COLEGIUL TEHNIC MATASARI

Prof. Nicolovici Constantin Săptămâna 28

Clasa a X-a. Confucianismul (Religiile Orientale)

Filosoful Confucius
Confucianismul este o doctrină etică, filosofică, dar şi social-politică, apărută în China, un sincretism între cultul
naturii şi cel al strămoşilor, care acordă un rol important sacrificiilor. Chiar dacă Kung Fu-tzi, pe numele său
latinizat Confucius, n-a fost un întemeietor propriu-zis de religie, a avut o mare influenţă asupra religiei chinezilor.
Atât de puternic a fost impactul adus de Confucius, încât în China, apariţia sa este considerată ca începutul unei noi
ere.
Trăind într-o vreme de mare confuzie politica si decădere morală, (sec. al VI-lea î. Hr.), Confucius şi-a propus
îmbunătăţirea vieţii politice şi sociale din timpul său, neavând un succes real decât după moartea sa, când toţi cei
care l-au criticat şi-au arătat admiraţia pentru el.

• Scrierile lui Confucius cuprind:

- „Cartea Cântecelor" (Odelor);

- „Cartea schimbărilor";
- „Cartea Edictelor";
- „Memorial de ritualuri";
- „Cartea muzicii";
- „Primăvara - Toamna Ţării Lu".

Doctrina confucionistă este un amestec de tradiţii arhaice chinezeşti, de principii morale, filosofice, religioase
etc. Coloana vertebrală a învăţăturii confucioniste este formată din tradiţie şi norme etico-politice.
Principii confucianiste:
 fidelitateafaţă de eticheta socială;
 respectarea datinilor, a moravurilor, a sacrificiilor ce fixează clar ierarhiile într-o societate bine structurată;
 divinizarea împăratului chinez ca Fiu al Cerului;

În confucianism se realizează legături între Univers (guvernat de zeul cerului Tian), societate şi om. Acestea
gravitează în jurul ideilor de normă, ordine, lege.
În centrul doctrinei confucioniste stă omul şi educaţia absolută: oricine poate deveni perfect, indiferent de
originea sa, dacă respectă necondiţionat disciplina şi normele, ea (perfecţiunea) caracterizându-se prin
înţelepciune, bunătate şi curaj, şi având drept scop suprem dezvoltarea virtuţilor.

Codul etic elaborat de Confucius se bazează pe:

1. Reciprocitate;
2. Omenie;
3. Dragoste şi respect în familie.
 Dumnezeu este uneori considerat personal, alteori o putere morală, sau un principiu impersonal. De
aceea, nici veşnicia nu este înţeleasă ca fiind o continuare a existenţei după moarte în prezenţa vreunui dumnezeu,
ci o continuare a influentei morale a strămoşilor asupra ideilor si valorilor urmaşilor.
Ca religie de stat, confucianismul a menţinut elementele fundamentale ale vechii religii chineze, în primul
rând cultul strămoşilor şi al naturii, practicile cultice având în centrul lor Cerul şi pe „Fiul Cerului", împăratul.

Templul Cerului, Beijing, China

Locurile de cult sunt templele, cel din Beijing, închinat Cerului, fiind cel mai mare templu din lume.
Cultul imperial a luat sfârşit prin revoluţia din 1912, iar din 1917, confucianismul n-a mai fost recunoscut ca
religie oficială a statului.

CONCLUZIE
Confucianismul nu este atât o religie, cât un sistem de crezuri religioase care determină valorile majorităţii
popoarelor asiatice, ale unei bune părţi dintre chinezi, japonezi, coreeni şi vietnamezi.
El nu s-a manifestat niciodată ca o religie cu biserici şi preoţi. Savanţii chinezi l-au onorat pe
Confucius ca pe un mare înţelept, fără însă a-1 venera însă ca pe un zeu.

Material bibliografic: Biblia sau Sfânta Scriptură; Dorin OPRIŞ, Religie- manual pentru clasa a X-a, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2002, pp. 46-49; Corneliu MUHA, Religie-clasa a X-a – Auxiliar didactic pentru elevi, Editura Sf. Mina, Iaşi, 2009, pp.
61-62; Ene BRANIŞTE, Ecaterina BRANIŞTE, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană, Caransebeş,
2001, pp. 112-113.