Sunteți pe pagina 1din 5

Subiectul: Organizarea lucrului laboratoruluide tehnică dentară ortodontică.

Amprente şi modele ortodontice. Stabilirea ocluziei corectate.


Plan:
1. Organizarea lucrului laboratorului de tenică dentară ortodontică.
2. Amprente și modele ortodontice.
3. Stabilirea ocluziei corectate.

1. Organizarea lucrului laboratorului de tenică dentară ortodontică.


Anumite etape în realizarea aparatelor ortodontice se realizează în laboratorul de
tehnică dentară. La rândul său, laboratorul de tehnică dentară trebuie să
îndeplinească anumite cerințe. La boratorul de tehnică dentară este amenajat după
următoarele tendințe:
- În apropierea cabinetului stomatologic
- Cu respectarea normelor sanitaro-igienice.
Laboratorul de tehnică dentară are următoarele încăperi:
1. camera de ghipsare: aici se realizează următoarele etape :
- efectuarea modelelor
- ghipsarea în chiuvetă
- ghipsarea capelor în vederea sudării
2. camera pentru polimerizare: în această cameră este neapărat nevoie de o hotă de
absorbție puternică, deoarece aici se produce eliberarea monomerului în timpul
polimerizări. Se utilizează aparat de polimerizare, cadă cu apă pentru răcirea
chiuvetelor cu proteze polimerizate.
3. camera de turnare: aici se efectueză turnarea metalului.
Aparate utilizate:
- cuptor cu aducerea la temperaturi înalte şi topirea machetei viitoarei proteze din
chiuvetă
- cuptor de turnare
- cuptor de răcire lentă a metalului turnat
În sălile de turnare mai există aparate anumite:
- Sablatoare
- Instrumente, aparate de secţionare.
4. camera de poleire (de acoperire): aici se efectuează acoperirea protezelor
metalice cu nitrotitan.
5. laboratorul propriu – zis, aici se află:
- masa de lucru
- scaun rotativ
- hota de absorbţie, care se amplasează la fiecare masă de lucru în parte, plus hota
de absorbţie generală.
Masa de lucru este prevăzută cu diferite sertare pentru instrumente, materiale,
modele, amprente.
Din faţă masa e prevăzută cu o adîncitură semielipsă. Aici se amplasează un
dispozitiv din lemn pentru tratarea ghipsului. În apropierea acestei semielipse, sub
masă se află un sertar pentru gunoi. Masa e acoperită cu material antiinflamabil. Pe
masă se află motorul rotativ pentru şlefuire, lustruire – în stînga tehnicianului, în
dreapta sa se află instrumentele sau aparatele de modelat ceară, spatula electrică,
bisturiile, spatulele.

2. Amprente şi modele ortodontice


Amprentarea reprezintă prima fază clinică a tratamentului ortodontic. Amprentarea
la copii, comportă câteva particularități ce țin de:
- Vârsta pacientului – uneori se impune amprentarea la vârste foarte mici când
capacitatea de înțelegere a copilului este limitată
- Reflexul de vomă
- Câmpul alveolo-dentar ce urmează a fi amprentat, de celemai multe ori, este
retentiv datorită poziției dinților (ca consecință a anomaliei dento-maxilare)
și leziunilor carioase.
Amprentele totale trebuie să reproducă în detaliu:
La maxilarul superior: arcada dentară și bolta palatină în totalitate, procesele
alveolare până la fundul de sac vestibular, tuberozitățile maxilare, frenul buzeii și
cele laterale.
La mandibulă: arcada dentară, zona retromolară, versantul alveolar până în șanțul
vestibular și frenul buzei inferioare, fața internă a mandibulei până în fundul de sac
paralingual și frenul limbii.
Materialele cel mai frecvent utilizate pentru amprenta în scop ortodontic sunt
alginatele (hidrocoizii ireversibili).
În ortodonţie se toarnă de 2 tipuri de modele în aceeași amprentă: modelul de
lucru(pe care se va realiza construcţia protetică), iar a doua oară modelul de studiu.
După îndepărtare amprentele vor fi foarte bine spălate şi controlate (dinţi, procese
alveolare, margini, lungime,grosime,eventuale goluri etc.). Este obligaţinea
tehnicianului să analizeze sub acest aspect tehnic, deoarece are de realizat viitoarea
construcţie ortodontică şi dacă este cazul eventual s-o refuze.
Modelul – copia fidelă a câmpului ortodontic sau a formațiunilor cuprinse în
amprentă.
În ortodonție se toarnă 2 tipuri de modele:
 Modelde lucru – pentru a realiza aparatul. Se toarnă din ghips dur.
 Modelul de studiu – se toarnă din gips de duritate normală (gips alb).
Modelul de lucru trebuie să îndeplinească cîteva condiţii:
- Manevrarea uşoară în tuimpul execuţiei diverselor componente ale
aparatului ortodontic
- Manevrarea cu ușurință cu diverse aparate din laboratorul tehnico – dentar
- Să aibă o rezistență suficientă pentru a nu se sparge.
În acest scop soclul modelului trebuie să fie de 1,5-2cm, în general din ghips tare.
Obținerea modelului de lucru:
- Zonele retentive se deretentivizează, prin adăugare de ghips, ciară, ciment
etc.
- Papilele spațiilor interdentare din zonele unde urmează să se realizeze
elementele de ancorare se îndepărtează, evidențiindu-se cu precizie spațiul
interdentar.
- Dacă pe model se va confecționa aparat mobil este bine de a scufunda într-o
soluție de săpun alcalin timp de un minut – pentru o izolare perfectă, duritate
crescută.
- Materialul să reziste la temperaturi de 100 grade
- Amprenta din alginat să se înlăture după priza ghipsului deoarece se
apsoarbe apa din ghipsul modelului, scăzîndu-i rezistența
- Modelul nu trebuie spălat timp de 12 ore.
- Pentru curățirea modelului se folosește o perie moale
- Finisarea modelelor este soclarea acestora.
Modelul de studiu este ca un document pentru medicul ortodont, studiul acestuia
fiind ca o etapă a tratamentului. El va prezenta un soclu realizat în condiții
standartizate care ajută la evidențierea corectă a dispoziției dinților. Forma soclului
este poligonală, cu vîrful corespunzînd rafeului(liniei) median, laturile anterioare
fiind echidistante față de acesta.
Realizarea soclului poate fi făcută prin mai multe metode:
- Tăiere manuală
- Turnarea modelelor în conformatoare speciale din cauciuc, metalice, masă
plastică
- Prin fasonare, cu ajutorul tirmerului.
Etichetarea modelelor: se trece cu marker pe suprafața superioară a modelului
superior și pe baza modelului inferior:
- numele și prenumele pacientului,
- data la care s-a luat amprenta
- numărul de fișă
- etapa de tratament
Avantajele modelului de studiu:
 Permite explorarea mai riguroasă a unor formațiuni anatomice situate în
regiunile posterioare (tuberozități maxilare, trigon retromolar) greu
accesibile inspecției.
 Se pot repeta prin amprentări la diferite perioade de timp apreciind evoluția
cazului
 Modelel se pot păstra cel puțin 3-5 ani

3. Stabilirea ocluziei corectate


Ocluzia corectată se stabileşte de către ortodont în gura pacientului cu ajutorul unui
şablon din ceară roz.
Dintr-o placă de ceară roz înmuiată se face un rulou de 0,8-1cm grosime, căruia i
se dă forma aproximativă a arcadei. Ruloul va fi presat între două suprafeţe dure
(masă şi placă de sticlă) pînă se obţine o lăţime ceva mai mare ca diametrul
vestibulo-oral al feţei ocluzale a dinţilor laterali. Ruloul confecţionat în felul
amintit se mulează pe modelul de lucru inferior umectat. În regiunea anterioară el
trebuie să ajungă la marginile incizale ale incisivilor inferiori şi superiori, şi să fie
atît de gros încît să depăşească cu câţiva mm înălţimea ocluziei pe care medicul
vrea s-o stabilească. Capetele terminale se scurtează cu o foarfecă în aşa fel încât
să depăşească numai cu puţin feţele distale ale ultiimilor dinţi.

Şablonul odată confecţionat, medicul poate trece la stabilirea ocluziei corectate,


procedând în felul următor:
a)şablonul adaptat pe modelul inferior se aplică pe arcada mandibulară a
pacientului după ce în prealabil i s-a recomandat să nu închidă gura. În continuare
medicul dirijează mandibula în poziţia dorită în felul următor:
- Degetele mijlocii ale ambelor mâini ţin buza superioară în sus, iar degetele
arătătoare ţin buza inferioară în jos, fixând totodată şablonul pentru a nu se
deplasa. Cu policele ambelor mâini înapoia bărbiei medicul dirijează mandibula în
sens sagital şi transversal, controlând poziţia la nivelul dinţilor laterali. Dacă
aceasta corespunde, pacientul este invitat să muşte încet pe şablon, medicul
menţinând şi dirijând în continuare mandibula. În momentul în care s-a obţinut
înălţimea dorită şablonul este îndepărtat din gura pacientului, după răcirea lui cu un
jet de apă.
b) Şablonul se aşează din nou pe modelul inferior, apoi se aplică cu atenţie modelul
superior cu dinţii în lăcaşurile imprimate pe şablon.
c) Dacă modelele îşi găsesc cu exactitate locul în ceară, şablonul se îndepărtează
de pe modele, iar ceara care a trecut peste feţele vestibulare şi orale ale dinţilor în
timpul muşcăturii este tăiată cu o foarfecă mare în aşa fel încât feţele respective să
rămînă vizibile.