Asist. dr.

Lorena Peculea
 Educație – conceptualizare
 Caracteristici generale ale educației
 Factorii educației
 Educație permanentă, educația adulților,
educația părinților, autoeducație, învățarea și
educația de-a lungul întregii vieți,
autoînvățare, autoinstruire, autoinformare și
autoformare educativă, autonomie educativă,
educație globală
 Funcțiile educației
 Formele educației: educație formală, educație
nonformală, educație informală
 (lat.) educo, educare = a alimenta, a crește, a
îngriji
 (lat.) educo, educere = a duce, a conduce, a
scoate

 În esenţă, semnificaţia majoră a acestui

concept este de scoatere a fiinţei umane din
starea biologică şi ridicarea ei înspre starea
spirituală, culturală.
 ,,Educația reprezintă un proces complex prin
care agenții specializați acționează asupra
individului, în raport cu cerințele impuse de
societate, acțiune care are ca scop
transformarea individului în personalitate
autonomă, creativă, capabilă să se integreze
în societate.” (Bocoș, M., Jucan, D., 2017)
 ,,Educația este o activitate socială complexă
care se realizează printr-un lanţ nesfârşit de
acţiuni exercitate în mod conştient, sistematic
şi organizat, în fiecare moment un subiect -
individual sau colectiv - acţionând asupra unui
obiect - individual sau colectiv -, în vederea
transformării acestuia din urmă într-o
personalitate activă şi creatoare,
corespunzătoare atât condiţiilor istorico-sociale
prezente şi de perspectivă, cât şi potenţialului
său biopsihic individual.” (Nicola, I., 2003)
 educaţia ca proces (acţiunea de transformare în sens pozitiv şi pe termen
lung a fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi explicit formulate;
proces specific uman care urmăreşte valorizarea resurselor interne ale
personalităţii)
 educaţia ca acţiune de conducere (dirijarea evoluției individului spre
stadiul de persoană formată, autonomă, responsabilă; stadiul superior al
educaţiei şi umanizării = autoeducaţia)
 educaţia ca acţiune socială (activitate planificată ce se desfășoară pe
baza unui proiect social, care comportă un model de personalitate)
 educaţia ca interrelaţie umană (efort comun și conștient între cei doi
actori – educatorul și educatul)
 educaţia ca ansamblu de influenţe (acțiuni deliberate sau în afara
voinței deliberate, sistematice sau neorganizate care contribuie la
formarea omului ca om)
 educaţia ca produs (cultura generală şi de specialitate, comportamentul,
atitudinile, valorile împărtăşite, deprinderile şi priceperile, motivaţia)
 Perspectiva etimologică (lb. lat. educo-
educare, educo-educere)
 Perspectiva acțională (ansamblu de acțiuni
desfășurate deliberat în cadrul unei societăți)
 Perspectiva procesuală (transformarea pe
două planuri: coordonata psihologică și
coordonata socială)
 Perspectiva relațională (relație de tip social și
uman între subiectul și obiectul educației)
 Caracterul intenționat/teleologic
 Caracterul specific uman
 Caracterul sistematic și organizat
 Caracterul necesar și permanent
 Caracterul social-istoric și politic
 Caracterul universal/internațional și național
 Caracterul prospectiv
 Caracterul axiologic
 Caracterul holistic/sistemic
 Caracterul dialectic
 Caracterul determinant
 Factorii educației reprezintă medii educogene care
acționează simultan, corelat, prin împletirea
funcțiilor lor, pentru a modela adecvat
comportamente și conștiințe în acord cu idealurile
societății (Cucoș, C, 2002):
◦ Familia;
◦ Școala;
◦ Biserica;
◦ Instituțiile culturale;
◦ Mass-media;
◦ Societatea comercială;
◦ Structuri asociative etc.
 ,,Un sistem educațional deschis compus din
obiective, conținuturi, forme și tehnici
educaționale care asigură întreținerea și
dezvoltarea continuă a potențialului cognitiv,
activ și acțional al personalității, al capacităților și
deprinderilor de autoeducație, formarea
personalității independente și creative.’’ (Bontaș,
I.,1994)

 Are caracter anticipativ bazându-se pe

obișnuința de a învăța și pe ideea că într-o
societate democratică fiecare învață de la fiecare.
(Văideanu, G., 1988)
 ,,Fenomen complex, dinamic şi cuprinzător
pentru întreg planul socialului, o educaţie
pentru toţi, o dimensiune permanentă a vieţii
şi un motor al societăţii.’’ (Ionescu, M., 2007)

 Concept integrator ce înglobează toate

dimensiunile actului educativ, atât în plan
temporal (toată durata vieţii, din copilărie
până la vârsta a treia), cât şi în plan spaţial,
articulând toate influenţele educaţionale
exercitate formal, nonformal sau informal
 Caracteristici:
◦ Caracter continuu, permanent
◦ Caracter formativ
◦ Caracter generalizat
◦ Caracter dinamic, evolutiv şi integrator
◦ Caracter flexibil

 Factorii educației permanente:

◦ factorii instituționali școlari: școala de toate gradele trebuie
să asigure pregătirea pentru autoeducație, pentru educația
permanentă.
◦ factorii instituționali peri și extrașcolari (peri= în jurul, în
afara) mass-media, muzeele, cluburile, cenaclurile,
excursiile etc.
◦ factorii generali (obiectivi și subiectivi): progresul social,
revoluția tehnico -științifică, culturală, schimbările și
mutațiile produse în producție, servicii, profesii.
 Obiectivele educaţiei permanente: (Ionescu, M.,
2007)
◦ transformarea calitativă şi modelarea integrală a întregii
personalităţi
◦ formarea şi dezvoltarea intereselor epistemologice
durabile, a interesului pentru învăţare continuă,
permanentă
◦ autoînvăţare, autoeducaţie, autoperfecţionare, autonomie
cognitivă şi educativă
◦ cultivarea disponibilităţii de a învăţa, de a parcurge
procese de calificare, policalificare, recalificare,
reconversie
◦ asigurarea unei educaţii pentru schimbare, cultivarea unei
atitudini deschise faţă de acceptarea, producerea şi
crearea noului
◦ cultivarea unei atitudini pozitive şi constructive,
dezvoltarea motivaţiei pentru educaţia permanentă
◦ cultivarea unei atitudini metacognitive în învăţare,
valorizarea autentică a sintagmelor "a învăţa să înveţi" şi
"a învăţa să devii"
◦ cultivarea unei atitudini reflexive - a reflecţiei personale,
a dialogului intern, a investigaţiilor reflexive
◦ promovarea evaluării şi a autoevaluării permanente, cât
mai obiective, a rezultatelor intervenţiilor şi acţiunilor
proprii şi ale celorlalţi
◦ cultivarea unei atitudini optimiste, dezvoltarea unor
sentimente de siguranţă, de securitate, de încredere în
sine
◦ promovarea unei atitudini prosociale, a respectului şi
toleranţei faţă de celălalt
◦ promovarea unei atitudini prospective, conştientizarea
faptului că educaţia şi autoeducaţia trebuie să ţină cont
de perspectivele şi provocările viitorului.
 Principiu organizator, integrator și
unificator al tuturor aspectelor
educației
 Concept subordonat în prezent celui de educaţie
permanentă

 Se referă la educaţia realizată în forme şi modalităţi

specifice cu toate categoriile sociale şi profesionale
de adulţi, în scopul dezvoltării culturii lor
profesionale şi generale şi al orientării autoinstruirii şi
autoeducaţiei lor. (Ionescu, M., 2007)

 Vizează dimensiuni educaţionale variate, necesare a fi

acoperite (civică, de timp liber, cultură, pentru
grupurile marginalizate social sau intervenţii
educative specifice diferitelor grupuri de adulţi
bătrâni, femei casnice, şomeri, emigranţi, minoritari
etc.)
 Prima şcoală pentru adulţi ia fiinţă în anul
1798, la Nottingham.

 Formele de organizare a educaţiei adulţilor

includ:
◦ – cursuri de reciclare
◦ – cursuri de perfecţionare
◦ – universităţi populare
 Funcţiile educative ale educaţiei adulţilor:

◦ înlocuieşte educaţia primară pentru adulţii care nu

au beneficiat de educaţia minimală (asigură procesul
de alfabetizare)
◦ completează educaţia pentru persoanele care nu au
nivel de pregătire corespunzător
◦ prelungeşte educaţia, ajutând indivizii să facă faţă
exigenţelor mediului
◦ perfecţionează educaţia celor cu nivel ridicat de
pregătire
◦ asigură educaţia minimală pentru cei care sunt
obligaţi să îşi schimbe profesia
◦ contribuie la modelarea şi dezvoltarea plenară a
personalităţii.
 Knowles, M. S., 1984,
The Art and Science of Helping Adults Learning
 Educaţia părinţilor - îşi propune să le
dezvolte actualilor şi viitorilor părinţi
priceperile parentale şi capacităţile de a-i
îngriji şi educa pe copii
 Educaţia parentală - se referă la pregătirea
tinerilor în vederea aplicării modelelor de
parenţialitate şi a adoptării atitudinilor
parentale
 Educaţia familială - se referă la pregătirea
pentru viaţa de familie şi îi vizează pe toţi
membrii acesteia.
 Este o capacitate care nu apare spontan, ci este
produsul unei activităţi organizate în şcoală
sub conducerea profesorului şi de durată.

 Activitate conștientă și complexă a ființei

umane desfășurată în scopul desăvârșirii
propriei personalități, prin care subiectul uman
își stabilește, implicit sau explicit, propriile
scopuri și obiective educaționale, proces
desfăşurat prin sine. (Ionescu, M., 2007)
 Până la vârsta preadolescenței educația ocupă
o pondere mai mare decât autoeducația, în
timp acestea devin egale ca importanță și
extensie, iar după adolescență autoeducația
deține treptat o pondere semnificativ mai
mare decât educația, permanentizându-se în
timp.

 „Formarea conştiinţei de sine” – condiţie

esenţială pentru declanşarea proceselor de
autoeducaţie.
 Identificați modalități practice de dezvoltare a
capacității de autoeducație.

 Motivaţi din punct de vedere social conceptul

de educaţie permanentă; folosiţi exemple
concrete din realitatea socială contemporană.

 Prezentaţi relaţia ce se regăseşte între

conceptele de educaţie permanentă şi
autoeducaţie.
 „Lifelong learning”
 A învăţa este problema unei vieţi întregi, atât
ca durată, cât şi ca diversitate şi, mai mult, a
unei societăţi întregi.
 4 tipuri fundamentale de învăţare: (J. Delors,
2000)
◦ a învăţa să ştii
◦ a învăţa să faci
◦ a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi
◦ a învăţa să fii
 Autoînvăţarea (lb. gr. autos = însuşi) sau
învăţarea independentă presupune din partea
subiectului care învaţă realizarea de paşi
importanţi în direcţia autodirecţionării
propriilor acţiuni intelectuale şi practice şi a
gestionării propriei învăţări.
 Reprezintă procesul conştient, voluntar,
intenţional, complex, de informare a indivizilor cu
cunoştinţe, de lărgire a orizontului de cunoaştere,
de formare a capacităţilor şi intereselor de
cunoaştere, proces desfăşurat prin sine, în mod
independent şi supus autocontrolului

 A fi un autodidact autentic înseamnă:

◦ să realizeze unele schimbări interioare în scopul
asimilării anumitor cunoştinţe, al formării unor abilităţi,
competenţe, atitudini, comportamente etc.
◦ să lucreze în mod independent, fără ajutorul cuiva din
afară
◦ să îşi monitorizeze şi controleze activitatea
 Autoinformarea şi autoformarea reprezintă
procese conştiente, voluntare, intenţionale şi
complexe, în cadrul cărora, cel care se
autoformează întreprinde acţiuni ce vizează
dezvoltarea propriei sale personalităţi, în plan
intelectual, moral, social, estetic, fizic etc.

 Autoinformarea - dimensiunea cantitativă,

achiziţionarea unui volum de informaţii şi
cunoştinţe
 Autoformarea - transformarea calitativă a întregii
personalităţi în toate planurile sale
 Un subiect (elev, student) este autonom atunci
când are imbolduri interioare în acest sens, îşi
asumă în mod voluntar, conştient şi responsabil
sarcini educaţionale şi poate continua să se
instruiască şi să se educe, în absenţa unui ajutor
venit din exterior.

 Concept pedagogic complex – are legătură cu

libertatea de alegere, de capacitatea de a face
faţă schimbărilor, de luciditate, responsabilitate,
onestitate, atitudine reflexivă, atitudine critică,
socializare, cooperare, organizare, creativitate,
conştientizarea propriilor posibilităţi şi limite, a
abilităţilor şi strategiilor metacognitive ş.a.
 Este justificată în analizele globale ale unor
probleme generale ale educaţiei mondiale, care ţin
de problematica globală a omenirii şi care se
impun a fi abordate în viziune holistică şi
prospectivă, ce consideră fenomenele educaţionale
în globalitatea lor şi în perspectiva viitorului.

 A crescut semnificativ numărul forurilor

internaţionale, al organizaţiilor şi asociaţiilor etc.
care abordează problemele educative din
perspectiva întregului, a globalului (ONU, UNESCO
etc.).
  Sunt percepute diferențiat de către teoreticieni
(Bocoș, M., Jucan, D., 2017):
Funcţii în raport cu Funcţii în raport cu individul
societatea
Funcţia de transmitere a Funcţia de dezvoltare a
experienţei sociale potenţialului biopsihic al
individului
Funcţia economico-socială Funcţia de socializare
Funcţia culturală Funcţia de profesionalizare
Funcţia axiologică
 1. FUNCŢIILE ÎNDEPLINITE DE EDUCAŢIE ÎN
RAPORT CU SOCIETATEA
a. Transmiterea experienţei sociale (operații de
selectare, prelucrare și transmitere a informațiilor
și valorilor de la societate la individ)
b. Funcția economico-socială (de pregătire și
formare a indivizilor pentru producția materială)
c. Funcţia culturală şi axiologică (de valorizare şi
dezvoltare a potenţialului de creație culturală)
Daţi exemple de situaţii educaţionale
relevante (din experienţa voastră de elevi
sau de studenţi) pentru exercitarea funcţiei
culturale şi a celei axiologice a educaţiei.
Prezentaţi din perspectiva unui viitor cadru
didactic şi alte tipuri de activităţi realizabile
în şcoală, prin care să valorificaţi cele două
funcţii.
 2. FUNCŢIILE ÎNDEPLINITE DE EDUCAŢIE ÎN
RAPORT CU INDIVIDUL
a. Funcţia de dezvoltare a potenţialului biopsihic
(zestrea ereditară poate fi dezvoltată în condiţiile
unui mediu şi a unui climat adecvat; educația
dirijează influențele mediului)
b. Funcţia de socializare (integrarea socială a
educaţilor)
c. Funcţia de profesionalizare (priceperi,
deprinderi, abilităţi, capacităţi, competenţe
necesare exercitării unei profesiuni social-utile)
1. Argumentaţi importanţa funcţiei de
socializare a educaţiei şi precizaţi cum
acţionaţi în calitate de cadru didactic sau
cum veţi acţiona ca viitor cadru didactic în
vederea socializării elevilor.

2. Reflectaţi la importanţa şi relevanţa funcţiei

de profesionalizare a educaţiei. Precizaţi
cum se realizează efectiv în şcoală
românească această funcţie a educaţiei.
 ,,Educația are două mari scopuri:
◦ Primul e să dăm copilului cunoștințe generale de
care, bineînțeles, va avea nevoie să se servească:
aceasta este instrucția. Celălalt e să pregătim în
copilul de azi pe omul de mâine și aceasta este
educația.” (Berger, G., 1973)

 ,,Educația nu-l creează pe om; ea îl ajută să se

creeze.” (Dubesse, M., 1981)

 Metacogniția (a gândi asupra gândirii) - o nouă

competență
După criteriul gradului de intenţionalitate şi
organizare, formele educaţiei sunt:
 Lb. lat. formalis = organizat, oficial

 Reprezintă ansamblul acţiunilor educative

organizate intenţionat, sistematice, desfăşurate în
instituţii specializate în educaţie, prin intermediul
sistemului de învăţământ, structurat şi ierarhizat pe
niveluri de studii (grădiniţe, şcoli, universităţi),
instituţii care au finalităţi educaţionale explicite,
formulate în documente curriculare oficiale,
elaborate la nivelul Ministerului Educaţiei și
Cercetării.
 Lb. lat. nonformalis = în afara unor forme
special/oficial organizate pentru un anume gen de
activitate

 Reprezintă totalitatea acțiunilor educative organizate

intenționat, structurate, sistematice, desfășurate într-
un cadru instituționalizat, situat în afara procesului de
învățământ desfășurat în școală, sub îndrumarea unor
cadre didactice sau a altor persoane specializate,
constituindu-se ca ,,o punte între cunoştinţele
asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate informal”
(Văideanu, G., 1988)

 Nonformal nu înseamnă neformativ/ needucativ.

 Lb. lat. informis/informalis = spontan, neașteptat

 Reprezintă ansamblul influențelor cotidiene, spontane,

difuze, cu sau fără intenționalitate, neorganizate,
nesistematice și continui, voluminoase sub aspect
cantitativ care nu-şi propun intenţionat atingerea unor
obiective pedagogice, manifestate asupra individului, prin
intermediul interacțiunilor acestuia cu alte persoane din
mediul social, cultural, economic etc. (ex. familia, grupul
de prieteni, mass-media, strada etc.)

 Prin influenţele sale exercitate continuu poate avea efecte

educative deosebite atât pozitive, cât şi negative, ocupând
cea mai mare pondere de timp din viaţa individului.
 Între cele trei forme ale educației există relații de
interdependență, de complementaritate și de compensare,
efectele uneia repercutându-se asupra celorlalte.
 Educaţia formală şi cea nonformală au puncte comune în
sistemul organizat de societate, în scopul facilitării şi grăbirii
achiziţiilor cunoaşterii, interiorizării valorilor culturii, modelării
comportamentelor, forme instituţionalizate, diferenţiate prin
cadrul şi modalităţile de realizare.
 Educaţia formală beneficiază de modalităţile educaţiei
informale, deoarece şcoala nu poate ignora bogăţia de
informaţie şi experienţele inedite acumulate de elevi în timpul
lor liber.
 Educaţia formală orientează, completează şi corectează
achiziţiile obţinute prin intermediul educaţiei nonformale şi
ocazionale; exercită o funcţie integrativă, de sinteză, a
diferitelor experienţe trăite.
(după Ilie, M. D., 2005)
Elaborați un cvintet cu titlul Educația,
respectând următoarea structură:
 I vers: 1 cuvânt care precizează subiectul;
 al II-lea vers: 2 cuvinte care descriu subiectul;
 al III-lea vers: 3 cuvinte care exprimă acțiuni;
 al IV-lea vers: 1 propoziție, formată din patru
cuvinte care exprimă o idee, o definiție sau
sentimente față de subiect;
 al V-lea vers: 1 cuvânt care exprimă esența
subiectului.
 Elaboraţi un eseu cu tema: Educaţia reprezintă o dimensiune
permanentă a vieţii.
 Criterii de redactare a eseului:
◦ Documentarea şi organizarea materialului (pagina de titlu şi autorul,
subtitluri, referinţe bibliografice etc.)
◦ Organizare şi dezvoltare a ideilor (idei principale şi idei secundare,
opinii personale, elemente precum: mentalităţile, mecanismele prin
care societatea asigură educaţia indivizilor săi, finalităţile acţiunilor
umane, consistenţa acţiunilor educaţionale la diferite vârste, dinamica
existentă între educaţia formală, cea nonformală şi cea informală,
influenţa formativă a mass-mediei ş.a.)
◦ Relevanţa exemplelor şi a detaliilor prezentate în sprijinul ideilor
expuse
◦ Calitatea exprimării din punct de vedere gramatical şi lexical,
psihopedagogic

 E-mail: lorena.peculea@dppd.utcluj.ro
 Bocoș, M., Jucan, D. (2017). Fundamentele pedagogiei. Teoria și
metodologia curriculumului. Repere și instrumente didactice pentru
formarea profesorilor, Editura Paralela 45, Pitești.
 Botkin, J., Elmandjra, M., Malita, M. (1981). Orizontul fără limite al învăţării,
Ed. Politică, Bucureşti.
 Creţu, D., Nicu, A., Mara, D. (2005). Pedagogie. Formarea iniţială a
profesorilor, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu
 Cucoş, C. (2014). Pedagogie, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura
Polirom, Iaşi.
 Dave, R. H. (1991). Fundamente ale educaţiei permanente, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
 Ilie, M. D. (2005). Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum-ului şi
teoria instruirii, Editura Mirton, Tmișoara.
 Ionescu, M. (2003). Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii, orientări,
modele, Garamond, Cluj-Napoca.
 Ionescu, M., Chiş, V. (coord.) (2001). Pedagogie. Suporturi pentru formarea
profesorilor, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
 Stan, C. (2001). Teoria educaţiei. Actualitate şi perspective, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
 Thomas, J. (1977). Marile probleme ale educaţiei în lume, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
 Văideanu, G. (1988). Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politicã,
Bucureşti.