MIGRAŢIA MAMIFERELOR

Migraţiile mamiferelor sunt determinate de cauze neperiodice referitoare la

ciclurile anuale de împerechere, la posibilităţile de a căuta regiuni cu hrană
abundentă, cât şi de cauze sezoniere, determinate de succesiunea anotimpurilor
*Migraţiile terestre
Se cunosc multe specii de mamifere terestre ce aparţin la ordine diferite, care
realizează migraţii.
-Multe specii de mamifere, care populează regiunile montane, efectuează
migraţii sezoniere pe verticală. Vara, trăiesc la altitudini mari, unde găsesc cu
uşurinţă hrana. Odată cu venirea iernii, coboară la poalele munţilor, unde găsesc
condiţii optime de trai, iar primăvara urcă spre vârful muntelui. Ex.: Iepurele alpin –
Lepus timidus varronis, în timpul verii trăieşte la altitudini mari, între 1600-2000 m.
Iarna se deplasează în regiuni cu altitudini mici pentru a se hrăni.
-Înmulţirea excesivă a unor rozătoare în anumite perioade, a condus la
suprapopularea regiunii respective, scăderea hranei şi implicit la migraţii în masă.
-Cel mai faimos exemplu este migraţia lemingilor, adaptaţi la un climat rece
din regiunile de tundră din nordul Asiei, Scandinaviei, Canadei, S.U.A.
-Lemingului mare – Lemmus lemmus, trăieşte în tundra, munţii şi pădurile din
nordul Scandinaviei. În anii cu hrană suficientă, sunt foarte prolifici înmulţindu-se
excesiv. Când populaţiile cresc şi se ajunge la o suprapopulare a habitatului, lemingii
care nu tolerează apropierea intensă a semenilor, şi nu mai găsesc hrană suficientă se
adună în grupuri şi îşi încep migraţia dezorganizată peste păduri, câmpii, râpe. La
apariţia unor râuri, lacuri sau a mării -pe care în mod normal ar evita-o, grupurile de
lemingi devin imense, se concentrează şi se aruncă în apă, datorită presiunii
animalelor din spate, ceea ce-i determină pe conducători să ia această decizie. Astfel,
mor mii de indivizi. În habitatele lor de tundră, rămân puţine exemplare, care se
înmulţesc treptat, până la o nouă migraţie.
-Importante migraţii, sunt cele ale mamiferelor copitate: elani, reni, antilope,
etc.
Spectaculoasă este migraţia renului – Rangifer tarandus, care se realizează
pe o distanţă de cca 10000 Km, între zonele de tundră situate la Cercul Polar şi
pădurile de conifere din Canada.
Iarna, renii trăiesc în păduri de conifere, iar primăvara reîncep migraţia către întinsele
păşuni din nord. Pe drum se nasc puii de ren, care rapid se alătură turmei. În timpul
migraţiei depăşesc diferite obstacole: furtuni, temperaturi scăzute, dezgheţuri
timpurii, fiorduri, ape curgătoare, pe care le traversează înotând rapid, într-o anumită
ordine în coloană, cu boturile deasupra apelor, astfel că din turmă nu se văd decât
coarnele rămuroase. Ajunşi în nord, în zonele de tundră, trăiesc scurta vara arctică,
hrănindu-se intens. Înainte de a reîncepe călătoria către sud, are loc fenomenul de
împerechere.
-În regiunile tropicale, schimbările dintre sezonul ploios şi cel secetos, cu modificări
profunde ale vegetaţiei, constituie un motiv pentru care multe erbivore din savanele
Africii migrează.
-Există și situații, când unele mamifere din regiunea tropicală migrează în căutarea
hranei și în absența succesiunii anotimpurilor. De ex. Migrația elefanților, cele mai
mari mamifere terestre din fauna actuală, animale care nu au prădători sau duşmani
naturali.
Elefanţii nu au teritorii permanente, astfel că anual migrază în căutare de hrană şi
apă, amploarea migraţiilor depinzând atât de vreme cât şi de alţi factori. Migraţia se
face într-un şir lung, format din 20-100 indivizi, de obicei condus de o femelă.
În timpul deplasărilor, turmele migratoare trec prin pădurile tropicale, străbat râuri şi
lacuri, culturi agricole, producând daune însemnate.

*Migraţiile acvatice
Cetaceele şi pinipedele adaptate la mediul acvatic, fac călătorii sezoniere,
uneori de mii de km. în căutare de hrană şi pentru reproducere.
-Balena cu cocoaşă – Megaptera novae-angliae este răspândită atât în emisfera
sudică cât şi cea nordică.
-Anual realizează migraţii din apele reci ale regiunilor arctice sau ale Antarctidei,
unde se hrănesc spre apele calde, mai aproape de ecuator, în zone alese cu grijă,
unde se împerechează sau nasc pui concepuţi cu un an în urmă tot aici.
-În apele tropicale balenele cu cocoaşă nu se hrănesc.
-Când puii devin suficient de puternici, familia se reîntoarce spre zonele de hrănire
din apele reci.
-Foca de Groenlanda – Phoca groenlandica migrează de pe întinderile de gheaţă
arctică, unde trăiesc şi se înmulţesc  până în largul Oceanului Îngheţat şi Atlantic,
unde se hrănesc.
-Când banchizele de gheaţă se deplasează, focile sunt nevoite să migreze. Iarna focile
se retrag spre sud, iar primăvara se reântorc spre nord. În iernile blânde, focile
migrează pe coastele Groenlandei.
*Migraţiile aeriene
Chiropterele sunt singurele mamifere adaptate la zbor activ.
-În regiunile temperate, când hrana din timpul iernii lipseşte, unele specii de lilieci
efectuează migraţii spre alte zone capabile să le ofere condiţii de viaţă asemănătoare
cu regiunile în care trăiesc vara.
-Migrează pe distanţe mai lungi sau mai scurte, pe aceleaşi rute, revenind din locul de
unde au plecat.
-Pot efectua migraţii pe verticală, coborând de la altitudini mari, unde insectele devin
rare datorită frigului, spre altitudini mai mici unde pot găsi hrană.
-În locurile de iernare formează colonii de zeci de mii de indivizi.
-Şi în regiunile tropicale, lilecii efectuează migraţii de hrănire când hrana din
habitatele în care trăiesc devine insuficientă.