FACULTATEA DE DREPT – PROGRAM MASTER ZI – SIDIE – ANUL I

Dreptul la căsătorie ȋn jurisprudenţa CEDO

Lector dr. Cătălina Dinu Masterand: Norocea Elena

2019-2020
 Cuprins

Introducere........................................................................................................................3
Capitolul 1. Noţiunea de “căsătorie” din punct de vedere juridic….................................4
Capitolul 2. Condiţiile încheierii căsătoriei........................................................................6
Capitolul 3. Definiţia tradiţională a căsătoriei....................................................................9
Subcapitolul 1. Explicarea Hotărârii din 16 iulie 2014 privind cauza
Hämäläinen impotriva Finlandei....................................................................9
Subcapitolul 2. Implicaţii pentru România...................................................10
Capitolul 4. Argumente pro şi argumente contra căsătoriei de acelaşi sex.....................12
Subcapitolul 1. Argumente pro.....................................................................12
Subcapitolul 2. Argumente contra................................................................13
Concluzii...........................................................................................................................14
Bibliografie.......................................................................................................................15

2
 Introducere

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) reprezintă un tribunal internaţional

care are sediul la Strasbourg. El este compus dintr-un număr de judecători egal cu cel al
statelor membre ale Consiliului Europei care au ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale. Acestea sunt astăzi în număr de 47. Judecătorii
acţionează la Curte cu titlu individual şi nu reprezintă nici un stat. Pentru tratarea plângerilor,
Curtea este asistată de o grefă compusă în special din jurişti care provin din toate statele
membre (numiţi şi „referenţi”). Aceştia, complet independenţi de ţara lor de origine, nu
reprezintă nici reclamanţii, nici statele. Curtea funcţionează în baza Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este un tratat internaţional deschis spre

semnare numai statelor membre ale Consiliului Europei. Convenţia care instituie Curtea şi îi
organizează funcţionarea, conţine o listă de drepturi şi garantează respectarea acestora de către
state. Totodată, nu toate statele membre au ratificat toate Protocoalele Convenţiei. Protocoalele
reprezintă texte care au adăugat drepturi suplimentare.

Curtea aplică prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Verificarea

respectării de către state a drepturilor şi garanţiilor prevăzute de Convenţie, reprezintă misiunea
Curţii. În acest sens, aceasta trebuie sesizată printr-o plângere (denumită „cerere”) depusă de
persoane sau, uneori, de state. În cazul în care Curtea constată o încălcare a unuia sau a mai
multor drepturi de către un stat membru, aceasta emite o hotărâre. Hotărârea este
obligatorie, ţara în cauză fiind obligată să o execute1.

1 Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, amendată prin Protocolul nr 11,
intrată în vigoare la 1 noiembrie 1998

3
 Capitolul 1. Noţiunea de “căsătorie” din punct de vedere juridic
Din punct de vedere legal, căsătoria este un act juridic încheiat de cei care doresc să se
căsătorească, iar pe de altă parte, şituaţia juridică a celor căsătoriţi2.

Căsătoria este o uniune liber consimţită, monogamă, ce se încheie în formele cerute de

lege, cu scopul de a forma o familie, având caracter civil. Se întemeiază pe deplină egalitate în
drepturi între bărbaţi şi femei.

O problemă ce trebuie discutată, având în vedere atât formularea cuprinsă în textul

analizat, cât şi evoluţia jurisprudenţei organelor Convenţiei în soluţionarea ei, este aceea a
precizării titularilor dreptului la căsătorie, într-adevăr, spre deosebire de celelalte drepturi şi
libertăţi garantate de Convenţie cu privire la care textele sale dispun că acestea aparţin
„oricărei persoane" sau că „nimeni" nu poate fi supus la un tratament inuman sau degradant sau
la tortură, la muncă forţată sau să fie condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă penală
comisă, art. 12 foloseşte formularea potrivit căreia la împlinirea vârstei legale la căsătorie
„bărbatul şi femeia" au dreptul de a se căsători.

Textul nu dispune că „orice persoană" are dreptul la încheierea unei căsătorii. Diferenţa
este fundamentală: ea reflectă concepţia potrivit căreia dreptul la căsătorie este recunoscut
persoanelor care au sex biologic diferit. După cum a decis Curtea, garantând dreptul la
căsătorie, art. 12 are în vedere „căsătoria tradiţională" între două persoane de sex biologic
diferit; redactarea sa o confirmă: din ea rezultă că scopul urmărit constă, în esenţă, în protejarea
căsătoriei în calitatea ei de fundament al familiei

Căsătoria este liber conşimţită de viitorii soţi. Exprimarea conşimţământului liber al

celor care se căsătoresc este garantată prin dispoziţii constituţionale şi legale. Mai mult de atât
căsătoria este monogamă, fiind de neconceput ca o persoană să se poată căsători înainte de
încetarea primei sale uniuni. Acest caracter decurge firesc din fundamentul căsătoriei, anume
afecţiunea reciprocă a soţilor. Caracterul exclusiv al dragostei implică monogamia.

2 Ion Filipescu, Dreptul Familiei, Editurile ALL, pag. 13, 1998

4
 În ceea ce priveşte încheierea căsătoriei, aceasta are caracter solemn. Solemnitatea
căsătoriei este pusă în evidenţă de faptul că se incheie într-un anumit loc, în faţa unei autorităţi
de fapt, în prezenţa viitorilor soţi şi a martorilor, cu posibilitatea asistării publice.
Art. 12 din Convenţie se referă doar la căsătoria civilă, nu şi la cea religioasă, drept
urmare aceasta are caracter civil. Încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa
exclusivă a autorităţii de stat. Este garantată constituţional şi căsătoria religioasă, însă numai
după căsătoria civilă, neproducând însă efecte juridice.
În principiu căsătoria se încheie pe viaţă, legătura acesteia este menită să dăinuiască
între soţi pe tot timpul vieţii lor. Se întemeiază pe egalitatea în drepturi şi obligaţii între soţi.
Această egalitate se referă atât la condiţiile în care se încheie căsătoria, cât şi la relaţiile dintre
soţi sau dintre aceştia şi copiii lor. Egalitatea dintre bărbat şi femeie depăşeşte relaţiile de
familie, existând în toate domeniile vieţii sociale.
O ultimă caracteristică a căsătoriei constă în faptul că se încheie în scopul întemeierii
unei familii. Căsătoria este ocrotită de lege, deoarece constituie baza familiei. Întemeierea
relaţiilor de familie constituie conţinutul căsătoriei, cauza necesară şi determinantă a acesteia.

5
 Capitolul 2. Condiţiile încheierii căsătoriei

Încheierea căsătoriei este supusă, anumitor cerinţe legale3.

Căsătoria se poate încheia numai între persoane de sex diferit, întrucât unul dintre
principalele scopuri ale căsătoriei este procreaţia. În principiu, sexul fiecăruia dintre viitorii
soţi se stabileşte cu ajutorul certificatului de naştere, care are o rubrică în acest sens.
O altă cerinţă legală se referă la vârsta matrimonială. În toate legislative există
dispoziţii prohibitive, care împiedică încheierea căsătoriei între persoanele care nu au atins o
anumita vârstă, întrucât posibilitatea de a procrea nu începe decât la sfârşitul adolescenţei. De
asemenea, impunerea unei vârste minime se justifică şi eugenic, psihic, moral şi juridic.
Actualmente, în România vârsta minimă pentru căsătorie este de 18 ani împliniţi, atât
pentru bărbaţi cât şi pentru femei.
Conform art. 272 din Codului Civil, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate
căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor, sau după caz a tutorelui şi cu
autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. In cazul în
care unul dintre părinti refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra
acestei divergenţe, având în vedere interesul superior al copilului.
În ceea ce priveşte vârsta maxima, căsătoria se poate încheia oricând, chiar in extremis
vitae momentis (in pragul morţii). Legea nu impune nicio condiţie nici în privinţa diferenţei de
vârstă, dar dacă aceasta este prea mare între soţi poate fi un indiciu că s-a încheiat o căsătorie
fictivă.
Potrivit Codului Civil, căsătoria se încheie prin conşimţământul personal şi liber al
viitorilor soţi. Această condiţie este prevăzută şi de art. 48 alin. (1) din Constituţie, republicată,
precum şi în art. 16 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În sens juridic,
conşimţământul liber la căsătorie înseamnă lipsa viciilor de conşimţământ, exprimat personal
în momentul încheierii căsătoriei ca să fie constatat în mod direct de către ofiţerul de stare
civilă care oficiază căsătoria.
Eroarea constituie viciu de consimţământ numai dacă poartă asupra identităţii fizice a
celuilalt soţ. Nu constituie viciu de consimţământ eroarea asupra calităţii ori însuşirilor
viitorului soţ, chiar dacă a fost determinantă la încheierea căsătoriei. Tot astfel, nu constituie
3 Baias Fl. A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2012

6
viciu de consimţământ eroarea asupra stării civile a celuilalt soţ (de exemplu, acesta este
divorţat, deşi celălalt a crezut că este celibatar).
Domeniul de aplicare al dolului este mai întins decât al erorii, putând purta şi asupra
altor elemente decât identitatea fizică a celuilalt soţ, şi anume asupra unor calităţi ale viitorului
soţ, pe care, dacă le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat căsătoria. Aceste calităţi trebuie să fie
necesare pentru încheierea unei căsătorii. Eroarea provocată prin mijloace viclene asupra stării
sanătăţii viitorului soţ, constituie viciu de conşimţământ la căsătorie, deoarece viitorii soţi sunt
obligaţi să-şi comunice reciproc starea sănătăţii.
Violenţa viciază conşimţământul viitorului şot prin teama ce i-a fost provocată ca
urmare a constrângerii fizice sau morale exercitate împotriva sa. Violenţa prin constrângere
fizică este aproape imposibil de întâlnit în practică. ,,Temerea reverenţioasa" (adică respectul
datorat părinţilor sau altor rude) nu constituie viciu de consimţământ.
Cu privire la ultima condiţie, potrivit art. 278 din Codul Civil, căsătoria nu poate fi
încheiată dacă viitorii soţi nu declară că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor.
Impunerea acestei cerinţe se justifică din raţiuni medicale şi eugenice. Pe de altă parte, fiecare
din viitorii soţi trebuie să cunoască starea sănătăţii celuilalt pentru a aprecia liber dacă doreşte
sau nu încheierea căsătoriei în condiţiile date.
În conformitate cu legislaţiile în vigoare există anumite cazuri când nu se poate încheia
o căsătorie valabilă4.
Potrivit art. 273 din Codul Civil este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit
sau femeia care este căsătorită. Aşadar, pentru a se putea căsători fiecare dintre viitorii soţi
trebuie să fie necăsătorit. Este consacrat astfel principiul monogamiei, care se găseşte la baza
căsătoriei.
Legătura de rudenie5 - din raţiuni de ordin biologic şi moral - constituie cea mai veche
piedică la căsătorie. Conform art. 274 alin (1) din Codul Civil "este oprită căsătoria între rudele
în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv". Este
oprită astfel căsătoria dintre tată şi fiică, mamă şi fiu, bunic şi nepoată, bunică şi nepot,
străbunic şi strănepoată, străbunică şi strănepot, frate şi soră (fără deosebire dacă sunt fraţi buni

4 Ungureanu O., Munteanu C., Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ed. 2 a, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2011
5 Noul Cod Civil

7
ori numai consagvini sau uterini), unchi şi nepoată, mătuşă şi nepot, văr primar şi verişoară
primară.
Impedimentul ce rezultă din rudenie sa referă atât la rudenia din căsătorie, cât şi la
rudenia din afara căsătoriei, chiar dacă aceasta din urmă nu a fost stabilită.
Conform.art. 274 din Codul Civil, pentru motive temeinice, căsătoria între rudelor în
linie colaterală de gradul al patrulea poate fi încuviinţată de instanţa de tutelă în circumscripţia
căruia cel care cere această încuviinţare îşi are domiciliul. Instanţa se va putea pronunţa în baza
unui aviz medical special dat în acest sens.
În prezent, cum adoptatul devine rudă cu rudele adoptatorului, ca un copil firesc al
acestuia, iar drepturile şi îndatoririle izvorâte din filiaţie între adoptat şi părinţii săi fireşti şi
rudele acestuia încetează, căsătoria este oprită între adoptat şi rudele sale din adopţie, în
aceleaşi condiţii ca şi între rudele fireşti. Totuşi, şi în acest caz, pentru motive temeinice,
căsătoria între cei care au devenit rude prin adopţie, cât şi între cei a căror rudenie firească a
încetat prin efectul adopţiei, poate fi încuviinţată de instanţa de tutelă în circumscripţia căruia
cel care cere această încuviinţare îşi are domiciliul. Instanţa se va putea pronunţa în baza unui
aviz medical special dat în acest sens.
Cu privire la tutela, art. 275 din Codul Civil prevede că: "căsătoria este oprită între
tutore şi persoana minoră ce se află sub tutela sa".
O altă piedică constituie art. 276 din Codul Civil, care prevede că: „Este oprit să se
căsătorească alienatul mintal şi debilul mintal ".

8
 Capitolul 3. Definiţia tradiţională a căsătoriei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Hämäläinen c. Finlanda, nr.

37359/2009, a reafirmat, în hotărârea emisă pe 16 iulie 2014, că statele nu au obligația de a
oferi acces la căsătorie cuplurilor de același sex şi că definiția căsătoriei şi a familiei, sub
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este cea tradițională. De asemenea, modalitatea în
care statele trateaza acest subiect reprezintă o problemă internă.
Articolul 12 al Convenției, Dreptul la căsătorie, are următorul conținut:
„Dreptul la căsătorie – Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au
dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce
reglementează exercitarea acestui drept.”
Hotărârea CEDO este foarte importantă, relevantă şi încurajatoare pentru cei care cred
în şi promovează căsătoria şi familia naturală alcătuită din bărbat şi femeie.

Subcapitolul 1. Explicarea Hotărârii din 16 iulie 2014 privind cauza Hämäläinen împotriva
Finlandei

Cazul a început în Finlanda în iulie 2007 când un bărbat, căsătorit cu o femeie din
1996, dar care se identifica ca femeie, a solicitat autorităţilor finlandeze să îi acorde noi acte de
identitate în care să fie menţionată identitatea sa „nouă”. Autorităţile i-au respins cererea. În
2009, însă, bărbatul şi-a schimbat sexul biologic în femeie. Dar legislaţia finlandeză nu
permitea – cum nu permite nici azi – căsătorii între persoane de acelaşi sex dar în acest caz ele
puteau să încheie un parteneriat înregistrat, care din punct de vedere al efectelor juridice şi
economice, este esenţialmente comparabil cu căsătoria.
În timp, cazul a ajuns la CEDO, iar pe 16 iulie Marea Cameră a emis Hotararea finală,
cu 14 la 3, respingând plângerea, pentru mai multe motive.
În primul rând, legislaţia finlandeză în vigoare recunoaşte căsătoria naturală bărbat-
femeie. În al doilea rând, CEDO a reafirmat, aşa cum deja a făcut-o de mai multe ori, că, în
prezent, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi interpretată în sensul impunerii

9
unei obligaţii asupra statelor membre de a permite căsătorii între persoane de acelaşi sex 6.
Observând că, la ora actuală, doar zece ţări din Consiliul Europei acordă homosexualilor
dreptul la căsătorie, CEDO de asemenea concluzionează că “nu se poate spune că există vreun
consens european privind permisibilitatea căsătoriilor de acelaşi sex”7.
În plus, CEDO a respins că ar exista un drept la căsătorii homosexuale conferit de
articolul 12 al Convenţiei conform căruia “bărbaţii şi femeile ajunşi la vârsta căsătoriei au
dreptul să se căsătorească şi să formeze o familie, în conformitate cu legile naţionale care
guvernează exercitarea acestui drept”. Din nou, hotărarea reafirmă, în Paragraful 96, că
“Articolul 12 nu poate fi interpretat să impună o obligaţie asupra Statelor Contractante să
permită acces la căsătorie cuplurilor de acelaşi sex”. Dimportivă, articolul 12, continuă h
Hotărârea CEDO, “conferă dreptul fundamental al unui bărbat şi al femeii să se
căsătorească şi să formeze o familie”.

Subcapitolul 2. Implicaţii pentru România

Implicaţiile acestui caz pentru România şi celelalte 46 de ţări membre ale Consiliului
Europei sunt imense.
În primul rând, România poate revizui după plac articolul 48 din Constituţie pentru a
include în el definirea clară a soţilor ca bărbat şi femeie. Hotărârile CEDO nu îi stau în cale.
În al doilea rând, Curtea, în absenţa unui consens european privind căsătoriile
homosexuale, acordă o mare marjă de apreciere Statelor Membre privind legislaţiile interne în
domeniul căsătoriei şi vieţii de familie. Întrebarea care se naşte acum este: când, sau dacă, va
ajunge Consiliul Europei, în timp, la “consensul” menţionat de CEDO privind căsătoriile
homosexuale? Când vor legaliza toate cele 47 de state? Ori când o vor face majoritatea dintre
ele? Greu de apreciat şi de speculat, în lipsa unor clarificări. Pe moment, doar zece state din
Consiliul Europei au legalizat căsătoriile homosexuale şi se pare că au mai rămas doar puţine
ţări europene care vor face acest pas în următorii câţiva ani, printre ele probabil Finlanda.
Cert este că, odată ce Curtea de la Strasbourg va decreta existenţa unui “consens”
european privind dreptul la căsătorii homosexuale, nicio ţară din Consiliul Europei nu le va
mai putea interzice.

6 Paragraful 71: “The Court reiterates its case-law according to which Article 8 of the Convention cannot be
interpreted as impoşing an obligation on Contracting States to grant same-sex couples access to marriage.”
7 Paragraful 74: “It cannot be said that there exists any European consensus on allowing same sex marriages”.

10
 Partea încurajatoare, însă, este că tot mai multe ţări din Europa de Est şi de Sud interzic
căsătoriile homosexuale prin legislaţie internă ori Constituţie. România a făcut-o în 2009 în
Codul Civil. Croaţia a adoptat un amendament constituţional care defineşte căsătoria
tradiţională în 2013 şi Slovacia a făcut la fel în anul 2014. Georgia şi Macedonia pregătesc şi
ele amendamente constituţionale. Constituţia Germaniei şi ea defineşte căsătoria naturală şi nu
este de aşteptat ca ea sa fie schimbată curând să permită căsătoriile homosexuale.

Capitolul 4. Argumente pro şi argumente contra căsătoriei de acelaşi sex

11
 În mod tradiţional, căsătoria este definită ca uniunea legală/religioasă dintre un bărbat şi
o femeie, având drept rezultat întemeierea unei familii. După cum se observă, definiţia exclude
din start posibilitatea ca cele două persoane implicate să fie de acelaşi sex şi din acest motiv,
până în anul 2001, astfel de căsătorii nu au fost permise nicăieri în lume. Prima ţară unde ele au
primit undă verde a fost Olanda (în 2001), urmată de Belgia (în 2003) şi de Canada (în 2005),
ca rezultat firesc al unei tendinţe din ce în ce mai accentuate de acceptare în aceste ţări a
relaţiilor homosexuale. Acceptare care s-a concretizat în pasul final, anume în legalizarea
căsătoriei cuplurilor de homosexuali.
Ca să înţelegem cât de justificată sau nu este legalizarea prin căsătorie a relaţiilor între
persoane de acelaşi sex trebuie să ascultăm ce spun susţinătorii, respectiv adversarii acestei
idei.

Subcapitolul 1. Argumente pro

1. Homosexualitatea există de când Pământul. Avem drept dovezi picturi din Grecia
elenistica, relatări din Roma antică (celebrul Iulius Cezar era homosexual), menţiuni din
Japonia de acum 2000 de ani când homosexualitatea nu numai că nu era privită ca un păcat, ba
mai mult, era percepută drept forma cea mai pură a dragostei. De altfel, civilizaţiile antice nu
aveau un cuvânt special care să îi definească strict pe homosexuali (termenul folosit astăzi îşi
are originea în secolul al XIX-lea, mai precis în anul 1869, şi îi aparţine medicului maghiar
Karoly Maria Benkert). Aşadar, dacă aceste practici fac parte din istoria omenirii, de ce să fie
considerate acum drept un comportament deviant?

2. Căsătoria între două persoane de acelaşi sex nu are cum să afecteze societatea în
ansamblu sau pe cineva, în particular. Este o simplă relaţie între doi oameni. Cum poate ea să
afecteze pe cineva din afara ei? Societatea n-ar trebui să dicteze ce pot face sau nu doi oameni
atâta timp cât nimeni altcineva nu are de suportat consecinţe de pe urma respectivei relaţii.
Desigur, dacă Biserica sau orice altă organizaţie doreşte să protesteze, are dreptul, dar nu are
dreptul să interzică uniunea liber consimţită între doi oameni.

3. Căsătoria nu este o uniune legală şi atât. Căsătoria este foarte importantă prin
urmările pe care le are în mai multe domenii: proprietatea comună asupra bunurilor obţinute în

12
timpul căsătoriei, chestiuni legate de asigurări de viaţă, moşteniri, taxe şi impozite, adopţii. De
ce un cuplu format din persoane de acelaşi sex să nu poată beneficia de avantajele instituţiei
căsătoriei?

Subcapitolul 2. Argumente contra

1. Activiştii care susţin căsătoriile între persoanele de acelaşi sex spun că acestea nu
afectează pe nimeni altcineva în afară de cei implicaţi direct, dar argumentul acesta nu stă în
picioare. Ce ne facem dacă ne trezim cu persoane care, invocând exact acelaşi argument, vor să
se căsătorească cu o rudă de gradul I? Toată demnitatea actului căsătoriei s-ar duce instantaneu
pe apa sâmbetei, ca şi demnitatea familiei. Sună cam comunist, dar celula de bază a societăţii
este familia, cea clasică formată din soţ, soţie şi copii. Prietenii şi partenerii vin şi pleacă, dar
familia rămâne întotdeauna pe poziţie şi asigură suportul, moral în primul rând, de care orice
om are nevoie.

2. Ce mesaj transmitem copiilor dacă legalizăm şi încurajăm prin această legalizare
căsătoriile între persoane de acelaşi sex? Copiii învaţă privind la cei din jur şi vor fi derutaţi
dacă văd că în societatea înconjuratoare rolurile femeii şi bărbatului se amestecă aiurea.
Familia tradiţională este cea care a adus omenirea până aici şi situaţia trebuie să se păstreze,
daca vrem să avem un viitor.

3. Majoritatea religiilor consideră homosexualitatea inacceptabilă. Dacă două persoane

de acelaşi sex doresc să aibă o relaţie, e treaba lor, dar asta nu înseamnă că societatea în care
trăiesc respectivii – şi care are anumite convingeri religioase -  trebuie să şi recunoască o astfel
de relaţie (pe care o consideră un păcat).

Şi dacă argumentele religioase nu sunt suficiente, există şi un argument ştiinţific: cel

mai vast studio desfăşurat vreodată a constatat fără dubii că homosexualii, în anul 1993 trăiau
cu 35 de ani mai puţin decât bărbatii heterosexuali, iar lesbienele trăiau cu 34 de ani mai puţin
decât femeile8. Având în vedere cele de mai sus, se consideră că este vorba de un stil de viaţă
nesănătos.

8 V.Gheorge, A. Dirlau, Fata nevazută a homosexualitătii- Editura Cristiana, 2014

13
Concluzii

14
 Finalitatea urmărită de CEDO privind dreptul la căsătorie este aceea de a asigura
încheierea unei căsătorii potrivit cerinţelor legale, în scopul întemeierii unei familii trainice,
sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât şi moral (fiind mijloc pentru a asigura îndeplinirea
condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie), de a asigura forma recunoaşterii
publice a căsătoriei şi mijlocul de dovadă a căsătoriei.
In ceea ce priveşte felul în care este tratată homosexualitatea, atât la nivelul României
cât şi la nivelul statelor member ale Uniunii Europene, consider că încă nu suntem pregăţiti să
ne exprimăm un punct de vedere final, deoarece lucrurile sunt într-o continuă mişcare, apar tot
mai des probleme privind gestionarea situaţiilor cand apare schimbarea de sex, statutul social
al persoanelor homosexual precum şi modul în care se ajută la integrarea acestora în societate.

BIBLIOGRAFIE

15
1. Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale

2. Ion Filipescu, Dreptul Familiei, Editurile ALL, pag. 13, 1998

3. Baias Fl. A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2012

4. Ungureanu O., Munteanu C., Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil,
ed. 2 a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011

5. V.Gheorge, A. Dirlau, Fata nevazuta a homosexualitatii- Editura Cristiana, Bucuresti,

2014

6. Noul Cod Civil

7. CEDO

16