FLORI DE MUCIGAI – TUDOR ARGHEZI

MODERNISMUL

Modernismul este o miscare culturala care s-a manifestat in literatura si in celelalte arte in
prima jumatate a secolului al XX-lea. Importanta acordata de modernisti autonomiei limbajului
reprezinta o mutatie estetica necesara pentru solutionarea unui moment de criza literara. In poezia
modernista, lirismul este purificat de implicatiile sentimentale, iar conceptul in jurul caruia se
fundamenteaza acest tip de lirism este cel de poezie pura. De asemenea, inspiratia in intelesul
romantic este refuzata, poezia fiind produsul unui efort creator. In structura poeziei moderniste se
remarca combinatiile inedited intre cuvinte, modificarea raportului dintre eul liric si lume. Lumea
este reflectarea unui univers interior, poetul stabilind corespondente, analogii si relatii simbolice.

Reprezentativa pentru sensibilitatea modernista este poezia “Flori de mucigai” de T. Arghezi,

arta poetica pentru volumul cu acelasi nume. Volumul a fost considerat de N. Manolescu “cartea cea
mai originala a lui T. Arghezi”, fiind inspirata de perioada pe care poetul a petrecut-o in inchisoare. In
timpul ocupatiei germane din perioada PRM, T. Arghezi a fost acuzat de collaborationism si inchis
pentru un an la Vacaresti. In timpul celui de-al DRM, este inchis din nou pentru pamfletul “Baroane”,
considerat o ofensa la adresa autoritatilor hitleriste din Romania.

Viziunea despre lume reflectata in volumul “Flori de mucigai” este construita pe baza unui
pretext epic, reprezentarea unei lumi aflate la marginea societatii. Poeziile se defines prin coexistent
trivialitatii, a grotescului, a crestinismului in ruina, considerate de H. Friedrich categorii negative,
definitorii pentru poezia modernista. Cartea este expresia unei viziuni poetice diferite de aceea a
primului volum “Cuvinte potrivite”, idee surprinsa de N. Balota care afirma: “Flori de mucigai este
opera antipsaltismului, a unui batjocoritor genial al “Cuvintelor potrivite.”.

Tema poeziei este exprimarea conceptiei despre poezie si redefinirea raportului dinre poet si
lume, poet si poezie. In poezie este exprimata explicit afinitatea fata de poezia modernista.

Titlul poeziei este un oximoron: primul termen, “floi”, este o sugestie a frumosului, iar cel de-
al doilea, “mucigai”, are valoare subversive, sugerand uratul, descompunerea. Contradictia sugereaza
o lume a valorilor alterate, pervertite. Titlul este si un elemente de intertextualitate, intrucat este o
trimitere evidenta la volumul “Florile raului” de Ch. Baudelaire, si reprezinta o adeziune explicita a
poetului la estetica uratului, ce contravine esteticii transfigurarii din volumul “Cuvinte potrivite”.

Poezia este alcatuita din trei secvente poetice.

Ideea poetica a primei secvente este detasarea de scrisul inspirat al evanghelistilor. Poezia nu
mai este expresia harului divin si nu mai sta sub semnul animalelor emblematice ale scrisuliui
inspirat: “Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul/
Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan”.

Actul poetic este asociat inspingurarii: “Le-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un perete de
firida goala/ Pe intuneric in singuratate”. Se remarca ambiguitatea primului vers, pronumele “le”
asociindu-i-se la nivel semantic atat “flori de mucigai”, cat si “stihuri”, ceea ce impliciteaza ideea ca
versurile sunt expresia esteticii uratului.
 Ideea poetica a celei de-a doua secvente este chiar definirea versurilor, cuvantul “stihuri”
fiind inclus in cinci contexte diferite si capatand conotatii diferite: “Sunt stihuri fara an/ Stihuri de
groapa/ De sete, de apa/ Si de foame de scrum/ Stihuri de acum”. Lupta poetului cu timpul pare sa fi
incetat pentru ca poezia se naste dintr-o nedeterminare temporala: “stihuri fara an”. Versurile sunt
expresia unui moment existential, iar lirismul este autentic: cuvantul deictic “acum” este explicitat in
urmatoarele versuri: “Cand mi s-a tocit unghia ingereasca, /Am lasat-o sa creasca/ Si nu a mai
crescut/ Sau nu o am mai cunoscut”.

Se remarca ambiguitatea ultimelor doua versuri: inspiratia divina ii este refuzata: “Si nu a mai
crescut” sau poetul este cel care o refuza, “Sau nu o am mai cunoscut”. De asemenea, neobisnuita, in
raport cu banalul condei, este combinatia de cuvinte “unghia ingereasca”. Se contureaza in text o
antiteza intre “unghia ingereasca”, ce denota scrisul inspirat, si “unghiile de la mana stanga”, sugestie
a scrisului demonic. Ideea este evidentiata de G. Calinescu: “In Flori de mucigai, efortul artistic consta
in surprinderea suavitatii sub expresia de mahala. Cu cat expresia este mai grotesc tipica, cu atat
vibratia este mai surprinzatoare”.

Ultimele patru versuri sunt separate de restul textului, reafirmand, in mod conclusive,
optiunea autorului pentru poezia modernista. Poezia nu mai este produs al inspiratiei, ci al efortului
creator, lucid: “Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga”. Versul este o reiterare a esteticii
uratului, M. Scarlat afirma: “Arghezi este preocupat in Flori de mucigai de frumusete, nu de uratenie.
Frumusetea nu a disparut, dar a “mucegait”, tragedia fiind mai mare decat in cazul anularii”.

Eu consider ca poezia propune o viziune neobisnuita asupra actului creatiei si asupra

conditiei cratorului, intunericul si singuratatea fiind metafore ale conditiei umane. Spre deosebire de
primul volum, “Cuvinte potrivite”, Arghezi pare sa fi renuntat la harul divin sis a se proiecteze intr-un
spatiu degradat.

In concluzie, poezia se incadreaza directiei moderniste prin adeziunea autorului la estetica

uratului, prin combinatiile inedite intre cuvinte, ambiguitate si actul poetic definit ca produs al unui
efort creator.