Viata extraterestra

Viața extraterestră (sau viața din spațiul cosmic) este o ipoteză conform căreia în Univers ar
putea să existe și viață al cărei mediu natural nu este Pământul. Acest concept se referă la
orice tip sau formă de viață, de la cele mai simple sisteme biologice (de ex. virusuri și
procariote) până la cele mai complexe forme de viață cu inteligență proprie și organizare
socială.
Cu toate acestea, existența vieții în afara Terrei ar fi fost dovedită în proporție de 95% în
2013 de către o echipă de cercetători britanici de la Departamentul de Biologie Moleculară și
Biotehnologie al Universității din Sheffield.[1][2]
Vârsta Universului, uriașă, precum și numărul enorm de sisteme stelare sugerează că dacă
Pământul ar fi un model de corpuri cerești cu viață general valabil, atunci viața extraterestră
ar trebui să fie întâlnită în Univers destul de des [3]. De asemenea există o contradicție
evidentă între probabilitatea de existență în Univers a unor civilizații extraterestre,
probabilitate estimată a fi mică dar reală, și lipsa de contacte cu astfel de civilizații sau alte
dovezi de existență a lor, contradicție denumită paradoxul lui Fermi.
Fizicianul Michio Kaku de la City College din New York consideră că Hollywoodul a „spălat”
creierele oamenilor cu filme în care forțe superioare extraterestre sunt învinse de rezistența
subdezvoltată a Pământului, un fel de luptă titanică între David și Goliat. El consideră mai
mult decât probabil că o să izbucnească un fel de luptă între Bambi și Godzilla.
Astronomul american Seth Shostak nu crede că aceste scenarii din filme sunt plauzibile, nu
ar avea niciun rost ca o civilizație avansată să vină pe Terra în căutarea unor resurse sau ca
să facă un experiment neautorizat de reproducere. Asta deoarece călătoria în spațiu este
costisitoare și necesită o investiție enormă și ar folosi mașini robotizate foarte avansate în loc
să vină ei înșiși. Resursele de care ar avea ei nevoie și le-ar produce singuri sau le-ar găsi
mai aproape de planeta lor mamă.[11]
Albert Harrison, profesor emerit de psihologie la Universitatea din California, Davis,[12] a
crezut că o civilizație foarte avansată ar putea să învețe omenirea lucruri precum o teorie a
tuturor lucrurilor în fizică, cum să folosească energia punctului zero sau cum să călătorească
mai repede ca lumina.[13]
Chiar dacă o civilizație extraterestră străveche și avansată ar fi dorit să ajute omenirea,
oamenii ar fi putut suferi o pierdere a identității și a încrederii datorită dezvoltării tehnologice
și culturale a civilizației extraterestre.[14] Cu toate acestea, o civilizație prietenoasă își poate
calibra contactul cu omenirea astfel încât să reducă la minimum consecințele nedorite.
Michael A. G. Michaud sugerează că o civilizație extraterestră prietenoasă și avansată poate
chiar să evite orice contact cu o specie inteligentă emergentă, cum ar fi omenirea, pentru a
se asigura că civilizația mai puțin avansată se poate dezvolta în mod natural în ritm propriu,
[15] acest lucru fiind cunoscut sub numele de ipoteza zoo.
Fizicienii clasifică civilizațiile extraterestre ipotetice în trei clase:
tipul I - civilizațiile extraterestre care ar folosi toate resursele energetice ale planetei pe care
au apărut. Aceste civilizații exploatează de exemplu vulcanii și uraganele.
tipul II - care ar folosi de 10 miliarde de ori mai multă energie decât cele de tip I - prin
captarea ei de la steaua mamă. Aceste civilizații exploatează stelele.
tipul III - care ar folosi energia unor întregi galaxii.
Pe această scară omenirea rămâne încă multă vreme de tipul „zero”; de aceea ea va putea fi
anihilată instantaneu la primul contact, conchide Michio Kaku.