spaţiul ce îl au la dispoziţie se disting:

 textura compactă sau masivă – caracterizată prin minerale strâns unite între ele încât nu lasă
spaţii libere şi este caracteristică rocilor magmatice intruzive;

 textura vacuolară (cavernoasă, scoriacee) – se caracterizează prin prezenţa în masa rocii a

unor goluri sau vacuole de dimensiuni mai mari sau mai mici aşa cum au rezultat în timpul răcirii
bruşte a lavei (piatra ponce, scoria bazaltică);

 textura amigdaloidă – rezultată prin depunerea de minerale secundare (calcit, opal,

calcedonie) în spaţii goale din masa rocii şi este întâlnită la melafire, diabaze şi bazalte amigdaloide.

4.6.2.4. Clasificarea şi descrierea rocilor magmatice

Rocile magmatice care intră în alcătuirea scoarţei Pământului sunt foarte variate ca textură,
structură, compoziţie mineralogică, mod de formare, observându-se tipuri de trecere de la o familie
de roci la alta.

În clasificarea rocilor magmatice, în decursul timpului, s-au folosit mai multe criterii.

Criteriile de clasificare utilizate atât în practică cât şi în scop didactic se bazează pe compoziţia
chimică şi mineralogică, condiţiile geologice care determină de fapt structura, textura şi vârsta lor.

După compoziţia chimică, ţinându-se cont de procentul de bioxid de siliciu, rocile magmatice se
clasifică în următoarele cinci grupe principale:

- hiperacide, care conţin peste 75% SiO2 liber;

- acide, cu 65-75% SiO2 liber şi în combinaţii;
- neutre (intermediare), cu 52-65% SiO2;
- bazice, cu 48-52% SiO2;
- ultrabazice, care conţin sub 48% SiO2.
După condiţiile geologice în care s-au consolidat rocile magmatice în adâncime, în apropiere de
suprafaţă sau la suprafaţă, se deosebesc trei categorii:

- plutonice (intruzive, abisice), formate la adâncimi mari;

- filoniene (schizolitice, subvulcanice), formate la un nivel intermediar;
- vulcanice (efuzive), formate prin consolidarea lavei la suprafaţă scoarţei.
După compoziţia mineralogică, rocile magmatice, în raport de proporţia dintre diferite minerale
leucocrate şi melanocrate, respectiv predominarea unui anumit fel de feldspaţi, se clasifică în şapte
familii: peracidite, granite, granodiorite, sienite, gabrouri şi peridotite.

În tabelul 12 sunt redate principalele familii de roci, ordonate în raport de criteriile de clasificare
amintite mai sus.

 Familia peracidite cuprinde roci formate preponderent din cuarţ în condiţii hipoabisice.
  Silexitul (cuarţ eruptiv) este constituită din 95-100% cuarţ, alături de care mai apar ortoza,
microclinul şi muscovitul. Silexitele iau naştere prin cristalizarea unor magme reziduale în condiţiile
fazei pegmatitice sau hidrotermale. Frecvent formează ganga diferitelor mineralizaţii hidrotermale.

 Familia granitelor. Cuprinde roci acide ce se prezintă în următoarele faciesuri: plutonic,

filonian şi efuziv.

 Granitul este o rocă acidă, de culoare deschisă, din cauza predominării mineralelor leucocrate.
Foarte frecvent are culoare roz, datorită prezenţei feldspatului potasic. În compoziţia mineralogică
participă: 28-31% cuarţ, 23-36% ortoză sau microclin, la care se adaugă, în proporţie mai mică, albit,
biotit, hornblendă şi augit.

Are structura holocristalină, hipidiomorfă, adesea echigranulată, textura masivă compactă,

neorientată. În funcţie de mineralele caracteristice, se separă varietăţi de granite cu biotit, piroxeni,
hornblendă, graniţi etc. Fiind o rocă dură, granitul condiţionează un relief cu forme pronunţate, ce le
domină pe cele din jur, cu văi înguste şi pereţi abrupţi, cu caracter de defilee. Dezagregarea prin
îngheţ şi dezgheţ duce la separarea mineralelor componente, care formează la suprafaţa masivului o
acumulare de material detritic numit grus sau arenă.

Granitul se întrebuinţează ca piatră de construcţii având rezistenţă ridicată la rupere,

compresiune, joc, uzură etc. În ţara noastră se întâlneşte la Pricopan, Greci, M-ţii Măcinului,
Ogradena, Poiana Mărului, precum şi în M-ţii Parâng, Retezat şi Vâlcan.

 Porfirele granitice sunt roci cu o compoziţia mineralogică şi chimică asemănătoare cu cea a

granitelor, de care se deosebesc prin structură. În masa fundamentală holocristalină, sunt prinse
fenocristalele de ortoză, plagioclazi şi cuarţ corodat. În funcţie de predominarea unora dintre
mineralele melanocrate, se disting porfire granitice cu biotit, cu hornblendă, cu augit etc. Au
structură pegmatitică şi textură neorientată, uneori grafică.

La noi în ţară sunt răspândite în M-ţii Lotrului, la Teregova în Banat şi în Masivul Muntele Mare.
Se exploatează pentru muscovit, feldspaţi şi beril.

 Aplitele sunt roci de culoare deschisă, formate în cea mai mare parte din minerale leucocrate. În
compoziţia lor intră cuarţ, feldspaţi alcalini şi mai rar plagioclazi. Dintre mineralele melanocrate, într-
o cantitate foarte mică sunt prezente mice, piroxeni şi amfiboli, iar ca minerale accesorii apar graniţii,
turmalina, magnetit, apatit etc. Structura aplitelor este panidiomorfă microgranulară, forma
cristalelor fiind izometrică. Textura este compactă neorientată.

Tab. 12. Clasificarea rocilor magmatice

 CRITERII DE CLASIFICARE

FIZIC
Culoare

Densitate (γ) (g/cm3)

CHIMIC

Saturaţie în SiO2

Aciditate

Minerale leucocrate

MINERALOGIC

Minerale melanocrate

% Minerale leucocrate

Forma de Structură Textură

zăcământ amorfă (vitroasă) vacuolară

GEOLOGIC (Efuzive vulcanice) neovulcanice hemicristalină fluidală

hipocristalină porfirică

şi paleo-vulcanice porfirică compactă

devitrificată

STRUCTURAL microgranulară compactă

Filoniene diferenţiate holocristalină aplitică compactă

subvulcanice acide; bazice pegmatitică neorientată grafică

 nediferenţiate porfirică neorientată

porfiroidă compactă

Intruzive neorientată compactă

(Plutonice; Abisice) holocristalină granulată

Familii de roci

TIPURI DE ROCI

deschisă pestriţă neagră neagră verzuie

uşoară γ = 2,7 g/cm3 mijlocie grea foarte grea

γ = 2,7-2,9 g/cm3 γ = 2,9- γ > 3,1

3,1 g/cm3 g/cm3

suprasaturate: minerale saturate saturate: minerale saturate nesaturate: nu conţin SiO2 liber
+10 SiO2 liber
+ SiO2 liber

hiperacide acide neutre bazice ultrabazice

>75% SiO2 75-65% SiO2 65-52% SiO2 52-48%SiO2 <48%SiO2

cuarţ cuarţ + feldspat feldspat + mică feldspat calcic fără feldspaţi

anortit
+ mică albă plagioclazi > ortoclazi

ortoclazi > plagioclazi

- biotit + hornblendă + augit hornblendă + augit + biotit biotit + biotit + dialag

hornblendă + + olivină
augit

100% roci leucocrate roci mezotipice roci melanocrate

> 75%M.L. M.L. 75-30% M.L. <30%

piroclastite (bombe şi tufuri vulcanice)

sticle vulcanice, obsidian, pechstein, piatră ponce

riolit dacit trahit andezit bazalt picrit

 porfirit porfirit ortofir porfirit melafir
diabaz
cuarţifer cuarţifer

lampofire

aplite

pegmatite

porfire şi porfirite

silexit granit grano-diorit sienit diorit gabrou peridotit

peracidite granite grano-diorite sienite diorite gabrouri peridotite

 Lamprofirele sunt roci diferenţiate bazice, foarte variate, constituite în principal din minerale
melanocrate, încât au culori negre, negre-verzui. Structura este idiomorfă, microgranulară, uneori
porfirică, în care cristalele sunt de obicei formate din minerale melanocrate. Au textura compactă,
neorientată. În natură se prezintă sub formă de filoane subţiri sau apofize.

 Porfirele cuarţifere sunt roci paleovulcanice, care au erupt în paleozoic, cu o structură

porfirică devitrificată, textură compactă, neorientată, uneori fluidală. Compoziţia mineralogică este
asemănătoare cu a granitului. Erupţii de porfire de vârstă permiană se găsesc la Camena în nordul
Dobrogei, la Sviniţa în Banat şi în M-ţii Codrului.

 Riolitele sunt roci vulcanice, de culoare deschisă, gălbui-verzuie sau roşiatică. Structura este
hipocristalină porfirică, textura compactă, uneori fluidală. Mineralogic sunt constituite din
fenocristale de cuarţ bipiramidat de obicei corodat, de feldspat potasic (ortoză, sanidină), feldspat
plagioclaz (albit, oligoclaz), şi din cristale rare de biotit şi hornblendă, prinse într-o masă microlitică în
parte sticloasă.

Se cunosc erupţii de riolite în M-ţii Vlădeasa, M-ţii Metaliferi şi în lanţul vulcanic Oaş - Gutâi -
Ţibleş.

 Sticlele vulcanice sunt roci care provin din lave răcite brusc la suprafaţa scoarţei terestre,
având o structură amorfă. Varietăţi mai cunoscute sunt obsidianul (o sticlă naturală de culoare
neagră sau brună, cu spărtură concoidală şi luciu sticlos), pechsteinul (rocă de culoare brună roşiatică
sau verzuie, cu aspect răşinos şi luciu gras de smoală), piatra ponce (spumă de mare - sticlă vulcanică
de culoare albă, spongioasă şi foarte uşoară, cu o textură vacuolară datorită degazeificării).

 Familia granodiorite. Cuprinde tot roci acide care fac trecerea spre cele intermediare,
găsindu-se situate deci între granite şi diorite. Compoziţia mineralogică medie este: 20-40% feldspaţi
ortoclazi, 25-45% feldspaţi plagioclazi, 10-35% cuarţ şi 10-30% minerale melanocrate (biotit,
hornblendă). Feldspaţii plagioclazi predomină faţă de cei ortoclazi.
  Granodioritul este o rocă intruzivă intermediară, care conţine 52-55% SiO 2 şi prezintă
structură holocristalină hipidiomorfă, frecvent echigranulară masivă, colorată alb-cenuşiu, cenuşiu-
verziu.

Este alcătuit din feldspaţi plagioclazi (albit, oligoclaz) în proporţie mai mare decât feldspaţi
ortoclazi (ortoză, microclin), cuarţ, biotit şi hornblendă, la care se mai adaugă piroxeni. Ca minerale
accesorii apar: zirconul, apatitul, rutilul, titanul, pirita, iar ca minerale secundare: caolinitul, sericitul,
cloritul, limonitul etc.

Funcţie de mineralele melanocrate pe care le conţin se pot distinge următoarele varietăţi de

granodiorite: granodiorite cu biotit (granodiorite comune), granodiorite cu biotit şi hornblendă,
granodiorite cu hornblendă, granodiorite cu diopsid sau augit, granodiorite cu hipersten.

Este o rocă foarte tare, cu porozitate redusă 0,2-1,0%, cu spărtură dreaptă sau aşchioasă,
rezistentă la intemperii. Se întrebuinţează pentru pavaje şi în construcţii. La oi în ţară se întâlneşte în
M-ţii Vlădeasa, la Săvârşin, Dognecea, la Măcin, în M-ţii Retezat (granodiorite gnaisice).

 Banatitele sunt roci granodioritice în faciesuri diferenţiate, mai acide (cum sunt granitele
banatitice) şi mai bazice (cum sunt granogabrourile, sieno-gabrourile, dioritele cu cuarţ,
gabrodioritele etc.), însoţite de numeroase separaţii filoniene de aplite şi lamprofire legate prin
caractere mineralogice şi chimice comune. Denumirea provine de la faptul că au fost descrise pentru
prima oară în Banat, unde au cea mai mare dezvoltare.

 Porfirele granodioritice au compoziţie mineralogică asemănătoare granodioritelor,

deosebindu-se prin structură porfirică, caracterizată prin prezenţa feldspaţilor (ortoclazi şi
plagioclazi) sub formă de fenocristale şi cuarţ, înglobate într-o masă microgranulară, formată din
mineralele componente ale granodioritului.

 Pegmatitele, aplitele şi lamprofirele sunt roci filoniene asemănătoare cu cele descrise la

familia granitelor, dar cu o compoziţie chimică şi mineralogică asemănătoare granodioritelor.

 Dacitul este o rocă efuzivă, neovulcanică care conţine peste 65% cuarţ. Prezintă structură
porfirică hemicristalină, cu fenocristale de plagioclazi, ortoză, cuarţ, biotit şi hornblendă la care
uneori se adaugă şi piroxeni, înglobate într-o pastă microlitică în parte formată din aceleaşi minerale.
Textura este masivă, compactă, uneori fluidală, iar culoarea cenuşie, cenuşie-brună sau verzuie. Este
o rocă rezistentă la solicitări mecanice şi la uzură precum şi la agenţii atmosferici. Prezenţa micelor
diminuează rezistenţa la dezagregare şi alterare a dacitului.

Se întâlneşte în M-ţii Apuseni, M-ţii Bihorului precum şi în lanţul vulcanic Oaş - Gutâi - Ţibleş.

 Familia sienite. Din această familie fac parte rocile intermediare cu un conţinut în silice mai
mic decât granitele. Cuarţul lipseşte de obicei, uneori poate fi prezent, dar în cantităţi foarte mici.
Dintre mineralele leucocrate, în sienite predomină ortoza, iar dintre cele melanocrate hornblenda.

 Sienitul este o rocă magmatică intruzivă, cu structură holocristalină, mediu granulară, cu

tendinţă spre pegmatitică, textură masivă compactă, culoare alb-cenuşie, cenuşie-roz sau violet. Este
alcătuită din 30-80% feldspaţi potasici, 10-40% minerale melanocrate (hornblendă, piroxeni, biotit) şi
5-25% feldspaţi plagioclazi. Ca minerale accesorii conţine olivină, nefelin, sodalit, corindon, sfen,
sulfuri.

După caracterul chimic se disting sienite calcoalcaline (potasice) şi sienite alcaline (sodice). Ca
varietăţi de sienite calcoalcaline se disting: sienite cu hornblendă, sienite cu biotit, sienite cu augit şi
sienite cu cuarţ (care conţin până la 10% cuarţ).

Este o rocă rezistentă, asemănătoare granitelor şi apare la Ditrău şi Turcoaia.

Ca roci filoniene nediferenţiate aparţinând acestei familii apar porfirele sienitice, diferenţiate
acide (pegmatitele şi aplitele sienitice) şi diferenţiate bazice (lamprofirele).

 Ortofirele sunt roci paleovulcanice alcătuite din fenocristale de ortoză, hornblendă sau biotit,
prinse într-o masă microlitică formată din aceleaşi minerale. Au o culoare cenuşie, roşietică, uneori
albă sau gălbuie. În timpurile mai vechi, varietăţi frumos colorate se extrăgeau din carierele egiptene
dintre Nil şi Marea Roşie şi erau folosite de romani la confecţionarea de băi, obeliscuri, vase, statui
etc.

 Trahitele sunt corespondentele neovulcanice ale sienitelor, formate din fenocristale de

sanidin, plagioclazi, hornblendă sau biotit, prinse într-o masă sticloasă. Au culoare deschisă, gălbuie-
roşietică, datorită prezenţei oxizilor de fier. Unele trahite, bogate în apatit şi potasiu sunt folosite ca
îngrăşăminte. Trahite se întâlnesc în Banat şi în lanţul vulcanic Călimani - Harghita.

Din familia sienitelor mai fac parte sienitele alcaline cu feldspatoizi (roci de natură intruzivă, care
au în compoziţia mineralogică nefelin şi sodalit) şi fenolitele (roci vulcanice corespunzătoare
sienitelor alcaline).

 Familia diorite. Sunt roci magmatice intermediare, în compoziţia cărora predomină feldspatul
plagioclaz (20-40%), lipsesc feldspaţii potasici, iar mineralele melanocrate participă într-un procent
mai mare de 10%, cu predominarea hornblendei.

 Dioritul este rocă intruzivă, holocristalină, hipidiomorfă-granulară, de culoare cenuşie, uneori

aproape neagră (meladiorit), conţinând 55-70% plagioclazi (oligoclaz şi andezin), 25-40% minerale
melanocrate (hornblendă sau biotit). Varietăţile acide conţin aproximativ 10% cuarţ şi se numesc
tonolite. Ca minerale accesorii conţin: apatit, magnetit, titanit, zircon, uneori ortoză, iar ca minerale
secunde: sericit, caolin, clorit, epidot, carbonaţi, hidroxizi de fier, cuarţ, uralit etc.

În funcţie de compoziţia mineralogică se disting mai multe varietăţi de diorite: diorite normale,
care conţin numai plagioclazi şi hornblendă, diorite cu biotit, diorite cu biotit şi hornblendă, diorite cu
augit, diorite cu hipersten, diorite cuarţifere şi diorite rubanate (o varietate texturală, la care
mineralele deschise la culoare sunt aşezate în benzi care alternează cu cele închise la culoare).

Dioritele apar ca faciesuri marginale ale masivelor granitice şi granodioritice, întâlnindu-se la

Bârzava şi Drinova, în M-ţii Highişului, în M-ţii Zarandului, la Greci în Dobrogea, în M-ţii Retezat şi
Parâng.

 Rocile filoniene sunt reprezentate prin roci nediferenţiate (porfire dioritice), diferenţiate acide
(microdiorite) şi diferenţiate bazice (lamprofire). Aceste roci se consolidează de obicei în părţile
periferice ale masivelor intruzive sau le brăzdează sub formă de filoane.
  Porfirele sunt roci paleovulcanice care au aceeaşi compoziţie mineralogică şi aceleaşi varietăţi
ca şi dioritele de care se deosebesc numai prin structura lor porfirică devitrificată.

 Andezitele sunt roci neovulcanice, corespondentele dioritelor cu structură porfirică

hemicristalină, textură masivă compactă, uneori fluidală, de culoare cenuşie, brună până la neagră,
cu nuanţe multiple roşcate, verzui, gălbui, brune. Sunt alcătuite din fenocristale de oligoclaz sau
andezin, hornblendă, biotit, augit, hipersten, prinse într-o pastă microlitică alcătuită din aceleaşi
minerale la care se mai adaugă ca minerale accesorii (accidentale) cuarţ, magnetit, ilmenit, ortoclaz,
anortit, olivină.

Ca varietăţi de andezit se recunosc: andezite cu biotit, andezite cu piroxeni, andezite cu cuarţ,

care fac trecerea la dacite şi andezite bazaltice, conţinând piroxeni si olivină, făcând trecerea la
bazalte.

Andezitele sunt roci de vârstă terţiară foarte răspândite în regiunile vulcanice, sub formă de
curgeri şi pânze de lavă. La noi în ţară, lavele andezitice au erupt în miocen şi pliocen şi se întâlnesc în
M-ţii Metaliferi, M-ţii Rodnei, M-ţii Călimani - Harghita, unde au cea mai mare răspândire şi în M-ţii
Oaş - Gutâi - Ţibleş.

 Familia gabrouri. Cuprinde roci bazice a căror compoziţie mineralogică se caracterizează prin
prezenţa a doua minerale principale: piroxeni şi feldspaţi plagioclazi, la care se mai adaugă uneori şi
olivină, hipersten, hornblendă sau chiar biotit.

 Gabroul. Rocă intruzivă bazică cu 48-52% SiO 2, fără cuarţ liber, cu structură holocristalină şi
hipidiomorfă-granulară, textură masivă, compactă, uneori pătată datorită dispunerii radiale a
piroxenilor. Are culoare cenuşie închisă, verde-negricioasă. Componenţii minerali cei mai importanţi
sunt feldspaţii plagioclazi (labradorul, anortitul), olivina şi piroxenii, alături de care participă ca
minerale accesorii: cromit, magnetit, ilmenit, apatit, sfen, sulfuri şi accidental corindon, graniţi, biotit,
amfiboli, iar ca minerale secundare: clorit, limonit, caolin, epidot, serpentin, uralit etc.

Varietăţile de gabrou sunt foarte numeroase din cauza instabilităţii magmelor care se
diferenţiază cu uşurinţă, încât se pot distinge: gabrou cu hornblendă, gabrou cu cuarţ, noritele (care
sunt gabrouri cu hipersten sau enstatit). Prin alterare gabrourile se serpentinizează. Este o rocă tare,
fără porozitate şi permeabilitate, foarte rezistentă la intemperii. La noi în ţară se găseşte la Greci în
Dobrogea, Urdele şi Petrimanul din M-ţii Parâng şi la Racoş, în defileul Oltului.

 Doleritele şi diabazele, sunt roci filoniene holocristaline cu granulaţie medie sau fină, alcătuite
din plagioclazi şi augit + olivină, cu structură ofitică. Termenul de diabaz se foloseşte pentru rocile de
natură gabroidică de vârstă paleozoică şi mezozoică în care se observă clar că mineralele
componente (plagioclazi + olivină) au suferit o transformare, pe când doleritele sunt roci cu aceeaşi
compoziţie, dar mineralele componente sunt proaspete.

 Melafirele sunt roci bazaltice paleovulcanice compacte, de culoare verde închis, datorită
cloritizării piroxenilor şi serpentizării olivinei. Spilitele sunt vechi lave bazaltice de culoare verde,
cenuşie, fin granulare, lipsite de fenocristale.

 Bazaltele sunt roci efuzive, neovulcanice, cu chimism mafic, ce conţin 48-52% SiO 2, dar nu
conţin cuarţ liber. Au structură hipocristalină sau complet vitrificată, textură masivă. Unele bazalte
prezintă o textură vacuolară la care golurile sunt umplute ulterior cu minerale secundare: calcit,
calcedonie (bazalte amigdaloide). Prezintă culoare cenuşie sau neagră. Bazaltele sunt alcătuite în
principal din feldspaţi plagioclazi bazici (labrador, bitownit), piroxeni (augit, hipersten) la care se
adaugă olivină, magnetit, ilmenit şi accidental mică neagră şi hornblendă.

Sunt roci foarte dure, fără porozitate şi permeabilitate, rezistente la compresiune, şoc şi uzură.
Predomină în regiunile orogene şi reprezintă produsele principale ale activităţii neovulcanice,
formând curgeri suprapuse de lavă frecvent intercalată cu scorie sau depozite sedimentare.

Bazaltele sunt cele mai răspândite roci vulcanice, rezultate în urma erupţiilor vulcanice, foarte
frecvente din terţiar şi cuaternar. Constituie, de cele mai multe ori, pânze sau curgeri de lavă pe
suprafeţe foarte întinse şi grosimi de mii de metri. În ţara noastră, bazaltele apar la Racoş, Rupea,
Bogata din M-ţii Apuseni (Detunata Goală, Detunata Păduroasă), unde formează coloane prismatice
hexagonale.

 Familia peridotite. În această familie se includ rocile ultrabazice, foarte grele, de culoare
neagră-verzuie, fără feldspaţi. După compoziţia mineralogică şi chimică, rocile ultrabazice se împart
în peridotite (alcătuite din olivină, ca mineral predominant) şi perkinite (roci în care olivina apare într-
o cantitate neglijabilă, fiind formate din alte minerale melanocrate - piroxeni, amfiboli, biotit etc.).

Apar în partea cea mai adâncă a intruziunilor, au greutate specifică mare (peste 3,1 g/cm 3) şi de
cele mai multe ori sunt roci aproape monominerale.

◘ Peridotitele sunt roci ultrabazice, care conţin sub 48% SiO 2, cu minerale melanocrate în
proporţie de peste 90%. Au structură holocristalină grăunţoasă, adesea poikilitică, textură masivă,
uneori dungată din cauza conţinutului ridicat de granit şi piroxeni. Mineralul predominant în masa
rocii este olivina. Când olivina se alterează se transformă în serpentin, iar roca poartă denumirea de
serpentinit. Serpentinitele se întrebuinţează pentru ornamente, vase, obiecte de artă şi chiar bijuterii
fiindcă se prelucrează uşor şi prezintă un aspect plăcut datorită nuanţelor de verde brun şi negru cu
puncte şi dungi roşii.

La noi în ţară se găsesc peridotite la Iuţi (Banat), M-ţii Parâng (Valea Jieţului, Urdele) şi în partea
de est a M-ţilor Făgăraşului.

◘ Picritele – sunt roci magmatice efuzive, alcătuite din olivină 50%, augit 35% şi subordonat din
hornblendă, hipersten, magnetit şi apatit. Au structură hemicristalină şi textură compactă.

◘ Dunitele – sunt cele mai tipice roci peridotitice numite şi olivinite, deoarece conţin între 97 şi
99% olivină.

◘ Perkinitele sunt roci ultrabazice, fără olivină sau cu un conţinut neglijabil de olivină.
Majoritatea perkinitelor sunt roci monominerale, fiind denumite piroxenite, hornblendite, biotite,
granatite, în raport de mineralul din care sunt alcătuite.

4.6.3. Rocile metamorfice

 4.6.3.1. Geneza rocilor metamorfice

Rocile metamorfice se formează prin transformarea rocilor preexistente sedimentare sau

magmatice, sub acţiunea factorilor endogeni. Aceste transformări fizico-chimice care au loc la
adâncimi variate, ca urmare a noilor condiţii ce se stabilesc în aceste zone şi care duc la modificarea
compoziţiei mineralogice, a structurii şi a texturii rocilor sunt cunoscute sub denumirea de
metamorfism.

Rocile magmatice suferă procese de metamorfism la scăderea temperaturii şi creşterea presiunii,

iar cele sedimentare se metamorfozează la o creştere atât a temperaturii cât şi a presiunii.

Factorii metamorfici fundamentali, care determină şi influenţează transformarea şi adaptarea

mecanică şi chimică a rocilor în procesul de metamorfism, sunt: căldura, presiunea litostatică,
presiunea orientată (stres) şi agenţii mineralizatori, aşa cum s-a arătat la procese metamorfice.

4.6.3.2. Compoziţia mineralogică a rocilor metamorfice

Mineralele rocilor metamorfice, spre deosebire de cele ale rocilor eruptive, cristalizează în marea
majoritate a cazurilor în mediu solid. Cu toate acestea, ele ating echilibre fizico-chimice dând
parageneze stabile pe spaţii întinse. Mineralele metamorfice se formează prin creşterea
temperaturii, pe când cele eruptive se formează prin scăderea temperaturii. Reacţiile chimice de
formare au loc în prezenţa fluidelor metamorfice (apa, CO 2) şi constau în recristalizări, care presupun
neschimbată compoziţia chimică iniţială. Desigur, apar şi minerale de neoformaţie pe seama
mineralelor primare după cum se şi menţin cu caracter relict unele minerale.

Condiţiile termodinamice şi mediul în care cristalizează mineralele metamorfice fac ca acestea să

aibă accentuate unele caractere cristalografice, iar altele să lipsească. La mineralele micacee şi la
altele din grupa cloritelor, clivajul este bine exprimat, lamelele având marginile, de obicei, sinuoase.
Amfibolii şi mai ales hornblenda prezintă clivaj prismatic, feţele terminale lipsesc sau sunt
fasciculizate, iar la carbonaţi clivajul este bine exprimat după romboedru.

Ca şi în cazul rocilor magmatice, în compoziţia rocilor metamorfice predomină mineralele din

grupa silicaţilor. În zonele mai adânci ale metamorfismului regional (mezozona şi catazona), cele mai
importante minerale sunt: cuarţul, feldspaţii (ortoclazi şi plagioclazi), muscovitul, piroxenii, amfibolii,
biotitul.

Unele dintre mineralele componente ale rocilor metamorfice iau naştere în urma proceselor de
alterare, sub influenţa umidităţii în zonele de la suprafaţa scoarţei (epizona). Dintre acestea amintim:
cloritul, sericitul, talcul, serpentinul etc.

Ca rezultat al metamorfismului de contact se formează o serie de minerale cum sunt:

wolastonitul, vezuvianul, epidotul, granaţii, topazul, fluorina, apatitul etc.
 Minerale caracteristice numai rocilor metamorfice care se formează sub acţiunea combinată a
factorilor metamorfici sunt: andaluzitul, silimanitul, distenul, staurolitul, cordieritul, grafitul etc.

Dintre oxizi, cei mai frecvenţi, în rocile metamorfice sunt: cuarţul, rutilul, magnetitul, hematitul,
ilmenitul etc., iar dintre sulfuri apar: pirita, pirotina, galena, blenda, calcopirita.

4.6.3.3. Structura şi textura rocilor metamorfice

Rocile metamorfice luând naştere prin diferite tipuri de metamorfism au structuri ce se grupează
în trei categorii: cataclastice, metasomatice şi cristaloblastice.

a) Structurile cataclastice rezultă prin asocierea fragmentelor formate din zdrobirea şi măcinarea
rocilor supuse metamorfismului cataclastic.

Se deosebesc: structură cataclastică echigranulară (homeoclastică) cu fragmente de aceeaşi

mărime; structură cataclastică inechigranulară (heteroclastică), cu fragmente de mărimi diferite;
structură porfiroclastică, cu fragmente mai mari care stau prinse într-un agregat mărunt
homeoclastic sau heteroclastic

b) Structurile metasomatice sunt caracteristice rocilor ce iau naştere prin metamorfism

metasomatic şi se caracterizează prin faptul că mineralele vechi sunt prinse în masa celor noi, sub
formă de aglomerări neregulate.

c) Structurile cristaloblastice se caracterizează prin predominarea mineralelor xenomorfe,

datorită faptului că recristalizarea se face în mediu solid şi nu este posibilă dezvoltarea liberă a
mineralelor. După dimensiunile relative ale componentelor şi relaţiile dintre minerale se disting
următoarele structuri:

- granoblastică, caracterizată prin minerale recristalizate, granulare, dezvoltate izometric

(cuarţite, marmure, gnaise);

- lepidoblastică, în care predomină mineralele lamelare, foioase sau solzoase (şisturi micacee,
filite);

- nematoblastică (fibroasă), în care predomină mineralele fibroase sau prismatice (amfibolite,

şisturi tremolitice, şisturi actinotice);

- porfiroblastică (oculară), în care cristalele mai dezvoltate sunt prinse într-o masă mărunt-
granulară, lepidoblastică sau nematoblastică;

- poikiblastică, caracterizată printr-un ţesut larg-granular, de fenolite ciuruite de incluziuni

idiomorfe (incluziuni de cuarţ cu feldspat în fenoblaste de granat).

Textura rocilor metamorfice este în general orientată, datorită condiţiilor mecanice în care are
loc formarea şisturilor cristaline. Cele mai obişnuite texturi sunt: şistoasă, rubanată şi neorientată.
 a) Textura şistoasă se caracterizează prin faptul că mineralele componente sunt dispuse paralel
cu planul de şistuozitate. Când suprafeţele de şistuozitate nu sunt paralele ci ondulate, textura este
şistoasă ondulată (sinuoasă).

Şistuozitatea este un caracter principal al rocilor metamorfice rezultat prin orientarea

mineralelor din masa rocii, sub influenţa presiunii şi a altor factori, paralel cu un plan numit plan de
şistuozitate. Textura şistoasă se întâlneşte la gnaise, micaşisturi, filite şi amfibolite.

b) Textura rubanată se caracterizează prin aranjarea mineralelor din masa rocii sub formă de
benzi divers colorate, dispuse alternativ (amfibolite rubanate sau gnaise rubanate).

c) Textura neorientată este caracterizează printr-o distribuţie neordonată a mineralelor în masa

rocii (cuarţite, corneene de contact).

4.6.3.4. Clasificarea şi descrierea rocilor metamorfice

După felul metamorfismului care le-a produs se disting două mari categorii de roci metamorfice:
corneene de contact - rezultate prin metamorfism de contact şi şisturi cristaline - rezultate prin
metamorfism regional.

 Corneenele de contact. Această categorie de roci a rezultat prin metamorfozarea rocilor

sedimentare, mai rar a celor magmatice, la contactul cu un rezervor magmatic pe cale de
consolidare. Sub influenţa temperaturilor ridicate, datorate cuptorului magmatic, se formează
corneenele de contact termic, iar în urma schimbului de substanţe între magma şi roca
înconjurătoare se formează corneenele de contact metasomatic.

 Corneenele de contact termic iau naştere sub influenţa temperaturilor înalte, în jurul
rezervorului magmatic şi sunt roci cu o structură microgranulară, textură compactă, neorientată,
spărtură concoidală şi au în general culoare cenuşie sau albă. Din această categorie de roci amintim:

- şisturile noduloase şi corneenele compacte s-au format prin metamorfozarea rocilor argiloase şi
argilo-marnoase şi au ca minerale caracteristice muscovitul, andaluzitul, cordieritul;

- cuarţitele au luat naştere în urma unor procese de recristalizare a gresiilor, nisipurilor şi

conglomeratelor silicioase;

- marmurele de contact s-au format prin recristalizarea calcarelor pure şi a calcarelor dolomitice.

 Corneenele de contact metasomatic iau naştere sub influenţa proceselor hidrotermale şi

pneumatolitice, care au loc cu schimb de substanţă între magmă şi rocile înconjurătoare. Cele mai
răspândite corneene de contact metasomatic sunt skarnele.

Skarnele sunt roci care au luat naştere prin schimbul de substanţă între rocile calcaroase şi
magmele acide (granitice, granodioritice) şi conţin ca minerale: granaţi, vezuvian, epidot, wolastonit,
piroxeni, amfiboli, calcit şi o serie de minerale metalice care dau naştere la concentraţii şi zăcăminte
de oxizi de fier, minereuri de cupru, plumb, cobalt, zinc, molibden, wolfram, bismut, staniu, bor etc.
 Skarnele, spre deosebire de corneenele de contact termic care formează zone continue la
contactul calcarelor cu rocile magmatice, apar de obicei în zonele străbătute de crăpături care
asigură circulaţia liberă a soluţiilor, iar fenomenele metasomatice sunt mai intense.

Cele mai răspândite zone de skarne, cu concentraţii de oxizi de fier, sulfuri, boraţi şi carbonaţi, se
găsesc la Ocna de fier, în Banat, respectiv la Băiţa-Bihor, în M-ţii Apuseni.

 Şisturile cristaline sunt roci metamorfice, complet cristalizate, şistoase, formate prin
metamorfism regional.

După origine se clasifică în ortoşisturi cristaline - rezultate prin metamorfozarea rocilor

magmatice şi paraşisturi cristaline - rezultate prin metamorfozarea rocilor sedimentare.

După compoziţia mineralogică, textură şi structură, şisturile cristaline se clasifică în următoarele

familii: familia gnaiselor, familia micaşisturilor, familia amfibolitelor, familia filitelor, familia
calcarelor cristaline şi familia cuarţitelor.

a) Familia gnaiselor. Gnaisele sunt roci acide formate în catazonă, mai rar în metazonă, cu
structura granoblastică, uneori porfiroblastică, textură şistoasă sau fin rubanată, formată din benzi de
cuarţ şi feldspat în alternanţă cu benzi de mică.

După origine se deosebesc ortognaise (sau gnaise granitice), provenite prin metamorfozarea
granitelor, respectiv paragnaise, provenite prin metamorfozarea unor succesiuni de strate argilo-
grezoase bogate în cuarţ, felspat şi mică.

În compoziţia mineralogică a gnaiselor intră ca:

- minerale principale: cuarţul, feldspaţii potasici (ortoză, microclin), micele (muscovit, biotit);
- minerale accesorii: epidot, apatit, turmalină, magnetit, zircon, pirită;
- minerale secundare: disten, clorit, andaluzit, sericit, limonit.
În funcţie de componenţii minerali, de structură şi textură se definesc mai multe varietăţi de
gnaise: cu biotit, cu muscovit, cu hornblendă, cu granaţi, cu epidot, cu albit, cu nefelin, cu sodalit, cu
turmalină şi respectiv gnaise oculare, rubanate etc.

Gnaisele sunt foarte răspândite în axul catenelor muntoase paleozoice şi chiar alpine.

În România, gnaisele se găsesc în fundamentul cristalin al M-ţilor Carpaţi, cum sunt gnaisele
oculare de la Cozia şi de la Cumpăna şi gnaisele comune de la Cîlnic, Răşinari, Vadu, Tarovăţ.

b) Familia micaşisturile. Rocile din această familie s-au format în urma metamorfismului regional,
în mezozonă, prin metamorfozarea straturilor argiloase şi a gresiilor micacee. Conţin ca minerale
principale cuarţul şi micele (muscovit, biotit) sub forma de fluturaşi mari. Feldspaţii lipsesc sau sunt în
cantităţi foarte mici. Sunt roci cu structură lepidoblastică şi textură şistoasă.

Ca varietăţi se disting: micaşisturi cu biotit, cu muscovit, cu granaţi, cu silimanit, cu hornblendă.

Prin dezagregare şi alterare dau material parental nisipos, sărac în cationi bazici.
 Micaşisturi se întâlnesc în Carpaţii Meridionali (M-ţii Semenic, M-ţii Lotrului, zona centrală a M-
ţilor Făgăraş, M-ţii Şureanu, M-ţii Parâng, M-ţii Retezat) în Carpaţii Orientali (M-ţii Rodnei) şi în M-ţii
Apuseni.

c) Familia amfibolitelor. Rocile acestei familii au luat naştere prin metamorfozarea rocilor
magmatice neutre şi bazice sau a rocilor sedimentare marnoase dolomitice şi calcaroase, în condiţii
de mezozonă, mai rar catazonă. Sunt roci cu structură nematoblastică (fibroasă), uneori granoblastică
sau lepidoblastică, textură şistoasă sau rubanată, culoare verde închis, verde-cenuşiu cu nuanţe
gălbui albicioase.

În compoziţia mineralogică a amfibolitelor predomină amfibolii (hornblendă, tremolit, actinot), la

care se adaugă în proporţii reduse feldspaţi plagioclazi, biotit, cuarţ, piroxeni, epidot, granaţi, iar ca
minerale secundare cloritul, limonitul şi caolinitul.

În funcţie de rocile ce au fost supuse metamorfismului se diferenţiază: metadiabaze,

metagabrouri, metadiorite. În funcţie de participarea procen-tuală a mineralelor deosebim:
amfibolite plagioclazice, hornblendice, acti-notice, tremolitice. În raport de textură se diferenţiază
amfibolite rubanate.

În România amfibolitele se găsesc răspândite în Carpaţii Meridionali (în nordul M-ţilor Făgăraş, în
M-ţii Parâng, Şureanu, Retezat, Sebeşului) şi în Banat (la Bouţari şi Armeniş).

d) Familia calcarelor cristaline (marmurelor) reuneşte roci cu o structură granoblastică şi textură

compactă neorientată. Sunt alcătuite din granule de calcit, la care uneori se adaugă cantităţi mai mici
de cuarţ, amfiboli, mică albă, piroxeni, granaţi, feldspaţi.

Marmurele iau naştere atât prin metamorfism de contact cât şi prin metamorfism regional, din
roci sedimentare calcaroase. Marmurele formate în apropierea rezervorului magmatic au structură
zaharoidă şi sunt colorate în albastru, galben sau roşu, iar cele rezultate prin metamorfism regional
au culoarea albă sau cenuşie şi granulozitatea cu atât mai mare cu cât s-au format la adâncime mai
mare.

Clasificarea marmurelor se face după:

- culoare - marmure albe, albastre, roz, cenuşii, galbene, negre);

- compoziţia mineralogică - marmure calcaroase, marmure dolomitice, cipolinuri (marmură cu paiete

de muscovit aşezate în zone paralele);

- localitatea de unde se extrag - de Toscana, de Albota, de Ruşchiţa, de Carrara etc.

Calcarele cristaline se folosesc în construcţii pentru decoruri interioare sau exterioare, deoarece
se prelucrează cu uşurinţă şi sunt estetice. Sunt răspândite în masivele de şisturi cristaline din M-ţii
Făgăraş (Albota), Masivul Poiana Ruscăi (Alun, Ruşchiţa), Băiţa-Bihor, Valea Arieşului, Moneasa
(marmură roşie), M-ţii Rodnei şi Ocna de Fier.

e) Familia cuarţitelor reuneşte roci cunoscute sub numele de cuarţite ce au structura

granoblastică, uneori zaharoidă, textură compactă, neorientată. Ele sunt alcătuite în cea mai mare
parte din granule de cuarţ, tabulare sau turtite, alături de care se mai găsesc: muscovit, biotit,
granaţi, turmalină, hematit, grafit, hornblendă.

Cuarţitele se formează prin metamorfism regional, uneori de contact, din filoane de cuarţ eruptiv
(silexit), gresii, nisipuri şi conglomerate.

Cuarţitul nu este atacat de acizi, fapt pentru care este o rocă greu dezagregabilă şi practic
nealterabilă.

După compoziţia mineralogică şi culoare se deosebesc mai multe varietăţi de cuarţite:

sericitoase, micacee, grafitoase, cloritoase, albe (formate aproape 100% din cuarţ) şi negre
(impregnate cu oxizi de fier, oxizi de mangan sau sulfuri).

Cuarţitul, fiind foarte dur, este folosit ca piatră spartă în construcţii, la fabricarea produselor
refractare, a glazurilor pentru faianţe şi porţelanuri.

Cuarţitele au o răspândire foarte mare în fundamentul cristalin al Carpaţilor Meridionali (M-ţii

Parâng, Retezat, Şureanu), în Carpaţii Orientali (cuarţitele negre de la Şarul Dornei, Vatra Dornei,
Broşteni), în M-ţii Apuseni, în M-ţii Poiana Ruscăi şi în Dobrogea (Altîntepe).

f) Familia filitelor cuprinde roci metamorfice cu structură foarte fin granulată sau fin
lepidoblastică şi textură pronunţat şistoasă. Prezintă luciu mătăsos (fiind numite şisturi satinate) şi au
culori diferite în funcţie de mineralele pe care le conţin (albe, argintii, verzui, cenuşii, roşietice,
negre).

Filitele sunt alcătuite din cuarţ şi mică, la care se adaugă minerale hidrate: sericit, clorit, talc,
serpentin şi o serie de minerale accesorii: grafit, epidot, calcit, granaţi, magnetit, turmalină, pirită.

Filitele rezultă printr-un metamorfism slab de epizonă. Rocile supuse metamorfismului sunt
argilele şi gresiile fine. Prin dezagregare şi alterare, filitele dau naştere la sedimente fine, argiloase.

În raport cu prezenţa materialului predominant, se deosebesc următoarele varietăţile de şisturi:

sericitoase, cloritoase, talcoase, serpentinice, grafitoase, calcaroase, cuarţifere şi epidotice.

 Şisturile sericitoase sunt bogate în sericit, au culoare deschisă, alb-gălbuie, luciu sidefos
mătăsos şi duritate mică. Se găsesc răspândite în M-ţii Făgăraş, Poiana Ruscăi, Banatului (M-ţii Locvei,
Almăjului), în Carpaţii Orientali şi în nordul Dobrogei.

 Şisturile cloritoase iau naştere prin metamorfozarea argilelor şi a rocilor magmatice bazice şi
ultrabazice. Sunt formate în cea mai mare parte din foiţe de clorit, la care se adaugă cuarţ, calcit,
dolomit şi granaţi. Sunt fin cristalizate, cu şistuozitate pronunţată, luciu mătăsos, culoare verde, puţin
dure. Sunt răspândite în M-ţii Leaota, Apuseni, Carpaţii Orientali şi Dobrogea (Histria).

 Şisturile talcoase se formează în epizonă, prin metamorfozarea rocilor ultrabazice şi sunt

alcătuite aproape exclusiv din talc, la care se adaugă cantităţi mici de clorit, sericit, epidot, magnetit
şi pirită. Au duritate mică, culoare alb-verzuie, sunt unsuroase la pipăit, au luciu sidefos, se sfărâmă
uşor. Se exploatează în vederea obţinerii talcului la Rusca Montană şi Cerişor.

 Şisturile serpentinice sunt alcătuite în general din serpentin, la care se adaugă piroxeni,
amfiboli, magnetit etc.
  Şisturile grafitoase rezultă prin metamorfozarea cărbunilor sau a şisturilor cărbunoase, fiind
alcătuite în general din grafit. Sunt moi, unsuroase, lasă urmă pe hârtie şi au culoare cenuşiu-neagră.
La noi se găsesc în formaţiunea de Scheia.

 Şisturile calcaroase sunt formate din cristale de calcit, la care se adaugă foiţe de mică şi au
textură slab şistoasă.

 Şisturile cuarţitice sunt roci rezultate printr-un metamorfism slab al gresiilor şi arcozelor,
alcătuite predominant din cuarţ.

 Ardeziile sunt roci rezultate din argilă, supuse unui metamorfism incipient în timpul mişcărilor
orogenice. Au textură foioasă şistoasă, sunt lunecoase la pipăit, au aspect mătăsos, sunt foarte greu
alterabile, se desfac în plăci subţiri de 1-1,5 mm grosime. Sunt alcătuite din minerale argiloase la care
se adaugă cuarţ, muscovit, clorit, sericit etc.