Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga,[1] n. 5 iunie 1871, Botoșani – d.

 27
noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist,
dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor
universitar și academician român. Este cunoscut în lume
ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a
afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului
XX, „rolul lui Voltaire”.
După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, a urmat Liceul Național din Iași în 1888. A
absolvit Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma "magna cum laude", apoi a continuat
studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.
A fost cofondator al partidului Partidul Naționalist-Democrat în 1910, membru al Parlamentului,
președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru, și, pentru o scurtă perioadă, prim-
ministru. Copil minune, polimat și poliglot, cu o activitate științifică prolifică, Iorga a scris 1003
volume, 12755 articole și studii și 4963 recenzii, aceasta culminând cu Istoria României, în zece
volume. A predat la Universitatea din București, la cea din Paris și la alte instituții de învățământ
academice și a fondat Congresul Internațional de Studii Bizantine și Institutul de Studii Sud-Est
Europene (ISSEE). A transformat orașul Vălenii de Munte într-un centru academic și cultural.
În paralel cu contribuțiile sale științifice, Nicolae Iorga a fost un activist de centru-dreapta, ale
cărui orientări politice au inclus elemente
ale conservatorismului, naționalismului și agrarianismului. Deși în ultima parte a liceului a intrat
sub influența marxismului, Nicolae Iorga a depășit acest episod în timpul universității, având să
adere pentru scurt timp la grupul literar conservator Junimea. Nicolae Iorga a fost o figură
centrală a Sămănătorului, revistă populistă și a fondat reviste conservatoare ca Neamul
Românesc, Drum Drept, Cuget Clar și Floarea Darurilor. A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea
Culturală a tuturor Românilor.
A fost o figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în timpul Primului Război Mondial, datorită
susținerii cauzei românilor din Austro-Ungaria și a avut un rol politic important în România
Mare în perioada interbelică. A inițiat campanii pentru a apăra cultura României. A stârnit
controverse datorită retoricii antisemite. A fost adversar al Partidului Național Liberal și al Partidul
Național Român.
S-a opus grupării fasciste Garda de Fier și, după o perioadă de cumpănire, s-a hotărât să îl
susțină pe rivalul acesteia, Regele Carol al II-lea, intrând după dizolvarea tuturor celorlalte partide
în partidul unic, de sorginte corporatistă și autoritaristă, Frontul Renașterii Naționale. Pentru că
fusese implicat într-o dispută personală cu liderul Gărzii Corneliu Zelea Codreanu, contribuind
astfel fără voie la uciderea sa, Iorga și-a atras antipatia legionarilor. A rămas o voce
independentă a opoziției după ce Garda a instaurat Statul Național-Legionar, fiind în cele din
urmă asasinat de un comandou legionar. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități
și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.