PIATRA NATURALĂ

Litosfera este o sursã inepuizabilã de ROCI, materie anorganicã,

ce poate servi ca material de construcţii, fãrã modificãri structurale, sau ca
materii prime, pentru fabricarea materialelor de construcţii artificiale, cu
modificãri structurale şi de compoziţie
Rocile sunt asociaţii naturale de minerale.

Mineralele sunt formaţiuni anorganice (solide în mod obişnuit), cu

o compoziţie chimicã alcãtuitã dintr-un singur element sau din mai multe
elemente chimice, cel mai adesea cristalizate, cu variaţii în limite stricte.

In naturã, mineralele se gãsesc sub formã de amestecuri de

substanţe, în care predominã una dintre acestea şi, în consecinţã, nu pot fi
considerate ca "medii omogene”; mineralele sunt definite drept "compuşi
mineralogici " compoziţia chimicã putând varia în anumite limite.

Literatura de specialitate citeazã peste 3.000 de specii minerale.

1
Clasificarea rocilor după geneză (modul de formare)

MAGMA

Roci magmatice
- plutonice (abisale, intrusive)
granit, granodiorit, sienit, diorit
- hipoabisale (filoniene)
porfir, porfirit
Roci metamorfice
- extrusive (vulcanice)
dacit, trahit, andezit, bazalt, tuf vulcanic cuarţite, gnaisuri, marmură

Roci sedimentare
- detritice neconsolidate
- detritice grohotişuri, prundişuri, argile, mâl
- detritice consolidate
breccii, gresii, conglomerate
- de precipitaţie
gips, calcare, travertin
- biogene (organogene)
calcare cochilifere, diatomit

2
Clasificarea rocilor după structură (modul de prezentare a mineralelor)

d. vitroasă
a. holocristalină b. holocristalină c. hipocristalină
echigranulară inechigranulară
(grăunţoasă) (porfirică)

HOLOCRISTALINĂ HIPOCRISTALINĂ VITROASĂ (hialină)

toate mineralele cristalizate cristale dispersate în toate mineralele în
masă vitroasă stare amorfă
a) roci magmatice abisale  răcirea roci vulcanice, formate în
lentă a magmei; straturile superioare ale roci vulcanice, la suprafa-ţa
b) roci magmatice hipoabisale, în scoarţei  răcire rapidă. scoarţei, sau în atmos-feră 
fisuri ale scoarţei suprarăcire
Mãrimea cristalelor determinã o structurã:
fenocristalinã , cu cristale mari (> 5 mm);
microcristalinã , cu cristale având dimensiuni între 1 şi 5 mm;
criptocristalinã , cu cristale mici (< 1 mm).
3
Structura rocilor sedimentare detritice respectă structura rocilor preexistente.
În cazul rocilor sedimentare detritice consolidate, mãrimea granulelor
constituente determinã structurile:
psefiticã , compusã din granule cu dimensiuni mai mari de 2 mm;
psamiticã , compusã din granule cu dimensiuni de (0,02 ... 2) mm;
peliticã , compusã din granule mai mici decât 0,02 mm.
Structura rocilor metamorfice diferă de cea a rocilor preexistente, datorită
reluării procesului de topire-răcire a mineralelor.
Clasificarea rocilor după textură (modul de aşezare a mineralelor)
masivã sau neorientatã, când nu se observã un anume aranjament, în
spaţiu, al granulelor;
stratificatã, cu aranjarea în straturi a granulelor, dar în fiecare strat se
regãsesc, în aceleaşi proporţii, mineralele constituente;
şistoasã, formatã din straturi, dar cu deosebiri mineralogice între acestea

Alte criterii de clasificare:

 pH -ul mineralelor: acide, intermediare, bazice, ultrabazice;
 indicele de culoare: leucocrate (deschise), melanocrate (închise);
 duritatea pe scara Mosh.
4
Caracteristicile tehnice ale rocilor

Caracteristici petrografice.
Densitatea aparentă: foarte uşoare (<1200 kg/m3); uşoare; semigrele; grele;
foarte grele (>3000 kg/m3).
Absorbţia de apă (a1) : f. puţin absorbante (<0,5%); puţin absorbante;
absorbante; foarte absorbante.
Rezistenţa la compresiune (în stare uscată): cu rezistenţă: foarte slabă (<15
N/mm2); slabă; mijlocie; mare; foarte mare (>200 N/mm2).
Rezistenţa la şoc (Rs): foarte puţin rezistente (<1 Ncm/cm3); puţin
rezistente; mediocre; rezistente; foarte rezistente (>10 Ncm/cm3).
Rezistenţa la uzură (Ruz) exprimată prin pierdere de masă: cu uzură foarte
mică (<0,05 g/cm2); mică; mijlocie; mare; foarte mare (>0,4 g/cm2).
Gelivitatea: negelive (g<3% şi g <25%); gelive.

Caracteristici mineralogice
Conţinutul de minerale în stare amorfă (structura)
Aşezarea mineralelor (textura)
Conţinutul de minerale dure (scara Mosh).

5
Tipuri de roci folosite în construcţii

Regula:
Ca material natural de construcţii, se folosesc rocile cu structură
holocristalină (condiţionat, cele cu structură hipocristalină) şi textură
masivă.
(granite, dacite, andezite, bazalturi, gresii etc.)
Rocile sedimentare de precipitaţie nu sunt corespunzătoare pentru
construcţii, dar sunt relativ pure, constituind materie primă pentru produce-
rea materialelor artificiale (lianţi).
(calcare, dolomite, magnezite, gips, argile pure,)

Tufurile vulcanice - roci vulcanice (magmatice extrusive). Prin măcinare se

obţine trass -ul.

6
 Produse din piatră pentru construcţii

produse de carieră: piatră naturală; agregate de concasaj.

produse de balastieră: agregate de râu
cheie contracheie
strat de balast

Pietre  piatră brută pereu din piatră

anrocament

neprelu-  piatră pentru anrocamente;

Piatră naturale

+ 0,00
naştere
crate  lespezi taluz

curs de apă

 moloane
pietre ptr.
 bolţari zidărie mozaic Secţiune
zidării prin zid
 piatră de talie ad
a
co

h
pietre ptr.  dale

c>
Pietre
prelucrate pardoseli  plăci

cm
.7
A faţa molon regulat

3..
molon
văzută
rost beton

asiză pietre ptr.  pavele

pavaje  calâpuri
A elevaţie secţ. A-A
 butise
 borduri
7
 Tipuri de pavaje
a. pavaj dobrogean b. pavaj transilvănean c. pavaj din pavele abnorme

butise bordură d. secţiune prin pavaj

18

17
pavelă
nisip
13
13

a) b) pilonat
fundaţie
12 17 terasament (balast)

Agregate naturale grele (ga> 1200 kg/m3)

de balastieră - sfărâmate natural
Se extrag din zăcămintele aluvionare (roci sedimentare detritice
neconsolidate), se spală şi se sortează.
Materialul extras, nesortat, se numeşte balast.
8
Agregate livrate de balastiere
Dime nsiuni material Denumire material Dime nsiuni sort (mm) Denumire sort
(mm)
0 ,1 ... 1 ,0 nisip fin
0 ,1 ... 7 ,1 (1 0 ) Nisip de râu 1 ,0 ... 3 ,1 5 (5 ) nis ip mijlociu
3 ,1 5 ... 7 ,1 (1 0 ) nisip grăunţos
7 ,1 (1 0 ) ... 1 6 ,0 mărgăritar
7 ,1 (1 0 ) ... 7 1 ,0 Pietris de râu 1 6 ,0 (2(200) )...3 1 ,5 pie triş mărunt
3 1 ,5 (4(4
0 )0 ...
) 7 1 ,0 pie triş mare
> 7 1 ,0 Bolovani de râu > 7 1 ,0 bolovani
0 ,1 ... 1 6 0 Balast 0 ,1 ... 1 6 0 balast brut
0 ,1 ... 7 1 ,0 balast ciuruit

agregate de concasaj - sfărâmate artificial

Mod de Denumirea
De numirea sortului Sorturi (mm)
obţine re clasei
Piatră s partă 7 ,1 -1 6 / 1 6 -3 1 ,5 / 3 1 ,5 -7 1

Concasare PIATRA Savură 0 -8

într-o treaptă SPARTA Split 8 -1 6 / 1 6 -2 5 / 2 5 -4 0
Piatră s partă pe ntru drumuri 4 0 -6 3 / 6 3 -9 0
Concasare în CRIBLURI Nisip de c oncasaj 0 -3 ,1 5 ş i 0 -7 ,1
două trepte Criblură 3 ,1 5 -8 / 8 -1 6 / 1 6 -2 5
Măc inare FILERE Filer < 0 ,0 7 1 s au < 0 ,0 9 0
9
 METALE
Solide policristaline, cu structură grăunţoasă.
In funcţie de compoziţia lor, aliajele metalice sunt grupate în:
aliaje feroase, dacã fierul este componenta principalã a aliajelor;
aliaje neferoase, dacã componenta principalã este un alt metal
In stare naturalã, metalele se gãsesc sub formã de minereuri care sunt
combinaţiile lor chimice (oxizi, carbonaţi, sulfuri etc.), dispersate în roci
(steril sau gangã). Uneori, se pot gãsi în stare nativã (în filoane).

Fierul şi aliajele sale.

Fierul pur tehnic (numit feritã) poate conţine pânã la 0,03% alte impuritãţi,
în special carbon.
Este un metal alb-gri, maleabil, ductil, tenace şi sudabil.
Densitatea = 7,9 g/cm3,
Temperatura de topire = aproximativ 1530OC.

10
 Prezintă 4 stări alotropice:
, stabilã pânã la 768OC, cristalizat în sistemul
cubic centrat şi se caracterizeazã prin proprietãţi
feromagnetice;
 stabilã pânã la 906OC, în care se menţine
a. cubic centrat b. cubic, cu feţe centrate
sistemul cubic centrat, dar pierde proprietãţile
Sistemele de cristalizare ale fierului
feromagnetice;
Variaţia reactivitãţii
, stabilã pânã 1390OC, în care fierul îşi schimbã chimice determinã
cristalizarea în sistemul cubic cu feţe centrate şi sistemele fizico-chimice
se caracterizeazã prin reactivitate chimicã mãritã; pe care fierul le poate
, stabilã pânã la topire (1530OC), în care fierul forma cu alte substanţe,
revine la sistemul de cristalizare cubic centrat, în general şi cu carbonul,
pierzând parţial reactivitatea chimicã. în special.
 Fe poate lega chimic pânã la 6,67% carbon, formând carbura de fier
(FeC3), numitã cementitã (Ce) : foarte durã şi casantã;
•la >723OC, poate lega pânã la 1,7 % carbon în aliaj soluţie solidã numit
austenitã (Au) : durã, dar tenace;
•la <723OC, austenita se descompune în feritã (Fe) şi perlitã (Pe), -aliaj de
amestec- mai durã decât ferita, dar mai casantã decât austenita;
•pentru conţinut de C>4,3%, fierul formeazã un alt aliaj de amestec numit
ledeburitã (Le), dur şi casant.
11
 Se observã cã, pe mãsura creşterii
( oC)
 LICHID(LI) conţinutului de carbon, duritatea aliajelor
1530 curba Liquidus
creşte, dar, în acelaşi timp, scade
LI+ Au LI+ Ce
eutectic deformabilitatea lor.
1130
906 Au Le curba Solidus Aliajele fierului, cu conţinut de carbon
Au+ Ce+ Le
723
Fe+ Au Au+ Ce mai mic decât 1,7%, se numesc
eutectoid Le+ Ce
oţeluri;
Fe+ Pe Pe+ Ce Pe+ Ce+ Le
conţinut de C (%)
0,03 0,89 1,7 4,3 6,67
Pentru conţinut de carbon mai mare
oţel fontă decât 1,7%, aliajele Fe-C se numesc
Diagrama de echilibru a aliajelor Fe-C fonte

Noţiuni de siderurgie.
Materiile prime:
minereurile feroase: limonita Fe2O3  1,5 H2O hematita ; Fe 2O3
magnetita Fe3O4 siderita Fe CO3
cocsul, combustibil, dar şi reactant chimic (huilă pirogenată);
fondanţi (calcare, magnezite, dolomite), care reduc temperatura de topire
a mineralelor (sterilului), jucând şi rol de reactant chimic.

12
 gura de Cocsul arde şi formează CO, care reduce succesiv oxizii
alimentare minereu de fier:
fondant
3 Fe2O3  CO  2 Fe3O4  CO2 
cocs
2 Fe3O4  2CO  6 FeO  2 CO2 
500...1200°C
1300...
FeO  CO  Fe  CO2 
1800°C aer cald La 11000C se formează cementita cu 6,67%C.
zgură
creuzet
fontă Oxizii de calciu şi de magneziu, din fondanţi,
Schema furnalului reacţioneazã cu componentele mineralogice ale sterilului
Diferenţa de înalt
densitate a topiturilor şi cu alte elemente nedorite în fontã (sulf, fosfor,
Fe-C şi zgurei mangan, etc.), formând zgura:
permite separarea şi SiO2  CaO  CaSiO3
evacuarea separată,
prin gurile situate la
FeS  CaO  FeO  CaS
nivele diferite Fe3 PO4 2  3 CaO  3 FeO  Ca3 PO 4 2

Pe măsură ce amestecul de materii prime se topeşte, cementita se dizolvă în

topitură, aceasta conţinând un exces de carbon dispersat atomic.

La răcire, topitura Fe-C devine fontă, conţinând (2,5 ... 5)% C

13
 În funcţie de conţinutul de carbon, ca şi de alte elemente de aliere,
fontele se grupeazã în trei categorii principale:
fonte cenuşii (de turnãtorie), care conţin mult carbon, chiar sub formã de
grafit (care îi dã culoarea cenuşie) şi sunt folosite ca aliaje de turnãtorie.
fonte albe (de afânare), care conţin carbonul legat în cementitã şi sunt
folosite ca materie primã pentru elaborarea oţelurilor-carbon;
fonte speciale (fero-aliaje), care conţin carbonul legat în cementitã, dar
conţin şi alte elemente de aliere în proporţii semnificative, fiind folosite ca
materii prime pentru elaborarea oţelurilor aliate sau pentru corectarea
compoziţiei oţelului-carbon.

Caracteristicile fontelor
Se manifestă prezenţa carbonului şi structura de aliaj de amestec:
 sunt dure şi casante blocuri solicitate static, la compresiune;
 sunt fluide la temperatura de topire  aliaje de turnătorie;
 sunt rezistente la coroziune  grafitul este inhibitor de coroziune.

14
 OŢELURILE CARBON
Se obţin prin reducerea conţinutului de carbon din fontele albe, prin
oxidarea acestuia.
C  O2  CO2 şi 2 Fe  O2  2FeO

FeO format, devine reactant pentru eliminarea altor elemente existente

nedorite, în zgură:
FeO  Si  2Fe  SiO 2 ; FeO  Mn  2Fe  MnO etc.

FeO poate fi introdus şi prin fierul vechi (ruginit)

Dacă în şarja de oţel rămâne FeO (neredus) topitura “fierbe”, la răcire

putând reţine bule gazoase (SUFLURI).
Pentru evitare se aplică tratamentul de “calmare” - introducerea de fero-
aliaje, care conţin elemente de aliere ce nu înrăutăţesc caracteristicile
oţelului.
Se obţin oţeluri “necalmate” (n); “semicalmate” (s); “calmate” (k),

15
In funcţie de compoziţie, oţelurile sunt grupate în trei clase:
 oţel-carbon, dacã conţine alte elemente de aliere în cantitãţi nesemnificative;
 oţel slab aliat, dacã conţine şi alte elemente de aliere în cantitãţi relativ mici;
 oţel aliat, dacã conţine şi alte elemente de aliere în cantitãţi suficient de mari
pentru ca acestea sã se manifeste pregnant asupra caracteristicilor aliajului.

În funcţie de caracteristicile ce li se garanteazã oţelurile-carbon se

grupeazã în patru clase de calitate, purtând în simbol cifrele:
1, dacã se garanteazã numai caracteristicile mecanice;
2, dacã se garanteazã numai compoziţia chimicã;
3, dacã se garanteazã caracteristicile mecanice şi compoziţia chimicã;
4, dacã se garanteazã caracteristicile mecanice, compoziţia chimicã şi conţinutul
de impuritãţi.
OL 37-1.s - oţel carbon
23 SM 15
oţel aliat, conţinând 0,23%C, Siliciu şi 1,5% Mangan

Oţelurile se caracterizeazã prin ductilitate, maleabilitate şi tenacitate în

condiţiile în care rezistenţele mecanice rãmân la valori mari.
16
 Cea mai importantã caracteristicã a oţelurilor, mai ales pentru
construcţii, o reprezintã rezistenţa la întindere care, fiind mult mai mare decât
pentru alte materiale, permite realizarea structurilor suple şi de mari deschideri.

3700 /3750 D Când se atinge efortul C, structura

Fmax.
H E oţelului se rearanjează prin deformaţie
2600/2650 vâscoasă  palier de curgere.
FORTA(daN)

Fc
B C
Starea deformată = stare de ecruisare
 = Lx100 (%)
Lo
= F 1 Curba caracteristică este convenţională,
Ao
A a  L (mm)
0
rezultând din convenţia AO.
0 J 3750 - 3700 = 50
Fig. 3.2. Curba caracteristică a oţelului moale
curba 1 (reală) C D

 (Pa)
d max
atractie
do
F F d r
A B
respingere

c curba 2
Lo Lo L (conven]ională)
c) rezultanta
a) înaintea încercării b) după consumarea curgerii forţelor palier de curgere
van der Waals r
Deformaţia de curgere a structurii oţelurilor hipoeutectice O e (%)
Fig. 6.4. Curba caracteristică de întindere

17
 Tenacitatea oţelului se verifică prin încercarea la îndoire la rece, pe
probe cu secţiunea circularã sau dreptunghiularã, rezemate pe role şi acţionate
prin intermediul unei piese cu suprafaţa de contact circularã.
Diametrele rolelor şi piesei de acţionare sunt standardizate în raport
cu diametrul respectiv grosimea probei.

F
In cazul în care nu se rupe la
proba piesă de acţionare
încovoiere, proba se îndoaie la
Dp 180O şi se examineazã fibra întinsã

Dp
rolă pentru a constata dacã au apãrut
lo/2 lo/2
proba calaj fisuri.
lo

Duritatea exprimã rezistenţa la compresiune localã (strivire).

F
bilă vedere în plan lovire
proba amprenta Brinell
d1 placă
etalon Vickers
Rockwell
d2

bilă
d1
d
D
d element Baumann-Steinrück
b) metoda Poldi Poldi
Principiul metodei Brinell
18
 Coroziunea unui metal se poate produce prin douã mecanisme:
 coroziunea chimicã, manifestatã prin acţiunea unei substanţe asupra
atomilor periferici ai reţelei metalice şi legarea acestora în substanţe compuse,
acţiune ce nu conduce la apariţia unor sarcini electrice necompensate;
 coroziunea electrochimicã, manifestatã prin scoaterea cationilor din reţeaua
metalicã (dizolvarea metalului), electronii corespondenţi rãmânând
necompensaţi.
Acoperiri cu straturi impermeabile. Pasivarea metalelor.

Tendinţa metalelor de a ceda cationii din reţea

în soluţii de electroliţi se numeşte tensiune de
dizolvare.

 protecţia anodicã, realizatã prin legarea piesei ce

trebuie protejatã la polul negativ al unei surse de curent electrod de sacrificiu
continuu, polul pozitiv fiind legat la electrozi amplasaţi în conductor de legătură

vecinãtate;
 protecţia catodicã, realizatã prin legarea cu conductor
electric a piesei protejate, la un electrod din metal cu pământ
tensiune de dizolvare mai mare, electronii necompensaţi, conductă de protejat
rezultaţi din corodarea acestuia, trecând în piesa Protecţia catodică
protejatã.
19
 MATERIALE CERAMICE

In sens larg, prin material ceramic se înţelege orice material obţinut

prin arderea unor amestecuri de materii prime pulverulente, proces
în urma cãruia rezistenţele mecanice cresc şi se îmbunãtãţesc
caracteristicile de durabilitate.
Pentru domeniul construcţiilor, produsul ceramic desemneazã
materialul sub formã de piatrã artificialã, obţinut prin arderea unor forme
fasonate din amestec de argilã, apã şi adaosuri

4.1. Compoziţia şi structura argilei.

Argilele rezultã prin alterarea rocilor feldspatice, proces în care
metalul alcalin (Na, K, Ca) este hidrolizat, iar oxidul corespunzãtor este
înlocuit de apã. Se obţin astfel, mineralele argiloase care pot fi exprimate
prin formula generalã:
mSiO 2 Al2O3 H2O
m = 2  caolinit ; m = 4  montmorillonit

20
 Procesul de alterare chimicã este însoţit de un proces de
dezagregare fizicã a rocii-mamã, încât argila se compune din granule
foarte mici (< 5 m), cu formã lamelarã
 suprafaţa specificã foarte mare;
caracterul intens hidrofil al granulelor de argilã o fac foarte sensibilã la
variaţia umiditãţii:
 plastifiere / rigidizare;
 umflări / contrageri;

Alãturi de mineralele argiloase, argilele pot conţine şi alte

minerale, provenind din roca-mamã, care nu au fost afectate de procesul
de alterare chimicã (cuarţ, micã, calcitã, magnezitã, oxizi şi sãruri ale
altor metale, feldspaţi etc.) care pot influenţa comportarea argilei la
variaţia umidităţii.
Argila mai pură (grasă)  mai sensibilă la umiditate

21
Comportarea argilei la încãlzire
În condiţii normale (atmosferice), argila conţine apã sub toate
cele trei forme (liberã, adsorbitã şi legatã chimic).
Supusã unui proces de încãlzire, masa argiloasã va suporta
urmãtoarea succesiune de transformãri:
 (400 ... 500)OC, argila se usucã, prin evaporarea apei libere şi de
higroscopicitate, rigidizându-se şi reducându-şi volumul  proces
reversibil;
 (700 ... 800)OC, argila pierde apa legatã chimic (apa de cristalizare),
devenind poroasã şi friabilã  proces ireversibil;
> (700 ... 800)OC, SiO2 şi Al2O3 devin activi chimic şi reacţioneazã între ei,
modificându-se raportul de legare, cu degajare de bioxid de siliciu liber 
proces de MULITIZARE

32SiO 2 Al2O3   2SiO 2 3Al2O3  4SiO 2

RETRAGEREA LA ARDERE ŞI CREŞTEREA REZISTENŢELOR

22
 La creşterea temperaturii, argila începe sã se topeascã,
producându-se, succesiv, clincherizarea, vitrificarea şi topirea totalã.
In funcţie punctul de refractaritate, argilele se caracterizeazã ca:
 fuzibile, cu punctul de refractaritate mai mic decât 1100OC;
 vitrificabile, cu punctul de refractaritate între (1100 ... 1580)OC;
 refractare, cu punctul de refractaritate mai mare decât 1580OC.
Punctul de refractaritate al argilei scade odatã cu creşterea
conţinutului sãu de oxizi metalici (în special de oxid de fier).

Puritatea argilelor determinã şi culoarea ceramicii obţinute:

 argilele caolinitice pure conduc la obţinerea ceramicii albe, iar argilele
impurificate cu oxizi de calciu, de magneziu sau ai altor metale alcaline
conduc la obţinerea ceramicii galbene;
 argilele montmorillonitice, impurificate cu oxizi de fier, conduc la obţinerea
ceramicii cu culoare roşiaticã (cărămizie).

23
Principii tehnologice de fabricaţie a produselor ceramice.
Pregãtire a masei ceramice: extragere a argilei din carierã,
mãcinarea şi amestecarea cu apa şi, eventual, cu materiale de adaos
(degresanţi, aglomeranţi, fondanţi sau topitori);
Masa de argilă nu trebuie să conţină granule calcaroase >2mm,
sau granule silicioase > 7 mm.
Fasonarea formelor crude: modelarea formei produsului ce
urmeazã a fi realizat, dar cu dimensiuni mai mari, pentru a se compensa
contracţiile de volum.
presare, extrudere, turnare.
zonă uscată zonă umedă

Uscarea formelor crude: reducerea

uniditãţii sub 7%.
lentă, pentru a nu fisura produsul. fisuri de contragere

Arderea produselor; tratarea termicã la temperatura necesarã

producerii transformãrilor fizico-chimice (mulitizarea, clincherizarea,
vitrificarea).
încãlzirea lentã, menţinerea la temperatura necesarã, rãcirea lentã
24
Tratarea superficialã a produselor; impermeabilizarea sau îmbunãtãţirea
aspectului acestora.
Angobarea: imersarea produsului într-o suspensie apoasã de argilã
caoliniticã şi re-arderea produsului.
Glazurarea sau smãlţuirea: acoperirea produsului cu soluţii, respectiv,
suspensii de substanţe care, la ardere, se topesc şi formeazã straturi de
sticlã 

Clasificarea materialelor ceramice.

Culoare
coloratã, când are culoare roşiaticã;
albã, dacã are culoarea albã sau slab gãlbuie.

Mãrimea granulelor constituente

ceramicã brutã (clasa A), cu granule pânã la 5 mm;
ceramicã semifinã (clasa B), cu granule pânã la 1,5 mm;
ceramicã finã (clasa C), cu granule pânã la 0,06 mm.

25
 Compactitate, exprimatã prin absorbţia de apã a1:
ceramicã poroasã cu a1 > 6%;
ceramicã semicompactã (semivitrificatã) cu a1 = (1... 6)%;
ceramicã compactã (vitrificatã) cu a1 < 1%.
Comportarea la temperaturi înalte;
ceramicã fuzibilã;
ceramicã refractarã.
In funcţie de criteriile menţionate, materialele ceramice se numesc:
 ceramica brutã: coloratã, brutã, poroasã, fuzibilã, fabricatã din argile comune
(montmorillonitice) cu adaos de degresanţi şi arse la (900 ... 1050)OC;
 gresia ceramicã: coloratã, semifinã, semicompactã, fuzibilã, fabricatã din
argile monmorillonitice, cu adaos de fondanţi şi arse la (1200 ... 1300)OC;
 teracota: coloratã, semifinã, poroasã, fuzibilã, fabricatã din argile
monmorillonitice, cu adaos de nisip şi de cioburi de argilã arsã;
 faianţa; albã, finã, poroasã, fabricatã din argile caolinitice cu adaos de
dolomitã, calcar şi nisip cuarţos şi arsã la (1200 ... 1300)OC;
 majolica; similarã faianţei, dar fabricatã din argile caolinitice impure, fapt
pentru care are culoarea galbenã, cu tentã roşiaticã;
 semiporţelanul şi porţelanul; albe, fine, compacte (clincherizate, respectiv
vitrificate), fabricate din argilã caoliniticã purã, cu adaos de feldspaţi şi arsã la
peste 1450OC.
26
4.5. Produse ceramice pentru construcţii.
4.5.1. Produse pentru zidării: (cărămizi şi blocuri ceramice)
Corpuri cu formă prismatică şi dimensini modulate, pentru asigurarea
realizării de zidării în asize, modulate.
Formatul normal este 240 x 115 x 63 mm.
Volumul nominal reprezintã volumul paralelipipedului circumscris unui
produs ceramic pentru zidãrii (cuprinzând şi eventualele goluri din structurã).
Echivalentul de volum (notat "echivalent FN") reprezintã raportul dintre
volumul nominal al produsului ceramic şi volumul nominal al cãrãmizii format
normal.

Cãrãmida este produsul ceramic pentru zidãrii, având forma paralelipipedicã,

 cu dimensiuni maxime 290  x 140 x 88 mm.

Blocul ceramic pentru zidãrii este produsul ceramic pentru zidãrii având

echivalentul FN mai mare decât 2,05 dar cu dimensiuni care asigurã
realizarea de zidãrii modulate

27
Zidurile (pereţii) pot fi:
• exteriori (perimetrali) sau interiori (despãrţitori),
• de rezistenţã (portante) sau cu rol de închidere (autoportante).
Exigenţele se referă la:
• greutatea proprie (sã fie cât mai micã);
• rezistenţã (sã corespundã încãrcãrilor pe care trebuie sã le preia);
• capacitate de izolare termicã (pentru pereţii exteriori);
• capacitate de izolare fonicã (pentru toţi pereţii).
Exigenţele pot fi îndeplinite de produsele din ceramicã brutã poroasã.
Zidurile sunt, de regulă, acoperite (tencuite, placate) şi nu se impun exigenţe de
aspect estetic.
Cărămizi pline presate: P63; P88; Gu Sg <15 % S
Criterii calitative:
tip P63/P88 tip Gu
Calităţi (A; I; II) - în funcţie de defectele
de formă, culoare, uniformitatea
63
88

88
caracteristicilor de compoziţie şi
structură, proporţia de cărămizi sparte 240 240

28
Clase (C1 , C2 ; C3), în funcţie de a:
<1,30 g/cm3; (1,31 ... 1,50) g/cm3, (1,51 ... 1,80) g/cm3;
F platan presă

1 cm
Mărci valoarea, din seria de mãrci standardizatã, imediat
inferioarã rezistenţei la compresiune, obţinutã pe stâlpişori.

mortar

1 cm

cărămidă
Seria de mãrci, standardizatã pentru cãrãmizi:

1 cm
50 ; 75 ; 100 ; 125 ; 150 ; 200 (daN/cm2)
F

Simbolizare : P - A - C3/100 - tip 63

Cărămizi cu goluri verticale (GV) sau cu goluri orizontale (GO)

Sg > 15 % S
Golurile îmbunãtãţesc capacitatea
de izolare termicã şi reduc greutatea
cãrãmizii, ceea ce permite reali-

h
zarea la dimensiuni mai mari decât

h
cãrãmizile tip P şi Gu b
b

Simbolizare (dimensiuni în cm): GV - I - C1 / 75 - 29. 14. 8,8

29
Cãrãmizile radiale (CR)
destinate executãrii zidãriilor circulare cu diametre
relativ mici (sub 2 m), în special, la coşurile de fum.

lambă
Blocuri ceramice cu lambã şi uluc (LU)

destinate realizãrii zidurilor subţiri.

uluc
îmbinarea cu lambã şi uluc asigură stabilitatea
asamblãrii în zidãrie.
b

4.5.2. Corpuri ceramice pentru planşee.

240

destinate a fi înglobate în
structura planşeelor din beton
armat, pentru reducerea

200
greutãţii acestora, prin crearea
de goluri. 295 200./295

30
4.5.3. Materiale pentru învelitori coamă
(coame)
ţigle, coame, olane panta
cioc
gaură sect. B-B (ţigle)
B cioc
gaură

A A

astereală
căprior dolie
secţ. A-A fal]
ţiglă "solz" (olane)
cută
B

secţ. longitudinală secţ. A-A

A gaură falţ

stratul mortar
superior
A
panta
stratul
inferior

31
 4.5.4. Tuburi ceramice.
 tuburi pentru canale individuale de fum şi de
ventilaţie;

 tuburi de dren: pământ permeabil

dop din argilă
ecran din argilă
filtru, din N.A.S.
material granular
mufă
sect. A-A găuri taluz
A drum

tub de dren
A

cunetă
pământ impermeabil

 tuburi pentru transport lichide corosive, din gresie ceramicã, glazurate,

cel puţin, la interior.

32
4.5.5. Produse ceramice pentru protecţii şi finisaje.
destinate placãrii pereţilor şi pardoselilor, pentru realizarea finisajelor
rezistente şi protecţia anticorosivã.

tencuială
de mortar
Cărămizi de placaj
zidărie
cărămidă
Plăci de faianţă sau majolică de placaj

Plăci din gresie ceramică

h
Corpurile ceramice pentru pardosit L
grajduri şi padocuri striuri

L
b

33
 4.5.6. Materiale refractare
 punct de refractaritate termicã mai mare decât 1580OC.
 destinate realizãrii cãmãşuielilor (refractare) la cuptoare şi
agregate termice care lucreazã la temperaturi înalte.
Pe lângã refractaritatea termicã, trebuie sã se caracterizeze şi din
punct de vedere chimic, pentru a nu produce reacţii nedorite cu materialul
util (care se prelucreazã în cuptor) şi care ar produce contaminarea
materialului util şi ar provoca corodarea cãmãşuielii.
Se produc sub formă de corpuri fasonate (cãrãmizi, plãci, cochilii
etc.) şi sub formã granularã (mase refractare) cu care se realizeazã mortare
sau betoane refractare.

TIP ŞAMOTĂ se fabricã din argile refractare, în douã faze:

1. masa ceramicã se arde la cca. 1300OC, dupã care se macinã sub formã
de nisip (sort 0-5 mm);
2. se realizeazã amestec, uşor umezit, din acest nisip cu puţinã argilã, se
fasoneazã produsele şi se ard la temperatura de 1400OC.
caracter chimic neutru şi comportare bunã la variaţii de temperaturã.
34
TIP SILICA se fabricã din argilã refractarã cu adaos de nisip silicios sau
cuarţitã mãcinatã şi lapte de var, prin ardere la temperaturi de 1450OC.
caracter chimic acid şi refractaritate termicã ridicatã, dar comportare
necorespunzãtoare la variaţii mari ale temperaturii de exploatare.

TIP MAGNEZITIC obţinute prin arderea la temperaturi de 1600OC a

amestecurilor de argilã cu adaos de roci magnezitice (dolomitã, magnezitã
etc.) mãcinate şi soluţie de Mg(OH)2 .
caracter chimic bazic şi o foarte înaltã refractaritate termicã.

TERACOTA produse semifine, poroase, colorate (galben roşcat).

Masa ceramicã se preparã prin amestecarea argilei comune cu nisip (ca
degresant) şi cu cioburi ceramice încât contracţiile de volum, atât la uscare,
cât şi la ardere, sunt diminuate iar starea de fisurare este mult redusã.

fãrã a avea refractaritate termicã ridicatã, teracota prezintã comportare bunã

la variaţii de temperaturã.

35
 4.5.7. Agregate de tip ceramic. (agregate uşoare)
Deşeurile rezultate la fabricarea produselor ceramice, concasate şi sortate

Granulitul se fabricã prin arderea unor granule cu forma ovoidalã, fasonate

din mase ceramice fuzibile.
Prin vaporizarea apei, structura granulei este expandatã, iar stratul superficial
este topit.
structurã poroasã (spongioasã) dar cu porozitatea închisã

Agloporitul cărbunele, din sterilul depozitat în halde. se autoaprinde

producând calcinarea argilei.
La decopertarea haldei, materialul de culoare roşiaticã se excaveazã, se
concaseazã şi se sorteazã.

Zgurile de furnal şi de oţelãrie, reprezintã sterilul (argilos) topit, în procesele

de elaborare a fontei / oţelului. Răcite cu apă, zgurile expandează.
densitate aparentã micã, dar porozitate deschisã.
36
 5. STICLA
materiale solide, cu structura amorfã, obţinute prin suprarãcirea topiturilor.
Formatori de sticle = substanţe care realizează, prin suprarăcire, structuri
total amorfe.
 substanţele sã facã parte din grupele 3...6 din sistemul periodic al
elementelor;
 raportul între dimensiunile ionilor substanţelor sã fie de 0.2 ... 0.4.
Substanţe de adaos:
modificatori de reţea, cu rolul de a coborî punctul de topire al formatorilor;
stabilizatori, cu rolul de a reduce reactivitatea chimicã a sticlelor obţinute;
alte adaosuri, cu rol de colorare, decolorare, opacizare etc. a sticlelor.
Materii prime:
formatori: nisip cuarţos curat: SiO2;
modificatori: sodă Na2CO3 ; potasă K2CO3;
stabilizatori : cretă CaCO3 ; oxid de plumb PbO
37
Tehnologia de fabricare:
1. mãcinarea şi amestecarea materiilor prime;
2. topirea amestecului de materii prime;
3. fasonarea produselor din sticlã (tragere şi laminare, turnare în tipare,
suflare, etirare, centrifugare etc.);
4. recoacerea produselor, pentru detensionare.
La topire,
SiO2  Na2CO3  Na2SiO3  CO2  SiO2  K 2CO3  K 2SiO3  CO2 
SiO2  CaCO3  CaSiO3  CO2  SiO2  PbO  PbSiO3  CO2 
silicaţii obţinuţi sunt solubili în apă  sticle solubile

Silicaţii reacţionează între ei, formând silicaţi dubli, insolubili:

Na2SiO3  CaSiO3  Na2O  CaO  2SiO2  sticla calco-sodică: comună,
verzuie în spărtură  geamuri;
K 2SiO3  CaSiO3  K 2O  CaO  2SiO2  sticla calco-potasică: incoloră în
spărtură, transparenţă superioară,
 mai mic  aparatură de laborator
K 2SiO3  PbSiO3  K 2O  PbO  2SiO2  sticla plumbo-potasică (cristal):
indice de refracţie mare  lentile
38
 Prin introducerea unor substanţe şi înlocuirea parţialã a substanţelor
componente, se obţin sticle speciale: termorezistente, optice, fotosensibile,
sticlă pentru fibre etc.

Caracteristici tehnice:
 transparenţă la radiaţiile din spectrul solar, cu excepţia radiaţiilor ultraviolete
(un geam din sticlã calco-sodicã, cu 5 mm grosime, opreşte < 15% din energia
solarã incidentã);
 densitatea, în general, mare (2.4 ... 2.7) g/cm3 pentru sticlele ordinare,
3.4 g/cm3 pentru cristal, putând depãşi 6 g/cm3 pentru sticlele speciale;
 conductivitatea termicã este mare  = 0,7 ... 1,3 W/(mK), în stare compactã
sticla nefiind un bun izolator termic;
 coeficientul de dilataţie termicã mare (9x10-10 K-1) pentru sticlele ordinare,
putând fi redus pânã la 0,5x10-10 K-1 pentru sticlele speciale;
 rezistenţa la compresiune este relativ mare (cca. 200 N/mm2), dar rezistenţa
la întindere este de aproximativ 10 ori mai micã, ceea ce determinã
comportarea fragilã a sticlei;
 foarte bunã rezistenţã la coroziune chimicã, cu excepţia acţiunii acizilor
fluorhidric şi fosforic;
 sticla este un material necombustibil.
39
Produse din sticlă, pentru construcţii
Grupa produselor pentru ferestre şi luminatoare cuprinde geamurile,
fabricate sub formã de foi, prin tragere şi laminare sau prin turnare:
ordinare (trase),
ornament şi striate
armate
securizate
stratificate (duplex, triplex)
şlefuite uluc A-A

A
mate şi muslin
emailate şi givrate,

Grupa produselor pentru pereţi cuprinde elemente

mortar
folosite în structura pereţilor pentru realizarea unor bară din oţel
zone de luminator.
cãrãmizi din sticlã un strat
plãci pentru pereţi (tip NEVADA) cordon
din cauciuc
profilit
două straturi

40
Grupa produselor pentru planşee şi acoperişuri plan
ţigle din sticlã
pavele tip Rotalit secţiune
verticală

Grupa produselor pentru protecţie şi finisaj cuprinde mortar

produse sub formã de plãci subţiri, folosite pentru placãri bară de
oţel
ale pereţilor.
plăci "opaxit”, din sticlã opalizatã;
din sticlã "cristalizatã" cu aspect de sticlă fisuratã;
plãcuţe "mozaic" colorate, pentru realizarea placajelor ornamentale

Grupa produselor fibroase cuprinde fibrele, împâslirile şi ţesãturile din sticlã.

vata de sticlã
fibre din sticlă
pânze din fibre de sticlă

Grupa produselor din sticlã spongioasã, obţinute prin:

 topirea parţială, în matriţe, a deşeurilor de sticlă măcinate sub formă de nisip;
 topirea deşeurilor de sticlă, în amestec cu substanţe generatoare de gaze.

Grupa tuburilor din sticlă

41