BUNE PRACTICI ÎN DOMENIUL INCLUZIUNII SOCIALE A

ROMILOR. ECONOMIA SOCIALĂ: STUDIU COMPARATIV

ROMÂNIA –SPANIA

Larisa Mark
Centrul de Asistenţă pentru Dezvoltare Durabilă şi Resurse Umane
Ruxandra Foloştină
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Universitatea din Bucureşti

This research is a comparative study between Romania and Spain in terms of social
economy as a factor on the labor market inclusion of Roma people. At European level, the social
economy is the third employment sector, ranging from private to public sector and comprising
10% of all European businesses, approximately 2 million businesses. In several European
countries such as Italy, France or Spain, the social economy is part of the programs of measures
for active labor market and social policy tool, targeting disadvantaged population. The aim of the
research is to identify the potential social economy activities in the labor market integration of
Roma people in Romania and Spain. The data analysis provided revealed that in our country of
about 45,000 NGOs declared as active only a very small number are active on social economy.
However, the social economy in Spain is extremely well put together and it operates
approximately 50,000 social enterprises that generate100 million euro annual contribution to the
country.

Cercetarea de faţă reprezintă un studiu comparativ între România şi Spania în ceea ce priveşte
economia socială ca şi factor în incluziunea pe piaţa muncii a romilor. La nivel european,
economia socială reprezintă cel de-al treilea sector de ocupare a forţei de muncă, situându-se între
sectorul public şi cel privat şi cuprinzând 10% din ansamblul întreprinderilor europene,
aproximativ 2 milioane de întreprinderi. În mai multe ţări europene, precum Italia, Franţa sau
Spania, economia socială este parte a programelor de măsuri active pe piaţa muncii şi instrument
al politicii sociale, având ca ţintă populaţia dezavantajată. Scopul cercetării a fost de a identifica
potenţialul activităţilor de economie socială în integrarea romilor pe piaţa muncii din România şi
Spania. Analiza datelor furnizate în baza chestioarelor administrate a relevat faptul că la nivelul
ţării noastre din aproximativ 45000 de organizaţii nonguvernamentale nici măcar jumătate nu sunt
active şi un număr extrem de mic se declară active pe sectorul economiei sociale. În Spania, în
schimb, economia socială este una extrem de bine pusă la punct şi activează circa 50.000 de
întreprinderi sociale care generează anual 100 de milioane de euro, contribuţie semnificativă
pentru PIB-ul ţării.

1. Fundamentele teoretice ale economiei sociale în UE

Economia socială face referire la concepte ale socialismului şi liberalismului din

secolul al XIX-lea şi a fost dezvoltat în ţări precum Anglia, Italia, Franţa şi Spania.
Precursorul primei societăţi cooperative a fost Robert Owen care la rândul lui s-a inspirat
de la Charles Fourier şi Claude Henri de Saint Simon, aşa-zişi socialişti utopici.
Acestă societate a fost înfiinţată în 1844 la Rochadale, Marea Britanie şi viza cooperarea
tuturor indivizilor în cadrul unor asociaţii voluntare socio-economice. Rolul lor era să
ajute grupurile sărace ale societăţii, deci unul economic, dar şi unul educativ, social, care
să schimbe comportamentele indivizilor şi să îi facă să se implice în viaţa colectivităţii.
În acest mod, economia socială s-a născut din nevoia rezolvării unor probleme sociale sau
economice ale comunităţilor care nu beneficiază în mod corespunzător de serviciile
publice.
În Uniunea Europeană există diverse forme de organizare a economiei sociale
precum: societăţi mutuale, asociaţii, cooperative, fundaţii.
Scopul este unul social şi anume îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi oferirea de
oportunităţi. Nu exista o definiţie oficială la nivel european însă poate fi definită prin
principiile promovate sau prin formele sale de organizare. Definiţia propusă în cadrul
Conferinţei Europene Permanente a Cooperativelor, Mutualităţilor, Asociaţiilor şi
Fundaţiilor (2002) a fost:“Organizaţiile Economiei Sociale sunt actori economici şi
sociali activi în toate sectoarele care se caracterizează în principal prin scopurile şi prin
forma lor specifică de antreprenoriat. Economia socială include organizaţii cum sunt
cooperativele, societăţile mutualele, asociaţiile şi fundaţiile. Aceste întreprinderi sunt
deosebit de active în anumite domenii cum ar fi protecţia socială, serviciile sociale,
sănătatea, băncile, asigurările, producţia agricolă, serviciile de proximitate, educaţie şi
formare, cultură, sport şi activităţti recreative” (Carta Principiilor Economiei Sociale,
2002).
Conform Cartei Principiilor Economiei Sociale, economia socială cuprinde două
sectoare:
- cel comercial – de afaceri
- cel necomercial

Principiile economiei sociale sunt :

 prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale şi nu capitalului;
 structuri private;
 asociere voluntară şi deschisă;
 control democratic al membrilor;
 îmbinarea intereselor membrilor / utilizatorilor şi / sau a interesului general;
 apărarea şi aplicarea principiului solidarităţii şi responsabilităţii;
 gestiunea autonomă şi independenţa faţă de autorităţile publice;
 majoritatea excedentelor să fie folosite pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare
durabilă;
 prestarea unor servicii de interes pentru membri sau de interes general
realizate prin:
 solidaritate
 responsabilitate
 libertate
 şanse egale pentru toţi membrii organizaţiei
 respect reciproc
Obiectivele economiei sociale sunt: dezvoltarea serviciilor sociale şi ocuparea forţei de
muncă, adică reducerea şomajului, asistenţă socială a persoanelor dezavantajate, crearea
de locuri de muncă, incluziune socială în spiritul cooperării şi ajutorării reciproce.
Raportul întocmit de Comitetul Economic şi Social European şi de Centrul Internaţional
de Cercetare şi Informare privind Economia Publică, Socială şi Cooperatistă (CIRIEC)
demonstrează că economia socială reprezintă 10 % din ansamblul economiei europene,
există 2 milioane de întreprinderi în care sunt 11 milioane de angajaţi, ceea ce reprezintă
6,7 % din populaţia salariată a UE.
De asemenea, Strategia Lisabona a Uniunii Europene recunoaşte în mod expres economia
socială drept element central al politicii sale de ocupare a forţei de muncă. Parlamentul
European, Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale (2006) prin
intermediul Raportului asupra unui model social european pentru viitor (2005/2248
/INI)1 subliniază faptul că Ministerelor Muncii şi Afacerilor Sociale ale guvernelor
europene le revine responsabilitatea promovării economiei sociale.

Membri economiei sociale în Uniunea Europeană sunt:

• AMICE – Asociaţia Mutuală a Cooperativelor de Asigurări din Europa

• AIM – Asociaţia Internaţională Mutuală a Fondurilor pentru Sănătate
• CEDAG –Consiliul European al Asociaţiilor Interesului General
• COOPERATIVES EUROPE – Platforma Comună a Cooperativelor din Europa
• EFC – Centrul European al Fundaţiilor

Organizaţii Naţionale
• CEGES – Consiliul Întreprinderilor, Angajaţilor şi Grupurilor în economie socială
• CEPES – Confederaţia Spaniolă a Economiei Sociale

Reţele
• FEDES – Federaţia Europeană a muncitorilor sociali
• REVES – Reţeaua Europeană a oraşelor şi regiunilor în economia socială
• ENSIE – Reţeaua Europeană pentru Întreprinderile de economie socială

Formele economiei sociale :

Cooperativele deţin în majoritatea statelor membre UE cote substanţiale de piaţă în

sectoare economice cheie cum ar fi agricultura (83% în Olanda, 79% în Finlanda, 55% în

1
Articol electronic disponibil la http://eur-law.eu/RO/coeziune-economica-sociala,896,e?page=8, accesat la
data de 02.07.2012, ora 12.00
Italia şi 50% în Franţa), silvicultura (60% din piaţă în Suedia şi 31% în Finlanda), sector
bancar (50% în Franţa, 37% în Cipru, 35% în Finlanda, 31% în Austria şi 21% în
Germania), comerţ (cooperativele de consum au o cotă de piaţă de 36% în Finlanda şi
20% în Suedia), farmacie şi servicii medicale (21% în Spania şi 18% în Belgia).
Cooperativa este singura formă recunoscută oficial la nivel european ca structură de
economie socială. Comisia Europeană a propus în 1992 constituirea Societăţii
Cooperative Europene, cu aprobarea Consiliului Europei.
Mai tarziu, în 2003 s-a aprobat Statutul European al Cooperativelor care susţinea că
“obiectivul principal este dezvoltarea activităţilor economice şi sociale ale membrilor
(...) în vederea furnizării de bunuri sau de servicii sau a realizării de lucrări (...) care să
răspundă nevoilor membrilor săi încurajând, în acelaşi mod, participarea acestora la
activităţi economice într-una sau mai multe societăţi cooperative europene şi/sau
cooperative naţionale.”2
O cooperativă europeană se poate înfiinţa dacă există un număr de minim 5 persoane cu
un capital susbcris de minim 30.000 euro.
Organizaţia mutuală grupează asociaţiile mutuale de asigurări şi sănătate şi băncile
mutuale. Ele se bazează pe propriile fonduri şi sunt dezvoltate mai ales în ţările nordice şi
de vest. Membri participă pentru a-şi oferi ajutorul celor care au nevoie.
Asociaţiile şi fundaţiile au un statut special care are drept caracteristici independenţa,
dreptul egal la vot, autonomia, munca voluntară şi furnizarea de servicii.
Una dintre cele mai importante forme de economie socială este întreprinderea de
economie socială care promovează următoarele valori comune:

 supremaţia participării actorilor sociali, a persoanei şi a obiectivelor sociale

asupra capitalului;
 apărarea şi aplicarea principiului solidarităţii şi al responsabilităţii;
 comuniunea între interesele membrilor utilizatori şi interesul general;
 controlul democratic exercitat de membri organizaţiei/ întreprinderii;
 adeziunea voluntară şi deschisă;

2
Articol disponibil la http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/promoting-entrepreneurship/social-
economy/co-operatives/index_en.htm, accesat la data de 10.07.2012, ora 13.00
  autonomia de gestiune şi independenţa faţă de autorităţile publice;
 alocarea celei mai mari părţi a excedentului pentru atingerea obiectivelor de
dezvoltare durabilă şi de furnizare de servicii membrilor în conformitate cu
interesul general al persoanelor defavorizate social.

2. Economia socială în România

Economia socială în România cuprinde cooperativele, casele de ajutor reciproc,

uniunile de credit, societăţile mutuale de asigurări şi organizaţiile non-profit
antreprenoriale. Economia socială reprezintă cea mai bună formă de organizare pentru că
foloseşte capitalismul în scop social si include de la organizaţii non-profit ce derulează
activităţi economice şi organizaţii hibride care combină scopurile sociale şi de afaceri, la
firme pentru profit ce se implică în activităţi sociale benefice cum ar fi filantropia
corporatistă şi responsabilitatea socială a companiei. În România nu există entităţi
definite ca întreprinderi sociale, dar trebuie înţelese doar ca un exemplu de bună practică
existent în legislaţia altor ţări; dar există organizaţii precum ONG-urile, cooperativele,
cooperativele de credit, mutualităţile (CARP şi CAR), obştile, unităţile protejate care au
caracteristicile economiei sociale formulate de către Reţeaua Europeană de Cercetare.
La momentul actual, legea economiei sociale se află încă pe agenda publică. Proiectul
Legii Cadru privind Economia Socială al Ministerului Muncii este una dintre iniţiativele
legislative din domeniu. Acesta formulează opţiunea strategică pentru un proces de
“certificare” ca întreprindere socială, ceea ce va permite oricărei forme juridice actuale să
se poată certifica drept întreprindere socială fără a-şi modifica statutul juridic.3

3. Romii şi piaţa muncii din România

Romii se numără printre principalii beneficiari ai economiei sociale, deoarece

reprezintă unul dintre cele mai defavorizate grupuri sociale din România.
Estimările dimensiunii populaţiei de romi din România realizate în 1992 şi 2002 arată că
4
în România traiesc 409.723 şi respectiv 535.250 de cetăţeni români de etnie romă.

3
MMFPS (2009). Raportul comun privind protecţia socială şi incluziunea socială pentru 2009
4
Zamfir, C., Preda ,M. (2002). Romii în România, Bucureşti, Editura Expert
Anul Populaţie Romi (loc.) Români Maghiari Romi (%)
totală (mil. (%) (%)
loc.)
1930 14,28 242.656 77.9 10 1,7
1956 17,48 104.216 85.7 9,1 0,6
1966 19,10 64.197 87.7 8,5 0,3
1977 21,55 227.398 88.1 7,9 1,1
1992 22,81 401.087 89,1 7,1 1,8
2002 21,68 535.140 89,5 6,6 2,5
Tabelul a fost preluat din raportul Barometrul Incluziunii Romilor, Fundaţia pentru o Societate Deschisă
(Fundaţia Soros)5

Prejudecăţile împotriva romilor au constituit o trăsătură permanentă a istoriei României.

Secolelor de înrobire a romilor pe teritoriul României de astăzi le-au urmat persecuţiile şi
deportările la care au fost supuşi de guvernul pro-nazist al lui Ion Antonescu în timpul
celui de-al doilea război mondial. Rezultatele comunismului au fost îmbunătăţirea
gradului de educaţie, de implicare a romilor pe piaţa muncii formale; acest lucru a dus
totuşi la reversul medaliei, şi anume, asimilarea şi pierderea identităţii culturale.
Cei mai mulţi romi sunt necalificaţi. Majoritatea femeilor nu au nici o calificare.
Tradiţional femeile în comunitatea de romi nu aveau o slujbă permanentă. 6 În regimul
comunist multe dintre ele s-au angajat dar de regulă în posturile cele mai necalificate. În
ceea ce-i priveşte pe bărbaţi unii au calificări tradiţionale, alţii au calificări moderne, dar
la niveluri inferioare, în timp ce majoritatea sunt necalificaţi.

5
Cosima Rughini, Gabriel Bădescu, Vlad Grigoraş, Mălina Voicu, Ovidiu Voicu, Fundaţia pentru o
Societate Deschisă (Fundaţia Soros) (2007), Barometrul Incluziunii Romilor, p. 1 2, Bucureşti
6
Grigore, D.(2000). Rromanipenul şi mistica familiei. Bucureşti, Editura MINIPRINT
 În sistemul socialist s-a produs o masivă pierdere a profesiilor tradiţionale, fără
însă a se produce un proces de masă de calificare în meseriile moderne. A rămas o largă
populaţie masculină fără o calificare precisă. 7
Resursele de calificare şi educaţie sunt extrem de modeste, fapt care face din romi
competitori cu şanse extrem de reduse pe piaţa muncii. Atât în agricultură, cât şi în
industrie, din motive diferite însă, posibilităţile de obţinere de locuri de muncă au scăzut
dramatic pentru romi. La sat, prin desfiinţarea cooperativelor de producţie şi înapoierea
pământului foştilor proprietari rromii au primit în general foarte puţin pământ. Unii nu au
avut pământ sau, după ce au fost împroprietăriţi au vândut pământul, tradiţională neavând
vocaţia agriculturii. 8
Unii nu au avut actele necesare sau priceperea de a identifica anumite drepturi, nu sunt
excluse nici unele discriminări din partea autorităţilor locale. Aceste discriminări nu sunt
neapărat de natură etnică, ele pot avea şi un caracter mai general cum ar fi discriminarea
la care este supus cel mai slab şi neştiutor de carte în competiţia pentru resurse. Mulţi
romi de la sat trec în momentul de faţă printr-o situaţie economică destul de dificilă, fiind
presaţi să-şi caute noi resurse de viaţă. Datorită restructurării economice şi creşterii
şomajului, romii sunt în mod sistematic împinşi la marginea pieţei forţei de muncă, fiind
cei mai expuşi şomajului.
În condiţiile utilizări complete a forţei de muncă, politică promovată de regimul
socialist, doar romii care nu voiau nu aveau un serviciu. Deşi unele date indică faptul că
şi în acele condiţii existau destul de mulţi rromi şomeri, în special în ultimii zece ani. În
momentul de faţa, numărul rromilor şomeri este dramatic. Ei sunt printre primii
concediaţi şi printre ultimi angajati. 9
Acest fapt îi determină să accepte locuri de muncă fără forme legale, acestea fiind mult
mai uşor de găsit şi mult mai convenabile din punct de vedere financiar. Problema
principală este faptul că odată ce aceştia nu au carte de muncă nu pot beneficia de
anumite facilităţi oferite de stat , cum ar fi asigurarea medicală, ajutor în caz de boală,
ajutor de şomaj, siguranţa unui venit la anii bătrâneţii.

7
Sandu, D. (2005). Dezvoltarea comunitară: cercetare, practică, ideologie, Iaşi, Editura Polirom
8
Mitrache, S. (2000). Dezvoltarea durabilă rurală, Bucureşti, Editura Planeta
9
Articol electronic disponibil la http://www.anr.gov.ro/docs/statistici/Roma_Social_Mapping_187.pdf-
Raport privind cercetarea problematicii rome, in data de 21.08.2012, ora 11.00
Faptul că nu au un venit constant şi consistent pune în pericol buna dezvoltare a familiei,
a copiiilor (aceştia abandonând deseori şcoala şi fiind puşi să cerşească ), sau comiterea
unor fapte ilegale sau la limita legalităţii. Singurele surse de venit sunt de multe ori
alocaţia copiiilor sau venitul minim garantat. Cei mai mulţi romi sunt necalificaţi.
Chiar dacă în perioada comunistă, practicarea meseriilor tradiţionale a fost
descurajantă, unele activităţi s-au menţinut totuşi la limita legalităţii. Deşi noul context
economic european este favorabil, câteva dintre ele au şanse bune de revigorare, cel puţin
pe termen mediu. În foarte multe cazuri, populaţia romilor îşi pierde priceperile necesare.
În plus activităţile aflate în decalaj faţă de sistemul modern de producţie contribuie la
accentuarea procesului de marginalizare a romilor. Numărul persoanelor care practică
aceste profesii constituie o problemă suplimentară. Meseriile nu rămân rentabile decât
dacă sunt practicate de un număr redus de persoane. Dată fiind creşterea considerabilă a
populaţiei de romi, numărul meseriaşilor depăşeşte astăzi în mod vizibil numărul
profesiilor tradiţionale şi necalificate pe care le poate oferi societatea.
Cererea este, aşadar mai mare decât oferta. Meseriile tradiţionale prezinta şi un alt
risc, care derivă din caracterul lor închis. Într-adevăr, într-o societate modernă, în care
acest tip de activităţi se află în declin, oamenii ar trebui să aibă posibilitatea reconversiei
profesionale. Dar o astfel de mobilitate presupune un anumit nivel de educaţie şi
stăpânirea bazelor tehnicii moderne. Or, pregătirea romilor pentru meseriile tradiţionale
are loc în mediul familial, neimplicând trecerea prin şcoală, nici însuşirea cunoşţintelor
tehnice sau ştiinţifice care reprezintă fundamentele sistemului modern de producţie.
În acest sens, meştesugurile tradiţionale ale romilor sunt victimele propriului lor
10
caracter închis şi al dificultăţii de a se adapta tehnicilor şi structurilor moderne.
Afacerile pe cont propriu deschid multe posibilităţi pentru populaţia de romi în condiţiile
economiei noastre actuale. Ele cuprind o gamă foarte largă de activităţi începând cu cele
legate de exercitarea profesiilor tradiţionale- producerea şi comercializarea diferitor
bunuri şi servicii cum sunt prelucrare de argint, producere de obiecte din os – şi sfârşind
cu micul comerţ. Avantajul lor este ca sunt în prelungirea tradiţiei şi pregătirii culturale.
Multe dintre afacerile pe cont propriu sunt însă fluctuante şi vulnerabile.

10
UNDP (2012),Ghid de bune practici în dezvoltarea întreprinderilor de economie socială pentru
comunităţile de romi, Bucureşti
Ele se desfăşoară adesea la limita sau dincolo de limita legalităţii, afectând deseori viaţa
de familie.11

4. Economia socială în Spania

Începând cu 1990 în Spania, economia socială a început să fie cunoscută de instituţiile

publice, prin crearea Institutului Naţional pentru Promovarea Economiei Sociale cu
Legea 31/1990. Acest institut a înlocuit fostul directorat general pentru cooperative şi
societăţile pentru muncă ale Ministerului Muncii şi Securităţii Sociale, şi care, printre
obiectivele sale, era promovarea entităţilor de economie socială, pentru care a fost creat
propriul consiliu.
Când institutul a dispărut în 1997, sarcinile sale au fost asumate de către Directoratul
General pentru Promovarea Economiei Sociale şi Fondul Social European. Legea 27/199
a cooperativelor, a inclus Consiliul pentru Promovarea economiei sociale ca şi consultant
pentru activităţile legate de economia socială, fiind dezvoltată prin decretul regal
219/2001. Acest consiliu dă vizibilitate entităţilor economiei sociale. 12
Cooperativele, consumerismul, locuinţa, agricultura, servicii, marea, creditele, educaţia,
sănătatea, asigurarea, transportul, societăţile de muncă, asociaţiile, fundaţiile şi societăţile
mutuale, companiile de inserţie pe piaţa muncii, centrele speciale de angajare, companiile
de agricultura şi breslele de pescuit împărtăşesc principiile economiei sociale.
Consiliul pentru promovarea economiei sociale şi acordul CEPES, pe baza unei
comisii de experţi care în octombrie 2009, au finalizat draftul legii economiei sociale. În
29 aprilie 2010, s-a aprobat textul legii în cadrul conferinţei sectoriale pe angajare şi
economie şi Consiliul pentru Promovarea Economiei Sociale, împreună cu Comunităţile
Autonome. 13

11
Zamfir, C., Preda, M. (2002). Romii în România. Bucureşti, Editura Expert

12
Chloupková, J. (2002). Mişcarea Cooperatistă Europeana - Istoric şi elemente comune
13
Articol electronic disponibil la http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/promoting-
entrepreneurship/social-economy/index _en.htm., accesat în data de 13.07.2012, ora 13.00
 Principalul obiectiv al legii îl reprezintă cunoaşterea şi vizibilitatea economiei
sociale, stabilirea principiilor care trebuie să fie luate în considerare de către diferitele
entităţi.
Conform art.7, capitolul 2: „sunt scutite de impozitul pe profit veniturile obţinute
de către organizaţii nonprofit care provin din activităţi economice, cu condiţia (...) să fie
dezvoltate în conformitate cu unul dintre următoarele obiectivele: a) protejarea copiilor
şi tinerilor, b) asistenţă pentru vârstnici, c) asistenţă pentru persoanele cu risc de
excludere sau de probleme sociale sau victime ale abuzului, d) asistenţă pentru
persoanele cu dizabilităţi, inclusiv formare profesională, plasare în muncă şi
funcţionarea în cadrul fermelor, atelierelor de lucru şi şcolilor specializate în
dezvoltarea activităţii lor, (...), k) reintegrare socială şi prevenirea criminalităţii, l)
asistenţă pentru alcoolici şi narcomani şi m) cooperare pentru dezvoltare, n) incluziunea
socială a persoanelor menţionate mai sus”.14
Guvernul spaniol şi-a asumat responsabilitatea pentru politicile de angajare însă
criza economică din anii 70 şi schimbările tehnologice au crescut şomajul devenim o
problemă. Societatea civilă a început să creeze soluţii alternative pentru combaterea
şomajului. Astfel au început să aibă succes cooperativele şi companiile proprii şi au
început să creeze mai multe locuri de muncă decât companiile publice sau private.
La mijlocul anilor `80 modelele acesta au început să fie dezvoltate de autorităţile locale
şi regionale, numite Comunităţi Autonome.15 Ei au agreat nevoia de a mobiliza factori
care să ajute comunitatea să se dezvolte şi să aprecieze caracteristicile specifice fiecărei
regiuni.
Acest nou concept a luat în considerare aspectul economic, social şi cultural şi
încurajarea unui cadru de cooperare între actori locali diferiţi. Aceste întreprinderi sociale
au aparut în Spania cu scopul combaterii excluziunii sociale cauzate de şomajul de
termen lung printr-o preferinţă acordată pregătirii profesionale. Prima întreprindere
socială de incluziune pe piaţa muncii a fost creată la începutul anilor 80 de către lideri
locali şi asociaţii bisericeşti.

14
Idem
15
Cace, S. (2010). Economia socială în Europa. Bucureşti, Editura Expert
Un grup de vecini şi activişti sociali au început să caute de lucru oamenilor aflaţi în
dificultatea găsirii unui loc de muncă. Apropierea lor era bazată pe personalizarea
traseului profesional, combinarea aspectelor teoretice cu cele practice într-un mediul real
de muncă.
Liderii locali au apreciat aceste iniţiative şi au început să le susţină prin măsuri de
discriminare pozitivă prin oferirea de facilităţi la semnarea contractelor de servicii
publice. În legea comunităţilor autonome nu există măsuri financiare specifice dar există
reduceri la plata impozitelor pentru angajaţii din grupuri defavorizate, adica cu 65% iar
reducerea durează 24 de luni.
Exista acorduri cu agenţii publice de muncă şi dezvoltarea de programe în colaborare cu
autorităţile şi organismele publice cu putere de a integra oamenii excluşi social.
Întreprinderile sociale din Spania fac parte din reţele de întreprinderi de integrare precum
Federaţia Întreprinderilor de Integrare sau Reţeaua Întreprinderilor de Integrare Madrid
sau cea din Aragon. Rolul acestor reţele este de a asigura un cadru legislativ adaptat
activităţii pe care o duc companiile de inserţie sunt definite ca structură de învăţare într-o
formă corporatistă, care are ca scop să asigure accesul la piaţa muncii a grupurilor
defavorizate prin dezvoltarea unei activităţi productive. Staff-ul trebuie să conţină un
număr de angajaţi integraţi de la 30 la 60% în funcţie de regiune, iar 80% din profit este
reînvestit în companie.
Conform unui articol publicat în Observatorul Economiei Sociale din Spania, în
anul 2012, mai mult de 2 milioane de euro trebuiau alocaţi pentru promovarea de proiecte
şi activităţi asociate economiei sociale, initiaţivelor independente şi responsabilităţii
sociale corporatiste. Aceşti bani sunt manageriaţi de către organizaţii non-profit şi de
către universităţi publice şi private ale căror proiecte sunt selectate prin intermediul
Ziarului Oficial al Statului în fiecare zi de luni (Official State Gazette).
Aceste proiecte au avut finanţare cuprinsă între 50.000 de euro şi 150.000 de euro, în
funcţie de activitate. Mai departe, acest ajutor a venit în întâmpinarea faptului ca anul
2012 a fost Anul Internaţional al Cooperativelor. 16
Activităţile şi programele care au primit ajutor financiar sunt următoarele:

16
Articol electronic disponbil la www.observatorioeconomiasocial.es, accesat la data de 24.08.2012,
ora.16.00
 - sprijinirea şi consilierea antreprenorilor, a promoterilor şi a celor cu initiaţivă
independentă în economie socială;
- programele care au ca scop încurajarea spiritului antreprenorial, al initiaţivei
proprii, economiei sociale şi a responsabilităţii sociale corporatiste;
- activităţi de pregătire care au ca scop iniţierea, perfecţionarea şi calificarea în
economia socială, în initiaţiva proprie şi în responsabilitate socială.
- programe care au ca scop proiecte de cercetare, diseminarea şi promovarea
cunoştinţelor despre aceste domenii.
Prin Directoratul General al Initiaţivelor libere, economiei sociale şi a responsabilităţii
sociale, Ministerul Muncii a alocat 1.477.970 euro pentru a compensa o parte din
costurile suportate de către structurile inter-sectoriale, asociaţiilor şi entităţilor la un nivel
de stat care furnizează servicii de informaţii, de acompaniament şi de consultanţă, printre
altele, la antreprenori independenţi şi celor sociali prin intermediul reţelei lor de birouri.
Concret 315.000 de euro vor fi alocaţi antreprenorilor independenţi şi 1.162.970 de euro
vor fi acordaţi la diverse entităţi de economie socială care reprezintă cooperative,
angajaţilor din companii, firmelor de inserţie şi altor organism reprezentative ale
economie sociale.
În cele din urmă, pentru pregătirea si formarea celor care lucreaza in aceste domenii vor
fi alocaţi 8,5 milioane de euro (8,521,216), în 2012. Aceste planuri inter-sectoriale de
formare destinate în mod specific muncitorilor şi părţilor interesate în economia socială,
vor primi 4,260,608 de euro. În mod similar, aceeaşi sumă a fost alocată pentru punerea
în aplicare a planurilor de formare profesională inter-sectoriale pentru activităţi
independente.
Promovarea spiritului antreprenorial reprezintă, de asemenea, una din principalele
priorităţi pentru guvernul spaniol, care în prezent lucrează la finalizarea Strategiei pentru
ocuparea forţei de muncă pentru tineret şi stimularea spiritului antreprenorial 2012-2015.
Scopul strategiei este de a combina eforturile de combatere a ratei ridicate a şomajului în
rândul tinerilor şi va include toate activităţile publice şi private, precum şi iniţiativele care
au ca scop îmbunătăţirea oportunităţilor de angajare şi de locuri de muncă pentru tinerii
spanioli.
Măsurile care au fost deja puse în aplicare pentru a promova auto-ocuparea forţei de
muncă şi economia socială includ opţiunea de a profita de până la 100% de ajutorul de
şomaj pentru tinerii care doresc să se constituie ca independenţi profesionişti. În mod
similar, celor înregistraţi în cadrul regimului special a sistemului de securitate socială
(acronim spaniolă: RETA), li se va oferi opţiunea de a primi o subvenţie de 50% la
contribuţiile lor de securitate socială pentru primele 18 luni. 17

5. Romii şi piaţa muncii din Spania

Cheia de succes a Spaniei în integrarea romilor şi în combaterea sărăciei o

reprezintă investiţia în educaţie. Comisia Europeană recunoaşte că Spania este unul din
cele mai bune exemple de bună practică prin faptul că au folosit fondurile structurale în
beneficiul romilor, multe guverne din Bulgaria, Slovaia, Ungaria şi România pot lua
drept exemplu ideile Spaniei. Modalitatea de lucru cu romii a fost următoarea: romii pot
avea acces la locuinţe şi la ajutor financiar dacă îşi trimit copiii la şcoală. Există metoda
acceder a Fundaţiei Secretariatul Romilor, care este una dintre cele mai bune initiaţive de
integrare din Europa.
Acest program presupune incluziunea activă pe piaţa muncii a tinerilor romi, care nu au
un loc de muncă şi pregătirea acestora cu abilităţi tehnice care îi ajută să câştige
echivalentul unei diplome de liceu. La finalul programului, ei sunt plasaţi în joburi prin
existenţa unor protocoale cu companii private. Agenţia Naţională pentru Romi a încercat
să implementeze acest program adaptându-l realităţilor României. 18
Pilonii principali ai incluziunii romilor îi constituie angajabilitatea, educaţia, locuinţa şi
serviciile de sănătate. Dificultăţile de incluziune are romilor provin din slaba calificare
profesională atunci când caută un loc de muncă, abandonul şcolar timpuriu şi alte bariere
legate de mediul în care mulţi romi trăiesc, precum şi motive legate de tradiţie sau de
istorie.

17
Idem
18
Idem
Spania este ţara cu cea mai mare populaţie de romi din Vestul Europei. Dar s-au facut
mari progrese în ultimii 40 de ani datorită :19
- Procesul de democraţie a început cu 1978 care a oferit posibilitatea ca romii să fie
cetăţeni cu drepturi depline;
- Prin intrarea Spaniei în Uniunea Europeană în 1986 nivelul de viaţă al romilor s-a
îmbunătăţit ei profitând de creşterea economică;
- Spania are un sistem social protectiv incluzivă pentru romi în termeni de locuinţe,
educaţie, venit;
- Guvernele regionale au implementat programe specifice adresate romilor
dezavantajaţi;
- Din 1960 Spania a avut o mobilizare a societăţii civile în favoarea comunităţii
romilor .
Romii au lucrat în afaceri de familie şi joburile lor erau legate de sectorul agricol,
strângerea de fier vechi, şi mai recent de vânzări. Problematic este că aceste joburi nu au
şansă pe piaţa muncii şi există dificultăţi de a le dezvolta fără o calificare antreprenorială
potrivită. Astfel că mulţi romi adulţi sunt eliminaţi de pe piaţa muncii şi noile generaţii nu
au oportunităţi în afacerile de familie.
După anul 2000 în Spania s-a început un program de calificare în servicii şi construcţii
adresate tinerilor romi pentru a le spori şansele de a lucra cu neromii. Metoda acceder
propusă de Fundación Secretariado Gitano (FSG) a început ca un proiect pilot în Madrid
care mai târziu a fost replicat în toată Spania cu sprijinul Fondurilor Structurale 2000-
2006.20
Programul Acceder s-a axat pe 2 nivele: o apropiere de comunităţile rome prin
intermediul a 4 de echipe care au lucrat în toată Spania mai ales în marile oraşe şi le-a
oferit tinerilor consiliere, formare şi mediere pe piaţa muncii şi la nivel de programe de
conştientizare, precum: campanii de informare, cercetări, crearea de instrumente de lucru.
Romii din Spania sunt locuitori urbani şi sunt concentraţi în marile oraşe şi orăşele. 45%
din ei trăiesc în Andalusia şi în comunităţi autonome în Madrid şi Catalonia.

19
Articol electronic disponibil la http://www.unionromani.org/union_in.htm#ques, accesat la data de
29.08.2012, ora 20.00
20
Articol electronic diponibil la http://www.gitanos.org/, accesat în data de 30.08.2012, ora 17.00
 În domeniul locuirii se pot găsi multe exemple de programe care ofereau servicii
celor nu aveau deloc locuinţe. În domeniul educaţiei, există şcolile care îi înrolează în
sistem pe copiii romi care nu au mers niciodată la şcoală. În domeniul pieţei muncii şi al
angajării un bun exemplu îl constituie programul acceder care operează la nivel naţional
în oraşele cu numărul cel mai mare de locuitori romi.
Scopul este acela de a compensa dezavantajele romilor în domeniul pregătirii
vocaţionale şi al angajării. Spania a ales să rezolve această situaţie într-un mod practic,
prin încurajarea romilor să ia parte şi la programele existente pentru toată populaţia şi în
acelaşi timp, a implementat programe şi iniţiative specifice pentru romi care sunt în mod
special defavorizaţi şi care dintr-un motiv sau altul au eşuat în participarea la măsurile
generale.
Guvernul şi agenţi sociali au agreat faptul că în 2000 piaţa spaniolă s-a confruntat cu
două probleme: volumul insuficient de muncă şi gradul mare de muncă temporară.
Între 1992 şi 2003, populaţia activă a Spaniei (15 - 64 de ani) a crescut de la 25.8
milioane la 27.8 milioane, cu o creştere anuală de 0.7 % care reprezintă de două ori
media UE. Creşterea a venit în ciuda scăderii numărului de oameni cu pregătire
educaţională pe piaţa muncii şi s-a datorat creşterii numărului de imigranţi. 21
În raportul elaborat de Comisia de experţi pentru dialog social din cadrul Ministerului
Muncii s-a specificat că aceste câştiguri nu au fost distribuite în mod egal între grupuri
diferite de populaţie şi că se pot observa încă diferenţe semnificative; rata de
angajabilitate a femeilor este mică, cum la fel este şi în cazul tinerilor şi celor cu un nivel
scăzut al educaţiei sau cu abilităţi profesionale reduse. O alta problemă o reprezintă rata
foarte mare a contractelor pe termen scurt care afectează productivitatea şi calitatea
pieţei muncii. 22
Înainte de 2005 nu existau date sau studii despre numărul de romi spanioli activi pe piaţa
muncii, drept urmare au existat bariere în dezvoltarea de politici pe piaţa muncii adresate
lor.

21
Liegeois, J.P.(1994). Roma, Gypsies, Travellers. Netherlands, Editura Council of Europe Press
22
Fundación Secretariado Gitano (2005). Raport asupra populatiei de romi si piata muncii
Toate politicile şi măsurile implementate de instituţii naţionale şi internaţionale legate de
muncă, incluziune socială şi coeziune socială a minorităţilor etnice au insistat pe nevoia
de date obiective şi pe indicatori pentru a defini situaţia şi problemele lor.

6. Concluzii

Cercetarea de faţă reprezintă un studiu comparativ între România şi Spania în

ceea ce priveşte economia socială ca şi factor în incluziunea pe piaţa muncii a romilor.
Modelul spaniol de legislaţie poate fi luat drept model de bună practică şi pentru
România, aici unde Legea economiei sociale este înca în fază de proiect.
În România nu există încă entităţi definite ca întreprinderi sociale. Din analiza
datelor reiese că în Spania există puţini membri în întreprinderile lor sociale (cam 10),
dar că aceştia contribuie calitativ la dezvoltarea lor, iar veniturile se împart în mod egal.
În cazul ţării noastre membri sunt sub 50, fără ca aceştia să contribuie în mod concret cu
resurse materiale, rolul lor fiind de cele mai multe ori incert.
Activităţile de economie socială din ONG-urile româneşti se pot rezuma la
activităţi de formare profesională şi mediere profesională. În Spania, întreprinderile
sociale preiau persoane calificate deja şi îi angajează în mod direct.
Un element interesant în cazul organizaţiilor spaniole este că acestea primesc
subvenţii pentru promvarea economiei sociale şi acest lucru sporeşte vizibilitatea
întregului sector, pe când în România lipsa resurselor duce la o slabă promovare.
În ceea ce priveşte locurile de muncă create pentru romi, în România nu se ştie
exact cât la sută dintre romi reuşesc să se angajeze sau să se menţină în câmpul muncii pe
termen lung. Cei din Spania au metodologia specifică pentru romi ACCEDER derulată de
Fundaţia Secretariatul Romilor, care are componenta de mediere, mai exact încheie
parteneriate cu întreprinderi sociale pentru a-i angaja pe romi, aceştia obţinând anumite
reduceri fiscale şi subvenţii de la statul spaniol.

Bibliografie:
Cace, S. (2010) . Economia socială în Europa, Bucureşti, Editura Expert
Chloupková, J. (2002). Mişcarea Cooperatistă Europeana - Istoric şi elemente comune
Fundación Secretariado Gitano (2005). Raport asupra populatiei de romi si piata muncii
Grigore, D.(2000). Rromanipenul şi mistica familiei. Bucureşti, Editura MINIPRINT
Liegeois, J.P.(1994).Roma, Gypsies, Travellers, Netherlands, Editura Council of Europe
Press
Mitrache, S. (2000). Dezvoltarea durabilă rurală. Bucureşti, Editura Planeta
MMFPS (2009). Raportul comun privind protecţia socială şi incluziunea socială pentru
2009
Rughini, C., Bădescu, G., Grigoraş, V., Voicu, M., Voicu, O., Fundaţia pentru o
Societate Deschisă (Fundaţia Soros) (2007), Barometrul Incluziunii Romilor. p.1-2,
Bucureşti
Sandu, D. (2005). Dezvoltarea comunitară: cercetare, practică, ideologie, Iaşi, Editura
Polirom
UNDP (2012). Ghid de bune practici în dezvoltarea întreprinderilor de economie socială
pentru comunităţile de romi, Bucureşti
Zamfir, C., Preda, M.(2002). Romii în România. Bucureşti, Editura Expert