DOZE utilizate in FARMACOLOGIE

Doza este cantitatea de medicament care produce un numit raspuns din partea organismului.
Stabilirea dozelor este importanta la redactarea unei prescriptii, la instituirea unui tratament sau la
experimentarea unei substante medicamentoase.
Stabilirea dozei depinde de varsta, greutatea si sexul bolnavului, farmacocinetica medicamentului,
natura bolii precum si de factori precum obisnuinta.
Dozele se pot clasifica dupa mai multe criterii.

I. DOZE UTILIZATE ÎN PRACTICA EXPERIMENTALĂ (pe ANIMALE DE

EXPERIENTA!!!)
Aceste doze de determina prin tatonare pentru a stabili toxicitatea acută a substantelor de cercetat.
Dezavantajul stabilirii acestor doze este ca nu dau informaţii privind toxicitatea subacută şi că există o
variabilitate mare între specii.
Doza eficientă minimă (DE5) – cantitatea de medicament care determină efect farmacodinamic la 5
% dintre animalele de experienţă.
Doza eficientă medie (50 %) (DE50) – cantitatea de medicament care determină efect
farmacodinamic la 50 % dintre animalele de experienţă.
Doza letală minimă (DL5) – cantitatea de medicament care determină efect letal (adică moartea) la 5
% dintre animalele de experienţă.
Doza letală medie (50 %) (DL50) – cantitatea de medicament care determină efect letal la 50 %
dintre animalele de experienţă.
Doza letală absolută (100%) (DL100) – cantitatea minimă!!! de medicament care determină efect
letal la 100 % dintre animalele de experienţă.
Toate dozele definite mai sus se exprimă, de regulă, în mg/kg corp.
Indicele terapeutic se defineşte ca raport între doza letală: 50 şi doza eficientă: 50. IT=DL50/ DE50
Medicamentele actuale au, în general, indicele terapeutic cuprins între 20 şi 50, uneori, între 50 şi 100.
De regulă, nu se acceptă să se introducă pe piaţă medicamente noi cu indice terapeutic mai mic de 20.
Există însă situaţii în care lipsa alternativelor impune utilizarea de medicamente mai vechi, cu indice
terapeutic mic (uneori, chiar în jur de 2 – 3, de exemplu: digoxina). Este vorba de medicamente vechi,
dar pentru care nu s-a găsit echivalent modern la fel de eficient. În cazul acestora, dozele terapeutice sunt
foarte apropiate de cele toxice, iar stabilirea latitudinii terapeutice (a intervalului de doze pentru care
eficienţa tratamentului este certă, fără a determina însă toxicitate) este foarte dificilă. Administrarea in
siguranţă a acestor medicamente impune monitorizarea concentratiilor plasmatice ale acestora precum si
buna cunoastere a interactiunilor medicamentoase pe care le pot suferi.

I. DOZE UTILIZATE ÎN PRACTICA TERAPEUTICĂ

Determinarea diferitelor tipuri de doze şi indicarea corectă a acestora în prescrierea medicamentului

constituie un fapt esenţial pentru o bună practică medicală. Dozele utilizate în practica terapeutică se pot
clasifica după mai multe criterii:
A. după efectul terapeutic;
B. după modul de administrare pe parcursul tratamentului;
C. în funcţie de vârstă.

A. După efectul terapeutic:

Doza minimă terapeutică – cea mai mică cantitate de medicament care determină efect terapeutic.
Doza maximă terapeutică – cea mai mare cantitate de medicament care determină efect terapeutic,
fără însă a determina efecte toxice!!!.
Doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică variază în funcţie de calea de administrare a
unui medicament, deoarece biodisponibilitatea nu este egală în cazul administrării unui medicament pe
diferite căi de administrare.
Latitudinea terapeutică este reprezentată de intervalul de doze cuprins între doza minimă
terapeutică şi doza maximă terapeutică, interval din care medicul poate prescrie o doză pe care o
consideră potrivită pentru un anumit pacient.
Doza optimă terapeutică este doza de medicament care provoacă efectele terapeutice cele mai bune
(optimus = cel mai bun), aceasta neaflându-se obligatoriu la mijlocul intervalului între doza terapeutică
minimă şi cea maximă. Doza optimă poate fi mai apropiată de doza maximă sau minimă, în funcţie de
starea bolnavului, de gravitatea bolii şi de unele particularităţi ale medicamentului.

B. După modul de administrare pe parcursul tratamentului:

Dozele utilizate în terapia administrată bolnavului sunt:
 Doza parţială = cantitatea de medicament primită de pacient la o singură administrare;
Doza zilnică = cantitatea de medicament primită de pacient pe parcursul a 24 de ore (o zi); D/zi = DP
x nr.DP/zi.
Doza totală = cantitatea totală de medicament primită de pacient în cursul terapiei; DT = D/zi x nr. zile
= DP x nr. total DP.
Doza unică = cantitatea de medicament care se administrează o singură dată pacientului pentru
terapie sau profilaxia unei boli şi reprezintă întreg tratamentul bolii; de exemplu pentru tratamentul
giardiazei la adulţi se administrează o doza unică de tinidazol 2 g oral sau pentru tratamentul gonoreei
necomplicate se administrează o doza unică de azitromicină 1 g oral.
Doza depozit (retard) = cantitatea de medicament care se administrează o singură dată pacientului,
dar care se eliberează lent, timp de zile, săptămâni sau luni în organismul acestuia; de exemplu:
benzatinpenicilina-Moldamin®, beclometazonă-Diprophos®.
Doza de atac doză de încărcare (loading dose) = cantitatea de medicament care se administrează la
începutul tratamentului, este mai mare decât dozele care urmează şi vizează atingerea mai rapidă a unei
concentraţii minime eficiente la nivel tisular a medicamentului. Este frecvent utilizată pentru
chimioterapice antibacteriene dar şi pentru antiinflamatoare steroidale sau anticoagulante. De exemplu, la
adulti, pentru prednison doza de atac este de 30-80 mg/zi, se scade treptat pana la doza de intretinere de
5-15 mg/zi. Pentru acenocumarol, doza de atac este de 4mg/zi ajungand la o doza de intretinere de
2mg/zi.
Doza de întreţinere = doza ce urmează după doza de atac şi este mai mică decât aceasta.
Administrarea ei perminte menţinerea concentraţii minime eficiente la nivel tisular a medicamentului.

C. În funcţie de vârstă:
În funcţie de vârsta pacientului, există:
 doza copilului;
 doza bătrânului.
Cele două doze se calculează după o serie de criterii, prin raportare la doza adultului.

Doza la copil
Spre deosebire de adulti, copii au următoarele particularităţi:
 legarea medicamentelor de proteinele plasmatice este scăzută
  sistem enzimatic imatur
 funcţie renală incomplet dezvoltată
 treversare facilă a BHE de către medicamente.
Următoarele formule permit adaptarea dozei copilului în funcţie de cea a adultului.
Notaţii:
DC – doza la copil; DA – doza la adult; SA – suprafaţa corporală la adult;
v – vârsta; m – masa corporală; S – suprafaţa corporală

m(kg )
DC  DA  xF , unde F ia următoarele valori:
75
1,8 pentru [0, 1] ani;
1,6 pentru [1, 6] ani;
1,4 pentru [6, 10] ani;
1,2 pentru [10, 14] ani.

DC = (varsta copil / (varsta copil + 12)) x DA (regula YOUNG )

vârsta (luni )
DC  DA 
150
S (m 2)
DC  DA  ,  SA (m²) = ( [înălţimea(cm) x greutatea(kg) ]/ 3600 )½  ,
1.8
SA (m²)= înălţimea(m) x 0.92

Doza vârstnicului (DV)

Spre deosebire de adulti, bătrânii au următoarele particularităţi:
 legarea redusă a medicamentelor de proteinele plasmatice datorită hipoalbuminemiei
 un grad de insuficienţă hepatică şi renală
 risc crescut de interacţiuni medicamentoase
 efecte sedative la doze mai mici
 cresterea procentului de tesut gras si consecutiv a volumului de distributie a substantelor
liposolubile.
 Reprezintă o valoare cuprinsă, de regulă, între două treimi şi trei sferturi din cea a adultului, la
aceeaşi greutate (pe kg/corp). În practică, se începe, de regulă, cu două treimi din doza adultului, urmând
ca, eventual, să fie crescută doza pentru un efect mai intens.
DV = 2/3 sau 3/4 DA

UNITATI DE MASURA UTILIZATE LA PREPARAREA SI ADMINISTRAREA

MEDICAMENTELOR

In functie de forma medicamentoase, de activitatea farmacodinamica si de toxicitatea substantelor ce

sunt prescrise, se pot utiliza doua feluri de unitati de masura: unitati precise si unitati aproximative.

UNITATI PRECISE

Unităţi de măsură pentru greutate

Pentru masuratori precise se utilizeaza sistemul metric, care reprezinta un sistem zecimal utilizat in
toata lumea stiintifica.
Pentru greutate, unitatea de referinta este gramul sau unitatea internationala (UI). Toate cantitatile
de medicament ce se vor scrie in reteta, in grame si nu in submultiplii sai (deci, corect se va scrie 0,008 g
si nu 8 mg), sau in unitati internationale (100 000 UI).
Reguli:
- toate cantitatile ce exprima grame sau unitati internationale se exprima folosind cifre arabe;
- cantitatile mai mici ca unitatea, se exprima cu zecimale, fara sa fie permisa utilizarea fractiilor;
- la scriere, cifrele ce exprima cantitatea, preced unitatea de masura.

Corespondenta Abreviere
1g = gram g
0,1g = 10-1g = decigram dg
0,01g = 10-2g = centigram cg
0,001g = 10-3g = miligram mg
0,0001g = 10-6g = microgram μg (mcg)
10-9g = nanogram ng
10-12g = picogram pg
 1g = 10 dg = 100 cg = 1000 mg
1000 mg = 10000 mcg
Adnotarea “p” data de o cifra, semnifica numarul de parti de substanta in greutate (ex. pulberea
Doveri contine: 1 p Pulbere Ipeca, 1 p Pulbere opium, 8 p Lactoza).

Unităţi de măsură pentru volum

Unitati de masura pentru volum, sunt reprezentate de mililitru cu submultiplii sai si picatura. De
notat că în cazul soluţiilor apoase, se va utiliza echivalenţa: 1 mL=1 g soluţie=1cm3 (cc), la temperatura
laboratorului (aproximativ 20°C). Densitatea apei, la temperatura de 4°C, este de 1 000 kg/m3, însă
echivalenţa amintită va fi considerată cu extensia menţionată. Un alt mod de a prescrie volume mici este
picatura, dar aici trebuie tinut seama ca dimensiunile ei depind de lichidul respectiv, de greutatea
specifica, de temperatura, de vascozitate si de marimea orificiului picatorului.
De aceea, pentru obtinerea unor picaturi de volum constant, se utilizeaza un dispozitiv standard numit
picător oficinal, cu dimensiuni bine stabilite (diametrul exterior de 6 mm, diametrul interior de 0,3 mm).
Acest picator oficinal trebuie se formeze 20 picaturi la 1ml apa distilata la temperatura de 150C.
Reguli:
- cantitatile care exprima volume se scriu pe reteta cu cifre romane (ex. X ml, XII picaturi);
- in cazul picaturilor, daca numarul acestora depaseste 1g, se vor transforma picaturile in grame,
utilizand zecimale daca este cazul;
- daca numarul acestora este sub 1g, se scriu ca atare pe reteta cu cifre romane;
ex.: - doisprezece picaturi de tinctura se scriu: XII tinctura
- saizeci picaturi tinctura se scriu pe reteta: 1,2g.
Apă distilată = 20 picaturi
Tinctură = 50 picaturi
Alcool etilic absolut = 68 picaturi
Alcool etilic 95 = 64 picaturi
Eter = 90 picaturi

UNITATI APROXIMATIVE
 Sunt unitatile de masura pe care le foloseste pacientul la domiciliu pentru a-si administra singur
medicamentele (in general pentru substante cu indice terapeutic mare, putin toxice, care nu necesita o
dozare precisa).

Corespondente
Solutie apoasa Sirop Ulei
Lingurita 5g 6,5g 4,5g
Lingura 15g 20g 13g

Paharelul pentru lichior 25 – 30 ml

Paharul pentru vin 75 – 100 ml
Paharul pentru apa 150 – 200 ml