Această ultimă operă al lui Mozart are darul de a instiga și de a lăsa în spectator o urmă

de nedumerire, ignorând contextul cultural și istoric în care a fost creat precum și evoluția
artistică și personală a marelui compozitor. Compoziția aceasta s-a bucurat de apreciere la scară
internațională și de numeroase reprezentații la scenă deschisă cu precădere în țările cu dialect
germanic din secolul al XIX-lea, datorită factorului lingvistic care favoriza înțelegerea textului.
Una din dorințele lui Mozart a fost crearea acestei opere în limba maternă a poporului său, care
să aducă o eliberare a teatrului muzical local de tradițiile lingvistice italiene.
Din punct de vedere personal și artistic, în timpul scrierii operei ”Flautul fermecat”,
Mozart străbate o intensă perioadă de compoziție, deșii având și alte compoziții de onorat din
obligativitate, pentru a-și putea duce traiul de pe o zi pe alta. Intenția lui Mozart încă de pe acum
devine evidentă ”mergând pe drumuri nebătătorite” cu privire la formulele statornicite ale
compozițiilor muzicale realizate înaintea sa cum ar fi: simfonii, concerte sau sonate.
Probabil acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care Mozart s-a alăturat
cercului artistic întemeiat de Emanuel Schikaneder, orientându-se exclusiv în direcția teatrului
popular, dar o altă posibilă apropiere se datorează și schimbărilor care s-au realizat în interiorul
mediului muzical de la Curtea habsburgică, apărute imediat după moartea împăratului Iosif al II-
lea. Odată cu urcarea pe tron a noului împărat Leopold al II-lea (fratele lui Iosif al II-lea), acesta
s-a păstrat distant față de spiritul reformist al vechii guvernări. Acesta a fost considerat printre
exponenții de seamă al curentului absolutist-luminat din acea epocă. Aceste lucruri s-a
concretizat în muzică dar și în operă, pentru care împăratul actual nu înclina nici un fel de
manifestare sau vreun interes deosebit, iar din această cauză curtea de la Viena a pierdut
personalități de seamă precum Lorenzo da Ponte sau Salieri.
Mozart nu primise sarcini ne prim rang nici în timpul domniei lui Iosif al II-lea, cu atât
mai mult în perioada noului împărat, își pierde orice speranță de a primi comenzi din partea
nobilimii Curții. Situația precară a tânărului compozitor se îmbunătățește din punct de vedere
financiar datorită unor cereri venite din partea teatrului de la Praga pentru a compune o nouă
operă, și anume La clemenza di Tito, și a colaborării cu Schikaneder în vederea scrierii a
flautului fermecat cât și a misterioasei comenzi legate de Requiem.