Căsătoria în Roma Antică

Mișu Simona
Facultatea de Drept și Științe Administrative
Universitatea "Ovidius" din Constanța

În dreptul roman, căsătoria era asociată cu ideea de putere (manus). În

funcție de această putere, facem distincție între căsătoria cum manu și căsătoria
sine manu.
Multă vreme, s-a practicat numai căsătoria cum manu, în virtutea
căreia femeia măritată trecea sub puterea bărbatului. Spre sfârşitul
Republicii, femeile au început să trăiască în uniuni nelegitime, pentru a
nu trece sub puterea bărbatului, motiv pentru care a fost sancţionată
căsătoria sine manu, prin care femeia rămânea sub puterea lui pater
familias din familia de origine.
Căsătoria cum manu se realiza în trei forme. Confarreatio este o formă de
căsătorie rezervată patricienilor, căci presupunea prezenţa lui pontifex maximus şi
a preotului lui Jupiter. Usus consta din coabitarea vreme de un an a viitorilor soţi,
iar după expirarea termenului de un an, femeia trecea automat sub puterea
bărbatului. Coemptio se realiza printr-o autovânzare fictivă a viitoarei soţii către
viitorul soţ.
Căsătoria sine manu nu presupune forme solemne, ci se realiza
prin instalarea femeii în casa bărbatului, ocazie cu care se organiza o
petrecere.

Căsătoria presupune îndeplinirea unor condiţii de fond care sunt

comune pentru ambele forme ale căsătoriei. Acestea sunt: connubium,
consimţământul, vârsta. Connubium reprezenta, în sens obiectiv, aptitudinea unei
persoane de a contracta o căsătorie civilă, iar în sens subiectiv, desemnează
posibilitatea unor persoane determinate a se căsători între ele. În ceea ce privește
vârsta, bărbaţii se puteau căsători la 14 ani, iar fetele la 12 ani. Căsătoria romană se
încheia în baza consimţământului viitorilor soţi, dacă aceştia erau sui juris, sau al
celor doi pater familias dacă viitorii soţi erau alieni juris. Neîndeplinirea tuturor
acestor condiţii conferea uniunii dintre cei doi soţi statutul unui simplu concubinaj.
Fiind o comuniune pentru toată viaţa, căsătoria se desfăcea, în principiu, în
momentul morţii unuia dintre soţi. Pe lângă fenomenul morţii naturale, desfacerea
căsătoriei era determinată de o serie de cauze independente de voinţa soţilor
(moarte civilă, absenţa soţului militar) sau de manifestarea de voinţă a acestora
(divorţ).