TEMA.

SOCIETATEA CIVILĂ
Parcurgând această temă veţi cunoaşte:
 Ce este societatea politică.
 Ce este societatea civilă.
 Ce sunt ONG-urile şi ce funcţii îndeplinesc ele în societate.
 Care sunt trăsăturile societăţii civile în Republica Moldova
1. Consideraţii teoretice referitoare la societatea civilă
Societatea civilă se defineşte ca ansamblul iniţiativelor, acţiunilor şi eforturilor cetăţeneşti
colective, care se desfăşoară în afara structurilor guvernamentale.
Termenul provine din latină (,,civilis societas”) şi la început desemna acea parte a societăţii
diferită de organizaţiile militare sau congregaţionale şi era sinonim cu ,,societate politică”.
Preocupări teoretice cu privire la societatea politică şi societatea civilă sunt prezente încă în
antichitate. Astfel, Democrit, sofiştii, Socrate, Platon, Aristotel arătau că societatea trebuie să fie
condusă de un grup de înţelepţi cu competenţă profesională şi conduită morală, care să exercite
conducerea politică având consimţământul cetăţenilor. În accepţia lui Cicero, societatea civilă
subsumează statul, indivizii, condiţiile de viaţă ale unei comunităţi politice civilizate, suficient de
dezvoltată pentru a cuprinde oraşe, legi, relaţii sociale, cu deliciile şi libertăţile unei vieţi civile şi
unei economii de piaţă.
Mai târziu, Ch.Montesquieu în lucrarea sa ,,Despre spiritul legilor” afirma că societatea civilă
există în mod autonom de societatea politică şi că ea controlează statul şi puterile sale distincte.
Au existat autori care au contopit societatea civilă în sfera societăţii politice sau în aceea a
,,vieţii de stat”. Pentru J.Locke, ,,societatea civilă sau politică” se opune autorităţii paternale şi
stării naturale şi este un factor de progres, generator de confort şi de ordine bazată pe lege. La
J.J.Russeau conceptul de ,,societate civilă” se identifică cu statul, pe care el îl denumeşte ,,stat
civil”. Nici I.Kant şi nici I.Fichte nu au recunoscut existenţa unei societăţi civile, confundând-o
cu societatea politică.
Termenul de ,,societate civilă” are înţelesuri diferite în epoci diferite. Astfel, Hegel şi Marx
aveau să inverseze acest raport moral implicit, promovând o perspectivă în care societatea civilă
apare ca o stare atinsă de mercantilism, şi egoism, în care omului îi lipseşte căldura şi coeziunea
morală a societăţilor primare.
Conform concepţiei lui Hegel, societatea civilă este o societate care evoluează conform
propriilor sale principii diferite de organizarea politică. Societatea civilă este în concepţia sa
sfera egoismului universal, în sensul că membrii societăţii intră în relaţii reciproce în baza
interesului individual şi urmărind să maximizeze aceste interese. La Hegel, sfera societăţii civile
este arena activităţilor economice în care, satisfăcând nevoile altora, fiecare îşi satisface propriile
interese. Relaţiile sunt reglementate şi conflictele sunt rezolvate în baza legilor. Mecanismul
propriu al societăţii civile relevă existenţa unei anumite interdependenţe între societatea civilă şi
ordinea politică, fiecare păstrându-şi specificul propriu.
La rândul său, Alexis de Tocqueville sublinia capacitatea indivizilor de a se asocia atât în
plan privat cât şi în plan statal. Formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi
creatoare a cetăţenilor, care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică,
economică, culturală.
În prezent, societatea civilă înseamnă ordine socială şi economică, care se transformă
conform propriilor reguli, independent de cerinţele etice ale asociaţiilor legaliste sau politice.
Societatea civilă se referă la aspectele non-politice ale ordinii sociale contemporane, a căror
importanţă a crescut de când există un acord între societatea civilă şi stat. În societăţile pluraliste,
societatea civilă este una din formele cele mai importante de apărare a indivizilor şi grupurilor
umane în faţa statului, furnizând mijloace de influenţare a deciziilor politice.
2. Societatea politică
Societatea politică cuprinde totalitatea instituţiilor, organizaţiilor, asociaţiilor şi mijloacelor
de informare în masă, care în mod organizat şi programatic se implică în problemele puterii şi
conducerii politice, fie ca făcând parte din organele de conducere politică, fie acţionând pentru
cucerirea puterii politice.
În societatea politică se includ: statul (cu toate componentele sale: puterea legislativă,
executivă, judecătorească), partidele politice, alte organizaţii care se implică în problema puterii
şi realizează o activitate de dobândire a puterii politice. Organizaţii politice sunt numai acelea
care, prin statut, prin program, prin diferite activităţi, se implică în problemele puterii politice.
Societatea politică diferă de la o ţară la alta prin consistenţa ei organizatorică, autoritatea
politică şi caracterul său.
De regulă, societatea politică este formată din guvernanţi şi din cei care tind să devină
guvernanţi şi care, într-un regim democratic, se află în serviciul intereselor cetăţenilor. Într-un
regim dictatorial, societatea politică tinde să-şi subordoneze societatea civilă şi să o transforme
într-un instrument de aservire.
3. Societatea civilă
În accepţia comună, societatea civilă cuprinde ansamblul actorilor şi raporturilor dintre
actorii ce constitue trama vieţii sociale a unei ţări.
Într-un regim democratic, societatea civilă îşi desfăşoară activitatea în baza legilor menite să
le prevadă şi să asigure drepturile şi libertăţile cetăţenilor, obligaţiile şi îndatoriile pe care să le
exercite fără interdicţii din partea societăţii politice, precum: dreptul de exprimare, de asociere,
de organizare, de grevă, de demonstraţii, de circulaţie liberă, de informare ş.a. Numai o societate
politică democratică bazată pe egalitatea şanselor crează condiţii afirmării societăţii civile.
Egalitatea de condiţii exercită o influenţă benefică atât asupra societăţii politice, cât şi asupra
societăţii civile.
În societăţile pluraliste, societatea civilă a obţinut un loc foarte important, constituind una din
formele cele mai eficiente de apărare a indivizilor şi grupurilor umane în faţa expansiunii statale
şi furnizând mijloace de influenţare a deciziilor politice.
În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o reţea de raporturi sociale, participând la
activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei
diversităţi de obiective şi interese. Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens,
autonome, în raport cu statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al
puterilor non-statale. Aceste forme de asociere (independente de asociaţiile permanente create
prin lege, cum sunt comunele, oraşele etc.) realizate pe plan naţional sau local, având obiective
politice, profesionale, culturale, religioase, morale, reprezintă nu numai un cadru de manifestare
a drepturilor individuale, ci şi o contrapondere în raport cu forţa statului sau cu diversele
combinaţii de interese ale instituţiilor politice oficiale (societatea politică). Cea mai importantă
caracteristică a lor este voluntariatul.
Societatea civilă este cadrul în care se manifestă cei care nu deţin autoritate politică, cadru
care include relaţiile economice, structurile de familie şi de rudenie, instituţiile religioase.
Societatea civilă însemnă surse substanţiale de putere în afara statului şi, de cele mai multe
ori, împotriva statului. Aceasta nu înseamnă că relaţiile dintre stat şi societatea civilă sunt numai
de opoziţie. De multe ori, în societăţile democratice, societatea civilă vine în întâmpinarea
problemelor statului, pe care, de multe ori, le poate rezolva într-o manieră mult mai eficientă.
În cadrul unui regim politic democratic între societatea politică şi societatea civilă nu pot
exista raporturi nici de subordonare, nici de supraordonare, ci raporturi complexe de
interdependenţă.
3.1 Organizaţiile non-guvernamentale. Din societatea civilă fac parte şi organizaţiile non-
guvernamentale. Acestea sunt organizaţii non-profit, organizate de cele mai multe ori pe bază de
voluntariat. Ele îndeplinesc mai multe funcţii, printre care:
 Funcţia de avangardă: ONG-urile iniţiază programe ce pot fi preluate atât de sectorul
public cât şi de cel privat.
 Funcţia de prezervare a memoriei colective a societăţii.
 Funcţia de experimentare a unor idei noi: ele oferă astfel un flux de persoane ce pot fi
folosite de sectorul public sau de cel privat.
  Este oferită posibilitatea de promovare în funcţii a unor persoane care altfel nu ar accede
la astfel de poziţii în alt tip de organizaţii, scăzând astfel tensiunile şi frustrările unei anumite
părţi a populaţiei.
 ONG-urile se implică în rezolvarea unor nevoi ale comunităţii, pe care statul le poate
satisface prost sau de care nu se pot ocupa cu succes satisfăcător.
Acest tip de organizaţii împiedică statul sau orice altă sursă de putere publică sau privată să
domine resursele politice. Ele sunt surse de noi opinii, pot fi mijloace de comunicare a unor idei
noi în rândurile cetăţenilor contribuind astfel la creşterea interesului pentru participarea la viaţa
politică.
4. Trăsăturile socieţii civile în Republica Moldova
În Republica Moldova societatea civilă se află într-o stare incipientă de dezvoltare. Procesele
sociale haotice, polarizarea rapidă a societăţii, deformarea relaţiilor sociale lasă o amprentă
nefavorabilă asupra dezvoltării acestui sector important al societăţii democratice.
Dreptul la asociere este reglementat de articolele 41 şi 42 din Constituţie, precum şi de
Legea cu privire la partide şi alte organizaţii social-politice (1991), Legea cu privire la culte
(1992), Legea cu privire la sindicate (1990), Legea cu privire la asociaţiile obşteşti (1997), Legea
fundaţiilor (1999) ş.a. În linii generale, cadrul legislativ are o esenţă democratică, garantând
dreptul cetăţenilor la libera asociere şi stabilind clar prerogativele şi limitele statului în relaţiile
cu societatea civilă.
Legea cu privire la asociaţiile obşteşti distinge patru forme organizatorico-juridice ale
asociaţiilor obşteşti: a) mişcarea obştească, b) organizaţia obştească, c) fundaţia obştească, d)
instituţia obştească.
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 1400 ONG-uri cu diferite domenii
de activitate: cultură (22 %), educaţie (20 %), sport şi turism (13 %), drepturile omului (12 %),
alte domenii (33 %).
După aproape un deceniu de existenţă, mişcarea ONG-urilor din republică continuă să se
confrunte cu următoarele probleme:
 Legea cu privire la asociaţiile obşteşti este incompletă, neclară, inaplicabilă în multe
probleme relaţionale, lipsesc normele de procedură specifice, precum şi cele de drept
administrativ aplicate noilor reglementări. Cadrul legislativ nu integrează suficient participarea
publică în procesul de adoptare a deciziilor. Definiţia conceptuală ,,organizaţie obştească”,
preluată din legislaţia sovietică, nu exprimă esenţa juridică a conceptului de organizare
neguvernamentală, acceptat în ţările cu o democraţie avansată. Legea impune restricţii
neconforme cu dreptul internaţional: nu se admite crearea organizaţiilor obşteşti de către
cetăţenii Republicii Moldova, care nu au domiciliu permanent pe teritoriul ţării; este interzisă
participarea la conducerea acestora a persoanelor care nu dispun de cetăţenia Republicii
Moldova.
 Realizarea dreptului la informare continuă să fie o problemă dificilă în stat. În pofida
faptului că prevederile constituţionale limitează acest drept doar în cazul în care el poate să
prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională, aparatul birocratic,
deţinând monopolul la informaţie, ascunde cele mai necesare date informative.
 Activitatea ONG-urilor este slab reflectată de către mass-media. Majoritatea populaţiei nu
are o imagine clară a posibilităţii asocierii în organizaţii neguvernamentale şi a activităţilor pe
care le intreprinde sectorul asociativ.
 Absenţa unei concepţii strategice de stat în vederea edificării unei structuri eficiente şi
armonizate a societăţii civile şi atragerii ONG-urilor la realizarea programelor de stat la nivel
local şi naţional, la realizarea politicii de stat.

Termeni-cheie: asociaţie obştească, organizaţie neguvernamentală, sector asociativ, societate

civilă, societate politică.
Întrebări de verificare:
1. Definiţi societatea politică.
 2. Ce reprezintă societatea civilă?
3. Care este relaţia dintre stat şi societatea civilă?
4. Daţi o apreciere a rolului ONG-urilor în emanciparea societăţii moldoveneşti.

Bibliografie:
1. Chagnollaud D. Dicţionar al vieţii politice şi sociale. Bucureşti, 1999, p.169.
2. Ciurea C. Statul şi societatea civilă-o nouă alianţă? // ONGeneza, № 1, 2001, p.6.
3. Goodin Robert E.,Klingemann Hans-Dieter (coord.) Manual de Ştiinţă Politică.-Iaşi: Polirom,2005, p.429-431.
4. Marin C. Societatea civilă: între mit politic şi pledoarie socială.Ch. Epigraf, 2002.Cap.I-III.
5. Popescu T. Politologie. Chişinău, 1998, p.71.
6. Popa V..Yoram D. Aspecte ale societăţii civile în Republica Moldova // Revista Naţională de Drept, № 7, 2001, p.70.
7. Vâlsan C., ş.a. Politologie. Bucureşti, 1992, p.112.