Sunteți pe pagina 1din 36

Cap.2.

Tehnologii actuale de abordare in domeniul


sistemelor de control distribuite
2.1.Cloud Computing
2.1.1.Introducere
Conceptul de cloud computing a fost enunţat în anul 1961 de profesorul John
McCarthy, care a sugerat că o tehnologie de partajare temporală a resurselor unui
calculator ar putea duce la implementarea unui model de afaceri în care anumite
aplicaţii ar putea fi vândute ca servicii utilitare. Popularitatea acestei tehnologii a
crescut în ultimii ani, pe măsură ce o paradigmă computaţională a fost dezvoltată,
prin care se oferă acces mai multor departamente IT şi mai multor utilizatori la
server virtualizate.
Cloud computing, este un concept modern în
domeniul computerelor și informaticii, reprezentând un ansamblu distribuit de
servicii de calcul, aplicații, acces la informații și stocare de date, fără ca utilizatorul
să aibă nevoie să cunoască amplasarea și configurația fizică a sistemelor care
furnizează aceste servicii.
Cloud computing este un concept global. Diferenţa între acest lucru şi noţiunea
de Internet global, este ca Internetul oferă globalizare doar legăturilor de
comunicare deja stabilite şi negociate, pe când cloud computing oferă acces la
resurse nelimitat. Deşi încă la începuturi, cloud computing devine foarte important
în contextul în care mediile IT actuale sunt nevoite să crească capacităţile sau să
adauge capacităţi noi în mod dinamic infrastructurilor existente, fără investiţii
majore în achiziţionarea de echipamente noi. Soluţia cloud computingului pentru
aceste necesităţi este o arhitectură care se axează pe utilizarea unui anumit serviciu
şi nu pe serviciu în sine.
Din punct de vedere topologic o soluţie cloud computing este compusă din mai
multe componente, fiecare cu un rol important în oferirea unei aplicaţii de tip
cloud:
➢ clienţi
➢ centrul de date
➢ servere distribuite

10
Fig.2.1.Topologia cloud computing
Clienţii sunt dispozitivele prin care utilizatorii interacţionează cu informaţiile din
cloud. Printre caracteristicile importante ale clienţilor se numără:
➢ cost hardware scăzut
➢ securitatea datelor
➢ consum de putere redus.
Centrele de date reprezintă colecţia de servere pe care aplicaţia dorită este
găzduită. Din punct de vedere al infrastructurii există mai multe metode de
integrare. Aceasta este dependentă de aplicaţie şi modul în care providerul doreşte
să construiască soluţia cloud. Acesta reprezintă un avantaj al cloud computingului.
Virtualizarea completă este o tehnică prin care o instalare completă a unei
maşini este rulată în cadrul altei maşini. Rezultatul este un sistem în care tot
software-ul rulat pe server este localizat în cadrul maşinii virtuale. Virtualizarea
completă oferă avantaje cum ar fi partajarea unui sistem hardware între mai mulţi
utilizatori, izolarea mai multor utilizatori intre ei, precum și de controlul
programului, emularea hardwareului pe o altă maşină. Paravirtualizarea permite
mai multor sisteme de operare să ruleze pe un singur dispozitiv hardware în acelaşi
timp prin utilizarea eficientă a resurselor gazdei, cum ar fi procesor, memorie etc.
Paravirtualizarea este avantajoasă în cazul recuperării în urma unui dezastru,
migrare, administrarea capacităţii.
Termenul de serviciu este un concept care permite reutilizarea unor anumite
componente în cadrul infrastructurii unei companii. Printre caracteristicile unui
serviciu se numără scalabilitate, partajare de resurse, independenţa dispozitivelor
etc.

2.1.2.Evoluţie
Cloud computingul are ca predecesori arhitecturi de tip client-server şi peer-
to-peer. Tot conceptul este de fapt modalitatea prin care stocarea centralizată

11
facilitează colaborarea şi cum un grup de calculatoare lucrează împreună pentru a
mări puterea computaţională.

Arhitectura client-server
În acest tip de arhitectură toate aplicaţiile software şi datele se află în cadrul
unor servere. Pentru ca un utilizator să acceseze resursele respective era necesar ca
acesta să se conecteze la serverul respectiv, să obţină acces şi drepturile necesare şi
apoi să efectueze operaţiile dorite prin „închirierea” programului respectiv.
Utilizatorii se conectează prin intermediul unui terminal, care nu are multă
memorie, spaţiu de stocare sau putere de procesare. Este doar un dispozitiv care
permitea clientului să se conecteze la server. Accesul nu este imediat şi nici nu este
posibil ca mai mulţi utilizatori să acceseze aceeaşi resursă simultan.
Din această cauză arhitectura client-server, deşi similară cu cloud computing
prin stocarea centralizată, are ca diferenţă majoră lipsa de concentrare asupra
utilizatorului.

Partajarea resurselor
În cadrul arhitecturii client-server, serverul reprezenta o posibilitate de blocaj
în sistem, deoarece orice comunicare între clienţii reţelei trecea prin server. A
apărut astfel nevoia de conectare directă între clienţi. Arhitectura peer-to-peer
defineşte o topologie de reţea în care fiecare client are capabilităţi şi
responsabilităţi egale. Astfel, fiecare calculator este pe rând client şi server
permiţându-se astfel schimbul de resurse şi de servicii direct.
Controlul este descentralizat, conţinutul fiind dispersat printre calculatoare
diferite.
Cea mai notabilă implementare a acestei arhitecturi este Internetul în starea
iniţială. Mesajele erau propagate între calculatoare. În starea actuală, fiecare site de
pe Internet, este servit de un grup de calculatoare, iar vizitatorii folosesc softuri
client (navigatoare web) să îl acceseze. Aproape tot conţinutul este centralizat, tot
controlul este centralizat, iar clienţii nu au autonomie sau control asupra
procesului.

2.1.3. Arhitectura proceselor

Procesare de tip grid


Acest tip de arhitectură este cea mai uşor de integrat arhitectură care poate fi
migrată în cloud. O astfel de arhitectură solicită puternic procesorul, însă îşi
împarte procesele sale în bucăţi mai mici ce sunt executate izolat.

12
Fig.2.2. Arhitecura de tip grid
În Fig.2.2. este ilustrat procesul de comunicare din cadrul unei astfel de
arhitecturi. Mai întâi un server sau un grup de servere primeşte datele care
trebuiesc procesate, urmând să trimită mai departe mesajul unei cozi de aşteptare.
Alte servere monitorizează coada de mesaje şi aşteaptă ca alte seturi de date să
apară. Când un set de date noi apare, este procesat de primul server care observă
prezenţa setului respectiv şi apoi rezultatul este transmis înapoi în coada de mesaje.
Cele două componente pot opera independent. În cadrul cloud computingului nu
este necesar controlul unui server când nu există date de procesat. De asemenea
numărul de server poate fi scalat pentru a suporta numărul de seturi de date care
sunt destinate unei anumite aplicaţii. Deci, în loc să existe calculatoare fără
activitate, se poate stabili numărul lor dinamic în funcţie de necesităţi pentru a face
faţă unui număr mare de cereri. Acest tip de arhitectură este destinată unui număr
restrâns de pieţe, ştiinţifice, financiare sau altele de scară largă.
Procesare tranzacţională
Un sistem tranzacţional este un sistem în care una sau mai multe părţi ale
datelor de intrare sunt procesate împreună ca o tranzacţie unitară, stabilindu-se
conexiuni cu alte date aflate în sistem. Nucleul unui sistem tranzacţional este
reprezentat în general de o bază de date relaţională care administrează toate
legăturile care compun un sistem.
În Fig.2.3. este descrisă dispunerea unui sistem tranzacţional de disponibilitate
ridicată. În cadrul unui astfel de sistem, un server de aplicaţii modelează datele
stocate într-o bază de date şi le prezintă, prin intermediul unei interfeţe afişate într-
un navigator web, iar utilizatorul poate manipula datele respective după cum
doreşte. Majoritatea aplicaţiilor web implementează un astfel de sistem
tranzacţional. Pentru disponibilitate ridicată, componentele pot forma un grup, iar
nivelul logic de prezentare să fie ascuns în spatele unui load balancer(sistem de
planificare si încărcare a aplicațiilor).
Integrarea unui sistem tranzacţional într-un cloud este un proces mai complex
decât integrarea unei arhitecturi de tip grid. Una din cerinţele principale ale unui
astfel de sistem este ca media temporală de eroare a unui server virtual să fie mai

13
mică decât media temporală a hardware-ului suport. Numărul nodurilor fizice
determină media temporală de eroare, şi din cauza micşorării numărului de noduri
fizice din cloud, acea medie este mai mare pentru oricare nod dintr-un sistem cu
procesare tranzacţională.

Fig.2.3. Sistem tranzacţional


2.1.4. Infrastructura cloud-ului

Clouduri publice
Cloudurile publice sau hibride reprezintă tipul tradiţional de cloud computing,
în care resursele sunt alocate dinamic în funcţie de cerinţe prin intermediul
aplicaţiilor web. Aceste clouduri aparţin unor companii care monitorizează şi
taxează clienţii în funcţie de resursele folosite.

Clouduri comunitare
Cloudurile comunitare presupun împărţirea infrastructurii de cloud computing
între organizaţii din aceeaşi comunitate. Un exemplu ar putea fi toate organizaţiile
guvernamentale dintr-o regiune care pot împarţi o infrastructură pentru a
supraveghea şi administra datele persoanelor care locuiesc în acea regiune.

Clouduri private
În acest tip de cloud, infrastructura acestuia este dedicată unei singure
organizaţii, iar accesul persoanelor din afară companiei este strict interzis.
Cloudurile private pot fi de asemenea de două tipuri: clouduri găzduite local,
în clădirea organizaţiei respective şi clouduri găzduite extern într-o locaţie a unei
companii care oferă servicii de cloud computing.

14
Fig.2.4. Modele de implementare a cloudului

Componentele cloudului
Infrastructura este compusă din clienţi, reţea şi servicii. Un loc foarte important
îl ocupă şi securitatea.

Clienţi
Nivelul client reprezintă modalitatea de interacţiune cu cloudul. Există mai
multe tipuri de clienţi şi fiecare dintre acestea oferă o modalitate diferită de
comunicare cu cloudul. Modul de interacţiune este determinat de nevoile
contextuale şi de limitările pe care fiecare tip de client le prezintă.

Clienti mobili
Gama de clienţi mobili variază de la laptopuri la PDA-uri şi telefoane
inteligente, cum ar fi Iphone sau Blackberry. Posibilităţile de a rula o aplicaţie
robustă de dimensiuni mari pe un telefon mobil sunt momentan reduse, însă
utilizatorii care folosesc laptopuri se pot conecta la cloud şi să acceseze aplicaţii
care se vor comporta ca şi aplicaţii native.
Principalele probleme întâmpinate de clienţii mobili sunt conectivitatea şi
securitatea. Deoarece clienţii se vor conecta la cloud din locaţii diferite, aceştia nu
vor avea o conexiune optimizată şi astfel nu se pot aştepta la viteza egale cu cele
întâlnite la clienţii desktop. Însă nu toate aplicaţiile au nevoie de conexiuni foarte
bune pentru a transfera un volum mare de date(evident NU în timp-real), iar
posibilitatea de a crea aplicaţii de către toată lumea, deschide posibilitatea
dezvoltării unor aplicaţii croite pentru clienţii mobili. O a doua problemă este cea
de securitate, dar există şi un avantaj. Prin natura lor, clienţii mobili pot fi pierduţi
sau furaţi şi astfel datele stocate pe dispozitive sunt vulnerabile, însă daca datele
sunt stocate pe cloud şi utilizatorul manipulează doar fişierele de care a avut nevoie
la momentul respectiv, restul datelor vor fi protejate în cazul pierderii/furtului
dispozitivului.

Clienţi “thin”(cu resurse hardware puține)

15
Clienţii ”thin” reprezintă calculatoare fără hard diskuri, fără DVD-ROM ce pot
afișa/monitoriza doar ce este pe server. Aceşti clienţi se integrează cu un cloud
privat, în care majoritatea aplicaţiilor şi a serviciilor sunt orientate pe interacţiunea
cu cloudul prin accesarea serverelor virtuale. Avantajul acestor clienţi este că sunt
mult mai ieftini, mai uşori de întreţinut şi consumă mai puţină energie decât clienţii
thick.
De asemenea oferă un nivel de securitate ridicat, deoarece nici un fel de date
nu sunt stocate pe dispozitiv. Toate datele sunt stocate în centrele de date sau pe
cloud, astfel că o infiltrare fizică este imposibilă(vorbind pur teoretic).

Clienţi “thick” (cu resurse hardware mai consistente)


Reprezintă în acest motiv majoritatea clienţilor prezenţi, fiind folosiţi pentru
conectarea la cloud. Deşi unele aplicaţii pot fi portate pe cloud, există câteva
programe care trebuie să ruleze pe client. Aceste maşini se pot conecta la servere
virtualizate şi sunt soluţia pentru stocarea fişierelor pe client și pentru rularea unor
programe care nu există pe cloud.
Din punct de vedere al securităţii, aceşti clienţi sunt mai vulnerabili decât
clienţii thin şi mai apare problema de soliditate. Dacă un client thin nu mai
funcţionează, utilizatorul are posibilitatea de a schimba dispozitivul având la
dispoziţie mediul stocat pe cloud. În cazul în care un client thick nu mai
funcţionează, utilizatorul nu mai are posibilitatea de recreere a mediului pe care
lucra, deoarece o parte din date erau stocate și pe dispozitivul respectiv.

Virtualizare serverelor
Virtualizarea este metoda de a rula mai multe sisteme de operare virtuale şi
independente pe aceeaşi maşină fizică. Crearea şi administrarea maşinilor virtuale
poartă numele de virtualizarea platformei. Virtualizarea platformei are loc pe un
anumit calculator de către un program de control. Acest program creează un mediu
simulat care permite dispozitivului să utilizeze programe specifice platformei
simulate, programe ce poartă numele de programe musafire.
Aceste programe, care în multe cazuri reprezintă de fapt sisteme de operare
complete, rulează ca şi cum ar fi instalate fiecare pe un calculator separat. Deseori
mai mult de o maşină virtuală este emulată/simulată pe acelaşi dispozitiv, numărul
lor fiind limitat de resursele hardware ale calculatorului respectiv. Pentru a trata şi
cazul în care programele rulate pe maşinile simulate(emulate virtual) au nevoie de
dispozitivele periferice ale sistemului gazdă, platforma virtualizată trebuie să ofere
suport pentru aceste interfeţe. Tehnologia de virtualizare este o metodă de a reduce
majoritatea costurilor de achiziţie şi mentenanţă hardware, ce pot duce la economii
substanţiale pentru companie.

Procesare paralelă
Procesarea paralelă este realizată prin execuţia simultană a instrucţiunilor unui
program, care au fost alocate mai multor procesoare cu scopul de a micşora timpul
de execuţie al programului respectiv. Pentru a creşte performanţele, formele

16
iniţiale de procesare paralelă, permiteau execuţia întreţesută a mai multor programe
simultan.
Următoarea etapă în procesarea paralelă a fost multiprogramarea. Într-un astfel
de sistem, mai multe programe au dreptul de a utiliza exclusiv procesorul pentru un
anumit interval de timp. Această abordare este cunoscută sub numele de „round
robin” şi este unul din cel mai vechi, simplu şi mai des folosit algoritm de
planificare. De fiecare dată când un proces primeşte control asupra procesorului
are loc o schimbare de context, care induce o solicitare în plus în sistem. În acest
timp utilizatorul are impresia că programele sunt executate simultan. O problemă
caracteristică al acestui algoritm este competiţia pentru resurse.

Procesare vectorială
Următoarea etapă în evoluţia procesării paralele a fost introducerea procesării
multiple. În această abordare, două sau mai multe procesoare împart o slujbă
comună. Primele versiuni ale acestei metode au fost proiectate după principiul de
master-slave, în care procesorul master era responsabil pentru toate procesele din
sistem şi trimitea procesele slave-ului în funcţie de un prag prestabilit, conform
căruia procesele puteau fi mutate pentru a creşte performanţele.
Procesarea vectorială a fost dezvoltată pentru a creşte performanţele de
procesare printr-o funcţionare într-o manieră multitask. Au fost adăugate operaţii
matriciale pentru a permite unei singure instrucţiuni să manipuleze două şiruri de
numere care realizau operaţii aritmetice. Această abordare era avantajoasă în
aplicaţii în care datele erau reprezentate sub formă de vectorială sau matricială
Un exemplu de soluţie open source de cloud computing
Există o multitudine de soluţii open-source de cloud computing, și ca exemplu,
o soluție potrivită este cea oferită de platforma Eucalyptus. Aceasta se pretează
foarte bine în domeniul cercetării dar şi într-un mediu academic.
Eucalyptus este o infrastructură open-source, folosită pentru implementarea
„norilor” din proximitatea infrastructurilor corporative. Această platformă permite
integrarea „norilor” hibrizi şi privaţi destinaţi centrelor de date, fără să necesite o
configuraţie hardware suplimentară la sediile respective.
Integrând tehnologii Linux şi servicii web, care există în infrastructurile IT
existente, Eucalyptus permite clienţilor să creeze „nori” computaţionali adaptaţi
nevoilor specifice ale utilizatorilor. Pe lângă administrarea maşinilor virtuale,
tehnologia este capabilă de o virtualizare sigură atât a reţelei, cât şi a infrastructurii
de stocare din interiorul „norului”. Eucalyptus este compatibil cu mai multe
distribuţii de Linux, printre care se numără Ubuntu, RedHat, OpenSUSE, Debian,
Fedora, CentOS şi se poate integra alături de mai multe tehnologii de virtualizare.
Eucalyptus devine treptat standardul pentru cloud computing, oferind
eficientizare a costurilor şi scalabilitate infrastructurii, care împreună cu securitatea
şi controlul infrastructurii companiei client, fac din această platformă aproape o
necesitate în mediul IT din această perioadă.

17
Tehnologie
Eucalyptus a fost creat astfel încât să fie uşor de instalat şi cât mai maleabil la
reţeaua în care urmează să fie integrat. Cadrul software este unul foarte modular,
combinând diverse servicii web, care inter-operează folosind protocoale standard
de comunicare. Prin acest cadru platforma implementează maşini şi resurse de
stocare virtualizate care sunt interconectate prin intermediul unei reţele de nivel 2
OSI (Open System Interconnect) izolate.
Din perspectiva unei aplicaţii care rulează la nivelul client, interfaţa de
programare a aplicaţiei este compatibilă cu interfaţa AWS (Automatic Warning
System), existând suport atât pentru SOAP (Simple Object Access Protocol este o
specificatie de protocol pentru schimbul de informatii structurate în
implementările serviciilor web sau a rețelelor de calculatoare, cu scopul de a
induce extensibilitate, neutralitate și independență) cât şi pentru
REST(Representational State Transfer). Prin customizare se pot integra şi alte
interfeţe.
Fiecare componentă de nivel înalt a fost implementată ca un serviciu web
independent, având avantajul că fiecare serviciu web expune o interfaţă de
programare sub forma unui document WSDL(Web Services Definition Language),
care conţine atât operaţii care le poate efectua serviciul web respectiv, cât şi
structuri de date de intrare şi ieşire. De asemenea, se pot integra şi particularităţile
existente ale serviciului web, cum ar fi politicile pentru comunicare ce se sigură
între componente.
În Eucalyptus există patru componente de nivel înalt, fiecare cu interfaţa de
serviciu web propie:
• Controlerul de nod care se ocupă cu execuţia, administrarea şi terminarea
instanţelor de maşini virtuale de pe nodul de reţea pe care rulează.
• Controlerul de grup se ocupă cu acumularea de informaţii şi cu programarea
execuţiei maşinilor virtuale de pe anumite controlere de nod, dar şi cu
administrarea instanţei virtuale a reţelei.
• Controlerul de stocare (Walrus) este un serviciu de stocare/interogare, care
implementează interfaţa Amazon S3, oferind un mecanism pentru salvarea şi
accesarea imaginilor de maşini virtuale şi a datelor utilizatorilor.
• Controlerul de nor este punctul de intrare în nor pentru utilizatori şi
administrator. El interoghează agenţii administratori de noduri, ia decizii
legate de planificarea de nivel înalt şi implementează agenţii administratori
de noduri prin efectuarea de cereri către controlerii de grup.

18
Fig.2.5. Arhitecutra Eucalyptus

Controlerul de nod
Un controler de nod se execută pe fiecare nod desemnat pentru acomodarea
maşinilor virtuale. Un astfel de controler interoghează şi controlează software-ul
sistemului, ca răspuns la interogările şi comenzile de control primite de la
controlerul de grup.
Această entitate interoghează nodul pentru a afla informaţii legate de resursele
fizice ale nodului respectiv, cum ar fi numărul de procesoare, dimensiunea
memoriei, spaţiul pe disc, dar şi informaţii legate de starea instanţelor maşinilor
virtuale de pe nodul respectiv. Informaţiile colectate se vor propaga la controlerul
de grup ca răspuns la cereri de tip „describeResource” şi „describeInstances”.
Controlerele de grup administrează instanţele maşinilor virtuale de pe un nod
prin efectuarea de cereri „runInstance” şi „terminateInstance” către controlerul de
nod. După verficarea autorizaţiilor, deoarece doar un administrator al instanţei are
dreptul de a termina instanţa respectivă, şi după confirmarea disponibilităţilor
resurselor, controlerul de nod execută cererea. Pentru a porni o instanţă un
controler de nod efectuează o operaţie de copiere a imaginilor instanţei (kernelul,
sistemul de fişiere de root şi imaginea ramdisk), fie dintr-o sursă la distanţă, fie din
memoria cache locală, creând astfel o nouă intrare în reţeaua virtuală. Pentru a opri
o instanţă, controlerul de nod lansează o cerere către hipervizor de a termina
instanţa maşinii virtuale, acesta ştergând intrarea în reţeaua virtuală şi şterge
fişierele asociate cu instanţa respectivă.

Controlerul de grup
Această entitate se execută în general, pe o maşină din cluster care este
interconectată atât cu un controlerul de nod cât şi cu o maşină pe care rulează
controlerul de cloud. Multe din operaţiile controlerului de grup sunt similare cu
cele ale entităţii prezentate anterior, diferenţa fiind că se adresează mai multor
entităţi.
Controlerul de grup are trei funcţionalităţi:
• Planificare pe controlere de nod a rulării instanţelor primite
19
• Controlează acoperirea reţelei virtuale
• Adună seturi de statistici de la anumite controlere de nod.

Când un controler de grup primeşte un set de instanţe care trebuiesc rulate,


acesta contactează fiecare controler de nod şi atribuie instanţele respective
primului nod care are libere resursele necesare pentru rularea instanţelor.
Când această entitate primeşte o cerere de tip „describeRequest”, ea mai are la
dispoziţie şi o listă cu caracteristici ale resurselor. Pe baza acestei liste se
calculează câte instanţe identice poate rula simultan pe colecţia de controlere de
nod pe care le are în subordine, iar rezultatul este transmis controlerului de cloud.

Controlerul de stocare (Walrus)


Eucalyptus include un serviciu de stocare de date care mitighează (gestionează
o corelare a funcționării) tehnologii de servicii web şi care se poate interfaţa cu
Amazon S3. Walrus implementează REST, prin HTTP, dar şi interfeţe SOAP care
sunt compatibile cu Amazon S3. Walrus oferă două tipuri de funcţionalităţi:
• Utilizatorii care au acces la Eucalyptus pot folosi Walrus pentru a
tranzacţiona date înspre/dinspre cloud.
• Walrus se comportă ca un serviciu de stocare a instanţelor maşinilor virtuale.

Fig.2.6. Schemă logică pentru serverul de stocare


Walrus permite transferul serial de date simultan, oferind garanţia că o copie
consistentă a obiectului manipulat de utilizator va exista, chiar dacă se efectuează
operaţii simultane de citire/scriere pe aceeaşi instanţă a obiectului.
De asemenea Walrus acţionează ca un sistem de administrare a instanţelor
maşinilor virtuale. Kernelul, sistemul de fişiere de root şi imaginea ramdisk sunt
copiate pe Walrus prin utilitare E2 oferite de Amazon. Aceste utilitare realizează
compresii asupra imaginilor, le criptează în funţie de drepturile utilizatorului şi le
divizează în mai multe părţi descrise într-un fişier special. Această entitate
realizează şi verificarea şi decriptarea imaginilor încărcate de utilizatori. Când un
controler de nod efectuează o cerere a unei imagini de pe Walrus, înainte să o
instanţieze pe nod, trimite o cerere specifică care este autentificată după un set de

20
reguli interne. În urma acestei autentificări imaginile sunt verificate, decriptate şi
transferate. Ca o metodă de optimizare, datorată dimensiunii mari a imaginilor
maşinilor virtuale, Walrus menţine un cache cu imagini care au fost decriptate
anterior. Walrus este proiectat astfel încât să fie modular, astfel încât
autentificarea, tranzacţia şi stocarea subsistemelor pot fi customizate în funcţie de
nevoile contextuale.

Controlerul de nor
Resursele virtuale care compun cloudul Eucalyptus sunt administrate de
controlerul de cloud. Această entitate este o colecţie de servicii web care pot fi
grupate, în funcţie de atribuţii, în trei categorii:
• Servicii de resurse, care realizează arbitrarea alocării resurselor, permit
utilizatorilor să manipuleze proprietăţile maşinilor virtuale şi ale reţelei, şi
monitorizează atât componentele sistemului, cât şi resursele virtuale
• Serviciile de date controlează datele sistemului şi oferă un mediu
configurabil pentru utilizator prin care să se formuleze metode de alocare de
resurse
• Serviciile de interfaţă prezintă interfeţele prin care utilizatorul poate
interacţiona cu sistemul, având ca atribuţii autentificarea şi translaţia de
protocol.

Epilog:
După cum se poate observa din prezentarea acestui subcapitol, există o
multitudine de tehnologii specializate anumitor clase de aplicații. Din păcate,
pentru noi, ca ingineri automatiști, pare un păienjeniș de tehnologii software,
DAR, toate au la bază noțiuni standard, multiprelucrare, virtualizare,
controler de nod, controler de grup, etc....
Aceste tehnologii încep să coboare spre zona aplicațiilor de timp-real
specifice aplicațiilor de control abordate pentru procese din ce în ce mai
complexe. Conceptul de cloud computing este o componentă importantă
pentru abordările actuale din noul concept Industry 4.0.

21
2.2.Internet of Things (Internetul obiectelor)
2.2.1.Sistem de achizitie şi prelucrare complexă în timp real a unui numar mare de semnale
dinamice
Posibilităţile actuale în domeniul achiziției și prelucrării datelor în timp real sunt bazate
pe dezvoltarea unor puteri mari de calcul a sistemelor cu microprocesoare din prezent, pe
dezvoltarea unor unelte consistente la nivel software, la care se mai adaugă o standardizare
complexă a protocolelor de comunicaţie, testare, fiabilizare, validare. Astfel s-a ajuns la evoluţia
fără precedent a aplicaţiilor în direcţia lucrului în timp real şi prelucrărilor complexe. Tehnologia
folosirii circuitelor FPGA în conjuncţie cu diverse arhitecturi de microprocesoare, gestionate de
unelte software foarte dedicate, au condus la sisteme ce gestionează în timp real informaţia şi
evident obtinerea unei soluţii de control cu adevărat evoluată.
O pradigmă actuală și foarte la modă este noțiunea de sistem embedded(sistem
încapsulat), ceea ce se poate rezuma în următoarea frază:
După ce soluţia de control proiectată a fost testată şi validată, se trece la proiectarea
sistemului hardware care va încorpora într-un mod foarte dedicat numai soluţia respectivă.

Modalităţi de dezvoltare, testare şi validare a unei soluţii de control în domeniul automotive


Bazat pe aceste arhitecturi hardware flexibile şi unelte software, firma National
Instruments a reuşit să accelereze procesul de proiectare/prototipare, testare, validare a unei soluţii
de control în diverse domenii pe tot lanţul de proiectare, de la concepţie la producţie.
O primă etapă de proiectare a unei soluţii de control este RCP (Rapid Control
Prototyping) care presupune calibrarea unui algoritm de control pe procesul real. În acest fel se
ataşează procesului un sistem de calcul performant (calculator de proces) care va putea prelucra
diverse teste direct pe procesul real pentru a dezvolta o soluţie de control, după care se vor
dezvolta teste complexe pentru validarea acestei soluţii. Platformele deja specializate pentru
această activitate permit chiar translatarea soluţiei software validată, direct în codul maşină
specific unui anumit microcontroler folosit pentru realizarea sistemului de tip embedded care va
încapsula soluţia respectivă.
Datorită faptului că nu există 2 procese identice, este evident că motorul pe benzina de 1,4
L are o dinamică diferită faţă de motorul pe benzină de 1,9 L. Astfel sistemul de testare trebuie
reconfigurat pentru un nou model matematic în cadrul unui nou proiect. Flexibilitatea hardware şi
software a platformelor existente poate susţine cu succes acest lucru şi totodată poate da libertate
proiectantului în dezvoltare. În acest context, platforma dedicată pusă la dispoziţie de firma
National Instruments, NI Powertrain Controls încorporează în mediul de dezvoltare LabVIEW
sau Labwindows/CVI o arhitectură reconfigurabilă la nivel hardware a sistemului de Intrări/Ieşiri.
În acest moment, cel puţin principial, este cea mai flexibilă platformă, în sensul că permite
exercitarea unui control total de către inginerii din domeniul automotive a aplicaţiei de prototipare
şi testare, atât la nivel hardware cât şi software.

22
Fig.2.7. Arhitectura sistemului pentru testare şi validare pentru ECU (Electronic Control Unit)

O altă etapă foarte importantă este testarea soluţiei hardware şi software proiectată, este etapa
denumită Hardware In the Loop(HIL). Platforma cu arhitectură deschisă şi flexibilă bazată pe
echipamente National Instruments permite configurarea rapidă şi consistentă în funcţie de nevoile
unui proiect inovativ. Acest lucru permite realizarea celor mai complexe teste ale algoritmilor de
control deja implementaţi hardware, prin care se emulează, in timp real, condiţiile de funcţionare
a autoturismului. Arhitectura principială este prezentată în Fig.2.8.

Fig.2.8. Arhitectura principială HIL


Scăderea timpului de proiectare, testare, validare a soluţiei de control reprezintă un
parametru extrem de important în contextul creşterii productivităţii la nivel de proiectare, testare
și punere în producție.
Ca şi terminologie, sistemele embedded sunt de mare actualitate în domeniul industriei.
Practic, se conectează o arhitectură complexă de sisteme cu microprocesor(microcontrolere, DSP-
23
uri), de tip calculatoare de proces, la procesul real abordat. Astfel, prin analiza în timp real, se
prototipează software soluţia în conexiune directă cu procesul real, pe o tehnologie principială de
tip Software In the Loop (SIL). După testarea şi validarea soluţiei la nivel de algoritmică şi
evident funcţionalitate software se trece la proiectarea părţii hardware în care să se încapsuleze
doar soluţia respectivă.
Acesta este principiul unui sistem embedded, adică un sistem hardware care să încapsuleze
doar soluţia software validată. Bineânţeles că în continuare intervin specialiştii în testare a unităţii
hardware/software, adică ECU (Electronic Control Unit) ce va trebui validată şi fiabilizată ca
unitate independentă, dezvoltând principii de abordare de tipul Hardware In the Loop (HIL).
Partea finală de tipul End-of-Line Test este deja etapa de validări finale ale funcţionalităţilor
procesului real coordonat chiar de unitatea ECU proiectată. După parcurgerea acestei etape se
trece deja la producţia de serie, care reprezintă momentul final la nivel de proiect.
Cel mai important rezultat din cadrul acestui lanţ de proiectare este obţinerea soluţiei de
control la nivel de model matematic sau de algoritm. Chiar se spune în comunitatea inginerilor
automatişti:
“Un inginer automatist nu-şi alege procesul,
ci trebuie să găsească o soluţie de conducere pentru procesul respectiv.”

Tehnologii FPGA
Circuitele FPGA (Field Programmable Gate Array) sunt arii de elemente logice
independente, configurabile, interconectate printr-o reţea de rutare şi matrici de comutare
configurabile. Acestea sunt echipamente hardware ce permit de asemenea implementarea de
algoritmi de procesare numerică a semnalelor. Spre deosebire de DSP(Digital Signal Processor)
circuitele FPGA reprezintă soluţii hardware reconfigurabile.

Fig.2.9.Arhitectura FPGA

24
Date Date
de Algoritm.exe de
intrare ieșire

➢ Bloc de Memorie
➢ Configurare Logică Date Date
➢ Procesare Digitală de de
intrare ieșire
➢ Interconexiuni
programabile

➢ Bloc Intrări/Ieșiri
Date Task 1 Date
de de
Fig.2.10.Arhitectura principială a intrare ieșire
circuitelor FPGA comparativ cu Task 2
Arhitectura de sistem cu microprocesor

Diferența vine din faptul că o arhitectură cu microprocesor presupune mai multe operaţii
de extragere de informații din memorie, decodificare, prelucrare, scriere de rezultate în memorie.
În contrast, execuția unei instrucțiuni la nivelul unui circuit FPGA se realizează direct la nivel
hardware, având cel mai mic timp de prelucrare posibil. Totodată, la nivelul circuitului FPGA se
realizează prelucrări paralele de complexitate mare pentru informația eșantionată. Circuitele
FPGA sunt formate din blocuri simple de porți logice care pot fi configurate de către utilizator
pentru a pune în aplicare logica unei aplicații software, în comparație cu un microprocesor care
execută un set de instrucțiuni în mod secvențial.
Comparativ se poate spune:
➢ avantajul principal al FPGA: viteză extrem de mare de procesare complexă pentru o
anumită aplicaţie și prelucrare real paralelă.
➢ dezavantajul principal al FPGA: implementarea de algoritmi complecşi presupune
utilizarea de arii FPGA de capacitate mare şi, implicit, consumuri mari de putere în
comparaţie cu implementarea pe procesoare DSP

În acest context a apărut ideea unei tehnologii de tip SoPC (System on a Programable Chip),
care:
➢ permit dezvoltarea de aplicaţii folosind microprocesoare impreuna cu hardware
programabil realizat în tehnologie FPGA
➢ procesoarele pot fi “hardware” – circuite integrate sau “software” – implementate în
tehnologie FPGA pe aceeaşi arie logică programabilă ce implementează circuitele
hardware.

O astfel de tehnologie a fost implementata in urma cu mai bine de 6 ani de firma National
Instruments pe Platforma NI PAC (Programable Automation Controller), ce se poate programa
în mediul de dezvoltare grafică LabVIEW, şi combină fiabilitatea şi robusteţea automatelor
programabile (PLC - Programmable Logic Controller), cu performanţele unui PC (Personal
Computer), cu flexibilitatea circuitelor FPGA (Field Programmable Gate Array)

25
Fig.2.11.a)PLC Siemens
Fig.2.11.b)NI PAC CompactRIO

Acest sistem are o construcţie robustă, ce permite plasarea acestuia în mediul industrial în
apropierea procesului fizic. Noutatea pe care o introduce este posibilitatea prelucrării complexe a
semnalelor achiziţionate la nivel hardware, fară a mai fi obligatorie transmitearea semnalului
achiziţionat la distanţă pentru a fi prelucrat de un sistem de calcul puternic. Astfel, rezultatele
prelucrării se obţin în timp real, ceea ce conduce la obţinerea de decizii complexe pentru proces,
tot în timp real.
Arhitectura sistemului prezentată în Fig.2.12. se bazează pe inserarea unui circuit FPGA
între arhitectura de sistem cu microprocesor NI-9074 şi sistemul de achiziţie. In general, o
arhitectură cu microprocesor, presupune o operaţie de extragere instrucţiune din memorie,
decodificare, prelucrare, depunere rezultate în memorie. In contrast, execuţia unei instructiuni la
nivelul unui circuit FPGA se realizează direct la nivel hardware, avînd cel mai mic timp de
prelucrare posibil. Totodată, la nivelul circuitului FPGA se realizează prelucrarea mai multor
canale de achiziţie simultan, ceea ce permite prelucrări de complexitate mare pentru informaţia
eşantionată din procesul real.
Cu tehnologia FPGA se pot dezvolta aplicaţii de achiziţie de date de viteză foarte mare,
procesarea complexă a datelor din proces în timp real, sincronizarea foarte precisă a aplicaţiei în
raport cu anumite evenimente, prelucrarea în paralel (practic simultan) a mai multor semnale
provenite de la senzori plasaţi în instalaţie. Pentru actiunile de control automat, algoritmii de
control avansat se pot rula direct în circuitul FPGA pentru a minimiza întârzierile şi a maximiza
viteza de baleere a buclelor de reglare. Soluţiile actuale de control avansat necesită prelucrări
matematice complexe dar şi execuţie în timp real, unde vine cu un sprijin important această
arhitectură.
Principalul avantaj al platformei este faptul că realizează o combinaţie a modularităţii
canalelor de Intrare/Ieşire, procesare real-time şi programare într-un mediu de dezvoltare de nivel
înalt cum este LabVIEW. Totodată, dezvoltarea aplicaţiei de prelucrare în timp real folosind un
mediu de dezvoltare de nivel superior (cum este mediul de dezvoltare LabVIEW), aduce o
creştere de productivitate la nivel software dar şi implementarea de prelucrări matematice
complexe.
Noutatea pe care o introduce este posibilitatea prelucrarii complexe a semnalului la acest
nivel fară a mai fi obligatorie transmitearea semnalului achiziţionat la distanţă, pentru a fi
prelucrat de un sistem de calcul puternic. Astfel rezultatele prelucrării se obţin în timp real, ceea
ce conduce la obţinerea de decizii complexe pentru instalaţie tot în timp real. Totodată se elimină
necesităţile de transmisie şi de stocare a unor mari cantităţi de date (eşantioanele semnalului de

26
vibraţie) pentru prelucrări complexe ce se vor realiza ulterior. Prelucrarea ulteriara a datelor
stocate evident nu se realizeaza în timp real.

Fig.2.12. Arhitectura PAC- Programmable Automation Controller


Organizarea unei aplicatii la nivel software se bazează pe realizarea unui proiect în mediul de
dezvoltare LabView, conform Fig.2.13. care ţine cont de configuraţia hardware.

La nivel de calculator

Fig.2.2.9.Aplicatia
la nivel software
de achizitie si prelucrare
in timp real

La nivel de circuit FPGA

La nivel de procesor cRIO

27
Corespunzător circuitului FPGA avem fişierul FPGA.vi ce va fi compilat şi încărcat chiar
în circuitul FPGA. Prelucrările complexe ce pot fi făcute sunt: generare semnal, funcţii de
interpolare, control liniar şi neliniar, PID, lucrul cu matrice, funcţii trigonometrice, transformata
Z, transformata Fourier, diverse filtre, bucle temporizate, timere de timp real, funcţii de
comunicaţie, etc.
Fisierul RT.vi, corespunde procesorului ce lucrează în timp real la nivelul sistemului
CompactRIO, ce poate realiza operaţii complexe, specifice procesoarelor CISC. La nivelul
acestui procesor se realizează gestiunea rezultatelor prelucrării de timp real şi obţinerea unor
decizii corespunzătoare şi comunicarea cu un sistem de calcul de pe un nivel superior pentru
coordonare. Pe portul serial RS 232 se poate conecta şi un afisor ce poate afişa diverse informaţii
local.
Fisierul GUI.vi, este instrumentul virtual ce reprezintă aplicaţia rulată pe calculatorul
gazdă. Acesta poate realiza funcţiuni de prelucrare suplimentară a semnalelor eşantionate, a
rezultatelor primite de la sistemul NI CompactRIO, prelucrarea/prezentarea la nivelul unui
sistem SCADA/HMI a informaţiei, gestiunea unei baze de date.
Cu ajutorul configuratorului on-line de la National Instruments se propune o arhitectura,
ca exemplu, ce poate achizitiona un numar mare de semnale de vibratii. Sistemul multicore NI
cRIO-9082 este prezentat în Fig.2.14. şi este organizat în jurul unui procesor dual-core Intel I7,
cu port de ieşire VGA pentru conectare terminale grafice. Sistemul utilizează opţional ca sisteme
de operare Microsoft Windows Embedded Standard 7 (WES7) sau LabVIEW Real-Time. În
configuratia propusă se pot insera 8 module de achiziţie vibraţii NI-9234 cu 4 canale fiecare,
ceea ce înseamnă un numar de 32 de semnale de vibraţii achiziţionate. Folosind extensia cu 14
sloturi, se pot insera încă 14 module de achiziţie vibraţii NI-9234 cu 4 canale fiecare, ceea ce
înseamnă 56 de semnale. În total, cu configuraţia propusă pot fi achiziţionate și prelucrate 88
semnale de vibraţii simultan. Noutatea introdusă de sistem este faptul că se obţin prelucrări de
semnale sincrone de vibraţii, ceea ce înseamnă informaţii deosebit de importante şi complete,
despre structura mecanică analizată.

28
Prelucrare Achiziţie şi Prelucrare

Off-Line On-Line şi Real-Time


Conexiune

la distanţă MXI Express Network

Fig.2.14. Sistemul de achizitie de vibraţii si prelucrare în timp real

29
La momentul actual, dezvoltarea echipamentelor hardware si software de achiziţie şi
prelucrare a atins un nivel extrem de înalt. Domeniul industrial valorifică din plin aceste
evoluţii, iar performanţa din domeniul auto, feroviar, naval şi aeronautic este vizibilă.
Soluţiile actuale sunt extrem de complexe la nivelul algoritmicii prin puterea mare de
prelucrare a procesoarelor actuale, dar, adevarata puterea provine din posibiltăţile de prelucrare
real-time extrem de complexe a unui volum mare de date. Astfel, având foarte multă informaţie
la dispoziţie în timp real, algoritmii implementaţi conduc la performanţe foarte mari în dinamica
de evolutie a proceselor conduse precum şi în siguranţa şi stabilitatea în funcţionare.
În continuare sunt prezentate diverse arhitecturi ale firmei National Instruments ce
realizează cu adevărat prelucrări real-time.

Fig.2.15. Sistemul NI CompactRIO

Fig.2.16.Arhitectura internă a sistemului NI CompactRIO

34
Fig.2.17.Capabilități ale sistemului NI CompactRIO

2.2.2.Principiul și aplicabilitatea IoT


În mare IoT(internetul obiectelor) se bazează pe faptul că toate echipamentele actuale din jurul
nostru se bazează pe câte un sistem cu microprocesor ce evident poate foarte ușor să comunice
cu celelalte, ca în Fig.2.18

Fig.2.18. IoT(imagine preluată de pe site-ul www.ni.com)

Dacă inițial ideea a fost valorificată masiv în aplicații de telefonie mobilă, domotică, etc. tendința
actuală(deja cu un procent mare de implementare) este trecerea spre sisteme industriale, mai
precis, aplicații de timp real valorificate de domeniului Automatică în toate domeniile tehnice
consacrate, ca în Fig.2.18.

35
Fig.2.18. Smart Systems în toate domeniile tehnice consacrate
(imagine preluată de pe site-ul www.ni.com)

Termenul de “Smart”(inteligent) deși este specific doar sistemelor biologice, începe să capete
utilizare tot mai mare:
➢ Smart grid
➢ Smart City
➢ Smart Machines......etc.

Toate aceste abordări au în comun ideea de sistem cu procesor care poate comunica cu alte
procesoare din jurul lui.
Totuși, cu toate astea apare problema că nu pot fi prelucrate decât un procent foarte mic de date
din multitudinea de date existente în lumea reală. Practic procesoarele și unitățile de stocare sunt
inundate de volumul mare de date ce trebuie prelucrate. Evident că pe perioada de timp cât se
prelucrează, datele apărute sunt pierdute. În concluzie, cu toată puterea de prelucrare a
procesoarelor actuale nu pot fi prelucrate decât un procent în jurul a 5% din lumea reală.

Fig.2.19. Prelucrarea datelor din lumea reală


(imagine preluată NI-Days 2015)
Totuși, s-a încercat depășirea acestei probleme prin stocarea datelor achiziționate și ulterior
prelucrarea acestora. Cu toate astea procentul de prelucrare (evident off-Line) a crescut doar
undeva în jurul a 10%.

Fig.2.20. Prelucrarea datelor din lumea reală după stocarea acestora


(imagine preluată NI-Days 2015)
36
Totuși, ideea de conectare au unui circuit FPGA între sistemul de achiziție și procesorul de timp-
real a avut ca efect prelucrarea în timp real a datelor direct la sursa de apariție a lor, iar
rezultatele prelucrării au evident un număr mai mic de octeție ce pot fi vehiculați mai ușor în
spațiul IoT. De exemplu un semnal de vibrație are nevoie de 400.000Eșantioane/Secundă,
achiziție pe 12biți, ceea ce rezultă un număr de 800.000byte(octeți). Rezultatul unei prelucrări la
nivel FPGA poate fi “Sistemul mecanic analizat este OK” sau simplu “OK”, ceea ce înseamnă
cele 2 coduri ASCII, adică 2 Byte(octeți) ce pot fi vehiculați mult mai ușor în soațiul IoT. Astfel
pe baza inovației introdusă de firma National Instruments se poate ajunge la prelucrarea în jurul
procentului de 95% di datele din lumea reală.

Fig.2.21. Prelucrarea datelor din lumea reală folosind și tehnologia circuitelor


FPGA (imagine preluată NI-Days 2015)

Epilog:
Principiile IoT au migrat, la ora actuală, foarte mult spre zona industrială, ca aplicații de
timp-real și pot fi puse în evidență foarte multe exemple:
➢ Se cercetează și se lucrează intens în domeniul Automotive ca automobilele să
comunice între ele și să ia decizii. Ideea se extinde rapid în domeniul aviatic, mașini
agricole.
➢ La nivelul unei fabrici utilajele se sincronizează între ele pentru a realiza diverse
prelucrări, așteptând unele după altele sau optimizând consumul. De exemplu acolo
unde pe o linie tehnologică sunt multe motoare mari, ele pot fi pornite în cascada în
momentul ăn care produsul prelucrat a ajuns la postul de lucru respectiv. pornirea
simultană introduce armonici în sistemul energetic cu costur/pierderi imense

37
2.3.Conceptul firmei Siemens: Totally Integrated Automation
Noțiuni generale
Noțiunea de automatizări industriale a căpătat valențe greu de imaginat în urmă cu 10 ani.
Multitudinea de echipamente de procesare, traductoare și elemente de execuție existentă pe piață
conduce la o problemă foarte mare, legată de interoperabilitatea, conectarea și comunicarea
acestora. Totodată procesele abordate sunt din ce în ce mai complexe și au nevoie de informații
de la cele mai diverse traductoare. Chiar dacă s-a încercat o anumita standardizare de-a lungul
timpului, datorită evoluției exponențiale de echipamente din punct de vedere tehnic a fost
perpetuată acestă problemă. Conceptul TIA (Totally Integrated Automation) dezvoltat de firma
Siemens încearcă să rezolve acestă problemă. Astfel, Siemens încearcă să ofere echipamente la
nivel hardware, de la traductoare, elemente de execuție până la sisteme de calcul care să acopere
o plaja foarte largă de aplicații, dar care să comunice între ele într-un mod sigur, eficient, în
timp-real. La o primă vedere, acest lucru ar însemna că “te cam forțează să cumperi numai de la
ei”. Totuși, Siemens nu exclude ceilalți producători deoarece furnizează drivere software pentru
conectarea și a altor echipamente conform standardelor actuale, dar nu garantează(....și nu au
cum să facă asta) eficiența unei comunicații cu echipamente NON-Siemens.
În general orice echipament Siemens este de cel mai multe ori cam de 10 ori mai scump
decât orice alt echipament similar produs de altă firmă. Totuși, prin abordarea unei aplicații
complexe de automatizare distribuită și ierarhizată folosind echipamente Siemens, prețul total
poate să fie chiar mai mic. Acest lucru de datorează chiar optimizărilor la nivel de eficență în
comunicații(rețele industriale), traductoare și elemente de execuție inteligente care se conectează
direct în rețea, optimizări la nivel de mentenanță (identificare de defecte funcționale),
ierarhizarea echipamentelor hardware pe nivelele consacrate ale sistemului ierarhizat, timp-real
global foarte bun, etc. Acest lucru se repercutează în eficiență și productivitate la nivelul
mediului industrial, deoarece se elimină timpi de staționare accidentală deoarece s-a blocat o
comunicație între 2 echipamente create de 2 furnizori diferiți. Totodată, în mediul industrial este
nevoie de o anumită flexibilitate în reconfigurarea unei aplicații în funcție de un nou produs care
se realizează. De exemplu în industria de automobile se realizează un model nou la fiecare cîteva
luni.
Principalele avantaje ale implementării unei aplicații complexe mari bazată pe acest
principiu ar fi:
➢ Eficiență în proiectarea unei aplicații de control distribuită și ierarhizată cu avantaje de timp
scurt de realizare și costuri reduse
➢ Minimizarea timpilor de întreruperi în funcționarea procesului prin funcții de diagnosticare
integrate
➢ O mare flexibilitate prin sistemul de comunicație integrat
➢ Securitate la nivel de rețea și proces prin funcțiile de securitate integrate direct în
echipament
➢ Protecția personalului, a utilajelor și mediului prin funcțiile de securitate integrate
➢ Creșterea calității activității de control/reglare prin consistența datelor(Orice sistem de
control se bazează pe informații obținute de la anumiți senzori sau direct din rețea.
Informații necalibrate sau care nu sunt disponibile în timp real mai mult încurcă decât să
ajute un sistem de reglare)
➢ Performanțe de ansamblu mărite prin interoperabilitatea componentelor de sistem ce a fost
testată în prealabil de Siemens

Conform principiului că o arhitectură de sistem cu microprocesor, pentru a lucra în timp real,


este proiectată dedicat pentru anumite taskuri, la fel și în cazul echipamentelor Siemens partea
hardware și software este dimensionată optim pentru fiecare nivel din cele 5 consacrate ale unui
38
sistem distribuit și ierarhizat. La nivel de proces avem arhitectura din Fig.2.22., iar la nivel de
intreprinere arhitectura din Fig.2.23.

Fig.2.22. Sistemul distribuit și ierarhizat la nivel hardware pentru un proces industrial complex

39
Fig.2.23. Arhitectura de sistem distribuit și ierarhizat la nivel hardware

Valoarea adăugată pe care o introduce conceptul TIA se referă la următoarele aspecte:


➢ Inginerie integrată(procesare paralelă, scăderea complexității, up-gradarea în timp real a
datelor disponibile în sistemul distribuit și ierarhizat)
➢ Managementul datelor industriale(diagnoză de proces eficientă, reducerea timpilor de
staționare accidentală, utilizarea optimizată a resurselor, optimizarea consumurilor
energetice)
➢ Comunicații industriale(arhitectură de rețea flexibilă, instalare eficientă, extensie de
rețea simplă, ușor de adaptat la modernizări)
➢ Securitate industrială(Securitate integrată=securitatea instalației+securitatea
rețelei+integritatea întregului sistem)
40
➢ Siguranță integrată(protecția personalului, instalației și mediului>>>este implementată
pe rețele de comunicație standard și mai nou prin Wi-Fi)

Mediile de dezvoltare software ce gestionează componentele hardware distribuite și


ierarhizate sunt prezentate în Fig.2.24.

Fig.2.24. Arhitectura mediilor de dezvoltare software în TIA-Portal

✓ SIMATIC STEP 7 este cel mai cunoscut și mai folosit în lume mediu de dezvoltare
pentru automatizări industriale bazat pe echipamente de tip PLC(Programmable
Logic Controller, ...adică automate programabile pe Oltenește). Noul mediu de
dezvoltare disponibil în TIA portal prezintă funcționalități îmbunătățite în raport cu
noile arhitecturi de procesoare.
✓ SIMATIC WinCC este un mediu de dezvoltare pentru interfețe grafice legate de
procesul condus, dar are și funcționalități de dezvoltare sisteme SCADA(Supervisory
Control and Data Aquisition). Acest mediu de dezvoltare pune la dispoziție unelte
software puternice pentru creare aplicații HMI(Human Machine Interface) , integrare
și conectivitate cu diverse baze de date și sisteme de achiziție produse de Siemens
sau de alți furnizori.
✓ SINAMICS Startdrive este un mediu de configurare și integrare intuitivă a
convertizoarelor de frecvență în aplicațiile distribuite și ierarhizate.
✓ SIMOTION Scout TIA este un mediu de configurare, optimizare și control cu
precizie a mișcării(sunt de fapt servomotoare folosite la strunguri, linii flexibile de
fabricație)
✓ SIMOCODE este un mediu de dezvoltare pentru configurarea, monitorizarea,
protecția motoarelor prin mentenață predictivă, etc.

41
✓ Power distribution este un mediu de dezvoltare prin care se realizează gestiunea
furnizării de energie din stațiile electrice, protecții, interblocaje.

Epilog:
▪ Sistemele Siemens acoperă în lume cea mai mare paletă de domenii și aplicații, DAR
nu trebuie subestimate și alte firme, ce pe anumite zone mai înguste din anumite
domenii au echipamente la fel sau chiar mai performante(ABB, Honeywell, Alley-
Brandley, Omron, Moeller-Eaton, Emerson, National Instruments, etc.).
▪ Prezentarea principială a sistemelor și conceptelor Siemens din acest capitol a fost
făcută în contextul în care astfel de echipamente se gasesc într-un procent
semnificativ în mediul industrial (....chiar și din Oltenia): Heineken, Pirelli, Ford,
Reno-Dacia Pitesti, Stații de transformare Cez, Complexul Energetic Oltenia,
Continental-producție sisteme electronice, Stații de Epurare, Hidrocentrale,
Platforme petroliere, etc.

42
2.4.Prezentarea sistemului Ovation-Control System al firmei Emerson
O componentă cheie a arhitecturii de sistem distribuit și ierarhizat al firmei Emerson este
sistemul de control distribuit Ovation ™ și sistemul SCADA ce oferă utilizatorilor niveluri
ridicate de disponibilitate, fiabilitate și respectare a mediului. Optimizat pentru industria de
generare a energiei electrice și ape uzate, Ovation încorporează cinci decenii de experiență de
neegalat ale firmei Emerson în controlul și gestionarea acestor procese complexe. Principiul de
abordare a sistemului distribuit în cadrul firmei Emerson este puțin diferit, în sensul că datele
achiziționate de la traductoarele inteligente și generate către elementele de execuție inteligente
au un punct comun reprezentat de calculatorul de proces central (format din 2 sisteme într-o
conexiune redundantă, adică un calculator gestionează datele și celălalt este rezervă caldă).
Totodată, la acest calculator de proces sunt conectate stațiile de configurare proces și de inginerie
de reglare automată(aici sunt gestionate și configurate buclele de relare, arhitectura sistemului
distribuit), stații operator proces, stații de gestiune inteligentă/mentenanță echipamente, stații
baze de date istoric, stații de configurare și control rețea, stații pentru sistemul SCADA/HMI.
Partea de echipamente de câmp este reprezentată în totalitate de traductoare și elemente de
execuție inteligente conectate într-o rețea industrială formată din majoritatea tipurilor
standardizate de rețea.

Fig.2.25. Arhitectura hardware a sistemului DCS Ovation

43
După cum se poate vedea din Fig.2.26. arhitectura sistemului distribuit dezvoltat de firma
Emerson seamănă cu arhitectura ISO/OSI de la rețelele standard pe care a îmbunătățit-o cu
nivele și structuri dedicate aplicațiilor abordate. Cu toate că este diferit punctul de vedere,
aceleași principii sunt folosite, diferă doar modul de abordare și evident detaliile de
implementare.

Fig.2.26. Principiul arhitecturii ierarhizată a sistemului DCS Ovation

Epilog:
❖ Conceptele prezentate în aceste subcapitole precum și firmele respective sunt
oarecum abordări de referință din domeniul automatizărilor, dar evident nu sunt
singurele firme....
❖ Firma Siemens s-a concentrat pe obținerea de echipamente foarte fiabile pentru
mediul industrial, pe care le oferă dezvoltatorilor de aplicații de automatizare.
Practic există “un catolog” de unde un inginer automatist poate să facă o
configurație hardware și software conform aplicației dorite.
❖ Firma Emerson dezvoltă efectiv soluții de aplicații, folosind, pe lângă echipamentele
proprii, orice echipamente furnizate de diverși. Mai mult decât atât, în funcție de
soluția pe care o abordează poate să proiecteze noi echipamente care nu sunt pe
piață în acel moment.
❖ O comparație puțin exagerată, dar care exprimă mai bine ideea:
✓ Siemens seamănă cu Microsoft, adică totul este pe câteva CD-uri de unde
utilizatorul instalează ce dorește să folosească.
✓ Emerson seamănă cu sistemele UNIX, unde utilizatorul merge la inginerii
specialiști de acolo, care întreabă ce aplicație se dorește sau urmează să se
implementeze și configurează ei echipamentul hardware(sistemul PC) și
44
sistemul de operare(compilează corespunzător SO). Practic, firma Emerson
preia aplicații foarte complexe și caută soluții de abordare.

2.5.Industrie 4.0
Noțiunea de “Smart Industry” sau “Industrie 4.0”, înseamnă trecerea de la sisteme
embedded(sisteme încapsulate) la sisteme inteligente(cyber-phisical systems sau smart
embedded sistems) care comunică între ele pentru realizarea unui anumit task cu productivitate
mult mai mare. Mai simplu, Industrie 4.0 reprezintă cu adevărat o nouă revoluție industrială,
bazată pe noile tehnologii de tip IoT(Internet of Things), gestiunea globală a datelor prin stocarea
în Cloud și servicii inovative aplicate proceselor industriale. Totodată, Industrie 4.0 reprezintă o
un compromis între “DESCENTRALIZARE” și “CENTRALIZARE” la nivel de producție
industrială, cu scopul generării de productivități la un nivel foarte înalt. Astfel instalațiile
industriale comunică între ele pentru realizarea unui anumit task.
Încapsularea între componenta virtuală a unui sistem de control(soluția de control) și a
procesului real/fizic conduc la un nou sistem mai performant. Mai mult, comunicarea între
instalațiile dintr-o fabrică conduc la noul concept de fabrică inteligentă(smart factory). Cum
orice sistem de control automat se bazează pe informație, prin comunicație smart(inteligentă) se
realizează accesul la acestă informație on-line și relativ în timp real, iar prin tehnologiile Cloud
se realizează accesul la informația off-line. Fuziunea acestei cantități mari de informație on-line
și off-line conduce la dezvoltarea unor soluții de control foarte bine documentate ce coduc la
performanțe inimaginabile în urmă cu numai cățiva ani.
Pe scurt, paradigma industrie 4.0 poate fi percepută ca având la dispoziție posibilități
hardware imense(sisteme de achiziție, traductoare inteligente, elemente de execuție inteligente)
și o “inundație” de unelte software, se crează premisa dezvoltării unor soluții de control cu
adevărat “advanced”. Percepția este că rolul ideii de automatică/control/reglare este miezul
acestei paradigme. După cum se știe de la ingineria reglării automate, soluția de control nu este
unică și astfel, rolul generației actuale de ingineri automatiști este de a găsi cea mai bună soluție
de decizie pentru procesul condus.
Fără a greși..., se poate spune că INDUSTRIE4.0 = AUTOMATICĂ în cea mai mare
parte. Avem hardware, avem software, avem comunicație, rămâne să vedem ce facem cu ele....
Termenul Industrie 1.0 este considerată prima revoluție industrială, generată de turbina cu
abur, ce a deschis calea unor dezvoltări tehnologice deosebite.

45
Fig.2.27. Industrie 1.0

Fig.2.28. Dezvoltări tehnologice deosebite în contextul Industrie 1.0


A doua revoluție industrială sau Industrie 2.0 este considerată descoperirea energiei electrice,
care din nou a fost motorul unor dezvoltări tehnologice deosebite.

Fig.2.29. Industrie 2.0

46
Fig.2.30. Dezvoltări tehnologice deosebite în contextul Industrie 2.0
A treia revoluție industrială sau Industrie 3.0 a fost generată de electronică și tehnologia
informației(IT) care a cunoscut o dezvoltare foarte mare în ultimii 20 de ani. Prin 1996 se vorbea
deja de atingerea limitei tehnologice în circuitele integrate cu siliciu(demonstrații matematice) și
chiar erau idei de a dezvolta procesoare biologice(în acestă idee au fost dezvoltate concepte de
rețele neuronale), dar se pare că evoluția nu a fost cea estimată. Totuși puterea de calcul a crescut
foarte mult prin evoluția conceptului de Tehnologia Informației, ce a permis concatenarea acelor
tehnologii limitate în tehnologii “multicore”. Avem astăzi procesoare quad-core, octo-core, etc.
Mai mult, procesoarele actuale sunt tehnologii CISC(Complete Set Instruction Set) peste
RISC(Reduced Set Instruction Set). Mai pe ....oltenește, nucleul procesoarelor actuale este RISC,
iar completarea cu instrucțiuni se face în mod emulat software. Se poate observa că acolo unde
tehnologia hardware a fost limitată s-a mers mai departe cu extinderea funcționalităților în mod
virtual, prin software.

Fig.2.31. Industrie 3.0

47
Fig.2.32. Dezvoltări tehnologice deosebite în contextul Industrie 3.0

Fig.2.33. Industrie 4.0

Epilog:
➢ În contextul celor expuse, Industrie 4.0 este o paradigmă deschisă de principii, care
va fi în perioada următoare direcția de abordare în mediul industrial și nu numai.
➢ Avem hardware, avem software, avem comunicație, rămâne să vedem cum le vom
valorifica pentru a adăuga tuturor echipamentelor industriale dar și funcționării
societății, apelativul “SMART”
➢ O soluție de control nu este nici hardware (cum ar spune inginerii hardware) nu
este nici software (cum ar spune IT-iștii), ci este o funcție matematică/algoritm pe
care îl descoperă/proiectează doar inginerii automatiști. Evident că soluția de
control este implementată și hardware, și software. În acest context, automatica fără
celelalte meserii NU EXISTĂ, dar nici celelalte meserii NU SUNT COMPLETE în
ziua de azi fără să fie legate împreună de un inginer automatist.

48
➢ Dezvoltarea unei aplicații în direcția Industrie 4.0 înseamnă că inginerul automatist
va colabora cu: inginerii hardware, inginerii software, matematicieni, biologi,
sociologi, inginerii tehnologi (chimiști, energeticieni, mecanici, etc.)
➢ Valabil pentru inginerii automatiști:

Chiar şi noi controlăm sistemul!


(……de reglare automată)

49