ILUMINISMUL

NOTIUNI GENERALE : Secolul al XVIII-lea, numit şi Epoca luminilor, se remarcă printr-o

efervescenţă culturală şi ideologică fără precedent. Concret, ea s-a cristalizat într-un curent
literar, filosofic, politic şi ideologic, numit iluminism. Iluminismul a apărut în Franţa secolului
al XVIII-lea şi a fost reprezentat de cele mai strălucite minţi ale vremii: Voltaire, Rousseau,
Diderot, Montesquieu, D'Alambert, etc.

Denumirea de iluminism a fost explicată prin aceea că reprezentanţii acestui curent dovedeau
încredere în raţiunea umană şi în capacitatea ei de a lumina lumea.

Filosofia luminilor susţinea că lumea poate fi cunoscută cu ajutorul raţiunii umane; aceasta
are forţa necesară înţelegerii legilor care o guvernează. Punctul de plecare al filosofiei
luminilor l-a constituit raţionalismul cartezian şi empirismul englez, mai ales John Locke, cu al
său "Eseu despre intelectul uman".

Scrierile iluminiştilor erau marcate de un puternic curent materialist, susţinând că lumea este
o realitate obiectivă care există indiferent de voinţa omului sau chiar a Divinităţii. Poziţiile
faţă de Divinitate nu erau unitare. Unii dintre iluminişti erau atei, negând existenţa lui
Dumnezeu: Diderot spunea că nu există niciun Dumnezeu şi considera crearea lumii o poveste;
La Mettrie era numit "ateul regelui", fiind protejat de Frederic al II-lea al Prusiei. D'Holbach a
redactat, între altele, un Dicţionar al ateilor, unde figurau popoare întregi alături de Zoroastru
şi Grigore din Nazians.

ILUMINISMUL CARACTERSISTICI GENERALE

Iluminismul numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii este o mișcare ideologică și

culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revolu țiilor din sec. XVII-
XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea
unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (cf. Carp Maxim).
Iluminismul este o replică la adresa barocului, în încercarea de a înlătura dogmele religioase
și de a propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii.

luminismul a pretins eliberarea ființei umane de sub tutela sa autoindusă. "Tutela este
incapacitatea ființei umane de a-și folosi abilitățile cognitive în lipsa instruc țiunilor de la o
altă persoană. Această tutelă este auto-indusă atunci când cauza sa nu rezidă în absen ța
rațiunii, ci în absența hotărârii și a curajului de a lua hotărâri fără instruc țiuni de la o altă
persoană". Sapere aude! "Aveți curajul de a vă folosi propriul simț al rațiunii!" – acesta este
motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).

Acesta este termenul aplicat curentului de gândire din Europa și America secolului al XVIII-

lea. Evenimentele științifice și intelectuale din secolul al XVII-lea – descoperirile lui Isaac
Newton, raționalismul lui René Descartes, scepticismul lui Pierre
Bayle, panteismul lui Benedict de Spinoza și empirismul lui Francis Bacon și John Locke – au
promovat credința în legile naturale și în ordinea universală, precum și încrederea în ra țiunea
ființei umane și în abilitățile inovatoare ale acesteia care au reu șit să influen țeze întreaga
societate a secolului al XVIII-lea.

Au existat multe și diverse curente de gândire, însă numai o serie de idei pot fi caracterizate
drept pătrunzătoare și dominante. O abordare rațională și știin țifică a aspectelor religioase
(conform vechii teorii și divergențe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin social,
politic și economic a promovat o viziune seculară asupra lumii și o orientare generală către
progres și perfecționare. Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care au
popularizat și promulgat ideile noi pentru publicul larg. Ace ști "profe ți" ai Iluminismului aveau
o serie de atitudini de bază comune. Având o credin ță în ra țiune care era de nezdruncinat, au

1
ILUMINISMUL

căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura și

societatea, și să acționeze în baza acestora.

Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios și știin țific, dogmatismul, intoleran ța,
cenzura, precum și constrângerile economice și sociale. Considerau că statul este
instrumentul adecvat și rațional al progresului. Ra ționalismul extrem și scepticismul epocii au
condus în mod firesc la deism; aceleași calități au avut un rol important în determinarea
reacției de mai târziu a romantismului. Reacționând la dogmatism, iluminismul a găsit un
culoar favorabil într-o perioadă în care Biserica își pierduse autoritatea sa atotputernică de a
impune ordinea socială cu aceeași fervoare și implicare precum în  evul mediu și la începutul
modernității. Conceptele filosofice din Franța mijlocului de secol al XVIII-lea au transformat
perspectiva mecanicistă asupra universului într-o variantă revizuită radical a cre știnătă ții, pe
care au denumit-o deism.

Inspirându-se din descrierea newtoniană a universului ca fiind un imens ceas construit și pus
în mișcare de către Creator, deiștii au promovat ideea conform căreia totul – mi șcarea fizică,
fiziologia ființei umane, politica, societatea, economia – își are propriul set de principii
raționale stabilite de Dumnezeu, care ar putea fi în țelese de către fiin țele umane exclusiv prin
intermediul rațiunii. Acest lucru însemna că lucrurile din lumea umană și din lumea fizică pot fi
înțelese fără a aduce religia, misticismul sau divinitatea în ecua ție. Dei știi nu erau atei; pur și
simplu, afirmau că tot ceea ce se referea la universul fizic și la cel uman poate fi în țeles
independent de aspectele sau explicațiile de ordin religios. Pentru un cadru istoric corect al
secolului al XVIII-lea în Europa, cu privire la relația dintre autoritatea politică și religioasă și
clasa superioară, trebuie să menționăm că, în Franța, Voltaire și aliații săi s-au străduit să
impună valorile libertății și toleranței într-o cultură în care fortăre țele gemene ale monarhiei și
Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire și-a dedicat o
mare parte din timp atacului împotriva elementelor fundamentale ale religiei cre știne:
inspirația din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, damnarea
necredincioșilor. Kant a situat punctul forte al Iluminismului în principal în chestiunile ce țin
de religie, întrucât conducătorii săi, așa cum a spus, "nu au nici un interes să joace rolul
gardianului cu privire la arte și științe și, întrucât incompeten ța de ordin religios nu este numai
cea mai dăunătoare, ci și cea mai degradantă din toate".

"Enciclopedia" lui Denis Diderot reprezintă chintesența spiritului Iluminismului, sau al Epocii

Rațiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul la Paris, mi șcarea a dobândit un caracter
internațional prin faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi
promotori ai Iluminismului s-au aflat în Franța: baronul de Montesquieu, Voltaire și contele de
Buffon, baronul Turgot și alți fiziocrați, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influență foarte
mare asupra romantismului.

În Anglia, cafenelele și presa în curs de înflorire au stimulat critica politică și socială, precum
comentariile urbane ale lui Joseph Addison și Sir Richard Steele. Jonathan Swift și Alexander
Pope au fost satiriști conservatori cu o mare influen ță. Teoriile lansate de Locke cu privire la
învățarea prin percepția senzorială au fost dezvoltate în continuare de către  David Hume.

În Germania, universitățile au devenit centre ale Iluminismului (Aufklärung). G. E. Lessing a

lansat o religie naturală a moralității, iar Johann Gottfried von Herder a elaborat o filosofie a
naționalismului cultural care se baza pe înrudirea culturală, de sânge și de limbă. Importan ța
primordială a individului, decurgând din incapacitatea omului de a- și folosi abilită țile cognitive
în lipsa instrucțiunilor unei alte persoane, a format baza eticii lui  Immanuel Kant. Printre
reprezentanții italieni ai epocii, se numără Cesare Beccaria, Francesco Mario
Pagano și Giambattista Vico. Țarul Petru I al Rusiei a anticipat curentul, iar împăratul Iosif al
II-lea a fost prototipul despotului iluminat. Alții de acest gen au fost  Frederic al II-lea al

2
ILUMINISMUL

Prusiei, Ecaterina a II-a a Rusiei și Carol al III-lea al Spaniei. Promotorii Iluminismului au fost

adesea considerați răspunzători de Revoluția franceză. Cu siguranță, epoca Iluminismului
poate fi văzută drept o linie majoră de demarcație pentru apariția lumii moderne.

Caracteristici literare[modificare | modificare sursă]

Curent ideologic și cultural: promovarea raționalismului, caracter laic, antireligios,

anticlerical, combaterea fanatismului și a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura
preocupată de problemele sociale și morale;

Teme și motive: «monarhul luminat», «contractul social», emanciparea poporului prin cultură;
Genuri și specii: liric, epic (povestire, nuvelă, roman), dramatic (tragedie, comedie);

Opere reprezentative:

 Pierre Beaumarchais - Bărbierul din Sevilia (1775);

 Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719);
 Henry Fielding - Tom Jones (1749);
 Carlo Goldoni – Gondolierul (1753);
 Louis de Montesquieu – Scrisori Persane (1721);
 Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză (1761);
 Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver (1726);
 François Voltaire - Candid (1759).

Iluminismul românesc[modificare | modificare sursă]

Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu reverberațiile ei

transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului na țional, la a cărui fundamentare a
contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii și a poporului. Iluminismul
românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favorea unor revendicări
politice.

Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a

românilor din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului
al XIX -lea. Cărturarii acestui curent au combătut supersti țiile, au popularizat știin ța și au
adus argumente pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania. Activitatea lor
științifică s-a manifestat în plan didactic prin redactarea de manuale școlare, înfiin țarea de
școli și promovarea literaturii. O vastă activitate în acest sens a desfă șurat  Gheorghe Șincai,
directorul școlilor Bisericii Române Unite cu Roma. Cea mai reprezentativă operă literară
realizată în spirit iluminist este epopeea eroicomică Țiganiada de Ioan Budai-Deleanu, care
pledează în sensul democrației.

Academiile domnești întemeiate în Țara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au

reprezentat într-adevar un însemnat focar de cultură al răsăritului ortodox. O altă formă de
manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de căr ți. Între  1700 și 1800 s-
au tipărit în Țara Românească 799 de cărți dintre care 617 în  românește, iar 182
în grecește, latinește, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna
subiectelor religioase.

Printr-un jurnal de călătorie răspândește idei iluministe și  Dinicu Golescu, luminatul boier
muntean, care în "Însemnare a călătoriei mele", surprinde contrastele dintre civilizația țărilor
vizitate și realitățile triste din patria sa.

3
ILUMINISMUL

În Țara Românească și în Moldova Chesarie Râmniceanul și Leon Gheuca răspândiseră idei

iluministe datorate lecturilor din raționaliștii francezi și, în special, din  Enciclopedia lui Denis
Diderot.

Iluminismul a apărut în secolul al XVIII-lea în Franţa.Apoi, această mişcare culturală şi

filosofică s-a răspândit în întreaga Europă, dar şi în cele două Americi.Iluminismul este de fapt
un curent care critică puternic Vechiul Regim(L’Ancien Regime) şi propune înlocuirea acestuia
cu un nou tip de societate, bazată pe noi principii politice şi economice.Astfel, o primă
caracteristică a iluminismului este reprezentat de faptul că acesta este o mişcare îndreptată
împotriva Vechiului Regim.Monarhia absolutistă, menţinerea privilegiilor feudale şi dominaţia
Bisericii Catolice asupra societăţii sunt principalele trăsături ale acestui sistem.De aici
deducem că, dacă iluminismul se opune Vechiului Regim, este neapărat şi un curent
antifeudal, antiabsolutist şi anticlerical(clerul catolic era foarte influent).Deci, mişcarea
iluministă este un fenomen de contestare generală la adresa societăţii feudalo-absolutiste.
Iluminismul mai propunea şi , , luminarea” oamenilor de rând, lucru care putea fi realizat prin
generalizarea educaţiei şi prin răspândirea culturii în rândul maselor needucate şi lipsite de
interes faţă de schimbări.
Doi reprezentanţi ai mişcării iluministe au fost Montesquieu şi Voltaire. Primul este autorul
unor opere filosofice şi politice, dintre care menţionăm , , Spiritul legilor” şi , , Scrisori
persane”.Prin aceste opere, Montesquieu a contribuit la apariţia câtorva principii
iluministe.În , , Spiritul legilor”, filosoful pune bazele principiului separării puterilor în
stat(puterea legislativă, executivă şi judecătorească).În , , Scrisori persane”, Montesquieu
critică intoleranţa religioasă existentă în societatea franceză şi absolutismul
monarhic.Aşadar, Montesquieu a fost un critic virulent la adresa Vechiului Regim, din această
cauză petrecând mulţi ani în exil.De asemenea, a fost un admirator al monarhiei parlamentare
engleze.
Alt reprezentant al iluminismului a fost Voltaire.Acesta este autorul multor tragedii, epopei,
opere filosofice, pamflete, poeme, scrieri politice, etc.În lucrările sale, a criticat intoleranţa
religioasă, menţinerea privilegiilor feudale, regimul absolutist.Cea mai importantă scriere a sa
constă în , , Scrisori filosofice”, apărută în anul 1734.A fost, ca şi Montesquieu, un puternic
admirator al monarhiei engleze, însă, neavând încredere în acţiunea corpului social, a
teoretizat şi promovat o nouă formă de conducere, şi anume despotismul luminat.Monarhul
conducea în continuare statul în mod absolutist, dar trebuia să realizeze numeroase reforme în
spirit iluminist. Voltaire a fost un deist convins şi a purtat o corespondenţă bogată cu monarhii
luminaţi ai Europei, cum ar fi Frederic al II-lea al Prusiei şi Ecaterina a II-a a Rusiei.De
asemenea, a contribuit la redactarea , , Enciclopediei Franceze”.
Ca urmare a revoluţiilor burgheze din secolele XVII-XVIII, au fost create primele state
moderne(monarhia parlamentară engleză, Statele Unite ale Americii, Prima Republică
Franceză) şi au fost puse în aplicare principiile iluministe.Au fost adoptate anumite
documente(declaraţii sau constituţii), prin care erau proclamate aceste principii şi se
consolidau noile state moderne.Dintre aceste documente, amintim Constituţia S.U.A.(1787) şi
Constituţia Franţei din 1791.Pentru a ilustra caracterul iluminist al celor două Constituţii ,
menţionăm câte o prevedere din cadrul acestora.Conform Constituţiei S.U.A., puterea
legislativă în cadrul statului american aparţinea unui Congres bicameral, format din Camera
Reprezentanţilor şi Senat. Constituţia franceză din 1791 stabilea faptul că puterea de a
elabora legi aparţinea unui organism unicameral, şi anume Adunarea Legislativă.Atât
Congresul, cât şi Adunarea Legislativă aveau un caracter reprezentativ, chiar dacă, în multe
situaţii, predomina principiul averii.Astfel, observăm aplicarea principiilor separării puterilor în
stat şi a suveranităţii poporului în S.U.A. şi Franţa revoluţionară. 

4
ILUMINISMUL

Aşadar, două caracteristici ale statelor moderne ar fi reprezentate de: existenţa unei
Constituţii şi aplicarea, în cadrul organizării a acestor state, a principiilor elaborate de
mişcarea iluministă, cum ar fi separarea puterilor în stat, suveranitatea naţională, egalitatea
în faţa legii, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, etc.În Anglia, nu există o Constituţie, ci o serie de
documente care au valoare constituţională.
Dintre personalităţile care au influenţat puternic desfăşurarea revoluţiilor burgheze din
secolele XVII-XVIII, îi putem aminti pe George Washington şi Napoleon I Bonaparte.
George Washington a fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1789 şi 1797,
deţinând două mandate de câte 4 ani.În timpul Revoluţiei americane, a condus armata
coloniştilor în cadrul Războiului de Independenţă, contribuind apoi la redactarea Constituţiei
S.U.A.O consecinţă a activităţii politice şi militare a lui George Washington a fost apariţia şi
consolidarea Statelor Unite ale Americii, recunoscute de Anglia în 1783, ca urmare a
Tratatului de la Versailles. S.U.A. reprezentau o republică federală, având ca şef de stat un
preşedinte ales pentru un mandat de 4 ani.De asemenea, a fost primul stat modern apărut pe
continentul american şi, la nivel mondial, aici s-au aplicat pentru prima dată principiile
elaborate în cadrul mişcării iluministe, Constituţia din 1787 fiind o dovadă a acestui fapt.
Napoleon Bonaparte, în calitate de prim-consul şi , mai apoi, de împărat, a realizat o serie de
reforme, dintre care enumerăm: înfiinţarea de licee, limitarea corupţiei, construcţia de drumuri
şi poduri, dar a impus cenzurarea presei.Acele reforme constituie poate cel mai important
element din cadrul activităţii politice a lui Napoleon Bonaparte. Activitatea acestuia a avut
drept consecinţă directă redresarea finanţelor Franţei, precum şi instaurarea unui regim
dictatorial condus de primul consul, apoi de împărat.O urmare indirectă a reformelor
napoleoniene a constat în consolidarea statului francez, dar şi în salvarea înfăptuirilor
Revoluţiei Franceze.Franţa a devenit o mare putere, cu o armată numeroasă şi bine
organizată.Cu ajutorul acesteia, a cucerit o mare parte a Europei şi a răspândit idealurile
Revoluţiei şi Codul Civil în acest areal, în special în estul Bătrânului Continent , zonă aflată
sub dominaţia marilor imperii(Otoman, Austriac, Rus).Popoarele din acest spaţiu duceau o
luptă de eliberare naţională, optând pentru crearea de state independente.
Procesul istoric de formare a statelor moderne a constat în desfăşurarea şi urmările
revoluţiilor burgheze din secolele XVII-XVIII, dar şi XIX.Primele dintre acestea au fost cea
engleză(sec. XVII) şi cea americană(sec. XVIII).Prima a avut cinci etape mai importante:
Războiul Civil, Republica, Protectoratul, Restauraţia Stuarţilor şi , , Revoluţia Glorioasă”.
Revoluţia engleză a fost provocată de următoarele situaţii: absolutismul monarhic, conflictul
dintre rege şi Parlament, dezvoltarea economică a statului englez, , , revoluţia agrară”, , ,
revoluţia industrială”, intoleranţa religioasă, etc.Regele convoca Parlamentul doar când dorea
să impună noi taxe şi impozite sau să le mărească pe cele existente.Aşa s-a întâmplat în anul
1628, când monarhul Carol I Stuart(1625-1649) a convocat Parlamentul, cerându-i votarea de
noi biruri.Parlamentul nu numai că a refuzat, dar a şi adoptat şi , , Petiţia drepturilor”, prin care
regele era solicitat să respecte privilegiile acestei instituţii, obţinute de aceasta în anul 1215,
cu ocazia elaborării documentului , , Magna Charta Libertatum” de către regele Ioan fără
Ţară.Regele a acceptat petiţia, dar, la scurt timp, a dizolvat Parlamentul şi a condus ţara fără
acesta timp de peste un deceniu.
În anul 1640, Carol I a convocat din nou Parlamentul, din cauza crizei financiare şi a războiului
cu Scoţia.Regele a impus din nou acestuia votarea de taxe şi impozite, dar acesta a refuzat
iarăşi, fiind desfiinţat la scurt timp de monarh.Datorită înfrângerilor suferite din partea Scoţiei,
Parlamentul a fost convocat a doua oară, iar cu această ocazie, a elaborat documentul , ,
Mustrarea cea Mare”, prin care ataca tendinţele absolutiste ale lui Carol I. Între rege şi
Parlament izbucneşte un conflict aprig, care degenerează, în cele din urmă, într-un război
civil.Acesta a izbucnit în anul 1642, când regele s-a refugiat, ca urmare a unei revolte a
londonezilor, la Oxford.Războiul civil se va încheia cu victoria Parlamentului, iar regele va fi
judecat, condamnat la moarte şi executat pe 30 ianuarie 1649.Biruinţa Parlamentului s-a

5
ILUMINISMUL

datorat lui Oliver Cromwell, conducătorul armatei antiregaliste(, , Armata Noului Model”).După
sfârşitul Războiului civil, Anglia a devenit Republică, dar conflictul dintre Parlamentul cel Lung
şi armata condusă de Cromwell a degenerat într-o criză politică, soluţionată în anul 1653, prin
dizolvarea Parlamentului de către conducătorul armatei, care a instaurat o dictatură
militară.Aceasta a rămas în istorie sub denumirea de Protectorat, deoarece Cromwell a
deţinut titlul de Lord Protector.În această calitate, a luat măsuri în plan economic(, , Actele de
navigaţie”) şi a purtat războaie cu Olanda, Scoţia şi Irlanda, ultimele două fiind anexate
statului englez.Protectoratul a dăinuit până în anul 1660, fiul lul Oliver Cromwell(generalul
decedând în 1658) nefiind capabil să menţină dictatura şi demisionând.
În aceste condiţii, a fost readusă la tron dinastia Stuarţilor, din care făcuse parte regele Carol
I.Monarhii din perioada anilor 1660-1688 au fost Carol al II-lea(1660-1685) şi Iacob al II-
lea(1685-1688).Primul a condus ţara împreună cu Parlamentul, dar Iacob al II-lea a încercat să
reintroducă absolutismul şi să impună catolicismul.De aceea, a fost înlăturat în urma , ,
Revoluţiei Glorioase”(realizată fără vărsare de sânge) şi înlocuit cu Wilhelm al III-lea de
Orania, ginerele său şi conducătorul Olandei.Acesta a acceptat , , Declaraţia drepturilor”,
document elaborat de Parlament şi care transforma pentru totdeauna Anglia într-o monarhie
parlamentară, după deviza , , regele domneşte, dar nu guvernează”.
Revoluţia americană s-a desfăşurat între anii 1773-1783 şi a fost cauzată de: taxele ilegitime
impuse coloniştilor de către Anglia pe ceai, timbru şi hârtie, faptul că locuitorii coloniilor
engleze din America de Nord nu aveau reprezentanţi în Parlamentul de la Londra, dezvoltarea
economică şi culturală a coloniilor, dorinţa de libertate a coloniştilor, etc.Aceştia au protestat
faţă de abuzurile metropolei prin înfiinţarea unor organizaţii culturale şi patriotice, de exemplu
, , Fii libertăţii” şi , , Fiicele libertăţii”, dar şi prin organizarea , , Partidei de ceai de la
Boston”(1773).Aceste acţiuni au condus la apariţia unui conflict între cele 13 colonii şi
metropola acestora, care s-a transformat într-un război de independenţă.Războiul a cuprins
perioada 1775-1783, fiind câştigat de către colonişti, a căror armată era condusă de către
George Washington, prin intermediul victoriilor de la Saratoga(1777) şi
Yorktown(1781).Independenţa fusese proclamată la 4 iulie 1776, în cadrul celui de-al doilea
Congres al coloniilor americane de la Philadelphia, fiind recunoscută, după cum am precizat şi
mai sus, în anul 1783, prin Tratatul de la Versailles.Astfel, în urma revoluţiei americane, a
apărut un nou stat pe harta lumii, Statele Unite ale Americii.
Două urmări ale procesului istoric de formare a statelor moderne ar fi:apariţia democraţiilor
reprezentative(parlamentare) şi naşterea statului de drept.Democraţia parlamentară se
caracterizează, în special, prin aplicarea ideilor iluministe, menţionate mai sus.Poporul
participă la viaţa politică, dar nu direct, ci prin intermediul reprezentanţilor săi din corpul
legislativ.Astfel, Parlamentul este garantul suveranităţii naţionale.Statul de drept se
caracterizează prin egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii.Într-un stat modern şi de drept,
nimeni nu ar trebui să fie mai presus decât legea.De asemenea, statele parlamentare şi,
bineînţeles, de drept se caracterizează prin aplicarea principiilor separării puterilor în stat,
respectării drepturilor omului, dar şi prin organizarea de alegeri libere şi periodice.
În concluzie, iluminismul şi valorile acestuia au contribuit puternic la crearea primelor state
moderne, şi anume Anglia liberală, Statele Unite ale Americii şi Franţa revoluţionară. Sistemul
socio-economic şi politic din interiorul acestor state se desosebea profund de cel specific
Vechiului Regim, revoluţiile burgheze semnificând începutul destrămării acestui tip de
societate.

REVOLUTIILE
remisele, obiectivele, fortele sociale si consecintele revolutiilor moderne. Istoria moderna,
care cuprinde epoca istorica situata intre evul mediu si perioada contemporana, se caracterizeaza prin
aparitia, dezvoltarea si stabilirea relatiilor capitaliste. Transformarile innoitoare se datoreaza atat

6
ILUMINISMUL

reformelor, cat si revolutiilor burgheze, care s-au desfasurat in multe tari ale lumii de-a lungul intregii
epoci moderne. Revolutiile burgheze, numite de istorici si revolutii moderne, se deosebesc sub
raportul premiselor, obiectivelor, fortelor motrice, metodelor si consecintelor lor. Scopul acestora a
fost asigurarea dezvoltarii libere a societatii in baza principiilor politice moderne, respectarii drepturilor
naturale ale cetatenilor, suveranitatii poporului.

Primele revolutii moderne (burgheze) - engleza, americana, franceza - au pus capat randuielilor
medievale si au pregatit terenul pentru afirmarea relatiilor capitaliste. Ele au stimulat constiinta
popoarelor, incurajand lupta lor pentru inlocuirea relatiilor vechi cu altele noi, moderne, in tarile
coloniale apare conflictul intre tendintele de dezvoltare de sine statatoare a economiei, vietii politice si
spirituale nationale si dominatia straina. 28522obp34elq3p

Obiectivele, care trebuie sa le solutioneze revolutiile, decurg din cauzele ce le-au generat. Sarcina
principala a majoritatii revolutiilor moderne a fost solutionarea problemei agrare (de exemplu, Marea
revolutie franceza, revolutiile ruse din 1905 si 1917). Unele revolutii isi pun drept scop cucerirea
independentei (de exemplu, revolutiile olandeza si americana), unificarea tarii (din Germania si Italia
din anii 1948-1949), eliberarea de sub jugul colonial (revolutiile din America Latina, Asia din sec. XIX-
XX). Revolutiile moderne au in fata si sarcini politice - lichidarea monarhiei absolute, stabilirea
republicii si a oranduirii social-politice democratice.

Pentru maturizarea premiselor obiective ale revolutiei, o insemnatate primordiala are factorul subiectiv
- prezenta fortelor social-politice, capabile sa rezolve sarcinile revolutiei. Revolutiile moderne au
continuat luni si chiar ani, trecand prin mai multe etape. Rezultatele lor au depins, in mod hotarator,
de raportul de forte din so-cietate de situatia internationala.

in primele revolutii moderne (pana la mijlocul sec. al XIX-lea) forte motrice ale lor erau burghezia,
taranimea, mestesugarii, plebea oraseneasca.

Burghezia, ca principala categorie sociala, s-a manifestat mai timpuriu in Europa Apuseana, cu timpul
ea devenind forta politica conducatoare. S-a impus la inceput in orasele-cetati italiene (sec. XIV-XV),
apoi in Olanda (sec. XVI), unde, datorita ei, tara si-a obtinut independenta. bl522o8234ellq

in sec. XVI-XVIII forta economica a burgheziei, treptat, a sporit, ea intrand in conflict direct cu
societatea, care apara interesele nobililor. Deoarece societatea medievala nu favoriza spiritul de
initiativa economica, concurenta, caracteristice activitatii burgheziei, ea a cautat sa se afirme prin
lupta pentru puterea politica, fie singura, fie in colaborare cu alte paturi sociale. Burgheziei i se
opunea nobilimea, care ocrotea formele medievale de organizare a societatii, in principalele tari
occidentale contradictia intre fortele sociale sustinatoare a vechiului regim si cele cointeresate in
dezvoltarea societatii a fost solutionata prin revolutia moderna.

in unele cazuri, aliati ai burgheziei erau si anumite categorii ale nobilimii, cointeresate in dezvoltarea
relatiilor capitaliste (Anglia). Lupta revolutionara a burgheziei a fost sustinuta de taranime, care s-a
ridicat impotriva oranduirii feudale. Taranii optau pentru o libera afirmare a lor in viata economica si
social-politica. Plebea oraseneasca, care vedea in regimul absolutist cauza principala a saraciei sale, a
ocupat o pozitie radicala in lupta revolutionara, fiind sustinuta, in primul rand, de mica burghezie.

Muncitorii industriali, pe masura cresterii numarului lor si a nivelului de organizare, au inceput sa se

manifeste ca o forta politica de sine statatoare, inaintand revendicari social-economice si politice
proprii, indreptate impotriva burgheziei (la Paris, Berlin, Viena, in revolutia din 1848).

Cauza principala a revolutiei moderne a fost necesitatea concordarii organizarii productiei, a

institutiilor si legislatiei statului cu interesele noilor forte sociale, care s-au afirmat in sfera de
productie si comert in secolele XVI-XVIII. Scopul revolutiilor moderne era crearea unei organizari a
societatii, adecvate dezvoltarii initiativei economice si libertatii activitatii omului.

7
ILUMINISMUL

Istoricii marxisti vedeau esenta revolutiilor burgheze in schimbarea violenta a unei oranduiri social-
economice (feudale) cu alta oranduire (capitalista), in istoriografia contemporana (nemarxista) esenta
revolutiilor moderne este considerata drept un fenomen complex, victoria luptei pentru asigurarea
dezvoltarii social-economice pe cale capitalista fiind conditionata de schimbarea unei forme de gandire
(mentalitate) cu alta, a unui sistem de valori spirituale cu altele, a modului de viata traditional agrar
cu cel urban industrial. Prezenta acestor factori determina caracterul ireversibil al noii societati, chiar
si acolo, unde era efectuata restaurarea temporara a fostelor dinastii regale (in revolutia engleza din
sec. al XVII-lea si in cea franceza de dupa 1815).

Metodele si formele de lupta, folosite in timpul revolutiilor burgheze, sunt foarte variate. Astfel,
burghezia liberala, de obicei, apeleaza la formele de lupta ideologice si parlamentare, ofiterii
organizeaza comploturi militare, taranii participa la rascoale antifeudale. Pentru muncitori sunt
specifice grevele, demonstratiile, luptele de baricada, rascoalele armate, in cazul impotrivirii
inversunate a adeptilor vechiului regim si sprijinului lor de catre contrarevolutia externa (revolutiile
engleza, franceza s.a.), poate izbucni razboiul civil, fortele conservatoare incercand sa-si recapete
pozitiile pierdute.

in actiunile de transformare a societatii, burghezia avea nevoie de o noua ideologie. Unii

monarhi si ministri ai lor au preluat anumite idei ale ideologiei burgheze, dar nu pe cele mai
avansate, si s-au straduit sa duca o politica de echilibru intre nobilime si burghezie -
politica despotismului luminat, aplicata in multe state europene, de exemplu, de catre
Frederic al Il-lea, regele Prusiei (1740-1786), Maria Tereza (1740-1780) si losif II (1780-
1790) in Imperiul Habsburgic s.a.

Burghezia, in cautarea unei ideologii proprii, a apelat initial la ideologia religioasa

protestanta (revolutiile olandeza, engleza). Pe masura afirmarii sale ea a recurs la ideologia
rationalista, laica, cum era iluminismul, care propaga puterea nelimitata a ratiunii umane si
"luminarea" omului prin invatamant si cultura. Iluministii optau pentru libertate si
egalitate, ca drepturi naturale ale omului, pentru organizarea societatii in conformitate cu
suveranitatea poporului.

Iluminismul clasic a luat amploare in Franta. Un critic consecvent al vechiului regim si al bisericii a fost
Voltaire (1694-1778), care insa credea in "despotismul luminat". Montesquieu (1689-1755) a fondat
conceptia separarii puterilor de stat (legislativa, executiva, juridica) in scopul prevenirii
despotismului (Despre spiritul legilor).  JJ.Rousseau (1712-1778) a exprimat aspiratiile micii
burghezii (Discurs asupra inegalitatii intre oameni, Contractul social).  Originea nedreptatilor el o
vedea in proprietatea privata, care trebuie limitata, iar oamenii perfectionati prin educatie, intrucat
societatea a aparut ca un "contract social" al oamenilor liberi, ea trebuie sa fie organizata astfel, ca sa
asigure suveranitatea poporului, care trebuie sa participe la viata politica.

Miscarea socialista moderna a aparut o data cu includerea in miscarea revolutionara a muncitorilor

(incepand cu anul revolutionar 1848).

Cele mai mari revolutii moderne din istoria omenirii sunt revolutiile engleza din sec. al XVII-lea,
americana, dar, mai ales, cea franceza din sec. al XVIII-lea, care se considera revolutie moderna
clasica. Importante au fost si revolutiile din iulie 1830 din Franta, din 1848-1849 dintr-o serie de tari
europene (inclusiv Tarile Romane), de eliberare nationala din prima patrime a sec. al XIX-lea din
America Latina, din anii 1905-1907 si 1917 din Rusia, din 1911-1912 din China, din Germania si
Austro-Ungaria din 1918-1919 s.a.

Revolutiile burgheze in epoca moderna si-au indeplinit rolul de factor de progres, prin instaurarea
structurilor moderne, care permiteau dezvoltarea libera a economiei, organizarea politica, ce garanta
drepturile naturale ale omului, suveranitatea poporului, exercitata prin reprezentantii sai alesi la
guvernare. Au fost puse bazele natiunilor moderne, ale unei civilizatii si culturi inaintate.

8
ILUMINISMUL

Primele revolutii burgheze au stimulat dezvoltarea relatiilor noi capitaliste in alte tari ale lumii, au
trezit constiinta popoarelor, care au luptat pentru inlocuirea relatiilor vechi cu altele noi, moderne. Ca
urmare, omenirea a trecut definitiv la un stadiu superior de dezvoltare.

Revolutia engleza. La mijlocul sec. al XVII-lea industria si comertul in Anglia au atins un nivel de
dezvoltare mai inalt. Baza progresului economic o constituiau manufacturile, insa politica guvernu-lui
regal impiedica dezvoltarea economica.

Principiul concurentei libere si cel al antreprizei libere au devenit principala revendicare a burgheziei in
revolutie. Nobilimea engleza s-a scindat in doua parti. Una, "noua nobilime", adaptandu-se la noile
conditii ale productiei capitaliste, a aderat la burghezie. Ca urmare, burghezia a participat la revolutie
in alianta cu "noua nobilime" contra monarhiei absolutiste, nobilimii conservatoare si Bisericii
anglicane dominante. Revolutia a marcat inceputul prabusirii societatii medievale in Europa si
triumfului societatii moderne. Specificul revolutiei engleze a fost determinat de caracterul dezvoltarii
politice a Angliei.

Specifica pentru revolutia engleza este si forma in care au fost exprimate cerintele ei. Ea este ultima
miscare revolutionara din Europa, care s-a desfasurat sub lozinci religioase. Lupta cu vechiul regim a
fost indreptata impotriva ideologiei lui, care era exprimata de Biserica anglicana. Revolutionarii s-au
pronuntat ca reformatori ai bisericii - puritani. Existau doua curente ale puritanismului: presviteranii
(moderat) si independentii (radical).

In 1640, o data cu inceputul revolutiei, puterea reala in tara a trecut, de fapt, la parlament. Pentru a-
si restabili pozitiile, regele Carol I, sustinut de nobilimea feudala, a dezlantuit doua razboaie civile
(1642-1646 si 1648). Armata revolutionara, condusa de O.Cromvyell si sustinuta de masele populare,
a distrus fortele regelui si a obtinut executarea lui (30 ianuarie 1649). in acelasi an Anglia a devenit
republica, puterea suprema, a trecut in mainile parlamentului cu o singura camera, dar paiata lorzilor
a fost desfiintata. Prin vanzarea la un pret de nimic a pamanturilor confiscate de la rege, episcopi si
"cavaleri", republica a imbogatit burghezia si noua nobilime. "Actele de navigatie" instituiau monopolul
negustorilor englezi asupra comertului extern. Miscarile radicale ale leverilor (G.Lilburne) si digherilor
(G.Winstanley) au fost anihilate. In scopul instaurarii unei guvernari autoritare, republica capata, in
curand (1653), forma protectoratului (dictatura militara a lui Cromwell, care si-a luat titlul de Lord
Protector). Anglia a cucerit Irlanda (1649-1651) si a fortat alipirea Scotiei (1652). Cromwell a inabusit
miscarile taranimii, nemultumite de noua nobilime, care nu proclamase proprietatea deplina asupra
pamantului, si a micii burghezii, nemultumite de lipsa votului universal.

Dupa moartea lui O.Cromwell, in 1658, ca urmare a ingustarii bazei sociale a guvernarii, marea
burghezie si noua nobilime a recurs la restabilirea, in 1660, a monarhiei, instalandu-l pe tron pe Carol
II Stuart. Perioada domniei dinastiei restabilite a capatat denumirea de Restauratie si s-a manifestat
prin reactia aristocratiei. Tendinta de a restabili absolutismul si catolicismul a dus la revolta si in 1688
lacob II este detronat, rege fiind proclamat ginerele lui, ducele olandez Wilhelm de Orania, care a fost
incoronat in 1689 sub numele de Wilhelm III. Evenimentele din anii 1688-1689 au fost numite in
istoriografia britanica "glorioasa revolutie", ele constituind un epilog al revolutiei engleze, realizat prin
compromisul intre burghezie, care a avut din acel moment acces la puterea politica, si noua nobilime.
Deoarece evenimentele au decurs fara varsare de sange, aceasta denumire a fost acceptata de multi
istorici occidentali. Ca urmare, incepe perioada triumfului parlamentarismului englez. Marea Britanie
devine un model al monarhiei constitutionale. Prin "Declaratia drepturilor"

(1689) este stabilit principiul de baza al guvernarii ("regele domneste, dar nu guverneaza", separarea
puterilor etc.). Revolutia a asigurat burgheziei libertatea completa, a curatat calea revolutiei
industriale din sec. al XVIII-lea. in domeniul politic a asigurat trecerea de la monarhia absoluta
medievala la cea burgheza din epoca moderna. De asemenea, a deschis calea cuceririlor coloniale.
Principiile revolutiei engleze au exercitat o influenta puternica asupra luptei pentru modernizare in alte
tari europene.

9
ILUMINISMUL

Razboiul pentru independenta si crearea S.U.A. Acest razboi, initiat de 13 colonii din America de
Nord (1775-1783) contra dominatiei coloniale engleze, a fost considerat prima revolutie burgheza de
pe continentul american. Dezvoltarea capitalismului in colonii si procesul formarii natiunii americane
au intrat in contradictie cu politica metropolei, care le privea ca pe niste izvoare de materie prima si
piete de desfacere a productiei. Guvernul englez promova in colonii o politica de interzicere a
productiei industriale locale si a comertului extern independent. A fost oprita colonizarea pamanturilor
la vest de Muntii Alegani (1763), introduse noi impozite si taxe, ce lezau interesele tututor colonistilor.

Specificul revolutiei a constat in aceea ca ea era, concomitent, o miscare de eliberare-nationala, de

unificare nationala, antifeudala. Rolul principal l-au jucat masele populare, iar conducerea politica a
realizat-o burghezia in alianta cu plantatorii. Revolutia americana a dus la rasturnarea regimului
colonial, triumful definitiv al capitalismului si crearea statului national independent- S.U.A.

in iarna anilor 1774-1775 au aparut primele detasamente armate ale colonistilor, care, in 1775, au
creat o armata regulata si au obtinut primele victorii asupra englezilor. Comandant-sef al armatei
americane a devenit George Washington.

La 10 mai 1775 la Philadelphia si-a desfasurat lucrarile al II-lea Congres Continental, care, la 4 iulie
1776, a adoptat Declaratia despre independenta, autor al careia era TJefferson. Declaratia a anuntat
despre desprinderea celor 13 colonii de metropola si crearea statului independent- S.U.A. Ea a fost
primul in istorie document juridic de stat, care a proclamat suveranitatea poporului, dreptul lui de a
rasturna tirania, libertatile si drepturile sale democratice. A urmat confiscarea pamanturilor loialistilor
(partasilor pastrarii dominatiei engleze), ale coroanei engleze si Bisericii anglicane.

Operatiile militare au durat pana in 1781. Conform Tratatului de pace de la Versailles din 1783, Marea
Britanie a recunoscut independenta S.U.A.

Razboiul pentru independenta a inlaturat multe bariere in calea dezvoltarii libere a capitalismului: a
lichidat latifundiile funciare ale aristocratiei engleze, ramasitele obligatiilor feudale (renta, majoratul
s.a.), robia in statele de nord, a anulat interdictia de a coloniza pamanturile din Vest, a permis
antrepriza libera in industrie, comert si agricultura, insa s-a pastrat un inalt cenz de avere electoral si
robia la Sud.

Constitutia din 1787 a proclamat S.U.A republica federativa, constituita din 13 state, fiecare cu legi si
institutii proprii, care nu puteau fi incalcate de puterea centrala. Primul presedinte al S.U.A. a devenit
G.Washington. in 1791 au intrat in vigoare

10 amendamente la Constitutie - "Bula despre drepturi" -, care au proclamat principalele libertati

democratice.

Aceasta a fost prima in istorie revolutie ce s-a desfasurat sub lozinci laice. Razboiul pentru
independenta a influentat si miscarea revolutionara si de eliberare-nationala din Europa si America
Latina.

Marea Revolutie Franceza. Marea Revolutie Franceza din anii 1789-1794 a fost o revolutie burgheza
clasica. Ea a dat o lovitura distrugatoare oranduirii feudale absolutiste si a deschis calea spre
dezvoltarea societatii moderne. Cauza ei principala a constituit-o conflictul intre fortele vechi
medievale si cele noi, moderne, care au luat nastere in interiorul sistemului feudal. Expresie a acestui
conflict au fost contradictiile intre starea a treia (burghezia, taranimea, saracimea oraseneasca), care
alcatuia 95% din populatie, si doua stari privilegiate (nobilimea si clerul). Viata oamenilor de rand a
devenit insuportabila: mizeria era si mai mare, iar abuzurile si faradelegile autoritatilor si seniorilor - o
realitate permanenta, in fruntea luptei antifeudale s-a situat burghezia, in anii 1788-1789 in tara s-a
creat o situatie critica. Monarhia, nefiind in stare sa-si mentina pozitiile, a fost nevoita sa faca cedari;
dupa o intrerupere de 175 ani, la 5 mai 1789, au fost convocate Statele Generale. La 17 iunie 1789
deputatii din partea starii a treiaau proclamat Adunarea Nationala, iar la 9 iulie - Adunarea

10
ILUMINISMUL

Constituanta, incercarea guvernului de a o dizolva prin forta a servit drept imbold pentru declansarea
rascoalei populare de la 14 iulie 1789.

Prima etapa a revolutiei (14 iulie 1789- 10 august 1792) a inceput cu asaltul Bastiliei - simbol al
absolutismului francez. Luarea Bastiliei a fost prima victorie a poporului rasculat si a initiat Marea
Revolutie Franceza. Lozinca ei principala a devenit "Libertate, egalitate, fraternitate!", in curand ea s-a
raspandit in intreaga tara si absolutismul a fost lichidat. Este adoptata Declaratia drepturilor omului si
cetateanului (26 august 1789), care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor in fata legii, libertatile
cetatenesti. Pentru prima data s-a declarat ca poporul este purtatorul puterii supreme, iar proprietatea
privata este intangibila si sfanta.

Adunarea Constituanta a infaptuit o serie de reforme progresiste: a fost lichidata impartirea in stari
sociale, confiscata averea bisericii, tara este divizata in 83 de departamente, sunt lichidate breslele,
inlaturate multe obstacole in calea dezvoltarii comertului si industriei. La 14 septembrie 1791
Adunarea Constituanta a adoptat Constitutia. Puterea regelui a fost limitata si pusa sub controlul
Constituantei, Franta este proclamata monarhie constituanta, sub controlul Constituantei. Dar a ramas
nerezolvata problema agrara, s-au pastrat principalele drepturi ale nobilimii, pamantul, ca si mai
inainte, era in mainile seniorilor. Toate acestea acutizau situatia si impingeau revolutia mai departe pe
cale ascendenta. Marea burghezie cauta sa ajunga la un compromis cu nobilimea si regele. Aceasta a
starnit nemultumirea taranimii, saracimii orasenesti, burgheziei mici si mijlocii. Au aparut cluburi
revolutionare (iacobin, cordelier s.a.), care deveneau centre de dirijare si organizare a miscarii
revolutionare.

in ajutorul vechiului regim in 1792 a venit toata Europa feudala, incepe razboiul de aparare al Frantei
revolutionare contra Europei monarhice. Chiar la inceputul

operatiilor militare actiunile contrarevolutiei interne si celei externe s-au contopit, insa a luat nastere o
puternica miscare populara patriotica pentru apararea Patriei si este creata armata revolutionara.
Miscarea impotriva monarhiei s-a transformat intr-o puternica rascoala populara, care la 10 august a
rasturnat-o.

A doua etapa a revolutiei (10 august 1792 - 2 iunie 1793) a fost determinata de lupta intre iacobini si
jirondini. Acestia din urma reprezentau burghezia comerciala, industriala si agrara. Iacobinii infatisau
interesele burgheziei mici si mijlocii, ale taranimii si plebei orasenesti, adica ale acelor paturi sociale,
revendicarile carora n-au fost satisfacute si care tindeau spre continuarea revolutiei.

Ales in baza dreptului universal (al barbatilor), Conventul a proclamat, la 21 septembrie 1792, Franta
republica Monarhia a fost inlaturata, iar Ludovic al XVI-lea si regina Maria Antuaneta suita executati.
Dusmanii externi, de asemenea, au suferit infrangere la Valmy (20 septembrie 1792). Situatia maselor
populare se inrautatea si iarasi izbucnesc rascoale taranesti si apar miscari ale saracimii orasenesti, in
urma unei insurectii (31 mai - 2 iunie 1793), jirondinii sunt inlaturati din Convent si puterea trece la
iacobini.

A treia etapa a revolutiei (2 iunie 1793 - 27 iulie 1794) se caracterizeaza prin venirea la putere, intr-
un moment critic pentru republica, a iacobinilor. Circa 2/3 din teritoriul Frantei era in mainile
dusmanilor revolutiei. Prin legislatia sa agrara Conventul iacobin le-a transmis taranilor pamanturile
obstesti si ale emigrantilor si a desfiintat toate drepturile si privilegiile feudale. Aceasta a determinat
trecerea de partea iacobinilor a taranimii.

Prin Constitutia din 1793, iacobinii au lansat ideea ca "scopul societatii este fericirea generala". Se
preconiza o larga participare a maselor la viata politica prin intermediul votului universal si
plebiscitului. Dar in.lupta cu contrarevolutia interna si cea externa guvernul revolutionar se conducea
de metode extraordinare, dictatoriale. Au fost constituite organe revolutionare: Comitetul Salvarii
Publice (puterea executiva), Comitetul Sigurantei Generale (ordinea), Tribunalul Revolutionar

11
ILUMINISMUL

(judecata), numiti "reprezentanti cu misiune", care supravegheau activitatea revolutionara in provincii

si pe front. Dictatura se efectua prin teroare in masa. Conventul a adoptat decretul despre mobilizarea
intregii natiuni franceze la lupta cu dusmanii Patriei . Armata a fost reorganizata: voluntarii erau
inclusi in unitati impreuna cu militarii de profesie. Din randurile maselor sunt numiti noi comandanti de
osti. Au fost, de asemenea, adoptate decrete despre stabilirea preturilor maxime la produsele
alimentare, despartirea bisericii de stat si introducerea calendarului republican, in care lunile erau
numite dupa fenomene ale naturii.

Guvernul revolutionar iacobin, mobilizand poporul la lupta cu contrarevolutia interna si cea externa,
deja in octombrie 1793 a obtinut succese hotaratoare in operatiunile militare. Interventionistii au fost
invinsi pe toate fronturile, insa in randurile iacobinilor existau contradictii adanci. Atat timp cat nu era
clar care vor fi rezultatele luptei cu contrarevolutia si se pastra posibilitatea restaurarii monarhiei,
aceste contradictii ramaneau temporar inabusite. Dar deja la inceputul anului 1794 in interiorul
blocului iacobin s-a desfasurat o lupta apriga. Gruparea lui Robespierre, care conducea cu guvernul
revolutionar, in martie-aprilie, consecutiv, a lichidat iacobinii de stanga (Chaumette, Hebert), care
tindeau spre adancirea revolutiei, si dantonistii, ce reprezentau burghezia noua, care imbogatise in
anii revolutiei si tindea spre slabirea dictaturii revolutionare. Pentru consolidarea puterii, iacobinii au
folosit teroarea, indreptata atat contra dusmanilor interni si externi, cat si impotriva opozitiei lui
Robespierre din sanul partidului propriu si a multor mii de oameni nevinovati (omorarea fara judecata
in inchisori, inecarea in Luara, distrugerea orasului Lion s.a.)- intre 10 iunie si 26 iulie 1794 au fost
executati 23-26 mii oameni (85% din randurile populatiei ce facea parte din starea a treia, 8,25%
nobili si 6,5% preoti). Aceasta masacrare a marcat sfarsitul dictaturii iacobine. De la dictatura iacobina
au inceput, treptat, sa se indeparteze elementele plebeice orasenesti si saracimea de la sat, din cauza
nesatisfacerii unor revendicari sociale, in acelasi timp, cea mai mare parte a burgheziei, nefiind de
acord cu restrictiile regimului iacobin si metodele teroriste plebeice ale dictaturii iacobine, trece in
opozitie, atragand dupa sine taranimea avuta si mijlocasa, nemultumita de politica rechizitiilor si de
stabilirea preturilor maxime la produsele alimentare.

in vara anului 1794 este organizat un complot contra guvernului lui Robespierre, care a dus la lovitura
de stat de la 9 termidor (27 iulie 1794). Revolutia franceza este readusa in albia burgheza, pe care o
depasea in anii dictaturii iacobine. La putere vine marea burghezie, care s-a imbogatit in anii
revolutiei, infrangerea dictaturii iacobine a fost cauzata de adancirea contradictiilor ei interne, dar, in
principal, de refuzul majoritatii burgheziei si taranimii de a sustine guvernul iacobin.

in tara se instaureaza regimul "noilor imbogatiti", care instaureaza Directoratul (1795-1799) si sustin
dezvoltarea evolutionista a noii societati moderne. Dupa lovitura de stat din 18 brumar (9 noiembrie
1799), puterea este preluata de Consulat (in frunte cu Napoleon Bonaparte), care reprezenta dictatura
marii burghezii si a armatei. Perioada Imperiului (1804-1815) a insemnat indepartarea burgheziei
franceze de la idealurile revolutionare, ceea ce a avut urmari nefaste pentru regimul imparatului
Napoleon I.

Marea Revolutie Franceza a avut o insemnatate istorica exceptionala. Fiind dupa caracterul ei
populara, democratica, ea a pus capat vechiului regim si prin aceasta a contribuit la stabilirea si
dezvoltarea de mai departe a societatii moderne. Ea a influentat asupra Europei aproape pe parcursul
jntregului sec. al XIX-lea.

Revolutia din 1848-1849 din Europa, in anii 1848-1949 a avut loc o mare explozie revolutionara,
care a cuprins Franta, Germania, Imperiul Austriac, Italia, Principatele Romane s.a. Ea a fost cauzata
de criza economica si necesitatea de a inlatura ultimele piedici ce stateau in calea dezvoltarii
capitalismului in tarile vest-europene. Dar in fiecare tara revolutia a avut specificul sau national.
Astfel, in Franta, tara deja clasica capitalista, ea avea drept scop lichidarea monarhiei, introducerea
reformelor politice si economice (votul universal, dreptul la munca). Victoria revolutiei a dus la
proclamarea, in Franta, a republicii democratice. Urmatoarea faza a revolutiei o constituie rascoala
muncitorilor din Paris, de la 23-26 iunie 1848 (aspru reprimata de armata).

12
ILUMINISMUL

Iluminismul 1APARITIA A aparut in secolul 17 in Anglia constituindu-se intr-o miscare d idei

care se opunea ideologiei de tip feudal. Evenimentul care marcheaza inceputul acestui
curent este revolutia burgheza din Anglia(1688). “Actul de nastere” al iluminsmului poate fi
considerat votarea de catre parlamentul englez a “ Declaratie Drepturilor Omului”. Pe
plan social, iluminismului ii corespunde cristalizarea burgheziei, clasa care gaseste in
ideile iluminste o exprimare a propriei filozofii. Aparitia iluminismului este sintetizata de
dinamismul si spiritul revolutionar al burgheziei. Sub raport ideologic acest curent se
cristalizeaza in Franta in secolul 18 fiind marcat de aparitia unei mari opere colective (17
volume si 11 volume de planse)- Enciclopedia , alcatuita sub coordonarea lui Jean Jaques
Rousseau. Enciclopedia sintetizeaza toate cunostintele umane acumulate din cele mai
vachi timpuri pana in acl moment . In epoca a anut un ecou rasunator punand la
dispozitie un imporant intrument de cunoastere si dezvoltand publicului spiritul critic si
gustul pentru stiinta. De aici iluminismul s-a raspandit intoate tarile Europei imbracand
forme specifice fiecaruia. 2IDEILE ILUMINSMULUI a)RATIUNEA este considerata ca un dat
specific omului. b)Definind astfel omul iluminismul proclama EGALITATEA tuturor
oamenilor. Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu si doar primul slujitor al statului
preocupat de siguranta supusilor sai. Negandu-se ierarhia sociala feudala, societatea va
trebui structurata pe baza unui contract social intre om si semenii sai. c)MONARHUL
ILUMINAT reprezinta idealul politic al epocii care inlocuia perimatul monarh absolutist.
Treabuia sa fie un filozof inzestrat cu o capacitate de a intelege mecanismele societatii si
de a mediatiza si armoniaza relatiile dintre clasele sociale. d)Orasul imaginat de iluminist
ca sediu pentru “CETATEANUL UNIVERSAL” este “CETATEA UNIVERSALA-COSMOPOLISUL”,
loc in care razboiele ar disparea iar prejudecatile de ordin rasial sau religos ar fi excluse.
Cercetatorii au plasat aparitia unui astfel de oras in 2440. e)Idealul uman al acestei epoci
este FILOZOFUL – figura care inlocuia cavalerul si sfantul Evului Mediu. f) Reprezentantii
iluminsmului au militat pentru revolutionare sistemului educational si introducera
invatamantului in limbile nationale. 3MANIFESTARI ILUMINISTE IN LITERATURA
EUROPEANA ANGLIA-Robinson Crusoe-Daniel Defoe -Gulliver’s travels_Johantan Swift
FRANTA-Scisori persane-Montesquieu -Operele lui Voltaire -Romanele si eseurile lui
Diderot -Nunta lui Figaro si Barbierul din Sevilla de Beaumarchais GERMANIA-Laocoon si
Nathan intelptul –Lessing ITALIA-Badaranii si Hangita –Carlo Goldonii ROMANIA- Tiganiada-Ion
Budai Deleanu

13