ȘOMAJUL-DEZECHILIBRU MACROECONOMIC

Șomajul reprezintă un dezechilibru structural si funcțional prin care oferta de forta de muncă
este mai mare decat cererea de forță de muncă.
Acest fenomen este caracterizat prin faptul că o parte din populație este în căutarea unui loc
de muncă. Când această situație ia proporții apar probleme economice serioase în cadrul regiunii
sau statului respectiv, prin creșterea cheltuielilor sociale de întreținere a șomerilor, prin creșterea
sărăciei și a criminalității.Datele raportate de organismele de statistică presei, sunt rareori
capabile să informeze publicul despre întreaga dimensiune a fenomenului.Metodele de definire a
șomajului raportat, diferă considerabil de la o națiune la alta, și de la un bloc politic și economic
la altul. Astfel, atunci când, de exemplu, în februarie 2010, instituțiile de statistică ale statului
raportau că în Statele Unite ale Americii era un șomaj de 10%, cifra reală a subutilizării forței de
muncă era mai degrabă de 17% procente;în termeni reali, asta înseamnă că unul din 6 indivizi
doritori de a munci, sunt totuși “irosiți” ca resursă umană, de către sistem.
Există mai multe tipuri de șomaj:
 somajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune (depresiune
economică) care durează de obicei 2 - 3 ani urmat de o perioadă de avânt economic cu
reducerea șomajului.
 somajul sezonier de obicei care crește în lunile când munca sezonieră nu e solicitată (de
exemplu în gastronomie, sau personalul de deservire a turiștilor).
 somajul cronic este o formă gravă a șomajului când nici în perioadele de avânt economic
relativ nu se reduce marcant numărul șomerilor. Aceasta poate să fie structurată pe cauze
și anume: datorită unei calificări necorespuzătoare cerințelor, vârstei, sănătății sau lipsa
dorinței de a lucra cauzată de aplasarea în alte regiuni a locurilor de muncă, sau o
retribuție (salariu) mică. O altă cauză a șomajului cronic este schimbarea structurii
economiei prin apariția unor tehnologii noi, prin care reduce necesarul forței de muncă
sau cea existentă nefiind calificată corespunzător. Aici se poate aminti automatizarea, în
istorie sunt cunoscute acțiunile țesătorilor care distrugeau mașinile din manufacturi, deși
pe termen lung , automatizarea are drept consecință creșterea puterii de cumpărare a
populației, reflectându-se în creșterea cantității și a diversitații bunurilor și serviciilor
cumparate, ceea ce înseamnă creșterea cererii pe piața muncii (mai multe locuri de
muncă).
Literatura economică prezintă două categorii de șomaj:
1.Șomajul voluntar este acel tip de șomaj care descrie situația în care oameni apți de muncă
nu doresc să lucreze, in majoritatea covârșitoare a situațiilor, deoarece dețin suficiente resurse
materiale;
2.Șomajul involuntar (forțat) descrie situația în care oameni apți de muncă doresc să se
angajeze, dar nu gasesc locuri de muncă disponibile. Aceast tip de șomaj este cel care ridică
probleme sociale, fiind singura formă acceptată pentru plata indemnizației de șomaj în
conformitate cu Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării
forței de muncă. Șomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al legislației muncii,
care creează bariere la intrarea pe piața muncii a cererii de forță de muncă (a locurilor de muncă),
ce are drept consecință apariția unui excedent artificial de oferta de forță de muncă (șomajul
involuntar).
Masuri de combatere a somajului
1. Șomajul determinat de conjunctură economică, când cererea se reduce pe piața economică,
se poate printr-o politică fiscală flexibilă de a echilibra pierderile provocate prin reducea
vânzărilor..
2.O măsură pentru combaterea șomajul structural, este stabilirea unor tarife flexibile de
salarizare, prin colaborare mai bună dintre sindicate și conducerea firmelor, ca tarifele să fie
reglate în funcție de gradul ratei de inflație.
Metoda prelungirii școlarizării elevilor și pensionarea timpurie a angajaților s-a dovedit pe o
perioadă mai lungă de timp ca o măsură costisitoare și neeficace. O altă măsură de reducere a
șomajului a fost crearea serviciilor mai scurte de 8 ore cu scopul ca un post să fie ocupat de doi
angajați.
3.Măsuri politice active pentru reducerea șomajului sunt:
 la noii angajați este un timp de probă, timp în care primesc o retribuție mai mică,
flexibilitate a timpului de lucru, ușurarea desfacerii contractului de muncă și tarife de
salarizare flexibile după conjunctura economică
 instruirea și trenarea șomerilor în felul în care trebuie să-și caute un loc de muncă
 integrarea în acest proces a celor care trăiesc în țară și au o cetățenie străină
 ridicarea nivelului de calificare și pregătire a școlilor
România are o rată a şomajului de doar 7% la o populaţie de 20 de milioane de persoane
din care 6 milioane lucrează cu sau fără forme legale, în timp ce în Spania şomajul este de 26%,
în contextul în care aproape o treime din populaţia Spaniei (14 din 46 de milioane de persoane)
are statut de salariat.
În Polonia, unde tot 31% din populaţia stabilă lucrează, şomajul este de peste 10%, în timp ce
în Italia, care are o rată mai mică a populaţiei angajate, de 28% din totalul locuitorilor, şomajul
depăşeşte 12%, potrivit datelor centralizate de ZF pe baza informaţiilor din 2013 publicate de
Eurostat. Cum se explică şomajul scăzut din România, care cuprinde doar 700.000 de oameni, în
contextul în care 2,6 milioane de persoane apte de muncă nu sunt nici şomeri, dar nici salariaţi?
„Criza a făcut ca mulţi oameni să renunţe să îşi mai caute un loc de muncă, iar această situaţie
i-a scos şi din categoria salariaţilor, dar şi din categoria şomerilor, de aceea şomajul este scăzut
în statistici. Însă aceste statistici sunt înşelătoare, rata şomajului este scăzută pentru că mulţi
oameni lucrează în agricultura de subzistenţă, abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta, lucrează o
bucată de pământ sau au o grădină. În ritmul ăsta, în care oamenii stau acasă pentru că nu au
unde să lucreze, pare că ne întoarcem în Evul Mediu“, a explicat analistul economic Aurelian
Dochia. România este o anomalie în faţa căreia toţi guvernanţii închid ochii pentru a avea pace
socială: 3 milioane de angajaţi cu forme legale de la privat susţin din taxe salariile a 1,2 milioane
de bugetari, pensiile a peste 5 milioane de persoane şi plăţile pentru ajutoare sociale. Şi,
paradoxal, salariul mediu la stat e mai mare decât cel din privat.

Rezultatele publicate în această săptămână de către INS în „Cer-cetarea statistică asupra

forţei de muncă în gospodării (AMIGO)“ pentru primul trimestru al acestui an au readus în
atenţie structura de piramidă inversată pe care se bazează economia românească: într-o ţară cu o
populaţie de 20 de milioane de persoane din care aproape jumătate (9 milioane) sunt apte de
muncă, numărul de salariaţi care lucrează legal este de puţin peste 4 milioane, iar alte 2 milioane
sunt angajaţi „la negru“, nu îşi plătesc contribuţiile nici la pensie, nici la sănătate şi nici la şomaj.
„Rata şomajului este o capcană statistică în măsura în care definiţia nu este prea bine înţeleasă
şi apare o discrepanţă semnificativă între amploarea fenomenului lipsei locurilor de muncă şi
numărul relativ mic de şomeri înregistraţi“,spune Hossu.
În Germania, la o populaţie de 80 de milioane de persoane din care jumătate sunt apte de
muncă (39,5 milioane de oameni), ca angajaţi sunt înregistrate peste 35 de milioane de persoane,
ceea ce înseamnă că rata de angajabilitate este de 44%, cea mai mare din Uniunea Europeană.
„Există şi diferenţe de natură culturală, în sudul Europei, dar se aplică şi în cazul României,
tinerii preferă să fie întreţinuţi de părinţi încă un an sau doi până îşi găsesc un loc de muncă
conform aşteptărilor. În Germania însă, tinerii ştiu de pe băncile şcolii locul în care vor lucra
imediat după absolvire, pentru că sistemul lor educaţional este axat pe pregătirea profesională a
tinerilor conform nevoilor din economie.In Spania absolvenţilor le este foarte greu să se angajeze
pentru că populaţia deja salariată nu poate fi concediată foarte uşor din cauza legilor care îi
protejează de acest pericol.
CONSECINŢELE ŞOMAJULUI
Pe plan naţional, excluderea unei părţi a forţei de munca influenţeazădinamica mărimii PIB
11, în sensul că instruirea, calificarea celor aflaţi în şomaj au presupus cheltuieli din partea
individului şi a societăţii, cheltuieli care nu vor putea firecuperate în situaţia şomajului de lungă
durată ; această forţă de muncă, ieşită din populaţia activă ocupată, nu contribuie la creşterea
PIB; societatea suportă costurileşomajului pe seama contribuţiei la fondul de şomaj, din partea
agenţilor economici şi salariaţilor.
La nivel de individ - familie, şomajul se repercutează negativ asupra venitului,indemnizaţia
de şomaj fiind mai mică decat salariul.Existenţa în Romania a unui şomaj cronic de lungă durată,
ce a generat crizaocupării forţei de munca, impune cu necesitate o politică activă de ocupare,
care săvizeze obiective la nivel micro şi macroeconomic