spre adâncime şi
tot în această variază şi intensitatea proceselor fizico – chimice (cel mai intens la
suprafaţă).
Alcătuirea de sus în jos a unor astfel de pământuri este: argilă, nisipuri argiloase,
nisipuri şi pietrişuri.
Pământurile eluviale sunt, aşadar, neuniforme (se manifestă pregnant tasările
diferenţiate), anizotrope, saturate cu apă până devin curgătoare, se umflă, uneori, la
umezire, excavaţiile lăsate descoperite în aceste pământuri , accentuează alterarea din
cauza factorilor atmosferici.

Pământuri sărăturate

Sunt pământuri ce prezintă tasări sufozionare la umezire, respectiv umflări şi sunt

agresive asupra elementelor de construcţii.
Măsuri recomandate;

Evitarea umezirii acestor pământuri;

Fundarea sub stratul sărăturat;

Îmbunătăţirea, prin procedeele cunoscute a proprietăţilor fizico –
mecanice;

Adoptarea unor structuri constructive care să preia deformaţiile terenului
de fundare;

Pământuri de umplutură

Sunt pământuri constituite din depuneri aluvionare recente, incă neconsolidate.

Sunt neomogene şi au o compresibilitate foarte mare, apărând adeseaîndesarea sub
propria lor greutate.
Măsuri: compactare, perne de nisip sau balast, fundarea sub aceste straturi de
pământ
 Amestecurile de pământ

Exemplu: pietriş cu praf sau cu argilă.

Sunt pământuri puţin permeabile, negelive, cu contracţii reduse. Se folosesc
suficient de bine la terasamente şi la platformele drumurilor.

Studiul geologic

• Constă, în esență, în următoarele:

• Determinarea naturii petrografice a rocilor;
• Stabiliea stratificației;
• Evidențierea proceselor fizico-geologice;
Zone de teren ce trebuie evitate la construcția drumurilor:
• Zone mlăștinoase;
• Zone instabile
Exemplu de zone instabile geologic: Alunecările de teren apar, mai ales, în zone cu
stratificații de următorul tip: roci impermeabile în adâncime și roci permeabile la
suprafață. Apa trece prin aceste roci și se acumulează la interfața cu rocile de adâncime,
reducând frecarea și crescând greutatea stratului permeabil.

II. GEOTEHNICĂ PENTRU INFRASTRUCTURI DE DRUMURI

FORESTERE
Proprietăţi fizico-mecanice ale pământurilor folosite la drumuri

Sensitivitatea

Sensitivitatea este raportul dintre rezistenţa la compresiune cu deformaţii laterale

neîmpiedicate şi aceeaşi rezistenţă, a aceluiaşi pământ, dar dintr-o probă tulburată, fără a-
i fi afectate umiditatea sau părăzitatea.
Sensitivitatea măsoară, aşadar, sensibilitatea pământurilor la tulburarea
(deranjarea) probelor. Există astfel, pământuri sensitive şi pământuri nesensitive.

Gradul de saturaţie - Sr

Sr=w%.ϒ/e.ϒw

Clasificarea pământurilor după gradul de saturaţie După Stanciu şi Lungu, 2007

Caracterizarea pământului Gradul de saturaţie

uscat Sr=0…0,4
umed Sr=0,4…0,8
foarte umed Sr=0,8…0,9
saturat Sr peste 0,9
 Valori orientative ale greutăţilor volumetrice şi ale densităţilor pământurilor

Pământuri γ[kN/m3] ρ[g/cm3]

Nisipuri, nisipuri prăfoase, nisipuri argiloase 26 2,65
Prafuri, prafuri nisipoase, prafuri argiloase 26,2 2,67
Argile, argile prăfoase, argile nisipoase 26,7 2,72

Aprecierea stări fizice a pământurilor în funcţie de indicele porilor

pământuri stare Indicele porilor

Pietriş nisipos Afânat 0,61..0,72
îndesat 0,22..0,33
Nisip mare şi mediu Afânat 0,67…0,82
îndesat 0,33…0,47
Nisip fin Afânat 0,82…0,82
îndesat 0,49…0,56
Praf mare Afânat 0,82…1,22
îndesat 0,54…0,67
Praf Plastic moale 0,82…1,00
Plastic tare 0,43…0,49
Argilă Plastic moale 1,00…1,22
Plastic tare 0,43…0,54

Aprecierea stării fizice a pământurilor după gradul de îndesare

Stare nisip Grad de îndesare Caracterizarea teren
afânat Sub 0,33 Teren slab
Îndesare medie 0,34…0,66 Teren bun
îndesată Peste 0,66 Teren foarte bun (indicele
porilor tinde către minim)

Tabelul de mai sus foloseşte la aprecierea nisipurilor pentru construcţii, nefiind

toate la fel de bune.

Plasticitatea şi consistenţa pământurilor argiloase

Coeziunea are drept cauze:

Forţele electromoleculare;

Tensiuni în meniscuri capilare (la nisipuri unde se manifestă în acest mod
coeziunea capilară);

Lianţi ce apar în geneza rocilor (cimentare prin silicifiere, calcifiere,
ferizare etc.);

Umiditate şi plasticitate
 Pământurile cu cât au particule mai fine, cu atât au coeziune mai mare.
Dimensiuni mici ale particulelor înseamnă suprafaţă specifică mare şi, deci, complex de
adsorbţie mai mare.
Apa adsorbită diminuează legăturile dintre particule, pământurile se deformează
fără a-şi modifica volumul şi fără fisuri sau ruperi, adică devin plastice.
Indice de plasticitate nul înseamnă pământ neplastic iar un indice de plasticitate
de peste 35 reprezintă o plasticitate foarte mare (argilă grasă).
Apa adsorbită (0,5 microni în jurul particulei solide) poate fi eliminată doar prin
forțe de natură electrostatică sau termică. La nisipuri fenomenele de suprafață sunt slabe
în comparație cu argila, dat fiind compoziția mineralogică diferită la cele două tipuri de
pământ. Condițiile de mediu, reprezentate de indicele de aciditate – pH și de salinitate,
sunt importante pentru fenomenele de interfață putând modifica proprietățile
pământurilor slabe pentru construcții.

• pH între 3 și 6 definește un mediu acid;

• pH= 7 înseamnă o aciditate medie;
• pH între 8 și 12 este propriu unui mediu alcalin;

Aciditatea este legată de preponderența ionilor pozitivi, iar alcalinitatea de cei

negativi. De asemenea, dacă scade aciditatea pământurile devin electropozotive și invers.
Potențialul electrodinamic determină potențialul electrocinetic. Astfel, influența
încărcării electrice modifică interacțiunea lichid – solid (pământ – apă) și, totdată,
proprietățilemecanice ale pământului. Exemplu: turba este foarte acidă și conține multă
apă.
În concluzie, pământurile trebuie alcalinizate pentru a le face bune pentru
construcții.
Salinitatea, de asemenea, influențează proprietățile mecanice ale pământurilor. Cu
cât salinitatea este mai mare cu atât crește încărcarea electropozitivă și, deci, apetența
pentru apă. Astfel, sodiul determină un înveliș gros de apă adsorbită, spre deosebire de
calciuș, mai ales, de aluminiu care au valențe mai mari și facsă scadă grosimea învelișului
de apă adsorbită, ameliorând, după cum s-a spus deja, proprietățile mecanice ale
pământului.
Sensul de descreștere a grosimii învelișului de apă este: Li, Na, Ca, Mg, Al, Fe, K,
H, NH4.
Prin trecerea unui curent electric prin pământ se crează o electrodrenare: apa se
deplasează spre catod (care este încăcat negativ) și apoi poate fi evacuată. Totodată,
seproduce și o electroîndesare.
Migrarea cationilor hidratați (așadar a apei) spre catod se numește
„electroosmoză”.
Migrarea particulelor spre anod se nemește „electroforeză”.

Indicele de consistenţă

Acest indice dacă are valori negative indică un pământ curgător, dacă are valori
pozitive dar subunitare indică un pământ plastic, iar dacă are valori supraunitare indică un
pământ în stare semisolidă sau chiar solidă.
 Dacă indicele de consistenţă are valori sub 0,5 indică un pământ ce poate fi folosit
la drumuri fără îmbunătăţiri.
Dacă are valori între 0,5 şi 0,75, se aşteaptă tasări importante.
Un pământ bun pentru terasamente are un indice de consistenţă între 0,1 şi 0,15.

Clasificarea pământurilor după indicele de plasticitate

Grad de plasticitate Indice de plasticitate Denumire pământ
neplastic 0 Nisip
Plasticitate redusă Sub 10 Nisip prăfos; praf nisipos
Plasticitate mijlocie 11…20 Praf; praf argilos; nisip
argilos;
Plasticitate mare 21…35 Argilă, argilă prăfoasă;
argilă nisipoasă;
Plasticitate foarte mare Peste 35 Argilă grasă

Evaluarea empirică a indicelui de plasticitate

Grad de plasticitate Aparență la pipăit

Neplastic aspru
Ușor plastic aspru-neted
Plasticitate redusă aspru spre neted
Plasticitate medie neted
Plasticitate ridicată strălucitor
Plasticitate foarte ridicată strălucitor ca ceara

Consistența pământurilor plastice după Atterberg

1,00

0,75

0,5 s ss
0
0,2
5
0
ws wp wc w
 Granulozitatea

Granulozitatea este foarte importantă pentru stabilirea compactității unui pământ,

ceea ce intereseayă calitățile mecanice ale unui terasament.
Cu cât granulozitaeaeste mai neuniformă (vezi Hazen), cu atât pământurile pot fi
compactate mai bine.
Exemplu: un nisip având coeficientul lui Hazen de 4..5, dacă este amestecat cu un
pietriș cu U mai mare de 4, rezultă un terasament foarte bun.

Pământurile necoezive pot fi caracterizate cu ajutorul granulozitatii, cele coezive

cu ajutorul plasticitatii. La acestea din urmă, limita de separație dintre praf și argilă se
poate considera a fi fracțiunea de 0,06mm.

Indicele de grupă – Ig

Este un indicator al propietăților mecanice ale pământului dintr-un terasment și se

calculează cu relația de mai jos:

Ig=0,2a+0,05ac+0,01bd, în care:

a= P74 – 35%, unde:

P74 reprezintă proporția procentuală de material ce trece prin sita de 0,074mm;

b = P74 – 15%
c = Wc – 40%
d = Ip – 10%

Indicii de grupă la pământurile folosite la terasamente

Pământuri P74 Ip Ig Wc
Necoezive sub 35 sub 10 0 -
Praf, argilă nisipoasă peste 36 sub 10 4…8 sub 40
Praf argilos peste 36 sub 10 8…12 peste 41
Argilă prăfoasă peste 36 peste 11 12…16 sub 40
Argilă peste 36 peste 11 16…20 peste 41

Se consideră că pământurile avand indicele de grupă:

 • între 0 și 1 sunt bune pentru terasamente;
• între 2 și 4 sunt acceptabile;
• între 5 și 9 sunt rele;
• între 10 și 20 foarte rele;

Cele 5 grupe ale pământurilor pentru terasamente

Categoria pământ Tip pământ Clasificare pământ Ip Compozitie
A% P% N%
necoeziv P1 Pietriș cu nisip Sub 10
P2 10…20
coeziv P3 Nisip prăfos 0…20 0..30 0..50 35..100
Nisip argilos

P4 Praf nisipos 0…25 0..30 35..100 0..50

Praf argilo-nisipos
Praf, praf argilos

P5 Argilă prăfoasă
Argilă nisipoasă Peste 30..100 0..70 0..70
Argilă prafo – 15
nisipoasă, argilă

Echivalentul de nisip - EN

Indicele de plasticitate și cel de consistență nu sunt suficienți pentru caracterizarea

pământurilor din punctul de vedere al proprietăților lor fizice. Așa au apărut
indicele de grupă echivalentu de nisip și albastru de metilen.
Echivalentul de nisip ilustrează proporția elementelor fine (argilă) într-o masă de
nisip.
Se amestecă foarte bine o probă de pământ uscat și, după 20 de minute, se
produce o coagulare a particulelor argiloase, separându-se astfel de nisip.

EN=H2/H1, unde:
H2 – înălțimea volumului de nisip;
H1 – înălțimea întregului volum;

• EN sub valoarea de 20 reprezintă un pământ plastic;

• Între 20 și 30 înseamnă o plasticitate mijlocie;
• Peste 30 înseamnă neplastic;
Echivalentul de nisip se folosește nu numai la pământuri ci și la alte materiale
utilizate la drumuri.

Albastru de metilen (indicele de albastru demetilen – AM

 Acest indice reprezintă cantitatea de albastru de metilen adsorbită de pământul
studiat. Cu cât această cantitate este mai mare, cu atât pământul este mai argilos
și, deci, mai activ în raport cu apa.
Astfel:
• Iam sub 0,1 reprezintă un pământ insensibil la apă;
• Iam = 0,2 apare sensibilitatea la apă;
• Iam = 1,5 reprezntă limita dintre pământurile nisipo-prăfoase și cele
nisipo-
• argiloase;
• Iam = 2,5 reprezintă limita dintre pământurile prăfoase cu plasticitate
redusă și
• cele cu plasticitate medie;
• Iam = 6 reprezintă limita dintre pământurile prăfoase și cele argiloase;
• Iam = 8 reprezintă limita dintre pământurile argiloase și cele foarte
argiloase;

Indicele de nocivitate - N%

Este un alt indice ce măsoară calitatea pământurilor folosite la terasamente.

N=Iam/A2

unde A2 reprezintă proporția procentuală corespunzătoare fracțiunii de 0,002mm;

• N sub 1 înseamnă pământ fară argilă;
• Între 1și 3 – inactiv în raport cu apa dar conține argilă;
• Între 3 și 5 – puțin activ în raport cu apa;
• Între 5 și 8 – activitate medie;
• Între 8 și 18 activitate mare, adică pământ”nociv”;
• Peste 18 – foarte nociv

Alte sisteme de clasificare a pământurilor sunt: AASHTO, STAS1243-48, Casagrande și

U.S.C.S. (Unified Soil Classification System).
Conform U.S.C.S. pământurile se împart în 2 grupe, după cum particulele cu dimensiuni
de peste 0,074mm sunt sau nu în proporție de peste 50%.

Sensibilitatea la îngheț dezgheț a pămânurilor

Pământul înghețat își mărește volumul cu 9%. Către acesta se îndreaptă apa lichidă din
zonele mai calde. Acest fenomen se numește ”termoosmoză”. Migrarea apei are loc, în
general, de jos în sus.
Temperatura de înghețare a apei este de 00 în nisipuri și sub 00 în argile.
Înghețarea patului fisurează îmbrăcămintea. Coborârea adâncimii de îngheț la drumuri
este dificil de realizat.
Dezghețul se produce de la suprafață catre adâncime, însoțit de scăderea capacității
portante.
Sensibilitatea diferitelor tipuri de pământuri la îngheț dezgheț este următoarea:
 • Nisip neglijabilă;
• Argilă moderată;
• Praf foarte mare;
Un criteriu empiric de stabilire a gelivității pământurilor a fost stabilit de Casagrande:
O probă de pământ luată între degete, dacă sefărâmă este geliv, iar dacă nu se sfărâmă,
pământul respectiv nu este geliv.

III. CUANTIFICAREA STABILITĂTII VERSANȚILOR ȘI TALUZURILOR

Generalități

Mecanica Pământurilor

Determinarea stării de Aprecierea

- Tensiuni comportării
- Deformații pământului prin
prisma criteriilor de
în pământ sub - rezistență
acțiunea încărcărilor - rigiditate
exterioare - stabilitate

Modalități de definire a coeficientului de siguranță la taluzuri și versanți

Fef – coeficient de siguranță (factor de stabilitate ) al versantului sau taluzului estimat prin
diverse metode de cuantificare:
Fadm – coeficient de siguranță admis prin norme sau bună practică;
Fef - Fadm – rezervă de stabilitate;

Fie taluzul omogen având:

• caracteristici geometrice:
o înălțime – H(m)
o pantă - β
• caracteristici mecanice:
o greutate specifică – ϒ
 o unghi de frecare internă – ϕ
o coeziune specifică - c
• acțiunea exterioară – Q

A
Q

masă ce
lunecă
suprafață posibilă de
rupere
R
i
C
G
B

Se demonstrează că R=G+Q.
Problema constă în cuantificarea raportului : rezistența cu care răspunde
pământul/acțiunea exterioară de forfecare – τi.

Unghiul de deviere

ds. supraf. infinite

de cedare
σi

τi τi

σi
 τ

M"
M'
M

τi=σitgϕ+e τi

ϕ Θmax
O'' O O' σ

unde: τir – rezistența la forfecare ce se dezvoltă pe elementul de suprafață ds.1 pe care

acționează R.
În situația din figură, semnificațiile sunt următoarele:
M – stadiul elastic (τi<τir);
M/ - echilibrul limită (τi=τir);
M// - stadiul plastic (τi>τir);

Astfel, Fef poate fi definit ca raportul dintre forța de forfecare și rezistență la forfecare
mobilizată de pământ:
Fef=τir/τi = sinϕ/sinϴmax, unde:
ϴmax este unghiul maxim de deviere;
 θ

θmax

x T P x'

Punctul P pentru a rămâne în echilibru este necesar ca forța care-l poate face să alunece –
T să fie mai mică decât forța de frecare Ff
Ff =Rcosϴtgϕ
Deoarece condiția de echilibru este Rsinϴ≤Rcos ϴtgϕ, condiția devine
tgϴ≤tgϕ
Dar tgϴ=T/N=τ/σ
ϴmax descrie ”conul de frecare”.
Concluzie: ϴmax=ϕ , reprezintă condiția de echilibru lmită.

Stabilitatea taluzurilor cu luarea în considerare a apei subterane

Determinarea stabilității taluzurilor afectate de antrenarea hidrodinamică este

dificilă datorită variației permeabilității i a caracterului quasi imprevizibil al scurgerii
apei.
 B

linie curent

J
90°-ϕ

G
R

β=ϕ
A

Antrenarea hidrodinamică – J este orientată după linia de curent (vezi figura).

Rezultanta R dintre greutatea G și antrenarea hidrodinamică J face un unghi de 900 – ϕ
cu linia AB a taluzului.

Taluz necoeziv

Forțele care provoacă alunecare:

T=Gsinβ=ϒsubVsinβ
J=ϒwVsinβ, unde:
V – volumul de pământ ce lunecă;
Forțele care se opun alunecării:
T1=Ntgϕ=ϒsubV.cosβ.tgϕ (frecarea dată de componenta normală a greutății – G);

Deci: tgβ=ϒsubtgϕ/(ϒsub+ϒw)

Taluz coeziv

Condiția de echilibru:
ϒsubsinβ+ϒasinβ=ϒsubcosβ.tgϕ+c, unde:
ϒa – greutatea specifică a apei;

IV. Infrastructura drumurilor forestiere

Totalitatea lucrărilor menite să învingă dificultățile de relief alcătuiesc infrastructura.

Problematica terenurilor de fundare ale drumurilor forestiere
Stadiile de lucru ale maselor alunecătoare (UNESCO)
• Alunecări active: se dezvoltă și în prezent;
• Alunecări stabilizate dar active în trecut;
• Alunecări inactive: mai vechi de 1 an;
o abandonate: au dispărut cauzele;
o stabilizate: prin folosirea unor metode de consolidare;
o vechi: au fost active cu mii de ani în urmă dar mai sunt încă vizibile;
• Alunecări reactivate;
• Alunecări stabilizate;

Deplasări

a. stabilizate
a. reactivate
a. stabilizate

a. active

1 2 3 4 5 Timp [arii]

Cauza principală a alunecării o constituie depășirea rezistenței la forfecare care se poate

produce:
• modificarea stării de tensiuni, adică creșterea diferenței σ1-σ2 ceea ce înseamnă
creșterea razei cercului lui Mohr;
• micșorarea pantei – tgϕ (frecarea internă) și/sau a tăieturii – c (coeziunea
specifică), panta scade pin efectul lubrifiant al apei, coeziunea scade de cinci ori
la o crestere cu 10% a umidității;
• amândouă cauzele de mai sus;
 τ
panta

c
(tăietura)
σ

σ2
σ1

CONCLUZII:
Alunecările de teren sunt fenomene geodinamice cu cauze multiple trebuind
studiate din punct de vedere stratigrafic, litologic, tectonic și geomecanic.
Prevenirea și stabilizarea instabilității versanților/taluzurilor

compresiune

întindere

Îndepărtarea prin excavare a pământului din partea superioară a suprafeței de

alunecare. Se micșorează astfel forțele de alunecare și greutatea masei prezumtive de
alunecare;
 se excavează și
îndulcește panta

Încărcarea la piciorul alunecării cu material drenant (anrocamente);

Trepte; materialul excavat pentru trepte se pune la piciorul taluzului. Treptele
întrerup continuitatea suprafeței de alunecare, astfel încât, eventualele alunecări vor fi de
mai mică amploare;
Realizarea de pinteni și contraforți (care se dimensionează);
Drenarea apelor de suprafață și de adâncime;
Tratarea crăpăturilor de întindere; se folosește blocaj de balast în adâncimea
crăpăturii și argilă către suprafață; scopul este de a permite circulația apei în masa
alunecătoare, oprirea ei ar fi catastrofală; totodată se urmărește și oprirea apei de
suprafață;
Drenuri deschise perpendiculare pe linia de cea mai mare pantă;

dren
uri

contra
 Casiuri;
Vegetație pentru desecare și consolidare (în principal prin evapotranspirație); se
folsesc următoarele specii: oțetar, tamarix, glădice, sexaulul;
Ziduri de sprijin ”cadru (celulare)”;

cadru de beton armat

pământ

pământ excavat la
construirea celulelor

Gabioane;
Ranforți, barete, coloane, chesoane;
Ancoraje, care pot fi sub forma unor ancore simple (bare metalice fixate în rocă),
tiranți pretensionați (se fixează la un capăt și apoi se întind, ceea ce este complicat din
punct de vedere tehnologic
 ancore
placă de
beton armat

tirant

element de fixare
în rocă

suprafață prezumtivă de
rupere
Bulonarea (țintuirea) taluzurilor – ”soil nailing”; Se fac la taluzuri de debleu.
Bulonul se introduce prin foraj și se fixează prin cimentare sau cu rășini sintetice. La
partea superioară, de bulon se fixează o placă de beton armat, așa numitul parament, care
preia împingerea pământului și o transmite bulonului care lucrează la smulgere.
Pământ armat; constă din inserarea între două straturi de pământ compactat a unei
rețele de armături;
Drenajul prin electroosmoză; este eficient la pământurile argiloase care nu se
autodrenează (gravitațional). Se cunoaște că drenajele nu dau rezultate satisfăcătoare în
argile și nici în prafuri, având efect doar de coborâre a nivelului apelor subterane sau,
după caz, favorizarea migrării apei subterane. În procedeul electroosmotic, apa se
deplasează datorită unui câmp electric. În masiv se introduc două tuburi de oțel pentru
anod care este confecționat din aluminiu, oțel sau calciu, respectiv țevi perforate (filtre
aciculare) pentru catod. Distanța dintre cei doi electrozi este de 10m. Electrozii se leagă
la sursă de curent continuu de 25A și 50…150V. Apa se deplasează de la anod către
catod (anodul are sarcină electrică pozitivă), după care este evacuată cu pompe.
 C (-)
A
pompe

Injectare; Se injectează silicat de sodiu, rășină carbamidică sau mortar de ciment

în zona suprafeței de alunecare.
Piloți de pământ stabilizat cu var sau ciment; constau în execuția unor foraje cu
diametre de 10…60cm și adâncimi de 10…12m care se umplu cu pământ amestecat cu
var nestins sau ciment realizându-se coloane sau piloți.
Varul acționează astfel: absoarbe apa (așadar, drenează argila – foarte important),
reacționează cu pământul făcând să apară niște compuși calcici care reduc afinitatea la
apă a pământului, prin înlocuirea în complexul de adsorbție, a ionilor existenți cu ioni de
calciu;
Protecția taluzurilor
Vegetația absoarbe apa din pământ cu ajutorul rădăcinilor, reducând umiditatea,
respectiv contracția terenului de fundare. Tăierea arborilor cauzează umflări ale ternului,
cca 8mm pe an și cu perspectivă de sporire.
Foarte periculos de tăiat este arțarul, mesteacănul, frasinul, fagul, stejarul și
tufanul. Pericolul dispare dacă arborele tăiat se află la o distanță de cel puțin o dată și
jumătate de zona cu pericol prezumtiv de alunecare.
Biodrenaj Se folosesc arbori care au o evapotranspirație mare și modifică bilanțul
hidric al unui teren. Acești arbori sunt: stejarul, arțarul, fagul, frasinul, mesteacănul,
ulmul, plopul piramidal, arinul,salcia și oțetarul. Ei au coroana stufoasă și sistemul
radicilar dezvoltat.

În funcție de momentul executării drumului, pot apărea în timp, umflări, dacă

execuția a avut loc într-o perioadă secetoasă, respectiv contracții dacă execuția a avut loc
într-o perioadă umedă.
 DRENURI
(vezi Zarojanu D, ”Mecanica pământurilor pentru infrastructuri de instalații de
transport forestiere”; Zarojanu D, ”Drumuri forestiere”)

V. SUPRASTRUCTURA DRUMURILOR FORESTIERE

Totalitatea lucrărilor menite a reduce rezistența la rulare formează suprastructura.

În caz de terenuri dificile sau condiții hidrologice dificile se prevede un ”strat de
formă” la partea superioară a terasamentului cu rol de a uniformiza suprafața superioară a
apatului și a-i spori capacitatea portantă.
Prin condiții hidrologice se înțelege regimul apelor de suprafață, iar cele
hidrogeologice denumesc regimul apelor subterane.
În principal, privitor la condițiile hidrologice, de preferință să nu se perturbe
echilibrul natural; iar privitor la cele hidrogeologice, trebuie cunoscut N.A.S. și variația
acestuia.
Prin condiții climaterice se înțelege regimul precipitațiilor, temperaturilor și
direcția vânturilor, mai ales iarna, dat fiind pericolul înzăpezirii
Raza curentă este raza cea mai mică pentru care se acceptă racordarea cu arc de
cerc fără curbă progresivă (convertirea se poate face și pe aliniament în vreme ce
supraînălțarea numai pe curba progresivă).

Metode de trasare a curbelor cu vârf inaccesibil.

Metoda coordonatelor rectangulare pe coardă (metoda ordonatelor pe coardă)

 y
V

M
'
y
Q P ymax
y
Ti M' Te
x

Fie P(x,y) punctul ce trebuie trasat. Originea sistemului de coordonate este în M/.
Abscisa x se impune de proiectant. Trebuie determinat y.
MM/=y+y/=R – R.cos α/2 = R.(1 – cos α/2);
y/= R- R / /
-y

Se pichetează Ti, Te M/, M după care M/ se determină cum s-a a arătat mai sus.

Metoda tangentelor succesive

Este o metodă la care trasarea se face din aproape în aproape., pe porțiuni mici.
Curba se împarte în mai multe curbe mici.
 V1

Se calculează tangentele corespunzătoare unghiului la centru α/4.

Ti1V1=V1Te1=R.tgα/8= t

Curbe policentrice simetrice

R R

2R 2R
C1

C3 C2

Aceste curbe (în figură este o curbă circulară de rază R flancată de alte două curbe
de rază 2R) pot înlocui, dacă este cazul, curbele progresive.

BIBLIOGRAFIE