Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753

î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut

de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și
întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în
fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și
începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea
Clasică, împreună cu Grecia antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma
antică a adus contribuții importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă
militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să
aibă o influență puternică asupra lumii moderne.

Cuprins

 1Perioada monarhiei
 2Perioada republicii
 3Perioada imperiului
 4Religia romană
 5Principalii zei și zeițe ale romanilor
o 5.1Jupiter
o 5.2Iuno
o 5.3Venus
o 5.4Marte
o 5.5Vulcanus
o 5.6Saturn
o 5.7Minerva
o 5.8Mercur
o 5.9Faunus
 6Dacii la Roma
 7Bibliografie
 8Bibliografie suplimentară
 9Legături externe

Perioada monarhiei[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Fondarea Romei.
Regatul Roman a fost guvernul monarhic al orașului Roma și al teritoriilor sale de la Fondarea
Romei, fondarea sa în 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, până la expulzarea lui Lucius
Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. și formarea Republicii Romane. După legendă, orașul Roma a
fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, care au fost crescuți de către o
lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva orașului Troia, prințul
troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său, Iulus,
a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi
gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr .

Perioada republicii[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Republica Romană.
Republica Romană a fost guvernarea republicană a Romei și a teritoriilor sale din 510 î.Hr. până
la instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul numirii
lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat
lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape
 Subiecte în
Mitologia Romană
Mitologie romană
Zei importanți:
de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei în care era
vorbită limba latină și granița de sud a Etruriei, unde trăiau etruscii, care  M
erau de origine necunoscută. iner
 J va
upit
Perioada imperiului[modificare | modificare sursă] er 
erc
M

Articol principal: Imperiul Roman antic.  M ur

arte
Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a  V
 Q ulc
descrie statul roman în secolele după reorganizarea sa din ultimele trei uirin
decade î.Hr., sub Gaius Iulius Caesar Octavianus. Deși Roma deținea an
us
un imperiu cu mult înainte de autocrația lui Augustus, statul pre-  C
 D ere
augustian este descris, în mod convențional, ca Republica Romană. ivus
Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană, s
Juli
precum și regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul împărat de us  V
la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul enu
 D s
imperiului erau administrate de un al doilea împărat, ce se afla ivus
la Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat să existe, deși își Aug  D
micșora încet-încet teritoriul, până în 1453, când Constantinopolul a fost ustu ian
cucerit de Imperiul Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul s a
Franc și de Națiune Germană) și din est (țaratele ruse) foloseau titluri  I  L
preluate din practicile romane chiar și în perioada modernă. Imperiul uno are
Roman a constituit un model peren, preluat, cu mici diferențe, de toate s
 V
statele europene post-romane în activitatea de guvernare, drept și esta  F
organizarea justiției, tipul de arhitectură și în multe alte aspecte ale vieții. ortu
na

Religia romană[modificare | modificare sursă] Istorie

legendară:
Articol principal: Mitologie romană.
Eneida
Peninsula italică înainte de unificarea romană adăpostea populații de
origine diversă, între care cei mai importanți erau grecii - din coloniile  N
sudului, latinii - din centru și etruscii de la nord de Tibru. Etruscii sunt,  A um
probabil, de origine asiatică. Ei erau vestiți, începând de la sfârșitul ene a
Republicii, începutul sec. I î.H., pentru acele libri augurales, interpretări as  R
de oracole și, mai ales, haruspicine – ghicirea în măruntaiele jertfei. Nici  R egi
unul dintre aceste texte nu a ajuns până la noi. Sursele arheologice nu omu tim
sunt suficiente ca să ne dea o idee satisfăcătoare despre credința lus puri
etruscilor. i
Religia romană arhaică se întemeia pe un panteon divin și pe o Religie romană
mitologie puternic înrâurită de mitologia greacă. Georges Dumézil a
subliniat existența unei “ideologii tripartite” indo-europene  F
 P lam
în triada romană Jupiter (care reprezenta suveranitatea), Marte (care ontif
reprezenta funcția războinică) și Quirinus (care reprezenta funcția en
ex Dial
nutritivă și protectoare). Vechiul sacerdoțiu roman cuprinde regele (rex Max is
sacrorum), flaminii celor trei zei mari (flamines maiores: flamen Dialis, imu
flamen Martialis și flamen Quirinalis) și marele preot (pontifex maximus), s  F
funcție care, începând cu Caesar, va reveni împăratului. lam
 R enii
Comparată cu iudaismul și confucianismul, religia romană împărtășește, ex
Sac  R
cu primul, interesul pentru evenimentul concret, istoric, iar cu cel de-al ex
roru
doilea - respectul religios pentru tradiție și pentru datoria socială, Ne
m
exprimată prin conceptul de pietas. mor
 V ens
Roma rezerva altarelor zeităților autohtone un cerc interior făcut din irgin is
pietre, care se numea pomerium. Locul unde îl venerau pe Mars era ele
situat dincolo de această zonă intimă, unde puterea militară (imperium vest  A
ale ugu
militiae) nu era tolerată. Zeități mai noi, chiar cele mai importante, cum
rii
ar fi Iuno Regina, erau plasate extra pomerium, îndeobște pe
Mitul grec/roman
comparat
colina Aventinului. Excepție face templul lui Castor, instalat în perimetrul pomerial de dictatorul
Aulus Postumius, în sec. al V-lea. Divinitățile intrapomeriale arhaice au, deseori, nume, caractere
și sărbători bizare: Angerona - zeița echinoxului de primăvară sau Matuta - zeița matroanelor.
Străvechea triadă Iupiter-Mars-Quirinus, flancată de zeitățile Ianus Bifrons și Vesta, este
înlocuită în perioada Tarquinilor prin noua triadă Iupiter Maximus-Iuno-Minerva. Acești zei, care
corespund lui Zeus, Herei și Atenei, au acum statui. Dictatorul Aulus Postumius instituie o nouă
triadă pe Aventin: Ceres-Liber-Libera, care corespund lui Demeter, Dionysos și Kore. Romanii
încorporau în religia lor culte locale pe măsură ce ocupau teritoriul zeilor vecinilor. Între cele mai
celebre este cultul zeiței lunare Diana din Nemi – patroana sclavilor fugari, ce va fi transferat
pe Aventin.
Cultul domestic consta în sacrificii de animale și în ofrande alimentate și florale adresate
strămoșilor și geniului protector al locului. Căsătoria se celebra în căminm, sub auspiciile
zeităților feminine Tellus și Ceres. Mai târziu, Iuno a devenit garanta jurământului conjugal. De
două ori pe an, orașul sărbătorea culturile morților - Manii și Lemurii, care se reîntorceau pe
pământ și se hrăneau cu mâncarea ce le era pusă pe morminte. Din sec. al III-lea î.Hr. romanii
ofereau tot mai multe sacrificii zeilor grupați în perechi ale căror statui erau expuse în temple.
Sacerdoții romani formau colegiul pontifical, care cuprindea pe rex sacrorum, pe pontifices - cu
căpetenia lor, pontifex maximus, pe flamines maiores, în număr de trei, și flamines minores, în
număr de doisprezece. Colegiului pontifical i se adăugau șase vestale, având, în momentul
alegerii lor, între șase și zece ani, menite unei perioade de treizeci de ani, timp în care trebuiau
să-și păstreze virginitatea. În caz de încălcare a acestor reguli erau zidite de vii. O instituție
similară e semnalată în imperiul incaș. Sarcina vestalelor era de a păzi focul sacru.
Colegiul augural utiliza cărți etrusce (libri haruspicini, libri rituales și libri fulgurales) și grecești
(oracole la care au existat contrafaceri evreiești și creștine) pentru a stabili datele faste și
nefaste. Existau la Roma și alte grupări religioase specializate, cum erau fețialii, preoții salieni,
Frates Arvales – ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa = lupoaică)
desemnau sexualitatea dezlănțuită.