Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
George Andone Vasiliu s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu pe
actuala stradă G. Bacovia nr. 13 în Bacău. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba
germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm
înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar,
în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o
noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această
întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu și atmosfera
cam rece îi inspiră un alt poem celebru, "Liceu". În 1898 își pune pe note câteva poezii precum și
altele de Mihai Eminescu și Ștefan Petică. Vădește mare talent la desen. Se dovedește foarte
bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se
evidențiază la gimnastică. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru
"desen artistic de pe natură". Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Și toate, scrisă cu un an
înainte, semnată V. George.
Studiile[modificare | modificare sursă]
În 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând
suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuși abia în 1902. În 1901 se
înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie
poezia "Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenților din acel an, în
vederea reformei învățământului inițiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din
București. Citește într-una din ședințele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care
produce o puternică impresie.
Citește în 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obținând același succes.
Colaborează la revista Arta de la Iași. Se retrage de la Facultatea de Drept din București. Se
stabilește în 1905 În București, împreună cu fratele său Eugen. Un an mai târziu în 1906 se
reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în locuința din strada Liceului.Scrie poezia Lacustră. În 1907 se
înscrie la Facultatea de Drept din Iași și reîncepe cu anul I. Rămâne la Iași și anul următor.
Colaborează la revista lui I.M. Rașcu Versuri, mai târziu Versuri și proză.Între 1909-1910 merge
la Iași numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău iar în 1911 obține diploma
de licență în drept și se înscrie în baroul din Bacău. Plătește zece ani cotizație, dar nu
profesează. Colaborează la Românul literar al lui Caion în 1912. Suplinitor la Școala Primară din
Bacău și la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra. Copist la Prefectura din
Bacău. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeași prefectură dar se îmbolnăvește și
demisionează.
Opera[modificare | modificare sursă]
Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că
își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său volum, Plumb,
publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din Primul Război Mondial se dezlănțuise, influența
poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei
galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată de proza
poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o
bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia după cel
de-al Doilea Război Mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai noi, fiind pusă în
paralel cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu anumite curente ale modernismului poetic,
cu suprarealismul, dicteul automat, imagismul sau chiar expresionismul dar și cu școli filozofice
cum ar fi existențialismul (Ion Caraion) etc.
Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
2. ^ a b c d e f Баковия Джордже, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
3. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
4. ^ a b George Bacovia, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
5. ^ a b George Bacovia, Brockhaus Enzyklopädie
6. ^ a b „George Bacovia”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 31 decembrie 2014