Brainstormingul si decizia de grup

Termenul de grup isi are originea in belle-arte unde “desemna mai multi indivizi, pictati sau
sculpatati, formand un subiect” (Neculau, 2003,200). Prima data apare in Italia, apoi in Franta , odata cu
traducerea lucrarii lui Du Frasnay, De arta graphica (1668), in literature fiind utilizat de Moliere,
conceptul capata notorietate in secolul XVIII, fiind utilizat in mai multe limbi de circulatie internationala,
cum ar fi engleza si germana (Anzieu si Martin, 1968/1990,17).

Decizia de grup este definita ca fiind procesul in care parerile personale initiale, opiniile si
informatiile impartasite de membrii grupului exprima consensul. Privind decizia de grup si regulile
acesteia, sunt semnalate mai multe modele explicative. Doua dintre ele sunt preponderente. Potrivit
“modelelor interactiunii sociale”, membrii grupului “combina preferintele lor (pozitii si opinii initiale)
intr-o decizie finala” (Degeratu, 2003, 107). Pe de alta parte James N. Davis (1973) face o clasificare a
regulilor deciziilor de grup. Potrivit modelului sau, exista cinci astfel de reguli:

1) “Unanimitatea - discutia serveste la exercitarea de presiuni asupra marginalilor pentru a se

conforma;
2) Majoritatea invinge - discutia confirma pozitia majoritatii, care este adoptata ca pozitie de
grup;
3) Adevarul invinge - discutia releva pozitia care este corect demonstrabila;
4) Majoritatea de 2/3 - in cazul in care nu exista o majoritate de 2/3, grupul nu poate lua o
decizie;
5) Prima schimbare - grupul adopta in final o decizie similara cu directia primei schimbari de
opinie propusa de unul dintre membrii grupului” (apud Degeratu, 2003, 107).

E. Burnstein si Amiram Vinokur (1977) au demonstrat ca preponderenta argumentelor

neimpartasite de membrii grupului contribuie la favorizarea pozitiei initiale a acestora in momentul in
care iau decizia finala.

Incepand cu anii ’60, in contextul organizational romanesc, Traian Herseni (1967, 346) semnala
“superioritatea deciziilor colective” in defavoarea celor individuale, identificand trei aspecte importante
in acest sens: 1) stilul liber de discutare a propriilor idei si convingeri; 2) relevanta parerilor exprimate
de specialist in diferite domenii si arii de activitate care pot imbraca o obiectivitate mult mai mare
comparativ cu parerile exprimate de ceilalti membri, astfel fiind eliminata subiectivitatea; 3) este
necesar aportul fiecarui membru al grupului decisional ca, pe parcurs, daca sunt aduse modificari
deciziei initiale, toata lumea sa fie in cunostinta de cauza. Este decizia de grup superioara celei
individuale?1

Unii cercetatori, precum L.R. Hoffman si R.F. Maier (1964) - citati de St. Boncu (1999,97) - au
aratat experimental ca o decizie de grup nu este obligatoriu sa reprezinte aportul tuturor membrilor. Pot
exista, de pilda, membri inactive care sa se “supuna” majoritatii sau celui care ‘domina’ discutia,
conformandu-se unei pareri care rapid devine decizie. In plus, cei doi cercetatori au constatat ca “decizia

1
Gabriela Bordea

1
finala poate sa apara la putin timp dupa debutul discutiei, ea nefiind abandonata pe parcurs, in ciuda
calitatii ei inferioare si a faptului ca grupul va mai examina si alte solutii” (apud St. Boncu, 1999, 97).
Experimentele facute de Garold Stasser si William Titus (1985, 1987) au demonstrat impactul negativ pe
care grupul poate sa-l aibe asupra deciziei. In mod firesc, se considera ca interactiunea de grup
“completeaza si corecteaza cunostiintele individuale asupra problemei” (apud Boncu, 1999) pusa in
discutie. Cei doi autori au aratat ca schimbul de informatii intre indivizii grupului si discutarea acestora in
grup fac ca decizia sa fie eronata. Un rol “fundamental” (negativ vorbind) il au informatiile incomplete,
care dau siguranta membrilor si ii fac sa perceapa decizia ca fiind eficienta si corecta.

Garold Stasser si William Titus (1985, 1477) precizau ca “in multe context, un scop dezirabil
poate creste insemnatatea informatiei unice avute in determinarea judecatii grupului. Cineva poate
suspecta ca informatia neimpartasita poate fi, deseori, importanta, ori chiar mai importanta in
comparative cu o informative oarecare, detinuta in vederea adoptarii unei alegeri colective. De exemplu,
daca un grup este format din membri care au domenii diferite de expertiza, considerarea informatiei
neimparatasite poate fi chiar critica in ceea priveste calitatea deciziei finale de grup. Similar, grupurile ai
caror membri reprezinta puncte de vedere diferite, ori un interes special, pot gresi concentrandu-se” pe
anumite anumite propuneri, neluandu-le in calcul pe altele mult mai viabile. Rezultatele cercetarii lui
Garold Stasser si William Titus (1985, 1477) sugereaza ca “discutiile nestructurate aflate in fata unei
cereri de consens pot, deseori, esua ca rezultat al combinarii imformatiilor unice. Ironic, analiza noastra
sugereaza, de asemenea, ca acest esec de a considera informatia unica se intampla atunci cand aceasta
se opune sentimentului dominant din grup si ii poate schimba decizia finala”. Avand in vedere aceste
aspect prezentate mai sus, se poate spune ca decizia grupala prezinta beneficii, dar are si limite din
punct de vedere al utilizarii si analizarii informatiilor. 2

R.L. Thorndike (1938) a considerat a fi edificatoare, pentru studiul deciziei de grup raportata la
fenomenele ce o preced, analiza puterii raspunsului corect, comparativ cu puterea majoritatii. In studiul
sau, subiectilor selectati (1200 de persoane) li s-a cerut sa raspunda cu adevarat sau fals, in mod
individual sau colectiv, unor intrebari care veneau din mai multe domenii, cum ar fi opinia publica,
geografia, economia, politica etc. Acestia au fost impartiti in grupuri de patru, cinci sau sase persoane, in
total fiind in jur de 222 de grupuri. “Cand majoritatea, dar nu toti indivizii, dadea raspunsul corect,
decizia de grup (nu intotdeauna in unanimitate) s-a mutat spre majoritate in 79% din cazuri; cand
majoritatea, dar nu toti indivizii, a dat raspunsul incorect, decizia de grup s-a mutat spre majoritate in
56% din cazuri. Diferenta dintre 79% si 56% indica influenta raspunsului corect,dar era clar ca aceasta
influenta a majoritatii era mult mai mare. Intr-adevar, puterea majoritatii aparea cand raspunsul
incorect era motivul principal pentru imbunatatirea mica asociata cu discutiile de grup: media discutiilor
de grup a fost deseori intrucatva mai corecta comparativ cu media individuala inainte de discutie (66%
vs 62%)” nota Clark McCauley (1998, 158-159).

Strans legat de decizia de grup este teoria valorilor culturale. Potrivit acestei teorii, exista doua
valori orientative in luarea deciziei: o orientare spre alegeri riscante sau indraznete si o orientare catre
alegeri conservatoire ori prudente. Aceasta teorie a fost dezvoltata prima data de catre Roger Brown,

2
Theodora Burta

2
profesor la Harvard in 1965, iar Lawrence K. Hong a explicat diferentele ce apar in schimbarea riscului
prin intermediul teoriei valorilor culturale in 1970. De asemenea, Rujoiu O. a explicat ca luarea deciziei
de grup este influentata si de riscul pe care si-l asuma grupul sau persoanele din grup, acestea din urma
influentand decizia prin lipsa responsabilitatii personale in luarea acesteia.

In literatura de specialitate s-au facut doua studii, ambele de catre cercetatori americani. Primul
studiu a fost realizat de J.A. Carlson si C.M. Davis, acestia comparand studenti dintr-un colegiu ugandez
cu cei dintr-un colegiu american. Studiu nu a multumit pe deplin, deoarece grupul de studenti americani
lua decizii mai riscante decat cei ugandezi, acestia fiind cunoscuti cu traditii razboinice si cu rivalitati
intre triburi. Acest lucru se datora faptului ca sporise gradul de civilizatie, noi norme si valori instituite in
societate, si care au schimbat viziunea si mentalitatea tinerilor ugandezi. 3

Al doilea studiu s-a realizat de data asta pe un grup de studenti americani si taiwanezi. Acestia
din urma au fost alesi datorita faptului ca principiile confucianismului inca se regaseau in scoli. Studiul a
reliefat faptul ca studentii taiwanezi sunt mult mai prudenti in luarea deciziilor decat cei americani,
acestia din urma fiind mai riscanti.

Ca o concluzie, riscul s-a corelat cu creativitatea, dar pe de alta parte acest lucru afecteaza la
luarea deciziei de grup. Aceste lucruri au fost demonstrate de catre John Glover in 1977.

F. O. Rujoiu in rezumatul tezei sale de doctorat, coordonata de S. Chelcea, arata importanta

gandirii de grup. Acesta exemplifica prin faptul ca in mai multe baze de date precum JSOTR, Sage
Journals Online, ProQuest, la o simpla cautare a cuvantului groupthink apar numeroase articole si
recenzii. Daca Irving Lester Janis arata importanta deciziei de grup inca din anul 1972, la noi in tara d-
abia dupa 1990 a inceput ca acest concept sa se faca remarcat prin lucrarile Dictionar de Sociologie,
Psihologie şi societate, Enciclopedie de psihosociologie s.a. , termenul fiind definit de Alfred Bulai.

Conform Wikipedia, Brainstormingul este o tehnică de creativitate în grup, menită să genereze

un număr mare de idei, pentru soluționarea unei probleme.Deși brainstormingul a devenit o tehnică de
grup populară, cercetătorii n-au găsit dovezi cum că ar crea un număr mare de idei sau că ar îmbunătăți
calitatea lor, ba chiar poate fi mai puțin eficientă decât lucrul individual, datorită lipsei de atenție, lenei
colective sau devierii de la subiect. Au existat încercări de îmbunătățire sau înlocuire cu unele variante,
însă unele dintre beneficiile sale sunt ridicarea moralului și îmbunătățirea lucrului în echipă.

Cel care a introdus in literatura de specialitate internationala brainstorming-ul a fost Alex F.

Osborn (1888-1966) din anul 1939.

Cartea care a marcat efectiv aparatia conceptului de brainstorming in literatura de specialitate a

fost Applied Imagination (1957). Folosita ca tehnica, “furtuna cerebral” (brainstorming) a fost utilizata la
inceput in agentia de advertising Batten, Barton, Durstine&Osborn, pentru campaniile publicitare.
Tehnica nu a ramas proprie doar firmelor sau companiilor de marketing si publicitate. In anii ce au urmat
“un numar mai mare de companii din cadrul infanteriei, marinei si fortelor aeriene, agentii civile ori

3
Iulian Bazdragan

3
federale s-au folosit de acesta tehnica” care a fost implementata si predate si in universitati (D. Taylor et
al., 1958,24).4

Osborn argumenta ca tehnica brainstorming-ului imbunatateste atat calitatea, cat si cantitatea

ideilor furnizate in grup de membrii acestuia. A propus aceasta tehnica in urma constatarii faptului ca
procesul de luare a deciziei de grup “poate sa ‘inhibe’ mai degraba, decat sa incurajeze creativitatea
membrilor grupului” (Furnham, 2000). Unii cercetatori considera ca tehnica brainstormingului este
generatoare de gandire creativa. Deseori, creativitatea este un tip de gandire neconventionala, “in
sensul ca necesita modificari ori respingeri ale ideilor acceptate in prealabil” (McFazdean, 2000, 62).

Taylor (1958) a stabilit 4 reguli de baza ale brainstorming-ului:

1) Criticile sunt indepartate. Judecatile ce vin din partea altor persoane trebuie tinute pana
intr-o faza ulterioara;
2) Cu cat o idee este mai nastrusnica, cu atat mai bine. Este mai usor, intr-o prima faza, sa se
accepte o astfel de idee decat una incarcata de argument si justificari care nu pot fi
indepartate;
3) Este apreciat numarul considerabil de idei. Cu cat numarul de idei este mai mare, cu atat
mai mult, creste posibilitatea de a lua o decizie inteleapta;
4) Sunt bine-venite adaptarea, ajustarea si combinarea ideilor. Intr-o astfel de situatie, indivizii
trebuie sa arate cum ideile, propunerile celor de langa ei pot fi schimbate in unele mult mai
bune, sau felul in care, din reunirea mai multor idei, se poate elabora una mult mai
superioara celei anterioare.

Adrian Furnham (2000, 22) propune 8 reguli pentru ca brainstorming-ul sa fie folosit corect:

1) In cazul in care numarul este mai mic de cinci, exista probabilitatea ca numarul ideilor
furnizate sa nu fie satisfacator, mai ales din punctul de vedere al calitatii (numarul optim
este de sapte membri);
2) Nu se accepta intr-o prima faza criticile, indiferent din partea cui vin si in ce fel
(dezaprobarea prin intermediul unui comportament nonverbal);
3) Este mult mai la indemana sa adaptezi o idee, indifferent cat de nastrusnica ar fi ea, decat sa
o respingi aducand diferite argument;
4) Volumul ideilor aduse in discutie este foarte important. Trebuie sa existe o lista cu cat mai
multe idei elaborate;
5) Sunt sugerate permutari si ajustari ale ideilor propuse promovand noi idei pe baza celor
generate de alte persoane - productivitatea fiind generate tocmai de aceste combinari;
6) Este importanta notarea in scris sau cu ajutorul tehnologiei audio-video a discutiilor avute in
sedinta de brainstorming;
7) “Alternativele generate de-a lungul primei parti a sedintei trebuie, mai tarziu, editate pentru
multiplicare si categorizare”;

4
Andrei Belcineanu

4
 8) Brainstorming-ul reprezinta un process utilizat in cadrul grupurilor mici si in care
spontaneitatea creeaza o atmosfera destinsa (Furnham, 2004, 22). 5

De asemenea exista si asa-numitul “brainstorming negativ”. Acesta creeaza situatia necesara

punerii in valoare a unei gandiri libere, axata foarte mult pe “sarcina care trebuie indeplinita”. Putem
spune ca este necesar pentru “verificarea unei propuneri noi sau pentru evaluarea tacticilor, practicilor
ori a obiectivelor deja existente” (West, 2004/2005, 155). Spre deosebire de prima variant,
brainstorming-ul scoate in evidenta aspectele negative ale unei propuneri sau sugestii deja facute.
Acelasi autor citat anterior propune, intr-o faza ulterioara, ca indivizii unui grup care se afla intr-o astfel
de situatie sa analizeze in amanunt “cel putin patru, daca nu cinci” dintre remarcile deja avansate. Dintre
acestea, cu siguranta exista cateva care urmeaza a fi eliminate. Nu in ultimul rand, “modelarea
strategiei” potrivit criticilor conduse la depasirea eventualelor piedici care pot aparea. In literatura de
specialitate romaneasca, o prezentare a regulilor de utilizare a tehnicii brainstorming-ului este realizata
de Septimiu Chelcea si Adina Chelcea (1977), ulterior fiind utilizata si de alti cercetatori : Paul Popescu
Neveanu (1978), Mihaela Roco (1979).

Pentru brainstorming mai este nevoie de asemenea de un moderator, o persoana ce modereaza

discutia, prezinta tematica, colecteaza ideile, prezinta regulile si se asigura ca acestea sunt respectate.
De asemenea acesta trebuie sa asigure cradul necesar pentru stimularea creativitatii. Trebuie sa fie abil
in a provoca participantii sa vina cu idei, conform temei stabilite.

La finalul brainstormingului toate ideile sunt colectate de o alta persoana, ce nu participa in nici
un fel la procesul creativ si le inregistreaza.

Avand in vedere cele reliefate mai sus, vom incheia cu concluzia lui Phil Bartle (“CE ÎNSEAMNĂ O
ŞEDINŢĂ DE BRAINSTORMING”) si anume: “sesiunea de brainstorming pare simplă, iar regulile de bază
par simple şi de la sine înţelese, chiar dacă par puţin prea stricte. Raţiunea existenţei lor este însă
crearea unei situaţii prin care grupul este capacitat să îşi formuleze propriile decizii, ţinând cont de
complexitatea structurii sociologice de la baza sa”. 6

5
Silviu Beldiman
6
Alex Burghiu