Rocă metamorfică

77 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Eclogit bazaltic format din pyroxen verde și granat roșu

Rocile metamorfice iau naștere din alte roci, prin procese de metamorfoză
(transformare) produse la presiuni sau temperaturi înalte, care atrag după sine un
schimb de elemente chimice.
Prin procesul de transformare se modifică structura mineralogică a rocii. Tipică
procesului de transformare este forma de șisturi (strate). Din roci silicioase bogate
în cuarț ia naștere prin recristalizare cuarțitul o rocă metamorfică unde granulația
inițială dispare. Din rocile calcaroase ia naștere prin recristalizare, unde se va
păstra structura chimică, marmura însă cu o granulație mare. Prin factorii diferiți
de mediu la care sunt supuse rocile, aceste procese de transformare pot fi
reversibile.
O parte din roca în stare topită anatexis va fi numită migmatit, fiind o etapă a
procesului metamorfic de transformare .
 Calcar cristalin (marmură)
Aceste procese metamorfice au loc frecvent la adâncimi mari, dar pot să aibă loc și
aproape de suprafața scoarței pământului, între plăcile tectonice, acolo unde există
tensiuni mari. Astfel, se poate distinge:

 metamorfismul dinamic unde predomină presiunile mari, care determină

formarea încrețiturilor de teren (munții de încrețire), având loc și un
fenomen de recristalizare, astfel de roci metamorfice sunt șisturile.
 metamorfismul termic caracterizat prin transformarea rocilor sub acțiunii
predominante a temperaturilor înalte, sursă de căldură putând
fi magma vulcanelor care topesc rocile vecine prin așa numita aureolă.
 prin acțiunea ambilor factori de presiune și de temperatură (metamorfism
regional) de grade diferite, la gradul înalt de metamorfoză se
formează gnaisurile, iar la cele mai joase șisturile.

Exemple de roci metamorfice[modificare | modificare sursă]

 Gneiss
 Eclogit
 Micașist
 Cuarțit
 Filit
 Marmură
 Șisturi

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Tipuri de roci
  Listă de roci
 Roci sedimentare
 Listă de roci după geneză
 Straturile pământului
 Tipuri de roci naturale: Clasificare si proprietati
 Afla din materialul pe care ti l-am pregatit care sunt tipurile de roci naturale
pe care le poti folosi in amenajarea casei tale, dar si cum se clasifica acestea
si ce proprietati au.
 Principalele tipuri de roci naturale
Calcarul
Marmura
Ardezie
Travertin
Granit
 Notiuni de petrologie 
Ce este roca? 
Cum se clasifica rocile?
 Tipuri de roci din punct de vedere genetic
Rocile magmatice
Rocile metaforice
Rocile sedimentare
 Descrierea rocilor: Ce trebuie sa stii despre acestea? 
Granitul
Bazaltul
Marmura
Ardezia (Sist argilos) 
Calcarul/Travertinul
Gresia
 Principalele tipuri de roci naturale
 CALCARUL (en: Limestone)
Calcarul, cunoscut si sub denumirea de limestone este o piatra sedimentara
formata in mare parte din minerale calcite. In unele cazuri carbonatul de
calciu poate fi direct precipitat din apa marii, dar cel mai adesea se formeaza
din fosilele creaturilor marine. Aceste scoici pot fi intregi sau sparte in
particule mici. Exista foarte multe tipuri de limestone, diferentele constand
in culoare, porozitate si durabilitate. Calcarul este rezistent la umiditate, insa
este sensibil la solutii acide. Datorita porozitatii sale, aceasta piatra trebuie
protejata de substantele acide si apa prin aplicarea unui strat de
impermeabilizant.
 MARMURA (en: Marble)
Marmura este o piatra metamorfica. Ca si travertinul, marmura este o
varietate de calcar, dar exista multe diferente intre cele doua pietre naturale.
Fiind o roca de apa sarata, carierele de marmura se gasesc in apropierea
marii. Acest lucru face ca marmura sa fie in general asociata cu vechile
culturi antice ale Romei si Greciei. Exista totusi surse de marmura si departe
de tarmul marii, precum cele din S.U.A. sau din Germania. Are o densitate
mai mare decat travertinul si se gaseste intr-o varietate mai mare de culori.
In afara de marmura alba, care e cea mai comuna dintre toate tipurile, exista
si marmure albastre, verzi, negre sau in alte nuante. Una dintre cele mai
vestite cladiri construite din marmura este palatul Taj Mahal din India.
Proprietățile fizice generale ale marmurei:
Printre proprietarile fizice ale marmurei se numara si duritatea, densitatea,
compresiunea etc. Majoritatea marmurelor (cu foarte putine exceptii) au
urmatoarele caracteristici:
Duritate : 3 - 4 pe scala Mohs
Densitate : 2.55 - 2.7 Kg/cm³
Rezistenta la compresiune : 70 - 140 N/mm²
Modul de ruptura :12 - 18 N/mm²
Absorbtia de apa : mai putin de 0,5%
Porozitate: foarte scazută
Din punct de vedere al proprietatilor chimice, marmurele sunt roci cristaline
compuse in principal din calcit, dolomita sau serpentină, impreuna cu alte
componente minore care variaza de le origine la origine.
 ARDEZIA (en: Slate)
Ardezia este o roca metamorfica care s-a format si s-a intarit la temperaturi
inalte sub presiunea scoartei pamantului, devenind o piatra durabila si
rezistenta. Desi ardezia se gaseste mai des in culori inchise, aceasta are o
gama larga de nuante. Culoarea ardeziei depinde foarte mult de locul din
care a fost extrasa: rosu, crem, ocru, verde, gri si negru. Depinzand foarte
mult de locul de unde a fost extrasa, ardezia are o granulatie foarte fina si
texturi diferite si chiar modele diferite. Nici o placa de ardezie nu seamana
cu alta. Nu se pateaza si nu absoarbe umezeala. Este necesara
impermeabilizarea suprafetei pentru pastrarea cat mai indelungata a
aspectului sau placut.
Proprietățile fizice generale ale ardeziei:
Densitate medie aparentă: 2,6 - 2,8 t/m3  (ardezia este o rocă compactă)
Absorbție de apă: 0,1 - 0,6 % (foarte mica, ardezia a suferit prin compactare
o deshidratare importantă, porozitatea ei fiind una mica; cu toate acestea,
 ardezia are nevoie de impermeabilizare)
Duritate pe scara MOHS: 6-7 (ardezia este o rocă destul de dură; diamantul
este considerat cel mai dur și are valoarea 10 )
Porozitate: redusă (datorită compactării insemnate din timpul formării)
Izolator: da (electric)
Culoare: variată în funcție de compoziția mineralogică  ( de la negru, atunci
cand conține material organic, la roșu, când conține oxizi de fier); negru, gri,
verde, pestriță (ultima este cea mai căutată și apreciată), rar culori deschise.
Compoziție mineralogică: alcătuită frecvent din cuarț și minerale argiloase
(muscovit sau illit) la care se adaugă, în proporții diferite, alte minerale
(biotit, clorit, hematit – acestea dau culoare verde sau roșiatică ardeziei)
Compoziție organică: ardeziile negre conțin materie organică animală și
vegetală; uneori apar și fosile datorită gradului redus de metamorfism.
 TRAVERTINUL (en: Travertine)
Travertinul este un material natural din familia calcarului. Este format din
carbonat de calciu si de cele mai multe ori se gaseste sub forma unor
sedimente in apropierea izvoarelor termale. Travertinul este o piatra naturala
foarte poroasa si sensibila la contactul cu substantele acide si citrice precum
si la curatare. Se recomanda sa impermeabilizati suprafata de travertin
pentru a o proteja de aventualele pete. Colosseumul de la Roma reprezinta
unul dintre cele mai cunoscute cladiri facute cea mai mare parte din
travertin. Denumirea sa vine de la cuvantul italian “travertino”, derivat din
anticul nume roman Tibur (acum Tivoli), un oras din apropierea Romeim
unde exista o cariera din care travertinul se exploateaza de multe secole.
 GRANITUL (en: Granite)
Granitul este o roca magmatica masiva, cu granulatie mare, cristalele avand
dimensiunea de cativa milimetri. Se formeaza la adancimi mari și are in
compozitie cuart, feldspat sau minerale de culoare inchisa. Elementele care
definesc cromatica placilor de granit: gri, alb, negru, roz, albastrui, galben
sau rosu. Exista placi de granit care seamana foarte mult cu marmura, dar, in
comparatie cu aceasta, granitul este mai rezistent la zgarieturi, acizi si la foc.
Datorita calitatilor sale, aceasta piatra naturala este folosita in constructii de
mii de ani. Cuvintul provine din latinescul „granum” care inseamna semanta
mica si tare (in limba romana a dat cuvantul „grana”).
 Proprietățile fizice generale ale granitului:
= densitatea medie este cuprinsă între 2,65 – 2,75 g/cm3 , valori care  impun
o permeabilitate și o absorbție a apei foarte redusă (0,1 – 0,6 %);
- rezistența la compresiune este foarte ridicată – aproximativ 200 MPa
(megapascali) sau 140 - 210 N/mm²;
 - temperatura de topire a granitelor este cuprinsă între 1215 – 1260 °C;
- duritate pe scara Mohs: 6 – 7.
 Notiuni de petrologie
Deoarece rocile si mineralele au o mare importanta economica si practica,
studiul acestora s-a impus ca o necesitate cu mult timp in urma. A aparut,
astfel, o adevarata stiinta a Pamantului, cu numeroase domenii de abordare –
Geologia. Dintre ramurile Geologiei se detasaza Petrologia, un domeniu
complex si foarte vast de analiza a rocilor.
Petrologia este o ramura a geologiei care se ocupa cu studiul petrogenetic si
petrografic al rocilor:
- petrogeneza reprezinta un domeniu al petrologiei care abordeaza
problemele complexe ale genezei rocilor magmatice, metamorfice si
sedimentare si succesiunea proceselor genetice care au condus la fomarea
lor;
- petrografia este o disciplina a petrologiei care are drept obiectiv
inventarierea, clasificarea si descrierea rocilor din punct de vedere al
constitutiei mineralogice, al structurii si texturii lor.
Petrologia, la randul ei, este divizata in functie de domeniul scoartei terestre
pe care-l studiaza in:
- petrologia endogena (cuprinde studiul rocilor magmatice si metamorfice);
- petrologia sedimentara (studiul rocilor formate in bazinele de sedimentare
de la suprafata terestra);
- petrologia rocilor din zonele profunde ale scoartei.
 
Ce este roca? 
 Roca este un agregat mineral eterogen, de regula polimineral (poate fi si
monomineral), format prin procese naturale in interiorul scoartei terestre sau
la suprafata acesteia, caracterizat prin compozitie mineralogica, structura si
textura bine definite.
Criteriile utilizate in clasificarile generale ale rocilor se refera la domeniul de
formare raportat la suprafata topografica, procesele genetice care controleaza
formarea acestora si compozitia chimico-mineralogica.
 
Cum se clasifica rocile?
 In functie de domeniul de formare raportat la suprafata topografica se
deosebesc:
- roci endogene se formeaza sub controlul proceselor endogene, din
interiorul scoartei terestre (magmatice si metamorfice) Exemple: granit,
bazalt, andezit, marmura, ardezie
- roci exogene se formeaza in bazinele de sedimentare de la suprafata
 terestra sub controlul proceselor exogene. Exemple: calcare, dolomite,
travertine, gresii, argile.
Din punct de vedere genetic, in functie de tipurile principale de procese care
duc la formarea agregatelor minerale, se deosebesc:
- roci magmatice - sunt agregate de regula poliminerale, silicatice, formate
prin consolidarea magmelor in interiorul scoartei (roci intruzive) sau la
suprafata acesteia (roci efuzive);
- roci metamorfice - sunt agregate poliminerale sau monominerale formate
prin recristalizarea in stare solida (= blasteza) a rocilor preexistente, sub
actiunea factorilor dinamici (predominant presiunea), termici (predominant
temperatura) sau dinamotermici (presiune si temperatura); 
- roci sedimentare - sunt agregate care se formeaza in bazinele de
sedimentare de la suprafata terestra, subacvatice sau subaeriene, sub actiunea
proceselor exogene: fizice (dezagregare, transport, acumulare etc), chimice
(precipitare chimica, alterare, etc.) si biotice (biochimice, bioacumulare etc).
 
Tipuri de roci din punct de vedere genetic
Rocile magmatice
 Rocile magmatice, in sens larg, cuprind atat rocile care se formeaza prin
consolidarea magmelor in adancime, cat si a lavelor la suprafata.
Magma este un sistem natural multicomponent, stabil la temperaturi de peste
6500ºC, format dintr-o faza lichida (asimilata cu compozitia unei topituri de
silicati), o faza gazoasa (constituita din elementele volatile) si o faza solida.
Din magme, prin racirea acestora, iau nastere rocile magmatice (numite si
plutonice sau de adancime).
Cele mai frecvente magme sunt cele silicatice (cu SiO2 peste 30%), dar in
natura se pot gasi in proportii reduse si magme carbonatice, sulfurice si
oxidice.
Magmele silicatice se clasifica in functie de continutul in silice in:
-  magme acide cu continuturi mai mari de 63% SiO2 (procente de greutate);
-  magme neutre, cu 52% si 63% SiO2;
- magme bazice sub 52% SiO2. In magmele bazice este dizolvata o cantitate
mare de substante volatile, ceea ce le confera o fluiditate mai mare fata de
cele acide.
Lava reprezinta o magma care ajunge la suprafata si se revarsa pierzand o
parte din substantele volatile. Din lave iau nastere rocile vulcanice (efuzive).
In mod similar magmelor, acestea pot fi acide, neutre sau bazice. Lavele
bazice sunt mai fierbinti si mai fluide, iar cele acide mai reci si mai
vascoase. 
In urma consolidarii magmelor si lavelor se formeaza roci plutonice si
 vulcanice alcatuite din faze minerale solide cristalizate sau amorfe (vitroase-
sticloase).
 
Clasificarea rocilor magmatice
 Clasificarea rocilor magmatice si vulcanice se face in functie de mai multe
criterii. Cele mai uzuale se refera:
a. domeniul de solidificare in raport cu suprafata topografica terestra;
b. compozitia chimica (aciditate – bazicitate, in functie de cantitatea de
silice);
c. structura rocilor (gradul de cristalinitate, adica raportul dintre volumul
cristalizat si necristalizat din masa rocii; dimensiunea cristalelor);
d. compozitia mineralogica (dupa participarea procentuala a cuartului,
feldspatilor potasici, feldspatilor plagioclazi si feldspatoizilor).  
a. In functie de domeniul de solidificare a rocilor in raport cu suprafata
topografica, se clasifica in:
- roci plutonice (magmatice, intruzive) – solidificate sub suprafata
topografica;
- roci vulcanice (efuzive) – solidificate la suprafata. 
Rocilor plutonice le sunt caracteristice structurile faneritice si holocristaline,
datorita faptului ca s-au consolidat la adancimi mari, unde variatia
temperaturii si presiunii a fost lenta, ceea ce a permis cristalizarea completa
a magmei si un timp fizic mai lung pentru cresterea cristalelor in raport cu
suprafata.
In schimb, rocilor vulcanice formate la /sau aproape de suprafata, le sunt
caracteristice structurile hialine, afanitice sau profirice, caracteristice unei
raciri mult mai rapide in raport cu domeniul subteran.
Fiecare roca intruziva are un echivalent de suprafata (efuziv) similar prin
compozitie chimica, dar diferit prin aspectul cristalelor.
  
  


  
 b. Din punct de vedere al compozitiei chimice, dupa continutul in SiO2,
rocile magmatice se clasifica in:
- acide cu continuturi de SiO2 de peste 63 %, in care cuartul este asociat cu
minerale cum sunt feldspatii, micele, amfibolii, etc., (de ex. granitul-
granodioritul si riolitul-dacitul);
- neutre cu continuturi de SiO2 cuprins intre 52 % si 63 % in care cuartul
liber lipseste sau se gaseste in cantitati reduse, in schimb creste procentul de
silicati fero-magnezieni (de ex. andezitul);
- bazice in care continutul in SiO2 este de 45 % - 52 %, lipsite de cuart, dar
bogate in silicati feromagnezieni (de ex. bazaltul);
- ultrabazice caracterizate prin continuturi in SiO2 cuprinse intre 30 - 45 %
si prevalenta olivinei, asa cum se intampla in cazul peridotitului. Se cunosc
in domeniul continental numai in zonele profunde al scoartei, la contactul
crustei cu astenosfera si in domeniul rifturilor oceanice. 
c. Dupa structura, rocile magmatice se clasifica astfel: 
c.1. Dupa gradul de cristalinitate, in special proportia de sticla:
- roci holocristaline au toata masa complet cristalizata, asa cum sunt rocile
plutonice (granite, gabbrouri etc);
- roci hipocristaline alcatuite atat din cristale, cat si din sticla, ca in cazul
unor rocii efuzive (andezite, riolite etc.);
- roci hialine (vitroase = sticloase) care au intreaga masa sticloasa, lipsita de
cristale, cum sunt sticlele vulcanice, obsidianul si piatra ponce. 
c.2. Dupa dimensiunea absoluta a cristalelor:
- roci faneritice cu cristale vizibile cu ochiul liber, mai mari de 0,2 mm;
- roci afanitice cu cristale invizibile cu ochiul liber, mai mici de 0,2 mm.
 Rocile metaforice
 In urma dinamicii litosferice (dinamica scoartei terestre), o parte dintre
volumele de roci ajung in conditii de presiune si temperatura net diferite fata
de conditiile in care au aparut, ceea ce determina o serie de transformari in
stare solida ale acestora, luand nastere astfel o alta categorie de roci,
cunoscute drept roci metamorfice.
Totalitatea transformarilor in stare solida prin care rocile preexistente tind sa
se adapteze la noile conditii de presiune si temperatura, se numeste
metamorfism. In urma acestui proces rezulta rocile metamorfice.
Metamorfismul consta in transformarea in stare solida a unei roci
preexistente (protolit), intr-o noua roca (metamorfit). Metamorfitul se
deosebeste de protolit prin structura petrografica, alcatuirea mineralogica si
compozitia chimica. Protolitul poate fi reprezentat prin oricare tip de roca
preexistent in scoarta: magmatica, sedimentara sau chiar metamorfica.
 Efectele proceselor metamorfice sunt urmatoarele:
- schimbarea structurii petrografice fie printr-o rearanjare in spatiu a
cristalelor protolitului, fie prin modificarea formei si dimensiunilor
cristalelor;
- schimbarea compozitiei mineralogice a protolitului, chimismul global
mentinindu-se constant la protolit si metamorfit;
- schimbarea compozitiei chimice globale a protolitulu (mai rar).
In scoarta, pe masura ce creste adancimea se modifica temperatura,
presiunea (litostatica si stressul) si compozitia fluidelor. Acesti parametri
sunt principalii factori de control ai metamorfismului.
 Temperatura
Reprezinta un factor de metamorfism de mare importanta. Aceasta creste cu
adancimea, ceea ce face ca rocile sa se incalzeasca.
Temperaturile la care au loc procesele metamorfice sunt cuprinse intre
200°C si 1000°C. Temperaturile sub 200°C caracterizeaza domeniile in care
are loc diageneza sedimentelor (transformarea sedimentelor in roci
sedimentare), de la 200°C observandu-se primele transformari in argile, iar
la peste 1000°C incepe topirea rocilor anhidre (procesul de anatexie). In
functie de valoarea temperaturii dintre cele doua limite de variabilitate pot fi
delimitate patru trepte (grade) de metamorfism:
- scazut (anchimetamorfism) intre 200 si 400°C – filite, ardezii;
- mediu intre 400°C si 600°C - sisturi verzi;
- inalt, 600-650°C - amfibolite, gnaise, marmure;
- foarte inalt, 650-700°C apropiat anatexiei numit ultrametamorfism.
Presiunea
Presiunile la care se desfasoara metamorfismul sunt cuprinse intre valori de
la cativa bari (atmosfere), in apropiere de suprafata Pamantului, pana la
aproximativ 10 Kilobari (10000 atm), la adancimi de aproximativ 35 km.
Din punct de vedere al conditiilor barice se disting trei tipuri de
metamorfism:
- scazut, pana la 2-4 Kilobari, cand au loc recristalizari slabe, se formeaza
filite, ardezii;
- mijlociu, de 4-7 Kilobari, cu recristalizari puternice, ca la amfibolite;
- de presiune inalta si foarte inalta, peste 7 kilobari, cand se formeaza gnaise,
granito-gnaise, etc. 
Presiunea, ca factor de metamorfism, poate fi de doua tipuri:
- presiunea litostatica – este unul dintre factorii cu actiune generala si
constant crescatoare cu adancimea, datorita crsterii greutatii coloanei de roci
situata deasupra. Aceasta presiune comprima un corp, dar nu il deformeaza.
Cresterea acesteia cu adancimea are ca efect modificarea densitatii rocilor;
 - presiunea orientata (stressul) - este deformationala, deoarece actioneaza
preferential, pe o anumita directie. Adaptarea la stress se face prin
fragmentarea rocilor in functie de casanta, proces numit cataclazare (rocile
rezultate se numesc cataclazite), sau prin reorientarea mineralelor pe directii
perpendiculare pe directia de actiune a stress-ului. Reorentarea mineralelor
in planuri paralele, perpendiculare pe directia de actiune a stress-ului,
determina aparitia sistozitatii, o caracteristica principala de diagnostic a
multor dintre rocile metamorfice. Din acest motiv, pentru rocile metamorfice
a fost folosita si denumirea restransa de sisturi cristaline;
 Fluidele
Fluidele catalizeaza reactiile chimice, crescand viteza acestora; reprezinta
vectorii care asigura “migratia” componentilor chimici si se constituie intr-
un factor de transformare chimica si mineralogica.
Structura rocilor metamorfice depinde de gradul si tipul de metamorfism.
Aparitia si cresterea cristalelor in stare solida, prin recristalizare
metamorfica se numeste blasteza, iar structurile rezultate se numesc
cristaloblastice. Dupa forma cristalelor si raportul intre ele se disting:
- structuri granoblastice reprezentata prin cristale granulare cu dimensiuni
aproape egale pe cele trei directii (izometrice), de ex. marmura;
- structuri lepidoblastice (lepidos = solz) - cristale foioase sau solzoase
dispuse paralel, asemanatoare solzilor de peste, structura frecventa la
micasisturi (sisturi cristaline cu mica);
- structuri nematoblastice in care cristale alungit-prismatice sunt orientate
paralel dand rocii un aspect fibros (amfibolite); 
Textura, adica modul de distributie in spatiu a mineralelor component, poate
fi:
- sistoasa, constituita din minerale foioase aranjate dupa plane paralele asa
cum se intalneste de ex. la micasisturi, ardezie;
- masiva, ale caror minerale nu au o orientare preferentiala, de ex. cuartitele,
marmura.
 Factori de control ai metaforismului
 In functie de intensitatea metamorfismului se pot separa doua mari categorii
de roci:
- roci cu grad redus de metamorfism, la care protolitul este usor de
recunoscut, motiv pentru care la denumirea rocii initiale se adauga prefixul
„meta"; de ex. metabazalt, metagranit, etc.;
- roci cu grad avansat de metamorfism care nu pastreaza structura
petrografica a protolitului si, uneori, nici chimismul acestuia. Dintre aceste
metamorfite mentionam:
- corneene - roci metamorfice izotrope, microgranulare, diverse din punct de
 vedere mineralogic;
- skarne - in mod obisnuit roci izotrope alcatuite mai ales din silicati calcici;
- marmure - formate din cristale mari de calcit;
- cuartite - roci predominant cuartitice;
- gnaise - roci sistoase alcatuite prevalent din feldspat si mice;
- micasisturi - roci sistoase constituite mai ales din mice si cuart;
- filite - roci sistoase, fine, alcatuite din filosilicati;
- sisturi verzi - roci sistoase formate din albit si un mineral verde (clorit,
epidot);
- amfibolite - roci sistoase constituite din hornblenda si feldspat plagioclaz;
- eclogite - roci cu densitate mare de peste 3,3 g/cm. 
 Rocile sedimentare
 Procesele si fenomenele exogene (de la suprafata Terrei) determina
dezagregarea (distrugerea fizica) si alterarea (destructia chimica) rocilor care
alcatuiesc formele pozitive ale reliefului terestru, transportul fragmentelor
rezultate din dezagregarea rocilor preexistente si sedimentarea (acumularea)
lor in zonele depresionare, denumite bazine de sedimentare. Prin acumularea
fragmentelor iau nastere rocile clastice (pietrisuri, nisipuri, silturi, maluri,
conglomerate, gresii, siltite, marne, argile). Concomitent, in bazine se
desfasoara cu intensitati diferite procese chimice si biochimice, formandu-se
rocile de precipitatie chimica (calcare, dolomite, silicolite, evaporite, etc.) si
rocile biotice (calcare organogene, silicolite, carbuni, petrol, gaze, etc.).
Ulterior procesului de acumulare, sedimentele sunt supuse transformarilor
fizico-chimice de compactare, cimentare, etc., cunoscute sub denumirea de
procese diagenetice. In urma proceselor diagenetice sedimentele se
transforma in roci sedimentare.
Datorita diversitatii conditiilor de formare si a numeroaselor procese care
contribuie la petrogeneza sedimentara, clasificarea rocilor sedimentare este
complicata. Uzual, criteriile de clasificare a rocilor sedimentare se refera la:
procesele genetice si compozitia chimico-mineralogica. 
 
Clasificarea sedimentare
 In functie de procesele genetice predominante care controleaza formarea
rocilor sedimentare, distingem urmatoarele tipuri: roci clastice (epiclastice si
piroclastice), roci chimice (de precipitatie chimica si alterare) si roci biotice
(de bioconstructie si de bioacumulare). 
a. Rocile clastice
a.1. Rocile epiclastice (detritice) s-au format ca urmare a acumularii in
bazine de sedimentare a clastelor (detritusului) provenite sub actiunea
proceselor fizico-mecanice asupra rocilor preexistente in ariile sursa
(magmatice, sedimentare, metamorfice). La randul lor acestea sunt
clasificate dupa dimensiunile componentilor (clastelor) si dupa gradul de
consolidare (cimentare)
a.2. Rocile piroclastice sunt constituite din material expulzat in aer ca
urmare a activitatii vulcanice explozive si, apoi, transportat in bazine unde
are loc sedimentarea. In aceasta categorie intra tufurile, tufitele,
aglomeratele piroclastice, breciile vulcanice, etc.
b. Rocile biotice (organogene) sunt formate fie prin acumularea in situ (pe
loc) a bioclastelor (resturile organismelor marine, de regula cochilii, sau
detritusul vegetal, etc.) rezultand rocile de bioacumulare (cum sunt
lumaselele, turbele, carbunii, etc.), fie prin activitatea unor organisme
recifale (corali, briozoare, algele calcaroase, bacterii etc.), rezultand roci de
bioconstructie (asa cum sunt calcarele recifale, calcarele stromatolitice,
calcarele algale, etc.).
Rocile organogene sunt clasificate in functie de comportamentul lor la
combustie, in:
- acaustobiolite (roci organogene necombustibile) din care fac parte calcarele
recifale, diatomitele, radiolaritele, spongolitele, etc;
- caustobiolitele, reprezentand rocile combustibile cum sunt turbele,
carbunii, titeiul si gazele naturale.  
c. Roci chimice
Rocile de precipitatie chimica sunt rezultate prin concentrarea solutiilor
(suprasaturare), care se poate petrece in urma unor emisii vulcanice
submarine, evaporare in domeniile aride, activitate biogena intensa, etc.
In functie de domeniul in care s-au format se pot contura doua categorii:
- continentale, formate prin precipitare in endocarsturi (calcarele de
precipitatie ce alcatuiesc speleotemele: stalactitele, stalagmitele, draperiile,
etc), in jurul izvoarelor (tufuri calcaroase, travertine), precum si cortegiul de
roci formate prin precipitare chimica in lacurile continentale din zonele cu
deficit hidric (gipsuri, anhidrite, sare gema, etc.);
- marine, rezultate ca urmare a supraconcentrarii in bazinele marine cu
circulatie restrictiva (gipsuri, anhidrite, silvina, carnalit, etc.), sau pe alte cai
(calcare, silicolite, etc.).
d. Rocile reziduale sunt formate ca urmare a alterarii chimice si biochimice
si acumularea in situ a mineralelor greu solubile (bauxite, laterite, soluri).
Clasificarea chimico-mineralogica
In functie de compozitia chimico-mineralogica se disting urmatoarele tipuri
de roci:
a. Carbonatice - reprezentate prin roci bioconstruite (calcare recifale), si
bioacumulate (crete, marne cu globigerine etc.) sau bioclastice (calcarenite,
 alcatuite din bioclaste de dimensiunea nisipului);
b. Argiloase - alcatuite din alumosilicati hidratati: caolinul, bentonita,
diferitele argile illitice, montmorillonitice, etc.;
c. Aluminoase - formate prin acumulare reziduala (bauxitele);
d. Clorurice - rezultate in urma precipitarii din solutii suprasaturate (sarea
gema, silvina s.a);
e. Silicioase - constituite prin acumularea testelor unor oganisme silicioase
(diatomite, radiolarite, menilite, jaspuri);
f. Sulfatice - rezultate prin precipitare din ape marine sau lacustre din zone
aride (gips, anhidrit);
g. Feruginoase - alcatuite mai ales din limonit si hematit;
h. Manganoase - cruste de psilomelan;
j. Fosfatice - se formeaza mai rar (fosforitele). 
 Descrierea rocilor: Ce trebuie sa stii despre acestea?

GRANITUL este o roca magmatica intruziva, grauntoasa ca textura

(numele granitului deriva din cuvantul latin granum care inseamna cereala,
graunte) si complet cristalizat (holocristalin).  Cristalele sunt vizibile cu
ochiul liber (roca faneritica).
MOD DE FORMARE
Magma care patrunde din astenosfera in scoarta terestra este, initial, bazica.
Aceasta magma formeaza niste pungi uriase in interiorul scoartei numite
batolite. Prin topirea rocilor in care sunt gazduite batolitele, chimismul
magmelor se schimba de la bazic la acid (creste concentratia de cuart).
Racirea in timp indelungat a acestor magme acide conduce la aparitia rocilor
magmatice care au ca principala proprietate cristalizarea completa.
PROPRIETATI
Din punct de vedere chimic, granitul este o roca acida care are in compozitia
sa cel putin 20% cuart (SiO2) si peste 65% feldspati alcalini (silicati de
potasiu si sodiu). Culoare granitului variaza de la alb, roz la gri si este
impusa de alcatuirea mineralogica. Culorile deschise din masa rocii apartin
cuartului si feldsaptilor alcalini, iar cele mai intunecate biotitului  (varietate
de mica neagra) si hornblendei (varietate de silicat din grupa amfibolilor).
Granitul apare ca o roca masiva (fara structuri interne evidente), cu o
greutate mare si foarte dura, cu o utilizare pe scara larga in istoria umanitatii,
mai ales ca meterial de constructie. Masivitatea, greutatea mare si duritatea
sunt indicate si de proprietatile fizice de exceptie:
- densitatea medie este cuprinsa intre 2,65 – 2,75 g/cm3 , valori care  impun
o permeabilitate si o absorbtie a apei foarte redusa (0,1 – 0,6 %);
- rezistenta la compresiune este foarte ridicata – aproximativ 200 MPa
 (megapascali) sau 140 - 210 N/mm²;
- temperatura de topire a granitelor este cuprinsa intre 1215 – 1260 °C;
- duritate pe scara Mohs: 6 – 7;
- rezistenta la intemperii.
UTILIZARI
Utilizari variate (prin proprietatile sus-amintite, granitul are o gama larga de
utilizari: material de constructie, cladiri, poduri , pavaje , monumente si
multe alte proiecte de exterior . In interior , placile de granit lustruit si dale
sunt folosite in blaturi, pardoseli gresie , trepte sau alte utilizari practice si
decorative).
Primele utilizari: material de constructie pentru piramide, temple, mausolee
(pentru ca finisarea granitelor era, in perioadele vechi ale omenirii, un lucru
aproape imposibil, se utilizau doar blocuri de dimensiuni variate asa cum
erau exploatate din cariere). Utilizari moderne: pietre de mormant, placi
funerare, piatra dimensionata (de grosimi diferite pentru utilizari diferite),
piatra pentru pavaje, blaturi de bucatarie etc.
 ORIGINE
Granitul este o roca des intalnita pe Glob. Tarile cu cele mai mari productii
si exporturi sunt: China, India, Italia, Brazilia, Suedia si Spania.
In Romania, cea mai mare cariera de granit este la Iacobdeal in judetul
Tulcea, aceasta fiind cunoscuta inca din vremea ocupatiei turcesti. Granitul
exploatat este de culoare cenusie, cu nuante roz sau roz cu pete negre ori
albastru-verzui (numit granitul de Iacobdeal, care alaturi de granitul de
Macin, reprezinta cele mai cunoscute granite din Romania).
 
BAZALTUL
BAZALTUL este o roca vulcanica formata prin racirea rapida a lavei bazice
(provenita de la adancimi foarte mari) la suprafata sau aproape de suprafata
scoartei. Este o roca foarte intalnita pe fundurile oceanelor (formeaza asa-
numita scoarta oceanica). Pe continente a aparut doar acolo unde au avut loc
fracturi profunde, fracturi care au traversat scoarta continentala si au ajuns
pana in astenosfera (celebre sunt revarsarile de bazalte pe suprafete uriase
din India, Siberia, Brazilia, Argentina, estul Africii, Insulele Hawaii,
Islanda).
Racirea rapida a lavelor bazice face ca bazaltul sa fie o roca afanitica
(cristale invizibile cu ochiul liber), uneori hipocristalina (o masa sticloasa cu
cristale prinse in ea).
MOD DE FORMARE
Sub scoarta terestra exista un invelis vascos alcatuit din magme bazice si
ultrabazice numit astensofera. Prin crapaturile profunde din scoarta sau la
contactul dintre doua placi tectonice (placa tectonica = bucata de scoarta
care “pluteste” pe astenosfera), materia din astenosfera poate ajunge la
suprafata unde se raceste brusc si formeaza roca bazica numita bazalt.
Lavele bazice, fiind sarace in silice, sunt foarte fluide si au proprietatea de a
curge pe distante foarte mari formand adevarate campuri de lave (Insulele
Hawaii).
Racirea brusca determina o cristalizare rapida. Din aceasta cauza cristalele
nu sunt vizibile cu ochiul liber (roca afanitica). Bazaltul este cea mai
raspandita roca pe Glob participand la alcatuirea scoartei oceanice (integral)
si a celei continentale (alaturi de granit care predomina). In timpuri
geologice vechi, fisurile profunde care au afectat scoarta continentala au
ajuns pana in astenosfera permitand ascensiunea magmelor bazice pana la
suprafata. Au avut loc astfel, mari revarsari de bazalte care apar astazi la zi
in India, Brazilia, Argentina, Siberia.
Racirea brusca aproape de suprafata scoartei a lavelor bazice conduce la
aparitia unei structuri specifice bazaltului – structura columnara (coloane de
bazalt cu profil hexagonal in cele mai dese cazuri; pot fi si cu profil
pentagonal sau patrulater, dar mai rar). Daca lavele ajung la suprafata, prin
solidificare dau aspectul de placi suprapuse, o alta structura specifica
bazaltului (numit si bazalt in placi).
PROPRIETATI
Culoare: gri inchis pana la neagra;
Luciu: mat
Duritate: 6 – 7 pe scara Mohs
Densitate medie: 3 g/cm3
Compactitate: foarte mare (96%)
Porozitate: foarte mica (este o roca impermeabila)
Rezistenta: rezista foarte bine la solicitari fizice (slefuire, rupere, lovire), dar
se altereaza foarte usor in prezenta apei si a aerului (din cauza fierului din
compozitie)
Compozitie chimica: pe langa SiO2 (o roca saraca in silice 45 – 55%),
bazaltul contine numerosi oxizi de magneziu, calciu, fier, titan si aluminiu.
UTILIZARI
Utilizari variate (prin proprietatile pe care le are): material de constructie sub
forma de calupuri, placi, borduri sau piatra sparta (cladiri, terasamente,
fundatii, pavaje, pardoseli in bucatarii, bai, holuri ), monumente si sculpturi.
Mai nou, prin prelucrare termica se obtine asa-numita vata minerala
bazaltica, un bun izolator termic folosit la casele construite din lemn. De
asemenea, bazaltul poate fi prelucrat prin topire in fibre minerale cu aspect
de tesatura cu utilizari foarte variate (izoltator fonic, termic si material
ignifug).
ORIGINE
Bazaltul este o roca des intalnita atat pe Terra, dar si in celelalte planete
telurice din Sistemul Solar (Mercur, Venus, Marte) sau satelitii naturali
alcatuiti din roca (Luna).
Cantitati insemnate de bazalt se gasesc in Canada, SUA, Argentina, Brazilia,
India, Africa de Sud, Rusia. In Romania se remarca exploatarile in cariera de
la Racos (judetul Brasov) si Lucaret (judetul Timis), precum si Coloanele de
bazalt de la Detunatele (obiectiv turistic in Muntii Apuseni, judetul Alba).
 
ROCI METAMORFICE
MARMURA
Marmura este o roca metamorfica, compusa in cea mai mare parte din calcit
(carbonat de calciu) si obtinuta prin metamorfoza calcarului. Denumirea
provine din limba greaca marmaros = a straluci.
Din punct de vedere petrografic, marmurele sunt calcare sau dolomite cu
cristale de calcit bine dezvoltate datorita proceselor metamorfice la care au
fost supuse. Cele mai obisnuite culori pentru marmura sunt: alba, cenusie,
gri, neagra si rosie, datorate in general impuritatilor consinute (rosu si galben
de la oxizii de fier, cafeniu de la oxizii de mangan, cenusiu de la grafit etc),
iar venulatia se datoreaza numeroaselor fisuri umplute ulterior cu calcit
secundar.
MOD DE FORMARE
Marmura se formeaza din calcar care isi modifica proprietatile fizice sub
actiunea temperaturilor si presiunilor ridicate din scoarta terestra. Aceste
procese determina calcarul sa-si schimbe textura si aspectul, proces numit
recristalizare. Mineralele rezultate din impuritati dau marmurei o mare
varietate de culori. Marmura cea mai pura din punct de vedere al calcitului
este cea de culoare alba. Marmura care contine hematite are culoare
rosiatica, cea care contine limonit este galbena si cea care contine serpentine
este de culoare verde. Marmurele pot fi si negre, dar varietatile inchise la
culoare sunt rare.
Marmura nu poate fi separata cu usurinta in foi de dimensiuni egale si
trebuie sa fie exploatata cu mare atentie. In carierele de extractie nu se
folosesc explozivi, deoarece roca se poate sparge. Blocurile de marmura sunt
exploatate cu masini care taie santuri si care fac gauri in stanca. Delimitarea
unui bloc de marmura de catre mineri se realizeaza prin trasarea de santuri si
gauri. Desprinderea blocului se face cu pene si masini speciale, blocurile
astfel obtinute se taie cu fierastraie la forma si dimensiunea dorita, dupa care
se finiseaza si se lustruiesc conform solicitarilor.
 Deci, marmura pe care o vedem si o admiram in diferite situatii este
rezultatul unui proces laborios de exploatare si prelucrare. Rezultatele sunt,
insa, uimitoare. Marmura este cea mai cautata piatra natural pentru
proprietatile ei fizice, multiplele ei utilizari si pentru aspectul original.
PROPRIETATI
Proprietatile fizice generale ale marmurei sunt duritatea, densitatea,
compresiunea etc. Majoritatea marmurelor (cu foarte putine exceptii) au
urmatoarele caracteristici:
Duritate : 3 - 4 pe scala Mohs
Densitate : 2.55 - 2.7 Kg/cm³
Rezistenta la compresiune : 70 - 140 N/mm²
Modul de ruptura :12 - 18 N/mm²
Absorbtia de apa : mai putin de 0,5%
Porozitate: foarte scazuta
Din punct de vedere al proprietatilor chimice, marmurele sunt roci cristaline
compuse in principal din calcit, dolomita sau serpentina, impreuna cu alte
componente minore care variaza de le origine la origine.
UTILIZARI
Utilizari: variate (sculptura, material de constructie, pietre de mormant).
ORIGINE
Marmura se gaseste in foarte multe locuri pe Glob. Cea mai cunoscuta
marmura este cea de Carrara (Italia). Patru tari domina productia mondiala
de marmura: Italia (cel mai mare producator), China, India si Spania.
Cea mai mare cariera de marmura din Romania se afla in Muntii Poiana
Rusca, judetul Caras-Severin. Cariera Ruschita a intrat in exploatare in 1884.
Marmura extrasa aici (marmura de Ruschita) este de culoare alba cu nuante
roz, albastrui si cenusii, compacta (98,11%), cu structura zaharoida marunta
pana la mijlocie, calitatea deosebita a acesteia fiind apreciata si peste hotare
( exportata in Franta, Italia, SUA, Germania, Austria, Ungaria, Egipt) Pentru
realizarea Casei Poporului - actualul Palat al Parlamentului - s-au folosit,
alaturi de alte materiale, 1.000.000 metri cubi de marmura.
 ARDEZIA (SIST ARGILOS)
Roca argiloasa bogata in material fin (argila) si mai grosier (nisip) cu grad
avansat de compactizare. Este o roca relativ dura din categoria rocilor
metamorfice rezultata prin transformarea in conditii de presiune si
temperatura relativ ridicate a unor depozite de argile si nisipuri fine.
MOD DE FORMARE
Materialele fine rezultate din eroziunea rocilor din cadrul continentelor sau
din eruptiile vulcanilor (cenusa vulcanica) sunt transportate de diferiti agenti
(aerul, apa, ghetarii) si depuse in bazine de sedimentare (mari, oceane,
lacuri) sub forma de sedimente (maluri). Procese geologice complexe
transforma aceste depozite sedimentare in roca sedimentara numita  argila.
Prin transformarea acestor argile ca urmare a stresului tectonic ce apare in
spatiile unde se formeaza munti, sub un metamorfism slab, se formeaza
ardezia.
Caracteristica principala a ardeziei este sistozitatea avansata, respectiv
calitatea acesteia de a se desface in foite subtiri atunci cand este supusa unor
anumite presiuni.
Denumirea vine de la provincia Ardes din Irlanda de unde au fost extrase si
aduse in Europa primele ardezii.
PROPRIETATI
Densitate medie aparenta: 2,6 - 2,8 t/m3  (ardezia este o roca compacta)
Absorbtie de apa: 0,1 - 0,6 % (foarte mica, ardezia a suferit prin compactare
o deshidratare importanta, porozitatea ei fiind una mica; cu toate acestea,
ardezia are nevoie de impermeabilizare)
Duritate pe scara MOHS: 6-7 (ardezia este o roca destul de dura; diamantul
este considerat cel mai dur si are valoarea 10 )
Porozitate: redusa (datorita compactarii insemnate din timpul formarii)
Izolator: da (electric)
Culoare: variata in functie de compozitia mineralogica  ( de la negru, atunci
cand contine material organic, la rosu, cand contine oxizi de fier); negru, gri,
verde, pestrita (ultima este cea mai cautata si apreciata), rar culori deschise.
Compozitie mineralogica: alcatuita frecvent din cuart si minerale argiloase
(muscovit sau illit) la care se adauga, in proportii diferite, alte minerale
(biotit, clorit, hematit – acestea dau culoare verde sau rosiatica ardeziei)
Compozitie organica: ardeziile negre contin materie organica animala si
vegetala; uneori apar si fosile datorita gradului redus de metamorfism.
UTILIZARI
Utilizari variate (MATERIAL ORNAMENTAL DE INTERIOR SI
EXTERIOR PRIN PROPRIETATILE SUS MENTIONATE).
Primele utilizari: acoperisuri, tablite de scris pentru elevi, pietre de mormant.
Utilizari moderne: placari de interior (pardoseli, tavane, pereti) si exterior;
ardezie flexibila (foite de grosimi reduse care pot fi aplicate pe diferite
forme curbate si care dau un plus de eleganta mai ales  elementelor de
mobilier).
ORIGINI
Roca este intalnita frecvent pe Glob.
- Cel mai mare producator din Europa – Spania; se adauga Marea Britanie,
Franta
- Brazilia este al doilea mare producator
- India (numeroase varietati de culoare) si China – mari producatori din Asia
- Romania – depozitul de ardezie de la Deva
Ardezia flexibila  este un furnir  de grosime de 1-2 mm , laminata pe un
substrat compozit de polimer care va induce o mare flexibilitate si rezistenta,
facandu-l potrivit pentru forme curbate. Greutatea variaza de la 2 kg/m2 la
2.2 kg/m2.
 
ROCI SEDIMENTARE
CALCARUL/TRAVERTINUL
Calcarul este o roca sedimentara, dominant de origine organica, alcatuita din
calcit si aragonit (minerale de carbonat de calciu -  CaCO3, dar cu
cristalizare diferita). Pe langa mineralele sus-numite, calcarele mai au in
alcatuirea lor si argila, cuart, gips, dolomie (carbonat de calciu si magneziu).
La fel ca la marmura, care provine din metamorfozarea calcarelor, calcarele
au culori foarte variate in stransa legatura cu impuritatile din roca (rosu si
galben de la oxizii de fier, gri pana la negre atunci cand contin materie
organica sau mangan). Culorile alba si  gri sunt cele mai intalnite.
La fel ca la majoritatea rocilor sedimentare, cele mai multe varietati de
calcare contin granule. In majoritatea cazurilor, aceste granule sunt resturi de
schelete ale organismelor marine (predomina coralii si foraminiferele). Cele
mai raspandite calcare pe Glob sunt calcarele recifale (recifii sunt constuctii
realizate de corali).
Unele calcare nu contin granule deloc, acestea formandu-se complet prin
precipitarea chimica a calcitului/aragonitului. Astfel de roci calcaroase se
formeaza prin precipitarea calcitului datorata suprasaturarii apelor subterane
cu carbonat de calciu. In anumite conditii de temperatura si  presiune, apele
suprasaturate cu calcit dizolvat incep sa precipite rezutind o varietate de
calcar care, in functie de origine, poarta nume diferite. Carbonatul de calciu
precipitat in pesteri sau la gura unor izvoare de apa rece se numeste tuf
calcaros, iar carbonatul de calciu cu aspect fibros precipitat la gura unor
izvoare termale se numeste travertin.
Reactiile chimice care conduc la descompunerea calcarelor impun prezenta
in apa a unui acid carbonic slab, foarte coroziv pentru calcit. Carbonatul de
calciu in contact cu acest acid carbonic se transforma in bicarbonat de calciu
care este foarte solubil. Aceasta reactie chimica este responsabila cu
degradarea calcarelor sau a travertinelor. Ca material de constructie, calcarul
cel mai cautat este cel care contine o cantitate mare de siliciu, acest mineral
fiind greu solubil, iar durabilitatea calcarului este mai mare. Travertinul este
tratat special pentru a nu fi degradat de ploile acide atunci cand este folosit
ca material de exterior.
MOD DE FORMARE
Travertinul este, deci, un calcar poros format prin precipitare chimica si nu
prin procese biotice (de catre organisme marine). Porozitatea mare a
travertinului se datoreaza inglobarii in masa de calcar a resturilor organice
vegetale care, cu timpul, se descompun iar in locul lor apar acele goluri din
masa rocii care caracterizeaza travertinul. In prelucrarea moderna a
travertinului, golurile de la suprafata rocii sunt umplute cu un ciment special.
Prin slefuire, travetinul capata un aspect lucios care il apropie ca aspect de
marmura. Varietatile de culoare ale travertinului sunt mai numeroase decat
ale calcarului. Acest aspect il face o roca de constructie mult mai cautata
decit calcarul (travetinul este una dintre rocile cu o utilizare foarte veche ca
material de constructie, usor de prelucrat si cu culori deosebite).
PROPRIETATI
Calcar, Travertin (stare naturala)
Duritate pe scara Mohs       3 – 4                                           3 - 4
Densitate:                       2,5 – 2,7 kg/cm3                          2,71 kg/cm3
Absorbtie de apa:              sub 1%                            mare (din cauza
golurilor)
Porozitate:                       foarte scazuta                   ridicata (din cauza
golurilor)
Rezistenta intemperii          ridicata                        ridicata (nu este solubil in
apa)
                                                                                   slaba (eroziune
mecanica)
UTILIZARI
Calcarul este utilizat din cele mai vechi timpuri ca material de constructie,
fiind si una dintre cele mai raspandite roci sedimentare pe Glob (piramidele
din Egipt sunt construite din blocuri de calcar, bisericile si castelele din Evul
mediu, sediile de banci, statiile de cale ferata din secolele XIX-XX).
Utilizarea calcarului este foarte variata, de la industria cimentului la
agricultura (ca amendament calcic pentru reducerea aciditatii solului) si
industria farmaceutica (pasta de dinti, medicamente).
Travertinul are, de asemenea, o utilizare straveche. Cea mai veche cariera
cunoscuta este in Italia (cariera de la Tivoli cunoscuta din timpul Imperiului
Roman, roca de aici fiind folosita la apeducte, viaducte, temple, bai romane,
amfiteatre ca in cazul Colosseumului). Aspectul placut al travertinului
(foarte multe varietati de culori in alternanta ca niste benzi) a facut ca acesta
sa fie folosit mai ales ca piatra ornamentala (pavaje, fatade de cladiri, blaturi
de bucatarie sau baie, placare pereti interiori). Este usor de prelucrat,
prezentarea lui moderna ca material de constructie este aceea de placi cu
grosimi  variabile in functie de utilizari.
ORIGINI
Travertinul apare in foarte multe tari. Italia detine monopolul pe piata
travertinului prin productiile mari si prin calitate. Urmeaza Turcia, Iran,
Mexic si Peru. In Romania se remarca carierele de travertin de la Geoagiu si
Carpinis. Din rocile exploatate de la aceste cariere au fost realizate Arcul de
Triumf din Bucuresti, precum si sculpturile celebre ale lui Brancusi („Masa
Tacerii” si „Poarta Sarutului”).
 
GRESIA
Gresia este o roca din categoria rocilor sedimentare formata prin cimentarea
nisipului. In functie de natura cimentului, gresiile pot fi sfaramicioase sau
foarte bine consolidate. Majoritatea gresiilor sunt alcatuite din cuart sau
feldspat deoarece acestea sunt cele mai des intalnite minerale din scoarta
terestra. Culoarea gresiiilor este foarte variata, la fel cum nisipul are culori
variate: de la negru la alb, galben, roz, rosu, verde, gri, cenusiu, maro.
MOD DE FORMARE
In geneza gresiilor se remarca doua stadii disticte:
a) acumularea nisipului rezultat din erodarea rocilor preexistente. Nisipul se
poate acumula in medii foarte diferite: riuri, lacuri, bazine marine sau
oceanice, deserturi.
b) dupa acumulare, nisipul devine gresie cand este compactat de presiunea
depozitelor care il acopera si cimentat prin precipitarea mineralelor care
circula sub forma de solutie prin spatiile dintre particulele de nisip.
Cimentul este constiuit, de cele mai multe ori, din carbonat de calciu (gresii
calcaroase) sau silice (gresii silicioase, cele mai dure gresii).
PROPRIETATI 
(valabile pentru gresia silicioasa, cea mai rezistenta gresie)
Culoare: variata, de regula deschisa la culoare (galben spre alb)
Densitate:2,3 – 2,4 kg/cm3
Duritate pe scara Mohs: 6,5 – 7 (roca foarte dura)
Porozitate: foarte mica
Absorbtie de apa: 1 – 1,2% (foarte redusa)
Rezistenta la intemperii: foarte mare.
 
UTILIZARI
Prin faptul ca poate fi prelucrata relativ usor, gresia a fost folosita din cele
mai vechi timpuri (paleolitic) ca metarial de constructie pentru case sau
pentru diferite unelte sau sculpturi (statuete ale zeitatilor). Gresia este
folosita si astazi ca material de constructie cu o gama variata de utilizari:
pavaje, ziduri, fundatii, material ornamental sau piatra decorativa (fantani,
arcade, pavele, borduri), monumente, statui. Gresia silicioasa este folosita,
prin macinare, in industria sticlei.
 
ORIGINI
Roca sedimentara este frecvent intalnita pe Glob (foarte utilizata in India).  
Poti comanda toate aceste tipuri de roci de pe piatraonline.ro, pentru ca
proiectele tale sa fie unele cu adevarat reusite, elegante, dar si foarte
rezistente in timp.
 
Bibliografie selectiva
Anastasiu N. (1987),  Petrologia rocilor sedimentare, Edit.Tehnica,
Bucuresti
Mackenzie W.S., Donaldson C.H., Guilford C. (1988),  Atlas of Igneous
Rocks and Their Textures, Longman
Radulescu D. (1981), Petrologie magmatica si metamorfica. Edit. Didacica
si  Pedagogica, Bucuresti
Seclaman M., Barzoi S. C., Luca A. (1999), Petrologie magmatica. Sisteme
si procese magmatice, Edit. Universitara, Bucuresti