Rolul şi clasificarea investiţiilor

Investiţiile sunt totalitatea de cheltuieli care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital

şi obţinerea unui profit. În raport cu modul de folosire a bunurilor de capital investiţiile se
împart în:
 investiţii de înlocuire destinate înlocuirii bunurilor de capital scoase din funcţie ca
urmare a uzurii lor fizice avînd ca sursă de finanţare amortizarea;
 investiţii pentru dezvoltare sau nete sunt destinate sporirii volumului capitalului,
adică formării capitalului a cărui sursă de finanţare este venitul.
Suma investiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete formează investiţii brute de capital ce
contribuie la formarea brută a capitalului tehnic. Investiţiile brute se compun din bunuri de
capital şi investiţii în stocuri. Multitudinea formelor şi tipurilor de investiţii efectuate de
întreprindere impune o clasificare a investiţiilor:
Din punct de vedere a proprietarului:
 private
 publice
Din punct de vedere a apartinenţei regionale:
 interne, care se efectuează în cadrul graniţelor naţionale a unei ţări
 externe, care se efectuează în alte sau de alte ţări
Din punct de vedere al plasării capitalului
 reale, ce caracterizează investirea capitalului în reproducerea mijloacelor fixe şi în
creşterea stocurilor de mărfuri şi materiale
 financiare, care caracterizează investirea capitalului în instrumente financiare
După caracterul participării în procesul investiţional:
 directe, ce presupun participarea investitorului în alegerea obiectului de investire
 indirecte, ce presupun efectuarea investiţiilor de către intermediari
După perioada de investire:
 pe TL
 pe TS
După nivelul riscului investiţional
 fără risc , adică investirea în aşa obiecte unde lipseşte riscul real de pierdere a
capitalului investit sau a venitului aşteptat;
  cu risc minim , caracterizează investirea capitalului în obiecte unde riscul este cel mai
mic faţă de riscul pe piaţa investiţională;
 cu risc mediu , unde nivelul riscului investirii corespunde nivelului riscului mediu de
pe piaţa investiţională;
 cu risc înalt , unde nivelul riscului investirii este mai mare decît nivelul riscului de
investire pe piaţa investiţională;
 speculative , care caracterizează investirea capitalului în cele mai riscante proiecte
sau instrumente de investire în urma cărora se aşteaptă cel mai înalt nivel al venitului
investiţional;
Procedura de alegere a investiţiei presupune evaluarea şi compararea rentabilităţii
proiectelor precum şi greutăţile în obţinerea surselor de finanţare. Sub aspect
financiar investiţiile provoacă mari cheltuieli iniţiale care trebuie să fie urmate de intrări de
fonduri, de fluxuri financiare de recuperare prevăzute a avea loc pentru întreaga perioadă
de viaţă economică.

Selectarea variantei optime de investiţii

Selectarea proiectului de investiţii presupune studierea proiectelor sub aspect comercial,
financiar, tehnic, fiscal şi de personal. În urma studiului efectuat şi evaluării principalelor
caracteristici este posibilă utilizarea criteriilor financiare pentru adoptarea deciziei de
investire. Pot fi selectate 3 criterii financiare de aprobare a variantei optime a investiţiei şi
anume:
 criteriul rentabilităţii
 criteriul lichidităţii
 criteriul riscului
Criteriul rentabilităţii - în economia de piaţă mai importantă este problema selectării celui
mai bun proiect de investiţii utilizîndu-se cît mai favorabil fondurile disponibile. Acest
criteriu este cel mai important pentru adoptarea proiectelor. În acest context rata
rentabilităţii trebuie să fie mai mare decît costurile surselor de finanţare proprii sau
împrumutate.
Valoarea actualizată netă - reprezintă diferenţa dintre valorile actualizate ale fluxurilor de
cheltuieli şi venituri viitoare, atunci valoarea actuareală netă se calculează.

 unde:
I0 - costul iniţial al proiectului de investire
CFi - profituri anuale actualizate prevăzute a se realiza în viitor
VR - valoarea reziduală
r - rata actuareală a dobînzii
n - numărul de ani

Factorul actuareal   cu care se ponderează fiecare venit actual se dă în tabelele

financiare. El este totdeauna mai mic ca 1 şi descreşte treptat pe măsura ce creşte timpul
de exploatare (durata de viaţă economică) a proiectului care aduce venituri. Profitul
actualizat poate fi: pozitiv, negativ, zero.
În cazul în care profitul actualizat este pozitiv atunci rentabilitatea proiectului este mai
mare decît rata actualizată a dobânzii utilizate, adică decît costul capitalului şi-n acest caz
proiectul este acceptabil. În cazul în care profitul actualizat este negativ atunci rata
rentabilităţii proiectului finanţat este mai mică decît costul capitalului şi-n acest caz nu este
acceptabil.
Cînd el este egal cu zero, atunci suma veniturilor actualizate permite recuperarea
capitalurilor investite şi remuneraţia acestuia la nivelul dobînzii ce s-ar fi obţinut dacă
capitalul ar fi fost plasat la o bancă pentru o perioadă de timp = cu o durată de viaţă
economică a proiectului. În acest caz avem de afacere cu limita acceptabilă minimală a
proiectului de investiţii. În cazul în care raportăm fluxurile financiare pozitive şi cele
negative vom obţine indicele de profitabilitate care se calculă:
Ip = VAN / Io
Folosind acest indice investiţia poate fi acceptată cînd valoarea raportului menţionat este
mai mare de 0 şi arată un randament favorabil pe unitatea monetară.
Rata internă de rentabilitate (RIR) - aceată metodă se mai numeşte metoda încercărilor şi
erorilor, deoarece presupune determinarea mai multor indicatori ai VAN pînă se găseşte
unul poziti şi unul negativ, astfel încît să se respecte regula de bază: distanţa maximă între
rmin şi rmax nu trebuie să fie mai mare de 5 puncte procentuale.

 unde:
rmin - rata de actualizare pentru care VAN este pozitiv;
rmax - rata de actualizare pentru care VAN este negativ.
Un alt indicator de reevaluare a rentabilităţii proiectelor investiţionale prin metoda
financiară este:
Valoarea actualizată netă - reprezintă diferenţa dintre valorile actualizate ale fluxurilor de
cheltuieli şi venituri viitoare, atunci valoarea actuareală netă se calculează.
Criteriul lichidităţii
Lichiditatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a transforma în bani activele
de care dispune. Criteriul lichidităţii de selectare a proiectelor de investire urmăreşte ca
investiţia să recupereze cît mai repede posibil, adică investitorul să intre în posesia
capitalului avansat şi a rentabilităţii scontate într-un termen cît mai scurt pentru a-l putea
folosi pentru iniţierea altor proiecte. De regulă, lichiditatea se stabileşte în nr. de ani de
recuperare a capitalului avansat, raportînd valoarea iniţială a proiectului la suma fluxurilor
financiare anuale pozitive sau de intrare generate de exploatarea proiectului. Dacă fluxurile
financiar pozitive anuale sunt inegale, atunci se procedează la însumarea an cu an a
fluxurilor pînă se ajunge la valoarea iniţială sau se apropie foarte mult de ea, fără a o depăşi
şi rezultă nr. de ani întregi de recuperare.
Criteriul riscului . Orice investiţie comportă un risc pentru investitor. Cu cît riscul este mai
mare, cu atât creşte pretenţia remuneraţiei capitalului investit. De obicei riscul de investire
poate fi: - economic - financiar
Riscul economic este riscul de nerealizare la scadenţele prevăzute fluxurile pozitive
aşteptate. Investiţia nu generează încasările scontate, iar debitorii nu rambursează către
creanţieri sau rambursează mai tîrziu şi-n cuantumul mai redus. Ca metodă de protecţie
asupra acestui risc s-ar putea lua în considerare aplicarea unei cote de risc care să majoreze
rentabilitatea aşteptată.
Riscul financiar se poate defini ca fiind indisolubil legat de lichiditatea investiţiei, adică de
capacitatea de a transforma în bani activele într-un termen cît mai scurt şi fără pierderi din
valoarea capitalului investit. Riscul financiar se poate prezenta în costuri de oportunitate în
măsura în care orice investitor se poate afla în faţa unei eventualităţi în care valoarea
investiţiei să scadă ca urmare a ivirii altoroportunităţi sau în valoarea de piaţă cînd gradul
de risc care este ridicat cu cît piaţa secundară este mai slabă.
Riscul financiar este strîns legat de durata de viaţă a proiectului de investire, în sensul că
aducătorul de fonduri îşi imobilizează capital pentru o perioadă de timp determinată. În
cazul creditorilor, dacă rata dobînzii nu este indexată, riscul financiar este cu atît mai mare
cu cît scadenţele sunt mai îndepărtate, deoarece în acest interval ea îşi pierde anumite
oportunităţi. Cu cît durata investiţiei este mai lungă, cu atît mai sensibile sunt fluxurile
pozitive viitoare.
Sursele de finanţare a investiţiilor
Asigurarea la timp a resurselor pentru acoperirea financiară a investiţiei este o necesitate
de prim ordin şi un obiectiv al finanţelor întreprinderii. Investitorii nu trebuie să dispună
neapărat încă la început de întreaga sumă ce urmează să acopere cheltuielile investiţiei,
dimpotrivă este oportun ca resursele financiare să se formeze paralel şi corelat cu procesul
efectuării cheltuielilor. Aceasta reprezintă o folosire eficientă a resurselor. Orice întîrziere a
formării resurselor poate conduce la întreruperea realizării investiţiei, la prelungirea
termenului de dare în folosinţă la pierderi efective, concretizate în imobilizări de capital prin
investiţii începute şi neterminate.
Pentru finanţarea investiţiilor la nivelul societăţilor comerciale cu capital de stat şi a regiilor
autonome participă următoarele surse:
fondul de amortizar e - care este menit înlocuirii activelor imobilizate a obiectivelor de
investiţii. Mărimea lui se stabileşte anual prin planul de amortizare şi se utilizează exclusiv
pentru constituirea fondurilor destinate investiţiilor.
profitul - rolul profitului în finanţarea investiţiilor decurge din ponderea lui ridicată în
ansamblul resurselor de finanţare şi din faptul că folosirea profitului acţionează ca o pîrghie
pe linia cointeresării întreprinderilor şi stimulării răspunderilor.
alte surse ce cuprind:
 sumele obţinute din lichidarea activelor imobilizate
 din vînzările active
 din valorificarea unor materiale ce rezultă din pregătirea terenului pentru construcţii,
din săparea fundaţiilor, din lichidarea construcţiilor provizorii de pe şantier.
mobilizarea resurselor interne - reprezintă o sursă pentru finanţarea investiţiei nu se
poate concretiza într-un cont la bancă.
creditele bancare - care pot fi: pe TS, TM, TL
Pentru finanţarea sectorului privat se utilizează următoarele resurse prin 2 căi de finanţare:
 finanţarea prin fonduri proprii:
 autofinanţarea
 creşteri de capital
finanţarea prin angajamente la termen:
 împrumuturi obligatare surselor de finanţare
 împrumuturi de la instituţii specializate
 credite bancare pe TM ş.a
Riscuri investitionale
Pentru un manager financiar riscul este posibilitatea unui sfîrşit nefavorabil sau neatingerea
scopurilor puse în faţă parţial sau total. Uneori proiectul pare a fi foarte efectiv, însă poate
fi atât de riscant încât efectuarea lui duce la un risc bine determinat. Din aceste motive este
necesar de calculat toate criteriile de investiţie optimă. În cazul cînd variantele sunt limitate
şi proiectul este foarte complicat şi voluminos e necesar de efectuat aprecierea riscului pe
trepte.
Aprecierea riscului pe trepte constă în faptul că se apreciază riscul la fiecare treaptă, iar
apoi se calculează cel total. Fiecare proiect de investiţii evidenţiază aşa trepte:
1. de pregătire, ce cuprinde îndeplinirea complexului de lucrări necesare pentru
realizarea proiectului;
2. de montare, ce include montarea clădirilor, instalaţiilor, utilajelor;
3. de funcţionare, cînd este pus în funcţiune utilajul şi se primeşte profit.
Apoi toate aceste rezultate se însumează şi se verifică de 2 ori, la momentul creării
proiectului şi după depistarea lor în limite de risc.