Perioada Paşoptistă – „Dacia

literară”
 specifică culturii româneşti
 cuprinsă între anii 1840- 1860
 reprezentanţi: Costache Negruzzi, V. Alecsandri, Alecu Russo, I. H. Rădulescu, G.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, N. Bălcescu, M. Kogălniceanu
 programul estetic:
 1. M. Kogălniceanu în „ Introducţiune” ( Dacia literară) condamnă traducerile şi
încurajează literatura originală
 2. I. H. Rădulescu prin ziarul său, „ Curierul românesc” favorizează publicarea
operelor originale
 perioada de început a literaturii române
 până atunci nu existau decât scrierile religioase, scrierile istorice ( cronicarii) şi traduceri
 termenul de literatură nu era clar definit la noi ( cuprindea texte istorice, de geografie,
filosofice etc.)
 se urmărea sincronizarea literaturii române cu cea europeană
 prin crearea de literatură oroginală
 prin încetarea traducerilor
 surse de inspiraţie :
 natura
 istoria naţională
 tradiţiile şi obiceiurile noastre
 stilul romantic era amestecat cu cel clasic

Perioada Junimistă – „Epoca

marilor clasici”
Junimea
 
Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din cea de-a doua jumatate a secolului
al XIX-lea. Tudor Vianu apreciază că Junimea reuneşte cele mai mari personalităţi intelectuale
ale vremii.

 1859- 1890 este perioada de ființare a grupării

 început: 1864, acasă la Maiorescu a fost citită lectura traducerii lui McBeth (de Petre
Carp)
 numele de Junimea propus de Th. Rosetti
 şedinţele aveau loc vinerea seara la Pogor sau Maiorescu
 fondatori: Titu Maiorescu, Petru Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor
 
 Istoric:
1.1864-1874 cu un caracter polemic,vizând problemele legate de cultură, literatură, limbă.

2.1874-1885 etapa formărilor marilor clasici : Eminescu,Creangă, Caragiale, Slavici etc. . În 1870-
1890 literatura atinge apogeul în cele trei compartimente ale sale: proză, poezie şi
dramaturgie=> epoca marilor clasici.

3.dupa 1885,”Junimea” şi redacţia de la “Convorbiri literare” se mută la Bucureşti. Revista

cercetează în special filozofia, istoria, geografia, dobândeste un caracter academic.

„ Convorbiri literare”– revista cu cea mai mare longevitate; apare între 1867 şi 1944,
constituind cel mai important moment al presei româneşti.
Perioade ale revistei:
1.1867-1886 reprezintă perioada de glorie.

2.1886-1944 apare la Bucuresti avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, predând apoi

conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu (Mihail Dragomirescu,
Simon Mehedinţi, P.P.Negulescu, Rădulescu-Motru).

Scopul revistei:
-raspândirea spiritului de critică literară autentică.

-încurajarea liteaturii naţionale.

-combaterea imiţatiilor operelor straine.

Colaboratori:
-Mihai Eminescu publică aici majoritatea poeziilor sale

-Ion Creanga publica primele trei părţi ale “Amintirilor” şi poveşti.

-Ion Luca Caragiale publica majoritatea comediilor sale.

-Ioan Slavici publică nuvele şi poveşti

-Vasile Alecsandri, Duiliu Zamfirescu, Panait Cernea, I.Al.Bratescu Voineşti şi alţi scriitori
reprezentativi ai vremii.
 

Asemănări cu paşoptiştii:
-dorinţa de a realiza o cultură şi o civilizaţie autentic românească dar cu deschidere spre Europa
prin păstrarea elementului autohton, national (nu prin imitaţie)

Deosebiri faţă de paşoptişti:

-vârsta (culturală)  și atitudinea: pasoptişti:aproape adolescenţi, exaltați, frenetici;  junimiştii:
tinereţe maturizată, lucizi, cumpătați, cu spiritul măsurii

– configurare estetică: paşoptiştii erau fundamental romantici, junimiştii erau fundamental

clasici fără să respingă romantismul și realismul incipient

Trăsăturile junimismului
Sintetizate de Tudor Vianu, trăsăturile caracteristice ale acestui spirit au fost următoarele:
înclinaţia spre filozofie, spiritul oratoric, spirit clasic şi academic, ironia, spiritul critic.
Direcțiile Junimii:
1)  educarea publicului prin organizarea de prelecţiuni populare, conferiţe cu public ţinute de
Maiorescu, Carp, V. Pogor pe diverse teme: elemente de viaţă ale popoarelor, filosofie, cărţile
omenirii, învăţământ, religie
 aceste conferinţe vor dura 17 ani, vor fi un deliciu al intelectualităţii ieşene (profesori,
medici, avocaţi, studenţi, magistraţi)
2) lupta pentru unificarea limbii naționale

 în 1860 Ion Ghica, în calitate de ministru, înlocuiește alfabetul chirilic cu cel latin
 Titu Maiorescu trasează principii ale limbii în câteva din articolele sale.
 ortografia limbii trebuie să fie fonetică, fiecărei litere scrise să îi corespundă un
sunet („Despre scrierea limbii române”- 1866)
 îmbogățirea vocabularului să fie făcută prin cuvinte împrumutate din limbile
romanice („Neologismele”- 1881)
 să fie stopată stricarea limbii prin evitarea calcurilor lingvistice (traducerea fidelă
a unor expresii din alte limbi), a inflației și bombasticismului verbal („Limba română
în jurnalele din Austria”- 1868, „Beția de cuvinte”- 1873, „Oratori, retori și limbuți”-
1902)
3)  promovarea literaturii naționale,  susținută ideologic de Titu Maiorescu prin articolele sale ce
pun în discuție probleme de estetică:
 literatura conține atât formă (limbajul concret) cât și fond (sentimentele și pasiunile
exprimate). Pericolul este acela de a avea forme prost întocmite însă lipsite de adevăr și
valoare.
 arta (deci și literatura) are o funcție morală, educativă, producând un sentiment de
înălțare și purificare asupra cititorului.
  tineri scriitori au fost depistați și publicați pe paginile „Convorbirilor literare”. Aceștia
erau judecați critic după principii estetice, de valoare și adevăr.
 

Titu Maiorescu
 îndrumator al culturii şi literaturii române
 născut în Craiova în 1840
 studiază la Brașov, Viena (unde termină ca șef de promoție) apoi Berlin și Paris, luându-
și doctoratul în filosofie și licența în litere și drept
 1861 este director la Colegiul Național din Iași, rector al Universității din Iași, întemeietor
al Junimii
 mutat la București  profesează ca avocat, profesor universitar, deputat, ministru
 moare în 1917, fiind înmormântat la cimitirul Bellu
 dotat și serios este un exemplu pentru intelectualul român prin felul în care și-a
organizat viața și activitatea profesională. Citea mult, după un program clar, era doritor
să învețe și să-și lărgească orizontul cunoașterii.
 era inteligent, cu simț al valorii artistice, orientat spre lucruri durabile și esențiale,
echilibrat, victorios

Romantism
 curent artistic și literar ce  apare la sfârşitul sec. al XVIII-lea în Franța, Anglia şi Germania
 teoretician – V. Hugo în prefaţa de la drama „ Cromwell” – 1827
 reprezentanţi: Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Schiller, Heine, Grimm, Byron, Shelley,
Keats, Leopardi, Manzoni, Puşkin, Schiller,
 la noi apare cu o întârziere de câteva decenii, primele manifestări romantice fiind
evidente în perioada pașoptistă la Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I. H. Rădulescu, V.
Cârlova, Bolintineanu, Gheorghe Asachi, C. Negruzzi, Alecu Russo, Gheorghe Lazăr,
Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Timotei Cipariu, Gheorghe Barițiu, Andrei
Mureșanu, continuându-se apoi cu Eminescu (considerat ultimul mare romantic
european). La toți aceștia spiritul romantic s-a amestecat cu elemente ale esteticii
clasice.
 sensul inițial al termenului romantic era de „pitoresc”
 cel care a introdus cuvântul în limba română a fost Daniil Scavinschi, poet și traducător
român (Voltaire, Lamartine etc.)
 apare ca reacţie la raţionalismul şi constrângerile impuse de clasicism
Trăsături:  
 romanticii își propuneau ca surse de inspirație realitățile naționale (elemente patriotice,
dorința de unitate națională), tradițiile folclorice, istoria, legendele și miturile
îndepărtate (vezi îndemnul lui Kogălniceanu pentru scriitorii pașoptiști în „Dacia
literară”)
 primează sentimentul, sensibilitatea umană aupra raţiunii
 există o strânsă legătură între individ și natură
 absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice convenții sau
canoane clasice. De aici apare și amestecul speciilor, o trăsătură a literaturii romantice.
  cultul eului, exagerare a personalităţii, tema omului de geniu
 predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna soarele),  spre exotic (insula), magic
și fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului), spre acvatic (ape, izvoare, mare,
fântână etc.)
 folosirea altor motive specifice :  demoniacul, mortul viu, copacul sacru, floarea albastră,
ruinele
 procedeu compoziţional specific: antiteza
 personaje romantice: geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visătorul, răzvrătitul,
însetatul după absolut. În general, romantismul surprinde personaje din toate mediile
sociale. Intenția este să se creeze personaje excepționale în împrejurări excepționale.
 stări specifice:
 frenezia – beţia sufletească
 melancolia – tristeţe + plăcere

Clasicism
 curent literar artistic ce apare în Franţa, între sec. al XVII-lea- sec. al XIX-lea
 reprezentanţi: Corneille, Racine, Mollire, Boileau, La Fontaine, La Bruyere
 în literatura română se manifestă în perioada veche la Dimitrie Cantemir și Miron Costin
(prin construcția frezelor specific latină) în perioada pașoptistă (în simbioză cu
romantismul) la  V. Alecsandri (pasteluri, Fântâna Blanduziei), Al. Odobescu, Grigore
Alexandrescu (meditații, satire, fabule), Bolintineanu,  B.P. Mumuleanu, Asachi, Barițiu
dar și mai târziu în operele lui  M. Eminescu (Scrisori, perfecținea formei poeziei), I.
Creanga, I.L. Caragiale, I. Slavici (construcția personajelor), Titu Maiorescu, Ion Pillat, L.
Blaga, Călinescu, Șt. A. Doinaș. Majoritatea acestor scriitori dar și intelectualii
contemporani lor s-au format sub egida modelului clasic prezent în școlile din București,
Iași, Blaj.
 programul estetic al clasicismului a fost exprimat de Boileau în „ Arta poetică” inspirat
din Aristotel
 clasicismul reînvie valorile literaturii antice (în special grecești), considerate idealuri de
echilibru și armonie și are ca scop modelarea individului astfel ca el sa atingă idealul
frumuseții morale
 la noi clasicii iau formele și modelele antice și le adaptează pentru a exprima idealuri ale
vremii lor ca de exemplu formarea statului național unitar român
Trăsături:
 accentul pus pe raţionalitate (chiar şi în artă) în dauna pasiunii
 cultivă legile armoniei, echilibrului, simetriei
 personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționând ca modele pentru societate
 ele sunt animate de principii morale ferme (cinste, prietenie, adevăr, patriotism etc.)
 sunt strâns legate de stat, datoria cetățenească fiind mai presus de sentimentele
personale
 puritatea genurilor şi a speciilor ( neamestecul lor)
 speciile utilizate (imn, odă, poem epic, tragedie) erau socotite specii superioare ale
literaturii dar și poezii cu formă fixă (sonet, rondel, glosă etc.)
  în tragedie (specie dramatică specifică perioadei antice) se respectă regula celor trei
unităţi: (timp- 24 h, spaţiu – decor unic, acţiune – un singur conflict)
 stilul este caracterizat de simplitate și veridicitate
 are în prim planul reflectării aristocrația ca și clasă socială

Simbolism
 curent literar ce apare în ultimele 2 decenii ale sec. al XIX-lea în Franța
 reprezentanţi: Charles Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, Rilke, Verlaine, Yeats, Bacovia,
Minulescu, Şt. Petică, D. Anghel
 Jean Moreas dă numele curentului într-un articol din 1886 – „ Le symbolisme”
 această mișcarea „decadentă” exprimă starea de spirit a unei generații dezamăgite de
limitarea spiritului de către o gândire materialistă și de adoptarea unor principii
utilitariste
 teoretician la noi – Macedonski în art. „ Poezia viitorului” – 1892
Trăsături:
 spirit neromantic, rupt de sentimental
 viziune: corespondenţa, legătura dintre lumea spirituală şi cea materială (ex. plumb –
greutate sufletească)
 sinestezia: amestec de senzaţii diferite ( vizuale, auditive, olfactive)
 folosirea sugestiei ( stările nu sunt numite direct, sunt sugerate)
 folosirea simbolurilor –
 stări sufleteşti sugerate: nevroza, spleenul (dezgust), disperarea, apăsarea sufletească,
oboseala psihică, spaima, dezolarea
 cromatica
 olfactivul accentuat
 muzicalitatea
 instrumente
 muzicalitatea versurilor (refrene)
 motive: oraşul sufocant, dezintegrarea materiei, descompunerea, natură apocaliptică

Neomodernism
 se manifestă în perioada 1960-1980
 se produce o revigorare a poeziei:
 expresii metaforice
 reflecţii filosofice
 ironie
 intelectualism
 ambiguitatea limbajului
 imagini excentrice
 senzorialul accentuat
 concretizarea abstractului (avem ca exemplu sentimentul iubirii concretizat în
imaginea unei leoaice la N. Stănescu)
 reprezentanţi: N. Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Ana Blandiana, Ion Alexandru,
Şt. A. Doinaş, Geo Dumitrescu
Postmodernism
 1980-prezent
 deschiderea poeziei către real, cotidian, poezia care coboară în stradă totul a fost spus
deja, nu mai este nimic nou => se reia totul în mod ironic, critic, ludic (în joacă)
 tradiţia este şi ea recuperată ironic
 biografism
 livresc ( inspirat din alte cărţi)
 cotidian – viaţa reală
 joc de cuvinte, efecte lexicale
 intertextualitatea, metatextualitatea ( colaj, motto, parodie, parafrază)
 desolemnizează poezia
 distrugere şi refacere cu ironie
 ironie acidă, sarcasm
 relativizarea valorilor
 repr. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Al. Muşina, Caius Dobrescu, Traian Coşovei,
Andrei Boiu, Mariana Marin

Avangardism
 nume generic dat unor grupări și orientări artistice apărute la începutul secolului al XX-
lea
 ca atitudine reia unele idei ale modernismului: dorința de progres, aspirația spre viitorul
salvator
 în plus avangardismul propune o atitudine de negație radicală a literaturii anterioare,
contestă tot ceea ce e învechit
 cultură a luptei, a opoziției, a rupturii, a crizei și a falimentului
Forme ale avangardei:
Dadaismul
 iniţiat la Zurich de Tristan Tzara, Marcel Iancu, Hugo Ball și Hans Arp în 1916
 este etichetată drept o mișcare nihilistă prin negarea artei (literaturii) tradiţionale, astfel
lupta împotriva literaturii devine un stil, un ritual
 dada = libertate
 model de creaţie propus era decuparea cuvintelor dintr-un articol, amestecarea lor şi
aranjarea la întâmplare. Astfel se înlocuia imaginația creatoare cu poezia „involuntară”:
„ preţul ei sunt ieri convenind după aceea tablouri
a aprecia visul opecă a ochilor”
 astfel, pe de o parte cuvântul ajunge să fie golit de conținutul său („o poezie despre
nimic în care se fabrică vidul și se cultivă absența”, Tristan Tzara), pe de altă parte se
produce o combinație revigorantă de sensuri
 în 1921 se autodizolvă, T. Tzara îşi dă demisia
Direcţii la noi:
  Constructivismul promovat de Ion Vinea în „ Contimporanul”
 el susţinea corespondenţa perfectă dintre tehnologia modernă şi artă
 promovează libertatea absolută de creaţie fără norme tradiţionale sau literare
„ Jos arta
Căci s-a prostituat
VREM
Misiunea cuvântului nou şi plin de sine; expresia plastică şi strictă a aparatelor
Morse.”
 alti reprezentanţi: Arghezi, Barbu, Felix Aderca, Ilarie Voronca, Constantin
Brâncuşi
 

 Suprarealismul susţinut de reviste ca „ unu”, „ Urmuz”, „ Alge”,

 stare pură de creaţie este visul, delirularta e produsă în subconştient => tehnica
de realizare a artei e transcrierea rapidă a propoziţiilor şi frazelor dictate spontan de
subconştient
 rezultatul: combinaţii întâmplătoare de cuvinte şi imagini asemănătoare cu cele
produse în vis
 reprezentanţi: Ilarie Voronca, Marcel Iancu, Geo Bogza, Gellu Naum, Aurel
Baranga, Urmuz

Tradiţionalism
 orientare culturală, literară ce se manifestă cu precădere în perioada interbelică
 s-a manifestat pentru prima dată în Franța, la sfârșitul sec. al XVII-lea dar a fost o
mișcare prezentă în toate literaturile europene în opoziție cu mișcările novatoare
 la noi apare pentru prima dată în „Introducția” lui Kogăniceanu la „Dacia literară” care
pleda pentru inspirația din specificul nostru național

 este reluat apoi în sec. al XX-lea prin următoarele orientări tradiţionaliste:
 „ Sămănătorul” – revistă culturală- 1902-1910- Bucureşti
 reprezentanţi: Iorga,Vlahuţă, Coşbuc, Şt. O. Iosif
 sămănătoriştii resping influenţele străine primejdioase
 creează un viguros tablou al naturii în care ființa umană e în plan secund
 Viaţa românească” – Iaşi – Garabet Ibrăileanu, Sadoveanu, G. Galaction, I.
Teodoreanu, Călinescu, Rebreanu, Goga, Arghezi, Blaga, Pillat, Philippide, H. P.
Bengescu
 poporaniştii
 => simpatie exagerată pentru ţăran
 „ Gândirea” – Cluj – Cezar Petrescu, I. D. Cucu, Blaga, Nichifor Crainic, Gib
Mihăiescu, Pamfil Şeicaru, Adrian Maniu
 ideolog- N. Crainic
 în plus față se sămănătoriști, gândiriştii susţin religia ortodoxă ca element
esenţial al sufletului ţărănesc
 Trăsături: 
  apără tradiţia
 valorile vechi sunt purtătoare de semnificație
 respingerea oricăror tendinţe de modernizare ce degradează
tradiţionalul
 simpatie exagerată pentru ţăran
 teme: rurală (satul)
 religia
 credinţe străvechi
 fluxul de arhaisme
 modalitatea artistică este evocarea, valorificarea trecutului

Modernism
Modernismul denumește curentele apărute la sfârșitul sec. al XIX-lea, începutul sec. al XX-lea în
câteva literaturi naționale precum și în domeniul artelor. Moderniștii sunt de fapt doritorii de
schimbare în opoziție cu adepții stărilor existente (tradiționaliști).

E. Lovinescu definește inițial termenul prin înglobarea simbolismului, a poeziei de după război
și a „curentelor extremiste” (vezi avangardismul) apoi aplică termenul doar literaturii
nontradiționaliste postbelice.

Modernismul este descris cel mai bine prin opera poeților din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea și anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire (primul teoretician al modernismului),
Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc.

Poezia modernă se caracterizează prin:

 ermetism (limbaj încifrat)
 ambiguitate a exprimării
 utilizarea limbajului neologic și tehnic
 sintaxă contorsionată a propoziției și a frazei
 elitism
 sinceritate, coborârea poeziei în realitatea concretă, apropierea ei de contingent
 fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului)
 se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale
 noutatea metaforei
 înnoiri prozodice: vers liber, măsură variabilă, ingambament
 îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul
În proză modernismul se manifestă prin:
 negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului
 punerea accentului pe discontinuitatea eului și realității
 crearea romanului obiectiv și a romanului de analiza psihologică
 promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin, urban, construcția
personajului intelectual în opoziție cu țăranul
Perioada interbelică –
„Sburătorul”
Perioada interbelică este cea mai prolifică din punct de vedere literar din literatura noastră.
Nicolae Manolescu o numește epoca marilor scriitori (Sadoveanu, Rebreanu, Pillat, Camil
Petrescu, Ion Barbu, George Călinescu, V. Voiculescu, Ionel Teodoreanu,  Hortensia Papadat
Bengescu etc.).

Lui Eugen Lovinescu îi revine meritul de a adapta modernismul la particularitățile și specificul

culturii românești. Prin intermediul revistei și a cenaclului „Sburătorul” el teoretizează și pune
bazele modernismului românesc. Spre deosebire de revistă (1919-1922; 1926-1927) cenaclul
are o existență mai lungă (1919-1943). Principalele lucrări ale lui Lovinescu au fost: „Istoria
civilizației române moderne” și „Istoria literaturii române contemporane”.

Concepte și idei susținute:

 sincronismul (literaturii române cu cea europeană) susținut în „Istoria civilizației române
moderne”
 aspirația spre o artă modernă românească la nivelul celei europene
 aceasta era necesară pentru că formele sămănătorite și tradiționaliste erau deja
perimate
 este o teorie a trăirii în aceelași spațiu sufletesc cu celelalte popoare
 legea imitației va sta la baza progresului civilizației române
 potrivit acestei concepții, o societate înapoiată suportă o influență pozitivă din
partea uneia avansate
 împrumutând formele se creează contextul îmbogățirii fondului (idee opusă
concepției formelor fără fond a lui Titu Maiorescu)
 imitația nu va inhiba spiritul nostru național care nu este negat de către
Lovinescu planul fiind să se adopte mai întâi niște forme ale civilizației superioare și
apoi să se creeze un fond propriu, original.
Trăsături:
 trecerea de la o literatură cu specific rural la una cu specific urban
 intelectualizarea poeziei și a prozei
 cultivarea romanului obiectiv
 cultivarea romanului analitic și psihologic
„Sburătorul” este o publicație de prim rang dintre cele două războaie, apărând între 1919-
1927 sub diferite formate.
Directorul ei este Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu- secretar de redacție. Prin deschidere și
judecăți de valoare asupra operelor, Lovinescu seduce o întreagă generație de autori, reușind
să grupeze în jurul său scriitori și intelectuali de primă mărime: Liviu Rebreanu, Ion Barbu,
Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Pillat, Perpessicius, T. Vianu, Ilarie Voronca, Camil Petrescu, G.
Călinescu etc.
Revista nu pornește cu idei preconcepute ci îi invită pe scriitori să se manifeste după talentul
lor, ca personalități distincte. Revista își trasează sarcina în primul rând de a descoperi talente
tinere, neajustate la vechile concepte, iar prin această abordare liberală și permisivă susține
ideologia sincronismului, iar apoi să imprime o tendință modernistă în literatura română.

Realismul
Este un curent literar care se manifestă în secolul XIX, începând din Franța și având ca principiu
de bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale, obiective.
Reprezentanți
 în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Dickens,
Lampedusa, Thomas Mann.
 în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G.
Călinescu, Marin Preda
Caracteristici:
 teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.
 perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
 ton impersonal, neutru
 personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate (țăranul,
aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură principală de
caracter (lacomul, avarul etc.)
 se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului
 se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj
 prezentarea moravurilor unei epoci
 prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii prezentate
 romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale
 elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)

Umanismul
Umanismul
Umanismul este o mişcare social-culturală care s-a dezvoltat în perioada Renaşterii (sec XIV –
XVI). Renaşterea este perioada din istoria omenirii caracterizată printr-o dezvoltare sincronă,
fără precedent a ştiinţei, artelor şi a civilizaţiei în general.
Termenul de Umanism are două sensuri:
 unul mai lung: dragoste faţă de oameni.
 altul mai restrâns: dragoste faţă de valorile antichităţii greco-romane.
Mişcarea umanistă cumulează ambele sensuri.
Umanismul a apărut in Italia (Florenţa) de unde s-a răspândit în întreaga Europa.
Caracteristici:
 încrederea în libertatea, demnitatea şi perfectabilitatea omului;
 încrederea în raţiune;
 promovarea omului universal;
 armonia dintre om și natură;
 admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine;
 în centrul preocupărilor umaniştilor se află omul;
Marii autori umaniști: F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard, T. Tasso,
Th. Morus, Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau Dimitrie Cantemir.
Umanismul Românesc
Pe teritoriul ţării noastre, umanismul se dezvoltă destul de târziu (sec XVII) odată cu apariţia
primilor cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a limbilor latină, greacă şi slavonă.
Reprezentanţi:
 Moldova:

 Grigore Ureche („Letopiseţul Ţării Moldovei de la origini până la a doua domnie
a lui Aron Vodă – 1359”)
 Miron Costin („Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace”  până la
domnia lui Dabija Vodă)
 Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia lui Dabija Vodă până la a
doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)
 Muntenia:

 Cronica Bălenilor (anonimă)
 Letopiseţul Cantacuzinesc (anonimă)
 Radu Greceanu
 Radu Popescu
Contribuţia cronicarilor la dezvoltarea culturii române
1) Contribuţia la dezvoltarea istoriei:

 au pus bazele istoriografiei româneşti (bazându-se pe document şi adevăr);
 transmit informaţii preţioase cu privire la istoria medievală (domnii & evenimente);
 informaţii în legătură cu etnogeneza românilor (originea latină a limbii şi a poporului
român, unitatea românilor şi continuitatea existenţei pe acest teritoriu.);
2) Contribuţia în domeniul limbii:

 în cronici există primele dovezi ale limbii române în diferite perioade ale evoluţiei;
 oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare într-un
mijloc de transmitere a culturii.
Grigore Ureche se bazează pe limba vorbită, stilul sobru.
Miron Costin se află sub influenţa limbii latine.
Ion Neculce: limba folosită în operele lui este imaginea scrisă a limbii vorbite în prima jumătate
a sec XVIII –lea (stilul oral).
3) Contribuţia în domeniul literaturii:

 cronicile reprezintă primele încercări ale unei literaturi româneşti originale.
 Grigore Ureche:

 Primul portret al lui Ştefan cel Mare.
 Portrete, tablouri, schiţe de nuvele.

Iluminismul
Iluminismul
1. APARIȚIA
A apărut în secolul 17 în Anglia constituindu-se într-o mișcare de idei care se
opunea ideologiei de tip feudal. Evenimentul care marchează începutul acestui
curent este revoluția burgheză din Anglia(1688). „Actul de naștere” al iluminsmului
poate fi considerat votarea de către parlamentul englez a “ Declarației Drepturilor
Omului”.
Pe plan social, iluminismului îi corespunde cristalizarea burgheziei, clasă care
găsește în ideile iluminste o exprimare a propriei filozofii.
2. IDEILE ILUMINSMULUI
a)RAȚIUNEA este considerată ca un dat specific omului.
b)Definind astfel omul iluminismul proclama EGALITATEA tuturor oamenilor.
Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu ci doar primul slujitor al statului
preocupat de siguranța supușilor săi.
Negându-se ierarhia socială feudala, societatea va trebui structurată pe baza unui
contract social între om și semenii săi.
c)MONARHUL ILUMINAT reprezintă idealul politic al epocii care înlocuia perimatul
monarh absolutist. Trebuia să fie un filozof înzestrat cu o capacitate de a înțelege
mecanismele societății și de a mediatiza și armoniaza relațiile dintre clasele sociale.
d)Orașul imaginat de iluminist ca sediu pentru “CETAȚEANUL UNIVERSAL” este
“CETATEA UNIVERSALĂ-COSMOPOLISUL”, loc în care razboiele ar dispărea iar
prejudecățile de ordin rasial sau religos ar fi excluse. Cercetătorii au plasat apariția
unui astfel de oraș în 2440.
e)Idealul uman al acestei epoci este FILOZOFUL – figura care înlocuia cavalerul și
sfântul Evului Mediu.
f) Reprezentanții iluminsmului au militat pentru REVPLUȚIONAREA SISTEMULUI
EDUCAȚIONAL și introducerea învățământului în limbile naționale.
3. MANIFESTĂRI ILUMINISTE ÎN LITERATURA EUROPEANĂ
ANGLIA -Robinson Crusoe-Daniel Defoe
-Gulliver’s travels-Johantan Swift
FRANTA -Scisori persane-Montesquieu
-Operele lui Voltaire
-Romanele Și eseurile lui Diderot
GERMANIA-Laocoon si Nathan înțeleptul -Lessing
ITALIA -Bădăranii și Hangița -Carlo Goldoni
ROMÂNIA -Țiganiada-Ion Budai Deleanu
Un rol deosebit de important în lupta pentru drepturile naționale și sociale ale
românilor din Transilvania indiferent de credința lor (catolică sau ortodoxă) l-a avut
Inochendie Micu Kelin, episcop al Bisericii Unite cu Roma, cu sediul la Blaj. El va
deschide aici două scoli în limba româna în care se vor forma intelectuali de talie
înaltă, atingând culmea prin coriferii acestei scoli: Samule Micu, Gheorghe Sincai,
Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Aceștia au studiat la Roma și la Viena, au cautat
izvoarele originii poporului român și limbii române, scriind cu acest prilej lucrări de
o importanță covârșitoare “Istoria și lucrurile și întâmplarile românilor” (Samuel
Micu); “Hronica românilor și a mai multor neamuri” (26 volume manuscris, de
Gheorghe Șincai); “Istoria pentru începuturile românilor în Dachia” (Petru Maior). Pe
lânga aceste domenii, istoric și filologic acești reprezentanți au scris și cărți cu
caracter didactic, manuale școlare, cărți științifice (despre agricultură, superstiții,
etc). Au înființat peste 300 școli românești (Transilvania) în care s-au format o masă
largă de intelectuali care vor fi cunoscuți prin sintagma “Școala Ardeleană” (Samuel
Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, Vasile Aaron, Ion Barac,
Augus Trebonium Laurean, Radu Tempeia, Gheorghe Lazăr, Ion Maiorescu, Simion
Bărnuțiu, Aron Pumnul, Andrei Mureșan, Familia Bogdăneștilor, etc.)
Pe plan literar, cel mai de seamă reprezetant este Ion Budai-Deleanu, autorul
poemului “eroi-comico-satiric”, “Țiganiada”, lucrare iluministă în adevăratul sens al
cuvântului.