ISTORIA LUI MOISE.

SEMNIFICAȚII TEOLOGICE ALE

EVENIMENTELOR DIN TIMPUL EXODULUI.

Cea de-a doua carte a Pentateuhului, intitulată în mod sugestiv “Ieșirea” sau “Exodul”,
prezintă un moment esențial din istoria poporului evreu – ieșirea din robia egipteană. Pe
parcursul acestei cărti sunt prezentate diferite evenimente cu un caracter miraculos, vădindu-se
prin acestea iubirea lui Dumnezeu față de poporul ales.

De-a lungul istoriei, aceste evenimente au fost abordate de numeroase personalități teologice
și culturale, dar o atenție deosebită au acordat: Sf. Clement Alexandrinul, Sf. Chiril al
Alexandriei, Sf. Grigorie de Nyssa, Origen și alții.

Primul moment minunat îl are în centrul său chiar pe Moise. Îngerul Domnului i se arată
acestuia și îi încredințează misiunea de a elibera pe evrei din robia Egiptului și a îi conduce în
Canaan, Dumnezeu descoperindu-Se lui Moise sub numele de Iahve (=Cel ce este). În acest
sens, Sf. Chiril al Alexandriei ne spune: “El este cu adevarat Cel ce este. Numele acesta nu I se
cuvine decât Lui singur.”1 Pentru a îi elibera pe evrei din Egipt, Moise este înzestrat cu darul
facerii de minuni, fiind ajutat și de fratele său Aaron. Aaron a fost desemnat să vorbească în
locul lui Moise deoarece acesta din urmă era gângav.

Cei doi frați au fost trimiși de Dumnezeu la Faraon în repetate rânduri pentru a cere eliberarea
poporului evreu, însă Faraon, în învârtoșarea inimii sale nu a admis acest lucru, ba chiar mai
mult, a înăsprit pedepsele asupra evreilor. Origen spune despre acest lucru: ”Din ziua când
Moise și Aaron au început a vorbi lui Faraon, poporul lui Dumnezeu este mereu iubit. Din ziua
când cuvântul divin și-a făcut intrarea în sufletele noastre, trebuie să înceapă lupta între virtute
și păcat.”2

Pentru a-l îndupleca pe Faraon să elibereze pe evrei, Moise și Aaron săvârșesc minuni și
Dumnezeu trimite mari pedepse asupra Egiptului.3

Origen ne spune despre Faraon: ”Iată un Faraon foarte împietrit, căruia, pedeapsa îi este foarte
folositoare. Înainte de a fi fost lovit, el n-a cunoscut pe Domnul; lovit însă, stăruie să fie rugat
Domnul pentru el.”4

1
Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfanta Treime, I,76,3,Editura Institutului Biblic si de Misiune
Ortodoxa,Bucuresti,1982,p.210
2
Origen, Omilii la cartea Iesirii, III , 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1981, p.60
3
Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2002, p.64
4
Origen, op. cit. p. 76
Fiind întărită inima lui faraon și nevrând a da drumul poporului lui Dumnezeu, mari semne s-au
petrecut înaintea tuturor oamenilor, spre zdrobirea inimii de piatră a tiranului egiptean. Aceste
semne sunt cunoscute sub denumirea de "cele zece plagi ale Egiptului" sau "cele zece pedepse
ale Egiptului". Aceste pedepse au reprezentat : înroșirea apelor, broaștele, țânțari, tăuni,
moartea vitelor, bube , grindină, lăcuste, întuneric peste tot pământul și ultima dintre ele-și cea
mai aspră-moartea întâilor născuți. În fața peisajului dezolant, Faraon cedează și își dă acordul
pentru plecarea evreilor. Sfântul Grigorie de Nyssa ne relatează despre acest eveniment:
”Moartea întâilor născuți a arătat mai vădita diferență dintre egipteni și evrei. În timp ce
egiptenii erau cuprinși de jale pentru cei prea iubiți ai lor, evreii au rămas în toata liniștea și
siguranța; izbăvirea lor a fost asigurată de vărsarea sângelui la orice intrare a casei lor, prin
însemnarea cu sânge a celor doi stâlpi și a pragului de sus a usii” 5 Toți cei care jertfeau mielul, îl
consumau și ungeau ușorii de la ușă cu sângele lui, supraviețuiau. Momentul jertfirii mielului
precede ieșirea israeliților din robia egipteana la care se adaugă credința politeistă, de
aceea Sfântul Chiril al Alexandriei spune că “fără acest sacrificiu care prefigurează pe Hristos, nu
avea loc nici eliberarea din Egipt și nici cruțarea primilor născuți dintre evrei.” 6S-a instaurat
astfel Paștele iudaic pe data de 14 nissan. Hristos a intrat în Ierusalim pe 9 nissan, arătând ca El
este Mielul a cărui jertfă va birui moartea. Iudeii care procurau mielul de jertfă în 10 nissan,
sunt anuntați că Mielul cel adevărat a sosit. Apoi, Hristos a fost junghiat (răstignit) de către fii lui
Israel către ziua a șaptea.”7 De asemenea, faptul că trebuia ca toți să fie îmbrăcați ca pentru
călătorie, ”ne îndeamnă să ne socotim în viață de față ca trecători, căci de cum ne naștem
suntem împinși fără voie spre ieșirea din ea, lucru pentru care trebuie să ne pregătim cu
mâinile, cu picioarele și cu toate celelalte, spre a ne face drumul singur.” 8, după cum ne spune
Sfântul Grigorie de Nyssa.

Au plecat astfel evreii din Sucot spre Muntele Sinai, călăuziți fiind de un nor în timpul zilei, iar
noaptea de către un stâlp de foc. Ajungând ei la Marea Roșie, au fost prinși din urmă de
egipteni și înconjurați. Atunci Moise a lovit marea cu toiagul și s-a despărțit în două. Poporul a
trecut marea, ajungând la loc sigur și cântând lui Dumnezeu cântare de laudă. Marea însă s-a
închis la loc pentru egipteni omorându-i atât pe călăreți, cât și pe cai. Origen compară caii
egiptenilor cu oamenii păcătoși, spunând : ”Pe toți care îi vei vedea mai degradați în depravare,
mai nepăsători la cruzime, mai josnici în zgârcenie, cei mai zăpăciți în ale evlaviei, să știți că sunt
înhamați la carele lui Faraon.”9

5
Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1982, p.28
6
Sf. Chiril al Alexandriei, De adoratione in spiritu et veritate, Cambridge Scholars Publishing, 2012 p.87
7
Preot Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți. Iesirea.,Editura Christiana, București, 2002,
p.54
8
Sf. Grigorie de Nyssa, op. cit. p.61
9
Origen, op. cit, p.53
Moise, pentru trecerea prin Marea Roșie, este comparat chiar cu Mântuitorul, care a mers pe
ape.10 Sfântul Ioan Damaschin ne zice : ”Toiagul lui Moise a lovit marea în chipul crucii și a
mântuit pe Israil, iar pe Faraon l-a înecat.”11

După ce au trecut Marea Roșie, evreii poposesc în pustiul Sur, ajung la Mara, unde Moise
îndulcește apele. De la Mara evreii ajung la Elim, apoi continuă și ajung în pustiul Sin, unde
Dumnezeu trimite poporului mana și prepelițe. Aaron a strâns un omer de mână într-un vas,
care a fost așezat în chivotul legii. Sfântul Grigorie de Nyssa mărturisește despre această
minune : ”Ceea ce se revărsa nu se prefacea în picături de apă, cum se întamplă de obicei cu
roua, ci în loc de picaturi de apă se revarsă un fel de boabe în formă de cristale […] al căror gust
se asemăna cu cel al mierii.”12 Tot despre acest fapt minunat ne vorbește și Sfântul Ambrozie :
”Așadar, această rânduială a lui Dumnezeu, această hrană întărește sufletul înțeleptului, îl
luminează și îl îndulcește, împodăbindu-l cu strălucirea adevărului și îmbiindu-l ca și cu un
fagure de miere, cu gustul plăcut al feluritelor virtuți și cu cuvântul înțelepciunii.” 13

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune : ”Prin râvna sinceră a bunurilor dumnezeiești,

omoară cugetul egiptean al trupului și se așeaza sub nisip, adică sub deprinderea neroditoare
de rele ”14

De la Sin evreii se opresc la Rafidim, unde poporul s-a răzvrătit împotriva lui Moise. Moise
lovește cu toiagul în stânca Horeb și a ieșit apă pentru popor și animale. Tot aici se iscă un
război între evrei și amaleciți. Sfântul Grigorie de Nyssa relatează despre acest eveniment :
”Cand Moise ridica mâinile către cer, poporul se întărea împotriva dușmanilor, iar când le
pogora, dădea înapoi și oastea din fața năvalei celor de alt neam.” 15

În continuare, Ietro, socrul lui Moise îi dă diverse sfaturi, iar Moise alege judecători peste zeci,
cincizeci, sute și mii, pentru a face dreptate poporului.

Ajungând la Muntele Sinai, poporul se pregătește pentru primirea Legii, atât trupește cât și
sufletește. Poporul rămâne la poalele muntelui, iar Moise urcă în munte. Moise primește
porunci de la Dumnezeu privind: interzicerea idolilor, jertfele, sclavia, pedepse, sabat, sărbători.
Timp de 40 de zile și 40 de nopți. Clement Alexandrinul ne vorbește despre această perioadă de
“post”: “Moise, pe bună dreptate, pentru a-i deprinde pe iudei încetul cu încetul cu înfranarea,

10
Charles Kannengiesser, Handbook of Patristic Exegesis: The Bible in Ancient Christianity, Ed. Brill, Boston, 2006,
p.281
11
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica IV, 11, , Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, București, 1943
12
Sf. Grigorie de Nyssa, op. cit., p.30
13
Sf. Ambrozie, Scrisori, VIII ,6, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucuresti, 1994 , p.93
14
Sf. Maxim Mărt. Ambigua, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucuresti, 1983, p.146
15
Sf. Grigorie de Nyssa,op.cit.p.30.31
a poruncit să se abțină de la plăcerile trupești 3 zile la rând, pentru a asculta cuvintele
dumnezeiești.” 16

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune despre acest lucru: ”Și Moise, modelându-se frumos
după Acela […] coboară de pe munte, arătând însemnat pe fața sa și celorlalți semeni, harul
slavei din care s-a împărtășit, oferindu-se și înfățișându-se cu îmbelșugare ca unul ce s-a
întipărit cu chipul dumnezeiesc. ”17

Moise a stat față către față cu Dumnezeu pe muntele Sinai și a primit porunci pentru întocmirea
Cortului Sfânt, a obictelor de cult, a veșmintelor preoțesti, pentru sfințirea preoților. 18

Văzând însă poporul că Moise întârzie, au făcut un vițel de aur, pentru a se închina la el. Văzând
Moise aceasta, s-a mâniat și a spart tablele legii și s-a întors în munte. Moise se roagă pentru
popor și primește alte table ale legii. Legat de aceste table, Clement Alexandrinul spune: “Cu
taina s-au facut din nou cele două plăci, pentru că se înmulțiseră și neștiit și păcatul. După cum
se pare, s-au scris de două ori poruncile, pentru două feluri de duhuri: pentru duhul care
conduce și pentru duhul care este supus.” 19 Se dă din nou porunca zilei de odihnă și se
construiesc Cortul Sfânt și obiectele de cult: Chivotul Legii cu tronul lui Iahve și cei doi heruvimi,
masa punerii pâinilor înainte, candelabrul cu șapte brațe, altarul tămâierii, jertfelnicul arderii de
tot, baia de aramă, și toate lucrurile necesare. S-au făcut și veșmintele pentru arhiereu și preot.

Despre vițelul de aur ne vorbește Sfântul Maxim Mărturisitorul: “vițelul de aur este
amestecarea și confuzia puterilor naturale între olalta, sau mai bine zis, împreunarea lor
pătimașă și nesocotită, care dă naștere lucrării nesocotite a patimilor contrare firii”. 20

După terminarea Cortului Sfânt și a obiectelor de cult, a urmat sfințirea, când un nor a acoperit
cortul.

În concluzie, Moise a fost una dintre cele mai marcante persoane ale poporului israelit, care s-a
făcut cunoscut atât prin iscusință, cât și prin perseverență. Ca un lider al poporului său, pe lângă
faptul că era pregătit prin creșterea și educația pe care a primit-o în Egipt, Moise a fost de
asemenea un lider suprem, fiind prin credința lui un om care a umblat aproape de Dumnezeu. 21

16
Clement Alexandrinul, Stromate, III, 73, 1. Ed. EIB, Bucuresti, 1982. P. 74
17
Sf. Maxim Mărt. Op. cit. p. 147
18
Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin, op. cit, pg. 69
19
Clement Alexandrinul, op. cit p. 136
20
Sf. Maxim Mărt. Răspunsuri către Talasie, Tipografia Arhidiecezana, Sibiu, 1948, pg. 56
21
Dicționar biblic ,Societatea Misionara Română, Editura Cartea Creștină, Oradea 1995, p.871
MOISE

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Pe Moise, pe ape chiar mama îl pune,

Dar Domnul îl scapă pe al ei băiat.
Părinţii lui, iată ei văd o minune,
Salvarea lui Moise e chiar în palat.

Căci fata frumoasă coboară la ape,

Cu-a ei slujitoare se scaldă în Nil.
Dar iată o voce plăcută, duioasă,
Se-aude pe-aproape, un glas de copil.

Căci Domnul din ceruri, priveşte cu milă,

Şi-i umple de milă pe-acei ce privesc.
Căci iată prinţesa, aleasa copilă,
Cu-a ei slujitoare, pe Moise-l găsesc.

O floare frumoasă, un nufăr pe ape,

Prinţesa îl vede şi-a zis: "E al meu!"
Şi strigă la fete să-l scoată, să-l scape,
Pe Moise atunci l-a salvat Dumnezeu.

Căci iată Maria, a lui surioară,

Ce sta-ngrijorată pe ţărmuri la Nil,
Se duce să cheme o doică aleasă,
Să-l ţină, să-l crească, frumosul copil.

Şi fata aceea acceptă-nvoiala,

Şi-ndată Maria acasă s-a dus,
S-o cheme pe mama cea plină de milă,
Căci Moise trăieşte, fetiţa i-a spus.

Căci mâna cea bună, şi mâna cea tare,

Ridică şi-i scapă pe-acei apăsaţi.
Şi iată, pe Moise în marea lucrare,
Chiar Domnu-l trimite la cei întristaţi.

Copilul minune se-nalţă şi creşte,

Dar el pentru Domnul renunţă la tron.
Căci Domnul îl cheamă, şi Domnu-i vorbeşte
Să scape evreii de-acel Faraon.

Prin Moise, alesul, copilul de aur,

Cu mare putere, cu multe urgii,
Părintele Veşnic, de vechiul balaur
Salvează poporul, din grele robii.

Dar iată căci Moise e doar oglindirea

Acelui ce-n urmă de tot a venit,
Prin El e salvată pe veci omenirea;
Isus e Acela ce ne-a mântuit.
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008
2. Charles Kannengiesser, Handbook of Patristic Exegesis: The Bible in Ancient Christianity,
Ed. Brill, Boston, 2006
3. Clement Alexandrinul, Stromate, III, 73, 1. Ed. EIB, Bucuresti, 1982
4. Dicționar biblic ,Societatea Misionara Română, Editura Cartea Creștină, Oradea 1995
5. Origen, Omilii la cartea Iesirii, III , 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,
1981
6. Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune
Ortodoxă, București, 2002
7. Preot Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți. Iesirea.,Editura Christiana,
București, 2002
8. Sf. Ambrozie, Scrisori, VIII ,6, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucuresti, 1994
9. Sf. Chiril al Alexandriei, De adoratione in spiritu et veritate, Cambridge Scholars Publishing 2012
10. Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1982
11. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica IV, 11, , Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa,
București, 1943
12. Sf. Maxim Mărt. Ambigua, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucuresti, 1983
13. Sf. Maxim Mărt. Răspunsuri către Talasie, Tipografia Arhidiecezana, Sibiu, 1948