Metodica cercetării jafurilor şi tîlhăriilor

1. Caracteristica criminalistică a infracţiunilor de jaf şi tîlhărie. Pornirea urmăririi penale,

circumstanţele care necesită a fi stabilite la cercetarea omorurilor, situaţiile tipice de
urmărire penală
2. Particularităţile efectuării acţiunilor iniţiale de urmărire penală
3. Particularităţile efectuării acţiunilor ulterioare de urmărire penală

1.1 . Caracteristica criminalistică a infracţiunilor de jaf şi tîlhărie. Pornirea urmăririi

penale, circumstanţele care necesită a fi stabilite la cercetarea omorurilor, situaţiile
tipice de urmărire penală
Legislaţia penală în vigoare defineşte în aliniatul (1) a art. 187 CP al RM jaful ca sustragerea
deschisă a bunurilor persoanei. Tîlhăria prevăzută de aliniatul (1) art. 188 CP al RM este definită ca
atac asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa
şi sănătatea persoanelor agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
În legislaţia penală jafurile şi tîlhăriile sunt infracţiuni definite separat, dar în plan criminalistic
ele sunt comasate, fiind elaborată o metodologie unică de investigare a lor. Aceasta se datorează
coincidenţei elementelor structurale care sunt parte componentă caracteristicii lor criminalistice.
Locurile tipice de comitere a jafurilor şi tîlhăriilor sunt locurile deschise (străzi, pieţe, transport
public, scuaruri, masive forestiere), încăperi (magazine, de stat, private).
Timpul comiterii infracţiunilor pe stradă, în scuaruri sunt orele de seară şi noaptea. În oraşe pe
timp de zi se comit în magazine, mijloace de transport, pieţe, în apartamente (au loc şi în orele de
noapte).
Metodele de comitere a infracţiunilor se caracterizează printr-o îndrăzneală şi brutalitate
excesivă, iar tîlhăriile sunt însoţite de provocarea leziunilor corporale şi chiar omorul victimelor.
Caracterul acestor infracţiuni şi modul de realizare a lor este condiţionat de genul de infractor care
le comit. În cazul comiterii acestor infracţiuni de grupări organizate care au obiecte de atentare
operatorii caselor valutare, încasatorii, funcţionarii structurilor comerciale şi financiare, şoferii de
taxi, domiciliile persoanelor, au un caracter organizat. Infracţiunile sînt precedate de analiza
prealabilă a obiectului, elaborarea planului de comitere a infracţiunii, alegerea participanţilor,
distribuirea rolurilor între ei, alegerea locului şi timpului potrivit, pregătirea mijloacelor de mascare

1
a exteriorului, a armelor, regimul de lucru a instituţiei, traseul de deplasare, modul de asigurare a
pazei etc.
Metodele nemijlocite de comitere a jafurilor şi tîlhăriilor sînt diverse, printre care putem
menţiona: tragerea fularelor, căciulelor, smucirea poşetelor, genţilor, lănţişoarelor, cerceilor de aur
şi a altor obiecte, toate acestea fiind însoţite de violenţă psihică sau fizică (sau cu ameninţarea
aplicării acesteia), sau cu folosirea unei arme. În scopul pătrunderi în încăperi infractorii folosesc o
identitate falsă a unor funcţionari ce îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu (funcţionari de poliţie,
servciului 904, poştaşi etc.).
Obiectele la care se atentează la comiterea jafurilor sunt diverse dar cel mai frecvent sunt banii,
giuvaere, haine, electrocasnice, precum şi alte obiecte costisitoare.
Victime ale acestor genuri de infracţiuni sunt de obicei persoane care nu pot opune rezistenţă
activă, acestea fiind oameni în etate, femei, adolescenţi, persoane în stare de ebrietate. Grupul al
doilea sunt cetăţenii bogaţi care dispun de sume considerabile de bani, giuvaiere şi alte obiecte de
lux.
Infractorii ce comit infracţiunile nominalizate după cum denotă practica judiciară sînt în marea
majoritate bărbaţi, din ei o mare parte nu au un loc de muncă. Jafurile şi tîlhăriile se comit în grup
de două, trei persoane, mai rar patru. Grupurile au un caracter constant, săvîrşind sistematic
infracţiuni analogice sau de alt gen. De obicei, sunt conduse de un lider cu antecedente penale, care
are o experienţă penală.
Temei pentru pornirea urmării penale pe cazurile de jafuri şi tîlhării sînt:
1. plîngerea victimei sau a rudelor, cunoştinţelor;
2. plîngerile administraţiei sau ale funcţionarilor administraţiei, instituţiei care a fost atacată;
3. comunicările parvenite de la instituţiile medicale care au acordat primul ajutor medical
necesar în urma atacului asupra cetăţeanului;
4. comunicările martorilor oculari;
5. depistarea de organele de urmărire penală sau alte structuri ale organelor afacerilor interne
a semnelor calificative ale jafurilor şi tîlhăriilor.
În procesul cercetării jafurilor şi tîlhăriilor este necesar de stabilit următoarele circumstanţe:
unde, cînd a fost comis jaful, tîlhăria, cine a fost prezent la momentul comiterii, prin ce s-a
caracterizat violenţa aplicată; pe cine a vizat jaful sau tîlhăria, ce leziuni i-au fost provocate
victimei, gradul de gravitate; ce au sustras infractorii de la victimă, care sunt semnalmentele şi
costul celor sustrase în urma jafului sau tîlhăriei, cui aparţin bunurile sustrase la jaf sau tîlhărie,
metodele de vînzare a bunurilor jefuite sau locul unde sunt păstrate; de cine a fost comis jaful sau
2
tîlhăria, care sunt semnalmentele infractorilor, care sunt semnalmentele care permit individualizarea
infractorilor, s-au folosit infractorii de mijloace de transport, în ce diecţie au părăsit locul
infracţiunii; cîte persoane au participat la comiterea infracţiunii, componenţa grupului, condiţiile
sale de formare, caracteristica şi rolul fiecăruia din participanţi la pregătirea şi desfăşurarea
infracţiunii; exstenţa persoanelor care au ajutat, instigat, au camuflat obiecte, persoane, alte cazuri
de săvîrşire a infracţiunilor de persoanele respective. De asemenea, este necesar de stabilit ce
circumstanţe au contribuit la săvîrşirea jafului sau tîlhăriei.
Pe cazurile de jaf sau tîlhărie apar de obicei următoarele situaţii tipice: 1. infractorul este
reţinut în flagrant delict sau imediat după săvîrşirea infracţiunii; 2. infractorul este reţinut la
momentul tentativei de a comercializa cele sustrase în timpul jafului sau tîlhăriei; 3. este reţinută
persoana care a procurat sau vinde bunurile sustrase, care cunoaşte infractorii; 4. infractorul este
cunoscut, dar el a reuşit să fugă, locul aflării lui nu se cunoaşte; 5. infractorul nu este cunoscut, dar
cu privire la el sunt date incomplete (se cunosc unele semnalmente ale exteriorului, hainelor,
numele, porecla, locuri unde apare etc.); 6. infractorul nu este cunoscut şi cu privire la el nu sunt
informaţii.
În scopul verificării eficiente a versiunilor se elaborează planuri detaliate de desfăşurare a
urmăririi penale. Cea mai optimă metodă de realizare a investigaţiilor constă în desfăşurarea
operaţiunilor tactice sau a complexelor lor (cîteva acţiuni tactice desfăşurate succesiv sau paralel).
Pentru prima situaţie sistemul optimal al acţiunilor de urmărire penală şi acţiunilor
investigativ-operative poate fi următorul: reţinerea, percheziţia corporală şi audierea bănuitului,
cercetarea la faţa locului, audierea victimei şi examinarea sa corporală, percheziţia la domiciliul şi
locul de muncă al bănuitului, cercetarea şi prezentarea spre recunoaştere a obiectelor ridicate,
dispunerea expertizelor, stabilirea martorilor şi audierea lor.
Pentru situaţia a doua importante sunt percheziţia corporală şi audierea persoanei reţinute,
prezentarea bănuitului spre recunoaştere victimei şi martorilor, ridicarea obiectelor sustrase la jaf,
percheziţia la locul de muncă şi trai al bănuitului. Cele mai eficiente acţiuni investigativ-operative
sunt filajul bănuitului şi al persoanelor din sfera lui de interese, stabilirea martorilor oculari în
locurile de vînzare a bunurilor sustrase la jaf sau tîlhărie.
În situaţia a treia după reţinerea persoanei ce a procurat bunurille de la infractor în scopul
vînzării lor (intermediarul)este necesar de efectuat: percheziţia corporală, cercetarea locului unde a
avut loc reţinerea şi desfăşurarea audierii, percheziţia la locul de muncă şi domiciliul
intermediarului, prin acţiuni de urmărire penală şi investigativ-operative relaţiile intermediarului (de
obicei, se stabilesc prin metode operative de filaj, interceptări etc., în cazurile necesare lîngă
3
domiciliul intermediarului sau alte puncte), valorile, bunurile ridicate se prezentă spre recunoaştere.
După stabilirea personalităţii infractorului el se reţine, se desfăşoară percheziţii şi alte acţiuni de
urmărire penală iniţiale.
În situaţia a patra, după efectuarea acţiunilor iniţiale de urmărire penală cum ar fi: cercetarea
la faţa locului, audierea victimelor şi martorilor, percheziţia la locul de muncă şi domiciliul
bănuitului, stabileşte cercul de relaţii al bănuitului. O sursă importantă de informaţii sînt carneţelele,
agendele bănuitului, sau ale persoanelor din sfera lui de interese, după stabilirea locului de aflare a
infractorului, se realizează reţinerea lui, audieri, percheziţii (corporale, locului lui de reţinere etc.).
În situaţia a cincea complexul de acţiuni de urmărire penală şi acţiuni investigativ- operative
se lărgeşte considerabil. Cercetarea acestei situaţii este raţional de început cu cercetarea la faţa
locului, audierea victimelor şi a martorilor. Paralel cu acţiunile de urmărire penală trebuie
desfăşurate acţiuni investigativ- operative: urmărirea după urme fierbinţi, blocarea posibilelor căi de
retragere a infractorului, discutarea cu persoanele ce locuisc în regiunea respectivă şi puteau auzi
sau vedea ceva, este important să se folosească datele cu privire la semnalmentele infractorilor şi la
modul lor de răspîndire.
În situaţia a şasea complexul de acţiuni de urmărire penală şi investigativ-operative sunt analogice
din situaţia a cincea.

2.2. Particularităţile efectuării acţiunilor iniţiale de urmărire penală

Reeşind din circumstanţele infracţiunii şi timpul scurs de la momentul comiterii ei, este necesar de
stabilit cel mai eficient şi raţional complex de acţiuni de urmărire penală şi investigativ-operative
care ar permite acumularea calitativă a informaţiilor şi probelor.
Una dintre acţiunile iniţiale importante ce oferă maximum de informaţii pe cazurile de jaf şi
tîlhării este audierea persoanei ce a comunicat săvîrşirea infracţiunii, de obicei aceasta fiind victima,
martorul ocular al infracţiunii sau persoana care prima a depistat infracţiunea şi consecinţele ei.
Audierea victimei şi martorilor oculari. Cele mai preţioase date pot fi obţinute de la
victima infracţiunii. Aceasta impune ca victima să fie audiată cît mai detaliat, în vederea obţinerii
următoarelor date: 1 unde cînd, în ce circumstanţe a fost comis atacul; 2 cine este victima atacului,
ce a fost sustras, care este costul lucrurilor, cui aparţin ele; 3 cîţi infractori au fost, cu ce au fost
înarmaţi; 4 sa aplicat violenţa de către infractori, prin ce s-a carcterizat ea, violenţa purta un
caracter periculos pentru viaţa şi sănătate, i-au fost provocate victimei leziuni sau deteriorări ale
hainelor, dacă atacul s-a limitat doar la ameninţare, care a fost caracterul acestei ameninţări
(ameninţarea cu moartea, provocarea leziunilor corporale grave); 5 care sunt semnalmentele ce le
4
caracterizează exteriorul fiecărui infractor în parte (semnalmentele anatomice, funcţionale,
individuale, auxiliare), la momentul stabilirii semnalmentelor este necesar de stabilit condiţiile în
care a perceput victima infractorii (distanţa, vizibilitatea), dar şi starea organelor sale de percepţie
(văzului, auzului), precum şi a stării lui morale, spirituale (frică, stres, etc. ); 6 cum infractorii s-au
adresat unul către altul, despre ce au discutat între ei; 7. care a fost rolul fiecăruia din infractori la
momentul comiterii infracţiunii; 8 în ce direcţie şi cum au părăsit locul infracţiunii infractorii; 9 au
folosit infractorii mijloace de transport şi care sunt caracteristicile acestora; 10 ce urme şi obiecte
puteau rămîne în urma infractorilor la faţa locului; 11 cine putea să observe cele ce au avut loc la
momentul comiterii infracţiunii; 12 caracteristica obiectelor sustrase la jaf, cine din persoane poate
să ofere informaţii despre ele; 13 unde a fost victima pînă la momentul săvîrşirii infracţiunii, cum
ajuns victima la locul infracţiunii, era cineva cu el, în ce stare se afla la momentul atacului (stare de
ebrietate, bolnav); 14. cum s-a comportat partea vătamată la momentul atacului: a strigat după
ajutor, a încercat să fugă, a opus rezistenţă, dacă a opus, prin ce sa remarcat şi ce urme ca rezultat al
acesteia puteau rămîne pe hainele şi corpul infractorilor; 15 cine dispunea de informaţii despre
posesia bunurilor şi valorilor la victimă, bănuieşte partea vătămată pe cineva de comiterea
infracţiunii şi în baza la ce; 16 cui şi cînd pentru prima dată victima a relatat despre cele întîmplate,
dacă nu a făcut-o imediat, de ce.
Audierea victimei se realizează imediat după cercetarea la faţa locului, iar în unele cazuri
înainte (cînd de la infracţiune s-a scurs mult timp, sau victima a venit personal la organul de
urmărire penală). Procedeele tactice utilizate la audierea victimei se aplică în funcţie de situaţia
concretă. Astfel, la audierea victimei care cunoaşte infractorii se aplică procedeul de detaliere a
depoziţiilor. În cazul în care nu îl cunoaşte, importanţă au stabilirea semnalmentelor infractorului,
de asemenea în vederea reactualizării depoziţiilor audierea repetată poate fi efectuată la faţa locului,
element care poate contribui la reamintirea unor date sau circumstanţe.
Cercetarea la faţa locului. După audierea subiecţilor enumeraţi mai sus este necesar de
efectuat cercetarea la faţa locului. Cînd infracţiunea a fost comisă în loc deschis este raţional de
început cercetarea de la locul unde au avut loc altercaţii între victimă şi infractor (acesta poate fi
indicat de victimă), deoarece aici se pot depista un şir de categorii de urme. Ulterior se stabileşte
locul unde infractorii au stat la pîndă şi direcţia de deplasare a lor. Cercetarea acestor două puncte
este importantă, dat fiind faptul că în locurile respective se depistează urme de picioare, mucuri de
ţigară cu urme de dinţi, salivă, ambalaje de la băuturi spirtoase consumate de infractor urme de
mijloace de transport, precum şi arme cu care s-au folosit la comiterea infracţiunii şi aruncate sau
pierdute de infractor, părţi din obiectele sustrase la jaf. În cazurile în care jaful, tîlhăria au fost
5
comise în încăpere aici trebuie să fie supuse cercetării locurile speciale de păstare a banilor,
valorilor, locurile e muncă al casierului sau al persoanei responsabile de bunuri, căile de acces şi
retragere a infractorilor (uşi, ferestre, bariere), mijloacele de semnalizare scoase din funcţiune. În
toate punctele respective pot fi depistate urme de încălţăminte, mîini, sînge, micro- particule, urme
de aplicare a armelor de foc etc.
În cadrul cercetării la faţa locului este necesar: de a depista toate urmele rămase în urma
activităţii infractorilor atît la locul infracţiunii, cît şi în regiunile adiacente, de a întreprinde măsuri
de depistare a obiectelor pierdute sau aruncate de infractor, de a depista părţi din obiecte care
aparţin infractorilor şi au rămas la ei, de a stabili ce urme şi obiecte care denotă prezenţa
infractorului la faţa locului puteau rămîne pe suprafaţa hainelor sau corpului infractorilor, de a
verifica dacă nu sunt prezente circumstanţe ce contravin depoziţiilor victimei şi sunt specifice
înscenării infracţiunii, de a fixa tehnic toate cele depistate şi ridica de la faţa locului toate cele
depistate ce au legătură cauzală cu infracţiunea cercetată.
Examinarea corporală, cercetarea hainelor victimei. În timpul comiterii jafurilor şi
tîlhăriilor are loc contactul fizic între infractori şi victimă. Astfel, dacă asupra victimei a fost
aplicată violenţa, pe suprafaţa hainelor se depistează deteriorări iar pe corp leziuni, în cazurile în
care se limitează doar cu ameninţarea, distanţă minimă existentă între infractori şi victimă duce la
detaşarea de pe hainele lor a micro-particulelor (fire de material, fire de păr etc.). Existenţa acestor
tipuri de urme impune imperativ realizarea examinării corporale şi a hainelor. Cercetarea hainelor se
efectuează la lumină puternică, cu folosirea lupelor cu un grad considerabil de majorare a imaginii.
La cercetarea hainelor se scot în evidenţă deteriorările cauzate de armele cu care au fost provocate
leziunile. După forma deteriorărilor se poate determina cu ce tip de armă a operat infractorul (cuţit,
sulă etc.). Dacă asupra victimei s-a aplicat violenţa, se efectuează examinarea corporală. În cadrul
examinării corporale se stabilesc prezenţa şi localizarea leziunilor corporale, caracteristica acestora
(forma, dimensiunile etc.). Toate leziunile se descriu şi se fotografiază. Examinarea se efectuează în
prezenţa medicului legist sau a altui medic.

3.3. Particularităţile efectuării acţiunilor ulterioare de urmărire penală

Etapa ulterioară de urmărire penală şi acţiunile respective de urmărire penală se desfăşoară de obicei
după identificarea şi reţinerea persoanelor bănuite.
Reţinerea şi percheziţia corporală a bănuiţilor. Jafurile şi tîlhăriile (cele care au un
caracter planificat) se comit de infractori bine pregătiţi din punct de vedere profesional avînd la
dispoziţie atît arme albe, cît şi arme de foc. Toate acestea impun pregătirea minuţioasă a operaţiunii
6
de reţinere, implicarea colaboratorilor bine antrenaţi, dotaţi şi experimentaţi. La efectuarea reţinerii
e necesar de elaborat un plan argumentat şi bazat pe regulile şi cerinţele tacticii criminalistice. În
procesul-verbal al reţinerii este necesar de indicat în ce haine (încălţăminte) au fost îmbrăcaţi
infractorii. Dacă această îmbrăcăminte a fost obţinută pe cale criminală sau pe ea sunt urme ale
infracţiunii, bănuiţii pot să facă schimb cu colegii de celulă. Aceasta impune ca hainele respective să
fie ridicate pentru a fi examinate. La percheziţia hainelor e necesar de căutat obiecte care au fost
folosite ca armă la comiterea infracţiunii, care au fost obţinute în urma infracţiunii, depistarea
schemelor străzilor, drumurilor unde a fost comisă infracţiunea, ridicarea actelor de identitate. La
cercetarea hainelor este necesar de căutat aceleaşi urme, semne de acţiuni violente ca şi la cercetarea
hainelor victimei. Imediat după reţinerea bănuitului se recomandă de efectuat percheziţia la
domiciliu şi locul de muncă al infractorului. Luînd în consideraţie măsurile pe care le întreprind
infractorii în vederea camuflării jafului sau tîlhăriei, percheziţiile se recomandă de efectuat la rude,
cunoştinţe, concubini, intermediari (persoane care procură şi comercializează cele obţinute pe cale
criminală).
Percheziţia la domiciliul, locul de muncă sau studii al bănuitului. Această acţiune de
urmărire penală este de dorit de efectuat fără amînare, imediat ce sînt cunoscute punctele unde se
pot afla cele obţinute în urma infracţiunii. La efectuarea percheziţiei se caută de obicei armele de
foc sau albe (în cazul folosirii lor la comiterea infracţiunii, brichete în formă de pistol, boxe, mănuşi
cu miez de plumb, bîte din lemn etc.), unelte folosite la spargerea obstacolelor, obiecte, documente
sustrase de la victimă în urma comiterii jafului, tîlhăriei (haine), haine în care a fost îmbrăcat
bănuitul la momentul săvîrşirii infracţiunii. În cadrul percheziţiei nu trebuie limitat doar la obiectele
menţionate mai sus, la locul percheziţiei pot fi depistate obiecte obţinute în urma săvîrşirii altor
infracţiuni (la aceasta indică existenţa numeroaselor obiecte de acelaşi gen, categorie, existenţa nu
se supune logicii). Eficienţa percheziţiilor creşte considerabil în cazul: participării specialistului
criminalist şi utilizării mijloacelor tehnico-ştiinţifice, implicării în percheziţie a părţii vătămate, în
unele situaţii crearea unei imagini a reuşitei percheziţiei şi a datelor existente poate duce la
obţinerea de date la audierea bănuitului (învinuitului) cu privire la locul aflării şi a altor obiecte.
Audierea bănuiţilor (învinuiţilor) pe cazurile de jaf şi tîlhărie. Modul de realizare a
audierii este în strictă concordanţă de probele de care dispune organul de urmărire penală şi
circumstanţele reţinerii. Dacă probe sunt suficiente audierea poate începe de la propunerea de a
relata totul cu privire la infracţiune, în caz de necesitate prezentînd probele ce confirmă vinovăţia
persoanei. Reeşind din considerente tactice, audierea poate începe şi prin elucidarea întrebărilor ce
ţin de locul aflării persoanei pînă la comiterea, în timpul comiterii infracţiunii, după comiterea
7
infracţiunii pînă la reţinere, cine poate confirma toate acestea, unde şi în ce circumstanţe s-au format
leziunile de pe corpul său. Dacă bănuitul afirmă ca are alibi, este necesar de detaliat depoziţiile sale
şi stabili persoanele care pot confirma informaţiile oferite. Dacă bănuitul recunoaşte, este necesar de
stabilit rolul său la comiterea infracţiunii, cine au fost complicii, unde se află cele obţinute în urma
jafului, tîlhăriei.
Prezentarea spre recunoaştere. La prezentarea spre recunoaştere pe cazurile de jaf şi
tîlhărie pot figura: persoane bănuite de comiterea infracţiunii, obiectele luate de la victime, armele
folosite la provocarea leziunilor. Obiectele prezentate spre recunoaştere este raţional de a le
fotografia, iar pozele de a le anexa la procesul-verbal al prezentării spre recunoaştere. La comiterea
jafului şi tîlhăriei deseori infractorii îşi deghizează exteriorul, realizarea unui exterior asemănător la
prezentarea spre recunoaştere poate avea mare importanţă pentru rezultatele acţiunii de urmărire
penală nominalizate (luînd în consideraţie cele menţionate, se selectează cu respectarea cerinţelor în
cauză şi cu martorii asistenţi).
Experimentul în urmărire penală. Acţiunea în cauză de urmărire penală se realizează în
vederea verificării metodei de scoatere a obiectelor de la locul de păstrare, a condiţiilor şi metodei
de pătrundere în încăpere, pentru verificarea posibilităţii de vizibilitate, audibilitate şi percepere a
persoanei, mijlocului de transport etc.
Verificarea declaraţiilor la faţa locului. Acţiunea nominalizată permite de a verifica
depoziţiile învinuitului, victimei la locul infracţiunii, precum şi de a elucida circumstanţele atacului,
pentru a stabili mecanismul de provocare a leziunilor corporale, scoaterea în evidenţă poziţia
victimei şi infractorului la momentul comiterii infracţiunii. La desfăşurarea acţiunii de urmărire în
cauză este necesar ca bănuitul (învinuitul) de sine stătător fără indiciile din partea participanţilor, să
arate locul unde s-a efectuat atacul, traseul pînă la locul respectiv şi modul de părăsire a locului
infracţiunii.
Dispunerea expertizelor. Pe cazurile de jaf şi tîlhărie se dispun un şir de expertize, printre
care: medico-legale, expertizele criminalistice, judiciar-biologică, judiciar-chimică etc. Cele mai
frecvente expertize criminalistice ce se dispun sunt expertiza dactiloscopică, traseologică, balistică,
în vedrea cercetării urmelor de dinţi, mîini, picioare, mijloace de transport, armelor de foc şi
soluţionării altor probleme. Expertizele biologice se dispun în vederea cercetării urmelor de sînge,
salivă care stabilesc existenţa şi caracterul urmelor depistate apartenenţa speciei umane, grupa
sangvină etc. Expertiza firelor de păr, expertiza micro- particulelor realizată datorită faptului că
inevitabil la momenul săvîrşirii infracţiunilor nominalizate are lor contactul între victimă şi bănuit,
ca urmare rămînînd microparticule pe suprafaţa hainelor ambilor.
8
 Înscenarea jafurilor şi tîlhăriilor. Se realizaeză de obicei de către victime pentru a camufla
pierderea valorilor mariale şi a se îndreptăţi în faţa rudelor, cunoştinţelor. În acest scop victima de
obicei îţi provoacă leziuni corporale minore, imită urme de luptă, lasă la faţa locului obiecte cu care
se presupune că a fost comisă infracţiunea. Pentru a descopri înscenarea este necesar de a studia
amănunţit depoziţiile victimei, de a stabili toate elementele atacului iar ulterior de a le verifica prin
diferite modalităţi (datele oferite de cercetrea la faţa locului, rezultatele expertizelor etc.).