FORMELE EDUCAȚIEI

Asist. dr. Lorena Peculea

 Formele educaţiei
 După criteriul gradului de intenţionalitate şi organizare:
 Educația formală - ansamblul acţiunilor educative organizate
intenţionat, sistematice, desfăşurate în instituţii specializate în educaţie, prin
intermediul sistemului de învăţământ, structurat şi ierarhizat pe niveluri de studii
(grădiniţe, şcoli, universităţi), instituţii care au finalităţi educaţionale explicite,
formulate în documente curriculare oficiale, elaborate la nivelul Ministerului
Educaţiei Naționale

 Din punct de vedere etimologic, termenul „ formala” își are originea în
latinescul “formalis” care înseamnă “organizat”, “oficial”. În acest sens, educația
formală reprezintă educația oficială.
 ACTIVITĂȚI
Educaţia formală se realizează în funcţie de planuri, programe şi
manuale şcolare, pe baza de orare şi de evaluări, “acestea
exprimându-se în moduri diferite: note, calificative, aprecieri,
caracterizări”.
Activitățile desfășurate în cadrul educației formale sunt în legătură
directă cu ciclul de învățământ în care elevul/studentul se află:
 Lecții
 Cursuri
 Laboratoare
 Seminarii
 EVALUARE
 O caracteristică nu mai puţin însemnată a educaţiei
formale o constituie acţiunea de evaluare care este
administrată în forme, moduri şi etape anume stabilite
pentru a facilita reuşita şcolară, succesul formării
elevilor.

 Evaluarea pe criterii socio-pedagogice riguroase,

realizată prin: note, calificative, aprecieri,
caracterizări, observarea sistematică a elevului etc.
 Avantajele educaţiei formale:
- este instituționalizată și se desfășoară în cadrul unui sistem oficial de învățământ;
- este proiectată riguros, derulată și evaluată sub forma documentelor școlare cu caracter
oficial;
- este prioritară din perspectiva politicilor naționale privind dezvoltarea resurselor umane,
fiind principala țintă a politicilor educaționale;
- este evaluată social, potrivit unor criterii socio-pedagogice riguroase și vizează cunoașterea
atât a rezultatelor activității instructiv-educative, cât și a procesului educațional;
- este organizată sub formă de activități instructiv-educative concrete în cadrul sistemului de
învățământ;
- este coordonată de un corp profesional specializat, specialiști pe domenii de studiu și
persoane investite special cu facilitarea învățării;
- se desfășoară într-un cadru pedagogic determinat, cu metode și mijloace de predare, învățare
și evaluare cu funcții pedagogice precise;
- este generalizată, permițând accesul tuturor indivizilor.
• scopul acestui tip de educaţie este introducerea progresivă a elevilor în marile
paradigme ale cunoaşterii şi instrumentalizarea lor cu tehnicile culturale care le vor
asigura o anumită „autonomie educativă”;
• pregătirea este elaborată în mod conştient şi eşalonat, fiind asigurată de un corp de
specialişti pregătiţi anume în acest sens. Informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi
structurate, permiţând o asimilare sistematizată a cunoştinţelor şi facilitând dezvoltarea
unor abilităţi şi deprinderi necesare integrării individului în societate. Ea este puternic
expusă exigenţelor sociale;
• acţiunea de evaluare se realizează în forme, moduri şi etape anume stabilite, pentru a
facilita reuşita şcolară.
Limitări ale educației formale:

- centrarea pe performanțele înscrise în programe lasă mai puțin timp imprevizibilului

și studierii aspectelor cotidiene, cu care se confruntă elevii;
- există tendința de transmitere-asimilare a cunoștințelor în defavoarea dezvoltării-
exersării capacităților intelectuale și a abilităților practice;
- orientarea predominantă spre “informare și evaluarea cumulativă a proceselor
instrucționale”;
-cufundarea într-o calmă monotonie și erodarea prin rutină a practicii didactice;
-lipsa inițiativei elevilor și slaba participare a părinților în activitățile școlare, fapt ce
conduce și la o comunicare defectuoasă între acești agenți pedagogici importanți;
-dotarea materială și tehnică insuficientă a sălilor de clasă și a laboratoarelor din școli,
care nu mai satisfac dorințele tot mai crescute ale elevilor conectați în permanență la
noile mijloace de transmitere, prelucrare și actualizare rapidă a informațiilor;
 Alte carenţe ale educaţiei formale:
• predispunerea către rutină şi monotonie;
• dezinteres, plictiseală;
• inevitabila „cursă” pentru parcurgerea programei şcolare;
• puţine corelaţii interdisciplinare;
• activismul elevilor este redus;
• nu se fac legături cu experienţa de viaţă a elevilor;
• conţinutul învăţării formale este supus evaluării de tip sumativ, cu tot cortegiul de consecinţe
negative.
 Modalități de înlăturare a carențelor semnalate la nivelul
educației formale
• descongestionarea materiei și crearea ocaziilor tot mai numeroase de afirmare a
talentelor și a intereselor tinerilor, prin creșterea și diversificarea ofertei de
opționale și de alternative educaționale;
• șanse reale pentru fiecare unitate de învățământ de a-și stabili propriul curriculum
(curriculum la decizia școlii);
• posibilitatea utilizării flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în funcție
de nevoile locale de educație și formare;
• asigurarea sinergiei dintre învățarea formală, nonformală și informală, în sensul
deschiderii școlii înspre influențele educative nonformale și informale și găsirea
modalităților optime de articulare între acestea;
• armonizarea politicilor și practicilor privind instruirea inițială și continuă
(asigurarea calității și continuității prin conținutul curriculum-ului, evaluare și
recunoaștere) și regândirea tuturor nivelurilor și structurilor învățământului din
prespectiva educației permanente;
• integrarea rapidă a noilor tehnologii comunicaționale în procesul de învățământ.
Educația nonformală
nonformal = neformativ ?
 Definiție
 Educația nonformală - ansamblul acţiunilor organizate
intenţionat, sistematice, desfăşurate în cadru
instituţionalizat, dar în afara sistemului de învăţământ,
în instituţii care nu au destinaţie educaţională explicită.

Etimologie: lb.lat. „nonformalis” – fără norme, în afara

formelor organizate în mod oficial pentru un anumit gen de
activitate
 Activități
● extradidactice: cercuri de discipline,
ansambluri sportive și artistice, concursuri,
olimpiade
● extrașcolare: excursii, tabere, acțiuni social-
culturale (în clubul elevilor, vizionări de
spectacole, expoziții, vizitări de muzee),
emisiuni radio și TV, reviste sau ziare adresate
copiilor și elevilor
 2 tipuri de activități (M. Ionescu,V. Chiș, 2001):
◦ Activități parașcolare (medii socio-profesionale, de
perfecţionare, reciclare, recalificare, de formare civică
sau profesională)

◦ Activități perișcolare (medii socio-culturale, de

autoeducaţie şi de loisir, de refacere a echilibrului
psihic şi fizic prin relaxare, vizite la muzeu, excursii,
cluburi, cercuri științifice, vizionări de filme, navigare pe
Internet)
 Metode folosite
● activițăti de team building
● jocuri de rol
● dezbateri
● brainstorming
● jocuri de improvizație
 Obiective
● lărgirea și completarea orizontului de cultură din diferite domenii,
dezvoltarea unor aptitudini și interese speciale
● să creeze condiții pentru “desăvârșirea profesională sau inițierea într-o
nouă activitate”
● să sprijine alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate
● să contribuie la recreerea și la destinderea participanților, precum și la
petrecerea organizată a timpului liber
● să asigure cadrul de exersare și de cultivare a diferitelor înclinații,
aptitudini și capacități, de manifestare a talentelor
● valorificarea resurselor educogene ale societății
 Caracteristici
 caracter facultativ sau opțional
● obiectiv de învățare clar stabilit
● acțiunile incluse se caracterizează prin
flexibilitate
● elevii sunt implicați în proiectarea,
organizarea și desfășurarea acestor activițăti
● se valorifică aptitudinile și interesele elevilor
 Evaluare
● nu se dau note, nu se face o evaluare riguroasă
● nu urmează un sistem ierarhizat și poate să
difere ca durată, fără a implica în mod
obligatoriu certificarea rezultatelor învățării
● există situații în care se acordă diplome și
certificate de absolvire
● Metode alternative de evaluare:
o autoevaluare
o autoevaluarea grupului
o inter-evaluare
o fișe de ieșire / activitate
o interviu în trei trepte
o feedback constant
 Avantaje:
● mediu mult mai flexibil decât cel strict școlar
● o mai bună selectare a informațiilor
● facilitează munca în echipă
● realizează un demers pluri și interdisciplinar
● dezvoltă abilități utile în societate
● dezvoltă gândirea critică
● se adresează nevoii de practică
● dezvoltă încrederea în sine
● se adresează tuturor grupelor de vârstă
 Dezavantaje:
● rezultatele sunt greu de măsurat
● grad redus de formalizare
● riscul desfășurării unui activism superficial
● absenţa unui feed-back continuu şi formativ
● absenţa unor demersuri evaluative sistematice
 Alte limite:

● incapacitatea momentană de validare socială a

rezultatelor
● importanța acordată obiectivelor pe termen
scurt
 Relația cu educația formală
”Educaţia formală şi nonformală sunt
complementare. Ele coexistă. Elementele
uneia se pot regăsi în cealaltă” (Citat din
raportul Grupului de lucru pentru Educaţia
nonformală, din cadrul Consiliului Europei,
anul 2001)
 EXERCIȚIU

 Exemplificaţi în cadrul unei situaţii de

învăţare la disciplina de specialitate cum se
pot valorifica informaţiile oferite de educaţia
neformală.
Educația informală
 Definiție
 Educația informală reprezintă totalitatea
influenţelor educative nesistematice,
neorganizate, nesubordonate unor
obiective şi finalităţi explicite, care se
exercită asupra individului (ambianţa
familială, grupul de prieteni, mass-media,
strada)
 (lat.)Informalis = spontan, neașteptat
 Educaţia informală/ neintenţionată/
difuză/ incidentală/ spontană

 este prezentă de-a lungul vieţii

 educaţia informală precede şi depăşeşte ca
durată, conţinut şi modalităţi de realizare
educaţia formală.
 integrează un conţinut extrem de variat,
rezultat din valorile, activităţile sau
preocupările mediului existenţial al
individului.
 Mediul

 Educația informală este contextuală.

Activități?
 Plăcute…
 Și mai puțin plăcute.
Cum se evaluează pe parcurs?
Testele concepute în educația formală sunt o simulare a
testelor naturale.
 Nu toate informațiile devin cunoștințe.

 Influenţele educaţiei informale pot intra în

contradicţie cu acţiunile promovate în zona
educaţiei formale (infracţionalitate, consumul de
droguri etc). În acest context rolul şcolii este de a
ghida, completa şi corecta achiziţiile obţinute prin
intermediul educaţiei informale şi nonformale.
(Jinga, Istrate, 1998).
 Autoeducația…
 …aparține cărui tip de educație?
 Definiție
Autoeducația este activitatea conștientă și
complexă a ființei umane desfășurată în scopul
desăvârșirii propriei personalități. În acest sens
subiectul uman își stabilește propriile scopuri și
obiective și își mobilizează resursele în vederea
atingerii acestora.
Avantaje, Dezavantaje
 Avantaje: individului îi poate reveni în
totalitate iniţiativa învăţării şi poate realiza
astfel o învăţare voluntară
 Limite: asupra lui se pot exercita
influenţe modelatoare neprogramate,
nesistematice, întâmplătoare
EXERCIȚII
1. Explicitaţi şi exemplificaţi rolul şi influenţa mass-
mediei în educaţia (informarea şi formarea) elevilor.
2.  Cum vă explicaţi faptul că mass-media poate fi
considerată, în acelaşi timp, un factor de educaţie
neformală şi informală? Daţi exemple de situaţii
educaţionale corespunzătoare celor două ipostaze.
3.  Analizaţi şi ilustraţi rolul şi influenţa grupului de
prieteni în educaţia (informarea şi formarea) elevilor.
EXERCIȚII
4.  Exemplificaţi o situaţie educaţională în care
informaţiile parvenite prin educaţia de tip
informal pot fi valorificate în context formal.

5. Cum poate şcoala diminua şi, eventual, anihila

eventualele influenţe nefavorabile, nefaste ale
educaţiei informale asupra elevilor?
Comparație
Concluzie
 În procesul educațional toate formele sunt prezente și în
același timp necesare.

 Cu toate că fiecare tip de educație are propria sa manieră de

acțiune și propria funcționalitate, este necesară asigurarea
unui spațiu instructiv-educativ la nivelul căruia cele trei
forme de educație trebuie să se sprijine și să se potențeze
reciproc.