Sunteți pe pagina 1din 2

Anexa nr.

Dispoziţia nr. .

Având în vedere art. 5, 17 şi 96 din prevederile Normelor


Generale de apărare împotriva incendiilor cu Ordinul M.A.I. nr. 163/2007
şi ţinându-se cont de faptul că:
Ordinea interioară, din punct de vedere al prevenirii şi stingerii
incendiilor, reprezintă ansamblul dispoziţiilor care trebuie stabilite, aplicate
şi respectate în incinta agenţilor economici înainte, în timpul şi la
terminarea unor activităţi caracterizate prin factori de risc de incendiu
specifici.
Lucrările premergătoare şi în timpul sezonului rece sunt ansambluri
de activităţi care trebuie să se desfăşoare la instalaţiile şi la sistemele la
care este necesar să se asigure buna funcţionare în timpul anotimpului în
care se înregistrează temperaturi scăzute. Acestea se referă întotdeauna
şi la activităţile care vizează înlăturarea efectelor îngheţului şi căderilor
abundente de zăpadă. Astfel,

Dispun

Înainte de începerea sezonului rece se vor controla şi se vor


înlătura defecţiunile constatate asigurându-se buna funcţionare a :
a) instalaţiilor şi a sistemelor de încălzire existente (surse de
căldură, conducte, corpuri şi elemente de încălzire, sobe, coşuri şi canale
de fum etc.);
b) instalaţiilor de încălzire din încăperi în care sunt montate
instalaţiile de stingere cu apă, precum şi cele de depozitare a
substanţelor chimice de stingere şi din spaţiile de garare a
autospecialelor;
c) serpentinelor de încălzire cu aburi sau apă caldă a căminelor,
rezervoarelor de depozitare a lichidelor combustibile, a gazelor sau apei
pentru stingerea incendiilor;
d) dispozitivelor de încălzire a armăturilor de siguranţă de la
rezervoarele de lichide combustibile sau gaze lichefiate;
e) conductelor şi furtunurilor de aburi de la instalaţiile de stingere,
precum şi a celor din diverse instalaţii de producţie şi auxiliare.
Instalaţiile de stingere cu apă precum şi mijloacele de primă
intervenţie vor fi protejate împotriva îngheţului;
Accesoriile pentru înlăturarea zăpezii de pe căile de acces, de
evacuare şi intervenţie se vor asigura de către administratorul unităţii;
Se interzice depozitarea materialelor combustibile în apropierea
oricărei surse de căldura (sisteme de încălzire cu foc deschis, cu
suprafeţe radiante sau incandescente, conducte termice, sisteme de
încălzire cu abur, cu apă caldă, cu aer cald …).
La executarea şi exploatarea sistemelor de încălzire centrală (cu
abur, cu apă caldă, cu aer cald) şi locală (cu sobe, radiaţii, etc.) precum şi
a maşinilor şi a aparatelor de gătit se va respecta normele în vigoare de
prevenire şi stingere a incendiilor (normativ, standarde, instrucţiuni de
folosire, etc.)
Se interzice folosirea instalaţiilor de încălzire în stare defectă,
(cazane termice, calorifere, sobe, radiatoare, aeroterme, aparate şi maşini
de gătit etc.) precum şi a altor utilaje improvizate.
Amplasarea şi exploatarea mijloacelor de încălzire locală (sobe de
orice tip, cazane de spălătorie, maşini şi aparate de gătit etc.) se va face
conform prevederilor standardelor în vigoare (STAS 9072) şi
instrucţiunilor de folosire emise de unitatea producătoare.
În încăperile în care sunt amplasate sobele, nu se admite
depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul
pentru 24 ore.
Înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate
amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de
funcţionare.
Este interzisă efectuarea lucrărilor de montaj, reparaţii, sau a
modificărilor la instalaţiile de gaze, de către persoane neautorizate şi fără
avizul prealabil al instituţiei distribuitoare.
Pentru supravegherea respectării reglementărilor prezentei dispoziţii
răspund şefii de unităţi, de depozite, de compartimente.

DIRECTOR
Prof .Bunta Boncea

S-ar putea să vă placă și