Sunteți pe pagina 1din 2

Supă cremă de broccoli cu ulei de dovleac

Îmi place să gătesc, însă prefer preparatele rapide, relativ simplu de făcut și care să nu necesite mult stat la

aragaz   … Asta pentru că in timp ce gătesc, mai scriu o factură, mai ambalez un colet, mai vorbesc la
telefon cu clienții, iar când e și Ema  acasă, avem treabă la păpuși, la scris de litere :)) n-avem timp de
preparate complicate! Să nu mai zic că il avem și pe Happy, Yorkshire-ul nostru gurmand, care iți stă ca un
ghimpe in coaste când se gătește ceva … poate poate pică o bucățică de ceva… orice… numai să

fie! 

Așa că, noi am ales ieri să facem o supă cremă de broccoli. Recunosc, am făcut-o pentru prima oară și-a ieșit
super delicioasă!

INGREDIENTE :

 1 broccoli – aproximativ 500-700 g


 o legătură ceapă verde
 1 morcov
 2 cartofi
 1 dovlecel/ tzuchini
 1 mănunchi pătrunjel
 2 ardei galbeni
 100 g smântână grasă
 2-3 linguri ulei semințe floarea-soarelui presat la rece
 ulei semințe dovleac presat la rece
 crutoane din pâine de casă
MOD DE PREPARARE :

1. Am călit in ulei de floarea-soarelui presat la rece niște ceapă verde timp de 2-3 minute apoi am
adăugat morcovul tăiat bucățele și cei 2 cartofi, la fel tăiați. Am mai călit totul pentru aproximativ 5 minute,
apoi am adăugat apă cât să acopere. Am presărat niște vegeta naturală și timp de 15 minute le-am lăsat la fiert.
2. Intre timp am pus ardeii la copt pe plită și am tăiat bucățele broccoli + dovlecelul + mănunchiul de
pătrunjel.
3. După cele 15 minute, am adăugat și restul legumelor (broccoli, dovlecel, pătrunjel) și am mai adăugat
apă cam 1 litru să-mi iasă in final aproximativ 2,5- 3 litri supă, am mai condimentat, după gust cu sare/piper.
4. Când toate legumele au fost fierte, am adăugat și cei doi ardei copți (curățați anterior de piele) și am
blenduit totul, adăugând la final smântâna.
5. Am prăjit 2-3 felii de pâine de casă și le-am tăiat in crutoane delicioase.
Și supa cremă e gata de servit!
Puțin pătrunjel verde și câțiva stropi de ulei semințe dovleac – vor da o aromă deosebită supei cremă!

Poftă bună!

Așteptăm impresiile voastre! 

S-ar putea să vă placă și