Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Noțiuni introductive
Specializare: Drept
Anul: IV
CUPRINS
BANCA ÎN ECONOMIE............................................................................................................................3
OPERAŢIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE.........................................................................................3
CONTRACTE BANCARE.......................................................................................................................10
CARACTERELE JURIDICE....................................................................................................................10
CONDIȚII DE FOND...............................................................................................................................11
CONDIȚII DE FORMĂ............................................................................................................................13
TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE CONTRACTELOR BANCARE...........................................................14
CATEGORII DE CONTRACTE BANCARE DE CONT CURENT........................................................16
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................19
2
BANCA ÎN ECONOMIE
operaţiuni pasive;
operaţiuni active;
operaţiuni desfăşurate în afara bilanţului.
Toate tipurile de operaţiuni bancare presupun fluxuri de fonduri şi deci, riscuri de nerambursare.
OPERAŢIUNILE PASIVE
3
atragerea de depozite pe diferite maturităţi de la persoane fizice şi juridice;
împrumuturi primite de la clientela bancară şi nebancară;
constituirea capitalului social şi a fondurilor proprii.
Ratele dobânzii de pe piaţa interbancară românească BUBID şi BUBOR sunt rate de referinţă ce
sintetizează întreaga activitate derulată pe parcursul unei zile bancare.
BUBID (Bucharest Interbank Bid Rate) reprezintă rata dobânzii pentru depozitele atrase de
bănci, respectiv preţul mediu la care se cumpără fondurile de pe piaţa interbancară.
BUBOR (Bucharest Interbank Offered Rate) reprezintă rata dobânzii pentru depozitele plasate la
bănci, respectiv preţul mediu la care se vând fondurile pe piaţa interbancară.
Depozitele bancare apar sub forma conturilor curente, a depozitelor la vedere şi a celor la
termen.
4
Practica bancară a demonstrat că o parte din depozitele la vedere rămân în conturi pe perioade
mai îndelungate. Rezultă un sold permanent, care rămâne la dispoziţia băncilor sub formă de
pasive stabile.
depozitele la termen reprezintă o sumă depusă de titular şi aflată la dispoziţia băncii până
la o scadenţă stabilită prin contract, în momentul constituirii depozitului. Depozitul la
termen este remunerat la un nivel mai ridicat, care să compenseze imobilizarea fondurilor
depuse. Nivelul ratei dobânzii este apropiat de cel al ratei dobânzii pe piaţa monetară,
pentru o perioadă asemănătoare. Retragerea sumei înainte de scadenţă se sancţionează de
către băncile comerciale printr-o pierdere de dobândă.
Capitalul social este alcătuit din totalitatea valorilor nominale a acţiunilor emise de bancă.
Acţiunile pot fi nominale sau la purtător. Pentru societăţile bancare, BNR stabileşte şi
actualizează nivelul minim al capitalului social. Băncile comerciale pot majora nivelul
capitalului social în baza hotărârii acţionarilor şi cu acordul BNR, utilizând următoarele surse:
Datoriile subordonate reprezintă împrumuturi primite în urma unor emisiuni de titluri sau
împrumuturi subordonate, cu o scadenţă nedeterminată sau îndepărtată, a căror rambursare este
condiţionată de anumite clauze contractuale. Datoriile subordonate sunt incluse în categoria
capitalului suplimentar bancar, până la nivelul de 50% din capitalul propriu.
5
OPERAŢIUNILE ACTIVE
Operaţiunile pasive sunt direct corelate cu cele active. Pe de o parte, din punct de vedere al
maturităţilor, iar pe de altă parte, din punct de vedere al dobânzilor. Astfel, datorită preferinţei
către lichiditate, deponenţii vor urmări să efectueze depuneri pe termene de 12 sau 18 luni, care
să le permită şi încasarea unei dobânzi superioare depozitelor la vedere. Dobânzile pasive
reprezintă pentru băncile comerciale angajarea unor cheltuieli către titularii de depozite şi
creditori. Pentru a înregistra profit băncile trebuie să utilizeze cât mai eficient resursele atrase,
astfel încât plasarea lor să se efectueze la rate active de dobândă mai înalte decât cele plătite. La
nivel agregat, eficienţa este dată de o diferenţă pozitivă între plasamente şi resurse, respectiv
între dobânzile încasate (active) şi cele plasate (pasive).
Astfel, numerarul din casierie şi depozitele deschise la alte bănci sunt cele mai lichide. Spunem
că au un grad înalt de lichiditate.
Titlurile deţinute au un grad mediu de lichiditate, întrucât valorificarea lor pe piaţă poate să
presupună un anumit timp.
Creditele, atâta vreme cât sunt restituite la timp (partea de principal + dobânda aferentă), având
un serviciu al datoriei corespunzător nu pot fi rambursate înainte de scadenţă la cererea instituţiei
bancare, ci numai la iniţiativa beneficiarilor lor. Există situaţia în care băncile pot „vinde” o parte
6
din credite unor instituţii specializate. În ţările Uniunii Europene titlurizarea sau securitizarea
este foarte dezvoltată. În Germania, ea este apanajul băncilor ipotecare (pfandbrief) şi de
economii (bausparkasse), în Franţa există Fondurile Comune de Creanţe, iar în Marea Britanie şi
ţările nordice Special Purpose Vehicle. Această vânzare specială reprezintă în fapt o
transformare a creditelor în obligaţiuni, prin mecanismul securitizării sau titlurizării activelor,
care va fi analizat într-un paragraf distinct.
Imobilizările corporale au un grad scăzut de lichiditate, însă existenţa lor este esenţială
bunei desfăşurări a activităţii bancare. O perspectivă diferită asupra activelor bancare presupune
clasificarea lor în active valorificabile şi active nevalorificabile.
Creditul este operaţiunea prin care o parte numită creditor, pune la dispoziţie resurse
proprii sau împrumutate unei alte părţi, numită debitor, în schimbul unui preţ (dobânda) şi sub
constrângerea respectării unor condiţii minimale.
Creditorii tradiţionali sunt băncile, însă în aceeaşi categorie se mai înscriu şi persoanele fizice, şi
corporaţiile care cumpără obligaţiuni, precum şi autorităţile locale sau centrale. Gama
creditorilor este diversificată, iar în perioada actuală nu se mai pot identifica „creditori puri” sau
„debitori puri”. Afirmaţia se poate ilustra prin următorul exemplu: o bancă comercială acordă
împrumuturi pe diverse termene (este în poziţia de creditor) şi primeşte împrumuturi pe termen
scurt de la alte bănci pe piaţa interbancară (este în poziţia de debitor).Aşadar, încadrarea în una
sau alta dintre categorii depinde de modul din care se efectuează analiza. Cu toate acestea, este
recunoscut faptul că un creditor trebuie să dispună de un excedent monetar pe care urmăreşte să
îl plaseze în condiţii avantajoase.
Raporturile juridice consfinţesc dreptul creditorului asupra debitorului şi obligaţia acestuia din
urmă faţă de primul, în legătură cu suma împrumutată şi cu preţul creditului.
7
contractul de credit şi a semnării acestuia. Suma împrumutată de către bancă este supusă riscului
de nerambursare. Acesta se poate manifesta ca urmare a falimentului debitorului, ca urmare a
unor dificultăţi financiare temporare sau datorită relei voinţe a debitorului.
reale;
personale.
Garanţiile reale vizează bunuri materiale, mobile sau imobile care pot fi executate de bancă în
ipoteza nerambursării împrumutului. Garanţiile personale constau în angajamentul unui terţ de a
plăti în locul debitorului dacă acesta nu îşi poate îndeplini obligaţiile.
c) dobânda
Dobânda este preţul plătit de debitor băncii în schimbul capitalului împrumutat. Preţul creditului
poate avea ca referinţă o rată de dobândă fixă sau una variabilă. Rata fixă rămâne nemodificată
pe toată perioada împrumutului dacă în contractul de credit nu se prevede altfel. În această rată
banca include, pe lângă dobânda normală, anticiparea privind modificarea acesteia în viitor, o
primă de risc şi marja bancară. Rata variabilă este cea mai utilizată întrucât îi permite
creditorului să se protejeze într-o anumită măsură de riscul ratei dobânzii.
Ratele de referinţă cele mai utilizate pe plan european sunt EONIA şi EURIBOR.
EONIA (Euro Overnight Index Average) este rata dobânzii de referinţă la operaţiunile overnight
pentru EURO. EONIA se calculează ca medie ponderată a tuturor tranzacţiilor overnight
desfăşurate pe piaţa interbancară din zona monedei unice europene. EONIA este utilizată şi ca
suport pentru tranzacţiile cu produse derivate.
EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) este rata dobânzii la care sunt oferite depozitele la
termen pe piaţa monedei euro de către o bancă altei bănci. Alegerea băncilor în panelul
EURIBOR este bazată pe condiţii selective: calitatea înaltă a creditului, cota de piaţă, gradul de
notorietate.
Băncile contributoare la EONIA şi EURIBOR sunt bănci de prim rang din zona euro şi din afara
acesteia.
d) termenul de rambursare
Astfel, există credite pe 24 de ore (overnight) acordate pe piaţa interbancară dar şi împrumuturi
pe termene de peste 30 de ani (împrumuturi ipotecare).
8
În România, Legea bancară stipulează că:
Clasificarea creditelor se poate efectua pornind de la criterii numeroase însă ne vom mărgini la
cea din punct de vedere al debitorului şi creditorului:
9
CONTRACTE BANCARE
NOȚIUNI GENERALE
Contractul bancar reprezintă acordul de voinţă prin care o parte (banca sau alt
comerciant) se obligă să efectueze operaţiunile bancare prevăzute de lege (operaţiuni pasive,
active, operaţiuni conexe) faţă de cealaltă parte (client) care se obligă să respecte clauzele
contractuale specifice contractului incheiat.
CARACTERELE JURIDICE
1
Carmen Adriana Gheorghe, Drept bancar, Bucuresti, Ed. C.H. Beck, 2006, p. 158
2
Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara
3
Carmen Adriana Gheorghe, op. cit., p. 161
10
CONDIȚII DE FOND
Contractele bancare pot fi încheiate numai prin consimţământul neviciat al părţilor capabile.
a) Consimţământul băncii
Existeţa consimţământului băncii nu poate fi dedusă din simpla ofertă adresată publicului, ca
în cazul unei vânzări comerciale de bunuri mobile sau ca în cazul prestării unor servicii.
Consimţământul băncii trebuie să fie exprimat în formă scrisă şi individualizat prin raportare
expresă la un client şi la un contract bancar precis determinat. Aşadar, nicio ofertă a băncii
adresată publicului în general nu poate genera pentru bancă obligaţia de a incheia un contract
concret. Ea poate refuza oricând şi orice client, fără a fi obligată să-şi motiveze refuzul de a
contracta. Consimţământul băncii se exprimă prin reprezentatul ei legal, desemnat de consiliul de
administraţie sau prin funcţionarul bancar însărcinat cu această operaţiune.4
b) Consimţământul clientului
Consimţământul clientului trebuie să emane de la o persoană cu capacitate deplină de
exerciţiu. În consecinţă persoana fizică pusă sub interdicţie şi minorul sub 14 ani îşi vor exprima
consimţământul prin reprezentatul legal, iar minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă (14-18
ani) va fi asistat de pesoana care îl ocroteşte. Clientul persoană juridică îşi va exprima
consimţământul prin persoana fizică desemnată ca reprezentant potrivit legii sau statutului
propriu. Acest consimţământ trebuie să fie neviciat de eroare, dol sau violență. Totodată
consimţământul clientului trebuie să fie dat in deplină cunoştintă cu privire la conţinutul şi
efectele contractului bancar. Pentru realizarea acestei ultime condiţii, banca trebuie să-şi
îndeplinească obligaţia de informare.
c) Obligaţia de informare
În practică, consimţământul clientului rezultă din semnarea formularului redactat de
bancă. Contractul bancar are, în acest sens, natura unui contract de adeziune, cu clauze
prestabilite de bancă .5 Acest formular conţine însă numai clauzele esenţiale ale contractului. De
aceea banca este obligată să informeze clientul asupra tuturor condiţiilor contractelor bancare, a
tuturor angajamentelor reciproce ale părţilor.
Din natura contractului decurge consecinţa că toate clauzele care atenuează răspunderea
băncii sau care conferă acesteia drepturi specifice (cum ar fi dreptul de a rezilia unilateral şi
intempestiv contractul incheiat sau de a majora dobânda pe parcursul executării contractului de
credit) sunt opozabile clientului şi produc efecte juridice numai dacă există certitudinea că aceste
clauze au fost cunoscute şi acceptate de client în momentul semnării contractului.
4
Ion Turcu, Operatiuni ci contracte bancare. Introducere in teoria si practica dreptului bancar, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 1994, p. 175
5
Ibidem, p. 177
11
Distinct de aceste clauze, contractul se consideră completat de drept cu normele legale în
vigoare şi cu uzurile bancare. Obligaţia de informare nu cuprinde şi aducerea lor la cunoştinta
clientului.6
IV.
Cauza contractului bancar
Cauza contractului bancar trebuie să fie certă şi licită. De aceea sunt prohibite contractele
bancare având o cauză ilicită, cum ar fi “spălarea banilor”
6
Monica Amalia Ratiu, Dan Drosu Saguna, Drept bancar, Bucuresti, Ed. C.H. Beck, 2007, p. 201
7
Ion Turcu, op. cit., p. 182
12
CONDIȚII DE FORMĂ
Deşi contractele bancare, în general, fac parte din categoria actelor juridice consensuale,
care se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, totuşi, în practica bancară
actuală, pentru dovada existenţei acestor contracte, ele se încheie întotdeauna în formă scrisă. În
unele situaţii, jurisprudenţa a acceptat ca dovada încheierii contractului să fie făcută cu alte
înscrisuri, cum ar fi corespondenţa purtată între părţi.
Un exemplu este oferit de decizia nr. 802 din 15 aprilie 1924 a Înaltei Curţi de Casaţie,
pronunţată în dosarul nr. 2639/1923 în litigiul dintre reclamantul lt. colonel N. Ionescu şi pârâta
Banca Uniunea Agricolă şi Industrială din Slatina. În speţă, oferta reclamantului pentru
încheierea unui contract de deschidere de credit în cont curent, formulată în scrisoarea adresată
băncii, era condiţionată de acceptarea din partea băncii, iar răspunsul acesteia a fost negativ.
Înalta Curte de Casaţie reţine însa că deşi răspunsul a fost negativ, “totuşi din moment ce, până la
data de 17 iulie când s-a dat răspunsul, s-au facut diferite plaţi în cont, deschis pe numele
intimatului de azi, acest fapt constituie un început de exercutare, o acceptare tacită care confirmă
existenţa unei convenţiuni între părți că persoanele care au semnat pentru bancă au fost
desemnate de consiliul de administraţie şi actele lor obligă pe bancă… actele lor nu mai au
nevoie de ratificări fiind pe deplin valabile, chiar când nu sunt ratificate de consiliu; că, deci faţă
de acestea, a fost înterupt intempestiv, de bancă, a cauzat recurentului pagube – celeilalte părţi
contractante, - pentru care urmează a fi desdăunată”8
În alte situaţii s-a admis proba cu registru pentru a dovedi nu însăşi încheierea
contractului ci operaţiunile efectuate în baza unui contract existent şi prelungit de părţi după
expirarea duratei sale. Pe de altă parte, unele contracte bancare, cum sunt depozitul şi
împrumutul, fac parte din categoria actelor juridice reale, care se consideră încheiate numai în
momentul predării sumei, obiectului sau a titlului de valoare, după caz. Prin predare se înţelege
nu doar remiterea materială ci şi punerea la dispoziţie în sens juridic.9
8
Revista societatilor si a dreptului comercial, 1925, p. 1658, preluata de Ion Turcu
9
Carmen Adriana Gheorghe, op. cit., p. 166
13
tehnicile utilizate, care au un caracter original, derivate din acelaşi specific bancar:
carduri bancare, scontul, data de valoare;
o atenţie mai mare acordată clientului, inclusiv în scopul protecţiei sale în relaţia cu
societatea bancară, ce intră în raportul juridic de pe o anume poziţie, de inegalitate;
declararea contractelor bancare ca fiind titluri executorii de către legea bancară;
conţin clauze de modificare unilaterală a prevederilor contractuale;
caracterul de adeziune al contractelor bancare, relevant de utilizarea exclusivă a
formularelor tipizate ale băncilor, cu clauze nenegociabile, în vederea încheierii
contractelor.10
b) deşi există distincţia intre uzurile cu valoare de cutumă şi cele convenţionale, practica
arată că prima categorie de uzuri este inclusă în condiţiile generale de bancă (deci există
prezumţia că toate efectele au fost acceptate de părţi), iar uzurile convenţionale îşi mentin
cea mai importantă poziţie în materia contractelor bancare; deci uzul, indiferent de
această distincţie, va rămâne sursa de obligaţii ca rezultat al aderării clientului la
contractul bancar. Uzul bancar reprezintă deci tot ceea ce face parte din funcţionarea
normală a activităţii bancare: efectuarea plăţilor ordonate de un client care a deschis un
cont de depozit de fonduri, încasarea dividentelor cuvenite în numele şi pe seama
titularului de cont pentru aceleaşi titluri. Instanţa va rămâne totuşi suverană în a constata
şi interpreta uzurile bancare, pornind de la realitatea că ele exprimă voinţa părţii celei mai
puternice, banca;12
10
Ion Turcu, Operatiuni si contracte bancare. Tratat de drept bancar, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 2004, p. 285
11
Ibidem, p. 289
12
Monica Amalia Ratiu, Dan Drosu Saguna, op. cit. 229
14
CONTRACTUL DE CONT CURENT
Din ansamblul relaţiilor contractuale ce pot fi încheiate între o bancǎ şi clientul său,
contractul de cont curent, încheiat în scopul înscrierii în contul bancar deschis de bancă în
favoarea clientului a datoriilor reciproce între client (bănci sau alţi comercianţi), este cel mai
frecvent întâlnit.
Pentru a avea caracter comercial, el trebuie să fie legat de o operaţiune considerată faptă
de comerţ; astfel, contractul de cont current poate avea ca obiect stingerea unor prestaţii
reciproce rezultate din contracte comerciale.13
Contul curent este deci un contract prin care părţile (corentişti) convin ca, în loc să
lichideze creanţele lor reciproce izvorâte din prestaţiile făcute una către cealaltă, lichidarea să se
facă la un anumit termen prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare. Creanţele
reciproce ale părţilor se satisfac prin prestaţiile reciproce, urmând ca, la un anumit termen, să fie
achitată creanţa rezultată din compensarea celor 2 mase de creanţe.
Intrând în sfera activitaţii bancare, vom observa, pentru început, că acest contract este des
întalnit, deşi se pare că nu este vorba de contul curent comercial în formă clasică.
Terminologia bancară utilizează denumirea de < cont curent > pentru diferite operaţiuni
bancare: depozit de fonduri; deschidere de credit; avansuri garantate cu gajul unor titluri de
credit sau cu gajul unor stocuri de mărfuri; servicii de casierie; viramente.
Una din formele pe care le îmbracă contractul de cont curent în sfera activităţii desfăşurate de
societăţile comerciale bancare este contul bancar de disponibilităţi. În contabilitatea băncilor,
acest cont evidenţiază disponibilităţile clientelei şi operaţiunile de încasări şi de plăţi dispuse de
aceasta. Soldurile creditoare ale conturilor curente reprezintă disponibilităţile clientelei, iar
13
Ion Turcu, op. cit., p. 293
15
soldurile debitare ale acestora reprezintă plăţile efectuate de clientelă pe descoperire de cont
neautorizat.
Din analiza doctrinei rezultă că distincţiile dintre contractul de cont curent şi contul bancar de
disponibilităţi rezultă:
a) banca este obligată să execute ordinele clientului titular de cont cu privire la
disponibilităţile din cont, în timp ce remiterile reciproce sunt facultative în cazul
contractului de cont curent comercial;
b) în conturile curente bancare, plăţile efectuate de bancă la ordinul clientului
diminuează imediat şi succesiv soldul creditor al contului până la epuizarea
disponibilului, pe când remiterile efectuate de părţi în contractul de cont curent nu au
nicio legătură între ele;14
c) legătura contractuală existentă între părţile contractului de cont curent este guvernată
de principiile contractuale, contul curent contabil poate da naştere unor situaţii
diferite, în funcţie de tipul de cont, ce poate fi de credit sau de depozit, în cazul
deschiderii de credit în cont curent, clientul se poate libera rambursând creditul şi
plǎtind dobânda, iar în cazul depozitului în cont curent clientul poate pretinde oricând
restituirea întregului disponibil;
d) în ceea ce priveşte calitatea de subiect activ sau pasiv al părţilor raportului juridic,
întotdeauna titularul unui cont curent de disponibilitǎţi va avea numai calitatea de
creditor, iar în deschiderea unui cont curent de credit vor exista numai remiteri
unilaterale din partea bǎncii, contractul de cont curent comercial presupune remiteri
reciproce.
Contul bancar de disponibilităţi este un contract prin care clientul depune anumite fonduri,
constituind un sold creditor, iar societatea bancară se obligă să primească fondurile clientului şi
să execute ordinele clientului titular de cont, cu privire la fondurile ce vor fi debitate sau
creditate în cont.15
Contractul de cont curent de disponibilităţi este considerat bivalent: are, pe de o parte,
caracterul unui contract de depozit la vedere, fără obligaţia băncii de a fructifica fondurile
primite, iar pe de altă parte, este un contract de servicii de casierie, clientul efectuând depuneri şi
retrageri.
Contractul de deschidere de cont este contractul prin care banca se obligă să acorde clientului
o sumă determinată, cu titlu de împrumut, pentru un termen stabilit, iar clientul se obligă să
ramburseze creditul la termenul contractului, împreună cu dobânda cuvenită.
El se încheie între bancă şi clientul său, care pot încheia simultan şi un contract de cont
curent pentru a derula prin cont curent creditarea. Clientul are facultatea de a stinge remiterile
14
Carmen Adriana Gheorghem op. cit., p. 172
15
Monica Amalia Ratiu, Dan Drosu Saguna, op. cit., p.240
16
din partea băncii, prin rambursări parţiale, astfel încât şi ceea ce a rambursat îi stă din nou la
dispoziţie în limita creditului acordat.
Între contractul de deschidere de credit şi contractul de cont curent există anumite distincţii
ce se referă la:
a) caracterul obligatoriu al remiterilor reciproce, acestea sunt obligatorii din partea
băncii în situaţia încheierii unui contract de deschidere de credit, în timp ce contractul
de cont curent presupune numai remiteri facultative, dacă nu există o clauză expresă
în acest sens;
b) calitatea de creditor; este stabilită încă de la început, exclusiv în favoarea băncii, ce o
păstrează până în momentul rambursării integrale a creditului şi dobânzilor;
contractul de cont curent permite calificarea uneia dintre părţi ca fiind creditor sau
debitor doar în momentul încheierii contului;16
c) calitatea de debitor este deţinută exclusiv de client, pentru aceleaşi motive prezentate
mai sus;
d) caracterul unilateral al remiterilor se referă la faptul că numai banca acordă creditul,
reciprocitatea de credite fiind de esenţa contractului de cont curent;
e) cuantumul creditului diferă astfel: este determinat în cazul contractului de deschidere
de credit, corentiştii acordându-şi reciproc credit nedeterminat;
f) nu poate fi vorba de aplicarea principiului indivizibilităţii creanţelor, caracteristică a
contractului de cont curent, deoarece în contractul de deschidere de cont remiterile
sunt obligatorii, nu facultative, creditorul putând fi constrâns să facă remiteri în
debitul contului său pentru realizarea creditului acordat;
Contractul de deschidere de credit în cont curent are avantajul de reutilizare permanentă a
creditului faţă de o creditare obişnuită. Astfel, clientul societăţii bancare are facultatea să stingă
remiterile primite din partea acesteia, prin rambursări parţiale, dacă are încheiat un contract de
deschidere de credit, astfel încât şi ceea ce a rambursat îi stă din nou la dispoziţie în limita
creditului acordat, posibilitate ce nu există în cazul contractului de creditare.17
16
Ion Turcu, op. cit., p. 187
17
Ibidem, p. 190
17
disponibilităţilor băneşti, a economiilor de către client şi de mijloc de finanţare a creditelor de
către partenerul bancar.
Contractele de depozit de fonduri se încheie între deponent, persoana fizică sau juridică, şi
societatea bancară ce este abilitată prin lege, în vederea acceptării de depozite. La prima vedere
s-ar putea vorbi de un monopol al efectuării operaţiunilor de depozit, fapt infirmat de practicile
actuale în acest domeniu. Un concurent notabil al băncii este reprezentat de stat, care oferă
dobânzi superioare la depozite, împrumutându-se de la populaţie, precum şi de băncile populare,
ce atrag depunătorii oferind dobânzi tentante. Un alt concurent recunoscut al societăţilor
comerciale bancare este reprezentat de Casa de Economii şi Consemnaţiuni, în care publicul
vede înca garanţia statului şi a notorietăţii instituţiei cu privire la operaţiunile desfăşurate,
inclusiv privitoare la cele de depozit.18
Contractul de depozit de fonduri este un depozit neregulat prin care banca devine imediat
proprietara fondurilor şi va suporta riscul pieirii fortuite. La cerere sau la termenul convenit,
banca va restitui suma depusă, indiferent de fluctuaţia puterii de cumpărare şi de profitul obţinut
de ea pe perioada depozitului. Depozitul neregulat se deosebeşte de depozitul obişnuit prin aceea
că, nemaifiind obligat să restituie aceleaşi monede primite, depozitarul este în drept a se servi de
banii primiţi în depozit, devenind în acest fel proprietarul lor şi debitor pentru suma primită de la
deponent. Obiectul depozitului constă într-o sumă de bani ce este remisă băncii cu scopul
economisirii, păstrării şi prevederii, precum şi pentru fructificarea, finanţarea eventuală printr-un
credit.
Obligaţia deponentului constă în remiterea materială a banilor, bunuri fungibile şi
consumptibile, băncii revenindu-i obligaţia de restituire a fondurilor.19 Situaţiile diferă în funcţie
de contractul încheiat. Dacă este vorba de un contract de depozit la vedere, obligaţia băncii este
de a restitui banii în orice moment, la cererea depunătorului. Unele contracte pot prevedea un
preaviz obligatoriu pentru retragerea fondurilor, cuprins între o lună şi câteva zile. Caracterul
depozitului la vedere exclude total ideea de împrumut acordat băncii.
BIBLIOGRAFIE
18
Monica Amalia Rati, Dan Drosu Saguna, Drept Bancar, Ed. C.H.
Beck, București, 2007.
Ion Turcu, Operațiuni și contracte bancare. Tratat de drept bancar
(Ediția a-5-a actualizată și completă), Ed. Lumina Lex, București,
2004.
19