Sunteți pe pagina 1din 5

Chiar ești patriot ?...

Domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare a declarat că „mai presus de tihna


noastră stă datoria sfântă de a apăra ființa și neatârnarea țării noastre”
Iar Călin Georgescu, directorul executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru
Indicele Global al Sustenabilității, de la Viena, spunea în urmă cu câteva luni „sunt un
soldat credincios în slujba neamului meu...”
Înainte de a încerca să înțelegem ce înseamnă spusa celor doi la distanță atât de
mare în timp, hai să vedem ce înseamnă patria, căci de la ea vine termenul de
patriot...
Patria nu e doar țara, doar teritoriul geografic cuprins între granițele trasate
virtual pe suprafața pământului... Patria e mult mai mult ! E țara împreună cu poporul
și cu realizările lui, cu tot ce înseamnă el, viețuire, tradiții, construcții, istorie, viitor !
Pământul pe care ne naștem și trăim ne oferă viață, apă, hrană, aer... întreaga
noastră trăire. Deci nu pământul e la nostru ci noi suntem ai pământului. El dăinuiește
de miliarde de ani și tot de miliarde de ani dăruiește viață. Noi suntem o străfulgerare
de-o clipă în imensitatea acestor miliarde... Ca urmare patria e stăpâna noastră
supremă... Și pentru că ne dă întreaga viață total gratuit și dezinteresat, suntem datori
să fim recunoscători pentru darul vieții cu care ne-a fericit. Datoria noastră supremă,
înainte chiar de propria noastră evoluție, este propășirea patriei noastre...
De aceea ești al patriei tale, care înseamnă al locului în care te-ai născut și ești
membru al poporului acelui loc indiferent de naționalitatea ta... Ești de naționalitate
turc, tătar, maghiar, sas, mongol, țigan... Înainte de orice, dacă te-i născut în România
ești ROMÂN. Iar unii dintre români... care simt că au rădăcini mult mai trainice în
pământul care le-a dat viață, rădăcini care merg adânc prin istoria patriei, se consideră
a fi geto-daci sau traco-geți... adică a fi ai poporului primordial al acestor meleaguri.
Patriot este ca urmare, cel care-și dedică întreaga viață propășirii patriei care i-a
dat și-i susține viața... O compensație neînsemnată față de imensitatea darului
primit !... În sens larg a fi patriot este a-ți iubi și respecta patria prin tot ce întreprinzi
de-a lungul vieții tale clipă de clipă, iar a fi trădător este exact opusul...
A fi patriot este a-ți construi patria pentru ca viitorul ei și al copiilor tăi să fie
unul mai bun, indiferent cine sa află vremelnic la conducerea ei... De aceea un om nu
poate fi decât patriot sau trădător. Nu există cale de mijloc ! Acest pământ aflat la
răscrucea istoriei și imperiilor, mereu bătut de soartă, a fost condus vremelnic fie de
trădători fie de patrioți. Istoria i-a reținut pe ultimii căci ei asemeni marelui Ștefan
Mușat... au pus înaintea bunăstării personale, propășirea patriei lor.
Mai concret la scara vremelnicului nostru prezent :...
Patrioți au fost toți cei care au apărat această țară cu sângele și viața lor de-a
lungul întregii sale istorii. Trădători au fost toți cei care sub arme fiind, indiferent ce
arme, au îndeplinit ordine care încălcau jurământul militar depus precum și toți cei
care au dat asemenea ordine. Patrioți au fost toți cei care au refuzat să îndeplinească

1
Chiar ești patriot ?... Cătălin Dan Cârnaru

asemenea ordine respectându-și prin asta jurământul militar depus și patria căruia i-au
jurat credință.
Patrioți au fost toți cei care au construit patria sub îndrumarea ultimului ei mare
conducător. Trădători au fost cei care l-au omorât pe el și întreaga lui familie.
Trădători au fost toți cei care au mazilit și băgat în pușcărie pe colaboratorii săi,
cum trădători sunt toți cei care îi denigrează faptele, denigrând prin asta realizările
acestui popor. Trădători sunt toți miliarii indiferent de gradul și de arma din care au
făcut parte, care au pus umărul la lovitura de stat prin care acesta a fost înlăturat și
ulterior ucis. Trădători au fost cei care au ordonat omorârea lui. Trădători au fost toți
cei care au îndeplinit acest ordin capturându-l, întemnițându-l, supunându-l unui
simulacru de proces. Trădători au fost cei care apăsând pe trăgaciul armelor l-au ucis
pe el și pe soția lui. Trădători au fost toți cei care i-au prigonit și apoi i-au împins spre
moarte copiii... Căci făcând toate astea nu au trădat doar pe conducătorul de atunci al
patriei lor ci au trădat însăși istoria și realizările poporului care sub conducerea sa,
indiferent cât a fost ea de înțeleaptă sau nu, doar istoria va avea dreptul să hotărască
asta, a ridicat țara asta în doar 25 de ani de la nivelul unui trai de ev mediu, în rândul
tuturor țărilor lumii... Poporul acesta a făcut totul... nu conducătorul lui... Poporul
acesta a făcut să se construiască cele peste trei mii de fabrici și uzine, unele dintre ele
de prestigiu internațional... Poporul acesta a ridicat patru milioane de apartamente în
douăzeci de ani, poporul acesta a ridicat nivelul de trai și implicit a făcut să crească
populația țării de la 18 la 23 de milione în doar 25 de ani. Poporul acesta a făcut ca
între granițele acestei țări învățământul să fie unul de prestigiu internațional și să fie
gratuit, poporul acesta a făcut ca între granițele acestei țări să avem medicină gratuită
la standardele internaționale ale vremii, și tot poporul acesta a făcut ca toți cetățenii
să aibă dreptul la muncă și toate drepturile și demnitățile care decurg din asta, cum tot
poporul acesta a făcut ca sportul acestei țări să devină unul de înalt prestigiu la nivel
global...
Poporul acesta a făcut totul, nu conducătorul !... Conducătorul doar a coordonat
tot acest efort imens... De aceea patrioți au fost toți, atât conducătorul, cât și
sfătuitorii lui precum și toți cei care de la el în jos până la ultimul muncitor și țăran al
țării, au pus umărul la propășirea vieții și a patriei sale...
Trădători au fost toți cei care au distrus și continuă să distrugă toate aceste
mărețe realizări... : prin ordine, prin politici prin nepăsare, prin lăcomie, prin intrigi,
prin trădări conștiente sau inconștiente, prin lingușirea dușmanilor poporului prin tot
ce este îndreptat fie și câtuși de puțin împotriva acestui popor și a intereselor sale
supreme.
Trădători au fost și sunt toți cei care din poziția de legiuitori au emis și continuă
să emită legi, decrete și ordine de guvern sau de miniștri care sunt îndreptate
împotriva interesului suprem al poporului român dar sprijină fie chiar și infim
interesul oricărui străin fie el cetățean particular sau instituție economică
multinațională.

2
Chiar ești patriot ?... Cătălin Dan Cârnaru

Trădători au fost toți cei care indiferent de funcția lor, începând de la nivel de
muncitor și terminând la nivel de ministru și președinte au semnat acte prin care toate
realizările acestui popor au fost spulberate-n vânt și jefuite de străini.
Trădător a fost cel care a declarat că industria patriei e un morman de fier vechi
declanșând și conducând distrugerea industriei acestei țări...
Trădător a fost cel care a declarat că organizarea agriculturii acestei țări e una
învechită și depășită și a declanșat prin asta și ulterior a urmărit desființarea tuturor
obiectivelor economice agricole ale țării.
Trădător a fost cel care a dat ordin ca institutele de cercetare și producție ale țării
să fie desființate...
Trădător a fost cel care a declarat sectorul de exploatare a resurselor geologice și
minere ale țării ca fiind ineficient și l-a închis, pentru ca apoi să-l dea de pomană
străinilor. Trădător a fost cel care a vândut poansonul de marcă al aurului românesc și
odată cu el a înstrăinat toată rezerva de aur și argint a țării...
Trădători sunt cei care au desființat prin semnătură, acord și faptă sistemul
bancar românesc și au instaurat pe teritoriul țării bănci străine. Patrioți sunt toți cei
care refuză să colaboreze cu aceste bănci indiferent de la ce nivel ar face asta.
Trădător a fost cel care din funcția de administrator al tuturor mijloacelor de
transport ale țării, împreună cu subalternii lui, a spart și distrus transportul feroviar al
țării, a vândut pe nimic flota maritimă și fluvială a țării și a desființat întreprinderile
de transport rutier naționale... Trădător a fost cel care din funcția de ministru
împreună cu subalternii lui au distrus sistemul sanitar și stațiunile de tratament
balnear ale țării. Și mai cu seamă trădători au fost toți cei care, din funcțiile de
conducere ale tuturor acestor obiective industriale, agricole, turistice, de sănătate sau
de cercetare, indiferent că au fost la nivel de muncitor sau la nivel de director, au pus
în practică distrugerea lor.
Trădători au fost toți cei care indiferent de funcția lor, au îndeplinit ordine care
aveau ca rezultat tăierea utilajelor și trimiterea lor la fier vechi, toți cei care au
îndeplinit ordinele de a dărâma construcții realizate de părinții și bunicii lor, precum
și toți cei care au îndeplinit ordinele de a-i da afară pe cei care au realizat ceva-n țara
asta, pentru a-i înlocui cu indivizi fără conștiință cărora nu le-a păsat că distrug
realizările celor care au fost înaintea lor.
Trădători au fost toți cei care din funcții de veghetori și îngrijitori ai pădurilor și
parcurilor naționale ale acestei țări au semnat acte și au îndeplinit ordine prin care
acestea au fost desființate, distruse, vândute sau tăiate la ras... Toți cei care au pe
conștiință zecile de mii de ha de păduri puse la pământ și cărate de străini peste
graniță, sunt trădători. Trădători sunt toți acei conducători de mijloace de transport
indiferent de ce tip au fost acestea, care au transportat și continuă să transporte tot ce
s-a tăiat, dărâmat, demontat, furat, vândut sau dat de pomană peste granițele acestei
țări. Patrioți au fost toți cei care indiferent de funcțiile pe care le ocupau s-au opus...
pierzându-și locurile de muncă iar unii dintre ei chiar viața.

3
Chiar ești patriot ?... Cătălin Dan Cârnaru

Trădători ai fost toți cei care atunci când viața-n țara lor a devenit grea, au
preferat să fugă din țară în loc să rămână acasă și să se opună prin munca lor
distrugerilor. Patrioți au fost toți cei care rămași aici s-au opus distrugerii realizând
ceva, orice ! Căci orice realizare oricât de mică ar fi ea, e mai bună decât orice
distrugere.
Trădători au fost toți cei care odată plecați din țara lor au denigrat-o, au criticat
și și-au înjurat poporul de la mii de km distanță, precum și cei care au făcut-o în țară
din funcții de conducere prin viu grai la mitinguri și adunări sau prin presă.
Patrioți sunt toți cei care cu orice ocazie își laudă patria, poporul și realizările lui
trecute, prezente și viitoare. Patrioți au fost toți cei care odată plecați în străinătate, au
pus ban pe ban din sudoarea muncii lor ca să vină aici și să reconstruiască ce au
stricat alții...
Trădători ai fost toți cei care din funcții de decizie la toate nivelurile și-au dat
acordul și semnăturile pentru desființarea sau distrugerea sistemului de învățământ, a
programelor școlare, prin scoaterea din aceste programe a istoriei, și literaturii
naționale, a tradițiilor, artelor și meseriilor acestui popor. Trădători au fost toți cei
care au distrus învățământul tehnico-aplicativ indiferent că au făcut-o prin acord
verbal, prin semnătură sau mai grav prin îndeplinirea ordinelor de a da la fier vechi
utilajele din atelierele și laboratoarele școlilor și liceelor țării.
Patrioți au fot toți cei care s-au opus acestor acțiuni, indiferent în ce fel au
făcut-o !
Trădători sunt toți cei care după ce aceste distrugeri au fost duse la împlinire au
accepta să lucreze în instituții, întreprinderi și agenți economici care nu sunt în
întregime ale poporului român.
Patrioți sunt toți cei care nu au acceptat să lucreze în asemenea instituții precum
și toți cei care nu au acceptat să lucreze pe salarii de mizerie mult sub demnitatea
calificării și competențelor lor. Trădători sunt toți cei care au făcut-o.
Trădători sunt toți cei care acceptă să lucreze pentru firme străine care folosesc
materie primă provenită de pe teritoriul țării dar vând producția finită și plus valoarea
peste granițele țării. Patrioți sunt toți cei care nu acceptă să lucreze sau să colaboreze
cu asemenea firme.
Trădători sunt toți cei care au desființat comerțul autohton și au instaurat
comerțul sălbatic al multinaționalelor pe teritoriul țări. Patrioți sunt toți cei care nu
acceptă să colaboreze cu aceste instituții comerciale, indiferent dacă o fac de pe
poziția de colaboratori sau de pe poziția de simpli clienți.
Trădători sunt toți cei care cumpără produse străine în condițiile în care pe piață
există aceleași produse românești. Patrioți sunt cei care cumpără produse românești
indiferent de prețul lor. Trădători sunt toți samsarii și intermediarii comerciali fie că
sunt din piețe fie colaboratorii supermagazinelor care doar de dragul câștigului înșală
cetățeanul român și colaborează cu străinii. Patrioți sunt toți micii producători, toți
agricultorii, toți zootehniștii români care se zbat să-și vândă singuri produsele, nu

4
Chiar ești patriot ?... Cătălin Dan Cârnaru

prin intermediarii aserviți străinilor. De asemenea patrioți sunt toți cumpărătorii lor.
Trădători sunt toți acei funcționari așa zis de stat, fie ei din sistemul de sănătate,
fiscal, administrativ, comercial care din funcții care ar trebui să fie la dispoziția
cetățeanului român îl nedreptățesc pe acesta și favorizează pe străini și pe slugile lor
iar patrioți sunt toți cei care nu fac asta.
Trădători sunt toți cei care în calitate de organe de ordine – poliție, jandarmerie,
armată, pompieri, îndeplinesc ordinele străinilor ori ale slugilor acestora nedreptățind
cetățenii români în favoarea cetățenilor străini sau a celor din conducerea vândută a
țării. Trădători sunt toți cei care, în calitate de organe juridice ori legislative, în loc să
slujească cetățeanul român îi slujesc pe străini, făcând anchete și procese și dând
hotărâri juridice împotriva cetățenilor români și în favoarea cetățenilor străini ori a
slugilor acestora. Patrioți sunt toți cei care din aceste funcții nu au uitat că sunt
români și nu acceptă să-și nedreptățească compatrioții...
Patrioți sunt toți cei care indiferent din ce funcție și din ce poziție pe scara
socială luptă secundă cu secundă, întreaga lor viață, pentru a asigura un viitor mai
bun între granițele acestei țări, pentru urmașii noștri nu pentru urmașii cotropitorilor
acestei țări.
Lista asta poate continua pe zeci de pagini...
Întorcându-ne la declarația marelui voievod... „ființa și neatârnarea țării noastre”
înseamnă independența și continuitatea istorică a țării și neamului... Din păcate
conform declarației lui Călin Georgescu făcută în același timp cu cea expusă mai sus,
țara noastră a fost distrusă după 1 ianuarie 1990 cum nu a fost distrusă de toate
războaiele purtate de la Ștefan cel Mare și până în prezent...
Cum a fot posibilă o asemenea distrugere ? Printr-un șir imens de trădări
inimaginabil de grave, din care doar o mică parte sunt relevate în paragrafele acestui
articol. Tiparul metodei de determinare a celor care sunt sau nu patrioți e clar și e
simplu : dacă prin toate acțiunile vieții tale ai urmărit îndeplinirea interesului suprem
al propășirii și independenței patriei și poporului tău, în vederea asigurării unui viitor
strălucit tuturor urmașilor poporului tău, nu doar copiilor tăi, ești sigur un patriot.
Dacă nu...
Oricine, acolo unde se află, în țară sau în străinătate, pe funcție de măturător de
stradă sau de ministru, ori președinte de stat, poate să determine singur cât e de
patriot...
Acum dragul meu cititor, fă-ți un examen cinstit de conștiință și spune-mi :
Chiar ești patriot ?...

Cu stimă !
Cătălin Dan Cârnaru
18.03.2017

S-ar putea să vă placă și