INTRODUCERE

Legumicultura poate fi definită ca: ştiinţa care se ocupă cu studierea plantelor legumicole
sub aspectul particularităţilor biologice, al relaţiilor bio- şi ecosistemice ale acestora pe baza
cărora se stabilesc cele mai adecvate tehnologii de cultură în scopul obţinerii unor producţii
ridicate din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Valoarea şi importanţa consumului de legume
se apreciază nu numai strict din punct de vedere nutritiv şi mai cu seamă după efectul favorabil
asupra organismului uman.

Dintre factorii abiotici (climatici, geografici, orografici, edafici) de cea mai mare
însemnătate pentru plante, de care depinde optimul ecologic sunt cei climatici (lumina, căldura,
regimul apei şi aerului). Factorii geografici şi orografici influenţează indirect agroecosistemul
prin variaţia factorilor climatici şi edafici.

Cerinţele plantelor legumicole faţă de factorii de mediu s-au format în mod lent, în
decursul filogenezei speciei, şi sunt foarte bine consolidate. În cultură, cu cât se asigură condiţii
de mediu mai apropiate de cele în care s-au format filogenetic plantele, cu atât creşterea şi
dezvoltarea plantelor, deci şi productivitatea va fi mai mare.
 Capitolul I
ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLE

1.1. Relaţiile plantelor legumicole cu lumina

Radiaţia solară
Radiaţia solară ajunge la suprafaţa terestră în special sub formă de lumină şi căldură.
Când se analizează cerinţele plantelor legumicole faţă de factorul lumină, trebuie avute în
vedere următoarele aspecte:
-plantele legumicole dau producţii mari la unitatea de suprafaţă, unele dintre acestea chiar
într-o perioadă scurtă. Aceasta presupune un proces de fotosinteză intens cu începere din primele
faze de creştere;
-culturile forţate precum şi producerea răsadurilor pentru acestea se execută şi în unele
luni când intensitatea luminii este mai mică, insuficienţă pentru creşterea normală a plantelor
neadaptate la astfel de condiţii;
-culturile legumicole sunt intensive, necesitând o desime mare a plantelor pe unitatea de
suprafaţă, fapt ce determină scăderea cantităţii de lumină primită de fiecare plantă;
-cantitatea, calitatea şi epoca de livrare a producţiei nu depind numai de intensitatea
luminii, ci şi de durata timpului de iluminare;
-pentru obţinerea unor producţii de calitate superioară, la unele culturi legumicole
(sparanghel, conopidă, andive, ţelină de peţiol, etc.), lumina într-o anumită perioadă a creşterii
nu numai că nu este necesară, dar poate fi chiar dăunătoare.
Intensitatea luminii
În funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminii, plantele legumicole se grupează
astfel:
-pretenţioase la lumină: tomatele, bamele, ardeiul, pătlăgelele vinete, pepenii galbeni,
pepenii verzi, castraveţii, fasolea şi sparanghelul, care necesită o iluminare de 8000 lucşi;
 -puţin pretenţioase la lumină: spanacul, ridichile de lună, mărarul, pătrunjelul, reventul,
morcovul, asmăţuiul, ţelina şi măcrişul, care necesită o iluminare de 4000-6000 lucşi;
-nepretenţioase: ceapa pentru frunze, mazărea, sfecla pentru frunze, putând fi cultivate cu
succes primăvara devreme sau iarna;
-plante care nu au nevoie de lumină la formarea organelor comestibile: andivele,
sparanghelul, ciupercile, conopida etc.
Durata perioadei de iluminare
Durata de iluminare prezintă o deosebită importanţă pentru viaţa plantelor legumicole. Ca
şi intensitatea luminii, durata de iluminare diferă în cursul anului, în sensul că iarna lungimea
zilei este redusă scăzând până la 8 ore şi 30 minute iar în lunile de vară ajunge la 15 ore şi 30
minute.
Sub raportul pretenţiilor faţă de lungimea zilei plantele legumicole se grupează astfel:
-de zi lungă (14-16 ore): plantele legumicole din grupa verzei, morcovul, ceapa, cicoarea,
spanacul, ridichea de lună, mărarul, plantele perene;
-de zi scurtă(8-12 ore): fasolea, castraveţii, tomatele, ardeii, pătlăgelele vinete, pepenii;
-indiferente la durata de iluminare (neutre).