PRELEGERILE IX & X

GRAMATICA FUNCŢIONALĂ – MODEL AL LIMBII

Să ne amintim !

În ipostaza de mod de prezentare a organizării limbii (model al

limbajului), gramatica funcţională este un model în sensul strict al
termenului, ca şi gramatica formală; ea reprezintă un construct alcătuit pe
baza presupoziţiilor privitoare la organizarea şi funcţionarea limbajului
uman.
• Obiectul lingvisticii este, ca şi în tradiţia de cercetare structurală,
numai limba - aspectul constant al limbajului natural, organizarea internă
sistematică, specifică, inerentă a lui.
• Materialul propus pentru investigare, riguros stabilit, este expresia
lingvistică, concepută ca produs concret al sistemului (i.e. al limbii).
• Operaţiile necesare descrierii şi explicării materialului supus
cercetării (i.e. determinarea, delimitarea şi identificarea expresiilor
lingvistice) sunt precizate şi aplicate cu ajutorul unor concepte operaţionale
în parte comune cu celelalte modele, definite însă într-un mod propriu.
• Metoda de cercetare este consecventă cu presupoziţiile referitoare la
organizarea limbii.

La fel ca şi în celelalte gramatici, în modelul funcţional limba este

concepută ca un ansamblu alcătuit din unităţi materiale: monemul 9 ,
cuvântul, grupul, propoziţia şi fraza.
Acest „ansamblu” este structurat pe mai multe nivele în virtutea unor
principii stipulate şi de celelalte gramatici:
- principiul corelaţiei dintre formă şi conţinut (vezi gramatica tradiţională)
şi
- principiul compunerii care implică o anumită dispunere ierarhică (unităţile
complexe sunt alcătuite din unităţi mai simple şi mai mici) (vezi gramatica
tradiţională şi gramatica formală).

9
Monemul este unitatea semnificativă elementară. După cum se ştie, termenul de monem a
fost introdus de André Matinet în încercarea de a dezambiguiza termenul de morfem, căruia
i se acordau diverse accepţii .
64 Prelegerile IX & X
Gramatica funcţională – model al limbii

Totuşi, în modul de concepere a organizării limbii, gramatica

funcţională se distanţează de modelele prezentate anterior prin diferenţe
subtile, care privesc atât natura unităţilor materiale, cât şi modalităţile de
manifestare ale principiilor de structurare.
1. Semnificaţie şi expresie lingvistică

În gramatica funcţională toate unităţile materiale ale limbii sunt

expresii lingvistice, definite ca secvenţe fonice purtătoare de semnificaţie.
Expresiile lingvistice sunt rezultatul unor codificări şi recodificări
succesive pe care le putem reprezenta prin diagrama de mai jos.

categorii referenţiale obiect, eveniment

↓
categorii naturale entitate, Stare de Fapt
↓
categorii lingvistice substantiv, verb
↓
expresii lingvistice [cuvânt], [grup], [propoziţie], [frază]

Modalitatea de concepere a expresiilor lingvistice – ca suport material

al semnificaţiei are cel puţin patru implicaţii majore.

Remarcăm în primul rând, că prin recunoaşterea naturii comune a

tuturor unităţilor materiale ale limbii, gramatica funcţională se apropie de
modelul formal. În acest fel, principiul compunerii acţionează în modelul
funcţional în acelaşi mod ca în modelul formal.

În al doilea rând, observăm că, deşi recunoaşte manifestarea

principiului corelaţiei, gramatica funcţională se deosebeşte de cea
tradiţională prin accepţia acordată conceptelor operaţionale de „formă” şi
„conţinut”. În această privinţă, gramatica funcţională reprezintă mai degrabă
o rafinare a teoriei lui Louis Hjlemslev 1 (1967), care asociază „forma
expresiei” (ceea ce ar corespunde în gramatica funcţională „secvenţei
fonice”) cu „forma conţinutului” (comp. „semnificaţia”).

1
Louis Hjlemslev, Prolegomena to a Theory of Language, Madison, Wisconsin
University Press, 1961.
 Prelegerile IX & X 65
Gramatica funcţională – model al limbii

Să ne amintim !
În accepţia saussuriană termenul de formă este sinonim cu structură şi se
opune substanţei. Substanţa este „realitatea” semantică sau fonică (O „masă
nonstructurată”), pe când forma reprezintă „decupajul specific al acestei
mase amorfe.
L. Hjelmslev reinterpretează opoziţia saussuriană formă vs. substanţă şi
analizează raportul cele două planuri ale limbajului: planul expresiei
(semnificanţii) şi planul conţinutului (semnificaţii). Fiecare plan (atât
expresia, cât şi conţinutul) are o formă şi o substanţă. Ceea ce interesează
în lingvistică este forma conţinutului şi forma expresiei.

substanţă
CONŢINUT
formă

formă
EXPRESIE
substanţă

De consultat :
Constantin Dominte, Introducere în teoria lingvistică,
http://www.unibuc.ro/eBooks/filologie/dominte/index.htm

Quel fut l'apport de Louis Hjelmslev ?

Comme le signe saussurien, le signe hjelmslevien est fond‫ י‬sur le binarisme : il est
une unité constitué par la forme du contenu et la forme de l'expression, unité
etablie par une solidarité appelé fonction sémiotique. Substance du contenu (pensé)
et substance de l'expression (cha‫מ‬ne phonique) dependent exclusivement de la
forme et n'ont pas d'existence independante : la fonction sémiotique institue une
forme dans chacun de ses fonctifs (le contenu et l'expression).
http://www.univ-perp.fr/see/rch/lts/MARTY/s019.htm

În al treilea rând, unităţile materiale ale limbii (expresiile lingvistice)

nu posedă o singură dimensiune, de vreme ce sunt re-codificări ale unor
configuraţii experienţiale multidimensionale. Gramatica funcţională ia în
considerare trei dimensiuni ale expresiei lingvistice:
66 Prelegerile IX & X
Gramatica funcţională – model al limbii

¾ dimensiunea semantică (dată de relaţia dintre expresia lingvistică şi

reprezentarea mentală (entitate sau Stare de Fapt) la care se referă expresia)
¾ dimensiunea sintactică (referitoare la structura expresiei)
¾ dimensiunea pragmatică (care priveşte scopul constituirii expresiei:
transmitere de informaţie, de reacţii, obţinerea unui răspuns, declanşarea
unei acţiuni etc.).

În raport cu aceste dimensiuni, orice expresie lingvistică are un

anumit rol în ansamblul sistematic:
¾ funcţie semantică,
¾ funcţie sintactică
¾ funcţie pragmatică.

Cu alte cuvinte, fiecare fapt de limbă este „funcţional” faţă de întreg

(i.e. sistemul limbii).

Astfel, se conturează şi a patra implicaţie majoră: spre deosebire de

modelul tradiţional care are la bază o concepţie atomistă, gramatica
funcţională, ca şi cea formală, se fundamentează pe o concepţie holistică:
sistemul este compus din elemente, dar legile de compoziţie caracterizează
întregul ansamblu; întregul este mai mult decât suma părţilor sale.
2. Statutul categoriilor gramaticale
În modelul funcţional, descrierea şi explicarea întregului mecanism al
limbii se realizează cu ajutorul conceptelor operaţionale de c a t e g o r i i şi
f u n c ţ i i la fel ca în celelalte modele; aceste concepte operaţionale sunt
însă reevaluate din perspectiva noilor teorii semantice şi a realismului
experienţialist (vezi Prelegerile XI & XII).
În cadrul teoretic al gramaticii funcţional-cognitive categoriile
gramaticale „primare” reprezintă „intermediari” între categoriile
“naturale” (Stări de Fapt şi entităţi) şi unităţile materiale ale limbii
(expresii lingvistice).
Verbul codifică Stări de Fapt, iar substantivul – entităţi. În acelaşi
timp, acestea din urmă, adică Stările de Fapt şi entităţile, sunt, „modele
cognitive idealizate” ale categoriilor referenţiale de eveniment şi,
respectiv, de obiect. Prin natura lor de reprezentări cognitive idealizate,
Stările de Fapt şi entităţile, sunt purtătoare de semnificaţie, altfel spus,
codifică înţelegerea unei configuraţii experienţiale.
Prin urmare, putem spune că între verb şi substantiv există anumite
relaţii de natură semantică, deoarece categoriile gramaticale menţionate
 Prelegerile IX & X 67
Gramatica funcţională – model al limbii

exprimă înţelegerea unui tip de experienţe pe care le codifică ca Stare de

Fapt sau ca entitate în funcţie de intenţia de comunicare.
De exemplu, experienţele care ţin de domeniul emoţional (să spunem,
starea de plictiseală sau de bucurie) sunt organizate în ansambluri structurate
care alcătuiesc baza pentru o primă codificare a lor ca Stări de Fapt de
natură psihică sau entităţi de natură psihică. La nivelul categoriilor
gramaticale se produce o a doua codificare: exprimarea stărilor psihice
respective ca verbe sau ca substantive. La nivelul material al limbii,
acestea sunt specificate prin e x p r e s i i l i n g v i s t i c e , a plictisi, a se
bucura sau, respectiv, plictiseală sau bucurie.

Este important de subliniat că, deşi recunoaşte aceleaşi categorii ca şi

modelele anterioare, şi anume, verb, nume, adjectiv etc. (vezi gramatica
tradiţională şi gramatica formală), grup verbal, grup nominal, grup
adjectival etc. (vezi gramatica formală), modelul funcţional propune o altă
modalitate de delimitare şi definire a lor.
Definirea categoriilor se realizează pe baza unei c o r e l a ţ i i î n t r e
criterii externe şi criterii interne.

N . B . În demersul de definire sunt utilizate şi alte teorii şi concepte

operaţionale preluate din modelul formal: criteriul tipologic folosit în
teoria universaliilor lingvistice corelat cu teoria ierarhiilor şi teoria
marcării, aceasta din urmă extinsă şi combinată cu ipotezele asupra
structurii categoriilor propuse de teoria prototipului (vezi Lakoff, op.
cit.).
Pe de altă parte, poziţiile sintactice (i.e. Subiect, Predicat, Obiect etc.),
delimitate la fel ca în modelul formal reprezintă în acest tip de gramatică
doar o subcategorie de funcţii cu un statut cu totul specific, alături de
funcţiile semantice şi de cele pragmatice.
68 Prelegerile IX & X
Gramatica funcţională – model al limbii

3. Caracteristici generale ale gramaticii funcţionale

Aşa cum am arătat, deşi nu este perfect unitară, gramatica funcţională
în actualul ei stadiu de dezvoltare prezintă anumite caracteristici care îi
conferă o identitate proprie.

9 Gramatica funcţională adoptă teoria probabilistică în ce priveşte

modul de structurare a categoriilor. (vezi Prelegerile XI & XII)

Această caracteristică se manifestă atât în stabilirea obiectului

lingvisticii, cât şi în modul de definire a conceptelor operaţionale.

(a) În gramatica funcţională limba este privită ca un sistem inductiv,

deschis şi incomplet.
(b) Categoriile referenţiale, naturale, lingvistice (i.e. „gramaticale”),
precum şi cele „de sens” sunt structuri „vagi” (fără graniţe fixe), şi relative,
şi posedă o organizare internă în care instanţele se dispun într-o anumită
ordine faţă de un “nucleu” şi el “mişcător”, i.e. prototipul. (vezi Prelegerile
XI & XII).

9 Modelul funcţional cognitiv are la bază teoria realismului

experienţialist. (vezi Prelegerile XI & XII)

Astfel, gramatica funcţional – cognitivă se deosebeşte fundamental de

celelalte două gramatici, atât în ce priveşte accepţia asupra limbii, cât şi
asupra modului de prezentare a mecanismului limbajului natural.

9 Gramatica funcţională nu este nici “noţională” ca cea

tradiţională, dar nici “formală” ca cea structurală, ci semantică – în
înţelesul acordat acestui termen în ştiinţele cognitive.

(a) Folosind distincţia competenţă vs. performanţă în preliminariile

metodologice, lingvistica funcţională dă seamă de uzul limbajului natural,
de comportamentul comunicaţional şi de determinarea interacţiunii umane.
(b) În acelaşi timp, l i m b a este un sistem de producere şi codificare a
semnificaţiei.
Pentru explicarea şi descrierea acestui sistem, modelul funcţional
integrează semantica cognitivă: proprietăţile formale ale limbii sunt
considerate reflexul realităţii mentale, iar structura limbii este explicată prin
capacităţile cognitive şi prin procesele mentale. În acest sens se poate spune
 Prelegerile IX & X 69
Gramatica funcţională – model al limbii

că gramatica funcţională adoptă în întregime mentalismul. (comp. cu

Prelegerile III & IV).

9 Mentalismul conferă gramaticii funcţional – cognitive şi caracterul

universal, invocat din considerente diferite şi de modelul tradiţional.

9 O altă caracteristică care decurge din mentalismul pronunţat al

gramaticii funcţionale şi o apropie modelul formal este concepţia holistică,
manifestată atât în modul de prezentare a mecanismului limbii, cât şi în tipul
de demers metodologic.

9 Modelul funcţional acceptă distincţia sincronie vs. diacronie, dar nu

este descriptivă în înţelesul acordat acestui termen în gramatica formală.
(comp. cu Prelegerile III & IV, secţiunea 2.)
În cadrul teoretic specific gramaticii funcţionale, s i s t e m u l
l i m b a j u l u i n a t u r a l ( cu alte cuvinte, l i m b a ) , asemeni structurii
sociale şi comportamentului general, este o diversitate în
unitate şi poate fi înţeles în evoluţia sa.
Universaliile lingvistice sunt determinate pe baze sincronice, dar se
apelează şi la informaţii din diacronie. Se consideră că în constituirea
sistemului, factorii lingvistici, funcţionali şi pragmatici joacă un rol foarte
important. Aşadar, funcţia de comunicare, contextul socio-cultural
pragmatic şi capacităţile cognitive generale sunt considerate răspunzătoare
atât de procesul de achiziţie a limbajului, cât şi de constituirea sistemului
limbii şi de explicarea fenomenelor lingvistice singulare (excepţiile de la
regulă).

9 Între diferitele componente ale organizării lingvistice aşa cum sunt

ele înţelese şi definite din perspectiva semioticii (adică, pragmatica,
semantica, şi sintaxa) există relaţii care nu pot fi ignorate: pragmatica este
considerată cadrul atotcuprinzător în care trebuie studiate semantica şi
sintaxa; semantica este privită ca instrument al pragmaticii ; sintaxa este
considerată instrument al semanticii.
70 Prelegerile IX & X
Gramatica funcţională – model al limbii

BIBLIOGRAFIE

COŞERIU, Eugenio, Principes de syntaxe fonctionnelle, Travaux de Linguistique

et de Philologie, XXVII, 1989.
DIK, Simon C., Functional Grammar, Dordrecht : Floris, 1978.
DIK, Simon C., Some Principles of Functional Grammar, in Rene Dirven,
Gunter Radden (eds.), 1987: 37-53.
DIK, Simon C., The Theory of Functional Grammar. Part I: The Structure of
the Clause, Floris Publications, Dordreht, - Holland / Providence RI –USA,
1989.
GIVON, Talmy, Syntax. A Functional - Typological Introduction, I, Amsterdam
- Philadelphia, John Benjamins Publishing Company, 1984.
GIVON, Talmy, Syntax. A Functional - Typological Introduction, II, Amsterdam
- Philadelphia, John Benjamins Publishing Company, 1990.
HALLIDAY, M A K, An Introduction to Functional Grammar, Edward Arnold
(Publishers) Ltd., USA, 1985.
HALLIDAY, M A K, Explorations in the functions of language, London, Edward
Arnold, 1973.
HALLIDAY, M A K, Language structure and language function, in Lyons, John,
(ed.), 1972, New Horizons in Linguistics, Middlessex, England.
HYMES, Dell, On communicative competence in J.B. Pride and J. Holmes (eds.).
Sociolinguistics: 269 - 293, Harmondsworth, Penguin, 1972.
LAKOFF, George, Women, Fire and Dangerous Things, Chicago, University of
Chicago Press, 1987.
SAPIR, Edward, Language; an introduction to the study of speech, New York,
Harcourt, Brace, 1921.
SEARLE, John, Speech acts: An essay in the philosophy of language, Cambridge,
Cambridge University Press, 1969.