Sunteți pe pagina 1din 10

MODURI ȘI SISTEME DE OPERARE FOLOSITE DE TRAFICANȚII DE DROGURI

În scopul traficării drogurilor, traficanții au dezvoltat o mare varietate de matode de


ascundere și transportare a drogurilor, astfel încât operațiunea să poată fi finalizată fără să fie
depistată de către autoritățile vamale sau judiciare.
Astfel, mijloacele de ascundere și metode propriu-zise de traficare ilicită a
stupefiantelor cel mai frecvent folosite, conform datelor oferite de OCPI-INTERPOL, sunt
următoarele:

I. MODALITĂȚI DE ASCUNDERE
1. Metode de ambalare sau disimulare în vederea traficării

a) Fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascunderea drogurilor, prin folosirea


mașinilor, cutiilor și etichetelor unor linii tehnologice de la fabricile de conserve.
Această metodă presupune de fapt acțiunea de a înlocui produsele alimentare cu
stupefiante, iar în acest scop, beneficiază de ajutorul persoanelor din astfel de
întreprinderi, care capătă astfel calitatea de complici;

b) Producerea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere, prin achiziționarea de mașini


și materiale de bază precum: capace, cutii goale, etichete. Finalitatea acțiunii constă în
ascunderea drogurilor ce urmează a fi transportate în interiorul acestor mijloace
confecționate în mod artizanal. Esențial este ca aceste mijloace să corespundă
caracteristicilor produselor fabricate industrial pentru a putea trece neobservate, fără să
ridice suspiciuni;

c) Înlocuirea produsului finit din cutiile de conserve, efectuată în mai multe modalități:
 Deschiderea normală a cutiei – acțiunea constă în parcurgerea următorilor pași:
dezlipirea etichetei, desfacerea cutiei, golirea de conținut, curățarea interiorului,
tăierea transversală a cutiei. Odată parcurse toate aceste etape, drogul este introdus în
interior și ulterior, eticheta este relipită;
 Deschiderea cutiei prin efectuarea unor orificii – odată desfăcută eticheta, se trece la
realizarea unor orificii în pereții laterali ai cutiei și se golește de conținut. Ulterior, este
introdus drogul, decupajele sunt ajustate și în final, se relipește eticheta;
 Tăierea transversală a cutiei și confecționarea unui capac veritabil – inițial se
dezlipește eticheta, ulterior se trece la tăierea transversală a cutiei la aproximativ 13
mm de marginea superioară, iar în interior se sudează o bandă metalică, astfel încât
aceasta să depășească partea superioară a cutiei cu aproximativ 1 mm. Odată parcurși
acești pași, drogul este introdus în partea inferioară și se ambalează capacul la nivelul
tăieturii. În final, se lipește eticheta. Această modalitate este extrem de eficientă
întrucât permite transportarea oricărui tip de drog, indiferent că este în stare solidă sau
lichidă, iar cel mai important aspect este că nu se degajă nici un miros.

d) Îmbibarea țesăturilor cu stupefiante pentru transportul cocainei - metoda constă în


dizolvarea cocainei în alcool pur, îmbibându-se apoi țesătura de bumbac cu acest
amestec care a fost în prealabil filtrat. Este necesară doar uscarea țesăturii, ulterior
putând fi transportată substanța fără a atrage atenția;

e) Folosirea sistemului poștal – este o metodă facilă, întrucât nu presupune precum în


celelalte cazuri realizarea unor procedee extrem de complicate, ci constă în simpla
ascundere a substanței în scrisori sau în colete. În cazul celor din urmă, drogurile sunt
ascunse în diferite obiecte din interiorul coletelor;
Exemplu: În Franţa, vameşii împreună cu biroul central de luptă împotriva
stupefiantelor şi cu Brigada de stupefiante din Paris, au dezmembrat o filieră
originală: serviciul poştal. Căutând heroină, vameşii au descoperit la domiciliul mai
multor dealers, plicuri venite din Sri Lanka. Un vameş a avut ideea de a controla la
intrarea în Franţa, scrisorile din această ţară. În câteva luni au fost interceptate 387
scrisori, conţinând fiecare heroină, dintre care mai mult de 1000 erau destinate
aceluiaşi dealer. În şase luni vameşii au detectat 14 kg de cocaină sosită cu poşta.1
De asemenea, anchetatorii brigăzii pentru stupefiante din Paris au
descoperit un inspector de fisc care a recunoscut că a primit aproximativ 30 de colete
din America latină. Reţeaua de traficanţi îl folosea drept paravan.

f) Folosirea curierilor – metoda presupune, cel mai frecvent, înghițirea cașetelor de plastic
în care sunt ambalate drogurile, aceste cașete având dimensiunile aproximative ale unei
măsline și sunt ermetice și impermeabile.
Exemplu: Se impune menționarea unui record stabilit în ceea ce privește această
modalitate de transportare a drogurilor. Recordul a fost atins de un columbian care a
reuşit să înghită 171 de “măsline”.2
Totodată, metoda poate consta și în ascunderea drogurilor în corsete, proteze, slipuri,
sutiene, încălțăminte, aparate de uscat părul, casete false, baterii de tranzistor trucate,
cutii de conserve.
Exemplu: una din arestările cele mai spectaculoase a avut loc la Roisy: trei false
călugăriţe sosite de la Rio transportau ascunse sub fustă 29 kg de cocaină.3
Important de menționat este faptul că în alegerea persoanelor ce îndeplinesc această
funcție de „curieri” sau „cărăuși” se urmărește în primul rând ca acestea să nu iasă în
evidență, să fie persoane cât se poate de „normale”, din toate clasele sociale, de toate
naționalitățile, rasele, religiile, având diferite funcții sau profesii.
Exemplu: Un alt exemplu de notorietate în literatura de specialitate: poliţia
thailandeză a arestat un grup de contrabandişti, care pozând în oameni îndoliaţi, greu
loviţi de soartă, încercau să scoată di Thailanda cadavrul unui copil ce încă nu se
răcise, în stomacul căruia fusese disimulată o mare cantitate de heroină.4
Așadar, se observă o ingeniozitate fără margini pe care au dezvoltat-o traficanții de
droguri, apelând la metode din cele mai diverse și neașteptate în vederea realizării
traficului de droguri fără a fi depistați de autorități.

1
Emilian Stancu – „Criminalistica” – pag. 392-393
2
Petruț Ciobanu, Emilian Stancu, „Criminalistică – Metodologia criminalistică” – pag. 195
3
Petruț Ciobanu, Emilian Stancu, „Criminalistică – Metodologia criminalistică” – pag. 195
4
Petruț Ciobanu, Emilian Stancu, „Criminalistică – Metodologia criminalistică” – pag. 195
2. Metode de mascare a mirosurilor specifice unor droguri:

Întrucât o modalitate extrem de eficientă de depistare a traficului de droguri în constituie


utilizarea câinilor de urmărire specializați, traficanții au dezvoltat o serie de metode de
ascundere a mirosului emanat de diferite substanțe stupefiante, după cum urmează:

 Împachetarea în cartoane speciale sau în canistre de tablă, în special a marijuanei, în


care s-au introdus pești uscați cu miros înțepător si bile contra moliilor;
 Introducerea în colete, alături de droguri a unor esențe de usturoi sau ceapă al căror
miros derutează câinii de serviciu;
 Ambalarea în containere închise ermetic, care nu permit nici o degajare de miros
exceptând faptul în care aceste cutii au fost manipulate de persoane murdare pe mâini de
drogul ambalat.

3. Metode de evitare sau anihilare a diferitelor dispozitive folosite pentru depistarea


drogurilor

Dat fiind faptul că drogurile se transportă prin toate mijloacele de transport: rutiere,
navale, aeriene, feroviare, iar la punctele de control speficice acestora există diferite
dispozitive de depistare a drogurilor, traficanții au dezvoltat o serie de metode pentru evitarea
acestora. Astfel, pentru a opri razele X folosite pentru controlul bagajelor la punctele de
trecere a frontierei, traficanții învelesc drogul în staniol sau hârtie indigo, acestea oprind
razele X.
Autorităţile foloesc metode, tehnici ultrasofisticate pentru anihilarea acestora, spre
exemplu: aparatură de control, avioane AWACS (cu avertizare timpurie).

II. MODALITĂȚI DE ASCUNDERE ÎN TRAFIC

Așa cum am arătat anterior cel mai problematic punct în traseul de transport al
drogurilor este cel de trecere a frontierei. Ascunderea stupefiantelor, precum și locurile de
ascundere a acestora reprezintă un aspect esențial atât pentru contrabandiști, cât și pentru
autorități.
Alegerea unui loc pentru ascundere depinde de cantitatea ce urmează a fi traficată,
mijlocul de transport folosit, existenţa controalelor la care trebuie să se supună şi nu în ultimul
rând de nivelul de pregătire şi de generozitatea traficantului.5
Practica judiciară a relevat faptul că pentru transportul stupefiantelor sunt folosite cele
mai diverse mijloace de transport: autoturisme, camioane, trenuri de călători sau marfă,
vapoare, şalupe ori alte ambarcaţiuni mici, avioane comerciale, de călători şi marfă ce aparţin
unor companii sau persoane particulare.

5
V. Bercheşan, C. Pletea, - “Tratat de criminalistică”, vol. I, Ed. “Carpaţi”, Craiova, 1994
1. Locuri de ascundere în mijloace de transport

Așa cum am arătat anterior, alegerea locului de ascundere depinde foarte mult de
mijlocul de transport folosit. Stupefiantele pot fi transportate cu orice mijloc de transport,
indiferent că ne referim la autoturisme, autobuze, trenuri de călători sau de marfă, avioane
sau vapoare, șalupe ș.a.
 Mijloacele de transport auto. Autoturismele constituie cel mai frecvent mijloc de
transport utilizat în traficul de stupefiante, dată fiind posibilitatea de a transporta
o cantitate foarte mare de droguri de până la 100 kg.În ceea ce privește locurile
de ascundere, au fost identificate: tapițeriile, capacele roților, plafonul, farurile,
bordul, torpedoul, roata de rezervă, amortizoare ș.a.
 Vagoanele de cale ferată. Și acestea sunt foarte des folosite în traficul de
stupefiante, date fiind posibilitățile numoroase și variate de ascundere oferite
datorită gabaritului, precum și frecvenței reduse a controalelor, ce se realizează
prin sondaj dat fiind timpul limitat avut la dispoziție de autorități.
 Avioanele. Odată trecute de mijloacele de detectare special amenajate în
aeroporturi, drogurile pot trece neobservate. În general sunt transportate în
bagajele pasagerilor, folosindu-se de tehnicile de evitare a mijloacelor de control
speciale prezentate anterior.
 Vapoarele. Și în cazul acestor mijloace de transport se disting numeroase locuri
de depozitare, precum și extrem de variate: trompa de vânt, centurile de salvare,
țevile, lăzile, frigoriferele, elicea, colacii de frânghii cisternele goale de
carburanți.

2. Locurile de ascundere în obiecte de îmbrăcăminte sau pe corp

Deși pare dificil transportul drogurilor asupra persoanei, există o serie extrem de variată
de posibilități și locuri de ascundere pe corp sau în obiectele de îmbrăcăminte. Astfel,
drogurile pot fi ascunse în gură, reverul hainei, epoleți, interiorul cravatei, catarame de la
curea, pălărie, șapcă, tocuri false, vârful pantofilor, ascunzători realizate în corsete, sutiene,
pălărie, coafură, proteze, suporturi special confecționate pentru ascunderea stupefiantelor pe
corp.
De asemenea, drogurile se mai pot ascunde și în obiectele de uz casnic și personal,
precum confecționarea unor valize cu fund dublu, folosirea ramelor de tablouri, ascunderea
drogurilor în pixuri, stilouri, tocuri de ochelari, genți, rujuri, sticle de parfum, jucării sau în
alimente, băuturi, țigări, putând fi ascunse chiar în fructe, conserve, pâine, ciocolată.

III. MODURI DE OPERARE FRECVENTE ALE TRAFICANȚILOR DE DROGURI

Importanţa modului de operare poate fi concretizată astfel:


a) Cunoscând modalităţile concrete de comitere a traficului de stupefiante, organele
judiciare ai la dispoziţie un element valoros pentru formarea corectă a cercului de
suspecţi.

Primii avuţi în vedere vor fi persoanele cu trecut infracţional pe linia traficului de droguri,
cele aflate în anturajul traficanţilor, precum şi cele predispuse să comită astfel de fapte. Prin
efectuarea operativă a unor activităţi specifice se crează premiza descoperirii asupra acestora
ori la domiciliu atât a produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice – obiect al traficului
ilicit cât şi a instrumentelor utilizate pentru administrarea drogurilor.

b) Ţinând cont de modurile de operare folosite şi corelând aceste elemente cu timpul


săvârşirii infracţiunii, organele judiciare au posibilitatea să identifice eventualii
martori din rândul unor anumite categorii de persoane.

Practica organelor de urmărire penală angrenate în lupta antidrog demonstrează că


traficanţii recurg, de regulă, pentru plasarea stupefiantelor în vechile “filiere”. Plecând de la
această premiză, informaţiile privitoare la deplasarea acestor persoane într-un anumit loc,
frecvenţa semnalării lor în zonă, persoanele în compania cărora au fost văzute, constituie un
indiciu preţios în legătură cu teritoriul în care swe derulează activitatea ilicită, posibilii
“colaboratori” ai făptuitorilor, sursele de aprovizionare.

c) Nu în ultimul rând, clarificarea problemei modului de operare ajută organul judiciar


în cunoaşterea sau, cel puţin, prefigurarea trăsăturilor de ordin psihocomportamental
al făptuitorului.

Acest aspect este şi el de o importanţă deosebită, mai ales în domeniul declanşării unor
activităţi de urmărire penală, alegerea procedeelor tactice de ascultare, valorificarea probelor
şi mijloacelor de probă.

Pentru efectuarea traficului de droguri, în modurile lor de operare, traficanții urmăresc


realizarea celor 3 elemente principale prin modalități cât mai ingenioase și mai diverse, pentru
a finaliza operațiunea fără a fi depistați de autorități.

1. Fabricarea drogurilor

 Fabricarea în mod legal în scopuri medicale, dar folosite abuziv

Există numeroase narcotice, stimulente si depresive ce sunt fabricate în mod legal in


scopuri medicale. Aceste activități se transformă în activități ilegale, atunci când acestea sunt
folosite în mod abuziv sau devin subiectului traficului ilicit de droguri. Totodată, identificăm
furtul comis în timpul transportării stupefiantelor naturale, exportate legal ţărilor
neproducătoare.6

6
V. Bercheșan, C.Pletea, „Drogurile și traficanții de droguri”, Ed. Paralela 45, Craiova, 1998, pag. 339
 Fabricarea în mod clandestin

La polul opus, identificăm culturile clandestine de diverse stupefiante, precum: mac


opiaceu, canabis, planta de coca. Nepredarea către organismele naţionale de control, a opiului
brut, provenit fie din culturile realizate pe suprafeţe mai mari decât cele declarate şi
autorizate, fie din recoltele nedeclarate.
Laboratorul clandestin este o sintagmă care se referă de regulă la încăperile în care se
produc, fabrică, transformă, în afara cadrului legal, stupefiantele şi substanţele psihotrope care
alimentează piaţa neagră a drogurilor de unde se aprovizionează toxicomanii.
Laboratoarele clandestine sunt permanent şi oriunde acele căi subterane de alimentare
a pieţei de desfacere a drogurilor legale, locuri spre care se îndreaptă toxicomanii pentru a
intra în posesia drogurilor. Teoretic, în prezent, orice drog aflat sub controlul internaţional
poate fi realizat prin producere ori rafinare într-un laborator clandestin.
Echipamentul tehnic folosit este improvizat, foarte ieftin, fiind cumpărat din magazine
fără a trezi suspiciuni. Practica a dovedit că traficanţii nu folosesc prea des aceeaşi încăpere
pentru producerea de stupefiante, ei schimbă frecvent laboratorul pentru a nu fi identificaţi de
poliţie. Existenţa unui laborator clandestin este trădată de mirosul de acetonă, amoniac sau
alte substanţe chimice, care sunt indispensabile în procesul de fabricare a morfinei şi heroinei.
După cum rezultă din practica poliţiştilot antidrog, laboratoarele clandestine pot fi
clasificate în două categorii:
 Laboratoarele clandestine de factură artizanală – create de traficanţii care nu dispun
de mijloace financiare importante şi care sunt dotate cu echipamente şi materiale
modeste. Aici se obţin droguri în cantităţi reduse, nepurificate suficient, care sunt
destinate să alimenteze o zonă limitată ca suprafaţă. Acestea sunt amplasate, de regulă,
în apropierea plantaţiilor ilegale de cannabis, opium, coca şi au aspectul unor
şoproane, magazii.
 Laboratoarele clandestine de tip industrial – acelea în care s-au investit sume mari de
bani pentru a fi dotate cu aparatură tehnică competitivă. Aici se obţin droguri cu un
grad de puritate superior precum şi în cantităţi ce depășesc 100 kg.
Aceste laboratoare sunt amplasate în imediata apropiere a unor căi importante
de circulaţie turistică, navală ori aeriană, de-a lungul căreia vor fi vehiculate drogurile,
spre locul de destinaţie şi acesta ales cu multă chibzuinţă, pentru a le putea trece
neobservate printre mărfurile obişnuite transportate. Locul amplasării laboratorului
indiferent că este o magazie, un apartament, o vilă, un sediu de firmă, trebuie să fie în
întregime la dispoziţia traficanţilor, aceasta pentru a putea fi evitată pătrunderea
persoanelor din afara grupurilor de infractori, persoane care ar putea descoperi secretul
activităţii desfăşurate.

Produsele chimice utilizate la obţinerea ilegală a drogurilor sunt selectate în funcţie de


proprietăţile pe care le au în calitate de precursor, care activ, agent oxidant, solvent, acid,
bază, sare. Atenţia specialiştilor în materie este îndreptată spre acele produse chimice care
sunt absolut necesare fabricării: haşişul lichid, heroina, cocaina, morfina, mescalina, LSD-25.
În scopul identificării căilor şi mijloacelor de recuperare a laboratoarelor clandestine
unde se fabrică ori se produc substanţe psihotrope se va porni de la substanţele esenţiale şi
precursori către drogurile ţintă.

Mărcile de fabricaţie întâlnite frecvent în cadrul activităţilor specifice de combatere a


traficului ilicit de droguri şi a laboratoarelor clandestine au menirea să indice de regulă, din ce
zonă geografică provine drogul şi uneori calitata acestuia. În desfăşurarea activităţilor
informativ operative, mărcile de fabricaţie indică locul unde s-a produs ilicit droguri, precum
şi laboratorul clandestin în care s-a desfăşurat activitatea.
Astfel, marcajele aplicate pe săculeţii de pânză în care este împachetată de obicei
heroina, atestă spre exemplu, faptul că drogul îşi are originea în Afganistan sau Pakistan;
alteori cifrele întâlnite pe ambalaje formează un veritabil cod a cărei citire furnizează date
care duc la identificarea amplasării unui laborator clandestin ori fac legătura cu anchetele
anterioare privind confiscarea unor cantităţi de droguri.

2. Transportul drogurilor

Transportul drogurilor se face pe rute aeriene, rutiere și maritime, iar mijloacele de


transport sunt diferite.
În procesul de transport al dorgurilor, traficantii folosesc numere false de înmatriculare
sau numere de tranzit de tip Z sau W pentru transportarea mărfurilor de contrabandă și
implicit a drogurilor. Au existat multe situații în care pentru transport au fost folosite
autovehicule aflate în traficul internațional, însă fără ca personalul de deservire al acestora să
aibă cunoștință despre acest fapt.
Transporturile de droguri se efectuează, în general, cu autovehicule de tip TIR, cu
trenuri, aeronave sau nave, datorită gabaritului, acestea permițând transportarea unei cantități
mari de stupefiante. În aceste cazuri, traficanții aleg adeseori astfel de autovehicule ce sunt
încărcate cu produse alimentare perisabile, întrucât acestea nu pot fi oprite și controlate timp
îndelungat.
Totuși, se practică și transportul drogurilor cu autoturisme particulate, „lipsite de
suspiciuni”, ce pot trece neobservate. De multe ori, traficanții creează distrageri astfel încât
autoritățile să urmărescă autovehiculele de tip TIR, iar autoturismele particulare să treacă
neobservate.
O altă modalitate utilizată, este de a abandona mașina într-un oraș timp de câteva zile,
urmând ca altcineva să vină și să o preia ulterior, evitând astfel pe cât posibil contactul dintre
infractori, tocmai pentru a micșora șansele să fie depistați.
Important de menționat este noțiunea de „livrare controlată”, ce descrie practica
organelor de poliție de a lăsate anumite cantități de droguri să treacă pentru urmări firul și a
putea descoperi ulterior cantități mult mai mari, rețele de trafic, distribuitori ș.a.

România este considerată de către ofiţerii de la “Crima Organizată” o ţară atât de


tranzit pentru marile reţele de traficanţi de droguri, cât şi consumatoare. Într-un transport dat
publicităţii de către Interpol, pe Internet se arată că în România, Ucraina şi alte state din
Orientul Mijlociu se organizează traficul de heroină.
Dacă în urmă cu câţiva ani traficul şi consumul de stupefiante erau accidentale, în
prezent sunt cotidiene. Aduse din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, narcoticele sunt
introduse în România prin toate punctele de trecere a frontierei şi apoi pe piaţa de consum.
În România, cele mai frecvente surse de aprovizionare şi metode folosite pentru
introducerea drogurilor din străinătate pe teritoriul nostru sunt prin:
- intermediul cetăenilor străini aflaţi în România la studii, în scop de afaceri sau
turism;
- introducerea în ţară de droguri de către cetăţeni români care fac deplasări în
străinătate;
- cu ajutorul ori neglijenţa salariaţilor unităţilor medico-farmaceutice;
- furtul de produse sau substanţe stupefiante din farmacii prin forţarea dulapurilor
“VENENA” şi “SEPARANDA”.

Serviciul Internaţional Antidrog din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei


Organizate se confruntă foarte mult cu activitatea traficanţilor. Tot ce ajunge în România din
ţări ca Turcia, Iran, Pakistan, Columbia, Venezuela sau Brazilia este verificat foarte atent,
aceste state fiind importante furnizoare de stupefiante.
O situaţie specială se întâlneşte la intrările în ţară, pe la diverse puncte de trecere a
frontierei, cu maşini personale sau cu autocarul. Acestor persoane pe lângă controlul corporal
li se face şi selectiv controlul autoturismelor. Marile reţele au însă metode care, de regulă, pot
să treacă de vigilenţa controalelor sau pur şi simplu organele de control cad în prada tentaţiei
mitei.
Exemplu: Din Israel a fost trimis către România un transport de motoraşe pentru
instalaţiile de aer condiţionat necesare avioanelor. Coletul a avut o traiectorie complicată
mergând în America de Sud, iar de acolo în Europa şi apoi în ţară.

De la începutul anului 2001 au fost înregistrate mai multe cazuri în care diverse
persoane (cărăuşi) transportau cantităţi semnificative de stupefiante, ascunse pe corp, în
bagajele personale, în obiectele de uz personal sau în mijloacele de transport cu care acestea
călătoreau.
Exemplu: În data de 24.03.2001, la PCTF Giurgiu feroviar, s-au prezentat pentru a intra
în România, călătorind cu trenul, un cetăţean turc însoţit de o româncă. Cu ocazia
controlului specific, ca urmare a unui comportament ciudat afişat de cei doi, poliţiştii de
frontieră au solicitat lucrătorilor vamali un control minuţios al cuşetei în care se aflau cei
doi. Ca urmare a acestui fapt, sub caloriferul din aceasta a fost descoperită o pungă de
plastic în greutate de 1.060 kg, care conţinea un praf de culoare maronie. Din cercetările
efectuate s-a stabilit faptul că aceasta aparţinea femeii, cetățean român, şi conţinea
heroină cumpărată din Turcia, al cărui preț se ridica la suma de 3000 DM (mărci).
Traficul ilegal de stupefiante sub cele două forme ale sale de manifestare, traficul
internaţionalizat şi consumul de droguri, s-a stabilizat şi dezvoltat în România datorită unor
cauze şi condiţii interne sau externe ce au favorizat acest fapt, cum ar fi:
- amplasarea României pe rute de transport comerciale şi de turism, ce fac legătura
între Orient şi Occident;
- nevoile traficanţilor de a-şi crea noi itinerarii de transport, pieţe de desfacere şi
consum de droguri;
- lipsa de cunoştinţe ale cetăţenilor români legate de pericolul generat de consumul
de droguri şi a unor persoane în acest sens.
Din studiile efectuate de poliţiştii de frontieră rezultă că ruta pe care România este
folosită pentru tranzitare şi respectiv stocare a stupefiantelor pe diverse perioade de timp o
constituie traseul nordic al “rutei Balcanice”: Iran, Turcia, Bulgaria, România şi de aici
distribuţia către Cehia, Ungaria, Germania sau Olanda.
Frontiera cea mai des utilizată este cea cu Bulgaria (pe sensul de intrare) şi cu Ungaria
(pe sensul de ieşire). Este posibil ca în viitorul apropiat să crească interesul şi pentru rutele de
trafic din Africa (Nigeria, Uganda), America de Sud (Columbia, Venezuela), spre ţări din
Vestul Europei (Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia, Spania).

3. Distribuirea drogurilor

Distruibuirea drogurilor se face pe piețe de desfacere, denumite și „piața neagră” sau


„piața secretă”. Acestea sunt diferite în funcție de zonă. Astfel, există state în care drogurile se
vând liber, precum opiul în Africa de Sud, cocaina sau hașișul în America de Sud.
Ambalarea și prezentarea spre desfacere a stupefiantelor este o chestiune importantă
pentru traficanți. Pe marfa ambalată se aplică o marcă de recunoaștere. Această marcă poate
consta intr-un desen reprezentand un paun, fluturi, carti de joc. Pe unele pachete se poate citi:
„de cea mai buna calitate” sau „opiul are un gust excelent”.
Mărcile de fabricaţie trebuie analizate cu multă atenţie, fixate şi ridicate în vederea
exploatării lor. Compararea lor cu alte asemenea probe poate duce la stabilirea unor filiere de
traficare precum şi indicarea laboratorului clandestin care a produs drogul.
Întrucât în lume există o varietate foarte mare de mărci de fabricaţie, acestea pot fi
clasificate în funcţie de următoarele criterii:
 După modul de aplicare al marcajului. Această activitate se realizează prin utilizarea
unei ştampile, deci prin aplicarea unei vopsele, a tuşului, cernelei, pe ambalaje de
pânză, hârtie şi chiar direct pe drog când acesta este sub formă solidă. Această operaţie
are drept scop individualizarea laboratorului clandestin, din voinţa producătorului
atestând prin aceasta modalitatea, calitatea, tradiţia.
 După suportul pe care se aplică marcajul prin imprimare mecanică direct pe drog
(calupuri, pastile), precum şi pe pânză, hârtie, folie de plastic.
 După formă, dimensiunea, culoarea, grafica marcajului. În acesta caz marcajele pot fi
grupate în funcţie de gen (animale, păsări, flori, fluturi, alte obiecte), litere (latine,
arabe, chinezeşti), cifre (arabe, romane), cuvinte nume proprii.
Odată introduse în țră, dacă nu sunt confiscate la graniţă, heroina, cocaina sau haşişul
ajung în special în marile oraşe şi în centrele universitare importante: Bucureşti, Timişoarea,
Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Braşov, Oradea, Arad, acestea fiind doar câteva dintre
localităţile în care se înregistrează un consum mare de stupefiante, dar drogurile se găsesc
peste tot în România şi în marile oraşe şi în localităţile cu număr mediu sau mic de locuitori.
Dacă în centrele universitare cea mai mare “trecere” o au heroina şi cocaina, în oraşele mici se
consumă marijuana, haşiş, cannabis sau opiu care se fumează amestecate cu tutun. Cele mai
multe droguri se consumă şi se vând în Ardeal şi în Banat. Într-o statistică pe regiuni urmează
Oltenia şi nordul ţării, pe ultimul loc fiind Moldova.
Reţelele traficanţilor au împărţit întreaga ţară, indiferent unde se află capul bandei,
vânzătorii fiind peste tot. Zilnic, poliţiştii de la combaterea Crimei Organizate, Serviciul
Antidrog, se confruntă cu anihilarea de noi bande de traficanţi de droguri.
Poliţiştii declară că în România a crescut infracţionalitatea cu privire la traficul şi
consumul de stupefiante, iar în acest moment se iau măsuri tot mai drastice cu privire la
stoparea acestui flagel.
O statistică a “morţii albe” arată că în România în fiecare lună mor persoane din cauza
consumului de droguri, a supradozei, pe bună dreptate afirmându-se că “este un al treilea
război mondial – crima organizată”.
Dacă în anii imediat următori revoluţiei, drogurile erau consumate în special de către
tineri între 25-30 de ani şi numai în anumite zone, în ultimii doi ani, inclusiv 2003 vârsta
medie de începere a consumului de droguri a scăzut foarte mult, ajungând la 12 ani.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei Anidrog 26 iunie – Direcţia de Sănătate Publică a


municipiului Bucureşti, împreună cu Organizaţia Internaţională “Salvaţi Copiii”, au prezentat
primul studiu de dimensiuni mari efectuat în toate liceele bucureştene. Potrivit acestuia,
10,68% dintre elevi consumă droguri, iar 9012% au declarat că au de gând să încerce.
Tentaţia consumului de droguri creşte proporţional cu vârsta, elevii fiind mult mai
vulnerabili în clasele mari de liceu. Dacă în clasa a IX-a consumă 3,12% dintre ei, în clasa a
XII-a 6%. Drogurile cele mai căutate de elevi sunt: heroina 34%, marijuana 31%, cocaina 3%,
ecstassy 2%,, L.S.D. 1%.
Se mai arată potrivit statisticilor că 43% dintre elevi provin din licee industriale, 28%
din licee teoretice, 14% sunt elevi la licee de artă, ceea ce arată că există o legătură strânsă
între gradul scăzut de instruire şi tendinţa către toxicomanie.
Însă nu este de neglijat faptul că dealerii pătrund tot mai mult în cercul elevilor cu
bani, provenind din familii înstărite şi pregătite intelectual, deoarece posibilitatea de
îmbogăţire este mai rapidă, chiar dacă sunt prinşi în capcanele “morţii albe” şi elevi de talie
înaltă.