Sunteți pe pagina 1din 5

Republica Moldova

PARLAMENTUL

LEGE Nr. LP59/2007


din 15.03.2007

privind statutul şi organizarea activităţii


grefierilor din instanţele judecătoreşti

Publicat : 11.05.2007 în MONITORUL OFICIAL Nr. 64-66 art. 296 Data intrării în vigoare

Versiune în vigoare din 12.01.2018 în baza modificărilor prin


LP272 din 29.11.18 МО462-466 от 12.12.18 art. 776

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.


Capitolul I
STATUTUL ŞI OBLIGAŢIILE GREFIERULUI
Articolul 1. Grefierul
(1) Cauzele în materie civilă şi penală, iar în cazurile prevăzute de lege, şi alte
cauze, se judecă cu asistenţa grefierului.
(2) La înfăptuirea actului de justiţie, munca grefierului constituie un sprijin în
activitatea magistraţilor, competenţa şi îndeplinirea corectă a sarcinilor ce îi revin jucînd un
rol important în buna funcţionare a instanţei judecătoreşti.
Articolul 2. Atribuţiile grefierului
(1) Grefierul asigură, sub conducerea judecătorului sau preşedintelui instanţei
judecătoreşti, suportul administrativ şi organizaţional pentru desfăşurarea eficientă a
procesului de judecată.
(2) Grefierul îndeplineşte şi alte atribuţii procedurale prevăzute de codurile de
procedură civilă, de procedură penală şi cu privire la contravenţiile administrative.
Articolul 3. Statutul juridic al grefierului
(1) Grefierul are statut de funcţionar public. Drepturile şi obligaţiile grefierului
sînt reglementate de prezenta lege, de prevederile Codului muncii al Republicii Moldova şi
de cele ale Legii nr. 158-XVl din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public.
(2) Funcţia de grefier se include în Clasificatorul unic al funcţiilor publice.
Articolul 4. Independenţa grefierului
(1) Funcţia de grefier este o funcţie publică, fiind exercitată, în mod
independent, sub autoritatea judecătorului aflat în exerciţiul funcţiunii.
(2) Nu se admite nici o influenţă asupra îndeplinirii de către grefier a atribuţiilor
sale.
(3) În activitatea sa, grefierul se supune doar legii.
Articolul 5. Profesionalismul, imparţialitateaşi fidelitatea Grefierul are obligaţia
să-şi îndeplinească atribuţiile în mod profesional, imparţial şi cu fidelitate, în condiţiile legii,
şi să se abţină de la orice faptă care ar putea prejudicia interesele persoanelor fizice sau
juridice ori prestigiul justiţiei.
Articolul 6. Obligaţiile grefierului
(1) Grefierul este obligat, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile şi
libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament
juridic nediscriminatoriu tuturor partiei panţilor la procesul judiciar, indiferent de statutul
acestora din urmă.
(2) Grefierul are următoarele obligaţii:
a) să respecte disci plina de muncă;
b) să nu divulge datele şi informaţiile la care are acces în exerciţiul funcţiunii;
c) în şedinţele de judecată să aibă o ţinută vestimentară corespunzătoare;
d) să respecte normele deontologice ale profesiei;
e) să partiei pe, în modul stabilit, la formarea continuă.
Articolul 7. Păstrarea secretului profesional
(1) Grefierul este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea
asupra faptelor şi informaţiilor de care a luat cunoştinţă în exerciţiul funcţiunii. Judecata
poate să-l elibereze de această obligaţie dacă împotriva lui este intentat dosar penal.
(2) Grefierul nu are dreptul să comenteze sau să conteste în mass-media
hotărîrile şi alte decizii pronunţate pe marginea dosarelor de care a luat cunoştinţă în
exerciţiul funcţiunii.
Articolul 8. Declaraţia cu privire la venituri şi proprietate
Grefierul este obligat să prezinte, în condiţiile şi în termenele prevăzute de lege,
declaraţia de avere și interese personale.
Articolul 9. Incompatibilităţi şi restricţii
(1) Funcţia de grefier este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private,
cu excepţia celor didactice şi ştiinţifice, inclusiv din cadrul Institutului Naţional al Justiţiei.
(2) Grefierul nu are dreptul să activeze în instanţele judecătoreşti în care una
din rudele lui directe (părinţii, fraţii, surorile, copiii) sau prin alianţă (soţulfsoţia, părinţii,
fraţii, surorile soţuluifsoţiei) deţine funcţia de judecător.
(3) Funcţiei de grefier i se aplică şi alte restricţii prevăzute de Legii nr. 158-XVl
din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
Articolul 10. Organizarea, supravegherea şi controlul activităţii de grefier
Selectarea candidaţilor la funcţia de grefier, în condiţiile regulamentului aprobat de
Consiliul Superior al Magistraturii, organizarea activităţii grefierilor, supravegherea şi
controlul activităţii acestora se efectuează de către preşedintele instanţei judecătoreşti.
Capitolul II
CANDIDATUL LA FUNCŢIA DE GREFIER
Articolul 11. Cerinţele faţă de candidatul la funcţia de grefier
Candidatul la funcţia de grefier trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să aibă cetăţenia Republicii Moldova şi să domicilieze permanent pe teritoriul
ei;
b) să aibă studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ori
studii medii de specialitate absolvite cu diplomă;
Modificat prin LP272 din 29.11.18 МО462-466 от 12.12.18 art. 776
c) să aibă capacitatea deplină de exerciţiu;
d) să nu aibă antecedente penale;
e) să cunoască limba de stat;
f) să fie apt, din punct de vedere medical, conform certificatului medical de
sănătate, pentru exercitarea funcţiei în cauză.
Articolul 12. Concursul pentru ocuparea funcţiei de grefier
(1) Concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de grefier se desfăşoară, în
cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti, între candidaţii selectaţi, potrivit unui regulament
aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
(2) Persoana care a promovat concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de
grefier în modul stabilit şi care întruneşte condiţiile sti pul a te la art.11 poate fi numită în
funcţia de grefier.
(3) În cazul în care candidatul la funcţia vacantăde grefier nu este de acord cu
rezultatele concursului, el are dreptul să-l conteste în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Capitolul III
NUMIREA ÎN FUNCTIE ŞI EVALUAREA PERFORMANŢELOR
PROFESIONALE ALE GREFIERULUI
Articolul 13. Numirea în funcţie
Grefierul este numit în funcţie de către preşedintele instanţei judecătoreşti în
urma rezultatelor concursului prevăzut la art.12, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de
Legea nr. 158-XVl din 4 iulie 2008 cu privire la funcţ i a publică şi statutul funcţionarului
public.
Articolul 16. Formarea continuă a grefierului

(1) Grefierul, cel puţin odată la 3 ani, participă la formarea continuă, organizată
de Institutul Naţional al Justiţiei.
(2) Formarea continuă se desfăşoară sub formă de seminare, sesiuni de
pregătire, conferinţe, vizite de lucru, stagii în străinătate şi alte activităţi.
(3) Cursurile de formare continuă a grefierilor se organizează conform planului
de formare aprobat de Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei, după coordonarea cu
Consiliul Superior al Magistraturii. Planul este comunicat tuturor instanţelor judecătoreşti
în luna decembrie a anului anterior desfășurării cursurilor.
(4) Grefierii au acces egal, pentru locurile disponibile, la activităţile de formare
continuă care îi interesează.
Articolul 17. Dreptul la formarea continuă
(1) Grefierul are dreptul la perfecţionarea continuă a calităţilor sale profesionale
prin intermediul cursurilor de formare continuă.
(2) Pe durata cursurilor de formare continuă, grefierul beneficiază de salariul
cuvenit dacă acestea:
a) sînt organizate din iniţiativa ori în interesul instanţei judecătoreşti în care
este încadrat;
b) sînt frecventate din iniţiativa grefierului, cu acordul preşedintelui instanţei
judecătoreşti în care activează;
c) sînt organizate, în condiţiile legii, de Institutul Naţional al Justiţiei sau de alte
instituţii specializate din ţară sau din străinătate.
(3) Instanţele judecătoreşti şi Institutul Naţional al Justiţiei au obligaţia să
prevadă în bugetele proprii sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente
programelor de formare continuă a grefierilor, organizate în condiţiile alin.(2) lit.a) şi c).
Articolul 18. Evaluarea performanţelor profesionale ale grefierului
Grefierul este supus procedurii de evaluare a performanţelor profesiomle în
condiţiile Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public.
Capitolul IV
DREPTURILE GREFIERULUI
Articolul 19. Dreptul de asociere în sindicate
Grefierul are dreptul să se asocieze ori să adere la organizaţii sindicale, precum
şi la alte organizaţii profesionale, locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării
intereselor sale legitime.
Articolul 20. Dreptul la concediu
Grefierul beneficiază de concediu de odihnă anual plătit, de concedii neplătite
din motive familiale sau din alte motive întemeiate, precum şi de alte concedii acordate în
condiţiile legii.
Articolul 21. Dreptul la ţinută vestimentară
(1) Grefierul are dreptul la asigurarea, în mod gratuit, cu ţinută vestimentară
corespunzătoare instanţei judecătoreşti în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, potrivit
legislaţiei.
(2) Ţinuta vestimentară a grefierului se stabileşte prin hotărîre de Guvern.
Articolul 22. Alte drepturi şi obligaţii
Pe lîngă drepturile prevăzute de prezenta lege, grefierul beneficiază şi de alte
drepturi prevăzute de legislaţia muncii şi de cea a serviciului public.
Capitolul V
RĂSPUNDEREA GREFIERULUI ŞI ÎNCETAREA
RAPORTULUI DE SERVICIU ALE ACESTUIA
Articolul 23. Formele răspunderii
(1) Grefierul poate fi tras la răspundere disciplinară, materială, administrativă
sau penală numai în temeiul şi în modul stabilit de lege.
(2) Sancţiunile disciplinare şi modul lor de aplicare se stabilesc în conformitate
cu Legii nr. 158-XVl din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public.
Articolul 24. Încetarea raporturilor de serviciu
(1) Raporturile de serviciu ale grefierului încetează în condiţiile prevăzute de
Legea nr . 158-XVl din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public.
(2) încetarea raporturilor de serviciu se dispune prin decizia preşedintelui
instanţei judecătoreşti care are dreptul de numire în funcţie.
(3) Decizia de încetare a raporturilor de serviciu poate fi contestată în instanţa
de contencios administrativ competentă.
Capitolul VI
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 25
(1) Grefierul aflat în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi se
consideră că întruneşte condiţiile legale pentru ocuparea funcţiei respective.
(2) Perioada în care grefierul a exercitat funcţii de aceeaşi natură în cadrul
Curţii Constituţionale sau în fostele arbitraje de stat constituie vechime în specialitate.
Articolul 26
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2008.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU
Nr.59-XVI. Chişinău, 15 martie 2007.

S-ar putea să vă placă și