Dr.

Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI

BIOCHIMIE – curs VI
VITAMINE

Cuprins:
Vitamine – generalitati..............................................................................................................................2
Clasificarea vitaminelor.............................................................................................................................2
Tiamina – vit B1 si tiamin-pirofosfatul......................................................................................................3
Riboflavina – vit B2 si flavin nucleotidele.................................................................................................4
Acidul nicotinic (niacina) si piridin nucleotidele.......................................................................................5
Acidul pantotenic – vit B5 si coenzima A..................................................................................................5
Vitamina B6 si piridoxin coenzimele.........................................................................................................6
Biotina - vitamina B7/B8/H si biocitina.....................................................................................................6
Acidul folic – vitamina B9 si formele sale de coenzima............................................................................7
Acidul lipoic...............................................................................................................................................8
Vitamina B12 si coenzimele B12...............................................................................................................9
Vitamina C...............................................................................................................................................10
Vitaminele liposolubile............................................................................................................................12
Vitamina A...............................................................................................................................................13
Vitamina D...............................................................................................................................................14
Vitamina E...............................................................................................................................................15
Vitamina K...............................................................................................................................................16

1
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI

Vitamine – generalitati

Celulele vii contin, pe langa componentele majore – proteine, ac nucleici, hidrati de carbon si
lipide – anumite biomolecule active la concentratii foarte mici – vitamine, care sunt vitale pentru
multe forme de viata, importanta lor biologica fiind recunoscuta prima data datorita faptului ca unele
organisme nu le pot sintetiza si trebuie sa le obtina din surse exogene.
Istoria vitaminelor, unul din cele mai importante episoade din istoria biochimiei, a avut un
impact profund asupra sanatatii si starii de confort, ca si asupra intelegerii proceselor catalitice ce au
loc in metabolismul organismelor vii. Inca din antichitate, se stia ca intre alimentatie si boli exista o
legatura directa. Se stia de mult ca orbirea la intuneric se vindeca daca pacientul mananca mult ficat.
In secolul 18, uleiul de ficat de cod a fost folosit pentru prima data in scopul tratarii rahitismului, iar
mai tarziu s-a descoperit ca sucul de lamaie previne simptomele scorbutului frecvent printre marinarii
britanici. Totusi, prima dovada experimentala pentru cresterea normala a unui animal sunt necesari si
alti factori, pe langa proteine, grasimi si hidrati de carbon a fost adusa abia in 1912 de catre F.G.
Hopkins, in Anglia. El a postulat ca pentru nutritia animalelor sunt necesari unul sau mai multi “factori
accesori”, prezenti in anumite alimente naturale. In acelasi an, Casimir Funk, a obtinut un concentrat
aminic din pleava si cortexul de orez, care ameliora simptomele bolii beri-beri, boala frecventa
printre marinarii japonezi, care se hraneau cu orez decorticat si macinat. E a dat acestui preparat
numele de vitamina, adica o amina esentiala pentru viata. Putin mai tarziu, E.V.McCollum, in Statele
Unite, a descoperit ca sobolanii tineri au nevoie de factori de crestere atat hidrosolubili, cat si
liposolubili, de unde s-a tras concluzia ca in clasa vitaminelor intra mai multe substante decat se
credea.
Un important pas inainte s-a facut in anii 1930-1940, cand s-au izolat primele vitamine si li s-a
stabilit structura moleculara, realizari de proportii eroice pentru acele timpuri, deoarece, pentru a
obtine cantitati de miligrame de substanta pura, era nevoie de sute de kg, chiar tone, de material
brut. In decurs de cativa ani s-au identificat tiamina – vit B1 – substanta antiberi-beri, riboflavina – vit
B2 si ac nicotinic – factorul antipelagra. Ulterior s-a descoperit ca aceste vitamine sunt elemente
constitutive ale unor coenzime. De exemplu – enzima numita piruvat DH, care catalizeaza
decarboxilarea ac piruvic la acetaldehida si CO2, etapa din fermentatia alcoolica a zaharului de catre
drojdie, necesita un cofactor termostabil numit carboxilaza. K. Lohmann si P. Schuster au reusit sa
izoleze cocarboxilaza in 1936. In cateva luni, ei au constat ca acest cofactor contine o molecula de
tiamina. Imediat dupa aceea s-a descoperit ca riboflavina si ac nicotinic sunt componente importante
ale altor coenzime implicate in oxidarea ezimatica a hidratilor de carbon. Aceste descoperiri au avut
nu numai meritul ca au demonstrat rolul biologic al multor vitamine si au aratat de ce aceste
substante sunt necesare doar in cantitati foarte mici, dar ele au deschis calea intelegerii moleculare a
mecanismului prin care coenzimele si enzimele catalizeaza reactiile chimice.

Clasificarea vitaminelor

Vitaminele se clasifica in doua grupe mari – hidrosolubile si liposolubile. Cu exceptia vitaminei

C, celelalte vitamine hidrosolubile au functie de coenzime. In plus, alte cateva substante hidrosolubile
sunt necesare ca factori de crestere pentru unele organisme, dar concentratia lor este mai mare
decat cea a vitaminelor; din acest grup fac parte inozitolul, colina si carnitina.
Vitaminele liposolubile includ vitaminele A,D,E,K. Dintre toate organismele, numai animalele
superioare par sa aiba nevoie de aceste vitamine din surse exogene; nu s-a stabilit inca exact care

2
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
este rolul esential al vitaminelor liposolubile in plante si microorganisme. Ele nu par sa fie
componente ale coenzimelor, dar functioneaza pe alte cai, care necesita aceste substante doar in
cantitati foarte mici.

Hidrosolubile Liposolubile
- Tiamina - Vit A – ciclul vizual
- Riboflavina - Vit D – metabolismul Ca si P
- Ac nicotinic - Vit E - antioxidant
- Ac pantotenic - Vit K – biosinteza protrombinei
- Piridoxina
- Biotina
- Ac folic
- Vit B12
- Ac lipoic
- Ac ascorbic

Tiamina – vit B1 si tiamin-pirofosfatul

Tiamina este necesara in alimentatia majoritatii vertebratelor, ca si pentru unele

microorganisme. Carenta in tiamina provoaca beri-beri la om si polinevrita la pasari.
Tiamina este formata dintr-o pirimidina substituita, legata printr-o punte metilenica de un
tiazol substituit.

Cea mai mare parte a tiaminei se afla in celule in forma sa activa – tiamin-pirofosfat –
denumita initial cocarboxilaza.
Tiamin-pirofosfatul actioneaza drept coenzima pentru 2 clase de reactii catalizate enzimatic,
din metabolismul hidratilor de carbon, in care gruparea aldehidica este indepartata si/sau trasferata:
- Decarboxilarea alfa-cetoacizilor
- Formarea sau degradarea alfa-cetolilor.
Functia tiamin-pirofosfatului este de a transporta tranzitoriu gruparea aldehidica “activa”
legata covalent. De asemenea este necesara prezenta Mg2+ drept cofactor.
Carenţa de tiamină poate duce la numeroase probleme incluzând neurodegenerarea şi
decesul. O lipsă de tiamină poate fi cauzată de malnutriţie, o dietă cu mâncăruri bogate în tiaminază
(peşti de apă dulce cruzi, scoici crude, ferigi) şi/sau mâncăruri bogate în factori anti-tiaminici (ceai,
cafea, nuci Areca).
Doza zilnica recomandata este de 1,0–1,2 mg.
Se gaseste in cereale, grâu, soia, carne, etc.
Sindromuri cunoscute cauzate de deficienţa în tiamină sunt sindromul Wernicke-Korsakoff şi
beriberi, boli frecvente şi în cazul consumatorilor cronici de alcool.

3
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
Sdr. Wernicke-Korsakoff – afectiune determinata de consumul cronic de alcool. Sindromul
Wernicke-Korsakoff se caracterizeaza prin ataxie, confuzie, oftalmoplegie si afectarea memoriei pe
termen scurt, halucinatii. In cazuri severe, poate duce pana la coma si, in final, moarte.
Boala beri-beri - se intalneste la unele populatii subalimentate din tarile in curs de dezvoltare.
Boala rara in tarile industrializate, ea nu se intalneste decat la persoanele care au o alimentatie foarte
dezechilibrata, ca alcoolicii sau unele persoane in varsta. Beri-Beri se manifesta mai intai printr-o
oboseala si o pierdere in greutate. Boala poate evolua in continuare sub doua forme:
- Beri-Beri uscat, care afecteaza, in principal, nervii si muschii, are ca simptome principale o
amortire, o senzatie de arsura a gambelor si o atrofie musculara. In cazurile mai grave, bolnavul nu
mai poate merge, nici chiar sa se mai ridice in picioare.
- Beri-Beri umed, se traduce in principal printr-o insuficienta cardiaca: inima nemaiajungand
sa-si joace corect rolul de pompa, venele se congestioneaza si apar edeme pe gambe si uneori pe
trunchi si pe fata. In absenta tratamentului, tulburarile de ritm cardiac si o evolutie rapida a
insuficientei cardiace pot avea un deznodamant fatal.
Singurele cazuri cunoscute de supradoză de tiamină sunt cele prin injectarea de tiamină.
Injectarea tiaminei poate duce la reacţii anafilactice.
Bolile genetice în legătură cu transportul tiaminei sunt rare, dar grave. Thiamine Responsive
Megaloblastic Anemia with diabetes mellitus and sensorineural deafness (TRMA) este o tulburare
autozomală recesivă cauzată de mutaţii în gena SLC19A2, un transportor cu afinitate mare pentru
tiamină. Pacienţii cu TRMA nu prezintă semne de deficienţă sistemică a tiaminei, sugerând surplus în
sistemul de transport al tiaminei. Aceasta a dus la descoperirea unui alt transportor al tiaminei, de o
afinitate aproape la fel de mare, SLC19A3.

Riboflavina – vit B2 si flavin nucleotidele

Riboflavina este o vitamină din grupa B. Este solubilă în apă şi în etanol. Aceasta participă activ
în procesele metabolice, formarea anticorpilor, celulelor pielii, precum şi a celulelor rosii ale sangelui.
Pigmentii galbeni, care acum se stie ca sunt identici sau inruditi cu riboflavina,a u fost izolati
initial din tesuturi animale, oua si lapte. Pigmentul izolat din lapte, denumit initial lactoflavina si
ulterior riboflavina, este un factor de crestere necesar pentru caini si alte mamifere. Riboflavina este
sintetizata de toate plantele si de multe microorganisme, dar nu de catre animalele superioare.
Flavin nucleotidele functioneaza ca grupari prostetice ale enzimelor oxido-reducatoare, asa-
numitele flavoenzime sau flavoproteine. Aceste enzime intervin in degradarea oxidativa a piruvatului,
a ac grasi si a aa ca si in transportul electronilor.
Exista doua flavin nucleotide – Flavin MonoNucleotidul (FMN) si Flavin-Adenin Dinucleotidul
(FAD).

Deficitul determina ariboflavinoza. Ariboflavinoza este manifestata prin: sensibilitate crescuta

la lumina, dermatita seboreica, inflamatia mucoasei buzelor, faringita.
4
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
Sursele sunt reprezentate de lapte si produse lactate, oua, avocado, broccoli, cereal integrale,
ciuperci, ficat si rinichi.
Doza zilnica recomandata este de 1,6-1,7mg/zi.

Acidul nicotinic (niacina) si piridin nucleotidele

Acidul nicotinic sau niacina este o vitamină hidrosolubilă din complexul B (vitamina PP). Intră
în componenţa coenzimelor NAD (nicotinamid-adenin-dinucleotid) şi NADP (nicotinamid-adenin-
dinucleotid fosfat), participă la metabolismul lipidelor, aminoacizilor, purinelor, glicogenoliză şi
respiraţia tisulară. Acidul nicotinic (dar nu şi nicotinamida) scade nivelul LDL (Low-density
Lipoproteins), colesterolului şi trigliceridelor în sânge care sunt un factor de risc al bolii coronariene,
apolipoproteinei B, principalul component al LDL (Low-density Lipoproteins) şi VLDL (Very Low-
density Lipoproteins) care sunt transportoarele colesterolului în sânge şi lipoproteinei A, o formă
variantă a LDL asociată cu riscul bolii coronariene. Descreşte esterificarea hepatică a trigliceridelor.
Reduce concentraţia fibrinogenului plasmatic şi creşte nivelul activatorului tisular al plasminogenului.
Acesta inhibă lipazele ţesutului adipos. Dilată vasele periferice.
Numele ac nicotinic vine de la faptul ca el este un component al nicotinei, un alcaloid toxic din
tutun.
Plantele si majoritatea animalelor pot sintetiza ac nicotinic din alti precursori, indeosebi din
triptofan, un aa. Daca animalele sunt hranite din abundenta cu proteine bogate in triptofan, ele nu
manifesta nici o carenta atunci cand din alimentatie li se scoate ac nicotinic.
Necesarul este de 16 mg/zi pentru bărbaţi şi 14 mg/zi pentru femei.
Insuficienţa cronică de acid nicotinic conduce la pelagră. Pelagra este, in primul rand,
rezultatul lipsei ac nicotinic, dar, de fapt, ea este consecinta unei sume de carente in diferite vit si in
ac grasi esentiali. Boala este întâlnită în anumite părţi ale lumii, cu populaţii care consumă mari
cantităţi de porumb şi se caracterizează prin ulceraţii eritematoase cutanate, diaree, modificări ale
mucoaselor şi uneori simptome de boli mentale (demenţă sau schizofrenie). Boala se poate produce
şi ca urmare a tulburărilor gastrointestinale sau a alcoolismului. Denumirea bolii provine de la
"pelle"(piele) şi "agra"(groasă). Pentru prevenirea bolii e indicata o dieta ce conţine legume, ciuperci,
peşte, ouă şi lapte, sau suplimente nutritive.
Supradozarea determina vasodilatare, senzaţie de căldură, hipotensiune arterială.
Efectele adverse sunt reprezentate de reacţii alergice şi anafilactice, senzaţie de căldură,
înroşirea feţei şi gâtului, cefalee, fibrilaţie atrială şi alte aritmii (tahicardie), hiperglicemie (toleranţă
scăzută la glucide), hiperuricemie şi gută, mialgii, greaţă şi vărsături, ulcer peptic, icter, acanthosis
nigricans, xerodermie, prurit.

Acidul pantotenic – vit B5 si coenzima A

Ac pantotenic a fost pentru prima data recunoscut ca factor de crestere pentru drojdii. Este
sintetizat de plante si de multe bacterii, dar este necesar sa fie prezent in alimentatia vertebratelor.
Putin timp de la descoperirea sa, ac pantotenic a fost identificat in tesuturi ca facand parte dintr-o
combinatie cu masa moleculara mica, dar abia in 1948 s-a descoperit aceasta combinatie , care a fost
denumita coenzima A.
Functia coenzimei A este de a transporta gruparile acil in oxidarea enzimatica a ac grasi, in
oxidarea enzimatica a piruvatului, in acetilarile biologice si in sinteza ac grasi.
Doza zilnica recomandata este de 5-7mg/zi.

5
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
Deficitul de vit B5 determina aparitia alergiilor, dermatite, pierderea părului, dereglări minore
ale sistemului nervos.

Vitamina B6 si piridoxin coenzimele

Vitamina B6 a fost identificata pentru prima data ca fiind esentiala in alimentarea sobolanului
pentru a preveni dermatita numita acrodinie.
Cele trei forme principale ale vitaminei B6 sunt piridoxină, piridoxal şi piridoxamină, care, în
ficat, sunt convertite în piridoxal 5'-fosfat (PLP). Formele active ale coenzimelor B6 sunt piridoxal-
fosfatul si piridoxamin-fosfatul.
Piridoxin coenzimele sunt capabile sa functioneze intr-un mare numar de reactii enzimatice
diferite, in care aa sau gruparile amino sunt transformate sau transferate. Tipul cel mai comun de
reactie enzimatica care necesita drept coenzima piridoxal-fosfatul este transaminarea, transferul unei
grupari alfa-amino de la un aminoacid la carbonul alfa al unui alfa-cetoacid. Enzimele ce catalizeaza
aceste reactii se numesc tranaminaze sau aminotransferaze.
PLP este de asemenea necesar pentru reacţia enzimatică ce are ca efect eliberarea glucozei
din glicogen.
Piroluria este o posibilă cauză pentru deficeinţa de vitamina B6. O supradoză de piridoxină
poate cauza o blocare temporară a anumitor nervi, precum nervii proprioceptori; aceasta cauzează,
la rândul ei, sentimentul de lipsă a anumitor organe, efect normal pentru pierderea propriocepţiei.
Cel puţin un studiu preliminar a presupus că această vitamină creşte veridicitatea viselor sau
abilitatea de amintire a lor. Se crede că acest efect datorită rolului pe care îl joacă această vitamină în
conversia triptofanului în serotonină.
Un meta-studiu a trei baze de date (MEDLINE, EMBASE şi Cochrane Library), incluzând doar
double-blind, randomized controlled trials, a găsit că vitamina B6 are un efect important în
comparaţie cu placebouri în tratarea greţurilor de dimineaţă, similare cu cele ale ghimbirului.
Aporturile zilnice recomandate sunt de la (1,6 la 1,8 miligrame pentru copii, de la 2 la 2,2
miligrame pentru adolescenti si pentru adulti; ele sunt ceva mati mari (aproximativ 2,5 miligrame)
pentru femeile gravide, care alapteaza sau care iau contraceptive orale. Vitamina, B6 este prezenta in
numeroase alimente intre care drojdia de bere, carne, (ficatul si rinichii mai ales), pestele, cerealele,
legumele proaspete si uscate, fructele (oleaginoase, in special) si laptele; de altfel, flora tubului
digestiv sintetizeaza o anumita cantitate de vitamina B6. Aceasta vitamina se altereaza la lumina.
Carente rare se pot observa in caz de aport alimentar insuficient, de malabsorbtie digestiva
(mai ales la subiectii alcoolici), de crestere a necesitatilor, in anumite boli genetice si in cursul unor
tratamente (luarea de izoniazidu sau de estroprogestative, hemodializa). Ele se manifesta printr-o
pierdere in greutate, prin atingeri cutanate (piele uscata si pruriginoasa), prin tulburari neurologice,
printr-o glosita (inflamatie a limbii), printr-o anemie, printr-o iritabilitate, chiar printr-o depresie.

Biotina - vitamina B7/B8/H si biocitina

Biotina, numită şi vitamina B7, B8 sau H, este o substanţă care exercită activitate biologică la
om, atunci când se află sub 2 forme; α biotină şi β biotină
În natură, aceşti compuşi se găsesc liberi (în plante) sau însoţesc aminoacizii sau proteinelele,
formând cu aceştia complexe din care se eliberează prin hidroliză. Prin combinarea biotinei cu lizina
se obţine cel mai activ derivat al vitaminei B8, şi anume biocitina. Cele mai importante cantităţi de
biocitină se află în drojdii.

6
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
Înlocuirea unor elemente din molecula biotinei duce la formarea unor structuri biotinice cu
activitate vitaminică mai slabă.
Prin creşterea sau descreşterea catenei laterale se formează analogi structurali inactivi (care
nu prezintă activitate vitaminică).
Toate formele active pentru om sunt dextrogire (D).
Biotina este termostabilă, rezistentă la acţiunea acidului clorhidric din stomac, labilă sub
activitatea altor acizi sau baze tari. Se degradează la temperaturi joase (se distruge prin refrigerare)
sau la viraje bruşte de temperatură (prăjire în ulei încins). Prin pasteurizare se distruge aproape în
întregime. La prepararea termică a hranei, dacă se creşte treptat temperatura, pierderile de biotină
sunt doar de 20%.
Biotina liberă este solubilă în apă. Complexele biotinice sunt insolubile în apă sau în lipide, dar
eliberează biotină liberă (cu unele excepţii) sub acţiunea acidului clorhidric din stomac.
Biosinteza biotinei este realizată în cantitate mare de către microflora intestinală.
Biosinteza, absorbţia şi activitatea biotinei este frânată de antagonişti ca: alcoolul, estrogenii,
sulfamidele, antibioticele, hrana conservată, grăsimile saturate. Dintre substanţele care stimulează
activitatea biotinei, enumerăm: aminoacizii esenţiali, acizii graşi mononesaturaţi şi polinesaturaţi,
acidul lactic, vitamina A, vitamina PP.
Probioticele, prebioticele şi simbioticele , prin stimularea microflorei intestinale, pot aduce
organismului mai multă biotină decât orice sursă exterioară de alimente sau suplimente.
Biotina intervine în toate metabolismele fiind un coferment al multor sisteme enzimatice. Are
un rol deosebit de important atât în degradări cât şi în sinteze şi neosinteze.
Carenţa în vitamina B8 este relativ rară, datorită biosintezelor intestinale. Albuşul de ou crud
poate provoca stări de insuficienţă din cauza prezenţei avidinei. În mod secundar, hrana săracă în
biotină precum şi anaciditatea gastrică poate provoca simptome de insuficienţă. Dacă magneziul este
deficitar, biotina nu este activată, iar în aceste condiţii, funcţia vitaminică a acestei substanţe este
mult diminuată.
Carenţa în biotină se manifestă prin: dermatite ale degetelor picioarelor şi mâinilor, dermatită
seboreică sau xerodermie (piele uscată cu aspect cenuşiu), astenie, astenie mialgică, anorexie, greaţă,
hipercolesterolemie, căderea părului, încărunţire precoce, descuamarea pielii, oprirea creşterii la
copii, etc. Primele semne ale deficitului se exteriorizează prin stării de nelinişte, ameţeală,
irascibilitate, modificări ale mucoasei gurii, dureri de cap.

Acidul folic – vitamina B9 si formele sale de coenzima

Acidul folic (in limba latina folium = frunza) s-a gasit prima data in frunzele de spanac, dar in
general, este foarte raspandit in plante; carenta in ac folic intalnita la animale duce la incetinirea
cresterii si la diferite forme de anemie. Acidul folic contribuie la formarea de celule sanatoase si joaca
un rol foarte important in prevenirea anomaliilor sistemului nervos si ale coloanei vertebrale la fat.
Cel mai evident simptom biochimic al carentei de ac folic este inhibarea biosintezei purinelor
si a pirimidinei timina. Studii enzimatice si metabolice au aratat ca, in forma de coenzima, ac folic
functioneaza in transferul unor grupari cu un atom de carbon, ce are loc in biosintezele mentionate,
ca si in altele.
Carenta de ac folic inafara sarcinii poate determina anemie. Anemia prin deficit de acid folic
rezulta datorita unui nivel seric mai mic fata de cel normal de acid folic in organismul uman.
Organismul are nevoie de acid folic, una dintre vitaminele B, pentru a produce globulele rosii ale
sangelui. Organismul uman nu poate produce suficient acid folic, astfel ca, dieta trebuie sa contina
alimente bogate in acid folic, cum ar fi citricele, legumele cu frunze verzi si cerealele fortificate.
Organismul este capabil sa depoziteze suficient acid folic pentru 2-6 luni. Cu toate acestea,
anemia apare in cateva saptamani de la reducerea depozitelor de acid folic. Deficitul de acid folic la
7
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
femeile care raman insarcinate poate determina nou-nascuti cu greutate mica la nastere sau cu
anomalii congenitale, in special la nivelul creierului si coloanei vertebrale (defecte de tub neural).
Deficitul de acid folic poate creste riscul pentru alte boli, incluzand afectiunile cardiovasculare si
tromboza venoasa.
Cantitatile zilnice de acid folic recomandate sunt:
Copii:
- cu varste intre 0-6 luni - 0.06 mg acid folic
- cu varste intre 7-12 luni - 0.08 mg acid folic
- cu varste intre 1-3 ani - 0.15 mg acid folic
- cu varste intre 4-8 ani - 0.2 mg acid folic.
Barbati:
- cu varste intre 9-13 ani - 0.3 mg acid folic
- cu varste mai mari de 13 ani - 0.4 mg acid folic.
Femei:
- cu varste intre 9-13 ani - 0.3 mg acid folic
- cu varste mai mari de 13 ani - 0.4 mg acid folic.
Femei insarcinate (orice varsta) - 0.6 mg acid folic.
Femei care alapteaza (orice varsta) - 0.5 mg acid folic.
Alimente cu continut mare de acid folic
O portie de cereale fortificate (3/4 dintr-o cana) - 0.4 mg acid folic (folat)
85 grame de ficat - 0.2 mg acid folic
1/2 cana de avocado - 0.1 mg acid folic
3/4 cana de suc de portocale - 0.06 mg acid folic
4 fire de asparagus fiert - 0.1 mg acid folic
1/2 cana de spanac gatit - 0.1 mg acid folic
1 cana de spanac crud - 0.1 mg acid folic
1/2 cana de mazare verde - 0.1 mg acid folic
2 linguri de germeni de grau - 0.1 mg acid folic
1 portocala mica - 0.06 mg acid folic
1/2 cana de broccoli gatit - 0.1 mg acid folic
2 fire de broccoli (de 12.7 cm lungime) - 0.1 mg acid folic
Nota!: Prin gatirea vegetalelor acestea isi micsoreaza dimensiunile. O cana de vegetale gatite
cantareste mai mult decat o cana de vegetale crude, astfel ca, cantitatea de acid folic va fi diferita.

Acidul lipoic

Ac lipoic denumit uneori si ac tioctic are o structura simpla cu 8 atomi de carbon si are doua
forme de prezentare – ac lipoic si ac dihidrolipoic. Aceste doua forme sunt usor interconvertibile prin
reactii de oxido-reducere. Este un compus ce contine sulf.
Ac lipoic functioneaza ca una din coenzimele decarboxilarii oxidative ale piruvatului si a altor
alfa-cetoacizi, reactii complexe la care participa si alte coenzime.
Acidul tioctic sau alfa-lipoic este un antioxidant endogen care leagă radicalii liberi. Este
coenzimă a unor complexe plurienzimatice mitocondriale. Este indicat in tratamentul afecţiunilor
sensibilităţii în polineuropatia diabetică, bolile hepatice, ateroscleroza, intoxicaţiile.
Acidul alfa-lipoic (engl.: alpha lipoic acid - ALA) ocupă un rol esenţial în procese mitocondriale
specifice care conduc la formarea de energie din glucoză. ALA este un puternic antioxidant care şi-a
găsit aplicare clinică în numeroase condiţii patologice, majoritatea acestora fiind urmări ale
tulburărilor metabolice din cadrul diabetului zaharat.

8
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
Datorită proprietăţilor sale atât liposolubile cât şi hidrosolubile, ALA este eficient la nivelul
membranelor celulare dar şi a citosolului, acţionând la nivel mitocondrial. ALA şi metaboliţii săi sunt
capabili să regenereze în mod direct acidul ascorbic (vitamina C) din acid dehidroascorbic şi participă
la regenerarea vitaminei E. De asemenea, s-a demonstrat că ALA creşte concentraţia intracelulară de
glutation şi de coenzimă Q 10 . ALA are o mare capacitate de neutralizare a radicalilor liberi de
oxigen, precum şi de reparare a proteinelor oxidate.

Mecanismele care conferă ALA proprietăţi protective faţă de complicaţiile diabetului zaharat
sunt blocarea glicării proteinelor şi inhibarea enzimei aldozo- reductază, implicată în transformarea
glucozei şi galactozei în sorbitol. Acumularea de sorbitol este implicată în patogeneza a numeroase
complicaţii ale diabetului zaharat, printre care neuropatia diabetică, retinopatia, tulburările
microcirculatorii şi cataracta diabetică.
In caz de supradozare apare greaţă, vărsături, cefalee.

Vitamina B12 si coenzimele B12

Vitamina B12 face parte din grupul vitaminelor hidrosolubile - se mai numeste si
ciancobalamina, si contine cobalt, element vital ce intra in componenta globulelor rosii. Vitamina B12
este rezistenta la caldura, aer, dar este distrusa de lumina, razele ultraviolete si acizi.
Doza zilnica recomandata: 1-6 mcg.
Ratiile recomandate variaza de la un specialist la altul. In general, se sugereaza 3 mcg pentru
adolescenti si adulti (unii specialisti recomanda pana la 6 mcg/zi), 4 mcg pentru femeile insarcinate, la
fel pentru cele ce alapteaza si intre 12 mcg pentru copii.
Vitamina B12 se gaseste doar in alimentele de origine animala: carne - mai ales in ficat, lapte,
produse lactate, oua, precum si in fructele de mare: crabi, stridii, scoici.
Roluri si caracteristici:
- joaca un rol decisiv in buna functionare a sistemului nervos, ajutand la formarea tecii de
mielina ce inveleste fibrele nervoase, esentiale pentru transmiterea de impulsuri nervoase in
tot corpul. Datorita acestei functii, vitamina B12 constituie un aliat pretios in mentinerea
acuitatii simtului tactil si auditiv, in perceptia durerii, in echilibru, ca si pentru sporirea
capacitatii de invatare, impiedicarea pierderilor de memorie si pastrarea aplombului mental;
- participa la procesul de reinnoire celulara, la sinteza AND-ului, a fierului, a vitaminei C, a
acidului pantotenic, folic si la sinteza vitaminei B15;
- intervine in procesul de maturizare a globulelor rosii, inlaturand astfel oboseala si anemia.
Cand sistemul digestiv este inapt sa absoarba aceasta vitamina, apare un deficit, iar un regim
alimentar inadecvat - tipic mai ales pentru vegetarienii convinsi, care nu consuma nici produse lactate
si nici oua, poate genera carente de vitamina B12. De asemenea, persoanele in varsta sunt
predispuse la deficitul mentionat, care genereaza: palpitatii, slabiciune, pierderea apetitului,
memoriei, tulburari de personalitate.
Cercetatorii cred ca exista o legatura intre vitamina B12 si evolutia bolii Alzheimer. O cantitate
insuficienta de vitamina B12 ar permite eliminarea unei substante numita homocisteina care, atunci
cand depaseste un anumit nivel, devine nociva pentru celulele cerebrale.
In acelasi timp, pe baza proprietatii sale procoagulante, care reprezinta un pericol pentru
peretii arterelor, homocisteina ar putea fi legata si de maladiile cardiovasculare.
Pentru ca este eliminata rapid prin urina, nu prezinta nici un risc. Totusi, persoanele astmatice
pot avea reactii alergice daca consuma in exces aceasta biomolecula.
Nici plantele si nici animalele nu pot sintetiza vit B12, numai cateva microorganisme au
aceasta capacitate. Animalele au nevoie de cantitati foarte mici de vit B12; sangele uman normal
contine doar 0,0002 microg de vit B12/ml. Anemia pernicioasa nu este doar rezultatul unei carente
9
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
alimentare in vit B12, ci se datoreste, mai ales, incapacitatii bolnavului de a absorbi vit B12 din hrana
ingerata, datorita lipsei unei glicoproteine specifice din sucul gastric numita factor intrinsec. Aceasta
proteina leaga o molecula de vit B12 si o transporta la celulele intestinale, unde se leaga de alte
proteine – transcobalaminele – si, in aceasta forma, este transportata la tesuturile periferice.
Vitamina B12 este esentiala pentru maturarea si dezvoltarea eritrocitelor.
In cazul formelor usoare de anemie prin deficit de vitamina B12, s-ar putea sa nu apara
simptome sau acestea sa treaca neobservate. Unele persoane considera aceasta afectiune a fi doar
rezultatul inaintarii in varsta. Simptomele apar in timp,de-a lungul anilor pe masura ce cantitatea de
vitamina B12 absorbita de organism se diminueaza si depozitele de vitamina B12 sunt epuizate. Daca
anemia se agraveaza pot fi prezente urmatoarele simptome:
- stare generala alterata
- oboseala
- fotofobie
- aspect palid
- sensibilitate dureroasa, rosiata sau sangerare la nivelul limbii
- pierderea gustului si apetitului alimentar cu scadere in greutate
- diaree sau constipatie
- tahicardie sau dureri precordiale
- expir diminuat
- concentratia redusa de vitamina B12 cauzeaza afectarea creierului si a celulelor nervoase.
Simptomele determinate de aceasta cauza pot fi primele observate. Acestea pot cuprinde:
- paralizii sau parestezii (furnicaturi) la nivelul degetelor de la maini si de la picioare
- tulburari de echilibru si coordonare
- neglijenta
- depresie
- confuzie
- dificultati de gandire si concentrare
- judecata deteriorata si control slab al impulsurilor
- diminuarea sensibilitatii vibratile
- tinitus (tiuituri in urechi)
- dementa, declin al statusului mental care devine suficient de grava ca sa interfere cu
activitatea zilnica.
Note utile:
- Este dificil de stabilit o legatura intre carenta vitaminica si anumite boli, deoarece deficitul se
instaleaza lent, in ani de zile.
- Consumul terapeutic de vitamina B12 nu este indicat pacientilor bolnavi de cancer.
- Pentru pacientii care au probleme de asimilare, medicii au recurs la forma injectabila.
- Calciul faciliteaza asimilarea vitaminei B12.
- Administrarea intravenoasa a hidrocobalaminei poate contracara efectele otravirii cu cianura.
- Adeptii culturismului care nu doresc sa abuzeze de anabolizante steroidice, pot consuma
suplimente de vitamina B12, aceasta fiind un anabolizant natural.
- Asociata altor vitamine din complexul B, vitamina B12 ajuta la reglarea ciclului menstrual.

Vitamina C

Vitamina C sau ac ascorbic a fost izolata pentru prima data in stare pura cristalina din sucul de
lamaie. Este vitamina cu una din cele mai simple structuri, fiind lactona unui ac glucidic.
Ac ascorbic este necesar numai in alimentatia catorva vertebrate: omul, maimuta, cobaiul si
cativa pesti. Unele insecte si alte nevertebrate au, de asemenea, nevoie de ac ascorbic, dar
10
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
majoritatea celorlalte animale si plante superioare pot sintetiza ac ascorbic din glucoza si alti
precursori. Ac ascorbic nu se gaseste in microorganisme si nici nu pare sa fie necesar acestora.
Ac ascorbic este un agent reducator puternic, ce pierde usor atomii de H, transformandu-se in
ac dehidroascorbic, care are, de asemenea, actiune vitaminica. Ac ascorbic din alimente se distruge in
mare masura in cursul gatitului. In tesuturile animale si vegetale sunt prezente cantitati de ac
ascorbic relativ mari in comparatie cu alte vitamine hidrosolubile. In plasma sanguina umana exista
cca 1 mg ac ascorbic in 100ml sange. Ac ascorbic este prezent indeosebi in citrice si in tomate.
Fructele citrice (lămâie verde, lămâie, portocală, grepfrut), tomatele şi cartofii sunt surse
comune şi foarte bune de vitamina C. Alte alimente care sunt bune surse de vitamina C includ
papaya, broccoli, varză de Bruxelles, coacăze, căpşuni, conopidă, spanac, pepene galben şi kiwi. De
asemenea, merişoarele şi ardeii iuţi sunt surse bogate în vitamina C.
Cantitatea de vitamina C din alimente provenite din plante depind de:
- varietatea exactă a plantei,
- condiţiile solului
- climatul în care s-a dezvoltat,
- perioada de timp dintre recoltare şi consumare,
- condiţiile de păstrare,
- metoda de preparare.
Majoritatea speciilor de animale şi plante îşi sintetizează singure vitamina C. Prin urmare, nu
este o vitamină pentru ele. Sinteza este obţinută printr-o secvenţă de paşi, bazaţi pe enzime, care
convertesc glucoza în acid ascorbic. Acest lucru are loc fie în rinichi, la reptile şi pasări, sau în ficat, la
mamifere şi păsări ciripitoare (Passeriformes). Ultima enzimă din proces, l-gulonolactonă oxidază, nu
poate fi fabricată de organismele umane deoarece gena care aparţine enzimei nu funcţionează.
Pierderea unei enzime care este importantă pentru producerea acidului ascorbic a avut loc frecvent
pe scara evoluţiei şi a afectat majoritatea peştilor, multe păsări, unii lilieci, porcuşorii de Guineea şi
majoritatea primatelor, incluzând oamenii. Mutaţiile nu sunt încă letale, deoarce acidul ascorbic se
regăseşte din abundenţă în sursele alimentare (se poate spune că multe dintre aceste specii se
hrănesc, sau se hrăneau, în principal cu fructe).
De exemplu, o capră adultă produce mai mult de 13000 mg de vitamina C pe zi într-o stare
normală şi până la 100000 mg pe zi într-o stare de stres, traumă sau boală.
S-a demonstrat că traumele sau rănile consumă o cantitate mare de vitamina C la animale,
incluzând oamenii.
Abia în anii 1920 s-a realizat că şi unele bucăţi de carne sunt, de asemenea, o sursă de
vitamina C. Muşchiul şi grăsimea, care reprezintă baza alimentaţiei occidentale moderne, sunt surse
proaste. Ca şi în cazul fructelor şi legumelor, gătitul micşorează cantitatea de vitamina C conţinută.
Pentru prevenirea scorbutului sunt suficiente 20 mg de ac ascorbic/zi, dar exista si dovezi ca
pentru asigurarea unor functii fiziologice complete normale sunt necesare cantitati mult mai mari.
In ciuda concentratiei relativ mari a ac ascorbic in tesuturi si a structurii sale relativ simple,
functia sa fiziologica nu este inca bine cunoscuta.
Astazi se cunoaste ca vitamina C este un nutrient esenţial vieţii, implicat în producţia de
glucocorticosteroizi şi de anumiţi neurotransmiţători (substanţe care permit transmisia influxului
nervos), în metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic şi al anumitor aminoacizi, în
neutralizarea radicalilor liberi şi a nitrozaminelor, în reacţii imunologice, care facilitează absorbţia
fierului la nivelul tubului digestiv.
Ca participant la hidroxilare, vitamina C este necesară la producerea de colagen în ţesutul
conjunctiv. Aceste fibre sunt omniprezente în întreg organismul, asigurându-i acestuia o structură
stabilă, dar flexibilă. Unele ţesuturi au un procentaj mai ridicat de colagen în conţinut, în special
pielea, membranele mucoase, dinţii şi oasele.
Vitamina C este necesară la sinteza dopaminei, noradrenalinei şi adrenalinei în sistemul
nervos sau în glandele suprarenale.
11
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
Vitamina C este de asemenea necesară la sintetizarea carnitinei, care este importantă în
transferul energiei la mitocondriile celulelor.
Este un puternic antioxidant.
Ţesuturile biologice cu cel mai mare procentaj de vitamina C conţinută — peste 100 de ori
faţă de nivelul din plasma sangvină — sunt glandele suprarenale, glanda pituitară, timusul, corpus
luteum şi retina.
Creierul, splina, plămânul, testiculul, nodul limfatic, ficatul, tiroida, mucoasa intestinului
subţire, leucocita, pancreasul, rinichiul şi glandele salivare au o concentraţie de vitamina C de la 10
până la 50 de ori mai mare decât în plasmă.
Nici un organ nu face rezerve de ascorbat ca funcţie principală a sa, aşa că organismul rămâne
foarte repede fără această substanţă dacă nu există un aport continuu care să fie absorbit prin
sistemul digestiv. Eventual, se poate ajunge până la deces în cazul în care deficienţa este neglijată.
Carenţa în vitamina C, rară în ţările în curs de dezvoltare şi excepţională în ţările
industrializate. Este responsabilă de apariţia scorbutului, o formă de avitaminoză. Cauzată de un
aport alimentar insuficient, unei malabsorbţii digestive, unei creşteri a necesităţilor sau unei eliminări
excesive, carenţa apare de cele mai multe ori la subiecţii vârstnici, alcoolici, suferind de malabsorbţie
cronică sau supuşi unei hrăniri prin perfuzii nesuplimentate în vitamina C. Ea se traduce prin oboseală
şi anemie, dureri osteoarticulare, edeme, gingivită şi pierderea dinţilor, hemoragii, imunitate scăzută.
Era o afecţiune foarte des întâlnită la marinarii care plecau în voiaje lungi sau pe perioada iernii, din
cauză că fructele şi legumele nu puteau fi păstrate proaspete pentru foarte mult timp.
Stările de subcarenţă (stadiul care precede carenţa) ar fi mult mai numeroase, iar actualmente
se pune întrebarea referitoare la eventualele relaţii între un defect de aport în vitamina C şi diverse
boli (cancer, boli cardiovasculare, cataractă etc.).
Ingerarea excesivă de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasă) poate antrena agitaţie
şi insomnii, dar ea nu este periculoasă, excesul fiind eliminat prin urină şi fecale. Pentru doze egale
sau mai mici de 1000 miligrame pe zi, nu există nici un fel de contraindicaţii. Doze mai mari nu
trebuie administrate în caz de hemocromatoză (boala consecutivă acumulării de fier în ţesuturile
organismului), de litiază renală oxalică, de deficit în gluco-6-fosfat dehidrogenază sau de insuficienţă
renală
Efectele negative cunoscute pot fi urmatoarele:
- Vitamina C este recunoscută ca fiind una dintre cele mai puţin toxice substanţe din medicină;
primă grijă o reprezintă persoanele cu tulburări de metabolism al fierului, incluzând
hematocromatoza. Vitamina C creşte absorbţia de fier. Dacă bolnavii de hiperabsorbţie de fier
ingeră doze de vitamina C de ordinul gramelor, aceasta poate înrăutăţi tulburarea lor, din cauza
absorbţiei mărite.
- Vitamina C cauzează diaree dacă este ingerată în cantităţi mai mari decât limita, care depinde de
la individ la individ. Cathcart a numit această limită Limita de Toleranţă Bowel şi a observat că
este mai mare la persoanele care sunt suferinzi decât la cele sănătoase. Variază de la 5 grame pe
zi la persoanele sănătoase până la 300 grame pe zi la cei care suferă de boli grave, precum SIDA şi
cancer. Diareea încetează imediat ce doza este redusă, fără a provoca vreun alt efect negativ.
- Niveluri insuficiente de enzima Glucoză-6-fosfat dehidrogenază enzyme (G6PD), o tulburare
genetică, poate predispune unii indivizi la anemie hemolitică după ingerarea unor substanţe
oxidante prezente în alimentaţie sau medicamente. Aceasta include şi doze mari, repetate,
intravenoase sau orale de vitamina C. Există un test pentru descoperirea deficienţei de G6PD. O
doză mare de vitamina E a fost propusă drept factor potenţial protectiv.

Vitaminele liposolubile

12
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
Toate cele 4 vitamine liposolubile A,D,E,K sunt compusi izoprenoizi. Desi aceste vitamine au
fost intens studiate si larg folosite in nutritia oamenilor, ele sunt mult mai putin cunoscute decat
vitaminele hidrosolubile. Nu s-a gasit, deocamdata, nici o functie specifica de coenzima pentru nici
una din vitaminele liposolubile.

Vitamina A

Vitamina A exista in mod obisnuit in doua forme: vit A – retinol – forma cea mai frecventa in
tesuturile mamiferelor si in pestii marini si vit A2 sau retinolul2, frecventa in pestii de apa dulce.
Ambele forme sunt compusi izoprenoizi care contin un ciclu cu 6 atomi de C si o catena laterala cu 11
atomi de C. Activitatea de vit A este indeplinita in mamifere nu numai de catre retinoli, dar si de alti
carotenoizi foarte raspanditi in plante, indeosebi alfa-, beta- si gama-caroteni. Carotenii insisi nu au
activitate vitaminica, dar ei sunt convertiti la vit A prin reactii enzimatice care au loc in intestin si ficat.
Beta-carotenul este scindat la mijloc pentru a da 2 molecule de retinol. Retinolul se afla in tesuturi si
este transportat in sange sub forma de esteri cu ac grasi cu lant lung.
Carenta in vit A a fost caracterizata pentru prima data la sobolan, dar ea afecteaza, cu
aproximativ aceleasi simptome, si alte animale, inclusiv omul. Tinerele animale cu carenta in vitamina
A nu mai cresc, oasele si sistemul nervos nu se mai dezvolta corespunzator, pielea se usuca si se
ingroasa, rinichii si diferitele glande degenereaza si masculii si femelele devin sterili. Toate tesuturile
sunt afectate de carenta in vitamina A, dar cel mai puternic se resimt ochii. Un simptom timpuriu al
carentei in vitamina A la sugari si copii mici este asa-numita xeroftalmie, care este cauza obisnuita a
orbirii din anumite zone tropicale, unde alimentatia este necorespunzatoare. La adulti, un semn
timpuriu al carentei in vit A este slabirea vederii la intuneric, o scadere a adaptabilitatii la intuneric,
care este folosita ca test de diagnostic. Animalele tinere sunt mai susceptibile la carenta in vit A decat
cele adulte, deoarece ficatul poate depozita vitamina A suficienta pentru luni sau chiar ani de zile.
Necesarul de vit A a omului, mai putin de un miligram/zi, este asigurat, in general, de catre
vegetalele verzi si galbene: spanac, salata, batatele, morcovii, bogate in caroteni.
Abuzul de vit A provoaca fenomene toxice si determina la copii o foarte mare fragilitate si
fracturi ale oaselor, precum si o dezvoltare anormala a fatului.
Dintre numeroasele functii biologice ale vitaminei A, bine cunoscut este rolul sau in ciclul
vizual al vertebratelor, si anume secventa desfasurarii evenimentelor moleculare in:
1. Absorbtia energiei luminoase de catre pigmentul celulelor fotoreceptoare din retina, cu
formarea unui produs fotochimic specific
2. Initierea unui impuls nervos de catre acest fotoprodus
3. Regenerarea formei fotosensibile a pigmentului vizual.
Retina umana, ca si cea a altor animale, contine 2 tipuri de celule fotoreceptoare
fotosensibile. Celulele in forma de bastonas sesizeaza intensitatile luminoase mici, dar nici o culoare;
ele sunt celulele care participa la vederea la intuneric si a caror activitate este afectata de carenta in
vit A. Celulele in forma de con, care sesizeaza culorile, sunt adaptate pentru intensitati luminoase
mari.
Celulele cu bastonas din retina contin multe vezicule discoide asezate compact, paralel cu
suprafata fotoreceptoare a retinei. Aproape jumatate din proteina din membrana acestor vezicule
este reprezentata de proteina conjugata fotoabsorbanta rodopsina (purpura vizuala).
Punctul crucial al ciclului vizual este mecanismul prin care decolorarea rodopsinei initiaza
impulsul nervos in retina, astfel incat lumina ajunge sa fie perceputa de creier. Cercetari recente arata
ca absorbtia luminii de catre veziculele discoide provoaca, pe langa o serie de reactii biochimice si o
modificare a conformatiei moleculei de rodopsina. Aceasta modificare conformationala afecteaza
permeabilitatea membranei veziculelor, mai exact diferenta de potential a acesteia, astfel incat ionii
de calciu ies din vezicule, declansand impulsul nervos. Ca2+ este un mesager sau mediator care
13
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
cupleaza activitatea sistemului receptor cu cel excitant, asa cum cupleaza sistemul contractil al
muschiului cu impulsul nervos excitant.
Se pare ca, in general, vit A este implicata in transportul Ca2+ prin anumite membrane, analog
cu mecanismul din celulele cu bastonas; un asemenea rol ar explica efectele carentei si abuzul de vit
A asupra tesutului osos si conjunctiv.
Multe dintre funcţiile non-vizuale ale vitaminei A sunt mediate de acidul retinoic, care
regulează înfăţişarea genelor prin activarea receptorilor acidului retinoic intracelulari. Funcţiile non-
vizuale ale vitaminei A sunt esenţiale în funcţiile imunologice, reproductive şi dezvoltării embrionare
a vertebratelor, cum este arătat de creşterea insuficientă, susceptibilitatea la infecţii şi defectele
congenitale observate la populaţiile care primesc cantităţi mai mici decât optim de vitamina A din
dietă.
Retinolul poate fi folosit şi ca tratament pentru acnee în creme. O formă a acidului retinoic,
toţi-trans acid retinoic (ATRA), este utilizată în prezent drept chemoterapie pentru leucemie
promielocitică acută, un subtip de leucemie mielogenoasă acută. Aceasta se întâmplă deoarece
aceste celule transformate ale acestui subtip răspund de cele mai multe ori la receptorul acidului
retinoic (RAR). Măreşte acuitatea vizuală pe timp de noapte, îmbunătăţeşte vederea şi ajută în
tratamentul multor boli de vedere prin faptul că permite formarea purpurei ochiului. Măreşte
rezistenţa la infecţiile respiratorii. Ajută la funcţionarea normală a sistemului imunitar. Scurtează
durata de boală. Menţine sănătatea straturilor superficiale ale ţesuturilor şi organelor interne.
Contribuie la înlăturarea petelor pigmentare determinate de vârstă. Menţine procesul de creştere şi
consolidare a oaselor şi starea de sănătate a pielii, părului, dinţilor şi gingiilor. Ajută în tratamentul
acneii, al ridurilor superficiale şi în afecţiuni ca impetigo, furunculoză, în arsuri şi ulcere deschise —
atunci când este folosită în uz extern. Este adjuvant în tratamentul emfizemului şi al
hipertiroidismului.
Vitamina A este esenţială pentru funcţionarea corectă a celulelor epiteliale. În deficienţa de
vitamina A, celulele secretoare de mucus sunt înlocuite de celule care produc keratină, ceea ce
conduce la xeroză.
Vitamina A este esenţială pentru păstrarea intactă a ţesutului epitelial ca o barieră fizică
împotriva infecţiilor; este implicată şi în menţinerea limfocitelor şi celulelor T sănătoase.
Vitamina A poate fi necesară la hematopoeza normală; deficienţa cauzează anormalităţi în
metabolismul fierului.
Vitamina A afectează producerea hormonului uman de creştere.

Vitamina D

Se stie de multa vreme ca rahitismul, o boala a oaselor in crestere, care provoaca arcuirea
picioarelor si piept de porumbel, este frecvent in zonele cu ierni lungi, unde copii sunt expusi putin la
soare, si ca uleiurile din ficat de peste pot preveni simptomele de rahitism. Pornind de la aceste date,
s-a ajuns la izolarea si identificarea catorva substante cu activitate reala sau potentiala de vit D. Cele
mai importante sunt vit D2 – ergocalciferol si vit D3 – colecalciferol, forma existenta in mod normal la
mamifere. Acesti compusi pot fi considerati steroizi cu ciclul B desfacut. Iradierea cu UV a unor
alimente duce la formarea unor substante cu activitate vitaminica D; cercetarea precursorilor vit D a
aratat ca 7-DH-colesterolul prezent in mod normal in tesutul animalelor, se transforma, prin iradiere
in colecalciferol. In mod asemanator, ergosterolul, un sterol din drojdie, se transforma prin iradiere in
ergocalciferol. Aceasta a dus la concluzia ca precursorul natural al colecalciferolului la om este 7-DH-
colesterolul prezent in piele; transformarea lui in vit D3 activa necesita iradierea pielii cu lumina
solara. Aceasta este calea obisnuita prin care oamenii obtin vit D. Majoritatea alimentelor naturale
contin putina vit D sau deloc; vit D preformata provine din uleiurile de ficat de peste sau din surse
naturale iradiate. Preparatele comerciale de vit D se obtin din iradierea cu UV a ergosterolului din
14
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
drojdie. Un adult are nevoie de cca 20 microg de vit D/zi. Vit D poate fi depozitata in cantitati
suficiente in ficat, astfel incat se poate administra o doza la cateva saptamani.
Abuzul de vit D provoaca, dupa cum am vazut si la vit A, fragilizarea oaselor si fracturi
multiple, ceea ce sugereaza ca cele 2 vitamine au un rol in transportul si depunerea biologica a Ca.
Colecalciferolul sanguin este transformat in ficat in 25-OH-colecalciferol. 25-OH-colecalciferol
are o activitate biologica mai mare ca precursorul sau, fiind forma cea mai frecventa de vit D din
animale. 25-OH-colecalciferol este trasnformat la nivelul rinichiului in 1,25-DH-colecalciferol, acesta
fiind, la randul sau, mult mai activ biologic decat precursorul sau si actioneaza direct asupra organelor
si tesuturilor tinta – intestin subtire, oase. De fapt, 1,25-DH-colecalciferol actioneaza ca un hormon
asupra tesuturilor tinta.
De asemenea, vit D are un rol deosebit in mentinerea unei bune aparari imune.

Vitamina E

Vitamina E a fost identificata pentru prima data in uleiurile vegetale ca factor care restabileste
fertilitatea la sobolanii hraniti exclusiv cu lapte de vaca. Ea a fost izolata din germenii de grau si a fost
numita tocoferol (tokos – greaca – nasterea unui copil). In plante s-au identificat cativa tocoferoli cu
activitate vitaminica E; cel mai abundent si activ este alfa-tocoferolul.
Nu se cunoaste functia biologica a vit E. Un motiv este acela ca lipsa vit E provoaca, pe langa
sterilitate, multe alte simptome la sobolanii masculi si femele, cum ar fi degenerarea rinichilor,
pigmentarea bruna a lipidelor de rezerva, necroza hepatica, distrofia muschilor scheletici, indeosebi
la animalele ierbivore cum este cobaiul.
Tocoferolii au activitate antioxidanta, prevenind autooxidarea ac grasi foarte nesaturati cand
acestia sunt expusi la oxigen molecular. Aceasta autooxidare duce la polimerizarea ac grasi
nesaturati, proces similar celui care are loc la “uscarea” uleiului de in cu formarea unui polimer dur,
insolubil. Una din functiile tocoferolului ar putea fi protejarea ac grasi nesaturati din lipidele
membranelor biologice impotriva actiunii oxigenului molecular. In mod normal in tesuturi nu gasim
produsi de autooxidare ai grasimilor nesaturate, dar ei au fost detectati in depozitele de grasime, in
ficat si in alte organe, in cazurile de carenta in tocoferol.
Coenzima Q10 si unii derivati ai sai au, de asemenea, o actiune tip tocoferol.
Mai nou, biochimistii au stabilit ca tocoferolul are următoarele roluri:
- intervine în metabolismul grasimilor, al calciului şi al fosforului, ca şi în sinteza proteinelor;
- limitează producerea de colesterol;
- controlează eliminarea apei din organism;
- previne îmbătrânirea celulelor;
- întăreşte şi protejează inima şi arterele împotriva instalării aterosclerozei;
- fortifică musculatura şi ţesutul conjunctiv, ca şi funcţia sexuală şi capacităţile mintale;
- acţionează pozitiv asupra circulaţiei sanguine periferice şi a regenerării pielii;
- are efect diuretic şi hipotensiv;
- ajută la preîntâmpinarea producerii avorturilor;
- scade riscul instalării ischemiilor cardiace;
- atenuează ritmul procesului de îmbătrânire;
- este eficient in diabetul zaharat, arsuri şi răni greu vindecabile, atrofie testiculară, ovariană şi
uterină, impotenţă, sterilitate feminină şi masculină;
- ameliorează ritmul de dezvoltare a organelor genitale la pubertate;
- intervine în caz de menstruaţii dureroase, tulburări de menopauză, tulburări de creştere la
copii, în miocardite, angina pectorala şi insuficienţă cardiacă, ateroscleroza (cu excepţia
hipotensivilor), putând atenua chiar şi simptomele afectiunilor deja instalate ;

15
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
- are rol benefic in tratarea eczemelor, acneei, psoriazisului, miopiei evolutive, a opacifierii
cristalinului şi cataractei, ca şi in boala Parkinson etc.
- asigura protecţia vaselor sanguine, globulelor roşii, a plămânilor şi a ficatului, în hepatita
cronică şi în cea epidemica
- măreşte puterea de apărare a organismului faţă de infecţii, fiind şi anticancerigen
- are un rol important în protejarea vitaminei A, a carotenilor şi a uleiurilor vegetale
- înlesneşte depozitarea glicogenului în ficat şi în muşchi, inclusiv in muşchiul cardiac
Uleiurile vegetale bogate in acizi grasi nesaturati sunt: soia, porumb, floareasoarelui, fructele
oleaginoase - arahide, seminte de floarea-soarelui etc., germenii de cereale, legumele verzi, spanacul,
in special, si rosiile reprezinta principalele surse alimentare de vitamina E. In cantitate foarte mica se
gaseste in carne.
Supradozare - Nu are efecte toxice. Este recomandata cu prudenta la persoanele predispuse
la hemoragii care nu trebuie sa consume vitamina E in doze foarte mari, caci aceasta poate duce la
agravarea bolii. Pacientii care urmeaza un tratament cu vitamina K, trebuie sa consulte medicul
inainte de a lua vitamina E suplimentar.

Vitamina K

Denumirea vitaminei K vine de la Koagulation din limba daneza, ea fiind un factor de nutritie
necesar pentru asigurarea unui timp normal de coagulare a sangelui.
Se cunosc cel putin 2 forme de vit K – K1 - fitochinona si K2 – menachinona; se pare ca forma
activa este vitamina K2. Exista si K3 denumit menadion, vitamina sintetica.
Carenta de vit K este greu de provocat la animalele de laborator (la fel ca si la oameni)
deoarece este produsa in cantitati suficiente si de catre flora intestinala.
Vitamina K este indispensabila functionarii normale a coagularii, fiind implicata in sinteza
factorilor de coagulare II, VII, IX, X, proteinei Z (amplifica actiunea trombinei), proteinelor S si C
(anticoagulante), este implicata in procesul de mineralizare osoasa (reactiile de mineralizare in care
substanta secretata de celulele osoase este implicata, osteocalcina, necesita la un moment dat
prezenta vitaminei K) si se presupune ca ar fi implicata si in procesul de crestere celulara, prezenta sa
fiind necesara sintezei unei proteine implicate in acest proces (Gas6). In absenta vitaminei K, toate
proteinele implicate in procesele mai sus-mentionate nu pot deveni active din punct de vedere
biologic.
Dicumarolul – analog al vit K, determina simptome asemanatoare cu carenta de vit K, blocand
actiunea acesteia.
Deoarece vit K este sintetizata de multe microorganisme si de majoritatea plantelor si se afla
in tesuturile tuturor organismelor, s-a presupus ca are si alte roluri, unul din ele fiind cel de
transportor de electroni.
Vitamina K se dizolva in grasimi, e foarte sensibila la lumina, rezistenta la caldura si sensibila la
oxidanti. De asemenea, ea este usor distrusa si prin congelarea alimentelor inainte de a fi date in
consum, precum si prin rancezirea grasimilor care intra in alcatuirea alimentelor respective. Dintre
dusmanii vitaminei K, mai fac parte si urmatorii: radiatiile si razele X, aerul poluat, aspirina si alte
produse de sinteza (anticoagulante, cloramfenicol, cholestyramin, kanamicina, toate tipurile de
penicilina, propantelina, biseptol, neoxazol, tetraciclina etc.).
Vitamina K1 se gaseste in urmatoarele alimente de origine vegetala: cartofi, fructe de catina
alba, conopida (2-6 mg/100 g), fragi, grau nedecorticat, lucerna, macese, mazare verde, morcovi,
ovaz, porumb, rosii, salata verde, spanac, ulei de soia, urzici, varza alba (3-4 mg/100 g) etc.
Vitamina K2 se gaseste in urmatoarele alimente de origine animala: carne de vita si de porc,
splina, untura de peste, lapte si produse lactate (iaurt), galbenus de ou si, indeosebi, ficat de porc.

16
Dr. Sorin Gheorghe Bolog – BIOCHIMIE – curs VI
Carenta de vitamina K mareste timpul de coagulare a sangelui, care, in mod normal, este de 4-
8 minute. Hipovitaminoza K se manifesta si prin aparitia de hematoame (hemoragii ale pielii), scurgeri
de sange din nas (epistaxis), colite si diaree etc. Aceasta insuficienta vitaminica provoaca neajunsuri
atat la nou-nascuti (hemoragie cerebrala), cat si la adulti.
Doza zilnica recomandata este de 1 – 2 mg/zi.

Tema optionala – rezumatul cursului.

17