Sunteți pe pagina 1din 3

Utilizarea instrumentelor e-learning în

proiectarea orelor de limba română


ian., 2007scris de Liliana Şerban
30
Tipărește articolulMărime font -16+

inShare

Noile cerinţe ale programei şcolare, dorinţa elevilor, dar şi a profesorilor de a utiliza
mijloace moderne în procesul educaţional impun o nouă configuraţie a proiectării
activitaţii de învăţare în didactica modernă. Prin utilizarea TIC, ora de limba română
are şanse egale cu ale altor discipline de învăţământ de a se înscrie în paradigma
complexă a virtualizării educaţiei.
"Informatica restabileşte nu numai unitatea informaticilor pure şi a celor aplicate, a
tehnicii concrete şi a matematicilor abstracte, dar şi cea a ştiinţelor naturii, ale
omului şi ale societăţii. Reabilitează conceptele de abstract şi de formal şi împacă
arta cu ştiinţa, nu numai în sufletul omului de ştiinţă, unde erau întotdeauna
împăcate, ci şi în filosofarea lor."
(Grigore Moisil)

Cum informatica are rolul de a crea acea subtilă punte de legătură între ştiinţă şi artă
şi cum rolul profesorului de limba română este "de a stârni dragostea de lectură,
patima pentru carte, sfiiciunea nobilă în faţa ideii de frumos" (Nichita Stănescu),
crearea unor mijloace moderne, care să se înscrie în tendinţele generale de utilizare
a noilor tehnologii informaţionale, devine pentru cadrul didactic o adevărată
provocare.
Propun în acest articol câteva soluţii concrete pe care profesorul de limba română (şi
nu numai) le poate aborda pentru a eficientiza instruirea şi a orienta procesul de
învăţare spre activităţi constructive şi educative:
1. Lecţiile AEL

2. Prezentările Power Point

3. Utilizarea Internetului în proiectarea didactică a orelor de curs şi a opţionalelor.  


Lecţiile AEL prezintă avantajul că pot fi utilizate ca atare (pentru o clasă cu nivel
mediu), dar pot deveni, în acelaşi timp, punctul de plecare al unor discuţii complexe
pentru elevii cu potenţial superior de receptare a textului literar, capabili de
performanţe.
Acestea contribuie astfel semnificativ la dezvoltarea competenţelor de comunicare
orală sau scrisă: receptarea mesajului oral, receptarea mesajului scris, exprimarea
orală şi exprimarea scrisă, crearea de mesaje etc.
Lecţiile AEL şi-au dovedit eficienţa şi datorită faptului că obiectivele propuse
(generale sau operaţionale) sunt centrate pe formarea de capacităţi proprii folosirii
limbii în diferite situaţii de comunicare, reprezentând o adaptare adecvată a
conţinuturilor de învăţare la nivelul de vârstă şi la interesele elevului.

Profesorul are astfel libertatea de a utiliza diferite secvenţe ale lecţiei pentru a
răspunde competenţelor generale şi specifice impuse de programa şcolară,
integrând tehnologia informaţiei şi a comunicării în procesul didactic.

Prezentările Power Point sunt deosebit de utile, dacă profesorul corelează în mod


optim obiectivele lecţiei cu întreg conţinutul acesteia. Prezentările Power Point
prezintă avantajul că permit o abordare multidisciplinară a unor secvenţe ale lecţiei,
contribuind astfel la dezvoltarea capacităţilor cognitive şi afective ale elevului.
Internetul poate fi utilizat cu succes atât în proiectarea orelor de curs, cât şi a
opţionalelor; reprezintă o modalitate la îndemână, prin care profesorii, elevii şi
studenţilor au posibilitatea de a-şi lărgi orizontul de cunoaştere în orice domeniu.
Spre exemplu, tehnologia modernă a WebQuestului răspunde din plin atât
aşteptărilor elevilor ce iubesc calculatorul şi pot descoperi în "prietenul" lor un mijloc
de a-şi îmbogăţi cunoştinţele, cât şi dorinţei cadrului didactic de a proiecta un curs
opţional modern, util şi plăcut.

Demn de remarcat este şi faptul că obiectivul fundamental al unui WebQuest este


organizarea eficientă a timpului de învăţare al elevului: "WebQuests are designed to
use learners time well, to focus on using information rather than on looking for it, and
to support learners thinking at the levels of analysis, synthesis, and evaluation."
(Bernie Dodge).
Întrucât profesorul trebuie să creeze un proiect WebQuest astfel încât să
coordoneze cât mai bine factorul timp, este necesar ca acesta să organizeze riguros
sarcinile de lucru, paşii ce trebuie parcurşi, dar, cel mai important, să aleagă şi să
recomande elevilor site-uri de unde pot prelua cel mai bine informaţia. Cu cât site-
urile sunt mai numeroase şi oferă o paletă mai largă de informaţii, cu atât elevul are
posibilitatea să cunoască mai mult şi să creeze un produs final interesant. Acesta
este de altfel unul dintre avantajele importante ale WebQuestului, ştiindu-se faptul că
navigarea pe Internet, fără o temă anume sau fără un scop nu este întotdeauna atât
de utilă, iar elevul poate pierde foarte mult timp.

Acestea sunt, prin urmare, câteva dintre modalităţile pe care profesorul de limba
română le poate aborda pentru a crea lecţii moderne, atractive, eficiente.
Liliana Şerban
Mai multe articole scrise de Liliana Şerban

S-ar putea să vă placă și