Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COMPORTAMENTALA - 6 CAZURI
Monica este administrator de firma, in varsta de 39 de ani. In urma cu 9 luni s-a despartit
de prietenul ei (inginer, care a obtinut un contract in Egipt, plecand acolo, pentru o perioada
nedeterminata). Din convingerea ca relatiile la distanta nu pot dura, Monica s-a despartit de
prietenul ei. Se pare ca aceasta ruptura a afectat-o foarte mult, la cateva luni dupa despartire
aparand si simptomatologia depresiva.
cefalee,
insomnii,
puternic sentiment de pierdere (a pierdut persoana iubita, acesta este si factorul care
alimenteaza procesul de autoculpabilizare),
stari de iritabilitate (clienta imi relateaza ca este “tot timpul” nervoasa si irascibila, nimic
nu-i convine, “parca am luat-o razna de tot”),
stare permanenta de tensiune psihica (tot timpul este incordata, se gandeste la “viata ei
mizerabila”),
crize de tahicardie (acestea apar rareori, nu o sperie foarte tare, dar o fac sa se gandeasca
ca nu va mai trai mult),
tulburari digestive (momentul debutului acestor stari psihice negative coincide cu debutul
unei gastrita de reflux – clienta reuseste sa asocieze crizele de hiperaciditate gastrica
cu momente de tensiune psihica, certuri, neintelegeri cu partenerii de afaceri etc),
senzatie de oboseala cronica (“ma simt obosita tot timpul, chiar si dimineata cand ma
trezesc sunt obosita, nu mai imi vine sa fac nimic”),
“lipsa de energie” (“nu am energie sa fac nimic, apartamentul meu arata ca o cocina”),
stare generala proasta, autoculpabilizari („nu am fost in stare sa-l tin langa mine”).
Relatarile clientei sunt dominate de negatii (formuleaza in termeni de negare – “nu pot,
nu fac, nu mai rezist, niciodata, nu stiu, nu cred” etc).
In plus, clienta prezinta o scadere a apetitului (in ultimele 2 luni, clienta a pierdut in
greutate, aproximativ 10 kg).
In toate aceste luni, M. a renuntat la aproape toate activitatile care ii provocau inainte
placere (nu mai merge la teatru sau la film de loc, nu se mai intalneste cu prietenele sale, cu care
obisnuia sa iasa cel putin o data pe saptamana sa se distreze). Aceste stari au inceput sa ii
afecteze si activitatea profesionala, „nu mai sunt buna de nimic”, aparand chiar gandul de a vinde
afacerea pe motiv ca „nu mai face fata”.
Dimensiunea comportamentala este dominata de retragerea totala din viata sociala (‘’daca
ar fi posibil nici macar n-as mai merge nici dupa tigari”) si de puternice tendinte de izolare
(neexistand decat minimul de iesiri din casa).
In ultima perioada, clienta a efectuat mai multe examene medicale (nici unul de
specialitate), in speranta ca va obtine o medicatie care „ o va ajuta sa treaca peste aceste stari”.
Intr-un final medicul de familie (acesta i-a prescris Imovane pentru insomnii si Xanax pentru
calmare – clienta relateaza ca aceasta medicatie o ajuta dar nu suficient) o trimite la psiholog,
clienta amanand mult momentul examenului psihologic (vine spunand ca pur si simplu nu mai
suporta aceste stari).
Am considerat ca M. prezinta intreaga triada cognitiva (dupa A. Beck) – Imagine de sine
negativa (autodeprecierea personala), Experienta curenta negativa („totul merge prost”) si
evaluarea viitorului ca fiind negativ (lipsa de speranta, reticenta la sugestiile optimiste pe care le-
am emis in aceasta sedinta).
Alt avantaj in psihoterapie este tipul de personalitate al clientei (M. este o personalitate
de tip A, este activa, energica, proactiva, are un temperament predominant sangvin, existand
predispozitie spre stari de agitatie psiho-motorie si epuizare psiho-fizica), dar si statutul real (M.
a evoluat foarte bine in cariera, nefiind ajutata – acesta este alt aspect care se poate transforma in
avantaj in cadrul psihoterapiei).
In continuare prezint scopurile terapiei (aceste scopuri au fost comunicate clientei dupa
prezentarea diagnosticului si dupa o scurta descriere a tulburarilor depresive si a evolutiei
acestora):
Inainte de finalul acestei sedinte, i-am explicat clientei ce tehnici vom folosi (am
prevenit-o ca aceste tehnici sunt la fel de importante ca si o medicatie, de aceea va trebui sa le
acorde toata atentia). Am incercut sa aduc o nota de optimism, spunandu-i ca daca va da dovada
de seriozitate, aceste stari negative prin care trece nu vor rezista psihoterapiei, iar starea ei se va
ameliora.
A doua sedinta
Am inceput aceasta sedinta intreband-o cum s-a simtit, mi-a raspuns ca s-a simtit la fel,
nu a existat nici o schimbare sesizabila a starii eM. Am intrebat-o ce anume crede ca a cauzat si
ca alimenteaza dispozitia ei depresiva. Mi-a raspuns: „Cred ca totul a inceput atunci cand Robert
a luat decizia de a pleca in Egipt. Nu mai aveam stare. Simteam nevoia sa il evit, nu vroiam sa
ma intalnesc cu el, desi tineam inca la el. Si tin inca la el!”. T: „Ce anume ati simtit cand ati aflat
vestea ca s-a hotarat sa plece?” M: „Am avut impresia ca totul se prabuseste, pur si simplu n-am
fost capabila de reactie, nici macar nu l-am intrebat de ce!”. T: „Puteti defini intr-un singur
cuvant starea din acel moment?”. M: „Da, cred ca m-am simtit pierduta. Cand m-am despartit de
el, m-am simtit disperata. Iar cand am ajuns acasa, eram foarte trista, am plans cred ca ore in
sir.” M. termina de povestit si izbucneste in plans, ia un servetel de pe masuta care ne desparte,
isi acopera fata si plange in hohote. Ii spun sa planga, sa uite de mine si sa se descarce. Dupa ce
se calmeaza din plans, o intreb daca si-a amintit de ceva anume, daca s-a gandit la ceva anume,
fapt care a facut-o sa planga. Imi raspunde ca nu, pur si simplu i-a venit sa planga.
Pentru ca relatia terapeutica sa fie cat mai credibila si sa exercite o functie suportiva
autentica, am incercat sa fiu cat mai empatica, dar in acelasi timp sa fiu si fundamentata stiintific
in ceea ce spun. T:”Inteleg ca sunteti trista si deprimata si ca in momentul acesta vedeti totul in
negru. Toate studiile facute pe pacienti depresivi au ajuns la concluzia ca starile depresive au la
baza un sistem de ganduri nefundamentate, de erori cognitive care va fac sa vedeti situatiile
cotidiene dintr-un anumit punct de vedere – negativ. Credeti ca in cazul dumneavoatra nu exista
partea plina a paharului?”. M (trista): „Nu stiu, chiar daca exista nu mai conteaza”. T: „Vedeti,
exact ceea ce va spuneam. Aceste ganduri, erori, vin automat, de cele mai multe ori nici nu
suntem constienti de acest lucru. Am sa va demonstrez!”. Am rugat-o pe clienta sa se aseze
comod in fotoliu si sa isi aseze bratele incrucisate pe piept, sa observe care brat il pune deasupra.
Apoi am repetat, am rugat-o sa incruciseze iar bratele si sa observe care brat este deasupra.
Clienta a reactionat identic. Am intrebat-o daca stie ca de fiecare data cand incruciseaza bratele
actioneaza la fel. Mi-a raspuns ca nu. Am rugat-o sa incruciseze bratele, dar sa incerce sa puna
celalalt brat deasupra. A incercat dar i-a reusit foarte greu. M. rade si imi spune ca s-ar putea sa
am dreptate.
Plimbari zilnice in aer liber si exercitii fizice abonament sala fitness daca este posibil
sau minim exercitii de gimnastica aerobica)
A treia sedinta
a-i demonstra ca-si poate planifica activitatea pentru a invata ca poate face unele
activitati si ca exista mici bucurii in viata de zi cu zi.
Ideea de la care am pornit este ca memoria depresivilor este intr-un anumit sens
deterioriata, de exemplu intreband-o pe clienta in prima sedinta cum isi petrece o zi normala
dupa ce se intoarce de la birou sau cum isi petrece week-endurile, aceasta mi-a raspuns: „Nu fac
nimic toata ziua, pur si simplu astept sa treaca timpul!”. Nu pot combate ganduri de acest fel
daca nu am informatia necesara.
In aceasta sedinta nu am facut decat sa discut cu clienta mea fisele de automonitorizare si
planurile de activitati zilnice in vederea desprinderii celor trei puncte enumerate la inceputul
acestei sedinte.
Am identificat ca M. a avut chiar un mic insight. Intr-una dintre zile „nu a mai” suportat
sa se gandeasca la Robert si sa planga asa ca a decis sa iasa la o plimbare cu masina. Mi-a spus
ca si-a amintit ca si eu i-am recomandat acest lucru. Era destul de tarziu (trecut de 12 noaptea),
nu putea dormi asa ca a iesit la o plimbare cu masina. Traficul era foarte liber la aceea ora, asa ca
a condus aproape o ora, ascultand muzica. Acest lucru a relaxat-o foarte mult, simtindu-se mult
mai bine. Mi-a spus: „Pentru cateva minute am avut impresia ca pana la urma nu este totul atat
de rau! Pot face asta mai des, mai ales daca nu am treaba si nu imi incurca programul!”. Nu am
putut decat sa intaresc aceasta idee. Am atras insa atentia ca va fi nevoita sa isi regleze ritmul
nictemeral pentru a elimina insomniile.
Astfel, pot spune ca automonitorizarea sugerata clientei a avut efectul scontat, M. a fost
pusa in situatia de a extrage singura mesaje care vizeaza evolutia propriilor starM. In plus, am
formulat explicit ideea: „Deci exista si momente in care se intampla sa te simti mai bine. Deci nu
toata ziua este neagra!”. La aceasta replica a mea, M. zambeste si imi raspunde ca poate am
dreptate.
M. mi-a spus ca este obisnuita sa planifice activitatile cotidiene foarte clar, dar face acest
lucru doar in ceea ce priveste activitatea profesionala. I-am sugerat sa faca acest lucru si in ceea
ce priveste activitatile casnice sau, mai bine zis, extraprofesionale.
Am stiut ca este foarte dificil sa distrug impactul evaluarii „sunt singura”, aceasta
reflectand o situatie reala, asa ca am incercat sa resemnific spunandu-i ca intr-adevar este
singura, dar aceasta este o situatie provizorie, ca este o femeie atragatoare, inteligenta si ca este
doar o problema de timp pana isi va gasi pe cineva.
Aceasta sedinta s-a terminat inainte de a apuca sa abordez subiectul recompensei derivate
fiselor personale si trainingul anticipativ. Asa ca mi-am propus aceste obiective pentru sedintele
urmatoare.
A patra sedinta
Din acest motiv, i-am sugerat sa introduca in monologurile sale interioare (depresive) si
monologuri pozitive (de genul „uite ca ma pot simti si bine, uite ca am reusit sa termin proiectul
X”) pentru a contracara gandurile negativa de factura depresiva („nu sunt buna de nimic” etc). I-
am spus ca aceste intariri verbale le are la indemana oricand, in orice situatie si o vor ajuta sa se
descentreze de pe discursul negativ (axat pe stari negative) si sa se centreze pe actiuni si
performanta in activitatM.
Pornind de la ideea ca depresia este expresia absentei intaririlor pozitive din mediu si de
cele mai multe ori este alimentata de fixarea persoanei la un mediu depresogen (singura in casa
etc), m-am gandit sa reactivez un hobby la care M. a renuntat intre timp, dar din discutia cu M.
nu am gasit nimic. Asa ca m-am gandit sa sugerez M. reactivarea relatiilor cu prietenele sale cu
care nu s-a mai vazut de mult. I-am sugerat sa se intalneasca si sa ocupe o seara din week-endul
urmator. I-am explicat ca ancorele sociale pozitive sunt esentiale in combaterea depresieM.
Am planificat acest training sub forma unor teme de casa. Am rugat-o sa-mi enumere trei
activitati care ii faceau placere inainte de debutul depresieM. Mi-a enumerat:
„sa merg la teatru”;
„sa ma intalnesc cu prietena mea cea mai buna Gabriela si sa iesim in oras sau cel
putin sa o vizitez”;
I-am trasat ca teme de casa aceste trei activitati la care a renuntat si i-am spus ca le vom
discuta in sedinta urmatoare, dar este foarte important sa isi faca temele.
A cincea sedinta
Am inceput aceasta sedinta discutand temele de casa. M. a realizat toate cele trei activitati
planificate in sedinta anterioara:
„sa ma intalnesc cu prietena mea cea mai buna Gabriela si sa iesim in oras sau cel
putin sa o vizitez”;
Am intrebat-o cum s-a simtit. Mi-a raspuns ca s-a simtiti foarte bine. A vazut o piesa de
comedie la Teatrul Foarte Mic, la inceput i s-a parut atat de absurda (fiind vorba si despre o piesa
de Eugen Ionesco), dar fara sa isi dea seama a fost prinsa de dialoguri, incat la un moment dat s-a
trezit razand. Per ansamblu s-a simtit foarte bine. Trebuie precizat ca a mers singura la teatru si
isi aminteste cat de neplacut i s-a parut cand a iesit din casa, totul parea lipsit de sens, n-avea nici
un chef. I-am sugerat sa compare starile: cea de cand a iesit din casa si cea de cand a iesit de la
teatru. Mi-a spus razand ca sunt complet diferite – la inceput se simtea fara chef, spunandu-si ca
nu are ce cauta la teatru, la sfarsit s-a gandit „chiar mi-a prins bine, am ras, mi-am amintit cum
eram eu inainte”.
M. s-a intalnit cu prietena sa Gabriela, cu care nu se mai intalnise de foarte mult timp –
„am vorbit despre toate prostiile”. T: „Te-ai simtit bine, regreti ca ai iesit?”. M: „Nu, in nici un
caz”.
In aceasta sedinta, M. mi s-a parut mult mai ancorata, mai implicata, cu un tonus psihic
pozitiv si parca mult mai optimista. I-am comunicat acest fapt si mi-a confirmat ca intr-adevar se
simte mai bine.
A sasea sedinta
In aceasta sedinta mi-am propus sa reformulez problema sub aspect cognitiv. M-am
gandit ca este mult mai eficient sa fac acest lucru acum, tinand cont de faptul ca starea pacientei
s-a ameliorat.
Suprageneralizari: „nimic nu imi iese bine, tot ceea ce fac se termina prost, asa cum a fost cu
Robert”. Am intrebat-o: „Chiar tot? Hai sa ne gandim impreuna!” M: „Da, chiar tot, nimic nu se
termina asa cum vreau eu”. T: „Cum vrei tu! Dar mi-ai spus ca la firma lucrurile merg bine, ca
anticipezi foarte bine miscarile concurentei”. C: „Da la firma totul imi merge bine, dar in viata
particulara nimic! Tot ce am facut si am simtit a fost gresit. El a plecat”. T: „Ce anume ai simtit
fata de Robert?”. M: „L-am iubit!”. T: „Este gresit sa iubesti?” M: „Nu! Sa iubesti nu este gresit!
Dar sa nu-ti dai seama ca nu sentimentul nu este reciproc este gresit!”. T: „Crezi ca Robert nu te-
a iubit?” M: „Nu cred asta. Dar cariera sa a fost mai importanta!”. T: „Cariera ta este importanta
pentru tine?” M: „Da!”. T: „Deci, intr-un fel il intelegi?”. Aceasta suprageneralizare a M. a
determinat si o inferenta arbitrara si o personalizare, M. autoculpabilizandu-se pentru
plecarea lui Robert. T: „Ce anume te face sa crezi ca esti vinovata de plecarea lui?” M: „Daca as
fi stiut sa il tin langa mine, nu ar fi plecat!”. T: „Iti dai seama ca asta este o eroare pe care o
faci?”. M: „De ce?”. T: „Mai devreme mi-ai spus ca el a ales cariera.” M: „Da, asa este”.
Abstragerile selective ale M. le-am discutat in sedintele anterioare. In aceasta sedinta le-am
repetat si le-am rediscutat accentuand ideea ca ea a ajuns fara sa-si dea seama la anumite erori
cognitive si ca s-a fixat la anumite concluzii trase pe baza unor rationamente inadecvate, care nu
fac decat sa alimenteze la nesfarsit dispozitia depresiva.
Am incercat testarea gandurilor negative si a erorilor cognitive: „Ce gandesti acum despre toate
aceste erori de gandire ale tale?”. M: „Acum totul imi pare logic. Sper sa ramana asa.”. T: „Ce i-
ai spune unei prietene aflate in situatia ta?”. M (rade): „Sa isi vada de viata in continuare!”. Am
incurajat acest raspuns, spunandu-i ca acesta este raspunsul corect si natural.
A saptea sedinta
Venind la aceasta sedinta, M. imi spune ca se simte mult mai bine. Dupa sedinta trecuta,
a mers acasa si s-a gandit la ce am discutat si a ajuns la concluzia ca starea ei trebuie sa se
schimbe „Si pana la urma, amandoi avem parte egala de vina. Daca el a hotarat asa sper sa-i
mearga bine, dar vreau si mie sa imi mearga la fel”.
Discutand temele de casa de saptamana trecuta imi spune ca a iesit de doua ori cu
prietenele ei si s-au distrat de minune. Am incurajat aceasta initiativa de a se schimba.
Am considerat ca in aceasta sedinta, pentru prima data, M. s-a detasat de starile sale si de
sentimentul de culpabilitate. I-am comunicat acest lucru. M.: „Asa ma si simt. Este momentul sa
merg mai departe!”. Se pare ca in acest caz, tehnica cognitiva care a avut cel mai puternic impact
a fost cea a reatribuirii responsabilitatilor – M. a identificat mult mai usor alternativele
rationale pentru gandurile negative aparute ca efectul procesului de personalizare.
La finele acestei sedinte, M. mi-a spus ca este de acord ca terapia sa se incheie, desi nu se
considera complet „vindecata”, acest lucru se va realiza foarte curand.
Grigore este ceasornicar, in varsta de 54 de ani. Acesta acuza palpitatii, ameteli, senzatie
de lesin (‘’am sa cad pe strada si nu are cine sa ma ridice’’). El este convins ca va face un infarct;
momente de tristete; incapacitate de concentrare a atentiei (clientul nu se mai poate concentra
suficient pentru a-si face treaba obosind foarte repede); lipsa de speranta.
Atacurile de panica apareau o data la doua zile, ceea ce l-a determinat sa se izoleze in
casa de teama de ‘’a nu lesina pe undeva’’ sau de ‘’a nu face un infarct’’.
Factori de mentinere:
Comportamentali: clientul s-a izolat social, refuza a mai iesi din casa de teama sa nu faca un
infarct;
La intrebarea „Ce ati incetat sa mai faceti sau in ce locuri ati incetat sa mai mergeti din
cauza problemei dumneavoastra”, clientul raspunde „Nu mai fac nimic, nu mai ies nicaieri, nici
macar la piata, stau toata ziua in casa!”. Clientul a adoptat o atitudine de retragere din mediul
social, a renuntat la orice iesire pentru a evita reaparitia unui atac de panica. Incearca sa nu faca
efort, sa nu iasa din casa, sa nu se oboseasca in ideea ca este „bolnav de inima”, in felul acesta
menajandu-se.
In ceea ce priveste credinta clientului despre problema lui si cauzele posibile ale
problemei, clientul nu poate formula explicit o cauza anume, facand, mai degraba, o referinta
vaga la o afectiune cardiaca, ‘’ceva legat de inima’’. Clientul nu concepe ca problema sa sa apara
pe fond psihic.
Din punctul de vedere al reducerii gradului de ambiguitate si confuziei, reactia clientului a fost
pozitiva (’’Nu este vorba despre o boala a inimii? Si ce trebuie facut’’).
furnizarea unor instrumente de lupta impotriva atacurilor de panica (este vorba despre un
complex de exercitii fizice, de respiratie si de relaxare);
A doua sedinta
I-am explicat ca atacul de panica nu poate produce o imbolnavire a inimii sau un infarct,
mai ales tinand cont de faptul ca toate examinarile cardiologice nu au depistat nici o afectiune
cardiaca (acest fapt a reprezentat un mare avantaj in terapie), aceasta insemnand ca are o inima
sanatoasa (am incercat sa accentuez aceasta idee – ’’o inima sanatoasa’’), altfel, ar fi existat
modificari ale traseului electrocardiografic (ceea ce in cazul sau nu s-a intamplat).
I-am explicat ca procesele fiziologice implicate in lesin sunt exact opuse celor din starile
pe care el le experimenteaza. Am explicat clientului ca in timpul unui atac de panica, inima bate
mai repede, din acest motiv circulatia sangelui este accelerata, in timp ce in starile de lesin se
intampla exact contrariul, tensiunea arteriala scade. Nu se va produce caderea din picioare si ca
nu va impiedica deplasarea, desi el simte ca asa se va intampla simtind picioarele moi si
ameteala. I-am spus ca se simte asa, deoarece in organism s-a descarcat o cantitate mare de
adrenalina, aceasta determinand o vasodilatatie la nivelul membrelor generand senzatie de
slabiciune musculara (am facut o comparatie cu starile de teama intensa).
Pentru a intari aceasta idee, l-am intrebat ’’va amintiti sa fi lesinat vreodata timpul unui
atac de panica?’’, mi-a raspuns ca nu.
I-am spus clientului meu ca starile de panica sunt stari de alerta, in care intra organismul
nostru atunci cand suntem intr-o situatie de pericol, iar descarcarile de adrenalina au rostul de a
ne da un „surplus de energie” in vederea depasirii pericolului. Doar ca in starile de panica nu
exista un pericol real, obiectiv, ci mai degraba o evaluare gresita – de genul ’’am sa fac infarct”
sau „am sa lesin’’.
A treia sedinta
Incepand din acesta intalnire, i-am spus clientului meu ca va avea ca si sarcini de realizat
exercitii de respiratie abdominala si exercitii de relaxare musculara progresiva. Frecventa
exercitiilor va fi de 2 ori pe zi.
Intrebandu-l cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’parca, m-am simtit
mai linistit!”.
Am inceput aceasta intalnire evaluand sarcinile pe care le-a avut de realizat in saptamana
precedenta. Mi-a spus ca a facut plimbarile, dar doar de 2 ori, pentru ca ii este teama sa nu se
intample ceva. L-am intrebat ’’ce anume se poate intampla?’’, mi-a raspuns ”Ma sperie faptul ca
inima mea incepe sa bata mai repede, mi-e teama sa nu patesc ceva, atunci cand fac miscare!’’.
’’Este firesc sa bata mai repede, doar faceti miscare fizica’’, ’’Si daca voi face un atac de cord?’’,
’’Miscarea fizica nu face rau nimanui, din contra intareste organismul. Chiar se recomanda
pacientilor cardiaci, plimbari zilnice, un set de exercitii fizice zilnice. Va spun acest lucru desi
dumneavoastra nu sunteti cardiac, cu atat mai mult aceste exercitii fizice nu va pot face rau.
Problema dumneavoastra nu este organica, ci este conditionata psihic! Miscarea fizica doar va
contribui la tonifierea organismului dumneavoastra si la intarirea sistemului dumneavoastra
imunitar!’’.
1. Sa respire abdominal – in timp ce imi spun acestea in gand respir abdominal, aceasta va
contribui la instalarea unei stari de relaxare fizica si asociat psihica;
2. Sa nu se impotriveasca atacului de panica, sa lase organismul sa se descarce, nu se
va intampla absolut nimic – am scris pe o fisa pe care i-am dat-o la finalul intalnirii
urmatoarele sugestii de care trebuie sa se foloseasca: ’’Nu ma impotrivesc starilor mele,
le las sa se descarce, nu va dura mai mult de 10 minute. Starea se va descarca si ma voi
simti mult mai bine. Daca ma voi impotrivi nu voi face decat sa accentuez starea negativa
si o voi face sa dureze mai mult. Ma las dus de val, totul va trece mult mai repede daca nu
ma impotrivesc. Las timpul sa treaca – daca stau linistit, adrenalina descarcata se va
metaboliza in maxim 5 minute si ma voi simti mult mai bine’’.
Trebuie precizat ca G. a reactionat foarte bine la relaxarea Schultz, a intrat foarte repede
in starea de relaxare, chiar aparind si convingerea ca acest exercitiu ’’ii face foarte bine’’. Din
relatarea lui G., am considerat ca si exercitiul de relaxare musculara progresiva pe care il
realizeaza G. singur isi atinge scopul (inducerea unei relaxari psihice asociate cu relaxarea
musculara).
A patra intalnire
In aceasta intalnire, gandindu-ma ca, clientul meu intelege mai bine ce inseamna
anxietate si atacuri de panica si ca va intelege mai bine consecintele starilor sale, am incercat o
reexplicare a anxietatii si a atacurilor de panica.
Intrebandu-l cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’M-am simtit mult mai bine.
Incerc sa ma gandesc cum mi-ati spus dumneavoastra si trec mai usor peste ele!’’.
Grigore a iesit la piata, de fiecare data neinsotit, si de fiecare data starile de panica au
incercat sa se instaleze, dar a parcurs pasii pe care i-am stabilit si a reusit sa faca fata. Important
este ca a realizat singur ca nu se intampla nimic, bataile inimii se calmeaza de la sine.
Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule de genul ”totul o sa fie bine! Nu aveti
nimic la inima’’
I-am spus ca, desi, nu ma impotrivesc starilor mele, pot bloca interpretarile catastrofice
prin autosugestii pozitive (’’nu se va intampla nimic, totul va fi bine’’); in locul focalizarii
atentiei spre interiorul organismului, pot orienta atentia spre orice altceva.
Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de minim 3 ori
pe zi, inaintea exercitiului Jacobson);
A cincea sedinta
M-am folosit de o formula dintr-un set de interventii hipnotice a lui Higgins: „asemeni
oricarei alte forme de energie, anxietatea poate dauna in doze prea mari, pentru a putea fi folosita
ea trebuie dozata optim, nu poti fi anxios fara a fi o persoana cu foarte multa imaginatie,
persoanele lipsite de imaginatie traiesc rareori stari de anxietate; deci, anxietatea nu este o stare
in totalitate negativa, ea trebuie doar controlata, lucru pe care dumneavoastra ati inceput sa il
faceti!”.
a. Plimbari zilnice;
b. Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de minim
3 ori pe zi, inaintea exercitiului Jacobson);
Sedinta a sasea
Am considerat ca evolutia clientului meu este buna, acesta aflandu-se pe drumul cel bun,
din aceasta cauza am optat pentru o abordare suportiva, deruland aceasta intalnire doar cu
exercitii de insotire, fara sa incerc o recadrare semnificativa a gandurilor si starilor clientului
meu.
In aceste intalniri, m-am axat pe formule suportive („sunteti pe drumul bun, in scurt timp
starea dumneavoastra va fi ameliorata in mare masura, etc”) si pe exercitiile de relaxare.
Am comunicat decizia incheierii terapiei (in consecinta ameliorarii foarte bune a starii
sale generale) la finalul intalnirii a sasea.
Sedinta a saptea
Aceasta este ultima intalnire (starea pacientului este ameliorata in mare masura, atacurile
de panica reducandu-se ca si frecventa si intensitate foarte mult), pentru care mi-am propus sa fiu
mai mult suportiv, si sa incerc sa insuflu clientului meu o stare de optimism.
Am considerat ca obiectivele terapeutice generale au fost atinse, cel mai important este ca
s-au creeat premisele pentru o mai buna realizare a lor.
Am considerat ca, desi starea clientului meu nu este complet ameliorata, acesta se afla pe
drumul bun si ca de acum inainte isi poate administra singur starile prin care trece (in plus, el a
devenit constient de majoritatea aspectelor care influenteaza aparitia si evolutia atacurilor de
panica). M-am gandit ca in aceasta intalnire sa il pregatesc pentru eventualele recaderi. Am
incercat sa resemnific posibilele atacuri de panica ce pot aparea.
I-am spus ca este posibil sa mai apara atacuri de panica, dar ca acest fapt este irelevant
pentru ideea reinstalarii tulburarii anxioase.
Prima sedinta
Marilena este secretara, are 34 de ani. Vine la clinica cu urmatoarele acuze: ameteli
puternice, dublate de palpitatii si de convingerea ca isi va pierde echilibrul si va cadea si de o
puternica stare de teama, senzatie de oboseala, fatigabilitate excesiva, stari intense de nervozitate
(‘’nu mai suport pe nimeni si nimic nu mai imi convine”).
Aceste stari au aparut prima data in urma cu aproximativ 9 luni anM. In urma cu
aproximativ 1 an, Marilena a divortat de sotul eM.
In ultimele luni, clienta a efectuat mai multe examinari medicale (cardiologic, ORL,
medic de familie – nici unul nu a identificat o cauza organica pentru starile ei). Medicul de
familie o trimite la un psiholog sau psihiatru.
Resursele clientei pentru depasirea acestei probleme sunt foarte ridicate (clienta are o
tendinta de rationalizare pe care o consider foarte importanta in evolutia terapiei). In plus, clienta
prezinta un nivel inalt de cooperare.
antrenament asertiv;
A doua sedinta
I-am spus ca este aproape imposibil, deoarece procesele fiziologice implicate in lesin sunt
exact opuse celor din starile pe care ea le experimenteaza.
Am explicat clientei ca in timpul unui atac de panica, inima bate mai repede, din acest
motiv circulatia sangelui este accelerata, in timp ce in starile de lesin se intampla exact
contrariul, tensiunea arteriala scade. Nu se va produce caderea din picioare si ca capacitatea de
deplasare nu va fi afectata, desi ea simte ca asa se va intampla simtind picioarele moi si
ameteala. Se simte asa, deoarece in organism s-a descarcat o cantitate mare de adrenalina,
aceasta determinand o vasodilatatie la nivelul membrelor creand o senzatie de slabiciune
musculara.
Pentru a intari aceasta idee, m-am folosit de proba realitatii, intreband-o daca isi
aminteste sa fi cazut vreodata din picioare. Mi-a raspuns ca nu. Am incercat sa validez astfel
explicatiile date.
Plimbari zilnice;
A treia sedinta
Discutand programul unei zile, am observat ca M. are ore intregi in care nu face nimic si
pe care le numeste taiere de frunze la cainM. I-am atras atentia clientei pe activitatile desfasurate
in fiecare zi, dar am subliniat importanta eliminarii orelor de inactivitate (nealocate nici macar
odihnei, recuperarii psiho-fizice).
Am accentuat ideea ca starea afectiva a clientei va influenta si desfasurarea anumitor
evenimente (relatia cu colegii, elevii, sefii), explicandu-I ca se poate lucra cu propriile noastre
ganduri si sentimente, ele nu sunt un dat pe care trebuie sa le acceptam.
Respir abdominal
Daca sunt pe strada, nu ma opresc din mers, merg in continuare – miscarea va contribui la
consumarea energiei suplimentare care exista in corpul meu;
Imi administrez sugestii pozitive – nu se va intampla nimic, starea se va descarca de la sine fara
sa se intample nimic rau pentru organism;
Oprirea gandurilor – inspir adanc si spun STOP (fac asta cu voce tare sau in gand), incerc sa
vizualizez semnul STOP (mai ales atunci cand sunt in casa, stau, nu fac nimic si gandurile ca se
va intampla ceva vin din senin).
Ancorarea in prezent – imi concentrez atentia pe un obiect din jur – daca se intampla in casa,
schimb camera, merg in alta si incerc sa fac ceva simplu (spal vase, fac curat, etc) sau numar de
la 1000 la 1, din 7 in 7; daca mi se intampla in afara casei incerc sa intru in vorba cu cineva, dar
nu despre starile mele (cu sotul – depre orice, nu ma cert).
I-am spus clientei ca de fiecare data cand va experimenta o stare de panica sa urmeze
acesti pasi si va observa ca atacul de panica se va diminua in intensitate. I-am mai spus ca
’’fiecare atac de panica controlat in felul acesta este un pas inainte spre disparitia lor’’. De aceea
nu trebuie sa le evite, ci din contra sa le depaseasca pe toate, facand asa isi va grabi
insanatosirea.
A patra sedinta
Intreband-o cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’m-am simtit mult mai
bine, parca si atacurile s-au rarit. Am avut impresia ca parca nu am fost atat de nervoasa cum
sunt de obicei!’’. I-am spus ca atunci cand va reusi sa identifice clar ce anume provoaca aceasta
nervozitate, atunci va reusi sa se controleze mult mai bine si, in plus, starile nu vor mai fi chiar
atat de intense.
I-am spus: „Important este sa fiti atenta la ceea ce simtiti, sa identificati corect starile afective pe
care le dezvoltatM. Acesta este primul pas pentru un mai bun control afectiv.”
In cazul acesta, clienta a facut un pas important, sesizand ca atacurile de panica si starile
de nervozitate au scazut in intensitate si frecventa, ca urmare a aplicarii strategiei stabilite in
cadrul sedintei de psihoterapie. Aceasta ameliorare a contribuit la reducerea starilor de
nervozitate si irascibilitate, permitand clientei o reevaluare a situatiei actuale si in plus a crescut
alianta terapeutica. Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule suportive de genul
’’sunteti pe drumul bun, totul o sa fie bine.’’
A cincea sedinta
sa repete solicitarea, astfel incat interlocutorul sa fie convins ca ea a inteles despre ce este
vorba;
Pentru a putea face mai usor acesti pasi, am preluat indrumarile lui Mc Kay:
nu va scuzati exagerat;
folositi-va de un limbaj non-verbal de tip asertiv (priviti interlocutorul in ochi, pozitie fata in
fata, ton calm si ferm, incercati sa controlati reactiile emotionale);
Am considerat ca evolutia clientei mele este foarte buna, aceasta aflandu-se pe drumul cel
bun, din aceasta cauza am optat pentru o abordare suportiva, deruland urmatoarele doua intalniri
doar cu exercitii de insotire, fara sa incerc o recadrare semnificativa a gandurilor si starilor
clientului meu.
In aceste intalniri, m-am axat pe formule suportive („sunteti pe drumul bun, in scurt timp
starea dumneavoastra va fi ameliorata in mare masura, etc”) si pe exercitiile de relaxare (pe care
le-am amplificat urmarind sa induc o transa medie).
Sedinta a opta
Aceasta este ultima sedinta, pentru care mi-am propus sa fiu mai mult suportiva, nu
interpretativa, sa incerc sa insuflu clientei o stare de optimism.
I-am sugerat clientei ca este bine sa abordeze un regim de viata anxiolitic care sa se
bazeze pe urmatoarele reguli:
Am considerat ca, desi starea clientei nu este complet ameliorata, aceasta se afla pe
drumul bun si ca de acum inainte isi poate administra singura starile prin care trece (in plus, ea a
devenit constienta de majoritatea aspectelor care influenteaza aparitia si evolutia atacurilor de
panica).
Experimentarea altui atac de panica nu inseamna ca ’’atacurile de panica incep din nou sa
apara’’. Spunandu-i acest lucru, clienta imi raspunde ca este convinsa ca nu vor mai aparea sau
chiar daca vor mai aparea, probabil ca vor fi foarte slabe in intensitate. Am incercat sa validez
aceasta convingere a pacientei.
Georgiana are 29 de ani si in urma cu un an s-a despartit de prietenul ei, dupa o relatie
lunga (de 3 ani), din cauza ca acesta s-a plictisit. Georgiana a absolvit Facultatea de Fizica si in
prezent lucreaza ca secretara intr-o clinica medicala.
Simptomatologia prezenta
De tip depresiv:
insomnii,
tristete,
accese de plins (imi spune ca nu se poate controla, ca ii vine tot timpul sa plinga),
sentiment de pierdere (a pierdut persoana iubita, acesta este si factorul care alimenteaza
procesul de autoculpabilizare),
stari de iritabilitate (imi spune ca este nervoasa si irascibila, din acest motiv nu ii mai
vine sa mearga la servici, toata lumea o enerveaza),
senzatie de oboseala cronica (imi spune ca se simte tot timpul obosita, ca nu poate face
nimic),
stare generala proasta,
autoculpabilizari,
ganduri de moarte (clienta imi spune ca : „mai bine as muri”, ca nu isi mai doreste sa
traiasca fara el),
De tip anxios:
ameteli puternice,
palpitatii,
senzatie de lesin,
Avantaje in psihoterapie
Alt avantaj este reprezentat de relatiile simpatetice pe care le are G. (G. are citeva
prietene bune care o sustin si joaca un rol suportiv foarte important in situatia actuala; in plus, G.
are o relatie foarte strinsa cu parintii sai, cu care discuta „aproape orice”, care cunosc problema si
care o sustin la rindul lor in aceasta situatie).
Dezavantaje in psihoterapie:
Dezavantajul cel mai mare este reprezentat de situatia financiara a G., situatia financiara
reprezentind un agent stresor important.
Alte dezavantaje sunt: programul de lucru prelungit care alimenteaza o stare de oboseala
cronica, care nu permite stabilirea unor momente de recuperare psiho-fizica si creste
vulnerabilitatea la stresul psihic pentru G.
Obiective terapeutice:
Inainte de finalul acestei sedinte, i-am explicat clientei ce tehnici vom folosi (am
prevenit-o ca aceste tehnici sunt la fel de importante ca si o medicatie, de aceea va trebui sa le
acorde toata atentia). Am incercat sa aduc o nota de optimism, spunandu-i ca daca va da dovada
de seriozitate, aceste stari negative prin care trece nu vor rezista psihoterapiei, iar starea ei se va
ameliora.
A doua sedinta :
Obiectivele acestei sedinte sunt:
1. Identificarea si discutarea schemei cognitive depresogene
In aceasta sedinta, am incercat in primul rand sa identific situatia care a generat reactia
depresiva a clientei mele. Mi-a raspuns: „Este vorba despre prietenul meu care m-a parasit, de
atunci nu imi pot reveni!”.
G: „Da, nu imi pot reveni din aceste stari. V-am spus despre ele!”
T: „Cum v-ati simtit cand ati aflat vestea ca s-a hotarat sa plece?”
Am apelat la metoda bibliografiei si i-am spus G. ca cele mai multe studii facute pe
pacienti depresivi au ajuns la concluzia ca starile depresive au la baza un sistem de ganduri
nefundamentate, disfunctii cognitive care genereaza un sistem de evaluare negativa a realitatii.
I-am cerut G. sa enumere cel putin trei calitati (cele pe care le considera ca fiind mai
importante). G. a tacut – a intrat intr-un blocaj cognitiv si mi-a raspuns „Nu stiu!”
T: „Eu as putea sa iti enumar cel putin cinci: esti tanara, arati bine, ai o familie care te
iubeste si te sustine si lista ar putea continua. Este evident ca starea afectiva din acest moment nu
iti permite sa sesizezi decat partea negativa a lucrurilor, dar asta nu inseamna ca cea pozitiva nu
exista!”
A treia sedinta:
In aceasta sedinta mi-am propus sa identific si sa restructurez disfunctiile cognitive depresogene,
sa reformulez problema sub aspect cognitiv. M-am gandit ca este mult mai eficient sa fac acest
lucru acum, tinand cont de faptul ca starea pacientei s-a ameliorat.
Suprageneralizari: „nimic nu imi iese bine, viata mea nu mai are sens, totul s-a sfarsit”.
Am intrebat-o:
T: „Chiar tot?”
G(izbucneste in plans): „Da, ca nimic nu mai are sens! Ca eu nu mai insemn nimic fara el!”
Abstragerile selective ale G. le-am discutat in sedintele anterioare, dar si ulterioare. In aceasta
sedinta le-am repetat si le-am rediscutat accentuand ideea ca ea a ajuns fara sa-si dea seama la
anumite erori cognitive si ca s-a fixat la anumite concluzii trase pe baza unor rationamente
inadecvate, care nu fac decat sa alimenteze la nesfarsit dispozitia depresiva.
A patra sedinta
In aceasta sedinta, mi-am propus ca tema centrala automonitorizarea clientei G.. Am
incercat sa induc automonitorizarea in programul clientei in vederea: - atragerii atentiei clientei
de pe trairile sale pe actiunile sale;
a-i demonstra ca-si poate planifica activitatea pentru a invata ca poate face unele
activitati si ca exista mici bucurii in viata de zi cu zi.
Ideea de la care am pornit este ca memoria depresivilor este intr-un anumit sens
deterioriata, de exemplu intreband-o pe clienta in prima sedinta cum isi petrece o zi normala
dupa ce se intoarce de la clinica sau cum isi petrece week-endurile, aceasta mi-a raspuns: „Nu
fac nimic toata ziua, pur si simplu astept sa treaca timpul!”.
Am identificat ca G. a avut chiar un mic insight. Intr-una dintre zile „nu a mai” suportat
sa se gandeasca la el si sa planga asa ca a decis sa vada un film, o comedie. Am incurajat
initiativa ei.
Astfel, pot spune ca automonitorizarea sugerata clientei a avut efectul scontat, G. a fost
pusa in situatia de a extrage singura mesaje care vizeaza evolutia propriilor stari. In plus, am
formulat explicit ideea: „Deci exista si momente in care se intampla sa te simti mai bine. Deci nu
toata ziua este neagra!”. La aceasta replica a mea, G. zambeste si imi raspunde ca poate am
dreptate.
G. mi-a spus ca este obisnuita sa planifice activitatile cotidiene foarte clar, dar face acest
lucru doar in ceea ce priveste activitatea profesionala. I-am sugerat sa faca acest lucru si in ceea
ce priveste activitatile casnice sau, mai bine zis, extraprofesionale.
Am stiut ca este foarte dificil sa distrug impactul evaluarii: „sunt singura”, aceasta
reflectand o situatie reala, asa ca am incercat sa resemnific spunandu-i ca intr-adevar este
singura, dar aceasta nu este decat o situatie provizorie, ca este o femeie atragatoare, inteligenta si
ca este doar o problema de timp pana isi va gasi pe cineva.
Intr-una dintre zile, G. s-a intalnit intamplator cu o fosta colega de facultate si au mers la
o cafea stand mai multe ore de vorba. Am intrebat-o cum s-a simtit stand de vorba cu ea. Au
discutat chiar si despre problema sa, fosta ei colega aratand multa compasiune si sustinere,
incercand s-o incurajeze. Aceasta i-a facut foarte bine clientei. Am intrebat-o cum ar putea sa
repete aceasta experienta. Mi-a raspuns ca nu stie, ar putea sa o invite la o cafea din cand in cand,
dar nu stie daca acest lucru nu ar fi deplasat. I-am spus ca mie nu mi se pare deplasat absolut
deloc.
Apoi, am reluat ideea descoperirii activitatilor care provoaca placere si repetarea lor. I-am
atras atentia ca este evident ca zilele nu sunt toate „negre”,
aparand si momente placute, dar ea fara sa isi dea seama, le ignora, concentrandu-se pe
partea goala a paharului.
Din acest motiv, i-am sugerat sa introduca in monologurile sale interioare (depresive) si
monologuri pozitive (de genul „uite ca ma pot simti si bine, uite ca am reusit sa termin proiectul
X”) pentru a contracara gandurile negative de factura depresiva („nu sunt buna de nimic” etc). I-
am spus ca aceste intariri verbale le are la indemana oricand, in orice situatie si o vor ajuta sa se
descentreze de pe discursul negativ (axat pe stari negative) si sa se centreze pe actiuni si
performanta in activitati.
Pornind de la ideea ca depresia este expresia absentei intaririlor pozitive din mediu si de
cele mai multe ori este alimentata de fixarea persoanei la un mediu depresogen (singura in casa
etc), m-am gandit sa reactivez un hobby la care G. a renuntat intre timp, dar din discutia cu G. nu
am gasit nimic. Asa ca m-am gandit sa sugerez G. reactivarea relatiilor cu prietenele sale sau cu
colegele sale cu care nu s-a mai vazut de mult. I-am sugerat sa se intalneasca si sa ocupe o seara
din week-endul urmator.
Inainte de finalul intalnirii, am incercat sa aplic elemente de training anticipativ. Am
introdus aceste elemente de training anticipativ deoarece am observat la G. o tendinta de a
anticipa consecintele negative si nu pe cele potential pozitive ale unei experiente, de aceea ea
chiar evita activitatile care la un moment dat ii placeau.
Am planificat acest training sub forma unor teme pentru acasa. Am rugat-o sa-mi
enumere trei activitati care ii faceau placere inainte de debutul depresiei. Mi-a enumerat: „sa
merg la cinema” si „sa merg la cumparaturi”.
I-am trasat ca teme pentru acasa aceste 2 activitati la care a renuntat si i-am spus ca le
vom discuta in sedinta urmatoare, dar este foarte important sa isi faca temele.
A cincea sedinta
Am inceput aceasta sedinta, intreband-o cum s-a simtit. Mi-a raspuns ca s-a simtiti foarte
bine. A mers singura la cinema, a ales iar o comedie. Am intrebat-o de ce a ales tot o comedie.
Mi-a raspuns : „pentru ca m-am saturat pur si simplu de starile mele!”.
Trebuie sa precizez ca a mers singura la cinema si isi aminteste cat de neplacut i s-a parut
cand a iesit din casa, totul parea lipsit de sens, n-avea nici un chef. I-am sugerat sa compare
starile: cea de cand a iesit din casa si cea de cand a iesit de la film. Mi-a spus razand ca sunt
complet diferite – la inceput se simtea fara chef, spunandu-si ca nu are ce cauta la teatru, la
sfarsit s-a gandit „chiar mi-a prins bine, am ras, mi-am amintit cum eram eu inainte”.
In aceasta sedinta, G. mi s-a parut mult mai ancorata, mai implicata, cu un tonus psihic
pozitiv si parca mult mai optimista. I-am comunicat acest fapt si mi-a confirmat ca intr-adevar se
simte mai bine.
A sasea sedinta
Aceasta sedinta am introdus-o deoarece am observat ca G. are o capacitate redusa de
exprimare a propriilor stari afective, existand o tendinta de reprimare a unor sentimente (in
special, de frustrare, ostilitate, revolta si dezamagire – accentuate mai ales de un mod
disfunctional de gandire, dominat de suprageneralizari false).
sa repete solicitarea, astfel incat interlocutorul sa fie convins ca ea a inteles despre ce este
vorba;
Pentru a putea face mai usor acesti pasi, am preluat indrumarile lui Mc Kay:
nu va scuzati exagerat;
folositi-va de un limbaj non-verbal de tip asertiv (priviti interlocutorul in ochi, pozitie fata in
fata, ton calm si ferm, incercati sa controlati reactiile emotionale);
I-am spus clientei ca aceasta a fost penultima sedinta de terapie si ca in ultima nu vom
face decat sa discutam posibilele recaderi.
Aceasta sedinta am incheiat-o cu un exercitiu de relaxare Schultz (completat cu sugestii
de intarirea Eului).
A saptea sedinta
Venind la aceasta sedinta, G. imi spune ca se simte mult mai bine. Dupa sedinta trecuta, a
mers acasa si s-a gandit la ce am discutat si a ajuns la concluzia ca starea ei trebuie sa se schimbe
„Amandoi avem parte egala de vina. Daca el a hotarat asa sper sa-i mearga bine, dar vreau si mie
sa imi mearga la fel”.
Discutand temele pentru acasa de saptamana trecuta imi spune ca a iesit de doua ori cu
prietenele ei si s-au distrat de minune. Am incurajat aceasta initiativa de a se schimba.
Am considerat ca in aceasta sedinta, pentru prima data, G. s-a detasat de starile sale si de
sentimentul de culpabilitate. I-am comunicat acest lucru.
G.: „Asa ma si simt. Este momentul sa merg mai departe!”. Se pare ca in acest caz, tehnica
cognitiva care a avut cel mai puternic impact a fost cea a reatribuirii responsabilitatilor – G. a
identificat mult mai usor alternativele rationale pentru gandurile negative aparute ca efectul
procesului de personalizare.
Am realizat in aceasta sedinta ca G. a evoluat foarte repede, avand un ritm personal foarte
rapid, mult mai rapid decat al altora.
Oana este profesoara, in varsta de 54 de ani. Diagnosticul pus de mine este de tulburare
depresiv-anxioasa cu atacuri de panica
Palpitatii,
Senzatie de teama, neliniste;
Ameteli, dublate de teama de a nu isi pierde echilibrul;
Teama de lesin;
Metagrija;
insomnii (acestea sunt constante si sunt de trezire in faza de somn profund, uneori clienta
se trezeste experimentiand stari de ameteala puternica, somnul este fragmentat si de cele
mai multe ori neodihnitor, nu permite o recuperare psiho-fizica a clientei);
senzatie de oboseala (lipsa de putere);
momente de tristete (exista multe momente de dispozitie depresiva, in care devine foarte
trista, plangand foarte mult. Intreband-o la ce anume se gandeste in aceste momente imi
raspunde ca de cele mai multe ori are impresia ca ‘’nimeni nu o intelege’’, ‘’nimeni nu
intelege prin ce stari si prin ce perioada grea trec’’);
nervozitate si irascibilitate (‘’nu mai suport pe nimeni, ma cert cu toata lumea, toata
lumea ma enerveaza’’, ‘’nu ma mai pot abtine, imediat izbucnesc’’, ‘’simt ca imi pierd
mintile’’).
Debutul: Aceste stari au aparut prima data in urma cu aproximativ 2 ani, in cancelarie (‘’aveam
impresia ca totul se invartea cu mine, mi-era teama sa nu cad”).
Intreband-o daca s-a intamplat ceva inainte de debutul acestor stari negative (evenimente
traumatizante – decesul unor rude, prieteni, cunostiinte, vecini) sau daca era intr-o perioada mai
stresanta, clienta imi raspunde ca intr-adevar poate spune ca trece printr-o perioada mai
‘’dificila’’, datorita banilor putini pe care ii castiga in invatamant si pe fondul unei relatii foarte
‘’tensionate’’ cu sotul ei (consumator cronic de bauturi alcoolice).
Factori precipitanti: Un factor care influenteaza starile de rau ale clientei este reprezentat
de starea de oboseala cronica si de starile de nervozitate (‘’am observat ca ametelile apar atunci
cand sunt obosita, nervoasa sau dupa o cearta prelungita cu sotul meu’’).
Credinte despre probleme: clienta accepta ca este vorba despre o afectiune psihogena
(pe care o pune pe seama stresului foarte ridicat din ultimul timp).
Avantaje: Nivelul cunoasterii de sine este ridicat, capacitatea de verbalizare este buna,
identificarea principalilor agenti stresori este buna. Resursele clientei pentru depasirea acestei
probleme sunt foarte ridicate (clienta are o tendinta de rationalizare pe care o consider foarte
importanta in evolutia terapiei).
furnizarea unor instrumente de lupta impotriva atacurilor de panica (este vorba despre un
complex de exercitii fizice, de respiratie si de relaxare);
antrenament asertiv;
program al activitatilor cotidiene (pentru diminuarea tendintelor de retragere si izolare).
Reducerea starilor de nervozitate – prin realizarea unor exercitii de relaxare si prin realizarea
unui mai bun control din partea clientei.
A doua sedinta
I-am spus ca este aproape imposibil, deoarece procesele fiziologice implicate in lesin sunt
exact opuse celor din starile pe care ea le experimenteaza.
Am explicat clientei ca in timpul unui atac de panica, inima bate mai repede, din acest
motiv circulatia sangelui este accelerata, in timp ce in starile de lesin se intampla exact
contrariul, tensiunea arteriala scade. Nu se va produce caderea din picioare si ca capacitatea de
deplasare nu va fi afectata, desi ea simte ca asa se va intampla simtind picioarele moi si
ameteala.
I-am spus ca se simte asa, deoarece in organism s-a descarcat o cantitate mare de
adrenalina, aceasta determinand o vasodilatatie la nivelul membrelor creand o senzatie de
slabiciune musculara.
Pentru a intari aceasta idee, am intrebat-o ’’va amintiti sa fi lesinat vreodata din cauza
unui atac de panica?’’, mi-a raspuns ca nu; am accentuat ideea spunand ’’bineinteles ca nu,
pentru ca acest lucru este imposibil din punct de vedere fiziologic; de aceea nu se va intampla
niciodata!’’.
I-am spus clientei ca starile de panica sunt, de fapt, stari de alerta, in care intra
organismul nostru atunci cand suntem intr-o situatie de pericol, iar descarcarile de adrenalina au
rostul de a ne mobiliza in vederea depasirii pericolului.
Un avantaj in terapie este reprezentat de faptul ca intelegerea clientei este foarte buna,
reactia sa la aceste explicatii fiind foarte buna (m-am gandit ca reducandu-se nivelul de disonanta
cognitiva, automat si impactul atacurilor de panica va scadea).
A treia sedinta
Am inceput aceasta sedinta verificand sarcinile pe care clienta mea le-a avut de realizat
in saptamana precedenta. Mi-a spus ca a facut exercitiile fizice si ca s-a simtit foarte bine.
Clienta mi-a explicat ca se cearta cu toata lumea dupa care ii pare rau. T: „Va certati cu
toata lumea, chiar si cu mine v-ati certat?”. C (razand): „Cu dumneavoastra nu m-am certat?”. T:
„Deci nu va certati chiar cu toata lumea!”. Am incercat sa ii explic clientei ca acestea sunt
ganduri disfunctionale, care nu fac decat sa-i amplifice starile de nervozitate si sa alimenteze
cercul vicios in care se invarte.
Am accentuat ideea ca starea afectiva a clientei va influenta si desfasurarea anumitor
evenimente (relatia cu sotul, elevii, sefii), iar aceasta stare nu trebuie interpretata ca
nemodificabila; se poate lucra cu propriile noastre ganduri si sentimente, ele nu sunt un dat pe
care trebuie sa le acceptam.
I-am spus clientei ca de fiecare data cand va experimenta o stare de panica sa urmeze acesti
pasi si va observa ca atacul de panica se va diminua in intensitate. I-am mai spus ca ’’fiecare atac
de panica controlat in felul acesta este un pas inainte spre disparitia lor’’. De aceea nu trebuie sa
le evite, ci din contra sa le depaseasca pe toate, facand asa isi va grabi insanatosirea.
Intreband-o cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’m-am simtit mult mai bine,
parca si atacurile s-au rarit. Am avut impresia ca parca nu am fost atat de nervoasa cum sunt de
obicei!’’. I-am spus ca atunci cand va reusi sa identifice clar ce anume provoaca aceasta
nervozitate, atunci va reusi sa se controleze mult mai bine si, in plus, starile nu vor mai fi chiar
atat de intense.
I-am spus: „Important este sa fiti atenta la ceea ce simtiti, sa identificati corect starile afective pe
care le dezvoltati. Acesta este primul pas pentru un mai bun control afectiv.”
Am incercat sa induc clientei mele ideea ca exista ’’puncte slabe’’ in regimul sau de
viata. Am insistat pe aceste puncte slabe: renuntarea la contactele sociale – am incercat sa induc
ideea ca tendintele de izolare vor intari reactiile anxioase, dar mai ales pe cele de tip depresiv.
In cazul acesta, clienta a facut un pas important, sesizand ca atacurile de panica si starile
de nervozitate au scazut in intensitate si frecventa, ca urmare a aplicarii strategiei stabilite in
cadrul sedintei de psihoterapie. Aceasta ameliorare a contribuit la reducerea starilor de
nervozitate si irascibilitate, permitand clientei o reevaluare a situatiei actuale si in plus a crescut
alianta terapeutica. Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule suportive de genul
’’sunteti pe drumul bun, totul o sa fie bine.’’
A cincea sedinta
Pentru aceasta sedinta, considerand evolutia clientei a fost buna pana la acest moment,
m-am gandit ca este momentul potrivit pentru a incerca sa intaresc controlul voluntar. Am
incercat sa subliniez importanta controlului voluntar asupra starilor de anxietate si panica, dar si
a celor de nervozitate si irascibilitate.
In aceasta intalnire, clienta acuza ca isi face griji inainte de orice (inainte de a sta de
vorba cu un elev, cu un parinte, inainte de a pleca la scoala etc) si ma intreaba daca este normal,
fiind vizibil de faptul ca isi face griji. I-am explicat ca aceasta este o caracteristica a persoanelor
anxioase – isi fac griji inaintea unui eveniment (anxietatea crescand foarte mult), dar in
momentul intrarii in eveniment starea de anxietate scade (clienta a recunoscut ca isi face foarte
multe griji inainte de a intreprinde orice, iar de aceasta data, neiesind de mult, s-a temut sa nu
apara ametelile in oras, intr-un loc public). T: „Ati observat acest lucru la dumneavoastra? Ca va
faceti griji, aveti emotii, dar in momentul in care intrati in eveniment, acestea dispar brusc?” O:
„Da, stiu, in momentul in care stau de vorba, nu mai am nici o emotie”.
I-am explicat clientei mele ca ceea ce crede despre sine se bazeaza de fapt pe ceea ce
simte (de exemplu, teama) si nu pe ceea ce face (de exemplu performanta reala intr-o activitate –
performanta individuala in timpul discutiei cu un parinte) si ca sursa valida de informatie
relevanta este de fapt performanta reala si nu ceea ce simte. T: „Dumneavoastra cum ii evaluati
pe ceilalti, dupa ce simt sau dupa ceea ce reusesc sa faca in realitate?”. O: „Dupa ceea ce spun,
ce fac. In cazuri mai deosebite incerc sa ma gandesc si ce simt.” T: „Vedeti, acelasi lucru se
aplica si in cazul dumneavoastra!”. Am incercat sa ii demonstrez clientei ca ceea ce simte nu este
vizibil pentru ceilalti (de exemplu, teama, emotia de dinainte e a sta de vorba cu cineva) si ca
asta este doar o impresie a sa.
Am incercat sa ii atrag atentia clientei asupra acestor disfunctii cognitive, spunandu-i ca
acestea reprezinta o mare parte din problema sa. Am intrebat-o pe pacienta ce i-ar spune unei
bune prietene care ar avea problema sa. Mi-a raspuns razand: „Tu nu iti dai seama ca tu complici
lucrurile, ca problema este la tine?”. Am incercat sa o fac pe clienta mea sa invete ceva din
discutarea acestor cognitii disfunctionale – am urmarit ca ea sa inaeleaga ca interpretarea pe care
o da este cea pe care o considera la un moment dat.
A sasea sedinta
Aceasta sedinta am introdus-o deoarece am observat ca are o capacitate redusa de
exprimare a propriilor stari afective, existand o tendinta de reprimare a unor sentimente (in
special, de frustrare, ostilitate, revolta si dezamagire – accentuate mai ales de un mod
disfunctional de gandire, dominat de suprageneralizari false).
sa repete solicitarea, astfel incat interlocutorul sa fie convins ca ea a inteles despre ce este
vorba;
Pentru a putea face mai usor acesti pasi, am preluat indrumarile lui Mc Kay:
folositi-va de un limbaj non-verbal de tip asertiv (priviti interlocutorul in ochi, pozitie fata in
fata, ton calm si ferm, incercati sa controlati reactiile emotionale);
a. Plimbari;
b. Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de 3 ori pe
zi, inaintea exercitiului Jacobson);
In aceste intalniri, m-am axat pe formule suportive („sunteti pe drumul bun, in scurt timp
starea dumneavoastra va fi ameliorata in mare masura, etc”) si pe exercitiile de relaxare.
In intalnirea a noua am anuntat-o pe clienta mea ca starea ei este mult mai buna si ne vom
mai intalni o singura data pentru a stabili ultimele detalii.
Am subliniat ca de acum inainte poate face fata singura avand toate instrumentele necesare.
A zecea sedinta
M-am gandit ca in aceasta intalnire sa o pregatesc pentru eventualele recaderi. Am
incercat sa induc clientei o resemnificare a unor posibile atacuri de panica ce pot aparea. I-am
spus ca aceasta este ultima intalnire, in care mi-am propus sa subliniez anumite aspecte discutate
in sedintele anterioare.
I-am spus ca este posibil sa mai apara atacuri de panica, dar ca acest fapt este lipsit de
importanta. E bine ca ea sa interpreteze posibilul atac de panica ca pe un eveniment valorificator,
din care poate invata ceva – sa il analizeze si sa incerce sa aplice grila de solutii pe care am
stabilit-o impreuna.
Experimentarea altui atac de panica nu inseamna ca ’’atacurile de panica incep din nou sa
apara’’.
I-am spus clientei mele ca sarcinile pe care le-avut de realizat zilnic pe parcursul
psihoterapiei este bine sa le foloseasca in continuare, pentru ca prezinta anumite avantaje,
indiferent ca starile de anxietate au disparut (relaxare, pastrarea unui tonu psihic bun, respiratia
mult mai sanatoasa etc).
Caz VI - tulburare depresiv-anxioasa cu atacuri de panica - Valentin
Prima sedinta
Scurta descriere a problemei:
V. este agent de vanzari, in varsta de 35 de ani, studii medii. Diagnosticul meu este de
tulburare depresiv-anxioasa.
Descrierea simptomatologiei
palpitatii,
ameteli,
insomnii (acestea sunt constante si sunt de adormire, dar si de trezire precoce, somnul fiind
fragmentat si de cele mai multe ori neodihnitor);
senzatie de oboseala cronica si molesala („nu am forta sa fac mai nimic, nu pot sa ridic
decat 2-3 kg);
ideea devalorizarii personale – clientul este convins ca „se apropie sfarsitul”, relatand ‘’nu
cred ca voi mai trai mult’’);
Frecventa atacurilor de panica: atacurile de panica apareau o data la doua zile, ceea ce l-a
determinat sa se izoleze in casa de teama de ‘’a nu lesina pe undeva’’ sau de ‘’a nu face un
infarct’’. Izolandu-se in casa si evitand de a mai iesi singura (chiar si la piata), incidenta
atacurilor de panica a scazut pana la 2 pe saptamana. Insa, in ultimele doua-trei luni, au inceput
sa apara si in casa.
Din punctul de vedere al nivelului de activism, pot fi subliniate urmatoarele aspecte
importante in dinamica terapiei:
Comportamente de evitare: La intrebarea „Ce ati incetat sa mai faceti sau in ce locuri ati
incetat sa mai mergeti din cauza problemei dumneavoastra”, clientul raspunde „Nu mai fac
nimic, nu mai ies nicaieri, nici nu se mai pune problema sa ies in cluburi, discoteci” Clientul a
adoptat o atitudine de retragere din social, a renuntat la orice iesire pentru a evita reaparitia unui
atac de panica. Incearca sa nu faca efort, sa nu iasa din casa, sa nu se oboseasca in ideea ca este
„bolnav de inima” („mi-e teama chiar sa fac sex, de teama de a nu face un infarct”), in felul
acesta menajandu-se.
Istorie medicala si psihiatrica: in ultimul an, a efectuat mai multe examinari cardiologice
(de fiecare data EKG-ul a iesit bun), nici un medic cardiolog neeliberandu-i un tratament anume,
clientul nu reuseste sa explice acest lucru (neconcordanta dintre examinarile cardiologice si
acuzele sale cardiace) si are tendinta de a pune toate problemele sale de sanatate pe seama ‘’unei
afectiuni cardiace’’.
Credinte despre probleme: in ceea ce priveste credinta clientului despre problema lui si
cauzele posibile ale problemei, clientul nu poate formula explicit o cauza anume, facand, mai
degraba, o referinta vaga la o afectiune cardiaca.
Este vorba despre o stare de confuzie in ceea ce priveste starea de boala. Clientul se declara a fi
foarte motivat de a scapa de aceasta problema a sa.
furnizarea unor instrumente de lupta impotriva atacurilor de panica (este vorba despre un
complex de exercitii fizice, de respiratie si de relaxare);
antrenament asertiv;
A doua sedinta
Mi-am propus ca in aceasta intalnire, in primul rand sa il fac pe client sa diferentieze
atacurile de panica de crizele de inima.
Prima faza in aceasta intalnire a fost sa ii explic clientului ceea ce se intampla din punct
de vedere fiziologic in timpul unui atac de panica, sa subliniez ca nu este vorba despre o
tulburare „ireversibila” de ritm cardiac (nu este vorba despre o boala de inima), ci de una
reversibila (ca in situatiile in care simtim o teama puternica sau suntem foarte obositi).
I-am explicat ca atacul de panica nu poate produce o imbolnavire a inimii sau un infarct,
mai ales tinand cont de faptul ca toate examinarile cardiologice nu au depistat nici o afectiune
cardiaca (acest fapt a reprezentat un mare avantaj in terapie), aceasta insemnand ca are o inima
sanatoasa (am incercat sa accentuez aceasta idee – ’’o inima sanatoasa’’).
Mi-a raspuns ca nu, dar totusi, este atat de ametit incat are senzatia ca va lesina. I-am
infirmat aceasta evaluare disfunctionala, spunandu-i ca procesele fiziologice implicate in lesin
sunt exact opuse celor din starile pe care el le experimenteaza.
Am explicat clientului ca in timpul unui atac de panica, inima bate mai repede, din acest
motiv circulatia sangelui este accelerata, in timp ce in starile de lesin se intampla exact
contrariul, tensiunea arteriala scade. Nu se va produce caderea din picioare si ca nu va impiedica
deplasarea, desi el simte ca asa se va intampla simtind picioarele moi si ameteala. I-am spus ca
se simte asa, deoarece in organism s-a descarcat o cantitate mare de adrenalina, aceasta
determinand o vasodilatatie la nivelul membrelor generand senzatie de slabiciune musculara (am
facut o comparatie cu starile de teama intensa).
I-am spus clientului meu ca starile de panica sunt stari de alerta, in care intra organismul
nostru atunci cand suntem intr-o situatie de pericol, iar descarcarile de adrenalina au rostul de a
ne da un „surplus de energie” in vederea depasirii pericolului. Doar ca in starile de panica nu
exista un pericol real, obiectiv, ci mai degraba o evaluare gresita – de genul ’’am sa fac infarct”
sau „am sa lesin’’.
Clientul meu a reactionat foarte bine la acest exercitiu, intrand in starea de relaxare.
Intrebandu-l cum s-a simtit, mi-a raspuns ca s-a simtit foarte bine. I-am spus ca de acum inainte
se va simti din ce in ce mai bine, este doar o problema de timp pana vor disparea starile de
panica.
A treia sedinta
In cadrul intalnirilor anterioare, am observat la clientul meu un tip de respiratie inalta
(claviculara), propunandu-mi ca in aceasta intalnire sa il fac sa constientizeze acest fapt si sa il
determin sa se „reeduce” in aceasta privinta.
Incepand din acesta intalnire, i-am spus clientului meu ca va avea ca si sarcini de realizat
exercitii de respiratie abdominala (diafragmica) si exercitii de relaxare musculara progresiva
(Jacobson). Frecventa exercitiilor va fi de 2 ori pe zi.
Intrebandu-l cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’parca, m-am simtit mai
linistit!”.
Am inceput aceasta intalnire evaluand sarcinile pe care le-a avut de realizat in saptamana
precedenta. Mi-a spus ca a facut plimbarile, dar doar de 2 ori, pentru ca ii este teama sa nu se
intample ceva. L-am intrebat ’’ce anume se poate intampla?’’, mi-a raspuns ”Ma sperie faptul ca
inima mea incepe sa bata mai repede, mi-e teama sa nu patesc ceva, atunci cand fac miscare!’’.
’’Este firesc sa bata mai repede, doar faceti miscare fizica’’, ’’Si daca voi face un atac de cord?’’,
’’Miscarea fizica nu face rau nimanui, din contra intareste organismul. Chiar se recomanda
pacientilor cardiaci, plimbari zilnice, un set de exercitii fizice zilnice. Va spun acest lucru desi
dumneavoastra nu sunteti cardiac, cu atat mai mult aceste exercitii fizice nu va pot face rau.
Problema dumneavoastra nu este organica, ci este conditionata psihic! Miscarea fizica doar va
contribui la tonifierea organismului dumneavoastra si la intarirea sistemului dumneavoastra
imunitar!’’. ’’Pentru vindecarea dumneavoastra, este important sa constientizati ca este vorba
despre o interpretare gresita a unei reactii fiziologice care nu are nici o relevanta in ceea ce
priveste afectarea longevitatii sau sanatatii dumneavoastra!’’.
Pentru o mai buna motivare a clientului, i-am spus ca aceste doua exercitii sunt esentiale in
combaterea atacurilor de panica.
In continuarea intalnirii, am stabilit impreuna cu clientul meu ce are de facut in momentul in care
el va crede ca se va declansa un atac de panica:
1. Sa respire abdominal – in timp ce imi spun acestea in gand respir abdominal, aceasta va
contribui la instalarea unei stari de relaxare fizica si asociat psihica;
2. Sa nu se impotriveasca atacului de panica, sa lase organismul sa se descarce, nu se
va intampla absolut nimic – am scris pe o fisa pe care i-am dat-o la finalul intalnirii
urmatoarele sugestii de care trebuie sa se foloseasca: ’’Nu ma impotrivesc starilor mele,
le las sa se descarce, nu va dura mai mult de 10 minute. Starea se va descarca si ma voi
simti mult mai bine. Daca ma voi impotrivi nu voi face decat sa accentuez starea negativa
si o voi face sa dureze mai mult. Ma las dus de val, totul va trece mult mai repede daca nu
ma impotrivesc. Las timpul sa treaca – daca stau linistit, adrenalina descarcata se va
metaboliza in maxim 5 minute si ma voi simti mult mai bine’’.
3. Sa se ancorareze in prezent – imi concentrez atentia pe un obiect din jur – daca se
intampla in casa incerc sa fac ceva simplu (citesc un ziar, ma uit la televizor, etc) sau
numar de la 1000 la 1 din 7 in 7; daca mi se intampla in afara casei incerc sa intru in
vorba cu cineva, dar nu despre starile mele.
4. Sa isi administreze sugestii pozitive – nu se va intampla nimic, starea se va descarca de
la sine fara sa se intimple nimic;
I-am spus clientului meu ca de fiecare data cand va experimenta o stare de panica sa urmeze
acesti pasi si va observa ca atacul de panica se va diminua in intensitate. De aceea nu trebuie sa
le evite, ci din contra sa le depaseasca pe toate, facand asa isi va grabi insanatosirea. Evitarea
situatiilor care ii provoaca stari de panica va intari cercul vicios in care se invarte (i-am explicat
aceasta idee raportat la cazul sau – izolarea sa in casa a dus la instalarea si intarirea atacurilor de
panica).
In continuare am efectuat exercitiul de relaxare Schultz. Clientul se simte foarte bine dupa aceste
exercitii.
A patra sedinta
In aceasta sedinta, gandindu-ma ca, clientul meu intelege mai bine ce inseamna anxietate si atac
uri de panica si ca va intelege mai bine consecintele starilor sale, am incercat o reexplicare a
anxietatii si a atacurilor de panica.
Intrebandu-l cum s-a simtit in saptamana precedenta, mi-a raspuns ’’m-am simtit mult mai bine.
Parca nu mai sunt chiar atat de speriat. Incerc sa ma gandesc cum mi-ati spus dumneavoastra si
trec mai usor peste ele!’’.
Am inceput aceasta sedinta evaluand sarcinile pe care clientul le-a avut de realizat in saptamana
precedenta. Mi-a spus ca, de aceasta data, a facut plimbarile in parc (dar nu toate, in unele zile
parca „nu a avut chef”, i-am spus ca lipsa de chef face parte din acelasi cerc vicios pe care
incercam sa il rupem), reusind sa treaca mult mai bine peste teama de ’’a nu pati ceva la inima’’.
Am incercat sa intaresc ideea ’’nu veti pati niciodata nimic, nu se va intampla nimic cu inima
dumneavoastra’’, ’’este firesc ca ritmul cardiac sa se accentueze atunci cand facem un efort fizic
mai mare sau cand simtim o emotie puternica’’.
Clientul a iesit la piata, de fiecare data neinsotit, si de fiecare data starile de panica au incercat sa
se instaleze, dar a parcurs pasii pe care i-am stabilit si a reusit sa faca fata. Important este ca a
realizat singur ca nu se intampla nimic, bataile inimii se calmeaza de la sine.
Am incercat sa joc un rol mai mult suportiv decat interpretativ. Ameliorarea realizata a dat
speranta clientului meu si in plus a crescut alianta terapeutica.
Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule de genul ’’sunteti pe drumul bun, de acum
inainte nu mai este decat o problema de timp, totul o sa fie bine!’’
A cincea sedinta
Am inceput aceasta sedinta reexplicand clientului meu mecanismele implicate in instalarea
atacurilor de panica subliniind ca, desi, nu ma impotrivesc starilor mele, pot inlocui interpretarile
catastrofice prin autosugestii pozitive (’’nu se va intampla nimic, totul va fi bine’’); in locul
focalizarii atentiei spre interiorul organismului, pot orienta atentia spre orice altceva (din jur).
Pentru a evita reprimarea anxietatii ca si stare de catre clientul meu, am incercat sa resemnific
valoric starea de anxietate, spunandu-i ca anxietatea reprezinta o stare de energie esentiala pentru
supravietuire, ca ea exista la toti oamenii, doar ca atunci cand depaseste o anumita limita devine
nociva („tot ce este prea mult, strica!”).
Am preluat partial o formula dintr-un set de interventii hipnotice a lui Higgins: „asemeni oricarei
alte forme de energie, anxietatea poate dauna in doze prea mari, pentru a putea fi folosita ea
trebuie dozata optim, nu poti fi anxios fara a fi o persoana cu foarte multa imaginatie, persoanele
lipsite de imaginatie traiesc rareori stari de anxietate; deci, anxietatea nu este o stare in totalitate
negativa, ea trebuie doar controlata, lucru pe care dumneavoastra ati inceput sa il faceti!”.
Am considerat ca este foarte important ca el sa inteleaga ca aceste stari pot fi controlate, ca ele
nu se descarca pur si simplu, ca nu participa pasiv la aceste stari.
Efectele acestui control le poate observa singur – atacurile au scazut in intensitate si frecventa de
cand el are o strategie de lupta impotriva lor (am incercat sa ma folosesc de aceasta ameliorare ca
de o ancora pozitiva in terapie si sa il fac pe clientul meu sa se simta responsabil de progresele
obtinute).
a. Plimbari zilnice;
b.Exercitii de respiratie abdominala (cu limita de timp – minim 10 minute, de minim 3 ori pe
zi, inaintea exercitiului Jacobson);
Din evolutia clientului meu pana la aceasta intalnire, se poate spune ca lipsa de speranta,
incontrolabilitatea senzatiilor corporale (insotita de sentimente de renuntare) si expectantele
negative ca si reactii de tip depresiv (asociate aparitiei atacurilor de panica) s-au estompat.
In aceste sedinte, m-am axat pe formule suportive („sunteti pe drumul bun, in scurt timp starea
dumneavoastra va fi ameliorata in mare masura, etc”) si pe exercitiile de relaxare.
Am comunicat decizia incheierii terapiei (in consecinta ameliorarii foarte bune a starii sale
generale) la finalul intalnirii a opta.
Sedinta noua
Aceasta este ultima intalnire (starea pacientului este ameliorata in mare masura, atacurile de
panica reducandu-se ca si frecventa si intensitate foarte mult), pentru care mi-am propus sa fiu
mai mult suportiv, si sa incerc sa insuflu clientului meu o stare de optimism.
Am considerat ca obiectivele terapeutice generale au fost atinse, cel mai important este ca s-au
creeat premisele pentru o mai buna realizare a lor.
I-am spus ca este posibil sa mai apara atacuri de panica, dar ca acest fapt este irelevant pentru
ideea reinstalarii tulburarii anxioase.
E bine sa interpreteze posibilul atac de panica ca pe un eveniment din care poate invata ceva – sa
il analizeze, sa se gandeasca ce anume l-a determinat.
Am incercat sa accentuez aceste stari prin formule de genul ’’sunteti pe drumul bun, de acum
inainte nu mai este decat o problema de timp pana cand atacurile de panica vor disparea, totul o
sa fie bine. De acum inainte stiti ce aveti de facut.’’
I-am spus ca sarcinile pe care le-a avut de realizat zilnic pe parcursul psihoterapiei este bine sa le
foloseasca in continuare, pentru ca prezinta anumite avantaje, indiferent ca starile de anxietate au
disparut (avantajele fiind relaxarea psiho-fizica, pastrarea unui tonus psihic bun, respiratia mult
mai sanatoasa, oxigenarea mai buna a organismului etc).