Gr.

31PS Protecia civilă-lecții interactive

7.5 Hemoragia
Definiţie: se numeşte hemoragie ieşirea sîngelui din sistemul vascular.
Cauze:
- lezarea integrităţii peretelui vascular de către un factor
- dereglarea coagulabilităţii sangvine
Clasificarea:

A. B.
- hemoragia este în interiorul - sîngele curge în get (şuvoi) cu
intern organismului (nu se arterial caracter pulsativ, de culoare roşu-
ă vizualizează) ă aprins (bogat în O2)
- hemoragia are loc în exterior - sîngele curge uniform, lin, mai
extern (se vizualizează) venoas încet (presiunea în vene este mai
ă ă mică decît în artere), de culoare
roşu-închis (bogat în CO2)
- apare în cazul lezării capilarelor,
capilar sîngerează toată suprafaţa plăgii
ă (hemoragie punctiformă), culoare
intermediară
- mixtă apare la lezarea simultană a
arterelor şi venelor. Acest tip de
hemoragie este caracteristic la
lezarea organelor parenchimatoase
(ficat, splină, rinichi)
Semnele unei hemoragii acute:
- paliditatea pronunţată a tegumentelor
- ameţeli, vertij
- sete; greţuri, uneori vomă
- slăbiciune generală pronunţată
- scăderea tensiunii arteriale
- acceleraţia pulsului
- respiraţia se accelerează şi devine superficială
- pierderea cunoştinţei
Metode de hemostază:
Definiţie: totalitatea măsurilor ce se aplică pentru oprirea unei hemoragii se
numeşte hemostază
- comprimarea digitală a vasului sangvin la distanţă (pe traiect)
- pansament compresiv aseptic (steril)
- tamponada plăgii
- flexia maximală a membrului în articulaţie cu fixarea în această poziţie
- aplicarea pungii cu gheaţă (în cazul hemoragiilor interne)
 - aplicarea garoului cu 10-15 cm. mai sus de plagă (notarea timpului: pe timp
rece – 30-45 min., pe timp cald – 60-90 min.)
În funcție de cantitatea de sânge pierdută, putem distinge:

 hemoragii mari, mortale, când se pierde mai mult de jumătate din

cantitatea totală de sânge;
 hemoragii mijlocii, când se pierde 1/3 din cantitatea totală de sânge;
 hemoragii mici, când se pierde o cantitate de 500-600 ml de sânge.
Hemoragiile externe și cele exteriorizate sunt ușor de recunoscut.
Hemoragiile interne sunt însoțite de o serie de semne prin care se pot
bănui și diagnostica. Aceste semne sunt: amețeala, creșterea numărului de
bătăi ale inimii pe minut, creșterea numărului de respirații pe minut. Pulsul
bolnavului este slab, iar tensiunea sa arterială scade mult sub cifra
normală. Bolnavul este neliniștit, palid, vorbește repede, are transpirații reci
și este chinuit de o sete deosebit de mare.
Epistaxisul au rinoragia/scurgerea /sngelui din nas/ este un accident
obișnuit, mai ales la copii și poate fi tratat foarte simplu. Apare de obicei ca
rezultat al unor mici traumatisme cauzate de scobirea în nas sau suflarea
nasului. Poate apărea și în urma unei infecții a mucoasei care determină
uscare și apariția de cruste.
Epistaxisul este rareori serios, dar ocazional poate fi amenințător de viață,
în special la persoanele în vârstă. Apare mai frecvent la persoanele care
iau aspirină, anticoagulante (medicamente care împiedică coagularea
sângelui in vase) sau la pacienții cu boli hematologice.
Dacă epistaxisul apare frecvent (mai des de o dată pe săptămână) poate fi
un indiciu al unei alte probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea
arterială. Se recomandă consultarea medicului de familie pentru măsurarea
tensiunii arteriale și prescrierea unui tratament potrivit. De asemenea,
medicul poate preciza dacă medicamentele pe care le ia pacientul pot
determina apariția epistaxisului.
Dacă se suspectează o problemă mai serioasă, se recomandă consultarea
unui medic ORL pentru efectuarea unor teste suplimentare.
Hemoragia reprezintă pierderea de sânge în afara sistemului
vascular, prin distrugerea totală sau parţială a unui vas de sânge.
Cauzele hemoragiilor pot fi: traumatismele (contuzii, entorse, fracturi,
luxaţii, leziuni musculare), intervenţiile chirurgicale, diferitele boli (ulcer
gastro-duodenal, tuberculoză pulmonară etc.). În funcţie de momentul
în care se produc, hemoragiile pot fi primare și secundare. Articolul
prezintă informații pe larg despre hemoragii și primul ajutor în caz de
hemoragie.
Cuvinte-cheie: hemoragie, sistem vascular, vas de sânge
În funcţie de tipul vasului care se rupe, se disting hemoragii arteriale
hemoragii venoase şi hemoragii capilare. Hemoragiile arteriale sunt
cele mai periculoase, deoarece sângele ţâşneşte ritmic şi cu forţă,
ceea ce face ca în scurt timp să se piardă o cantitate mare de sânge,
provocând moartea. În foarte puţine cazuri aceste hemoragii se
opresc spontan. Culoarea sângelui este roşu aprins (sânge oxigenat).
Vasul secţionat se observă în plagă (inel de culoare alb-gălbuie
permiţând stabilirea cu precizie a locului de unde curge sângele.
Hemoragiile venoase sunt mai puţin grave decât cele arteriale,
deoarece sângele venos circulă la o presiune foarte redusă faţă de
presiunea din artere. Culoarea sângelui este roşu-închis (deoarece
conţine hemoglobină redusă), iar curgerea sângelui se face în valuri,
inundând plaga. Dacă vasul secţionat nu este prea mare, hemoragia
se poate opri printr-un simplu pansament. Deoarece venele însoţesc
întotdeauna arterele, se poate întâmpla ca hemoragia să fie mixtă:
arterială şi venoasă.
Hemoragiile capilare apar din cauza lezării vaselor de calibru mic din
muşchi, piele etc., ceea ce face imposibilă stabilirea vasului din care
curge sângele. Sunt hemoragii mai puţin grave şi de obicei uşor de
oprit. Sângele este de culoare roşie (culoare intermediară între
sângele venos şi cel arterial deoarece sunt lezate atât capilarele
arteriale, cât şi cele venoase) şi musteşte din plagă. În cazul unor
afecţiuni care interesează capilarele din anumite organe sau dacă
plăgile au suprafeţe întinse ori interesează zone foarte vascularizate,
hemoragiile capilare devin periculoase pentru că sunt greu de
stăpânit.
După locul unde are loc sângerarea, hemoragiile se clasifică în
hemoragii externe, interne şi exteriorizate. Hemoragiile externe sunt
hemoragiile în care sângele apare la suprafaţa corpului. Au avantajul
că sunt observate imediat, fapt care permite luarea unor măsuri
urgente în vederea opririi lor. Hemoragiile interne sunt hemoragiile în
care sângele se scurge într-o cavitate închisă (cutia craniană,
cavitatea toracică, cavitatea abdominală, organe cavitare, stomac,
intestin, vezica urinară). Sunt mai grave deoarece nu pot fi observate
imediat, diagnosticarea lor necesită investigaţii clinice şi paraclinice
efectuate de personal competent, tratamentul lor se face numai într-un
serviciu specializat.
Hemoragiiie exteriorizate sunt hemoragiile în care sângele se scurge
într-un organ care comunică cu exteriorul:

 epistaxis = sângerare nazală

  otoragie = sângerare din urechea medie
 rectoragie = sângerare la nivelul rectului
 uretroragie = sângerare din uretră
 hemoptizie = sânge provenit din plămâni, care se scurge prin
cavitatea bucală
 hematemeza = hemoragie la nivelui stomacului în care sângele
se exteriorizează prin cavitatea bucală (vărsătura)
 melena = sângerare la nivelul tubului digestiv (stomac, intestin)
în care sângele este eliminat odată cu materiile fecale

În funcţie de momentul în care se produc, hemoragiile pot fi:

 hemoragii primare, care se produc odată cu lezarea vasului

sangvin;
 hemoragii secundare, care apar la un anumit interval de la
traumatism, prin erodarea peretelui vascular de către un tub de
dren, proces supurativ etc.

În funcţie de cantitatea de sânge pierdut, hemoragiile se clasifică în:

 hemoragii mortale în care pierderea de sânge depăşeşte 50%

din volumul de sânge al organismului;
 hemoragii mari în care se pierde aproximativ 20% din volumul
total de sânge;
 hemoragii mijlocii şi mici, în care pierderea de sânge nu
depăşeşte 20% din volumul sangvin.

În concluzie, clasificarea hemoragiilor se poate face după diferite

criterii, dar oricare ar fi forma de hemoragie, ea pune în pericol viaţa
individului, fie imediat prin pierderea unei cantităţi mari de sânge, fie
tardiv, prin posibilitatea repetării şi extinderii sau intensificării sale. De
aceea, după recunoaşterea hemoragiei, aceasta trebuie oprită cât se
poate de repede, iar supravegherea şi îngrijirea unei persoane cu
hemoragie trebuie făcută cu o deosebită atenţie.
Recunoaşterea unei hemoragii
În hemoragii există două grupe de simptome:
a) simptome locale de exteriorizare;
b) simptome generale.
În cadrul hemoragiilor mici, se iau în considerare numai simptomele
locale de exteriorizare, deoarece o cantitate mică de sânge pierdută
nu se resimte la nivelul întregului organism (există mecanisme de
compensare). Totuşi, aceste hemoragii mici trebuie privite cu
seriozitate, ele putând să se repete mai ales dacă apar pe fondul unor
tulburări de coagulare a sângelui.
a) Simptomele locale de exteriorizare se recunosc prin apariţia
sângelui.

 Dintre hemoragiile externe, cele arteriale se recunosc după forţa

cu care ţâşneşte sângele şi caracterul pulsatil, sincron cu bătăile
inimii.
 Hemoragiile venoase se revarsă încet, continuu, iar sângele are
o culoare mai închisă.
 Hemoragia capilară este difuză, în cantitate moderată.
 Hemoragiile exteriorizate se manifestă sub diferite forme şi
acestea au fost descrise anterior.

b) Simptomele generale traduc starea de anemie acută şi reacţia de

apărare a organismului. Ele reprezintă singurele criterii de
recunoaştere în cazul majorităţii hemoragiilor interne şi sunt
reprezentate de: paloare accentuată, ameţeli, frison, lipotimie,
extremităţi reci, puls accelerat, dar mic, tensiune arterială scăzută,
hipotermie, oligurie, convulsii.
Orice hemoragie constatată trebuie raportată imediat unui medic.
Oprirea unei hemoragii se numeşte hemostază. Hemostaza poate fi
spontană, provizorie şi definitivă.
Hemostaza spontană
Hemoragiile mai mici se opresc, de regulă, singure prin hemostaza
spontană realizată prin vasoconstricţie locală însoţită de coagularea
sângelui la nivelul leziunii. Realizarea hemostazei spontane are o
importanţă deosebită în hemoragiile organelor cavitare. Se va aplica
în regiunea interesată o pungă cu gheaţă sau comprese reci, cu
scopul de a favoriza vasoconstricţia. Hemostaza provizorie se
efectuează în hemoragiile externe, care nu se opresc spontan, are o
durată limitată şi trebuie urmată la scurt timp de hemostaza definitivă.
Hemostaza provizorie se realizează prin apăsarea arterei sau venei
lezate, pe o suprafaţă osoasă subiacentă. Apăsarea poate fi
executată la nivelul plăgii prin tamponare, pansamente compresive
sau la nevoie, cu pumnul sau degetele.
Hemostaza definitivă se efectuează în spital în serviciile de chirurgie
şi constă în:
  cauterizarea capetelor vasculare secţionate;
 tamponarea plăgilor;
 ligatura vaselor;
 pensarea cu pensă hemostatică permanentă.

Măsurile de prim ajutor în hemoragiile externe

 Se întinde accidentatul la orizontală, în decubit dorsal, cu capul

mai jos decât trunchiul şi extremităţile (poziţia Trendelenburg)
pentru a favoriza circulaţia sangvină la nivel cerebral.
 Se stabilește tipul hemoragiei (venoasă, arterială, capilară).
 Se efectuează hemostaza provizorie prin pansament compresiv
sau compresie la distanţă, în funcţie de mărirea hemoragiei şi
localizarea ei.
 Dacă hemoragia este foarte puternică sau dacă salvatorul este
izolat sau fără materialele necesare şi trebuie să facă faţă unui
număr mare de răniţi, precum şi în faţa unui membru secţionat,
se aplică garoul. Garoul poate fi improvizat dintr-un tub de
cauciuc elastic (preferabil) sau orice material flexibil, însă
neelastic: cravată, fular, batic rulat pe diagonală, ciorap etc.
Garoul se aplică la rădăcina braţelor (la patru laturi de deget sub
axilă), pentru hemoragiile membrului superior, şi la rădăcina
coapselor pentru hemoragiile membrului inferior.

Aplicarea garoului se face fixând în zona traiectului arterei principale

un rulou de tifon sau de material textil, notând pe un bilet data şi ora
când s-a aplicat. În hemoragiile venoase, garoul se aplică dedesubtul
plăgii.
– Garoul se strânge astfel încât să se oprească circulaţia, dar
culoarea tegumentelor să se menţină apropiată de cea normală.
– Garoul se menţine maximum 2 ore, slăbindu-l 1-2 minute la fiecare
20 minute – interval pentru a se permite irigarea ţesuturilor, în acest
timp hemostaza fiind asigurată prin compresiune digitală la distanţă.
– Se iau măsuri urgente pentru a transporta rănitul la o unitate
sanitară dotată corespunzător.
– Se aşază rănitul pe o targă, în decubit dorsal, fără pernă, şi se
supraveghează tot timpul transportului.
– Se încălzeşte bolnavul în mod progresiv, administrându-i băuturi
calde şi încălzindu-i extremităţile cu sticle sau pungi cu apă caldă.
– Dacă este posibil, se administrează oxigen.
– Este de dorit ca scoaterea garoului să fie făcută de medic, deoarece
trebuie luate toate măsurile necesare pentru a interveni prompt la
primele manifestări ale şocului produs prin ridicarea garoului.
Observaţii:
– Garoul nu se menţine mai mult de maximum 120 minute (risc de
gangrenă).
– Nu se fixează garoul prin nod.
– Decomprimarea garoului nu se face niciodată brusc.
Măsurile de prim ajutor în hemoragiile interne
De cele mai multe ori, se instalează starea de şoc. Semnele de
recunoaştere a unei hemoragii interne au fost enunţate anterior. Dacă
este conştient, rănitul se aşază în decubit dorsal cu picioarele uşor
ridicate dacă nu sunt fracturate. Dacă este inconştient, se aşază în
decubit lateral.
Trebuie prevenită instalarea stării de şoc:
– accidentatul este mişcat cât mai puţin posibil;
– se scoate sau se slăbeşte orice parte a vestimentaţiei care apasă
gâtul, toracele sau mijlocul (cravată, curea);
– se acoperă accidentatul cu o pătură;
– nu se administrează nicio băutură pentru că orice creştere a
debitului circulator accentuează hemoragia;
– nu se lasă accidentatul nesupravegheat;
– obligatoriu, se transportă accidentatul la spital.