Olga Greceanu – întruchipare a sufletului românesc

Pictor, scriitor și predicator, Olga Greceanu s-a născut în ziua de 4 august

(17 august stil vechi), anul 1890 la Mănăstirea Nămăiești, lângă Câmpulung
Muscel (județul Argeș), din părinții Ana și Henri Skrszeszewski, de origine
poloneză, care aflați în vacanță și fugind de căldura capitalei București, au aflat
aici bucuria nașterii fiicei lor, precum și botezul în Biserica Ortodoxă a mănăstirii.
O familie cu patru copii, care vor rămâne în grija mamei; după ce tatăl pleacă din
această lume în anul 1895, când Olga avea doar patru ani și opt luni.
Cercetând viața și faptele Olgăi Greceanu, mare mi-a fost bucuria de a fi fost
pe urmele ei la Locurile Sfinte dar și la Baden Baden (Germania), în capela unde s-
a căsătorit religios cu inginerul Nicolae Greceanu în anul 1914, la 10/23 iulie. În
această Capelă, ctitorie a familiei Sturdza din secolul al XIX-lea, am săvârșit
Sfânta Liturghie în ziua de 25 iulie, anul 2010 (după 96 de ani de la căsătoria lor).
Tot aici am descoperit că Olga Sesefschi (cum este scris în Actul de Cununie) și
Nicolae Greceanu au primit Taina Căsătoriei săvârșită de preotul Gheorghe
Branișteanu, nașii lor fiind preotul Constantin Constantinescu și doamna din
Craiova, cununie religioasă realizată pe baza actului de căsătorie civilă eliberat de
primăria orașului Liège, date consemnate în Actul de Cununie, cu nr. 33 al capelei.
Apoi am fost la Mănăstirea Sfânta Odile (1660-1720) din Alsacia despre
care Olga Greceanu povestește atât de frumos, și pe calea cinstirii femeilor celebre,
când am editat lucrarea Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului (1921-
1938), Femeia ca factor social, într-o nouă ediție intitulată Femeia în Biserică,
familie și societate1, în care ilustrul ierarh aduce în actualitate modelul de viață și
trăire creștină a unor femei sfinte, împărătese sau cu profesii culturale etc.
Filmul vieții ei se desfășoară miraculos între vatra mănăstirii Nămăiești și
cea a mănăstirii Antim din București, călătorind în toată lumea și mai mult decât
atât, pășind pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos din Țara Sfântă (1932-1933).
Omul este pelerin prin lume. Așa a fost călătoria Olgăi Greceanu prin viața
pământească, asemenea unui pelerinaj în care s-a întâlnit cu Dumnezeu, cu oameni
buni și mai puțini buni, cu momente de bucurie și întristare.

1
Episcopul Vartolomeu Stănescu, Femeia în Biserică, familie și societate, Ediție îngrijită de †Emilian Lovișteanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Editura Sfântul Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2011.

1
 A urmat cursul primar și cele patru clase gimnaziale la Institutul Pompilian
din București (1896-1904), apoi a studiat la Institutul Șeșewski înființat de mama
ei (1904-1908), după care a urmat la Liège în Belgia cursurile Academiei de Arte
Frumoase (1911-1914). În timpul studiilor, călătorește în Belgia, Elveția,
Germania, iar în anul 1914 se căsătorește cu inginerul Nicolae Greceanu, la Baden
Baden, chiar cu câteva zile înainte de începutul Primului Război Mondial.
După ce revine în țară, în anul 1916, din cauza războiului se refugiază la
Iași, timp în care organizează prima expoziție personală prin Academia Română la
Galeriile de Artă.
După Unirea din 1918, se întoarce la București, și de aici pleacă în Italia
până în anul 1922 întreprinzând călătorii pentru documentare și studiu la Școala
Superioară de Artă Bertoli din Florența, apoi revine la Liège, continuându-și
studiul în cadrul Academiei de Arte Frumoase cu privire la pictura monumentală.
Pentru activitatea artistică de pictor, Olga Greceanu primește la 10 februarie
1923 medalia Bene-Merenti clasa I-a de la Regele Ferdinand I al României.
În anul 1923, contribuie la organizarea unei expoziții a femeilor - pictor,
după care, împreună cu Cecilia Crețescu–Stork și Nina Arbore înființează primul
Sindicat al celor ce slujesc Artele Frumoase din România (1924).
Doi ani mai târziu, în 1925, merge la Paris pentru a se documenta cu privire
la viața și contribuția femeilor – pictor la tezaurul picturii universale, iar în anul
1930 revine în capitala Franței pentru a studia tehnica frescei la Institutul „Paul
Bondoiu”, tehnică pe care o va aplica în frescele din Sala Sfântului Sinod de la
Mănăstirea Antim.
Dornică să cunoască și să învețe istoria culturii altor popoare, Olga
Greceanu întreprinde în anul 1939 o călătorie de studii în Orient, Asia Mică,
Grecia, Egipt și Ierusalim.
O altă călătorie pentru documentare o realizează în anul 1938 în Italia și
Anglia.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 4 aprilie 1944, în urma unui
bombardament pierde multe lucrări cu care participase la expoziții. A participat la
mișcarea religioasă „Rugul Aprins” ca membru activ, fiind fiică duhovnicească a
părintelui Sofian Boghiu. Odată cu instaurarea regimului comunist, viața și
activitatea Olgăi Greceanu sunt afectate, fiindu-i limitată activitatea publică.
Găsește adăpost și posibilitatea exprimării darurilor cu care fusese înzestrată în
spațiul bisericesc, prin bunăvoința patriarhilor Nicodim și Iustinian.
2
 În anul 1961, în timp ce picta la Mănăstirea Cașin, trece printr-o mare
încercare, aceea a pierderii soțului Nicolae Greceanu, care a ajutat-o foarte mult în
viață și activitățile culturale. Pleacă din această lume la 16 noiembrie 1978, la
vârsta de 88 de ani, fiind înmormântată în cimitirul Bellu de un sobor de preoți în
frunte cu duhovnicul ei, arhimandritul Sofian Boghiu2. Peste viața si opera ei s-a
așezat un văl de uitări, până de curând, când oamenii iubitori de adevăr și valori
spirituale au readus la lumină complexa personalitate a unui suflet încărcat de
daruri pe care a știut să le cultive rodnic.
Olga Greceanu a studiat mult și a pictat mult. „Cele două teme ale artei
Olgăi Greceanu au fost subiectele religioase și istorice, una generându-o pe
cealaltă, deoarece aceasta a fost, de-a lungul istoriei, specificul nostru național”3.
A pictat peste 30 de biserici, prima fiind cea din Bălteni, Dâmbovița (câteva
exemple: mănăstirea Sfântul Antim unde a realizat și mozaicuri; biserica Precupeții
Vechi, biserica Sapienței, Plătărești ș.a.; mănăstirea Cașin; schitul Darvari, iar la
biserica Sfântul Elefterie din București se găsesc două icoane pe sticlă) și a
restaurat pictura altor locașuri de cult.
Pentru realizarea picturii dintr-un locaș din capitală, Patriarhul Justinian i-a
acordat Olgăi Greceanu „Gramata Patriarhală”, în ziua de 15 decembrie, 1950, ca
semn de mulțumire sprijinului dat Bisericii „Lucaci” din București.
De asemenea, pentru bogata activitate și misiune în sprijinul Bisericii
Ortodoxe Române prin pictură și predici, Olga Greceanu a primit cea mai mare
distincție pentru femei a Bisericii noastre, „Crucea patriarhală”, acordată tot de
Patriarhul Justinian.
A realizat picturi murale la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” (1932),
la Institutul de istorie „Nicolae Iorga”(1942), în clădirea Sfântului Sinod de la
Mănăstirea Antim (1933-1966).
A prezentat numeroase expoziții de pictură de șevalet personale sau
colective la Iași (1918), București (1922,1924,1925, 1927 ș.a.), New York (1924),
Bruxelles (1927), Paris (1928, 1937), Barcelona (1929), Haga (1930), Praga
(1931), Roma (1933), Varșovia (1934), din nou la New York (1939, cu portretele

2
Olga Greceanu, Mărturie în cuvânt și chip – vocabular al credinței și vieții spirituale, vol. I, coordonatori Iuliana
Mateescu și Arhim. Policarp Chițulescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București – 2011, pp.21-35; Olga Greceanu, Jutabel–Ben–Eber din Capernaum, Editura Charisma, Deva, 2012, pp.
7-13.
3
Ibidem, p. 13.

3
marilor principi români apărători ai creștinătății: Intrarea lui Mihai Viteazul în
Alba Iulia, Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab și Dimitrie Cantemir).
Ultima expoziție (de pictură și grafică) este una retrospectivă, organizată la
Sala Dalles în iulie 1974.
Răutățile lumii înconjurătoare nu au ocolit viața pictoriței. Printre cei care i-
au criticau activitatea s-a numărat și Nicolae Tonitza. Tuturor, Olga Greceanu le
răspundea de o manieră creștină: „Arta este o problemă de inspirație (…).
Inspirația e spontană. Nu vine decât foarte rar și la ore ciudate. Pictorul bărbat
poate prinde oricând acea vizitare a inspirației pentru că e liber, o acceptă.
Pictorița sau sculptorița (…) pentru nimic în lume n-ar părăsi leagănul
copilului ca să fixeze viziunea minții ei. (…) Până azi, dacă nici o femeie n-a ajuns
să fie Dante, e pentru că a preferat să rămână Beatrice”4.
Olga Greceanu a fost și o nobilă scriitoare. „Calitatea principală a scrisului
Olgăi Greceanu pare, la prima privire, naturalețea, exprimarea spontană, lipsa de
convenții sau de afectare”5.
Călătoriile și cercetările întreprinse au inspirat-o să aștearnă pe hârtie
roadele bucuriei cunoașterii, a descoperirilor și analizelor făcute în chip obiectiv
pentru a-i îmbogăți și pe alții din tezaurul lumii.
Cuvântul lui Dumnezeu a intrat în sufletul ei și s-a transformat în rugăciune.
Rugăciunea de acasă și de la biserică: „Poate fiecare om se roagă zilnic la el
acasă. Dar între rugăciunea de acasă și rugăciunea de la biserică, adică între
rugăciunea de acasă și slujba de la biserică este o mare deosebire, pe care nici eu
nu am învățat-o de multă vreme. De când am învățat-o, însă îmi pare rău pentru
toate duminicile ce le-am lăsat să treacă fără să mă fi dus la biserică. Dacă aș
avea o putere, aș întoarce toate duminicile înapoi .... Oare câți cunosc înțelesul
formelor religioase? Câți înțeleg, câți știu înțelesul obiectelor de cult de care se
servesc preoții în biserici? Ani de zile am privit fără să înțeleg, e o greșeală. Să nu
primești niciodată nimic în viață fără să înțelegi”6.
În acest sens a publicat broșura Să ne rugăm (1943), pentru a veni în
sprijinul credincioșilor și a-i ajuta să înțeleagă semnificațiile Sfintei Liturghii,
gesturile făcute de preot, momentele slujbei și simbolistica.

4
Olga Greceanu, Femei – pictore necunoscute, prefață și postfață de Adina Naum, Ediție îngrijită de Iuliana
Mateescu, Edit. Idaco, București, p. 8.
5
Ibidem, p. 9.
6
Olga Greceanu, Jutabel–Ben-Eber din Capernaum, pp. 7-8.

4
 O parte din cărțile publicate sunt rodul cercetărilor efectuate în domeniul
artei: Compoziția murală, legile și tehnica ei ( 1935); Specificul național în pictură
(1939); Femei pictore necunoscute și De Crăciun (publicată prin grija doamnei
Iuliana Mateescu în anul 2008); Compoziția murală (1935); Cula de la Măldărești
(1937), care a fost leagănul familiei Greceanu din Vâlcea.
Pelerinajele, călătoriile și documentările Olgăi Greceanu s-au concretizat în
îmbogățire personală și scrierea unor interesante lucrări precum: Pe urmele pașilor
Tăi, Iisuse (1940); Dicționarul biblic Ortodox (dăruit în manuscris bibliotecii
Sfântului Sinod în anul 1960, după 30 de ani de lucru), publicat de Patriarhia
Română sub titlul Mărturie în cuvânt și chip – vocabular al credinței și vieții
spirituale, în trei volume; Vreau (roman, 1940); Femmes peintres d’autrefois
(Craiova 1943); Ura care ucide ( roman publicat postum în anul 2000). Ea a luptat
pentru respectarea femeii așa după cum a fost răscumpărată de Maica Domnului.
O lucrare aparte o reprezintă volumul Meditații la Evanghelii, care reunește
47 de predici rostite de Olga Greceanu în bisericile din București, din care 37
provin din arhiva arhimandritului Benedict Ghiuș căruia i le-a încredințat autoarea,
iar 10, din arhiva familiei Greceanu7. A fost singura femeie care a primit
binecuvântare de la Patriarhii Nicodim și apoi Justinian pentru a predica în biserici.
Predicile ei sunt foarte pătrunse de credința în Fiul lui Dumnezeu, sunt
adevărate meditații care captivează auditoriul și cititorul deopotrivă, folosind un
limbaj simplu, convingător, care să meargă la inimă.
Între ascultătorii ei s-a aflat într-o după-amiază de duminică, într-o biserică
din apropierea mănăstirii Radu Vodă, și Nicolae Steinhardt care încă nu era
botezat, dar se ruga și își făcea cruce întru dorința deschiderii cerului8.
Cuvântările erau ancorate în problemele societății, în frământările omului:
„Dacă Dumnezeu ți-a dat viață, El nu te va lăsa fără hrana necesară care întreține
viața, nu va lăsa să piară viața din tine pentru o bucată de pâine. Trupul reprezintă
totuși omul, e zidit de Dumnezeu ca locuință a sufletului nemuritor, și acest trup nu
va rămâne fără îmbrăcăminte (…).
Nimic nu poți face fără Dumnezeu. Poți să te îngrijorezi și zi și noapte.
Aceasta nu e o cale, e o tulburare. Nu ajuți cu nimic. Nici știința nu poate totul.
Poate opri moartea? Războaiele? Accidentele? Cutremurele? Inundațiile? Grija nu-

7
Olga Greceanu, Meditații la Evanghelii, Cuvânt înainte de IPS. Nicolae Corneanu, Prefață, date bibliografice și
referințe critice de Adina Naum, Edit. Sofia, București, 2010, p. 17.
8
Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii, Edit. Polirom, Iași, 2008, p. 351.

5
ți dă ce-ți lipsește, rugăciunea însă îți poate da orice, așa cum (îi) spunea îngerul lui
Avraam: ‹‹este oare ceva prea greu pentru Domnul?››”9.
Prin viața și faptele săvârșite, Olga Greceanu a mărturisit pe Mântuitorul
Iisus Hristos, Evanghelia Sa, spiritualitatea și cultura românească în lumina culturii
creștine universale.
Îndemnul Olgăi Greceanu, întruchipare a sufletului românesc, pictor,
predicator, scriitor, creștin trăitor și încrezător în Dumnezeu și Biserică este să
„lucrăm nu pentru timp, (ci) pentru suflet”10.

9
Olga Greceanu, Meditații la Evanghelii, pp. 66-67.
10
Ibidem, p. 143.