Curs nr.

10
ARUNCAREA GREUTĂŢII

1. Prevederile regulamentului de concurs

Aruncările se efectuează dintr-un cerc betonat (Figura 1.) având un diametru de 2,135m; în
jumătatea dinainte a cercului este plasată o opritoare (prag) care măsoară 1,21-1,23m. Sfera din
metal (greutatea) cu care se execută aruncarea este netedă şi cântăreşte 7,260kg la bărbaţi,
respectiv 4kg la femei. Greutatea este eliberată în sectorul de aruncare, format în spaţiul delimitat
de un unghi de 34,92º, care are vârful în centrul cercului. Sectorul de aruncare poate fi iarbă,
zgură sau orice material pe care obiectul lasă o urmă.

Figura 1. Cercul pentru aruncarea greutăţii

Ordinea în care se desfăşoară aruncările este stabilită prin tragere la sorţi; concurentul îşi
începe aruncarea dintr-o poziţie statică şi părăseşte cercul după ce sfera a atins sectorul de
aterizare, ieşind prin partea posterioară a cercului.
Fiecare concurent are dreptul la 3 încercări; după un tur de trei aruncări, primii 8 atleţi au
dreptul la trei încercări suplimentare. Timpul acordat efectuării unei încercări este de 1 minut.
Cea mai lungă aruncare, incluzându-le şi pe cele suplimentare, este luată în considerare în
alcătuirea clasamentului final.
Măsurarea fiecărei aruncări (Figura 2.) se efectuează imediat după efectuare, de la urma cea
mai apropiată de cerc, lăsată de obiect (cota “0”), până la marginea internă a circumferinţei
cercului, dar trecând banda ruletei prin centrul cercului.

Figura 2. Măsurarea lungimii aruncării greutăţii

Aruncările sunt valabile dacă obiectul cade în interiorul sectorului de aterizare; călcarea sau
atingerea (Figura 3.) cu orice parte a corpului a părţii superioare a opritoarei, a solului sau a
părţii superioare a cercului de metal se va considera o greşeală.
 Figura 3. Situaţii de aruncări nereuşite

2. Tehnica aruncării greutăţii

Scopul prestaţiei aruncătorului de greutate este de a proiecta sfera metalică, pe o traiectorie
de zbor cât mai lungă.
Structura tehnică a aruncării cu elan, respectiv mecanismul de bază, constă în:
- pregătirea pentru aruncare (priza, poziţia, gruparea);
- elanul (paşi adăugaţi, săltare, piruetă)
- efortul final de aruncare;
- redresarea după aruncare.
Veriga de bază a structurii tehnice a aruncării greutăţii o constituie, aruncarea de pe loc,
respectiv totalitatea mişcărilor ce se dezvoltă în timpul efortului final.

- Pregătirea pentru aruncare conţine următoarele acţiuni:

Priza – sau ţinerea greutăţii. Se cunosc trei moduri de a realiza priza pe greutate, în funcţie
de aşezarea degetelor pe ea:
- degetul mare şi degetul mic se află în lateral, celelalte răsfirate lejer pe greutate, egal
depărtate între ele (Figura 4.);
- cele trei degete uneori şi cel mic, sunt lipite şi aşezate pe greutate, cel mare lateral, priză
aplicată mai ales de fetele (Figura 4.);
- degetele arătător, mijlociu şi inelar sunt răsfirate pe greutate, iar degetul mic îndoit este
„sub” greutate.

Figura 4. Priza aplicată pe sfera metalică

Presiunea sferei metalice este resimţită la baza degetelor. După fixarea fermă a prizei, mâna
se flectează din articulaţia pumnului sub presiunea greutăţii şi este dusă sub bărbie în spaţiul
clavicular, cu degetele orientate spre gât; cotul se află sub nivelul umerilor, (Figura 5.) asigurând
astfel relaxarea braţului.
 Figura 5. Aşezarea greutăţii la nivelul umărului
(A - poziţionare corectă B – poziţionare incorectă)

Poziţia iniţială a aruncătorului este stând pe toată talpa piciorului drept, cu spatele spre
direcţia de aruncare, la marginea depărtată a cercului faţă de terenul de aruncare. Piciorul stâng,
puţin în urma celui drept, "controlează" solul cu vârful şi asigură echilibrul general; trunchiul
este în uşoară extensie, iar braţul stâng semiîntins este dus oblic-sus, relaxat.
Gruparea se realizează din poziţia iniţială: aruncătorul apleacă trunchiul înainte iar piciorul
stâng cu genunchiul flexat ajunge lângă piciorului de sprijin (drept), care preia greutatea
sistemului aruncător-greutate, în acest fel realizându-se "gruparea", din care începe acţiunea de
impulsie.
În aceasta fază sfera metalică se află în punctul cel mai jos al traiectoriei sale, iar unghiul
format de trunchi şi de coapsa piciorului drept, este de aproximativ 50. Axa umerilor este
paralelă cu solul şi perpendiculară pe direcţia de aruncare, iar mâna stângă, are rol de echilibrare.
- Elanul este o săltare razantă, executată pe piciorul drept, spre mijlocul cercului de aruncare
şi are două faze, respectiv: Impulsia- avântarea şi săltarea.
Impulsia şi avântarea reprezintă faza în care, se produce prima accelerare. Aceasta se
realizează printr-o împingere în sol, efectuată de piciorul drept si susţinută de piciorul stâng, care
se avântă pe direcţia elanului. Impulsia o execută piciorul de sprijin şi se face printr-o extensie
energică din articulaţia genunchiului, evitând însă ridicarea excesivă a centrului de greutate.
Trebuie subliniat faptul că, acţiunea de impulsie are rol mai mare decât avântarea. În această
fază, are loc o rulare de pe pingea pe călcâi.
Impulsia se realizează sub un unghi de aproximativ 60. Axa umerilor rămâne paralelă cu
solul, iar bustul se ridică progresiv. Unghiul traiectoriei pe care se mişcă greutatea este crescut cu
15o-25o. Greutatea parcurge un drum de 70-90 cm.
Săltarea începe din momentul în care aruncătorul întrerupe contactul cu solul, prin piciorul
drept (terminarea rulării) şi ţine până la reluarea contactului cu solul tot pe piciorul drept.
Săltarea trebuie să fie cât mai scurtă şi razantă, pentru a micşora la maximum oscilaţiile pe
verticală. În această fază, aruncătorul urmăreşte trimiterea trenului inferior înainte (depăşind
obiectul) şi menţinerea greutăţii la distanţă. Reluarea contactului cu solul are loc pe pingea.
Traiectoria greutăţii se ridică în continuare, faţă de faza de impulsie cu circa 15-20.
Greutatea mai parcurge un drum de aproximativ 35-45cm. Piciorul drept execută o mişcare de
rotaţie spre interior, piciorul stâng este avântat spre direcţia de aruncarea, dar axa umerilor se
menţine perpendiculară pe direcţia de aruncare.

- Efortul final (de aruncare) are loc al doilea moment de accelerare a vitezei greutăţii.
Începutul efortului se realizează din sprijin unilateral, când are loc o mişcare complexă de
ridicare-rotare-înaintare, în direcţia aruncării.
Sprijinul unilateral se realizează pe pingeaua piciorului drept care "aterizează" pe sol, cu
vârful răsucit spre interior. Sprijinul unilateral trebuie să dureze cât mai puţin şi se termină o
dată cu aşezarea piciorului stâng pe sol.
Axa umerilor se menţine relativ perpendiculară pe direcţia de aruncare; axa bazinului
bazinului este întoarsă evident spre direcţia de aruncare. Talpa piciorului drept este în pronaţie şi
formează un unghi de aproximativ 120 cu direcţia de aruncarea. Unghiul dintre trunchi şi
coapsa piciorului drept este de aproximativ 90. Braţul stâng "acoperă" pieptul, controlând
poziţia închisă. Capul şi privirea rămân orientate spre înapoia cercului.
Sprijinul bilateral (Figura 6.) constituie faza în care are loc "marea accelerare", în care se
imprimă 80-85% din viteza iniţială a greutăţii.

Figura 6. Sprijinul bilateral în efortul final

Piciorul drept continuă acţiunea de impulsie, concomitent cu rotarea genunchiului şi a

şoldului, în timp ce piciorul stâng printr-o acţiune de "blocare", contribuie la creşterea
substanţială a accelerării mişcărilor, executate de partea dreaptă.
Bustul se ridică şi se rotează treptat, dar rapid, în timp ce braţul stâng "deschide" pieptul.
Axa umerilor şi a şoldurilor continuă rotarea de la dreapta la stânga, până ajung perpendiculare
pe direcţia de aruncare.
Sfera metalică rămâne lipită de gât, până când atletul "simte" trecerea greutăţii corpului pe
piciorul stâng, urmează ridicarea umărului drept şi apoi întinderea foarte energică a braţului
aruncător.
În ultima parte a efortului final, înaintea întinderii braţului aruncător, corpul atletului trebuie
să se afle într-o extensie completă, în aşa fel, încât o linie imaginară dreaptă să unească piciorul
stâng, bazinul, umărul drept şi mâna cu sfera.
Caracteristicile spaţio-temporale ale fazei finale:
- distanţa între punctele de sprijin este de 0,70-0,90m;
- piciorul stâng se aşază lateral-stânga la 0,15-0,20m şi aproape simultan cu "aterizarea"
piciorului drept (la diferenţă de 0,02-0,1s);
- lungimea traseului de acţionare asupra greutăţii este de 1,65-1,99m;
- înălţimea de eliberare este cu 0,20-0,30m mai mare decât înălţimea atletului;
 Figura 7. Aruncarea greutăţii cu elan liniar - prin săltare

- unghiul optim de eliberare este de aproximativ 42;

- viteza de eliberare a greutăţii este de 13,67-14,19m/sec; modificarea vitezei iniţiale cu 0,1
m/s poate influenţa lungimea aruncării cu 0,25m.
- Redresarea după aruncare constă în oprirea inerţiei aruncătorului. În finalul efortului de
aruncare, aruncătorul execută o schimbare rapidă a sprijinului pe picioare şi coboară centrul de
greutate, pentru a evita ieşirea din cerc (depăşirea). Piciorul stâng este tras razant spre înapoi, iar
dreptul este dus înainte lângă prag prin săritură, dar numai după ce greutatea a părăsit mâna
aruncătorului.