Comunicarea în famile. Noţiunea. Factorii.

Modalitaţi.
Comunicarea este un sistem fundamental de schimb de
informaţii. Pentru familie, comunicarea, alături de
intercunoaştere, este principalul instrument de
dezvoltare a structurii şi relaţiilor de rol familial. Atunci
când membrii familiei sunt capabili să se asculte unii pe
alţii, să se întrebe şi să comenteze asupra subiectelor
pentru care există un interes personal, ei pot conlucra şi
interacţiona optim, astfel încât fiecare să fie stimulat în
a se dezvolta şi a resimţi satisfacţie.
 Din cauza ca ne urmarim propriile idei, din cauza
calculatorului, din cauza televizorului, a radioului, prin care
descoperim ca mult prea multi oameni isi petrec enorm de
mult timp captand mesaje mecanice si care nu-si gasesc timp
sa faca schimb de mesaje ca niste fiinte vii, iubitoare si
afectuoase cu membrii familiei.
 Daca mama si tata stau in fata calculatorului sau a
televizorului, in medie, cam 7 ore pe zi, la care se adauga
timpul in care luam masa, drumul la/de la serviciu, orele de
somn, aproape ca nu ne mai ramane timp pentru vorbit. Cand
si cum sa facem, sa ajungem sa intelegem cat de importante
sunt intr-o familie aceste discutii, aceste schimburi de idei.
Exista multe ocazii cand ambii parteneri isi petrec timpul
impreuna (dimineata la cafea, inainte de culcare). O discutie
cat de mica este extrem de importanta pentru sanatatea
relatiei lor si pentru dezvoltarea echilibrata a copilului.
 Factorii comunicǎrii
           Comunicarea implicǎ interactiunea unor categorii de
factori ce nu tin numai de capacitatea de exprimare, ci
cumuleazǎ elemente psihologice, sociale si situationale.(V.
Pǎus, 2006,p.105)
           Principalii factori sunt:
A. Factori psihologici:
1. congnitivi: cunostinte generale , cunostinte specifice
despre subiect, interlocutor, situatie (mediul fizic si
spatiotemporal), context (mediul lingvistic); aptitudini
generale, inteligentǎ, memorie; nivel de dezvoltare
          ǎ, grad de instruire; nivel de stǎpanire a codului
intelectual
lingvistic, a codului cultural; intentii constiente si
inconstiente;
2. afectivi: atitudini generale , atitudini specifice in fata
subiectului, a interlocutorului, a situatiei sau a contextului;
sentimente personale fatǎ de subiect, interlocutor, situatie,
context; motivatie fatǎ de subiect, interlocutor, situatie,
context; gusturi personale, interese;
3. comportamentali: personalitate, caracter, experientǎ
generalǎ, experientǎ verbalǎ, oralǎ, scrisǎ, audio-vizualǎ;
caracteristici personale (tinutǎ, voce, varstǎ, apartenentǎ
socialǎ etc)
 B. Factori interpersonali:
 1. lingvistici: cod (limbǎ), registre, norme, contexte;
 2. sociali: statut social, rol general, distantǎ actualǎ, cod
cultural, bagaj comun;
C. Factori obiectivi:
 1. situationali: loc fizic, timp, epocǎ, spatiu, distantǎ, numǎr
de interlocutori, dispozitia interlocutorilor, comportamente
personale, zgomote materiale, duratǎ, ritm, canal (retea);
 2. contextuali: subiectul comunicǎrii, continutul comunicǎrii
(informatia), distanta formalǎ in cod (registre), forma de
prezentare (stil), zgomote in comunicare (redundantǎ,
inteligibilitate), inlǎntuirea enunturilor.
  O conditie esentialǎ a comunicǎrii o reprezintǎ adecvarea .
Emitǎtorul trebuie sǎ aibǎ un limbaj adecvat, pentru a-si putea
trasmite eficient mesajul, in functie de obiectivele urmǎrite si de
identificarea destinatarului 
 Comunicarea este cea care face lumea sa functioneze.
Aceasta faciliteaza conexiunile umane si ne permite sa
invatam, sa crestem, sa ne dezvoltam. Nu este vorba doar
despre vorbit sau citit, dar si de a intelege ceea ce se spune, si
in unele cazuri, ceea ce nu se spune.
Comunicarea este si cea mai imporatnta calitate pe care o
poate avea un lider.

“Scrie pentru a fi inteles, vorbeste pentru a fi

ascultat, citeste pentru a creste.” – Lawrence
Clark Powel
“Arta comunicarii este limba pe care o vorbesc
liderii.” – James Humes

“Oamenii se urasc pentru ca se tem, se tem

pentru ca nu se cunosc si nu se cunosc pentru
ca nu comunica.”- Martin Luther King
Sfîrşit.