Sunteți pe pagina 1din 2

2.

Sunteți avocatul ales al lui AB – care sunt demersurile pe care le faceți pentru a afla în ce
măsură obligațiile stabilite prin hotărârile judecătorești antemenționate au fost efectuate în ultimii 2 ani 
de către debitor – iar, în caz de neexecutare a acestora, demersurile pentru obligarea la executarea lor -,
raportat la faptul că, în urma verificării extraselor de cont aferente lunilor Noiembrie 2015, respectiv
Noiembrie 2016, precum și fluturasilor de salariu pentru lunile respective, AB a constatat că nu au fost
virate în cont sume reprezentând diferențe salariale și dobânzile calculate la acestea, ci numai drepturile
salariale aferente lunilor respective. 
Rezolvare:

În calitate de avocat ales al lui AB aș recurge la verificarea extraselor de cont din lunile
noiembrie a ultimilor 2 ani, iar în cazul în care din verificare ar rezulta că debitorul nu și-a îndeplinit
obligațiile în totalitate, aș adresa o cerere de punere în executare silită a părților rămase din obligațiile
specificate în titlurile executorii antemenționate.  
Conform art. 1516 NCC, „ 1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp
a obligației.
(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere,
creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după
caz, reducerea propriei obligații corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea
dreptului său.”
În speță, debitorul a fost pus în întârziere de drept potrivit art. 1523, alin. (2), lit. c): „debitorul
și-a manifestat în mod neîndoielnic față de creditor intenția de a nu executa obligația sau când, fiind
vorba de o obligație cu executare succesivă, refuză ori neglijează să își execute obligația în mod
repetat;”;  fapt ce mă îndreptățește, să formulez o cerere de punere în executare silită adresată
executorului judecătoresc competent, în numele clientului meu. 
CEREREA DE EXECUTARE SILITĂ:

Către,

Biroul executorilor judecătorești E.G., din circumscripția Curții de Apel Brașov cu sediul în jud.
Brașov, oraș Brașov, str. X, nr. 1

DOMNULE EXECUTOR JUDECĂTORESC,

Subsemnatul AB, prin avocat P.M., cadru didactic titular în funcția de conf. univ. dr., al Facultății de
Drept a Universității Transilvania, din orașul Brașov, strada X, nr. 1, în calitate de creditor, în
conformitate cu prevederile art. 664 din Codul de Procedură Civilă, formulăm :

CERERE DE PUNERE ÎN EXECUTARE SILITĂ

împotriva debitoarei Universitatea Transilvania din Brașov, cu sediul ales pentru comunicarea actelor
de procedură în jud. Brașov, orașul Brașov, str. X, nr. 1, tel. 0768459586, a titlului executoriu
reprezentat de obligația de a face  în cuantum total de 29500 lei - cu titlu de diferențe salariale
actualizate cu rata inflației și dobânda legală pentru perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2015 și
cheltuieli de judecată, în urma sentinței civile nr. 2341/2015 din 14.05.2015 a Tribunalului Brașov,
obligație pe care debitoarea a neglijat să o execute de bunăvoie.

Solicităm ca executarea silită sa se efectueze prin toate modalitățile de executare, simultan sau
succesiv, asupra tuturor bunurilor mobile, imobile şi prin poprire, în baza informațiilor comunicate de
creditor sau obținute de executorul judecătoresc.

De  asemenea,  solicităm ca  sumele recuperate,  datorate subsemnatului,  să fie virate în contul
RO764988897553452, deschis la Banca BRD Groupe Societe Generale, titular AB.

Am luat la cunoștință că, potrivit art. 670 alin. 1 și 2 din Cod de procedură civilă, am obligația să
avansez cheltuielile necesare executării silite, cheltuieli pe care debitorul va fi obligat sa le suporte.
Am  luat act și accept că starea de insolvabilitate a debitorului urmărit, precum și orice alte
impedimente întâlnite în cursul executării silite nu sunt imputabile executorului judecătoresc,
situații în care cheltuielile de executare silită nu se restituie creditorului. 

Declar  pe propria  răspundere, sub  sancțiunea legii penale,  ca până la acest moment nu  am
recuperat nici o suma de bani de la creditor în baza titlului executoriu și   nu am mai deschis un dosar
de executare silită la un alt executor judecatoresc.

Anexăm taxa de timbru legală precum şi următoarele inscrisuri: (...).

DATA: 16.11.2016 SEMNĂTURA:

S-ar putea să vă placă și