FACULTATEA DE DREPT

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

CURTEA DE JUSTITIE A UNIUNII

EUROPENE

DISCIPLINA: DREPTUL UNIUNII EUROPENE

 CURTEA DE JUSTITIE A UNIUNII EUROPENE

PREZENTARE GENERALA

ROL: se asigură că legislația UE este interpretată și aplicată în același mod în

toate țările UE; garantează că țările și instituțiile UE se supun dreptului european.

MEMBRI:

 Curtea de Justiție: câte 1 judecător din fiecare țară a UE, plus 11 avocați

generali
 Tribunalul: 47 de judecători. În 2019, numărul acestora va crește la 56 (câte
2 judecători din fiecare țară a UE).

ÎNFIINȚARE: 1952

SEDIU: Luxemburg

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Tribunalul şi Tribunalul Funcţiei

Publice constituie instituţia jurisdicţională a Uniunii Europene a cărei misiune
esenţială constă în a controla legalitatea actelor şi în a asigura interpretarea
şi aplicarea uniformă a dreptului Uniunii. CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII
EUROPENE, numită pe scurt și CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIȚIE (CEJ)
este organul juridic al Comunităților Europene.

Misiunea principală a Curții de Justiție a UE este să asigure

respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor (Artocolul 19, alin. 1
din TUE). Printre competențele sale se numără soluționarea disputelor juridice
dintre statele membre, dintre Uniune și statele membre, dintre organismele și
structurile UE, precum și dintre persoanele fizice și Uniune. În plus, judecătorii de
la curţile de justiţie din cadrul statelor naţionale se pot adresa acesteia în cazul în
care cauzele pe care le judecă au tangenţe cu dreptul comunitar.

COMPONENTA
Curtea de Justiţie este compusă din 28 de judecători şi 11 avocaţi
generali. Judecătorii şi avocaţii generali sunt desemnaţi de comun acord de
guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet al cărui rol este de a
emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile
respective. Mandatul acestora este de şase ani și poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi
din rândul personalităților care oferă toate garanţiile de independenţă şi care
întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii
jurisdicţionale sau a căror competenţă este recunoscută.
Judecătorii Curţii de Justiție îl desemnează din rândul lor pe preşedinte
și pe vicepreședinte, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită.
Preşedintele conduce lucrările Curții de Justiție şi prezidează şedinţele şi
deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată. Vicepreședintele îl asistă
pe președinte în exercitarea funcțiilor sale și îl înlocuiește în caz de împiedicare.

Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină

imparţialitate şi în deplină independenţă, opinie juridică numită „concluzii" în
cauzele care le sunt repartizate.

Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le conduce

sub autoritatea preşedintelui Curţii. 

!!! Curtea poate judeca în şedinţă plenară, în Marea Cameră

(cincisprezece judecători) - în cazurile speciale prevăzute de Statutul Curţii şi
atunci când apreciază că o cauză prezintă o importanţă excepţională - sau în
camere de cinci sau de trei judecători

CE FACE CJUE?
Curtea pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare. Cele
mai frecvente tipuri de cauze sunt:

 INTERPRETAREA LEGISLAȚIEI (hotărâri preliminare) - instanțele

naționale ale țărilor UE sunt obligate să garanteze aplicarea
corespunzătoare a legislației europene, dar există riscul ca instanțele din
țări diferite să interpreteze legislația în mod diferit. Dacă o instanță
națională are îndoieli cu privire la interpretarea sau valabilitatea unui act
legislativ al UE, aceasta poate să solicite opinia Curții de Justiție. Același
mecanism poate fi utilizat și pentru a determina dacă un act legislativ sau o
practică națională este compatibilă cu dreptul UE.
 RESPECTAREA LEGISLAȚIEI (acțiuni în constatarea neîndeplinirii
obligațiilor sau proceduri de infringement) - este vorba despre acțiuni
intentate împotriva unui guvern național care nu își îndeplinește obligațiile
prevăzute de legislația europeană. Aceste acțiuni pot fi inițiate de Comisia
Europeană sau de altă țară din UE. În cazul în care țara vizată se dovedește
a fi vinovată, ea are obligația de a remedia situația imediat. În caz contrar,
se poate intenta o a doua acțiune împotriva ei, care poate conduce la
aplicarea unei amenzi.
 ANULAREA UNOR ACTE LEGISLATIVE ALE UE (acțiuni în anulare) -
dacă un stat membru, Consiliul UE, Comisia sau (în anumite condiții)
Parlamentul European consideră că un anumit act legislativ al UE încalcă
drepturile fundamentale sau tratatele Uniunii, îi poate cere Curții de Justiție
să anuleze actul respectiv.
 Persoanele fizice pot, de asemenea, să solicite Curții anularea unui act al
Uniunii care le privește în mod direct.
 GARANTAREA UNEI ACȚIUNI A UE (acțiuni în constatarea abținerii de
a acționa) - Parlamentul, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta
anumite decizii în anumite situații. Dacă nu fac acest lucru, guvernele
statelor membre, celelalte instituții ale UE și (în anumite condiții) persoanele
fizice sau întreprinderile pot înainta o plângere Curții.
 SANCȚIONAREA INSTITUȚIILOR UE (acțiuni în despăgubire) - orice
persoană sau întreprindere care a avut de suferit de pe urma unei acțiuni
sau a lipsei de acțiune din partea instituțiilor UE sau a angajaților acestora
poate intenta o acțiune împotriva lor prin intermediul Curții.

PROCEDURA
În ceea ce priveşte procedura, Curtea are un regulament propriu şi
cuprinde, de regulă, o fază scrisă şi o fază orală care este publică. În cadrul
procedurii întrebărilor preliminare, instanţa naţională adresează Curţii
întrebări privind interpretarea sau validarea unei dispoziţii de drept a Uniunii.
Cererea, tradusă în toate limbile UE, este notificată de Grefă părţilor implicate în
cauza principală, tuturor statelor membre şi instituţiilor UE. Totodată Grefa
dispune publicarea unei comunicări în Jurnalul Oficial al UE. Părţile, statele
membre, instituţiile UE au la dispoziţie două luni pentru a prezenta Curţii
eventualele lor observaţii.

În cadrul acţiunilor directe, Curtea este sesizată printr-o cerere

introductivă adresată Grefei care dispune publicarea unei comunicări în Jurnalul
Oficial al UE şi comunicarea cererii către partea adversă care are dreptul la o lună
pentru a formula un memoriu în apărare. Ulterior reclamantul are dreptul la o
replică, iar pârâtul la o duplică, termenul fiind de fiecare dată de o lună, cu
excepţia situaţiei în care preşedintele Curţii acordă prelungirea lor.

În toate cauzele, odată ce procedura scrisă este finalizată, părţile

sunt invitate să indice, în termen de 3 săptămâni, dacă şi de ce solicită
organizarea unei şedinţe de audiere a pledoariilor. Pe baza unui raport la
judecătorului raportor şi după ascultarea avocatului general, Curtea decide
dacă, în cauză, se impune efectuarea unor activităţi specifice de cercetare
judecătorească, decide cărui complet trebuie să i se trimită cauza şi dacă este
necesară o şedinţă de audiere a pledoariilor. Judecătorul raportor rezumă, într-un
raport de şedinţă, faptele invocate, precum şi argumentele părţilor şi, dacă este
cazul, argumentele intervenienţilor, care este adus la cunoştinţa publicului în
cursul şedinţei.

Pledoariile au loc în şedinţă publică, în faţa completului de judecători şi a

avocatului general. În cadrul şedinţei, judecătorii şi avocatul general pot adresa
părţilor întrebări pe care le consideră oportune. Ulterior, avocatul general
prezintă în şedinţă publică concluziile sale care analizează în detaliu aspectele
juridice ale litigiului şi propune Curţii răspunsul care ar trebui dat pentru
problematica ridicată. În cazul în care Curtea apreciază că o cauză nu ridică
nicio problemă nouă de drept, după ascultarea avocatului general, aceasta poate
decide să o soluţioneze fără concluziile avocatului general.

Judecătorii deliberează pe baza unui proiect de hotărâre redactat de

judecătorul raportor, fiecare judecător din complet putând propune modificări.
Deciziile Curţii de Justiţie sunt adoptate cu majoritate de voturi, fără ca
eventualele opinii separate să fie menţionate. Hotărârile sunt semnate de toţi
judecătorii care au participat la deliberări şi sunt prezentate în şedinţă publică.

CURTEA DE JUSTIȚIE A UE ȘI CETĂȚENII

O persoană fizică sau o întreprindere care consideră că a avut de suferit de pe

urma acțiunii sau a lipsei de acțiune din partea unei instituții UE sau a angajaților
acesteia se poate adresa Curții în două moduri:

 INDIRECT, prin intermediul instanțelor naționale (care pot decide să

înainteze cazul Curții de Justiție)
 DIRECT, sesizând Tribunalul - dacă reclamantul a fost afectat direct și
personal de o decizie luată de o instituție a UE.
 BIBLIOGRAFIE

1. https://europa.eu/european-union/about-
eu/institutions-bodies/court-justice_ro

2. https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/

3. http://www.paginaeuropeana.ro/curtea-de-justitie-a-
uniunii-europene/

4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Justi
%C8%9Bie_a_Uniunii_Europene