UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICA

DISCIPLINA:
DREPT CIVIL

TITLUL TEMEI DE CONTROL :

NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Profesorul de disciplina:

Conf. univ. dr. Cornelia Muntean

Student:

Anul 1

1
 Definiție

Neexistând o definiție legală, în literatura de specialitate au fost formulate mai multe

definiții ale nulității actului civil.

De aceea ni se pare mai simplu și mai logic a defini nulitatea ca fiind sancţiunea de
drept civil care desfiinţează actul juridic atunci când a fost încheiat cu nesocotirea
condiţiilor sale de validitate (de fond sau de formă) impuse de lege :1 în acest sens se
exprimă și legiuitorul : ,,Orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege nu se
prevede altfel. 2 Pentru că un asemenea act este contrar legii, el este considerat ca şi când nu
ar fi existat iar părţile sunt repuse în situaţia anterioară. Nulitatea este principala şi cea mai
vastă specie a ineficacităţii actului juridic civil.

O altă definiție este: nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actului juridic
3
civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În alte
cuvinte, nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic
civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic
( indiferent că sunt condiții de fond sau condiții de formă ).

Din această definiție, pot fi desprinse trăsăturile caracteristice nulității și anume:4

- Nulitatea actului juridic civil este o sancțiune de drept civil;

- Privește numai actele juridice, nu și faptele juridice stricto sensu;
- Intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condițiile de
validitate ale actului juridic;
- Constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate
pentru încheierea valabilă a actului juridic, deci nu privește actul juridic în întregul
lui;
- Pentru stabilirea concordanței sau neconcordanței cu legea a efectelor actului juridic,
se recurge la finalitatea legii, în sensul că actul juridic este lipsit numai de acele efecte
care contravin scopului urmărit de dispoziția legală încălcată;
- Momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este
acela al încheierii actului juridic.

1
O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept Civil, p. 303;
2
C. Civil, art. 1246, alin (1);
3
Gh. Beleiu, op. Cit., p. 178;
4
I. Dogaru, op. Cit., p. 224;

2
 Nulitatea este principala și cea mai vastă specie a ineficacității actului juridic civil
extinzându-se în domeniul dreptului privat și al dreptului public.5

Concepții privind nulitatea. Scurt istoric6

În dreptul roman primitiv nulitatea actului era una cu inexistența sa; era ca și cum actul
nu ar fi avut ființă niciodată: nullum est negotium, nihil actum est. Pentru acea epocă nulitatea
deriv fie din nerespectarea, fie din lipsa unei condiții pentru valabilitatea actului. Ea opera de
plin drept, fără a mai fi nevoie de pronunțarea ei către instanță. această nulitate era numită
nulitate civilă.

Mai târziu, în epoca imperiului, pretorul roman putea să paralizeze inechitățile care
rezultau dintr-o talmudică aplicare a dreptului civil. Astfel prin restitutio in integrum fără ca
preotul să pronunțe în mod direct nulitatea – deoarece restituirea prestațiilor efectuate
echivala de fapt cu o anulare a actului. Aceasta era nulitatea pretoriană care își avea izvorul
nu în lege, ci în afara ei și care nu opera de plin drept, ci numai după ce era pronunțată de
către magistrat prin promovarea unei acțiuni în justiție; altminteri actul era privit ca valabil și
își producea toate efectele.

În doctrina civilistă din secolul al XIX-lea era dominată concepția nulității totale și
iremediabile, denumită și concepția actului-organism, deoarece nulitatea actului era
comparată cu boala organismului uman; această teorie distingea între condițiile de existență și
condițiile de existență și condițiile de validitate ale actului juridic. În concepția
antropomorfică actul nul de o nulitate absolută este un act născut mort deoarece viciile sale
sunt atât de grave încât el nu mai poate fi reparat; dar actul lovit de o nulitate relativă deși era
bolnav, viciile sale sunt vindecabile și de aceea el este doar anulabil; ea este considerată
astăzi o distincție artificială. În cadrul ei a apărut o nouă categorie de ineficacitate a actului
juridic - inexistența.

Mai târziu s-a trecut la concepția nulității parțiale și remediabile care

proporționalizează efectele nulității în raport cu finalitatea legii și care, pe cale de consecință,
înlătură doar efectele contrare legii, celelalte efecte fiind menținute.

5
P. Vasilescu, op. Cit., p. 413
6
O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept Civil, p. 304-305;

3
 În doctrina recentă s-a subliniat că trăsăturile fundamentale ale regimului nulității
contractului în noul Cod civil sunt străine de concepția franceză actuală asupra nulității,
concepută ca fiind un simplu drept de critică.

Funcțiile nulității

Instituția nulității actului juridic civil are atât rol preventiv, cât și un rol represiv. În
consecință, nulitatea îndeplinește nu numai o funcție preventivă, o funcție sancționatorie și
funcția de garantare a principiului legalității a actelor juridice civile.

- funcţia preventivă, care constă în acţiunea inhibitorie pe care cunoaşterea instituţiei

nulităţii o exercită asupra subiectelor de drept civil tentate să nesocotească respectarea
condiţiilor de validitate cerute la încheierea actelor juridice, ştiind că un act încheiat în
această ipoteză este lipsit de efecte;
- funcţia sancţionatorie, care constă în înlăturarea efectivă a efectelor actului civil
încheiat cu încălcarea normelor privind condiţiile sale de validitate;
- funcţia de garantare a principiului legalităţii în domeniul actelor juridice civile, care
se realizează prin aplicarea primelor două funcţii.

Delimitarea nulităţii de alte sancţiuni juridice civile

- Nulitatea se distinge de alte sancţiuni civile precum rezoluţiunea, rezilierea,

caducitatea, revocarea, inopozabilitatea.
Nulitatea şi rezoluţiunea
Astfel, dacă nulitatea constă în lipsa de efecte a unui act juridic încheiat cu
nerespectarea normelor privind condiţiile sale de validitate, rezoluţiunea constă în
desfiinţarea unui contract sinalagmatic, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către
una din părţi, (ex tunc) cu efect retroactiv.7

Principalele deosebiri dintre cele două sancțiuni de drept civil sunt următoarele:

- Nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiții de validitate,

pe când rezoluțiunea presupune un act juridic valabil încheiat;
- Nulitatea se aplică oricărui act civil, în vreme ce rezoluțiunea intervine numai în cazul
contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu;

7
C. Diaconu, C. Firică Drept Civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 169

4
 - Cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic și constă în nerespectarea
unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului, însă cauza
rezoluțiunii apare ulterior momentului încheierii și constă în neexecutarea culpabilă a
obligației de către una din părți;
- Rezoluțiunea și nulitatea relativă sunt supuse unor reguli diferite în privința începutului
prescripției extinctive, iar nulitatea absolută nu este supusă prescripției extinctive.8

Nulitatea şi rezilierea
Rezilierea constă în încetarea – desfacerea unui contract sinalagmatic, cu executare
succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi; efectele se
produc numai pentru viitor (ex nunc).9

Rezilierea se deosebește de rezoluțiune prin aceea că intervine în cazul contractelor

sinalagmatice care se execută prin prestații succesive și că operează numai pentru viitor. În
consecință, comparația dintre nulitate și rezoluțiune prezintă numeroase puncte comune cu
aceea dintre nulitate și reziliere.

Ca element propriu acestei din urmă reținem că, deși efectele nulității se produc în
principiu retroactiv, iar rezilierea operează numai pentru viitor, totuși în cazul actelor juridice
cu executare succesivă nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut.10

Nulitatea şi caducitatea
Caducitatea este cauza de ineficacitate constând în lipsirea actului juridic civil de orice
efecte datorită apariţiei unor cauze ulterioare încheierii sale şi independent de voinţa
autorului (pierderea bunului).

Nulitatea şi revocarea
Revocarea este acea sancţiune civilă care constă în înlăturarea efectelor actului juridic
datorită ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile a sarcinii.11

Revocarea se aseamănă, cu nulitatea prin aceea că şi ea reprezintă o cauză de

ineficacitate a actului juridic.

Însă, între cele două sancţiuni civile există importante deosebiri, anume:

8
G. Boroi, drept civil, p. 230, Bucuresti, 1999.
9
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 169
10
G. Boroi, drept civil, p. 230, Bucuresti, 1999.
11
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 169.

5
 - revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act
juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate;

- nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic, în timp ce revocarea se aplică, în principiu,
libertăţilor;

- cauza nulităţii este contemporană momentului încheierii actului juridic, pe când revocarea
presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic;

- prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite.12

Nulitatea şi inopozabilitatea

Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii unei cerinţe de publicitate faţă
de terţi sau a lipsei ori depăşirii puterii de a reprezenta.
În esenţă toate aceste sancţiuni: rezoluţiunea, rezilierea, caducitatea, revocarea,
inopozabilitatea – se deosebesc de nulitate prin aceea că numai nulitatea presupune încheierea
actului cu încălcarea dispoziţiilor legale, în toate celelalte ipoteze fiind vorba de acte valabil
încheiate.
Referitor la inopozabilitate, trebuie să reamintim regula de principiu “prior tempora,
potior jure” potrivit căreia cel care a îndeplinit mai întâi formalităţile necesare pentru
opozabilitatea dreptului său se bucură de prioritate “juridică” faţă de cei care le-au îndeplinit
mai în urmă. Astfel, dacă un creditor îşi cedează dreptul său de creanţă, succesiv, mai multor
persoane diferite, acela dintre cesionari care a făcut primul notificarea cesiunii către debitorul
cedat va putea opune dreptul său celorlalţi cesionari, chiar anteriori, dar care nu făcuseră încă
notificarea, şi va fi astfel singurul îndreptăţit să încaseze creanţa. 13

Clasificarea nulităţilor

Dată fiind diversitatea cauzelor care le determină, nulităţile pot fi clasificate în funcţie de
diferite criterii. Cea mai importantă clasificare a nulităţilor se face în funcţie de natura
interesului ocrotit prin norma încălcată şi, şi numai derivat, de regimul juridic care li se
aplică; ea distinge nulităţile absolute de cele relative;

12
G. Boroi, drept civil, p. 231, 1999.
13
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 170.

6
Trebuie reţinut că din punct de vedere al efectelor produse, nulităţile absolute nu se
deosebesc de cele relative: ambele lipsesc actul de efectele în vederea cărora a fost încheiat;
aşadar sub acest aspect nu există nici o diferenţă.

Regimul juridic al nulităţii absolute diferă de regimul juridic al nulităţii relative sub trei
aspecte:

a. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată şi chiar din oficiu de
către instanţa de judecată, pe când nulitatea relativă poate fi invocată numai de către
persoana ocrotită prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului;14

În adevăr, art. 1247 alin. (2) şi (3)din C. Civil stabileşte că nulitatea absolută poate fi
invocată de orice persoană interesată pe cale de acţiune sau de excepţie şi instanţa este
obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută, iar art. 1248 alin. (2) prevede că nulitatea
relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală
încălcată; ea nu poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească.15

b. Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de excepţie, fie pe cale de acţiune
(acţiunea în constatarea nulităţii absolute fiind imprescriptibilă), pe când nulitatea relativă nu
poate fi invocată decât în limita termenului legal de prescripţie, acţiunea în anulare fiind
prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani ( art. 2517 C. Civ.), dacă legea nu
prevede un termen mai scurt; art. 1249 alin (2) teza întâi C. Civ. spune în acest sens că
nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acţiune numai în termenul de prescripţie
prevăzut de lege. Aceasta înseamnă că acţiunea în anulare este stinsă, după expirarea
termenului de trei ani (de regulă) nimeni nu mai poate lua iniţiativa unui proces care ar tinde
să anuleze contractul neregulat.

Invocarea nulităţii relative, pe cale de excepţie este însă imprescriptibilă deoarece art.
1249 alin. (2) teza a doua stabileşte că partea căreia i se cere executarea contractului poate
opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar şi după împlinirea termenului de
prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare; excepţia de nulitate relativă este considerată
perpetuă şi supravieţuieşte. Se aplică deci adagiul latin quae temporalia sunt ad agendum,
perpetua sunt ad excipiendum (acţiunea în nulitate este temporară, excepţia este perpetuă).

14
O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept Civil, p. 310-311.
15
Codul civil

7
 c. Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmarea actului, pe când nulitatea
relativă poate fi acoperită prin confirmarea actului de către cel îndreptăţit a cere anularea lui,
fie în mod expres, fie tacit (prin executarea voluntară a obligaţiilor izvorâte din act). Art.
1247 alin. (4) C. Civ. stabileşte că actul juridic lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de
confirmare decât în cazurile prevăzute de lege; aceasta deoarece interesul lezat prin nulitatea
absolută a actului este unul general. Este de reţinut, de altă parte, că şi actul prin care se
renunţă la beneficiul de a invoca nulitatea absolută este lovit tot de nulitate absolută.16

Nulităţile pot fi clasificate şi în funcţie de alte criterii, astfel:

A. După criteriul întinderii efectelor nulităţii, distingem nulitatea totală şi nulitatea

parţială.
a. Nulitatea totală este acea nulitate care desfiinţează actul juridic în întregime
b. Nulitatea parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele
actului juridic civil, celelalte efecte menţinându-se întrucât nu contravin legii.

Se apreciază că, în sistemul nostru de drept, nulitatea parţială reprezintă regula, iar
nulitatea totală constituie excepţia.17

În doctrină s-au făcut o serie de precizări importante în legătură cu anumite împrejurări

ce nu constituie nulitate parţială. Astfel, următoarele situaţii reprezintă nulitate parţială,
trebuind deci să nu fie confundate cu acestea:18

- Situaţia în care, dintre mai multe acte juridice, aflate în strânsă legătură, se anulează
în întregime numai unul;
- Ipoteza în care, deşi nevalabilă ca un anumit act juridic, manifestarea de voinţă
produce efecte ca alt act juridic, în baza conversiunii;
- Cazul în care actul juridic lovit de nulitate relativă este validat prin confirmare;
- Ipoteza când actul juridic încheiat este lovit de nulitate absolută, însă ulterior este
îndeplinită cerinţa legală nerespectată în momentul încheierii lui;
- Situaţia când forma ad probationem este lovită de nulitate în întregime, dar
operaţiunea juridică (negotium) este valabilă.

16
O. Ungureanu, C. Munteanu, drept civil, p. 310, 311 315; Codul civil
17
G. Boroi, drept civil, p. 234, Bucureşti, 1999; A. Pop, Gh. Beleiu, op. Cit., p. 379; Şt. Răuschi, op. Cit., p. 116; T.
Pop, op. Cit., p. 184.
18
A. Pop, Gh. Beleiu, op., cit., p. 382-383.

8
 B. După cum este sau nu prevăzută de lege, nulitatea poate fi:19

a. Nulitate expresă când este anume prevăzută, ca atare, într-o dispoziţie legală;

b. Nulitate virtuală (sau tacită, implicită) când sancţiunea nu este prevăzută expres de lege
dar nevalabilitatea actului rezultă neîndoielnic din caracterul imperativ al dispoziţiei legale
încălcate sau din scopul urmărit de legiuitor prin instituirea anumitor condiţii de validitate ale
actului sau chiar din nerespectarea formelor prevăzute de lege. Adesea legea prescrie o
prohibiţie sau impune o prestaţie pozitivă fără a indica sancţiunea; aceasta nu împiedică
instanţele să anuleze contractele încheiate în dispreţul unei asemenea dispoziţii, dacă ele
apreciază acest lucru.

C. După aspectul la care se referă distingem între nulitatea de fond şi nulitatea de formă.
Nulitatea de fond este acea nulitate ce poate fi aplicată în caz de nevalabilitate a unei condiţii
de fond a actului juridic civil.
Nulitatea de formă este acea nulitate ce intervine în cazul nerespectării formei cerute ad
validitatem. De ex., art. 1041 C. civ. “Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul alograf
trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului” instituie o nulitate de formă.20

D. După criteriul procedeului în care valorificăm nulitatea distingem între nulitatea amiabilă
(recunoscută de părţi) şi nulitatea jurisdicţională (stabilită de instanţă). 21
Noul Cod civil dispune că, în virtutea principiului autonomiei de voinţă a părţilor, dacă
prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată şi prin
acordul părţilor {art. 1246 alin. (3)}.
E. O clasificare controversată în doctrină este aceea care face parte și ea după felul care
operează nulitatea:
a. nulitate de drept care lovește actul ,,de plin drept”, de la sine, ope legis, instanța de
judecată nefiind chemată decât să o constate în caz de litigiu între părți;
b. nulitate judiciară care operează de plin drept, ci numai dacă este pronunțată printr-o
hotărâre judecătorească (ope judicis); aceasta deoarece există o aparență a actului care trebuie
distrusă.
Cauzele nulității22

19
O. Ungureanu, C. Munteanu, drept civil, p. 324.
20
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 171; Codul civil.
21
O. Ungureanu, C. Munteanu, drept civil, p. 325; Codul civil.

22
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 172-173; Codul civil.

9
 Cauzele de nulitate sunt împrejurări ce apar la încheierea actului juridic civil prin care se
încalcă legea ce reglementează condiţiile de valabilitate.
Sunt cauze de nulitate a actului juridic:
a) încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a face actul;
b) lipsa ori nevalabilitatea consimţământului;
c) nevalabilitatea obiectului actului juridic;
d) nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic;
e) nevalabilitatea formei cerute ad validitatem;
f) nesocotirea limitelor libertăţii actelor juridice (normele imperative, ordinea publică şi
bunele moravuri);
g) lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative;
h) frauda legii (folosirea unui act cu scopul de a încălca o dispoziţie care instituie o
prohibiţie).
Cauzele de nulitate absolută
Art. 1250 C.civ. prevede: „Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume
prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este
unul general.”
Nulitatea absolută operează în toate cazurile în care lipseşte una din condiţiile de valabilitate
ale actului juridic şi anume:
a) încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor în cazurile privind:
- nerespectarea unei incapacităţi speciale, cerută pentru ocrotirea unui interes general, cum
este cea prevăzută de art. 147 C. civ.
- lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi nerespectarea specialităţii capacităţii de
folosinţă, aşa cum prevede art. 196 C.civ;
b) lipsa consimţământului datorită unei erori obstacol (error in negatio şi error in corpore);
c) nevalabilitatea obiectului;
d) nevalabilitatea cauzei;
e) lipsa formei impusă ad validitatem;
f) lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative;
g) când actul juridic s-a încheiat cu încălcarea unei norme imperative sau a ordinii publice;
h) când actul juridic s-a încheiat în frauda legii.
Cauzele de nulitate relativă

10
 Art. 1251 C.civ. prevede „Contractul este lovit de nulitate relativă când au fost
nesocotite dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia
dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.”
Nulitatea relativă (anulabilitatea) are drept scop apărarea unui interes particular şi intervine în
următoarele cazuri:
a) când consimţământul dat la încheierea actului juridic a fost viciat prin eroare, dol, violenţă
şi leziune
b) lipsa discernământului la încheierea actului juridic civil
c) nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei în următoarele cazuri:
A. când actul este încheiat de persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu;
B. când actul este încheiat de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă dacă este lezionar
pentru minor sau actul trebuia încuviinţat de ocrotitorul legal, nefiind necesară, potrivit legii,
şi încuviinţarea autorităţii tutelare;
C. când actul s-a încheiat fără încuviinţarea autorităţii tutelare;
D. când actul s-a încheiat în lipsa ori cu depăşirea puterilor, pentru persoana juridică.

Regimul juridic al nulității

Clasificarea nulităților în absolute și relative prezintă importanță sub aspectul regimului
juridic, diferit, pe care îl are fiecare dintre aceste două feluri.
Prin regim juridic al nulității înțelegem regulile cărora le este supusă nulitatea absolută sau,
după caz, nulitatea relativă.
Întrucât efectul nulității este același (ineficacitatea actului juridic), indiferent că ar fi vorba
de o nulitate absolută sau de o nulitate relativă, vom reține că, în esență, regimul juridic al
nulității vizează trei aspecte: cine poate invoca nulitatea, cât timp poate fi invocată nulitatea
și dacă nulitatea poate fi acoperită ori nu prin confirmare, în alte cuvinte, dacă este
remediabilă sau iremediabilă.23
Regimul juridic al nulităţii absolute
Nulitatea absolută:
a) poate fi invocată de orice persoană interesată, aceasta însemnând că pot invoca
nulitatea absolută părţile actului juridic, avânzii-cauză ai părţilor, procurorul, instanţa – pe
cale de acţiune sau de excepţie; Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.24

23
G. Boroi, drept civil, p. 239, București, 1999.
24
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 173; Codul civil.

11
 Această regulă își găsește justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să
ocrotească interese obștești, așa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane
sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil.
Dorim să subliniem că invocarea din oficiu de către instanță a nulității absolute nu
trebuie înțeleasă în sensul că instanța ar putea să sesizeze din oficiu cu o acțiune în declararea
nulității absolute a unui act juridic și nici că instanța ar putea, în lipsa unei cereri exprese
formulate într-un litigiu privind actul juridic încheiat cu nesocotirea unei norme juridice care
ocrotește un interes obștesc, să se pronunțe în dispozitivul hotărârii asupra nulității, deoarece
s-ar încălca principiul disponibilității. Atunci când spunem că instanța poate să invoce din
oficiu nulitatea absolută a unui act juridic, avem în vedere ipoteza în care una din părți
declanșează un litigiu civil având ca obiect executarea unui act juridic, iar instanța,
constatând că actul juridic ce constituie fundamentul pretenției supuse judecății este lovit de
nulitate absolută, va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată, fără însă a
pronunța și nulitatea actului juridic respectiv. Având în vedere condițiile de exercițiu ale
acțiunii civile, prin care se înțelege folosul practic urmărit de cel care recurge la acțiunea
civilă, cu mențiunea că, în principiu, interesul procesual trebuie să fie personal, rezultă că
nulitatea absolută nu poate să fie invocată de o persoană complet străină de actul juridic
respectiv, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu, care să fie în legătură
cu cauza nulității absolute a actului juridic respectiv. Așadar, deși nulitatea absolută ocrotește
un interes obștesc (general), un asemenea interes nu exclude existența și a unui interes
individual (personal), iar persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să
urmărească obținerea unui folos propriu din anularea actului respectiv; în caz contrar,
acțiunea va fi respinsă ca lipsă de interes.
b) nulitatea absolută este imprescriptibilă; 25
Imprescriptibilitatea este justificată prin caracterul constatator al acțiunii în nulitate
absolută, instanța limitându-se doar să constate că actul nul absolut nu a luat ființă ab initio.26
Într-o a doua opinie, caracterul imprescriptibil este explicat prin natura nepatrimonială
relativă, a acțiunii în nulitate absolută. 27
Imprescriptibilitatea își găsește explicația în finalitatea instituirii sancțiunii nulității
absolute, în sensul că prin intermediul ei se ocrotește un interes obștesc, așa încât este necesar

25
G. Boroi, drept civil, p. 240, București, 1999.
26
M. Eliescu, Studii și cercetări juridice, nr. 1/1956, p. 259-260; Culegere de decizii 1965, p. 125; Culegere de
decizii 1967, p. 84
27
Tr. Ionașcu, E. Barrasch, op. Cit., p. 372 și urm.

12
ca nulitatea absolută să poată fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de
excepțiune.28
c) nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare
Această regulă a regimului juridic al nulității absolute este consecința primelor două și
se explică prin caracterul obștesc al interesului ocrotit de norma juridică a cărei încălcare
atrage nulitatea absolută.
Confirmarea expresă ori tacită a nulității absolute fiind, în principiu, inadmisibilă,
rezultă că un eventual act de confirmare ar fi și el lovit de nulitate absolută.
Mai trebuie reținut că inadmisibilitatea confirmării actului juridic lovit de nulitate
absolută nu trebuie confundată cu refacerea actului juridic nul absolut, refacere care sunt
respectate dispozițiile legale privitoare la condițiile de validitate, inclusiv cele nesocotite la
încheierea primului act juridic.29
Regimul juridic al nulităţii relative
Nulitatea relativă
a) poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală
încheiată şi de instanţa judecătorească din oficiu.
Această regulă se justifică prin aceea că nulitatea este menită să ocrotească un interes
individual. Deși regula în discuție este formulată restrictiv, totuși, posibilitatea de a invoca
nulitatea relativă a unui act juridic aparține unui cerc mai larg de persoane. Astfel, nulitatea
relativă poate fi invocată: 30 de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic.
De regulă, persoana interesată să invoce nulitatea relativă este una din părțile actului juridic.
Sunt însă cazuri în care norma juridică nerespectată la încheierea actului juridic ocrotește
interesele unei terțe persoane, iar nu interesele uneia din părțile actului juridic, astfel încât
nulitatea relativă nu va putea fi invocată de vreuna din părțile actului juridic, ci de către terțul
respectiv.
b) este prescriptibilă, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă trebuie invocată în
termenul de prescripţie stabilit de lege;
Regula potrivit căreia nulitatea relativă trebuie invocată înăuntrul termenului de
prescripție extinctivă se justifică prin aceea că nulitatea relativă, fiind instruită pentru
ocrotirea unor interese individuale.
c) nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacită

28
D. Cosma, op. Cit., p. 305.
29
G. Boroi, Drept civil, p. 242, București, 1999
30
A. Pop, Gh. Beleiu, op. Cit., p. 372-373

13
 Confirmarea este acel act juridic unilateral prin care se renunță la dreptul de a invoca
nulitatea relativă. Posibilitatea confirmării exprese rezultă, cu caracter general, din. Art. 1190
C. Civ., potrivit căruia, ,,actul de confirmare sau ratificare a unei obligații, în contra cărei
legea admite acțiunea de nulitate, nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul, cauza și
natura obligației și când face mențiune de motivul acțiunii în nulitate, precum și despre
intenția de a repara viciul pe care se întemeia acea acțiune”.31
Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească următoarele
cerințe:32
- să provină de la cel îndreptățit să invoce nulitatea și să fie făcut în deplină cunoștință
de cauză.
- Viciul care afecta actul juridic lovit de nulitate relativă să fi încetat în momentul
confirmării;
- Să cuprindă obiectul, cauza și natura obligației și să facă mențiune de motivul acțiunii
în nulitate relativă;
- Din cuprinsul actului să se desprindă intenția de a acoperi nulitatea.
Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lasă nici o îndoială asupra intenției de
acoperire a nulității relative.
Efectele nulitãţii actului juridic
Prin efectele nulităţii înţelegem consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii şi
anume lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea sa
valabilă.
Altfel spus, efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic generat de actul
juridic lovit de nulitate şi prin aceasta restabilirea legalităţii. Aceste efecte sunt mai restrânse
sau mai întinse, după cum nulitatea este parţială sau totală.
Totodată, efectele nulităţii sunt nuanţate şi în raport cu ceea ce s-a întâmplat după
încheierea actului juridic, fiind posibile următoarele ipoteze:
- prima ipoteză: actul nu a fost executat încă: aplicarea nulităţii va însemna că acel act, fiind
desfiinţat, nu mai poate fi executat, deci, părţile se găsesc în situaţia anterioară încheierii
actului.
- a doua ipoteză: actul a fost executat total sau parţial până la hotărârea de anulare; în această
ipoteză efectele nulităţii vor consta în:
- desfiinţarea retroactivă a actului;

31
G. Boroi, Drept civil, p. 244, București, 1999
32
A. Pop, Gh. Beleiu, op. Cit., p. 377; Șt. Răuschi, op. ., p. 115, nota 109.

14
- restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat;
- a treia ipoteză: actul a fost executat, iar dobânditorul de drepturi le-a transmis la rândul său
unor terţi subdobânditori (act subsecvent) până la intervenirea hotărârii de anulare a actului.
În această ipoteză efectele nulităţii presupun:
- desfiinţarea actului executat
- restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat
- desfiinţarea şi a actului subsecvent.
Potrivit art. 1254 alin (2) C.civ. „Chiar şi în cazul în care contractul este cu executare
succesivă, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte în natură sau prin echivalent prestaţiile
primite.”
Referitor la efectele nulităţii contractului plurilateral, art. 1256 C.civ. prevede: „În cazul
contractelor cu mai multe părţi în care prestaţia fiecărei părţi este făcută în considerarea unui
scop comun, nulitatea contractului în privinţa uneia dintre părţi nu atrage desfiinţarea în
întregime a contractului, afară de cazul în care participarea acesteia este esenţială pentru
existenţa contractului.”
Raportarea prejudiciului în cazul nulităţii contractului încheiat în formă autentică
Potrivit art. 1258 C.civ. „În cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în
formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul
contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea
prejudiciilor suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.”
Refacerea contractului nul
Art. 1259 C.civ. prevede: „Contractul nul poate fi refăcut, în tot sau în parte, cu
respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege la data refacerii lui. În toate cazurile,
contractul refăcut nu va produce efecte decât pentru viitor, iar nu şi pentru trecut.” 33

Enumerarea principiilor efectelor nulităţii

Cu toată diversitatea ipotezelor arătate, este evident că în esenţă, efectul nulităţii este bine
conturat de adagiul quod nullum est, nullum producit effectum (ceea ce este nul produce
efecte nule). La aceasta se adaugă şi următoarele principii specifice:
- principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, în sensul că efectele nulităţii se produc din
momentul încheierii actului juridic;
- principiul repunerii în situaţia anterioară (restituito in integrum), care se realizează prin
restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat;

33
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 174-175; Codul civil.

15
- principiul anulării actului juridic iniţial, cât şi a actului juridic subsecvent (resoluto iure
dantis, resolvitur ius accipientis).

Principiile efectelor nulităţii sunt consecinţe ale principiului mai larg quad nullum est,
nullum producit efectum, care se manifestă şi se realizează tocmai prin cele trei principii
menţionate mai sus. De aici vom desprinde concluzia că excepţiile de la principiile efectelor
nulităţii constituie, în acelaşi timp, şi limitări ale principiului quad nullum est, nullum
producit efectum. 34

Principiul retroactivitãţii efectelor nulitãţii35

În regulă generală, nulitatea desfiinţează actul juridic încheiat cu încălcarea cerinţelor de

validitate prevăzute de lege, cu efect retroactiv, din chiar momentul încheierii actului, ca şi
când acesta nu ar fi fost încheiat; contractul a fost minat de un viciu încă de la originea lui.
Caracterul retroactiv al sancţiunii se justifică prin necesitatea restabilirii ordinii de drept
încălcate şi a împiedicării producerii unor efecte contrare legii; acest principiu este înscris în
art. 1254 alin. (1) C. Civil care stabileşte : ,,Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat
este considerat a nu fi niciodată încheiat”.

Principalele excepţii de la acest principiu sunt:

- căsătoria putativă, adică căsătoria în care cel puţin unul dintre cei doi soţi a fost de
bună-credinţă, ignorând cauza nulităţii, efectele desfiinţării căsătoriei se produc pentru soţul
de bună-credinţă numai pentru viitor, tocmai pentru a se ocroti buna sa credinţă [art. 304
alin. (1) C. civ].

- în toate cazurile de nulitate a căsătoriei, copiii rezultaţi din căsătoria nulă sau anulată
păstrează situaţia de copii din căsătorie, în raport cu ei desfiinţarea căsătoriei neoperând
pentru trecut ci doar pentru viitor, asemenea unui divorţ [art. 305 alin. (1) C. civil];

- în cazul contractelor cu executare succesivă în timp, constatarea sau pronunţarea

nulităţii desfiinţează actul numai pentru viitor menţinând efectele produse de actul desfiinţat
între momentul încheierii sale nevalabile şi momentul rămânerii definitive a hotărârii care
constată sau pronunţă nulitatea sa.

34
G. Boroi, Drept civil, p. 247-248, Bucureşti, 1999.
35
O. Ungureanu, C. Munteanu,Drept civil, p. 329; Codul civil.

16
Excepţii de la principiul retroactivităţii nulităţii36
Sunt excepţii de la principiul retroactivităţii nulităţii situaţiile în care, pentru anumite raţiuni,
efectele produse de actul juridic civil de la încheiere până la anularea sa sunt păstrate şi nu
desfiinţate. În aceste ipoteze, nulitatea produce efecte numai pentru viitor (ex nunc), nu şi
pentru trecut (ex tunc).
Constituie astfel de excepţii:
a) menţinerea efectelor deja produse de un contract cu executare succesivă de la încheiere
până la anularea sa, nulitatea operând numai pentru viitor. Neadmiterea acestei excepţii ar
antrena dificultăţi majore, cum ar fi: justificarea restituirii prestaţiilor reciproce cât timp
părţile au executat obligaţiile lor reciproce şi interdependente până la exercitarea acţiunii în
nulitate;
În mod excepţional, şi în celelalte cazuri se poate ajunge la menţinerea în tot sau în parte, a
efectelor actului nul prin aplicarea unor principii de drept. Printre cazurile de acest fel se află:
- menţinerea efectelor produse de o căsătorie lovită de nulitate faţă de copiii născuţi din
acea căsătorie (în temeiul principiului ocrotirii minorilor);
- menţinerea efectelor produse în trecut de căsătoria lovită de nulitate, faţă de soţul care a
fost de bună credinţă la încheierea ei (justificată prin aplicarea principiului ocrotirii bunei-
credinţe);
- menţinerea validităţii actelor de stare civilă întocmite de o persoană necompetentă, care
însă a exercitat în mod public atribuţii de delegat de stare civilă (în temeiul principiului
validităţii aparenţei în drept);
- menţinerea validităţii actelor cu titlu oneros încheiate de terţii de bună-credinţă cu
titularul aparent al unui drept sau cu cel al cărui titlu a fost apoi desfiinţat retroactiv
(justificată de asemenea prin aplicarea principiului validităţii aparenţei în drept şi a
principiului ocrotirii bunei-credinţe);

Principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară - restitutio in integrum37

Impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic lovit de nulitate, să fie
restituit; el îşi găseşte consacrarea în art. 1254 alin. (3) C. civil care dispune că în cazul în
care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natura sau prin
echivalent, prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1639- 1647, chiar dacă acestea au fost
executate succesiv sau au avut caracter continuu.
36
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 175.

37
O. Ungureanu, C. Munteanu, drept civil, p. 330; Codul civil

17
 Acest principiu decurge din cel al retroactivităţii, căci numai prin restituirea reciprocă a
prestaţiilor săvârşite pot fi puse în situaţia în care s-au aflat înainte de încheierea actului
nevalabil. Temeiul restituirii prestaţiilor efectuate în executarea unui act lovit de nulitate îl
constituie şi un alt principiu fundamental al dreptului, acela care interzice îmbogăţirea unei
persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă.

Excepţii de la principiul repunerii în situaţia anterioară38

Excepţiile de la principiul repunerii în situaţia anterioară sunt acele situaţii în care, pentru
anumite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat se menţin, nefiind supuse
restituirii. Aceste excepţii sunt şi excepţii de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii.
Sunt astfel de excepţii:
a) restituirea prestaţiei primite de la incapabil numai în limita îmbogăţirii în acţiunea în
resciziune înaintea angajamentelor lor. Excepţia se justifică pe principiul ocrotirii minorului
prin susţinerea lipsei sale de experienţă în raporturile de drept civil;
b) aplicarea principiului potrivit căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria
incorectitudine sau imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept.
Astfel, deşi, în principiu, nulitatea actelor juridice ilicite şi imorale impune desfiinţarea
lor retroactivă, acţiunea în restituire nu este admisibilă în cazul în care reclamantul a urmărit
un scop vădit ilegal prin încheierea contractului.
Neadmiterea acestei excepţii ar da posibilitatea reclamantului să motiveze acţiunea în
justiţie prin propria sa turpitudine, ceea ce este de neadmis.

Principiul desfiinţării actelor subsecvente ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto

jure dantis resolvitur jus accipientis).39

Desemnăm prin acest principiu regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea)
actului juridic iniţial (primar) atrage anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită
legăturii lor juridice.

Acest principiu priveşte efectele nulităţii actului juridic faţă de terţi.

În literatura de specialitate, se subliniază că principiul resulto iure dantis, resolvitur ius

accipientis este o consecinţă atât a celorlalte două principii ale efectelor nulităţii, cât şi a
principiului nemo dat quad non habet), în sensul că, dacă prin anularea actului juridic iniţial
se desfiinţează dreptul transmiţătorului din actul juridic subsecvent, înseamnă că acesta a
38
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 176.
39
G. Boroi, Drept civil, p. 252, Bucureşti, 1999

18
transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul
acestui drept. Din această justificare nu trebuie trasă concluzia potrivit căreia ar fi necesar ca
actul juridic subsecvent să fie un act constitutiv sau translativ de drepturi reale. 40

Excepţii de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial41

Excepţiile de la acest principiu privesc situaţiile juridice în care, deşi actul juridic este
declarat nul sau anulat, actul subsecvent al terţilor subdobânditori se menţine datorită
interesului ocrotirii acestor principii.
Menţinerea actului subsecvent, deşi actul iniţial a fost desfiinţat, poate fi motivată de
interesul ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, ori de
necesitatea asigurării, stabilirii circuitului civil.

Sunt astfel de excepţii:

a) privind valabila dobândire a unui bun mobil de către subdobânditorul de bună-credinţă în
temeiul unui act cu titlu oneros, încheiat cu un detentor precar pe care îl crede adevărat
proprietar, deşi acesta dobândise bunul de la adevăratul proprietar în temeiul unui titlu lovit
de o cauză de nulitate;
b) cazul aplicării art. 34 pct. 1 şi 35 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 privind ipoteza
subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu gratuit al unui drept real imobiliar, însă numai
dacă au trecut 10 ani de la data la care s-a înregistrat cererea lui de înscriere a respectivului
drept în cartea funciară;
c) privind subdobânditorul cu titlu oneros al bunului unei persoane declarate judecătoreşte
moartă nu este obligat să le înapoieze persoanei care a cerut anularea hotărârii declarative de
moarte, decât dacă se va dovedi că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în
viaţă;
d) „în cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi după aceasta,
hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă rămâne valabilă”, prima
căsătorie fiind desfăcută la data încheierii noii căsătorii.

Noul Cod civil, în varianta adoptată de către Senatul României prevede detaliat şi explicit
condiţiile de validitate sau după caz, de nulitate a diferitelor acte juridice civile într-un mod
mult mai explicit decât vechiul cod civil.

40
A. Pop, Gh. Beleiu, op. Cit., p. 399-400; O. Căpăţână, op. Cit., p. 246; Şt. Răuschi, op. Cit., p. 118-119; M.
Nicolae, op. Cit., p. 81
41
C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti, p. 177-178; Legea 7/1996.

19
 BIBLIOGRAFIE

1. C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti,2013;

2. G. Boroi, Drept civil, Bucureşti, 1999
3. D. Cosma, Teoria Generală a actului civil, Bucureşti 1969
4. P. Cosmovici, coord., Tratat de drept civil, București, 1989
5. P. M. Cosmovici, Drept civil. Introducere în drept civil, Bucureşti, 1994
6. Şt. Rauschi, Drept civil partea generală, persoana fizică. Persoana juridică, Iaşi, 1993
7. M. Eliescu, Studii și cercetări juridice, nr. 1/1956; Culegere de decizii 1965; Culegere
de decizii 1967
8. Legea 7/1996.

20